Numărul din 1 ianuarie 1966 al ziarului Steagul roșu constituie un document amplu despre felul în care trecerea dintre ani a fost reflectată în presa regională a României anilor ’60. Articolul – de fapt un ansamblu de relatări – surprinde Revelionul nu ca experiență individuală, ci ca eveniment colectiv, desfășurat simultan în mai multe spații sociale: instituții de învățământ, întreprinderi industriale, unități agricole, restaurante, case de cultură și cantine.
Textul debutează cu descrierea momentului simbolic al miezului nopții, accentuând participarea generală și caracterul festiv comun:
„În miez de noapte uralele au izbucnit năvalnic din piepturile tuturor salutînd sosirea noului an.”
Relatarea insistă asupra gesturilor ritualice asociate Revelionului: toastul, urarea reciprocă, cupele ridicate, toate prezentate ca acte împărtășite de întreaga comunitate:
„S-a toastat în cinstea victoriilor obținute…, s-a toastat în cinstea tuturor oamenilor muncii, a oamenilor de toate profesiile, de toate vîrstele.”
„În fața cupelor pline cu sărbătoare n-am uitat să ne urăm reciproc «La mulți ani».”
Tineretul și mediul studențesc
Un spațiu larg este acordat tineretului, în special studenților. Revelionul petrecut „în mijlocul studenților” este descris ca fiind „fermecător”, dominat de „grație, tinerețe, entuziasm și optimism”. Textul introduce și vocea directă a unui participant, citat nominalizat prin statutul său:
„Un student de la Institutul pedagogic de 3 ani din Bacău spunea emoționat că «tinerețea e caracteristică a întregului popor… Visăm desigur, dar visele noastre au o bază reală de pornire».”
Articolul surprinde aspirațiile profesionale ale tinerilor, folosind un limbaj sugestiv pentru mentalitatea epocii:
„Fiecare student se visează savant, mare descoperitor de cine știe ce mașini miraculoase care să ușureze munca omului.”
Totodată, se face legătura între vis și activitatea concretă:
„Activitatea științifică în laborator, în sala de curs sau seminar devine mai concretă, rezultatele ulterioare conturîndu-se încă de pe acum.”
Colectivele de muncă și spațiul festiv organizat
O mare parte a articolului este dedicată revelioanelor organizate de diferite colective de muncă. La Trustul regional Gostat, sărbătoarea este descrisă ca fiind petrecută „împreună cu familiile lor, cu invitații”, într-o atmosferă de convivialitate. Directorul instituției ține un toast în care este făcut un bilanț al anului:
„A fost un an bogat. S-au obținut cele mai mari recolte…, cele mai mari beneficii.”
Momentul este apreciat drept unul „plăcut pentru toată lumea”, tocmai datorită acestui bilanț favorabil. În același cadru apare și plugușorul, descris ca element de divertisment:
„Poantele au gâdilat auzul unora, au săgetat inimile altora — totul fiind însă brodat cu firele fine ale veseliei și umorului.”
Descrieri similare apar în cazul minerilor, petroliștilor și forestierilor din raionul Moinești:
„Mîndri de realizările lor, plini de încredere…, s-au ciocnit pahare, s-a urat tradiționalul «La mulți ani!».”
La restaurantul „Trotuș” din Comănești, sunt menționate numeric familiile participante și proveniența lor profesională, iar intervențiile oficiale sunt integrate firesc în desfășurarea serii.
Revelionul „pînă în zori”
Textul folosește frecvent formula „pînă în zori” sau „pînă la ziuă albă” pentru a descrie durata petrecerilor, atât în mediul industrial, cât și în cel cultural. Chimiștii de la Borzești „au petrecut pînă în zori”, iar plugușorul „a scos în evidență munca spornică a secțiilor”. După miezul nopții:
„Apoi a urat tradiționalul «La mulți ani!».”
La Casa de cultură a sindicatelor din Bacău, programul artistic este descris detaliat, cu referiri la artiști amatori și momente de succes:
„De un deosebit succes s-a bucurat «Plugușorul»…”
Momentul miezului nopții este marcat de ascultarea discursului transmis la radio și televiziune:
„Mai sînt cîteva minute pînă la miezul nopții… Gongul a vestit trecerea în noul an.”
Viața cotidiană și detaliul uman
O valoare documentară importantă a articolului este abundența de nume proprii și funcții: muncitori, maiștri, electricieni, tehnicieni, rafineri, țesători, familii tinere. În relatarea despre textiliștii din Buhuşi, sunt enumerate cupluri, colegi și prieteni de muncă, sugerând caracterul social și familial al sărbătorii:
„Bucuria, voia bună au fost însoțite de numeroase surprize, cîntece și dansuri.”
Finalul mai multor relatări revine la aceeași idee de continuitate și speranță:
„Ciocnind paharele, textiliștii au întîmpinat noul an cu încredere deplină în succesele viitoare.”
Privit astăzi, articolul din Steagul roșu despre Revelionul 1966 este o mărturie istorică relevantă despre felul în care presa vremii consemna viața socială și sărbătorile publice. Dincolo de limbajul epocii, textul păstrează detalii prețioase despre locuri, oameni, obiceiuri, ritmuri ale vieții colective și despre modul în care începutul unui nou an era trăit și prezentat comunității. Ca document, el funcționează mai ales ca o memorie scrisă a unei nopți festive trăite „împreună”, în cadre organizate, cu muzică, urări, plugușor și petreceri care continuau „pînă în zori”.

















