Spuneam cândva despre Grigore Codrescu, membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Bacău, că a mărșăluit prin cenuşa fierbinte a unui infern în care căldura mamei, lecţia de demnitate a tatălui, norocul soţiei/ familiei, valoarea şcolilor/profesorilor care i s-au lipit de suflet şi complicitatea fericită a destinului l-au ajutat să supraviețuiască elevat, cu aerul acela al argonautului care reuşeşte să treacă printre Scylla şi Carybda, împrietenit nu doar cu norocul. Scrutând creația sa, „se pot observa numaidecât formaţia solidă de literat, familiaritatea cu limbajele criticii, precum şi o anumită plăcere hedonistă a lecturii care atenuează naturala sa dispoziţie didacticistă”. (Petru Poantă). Genul de critică pe care-l promovează „are avantajul limpezimii, al argumentaţiei strânse şi al seducţiei prin mijloace raţionale, ceea ce nu-i puţin lucru”. (Mircea Dinutz).
Viitorul lui Grigore Codrescu este mereu asediat de proiecte literare. Care este proiectul proxim?…
„Proiectul meu literar pentru perioada următoare este încercarea de a oferi publicului-cititor de poezie bună o monografie despre un mare poet francez şi european: Charles Baudelaire (1821-1867). În anii trecuţi, am mai lansat scrieri de acest tip: Calistrat Costin (n. 1942), Ion Tudor Iovian (n. 1952), Nicolae Manolescu (n. 1939).
Am simţit nevoia, după ce am ieşit din organigrama didactică, să evaluez şi pe unii contemporani din viaţa literară. Unii au apreciat, alţii s-au uitat lung la un profesor secundar care semnează cărţi de critică şi istorie literară, uitând că, la vremea începuturilor, şi E. Lovinescu, şi V. Streinu şi chiar divinul G. Călinescu au început aşa. Alţi publicişti cu ştaif au fost năprasnici, râzând sardonic de câte unul din cei prezentaţi de mine. Acum, observând că prea puţin s-a scris, la împlinirea a cincisprezece decenii de la intrarea în eternitate a marelui poet francez, mi-am oferit mie însumi un rămăşag: să mă apropii eu de autorul Florilor Răului, prin deschiderile făcute cândva de profesorii noştri de la Universitatea «Al. I. Cuza», de lecturile şi de conferinţele publice.
La capătul unei activităţi cu elevi excelenţi de la liceu (Colegiul Naţional «Ferdinand I»; Colegiul Naţional «V. Alecsandri»), am impresia că am ieşit în public la timp. Cam târziu, dar generaţia mea a fost constrânsă şi de factori istorici. Am reuşit să colaborez la prefaţă cu un excelent specialist în literatură comparată – Gheorghe Iorga. Era, poate, nevoie de o cheie de lectură mai potrivită, deşi Baudelaire a deschis calea modernităţii în Poezie, pe când contemporanii lui – Musset, Hugo, Sainte-Beuve – îl priveau cu rezervă aproape. Am sentimentul că primesc un premiu, căci revederea unui poet genial e o mare bucurie, declanşată la timp şi cu ajutorul celor apropiaţi, în momente fatidice”, mărturisește Grigore Codrescu.
