De la lingvistica aplicată

În urmă cu aproape două decenii, la Centrul de Cultură „Rosetti-Tescanu – George Enescu” de la Tescani, universitara băimăreană Ana Olos, specialistă în onomastica engleză, a fermecat auditoriul unei conferinţe internaţionale de lingvistică aplicată cu o temă insolită, în care o populaţie din această lume largă era purtătoare de… cratimă. Tatiana Slama-Cazacu, organizatoarea întâlnirii, a avut prilejul de a pleda pentru folosirea respectivului semn ortografic în scrierea numelor de persoană, dându-se exemplu pe sine: partea a doua a grupului nominal aminteşte de familia soţului (Boris Cazacu, fost preşedinte al Societăţii de Ştiinţe Filologice din România), dar şi de familia ei.

Ce spune Academia Română…

Dicţionarul ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române (DOOM), la capitolul „Substantive proprii”, precizează: „Se scriu cu cratimă următoarele tipuri de substantive proprii: […] – nume de persoane reale şi de personaje, şi anume:
– prenume şi nume de familie compuse din două nume de persoane: Ana-Maria; Ioan Piuariu-Molnar;
– nume de familie cu structura nume de persoană + nume geografic: Niculescu-Buzău, Rădulescu-Motru” (p. LXXIV).
… şi ce observă ortografii
„În uzul actual se constată tendinţa (moda) de a se omite cratima dintre prenume ca Ana-Maria, Maria-Laura şi de la nume de familie duble sau cu adaosuri: Maria Popescu-Gheorghiu” (Mioara Avram, Ortografie pentru toţi, Bucureşti, Editura Academiei Române, 1990, p. 109).

Avem şi zeloşi

De când cu norma privind grupurile de cuvinte nici + un/o, care se scriu, din 2005, sudate (niciun, nicio), dar uneori şi separat, am fost întrebaţi, cu toată seriozitatea, dacă e adevărat că într-un şi într-o se scriu legat. Vizualizarea celor două situaţii ne obligă să punem cratima în locul unui sunet (-u) care a căzut (s-a elidat) din vechea prepoziţie întru, pe când conjuncţia nici rămâne mereu întreagă.

Cratima onomastică: moft sau necesitate?

Pentru a înţelege utilitatea acestui semn ortografic, să ne imaginăm un parcurs onomastic de tipul Ion Mihai Petru. Care să fie numele de familie? Dar prenumele? Care dintre cele două situaţii exprimă un compus? Constatăm că oricare dintre cele trei antroponime poate figura ca nume ori ca prenume simplu sau compus. Cratima dezambiguizează parţial: Ion-Mihai sau Mihai-Petru, dacă nu avem informaţia privind posibilul context – să zicem – oficial, care obligă la antepunerea numelui de familie. Prin urmare, funcţionarii de la oficiile de stare civilă procedează corect plasând cratima în cazul numelor duble.

Din viaţa de toate zilele

•Un cunoscut, întors curând din concediu, mi-a povestit cu năduf cum era gata să fie amendat, ca şofer, pentru lipsa plăţii rovinietei: verificând banca de date a Poliţiei Române, calculatorul a constatat că nu figurează, pentru că în actele maşinii numele mic dublu (Dan-Iustin) era scris fără cratimă. •Unor candidaţi la examenul de licenţă li s-a scăzut nota pentru că la bibliografie Bogdan Petriceicu Hasdeu era înregistrat la litera P, în loc de H; Delavrancea, la Ş, în loc de D. (numele corect: Barbu Delavrancea, fără Ştefănescu), iar Ion Budai-Deleanu, la D, în loc de B.

Întrebare cu răspuns… artistic

Un cititor al rubricii de faţă ne întreabă dacă a doua abreviere din numele scriitorului Al. O. Teodoreanu (Păstorel) face trimitere către prenumele tatălui, Osvald, sau este dublarea prenumelui său. Dacă artiştii ar permite să se aşeze nevinovata cratimă, am fi aflat că Păstorel a fost botezat cu două nume. Bănuim că şi avocatul Osvald Teodoreanu, tatăl, va fi fost de partea noastră.

Alte articole