11 octombrie 2024
ActualitateRevin alertele alimentare. Produse contaminate, în supermarketuri

Revin alertele alimentare. Produse contaminate, în supermarketuri

Anumite produse alimentare din gama Mogyi, comercializate în toate supermarketurile din țară, inclusiv din Bacău, au fost retrase de urgență de la raft. Alimentele conțineau o substanță extrem de periculoasă pentru om.

După un timp în care aproape că nu s-a mai știut că există autorități de control în sectorul alimentar, încep să apară noi alerte alimentare. De data aceasta, s-au identificat anumite produse din gama Mogyi, contaminate cu o micotoxină, extrem de periculoase pentru sănătatea și pentru viața consumatorilor. Grav este că aceste produse erau comercializate în toate supermarketurile din țară, inclusiv în două din Bacău. Alimentele periculoase s-au regăsit pe rafturile magazinelor Selgros, Auchan, Kaufland, Carrefour, Metro, Profi, Cora și  Mega Image, fiind retrase de urgență de la comercializare.



Alimentele pot fi returnate fără prezentarea bonului fiscal

Este vorba despre „Mexicorn cu sare”, de 70 de grame, EAN 5997347543909 , lot 240110, data de expirare 10.01.2024, „Mexicorn cu chilli”, de 70 grame, EAN 5997347543893, loturile 231110, data de expirare 10.11.2023, 231220, data de expirare 21.11.2023, 240111, data de expirare 11.01.2024, precum și „Snack Mix Bere”, de 80 grame, EAN 5997347540779, lot 240120, data de expirare 20.01.2024. Firma producătoare – Mogyi România – a decis să scoată de pe piață aceste produse. „Produsul poate fi returnat către locațiile din care a fost achiziționat, și fie va fi înlocuit, fie se va restitui suma aferentă achiziției, fără a fi necesară prezentarea bonului fiscal. Alte produse vândute de Mogyi România, inclusiv «Mexicorn cu sare», «Mexicorn cu chilli» și «Snack Mix Bere», cu alt termen de valabilitate, nu sunt afectate de această rechemare. Mogyi își cere scuze pentru inconveniențele produse de această rechemare”, au transmis reprezentanții producătorului.

Contaminate cu o substanță toxică

Potrivit Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, produsele erau contaminate cu aflatoxină, o substanță toxică.  Periculozitatea este amplificată de faptul că aflatoxina este mutagenă (produce modificări în structura genetică a organismelor la nivel de genă, cromozom, genom) și, totodată, cancerigenă. Substanța este produsă de anumite ciuperci care, de obicei, se găsesc în cerealele sau în arahidele care sunt cultivate și depozitate în condiții insalubre.  Porumbul, alunele și semințele de bumbac sunt produsele cu cel mai mare risc de contaminare cu aflatoxine. Însă, ocazional, aceste toxine au fost descoperite și în lapte, brânză, carne (ajunse în aceste produse în urma furajării animalelor cu hrană contaminată cu aflatoxină), nuci, migdale, smochine, condimente etc. Teoretic, alimentele puternic contaminate cu această micotoxină sunt interzise în comerțul din UE, însă expunerea consumatorilor la aflatoxine este practic imposibil de evitat. Agenția Statelor Unite din domeniul medical (US Food and Drug Administration – FDA) permite existența aflatoxinei (însă la un nivel scăzut) în nuci, semințe și leguminoase, produse considerate „contaminanți inevitabili”. Prin urmare, preocuparea autorităților este în privința posibilelor efecte rezultate în urma expunerii oamenilor, pe termen lung, la niveluri scăzute de aflatoxină. Ca indicii, în caz de intoxicare cu aflatoxină, reținem vărsăturile, durerile abdominale, edemul pulmonar, culminând cu convulsii și comă, iar, în final, cu moartea prin edem cerebral.

 



spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

spot_img