Am nimerit la intrunirea unei secte religioase, asta este prima impresie care-mi trece prin minte. Ma aflu intr-o sala, unde, printr-un concurs de imprejurari, pot asista la o intrunire de afaceri sau cam asa ceva. Secta, sigur e secta, altfel nu se poate. Prea e vesela lumea. Si bine imbracata. Uite, care cum vine trece la pupacit, cam cum e intrarea la o nunta, numai ca vornicul nu are nici o tava cu pahare de vin. Stau la rand. Toc, toc! se aud pupaturile in fata mea si ma ingrozesc la gandul ca vreo necunoscuta ma umple de ruj pe ici, pe colo, prin partile… vizibile. Scap de prima, trec lejer de a doua, o fentez cu gratie pe a treia. Scap cu bine de schimburile de fluide, si la treaba asta sigur conteaza privirile crunte pe care le arunc in jur, doar asa, ca sa nu-si inchipuie ca ma las usor. Poate, daca erau mai tinerele, m-as fi impiedicat la intrare. Macar un pic.
E aproape sapte seara, sala e aproape plina – cateva zeci de oameni, multi sunt soti cu sotii dupa ei – aproape fiecare este cunoscut pe nume. Uite, mi se sopteste, domnul acela grizonat a castigat luna trecuta 90 de milioane, iar doamna aia cocheta si cu zambetul larg a luat vreo 50 de milioane. Povesti, zic in gandul meu si ma pregatesc psihologic de o mare plictiseala.
Marea Preoteasa
Hotarat lucru, e secta. Apare pe scena Elena Frunza si mi se spune ca e Maestru de ceremonii. Un fel de Mare Preoteasa, imi zic. Parca mi-o si inchipui ca se apuca sa cante „I Love Jesus”, cum am vazut eu negrese prin filmele americane. „Poti sa ai incredere in tine… Nu credeam sa se mai intample ceva in viata mea… Parca se simte in sala o energie care ne leaga”, zice Preoteasa. E, intr-adevar, ceva in aer. Toata lumea aplauda la fiecare mica pauza, toti par fericiti. Nu e secta, lamureste Preoteasa. E o seara informativa a unui grup care lucreaza in sistemul Stillmay*. Femeia vorbeste din experienta ei in vanzari, cum a ajuns sa castige binisor muncind una-doua ore in timpul liber. Fisa imi pica de tot, desi tarziu, cam ca in bancurile cu olteni. Am mai auzit de „firma”, ca am mai cumparat de la cineva ceva produse de la ei. Vanzarile se fac de la om la om, iar sistemul imi este o mare necunoscuta. Parca citindu-mi gandurile, urca in amvon, pardon, pe scena, Mitica Dragomir. Altul decat cel cu fotbalul. E cunoscut printre spectatori. Fost militar. Se recomanda, e casatorit si are doi copii. Aplauze. Ma lamuresc pe deplin ca e vorba de afaceri, ca domnul in cauza prezinta un plan de Marketing, pe care il numeste „Multilever Marketing”.
Inca o piramida
Afacerea e construita piramidal, numai ca profitul din vanzari se imparte algoritmic la toata lumea. „Se pot castiga bani in timpul liber”, insista omul. Vreo douazeci de minute prezinta scolastic, de-a-fir-a-par, cum functioneaza sistemul de vanzari si cam cat se poate castiga. Oricat. Asta ma lasa Dragomir sa inteleg, in functie de munca fiecaruia. Prezinta cursiv, se vede ca are „scoala” vanzarilor directe. E, oricum, mai convingator decat vedetele prefabricate de televiziuni. Termina in aplauzele furtunoase ale spectatorilor. Nu pare ca s-au plictisit, desi mare parte au mai fost la zeci de seri informative, iar omul s-a adresat exclusiv neinitiatilor, adica celor adusi acolo ca mine, adica „in orb”.
Locul pe scena ii e luat pentru putin timp de Maestra de ceremonii, cea pe care mi-o imaginasem ca o Mare Preoteasa. Concluzioneaza, tot pentru neinitiati: Nu depindem de nimeni altcineva decat de noi. Asa o fi, mai ales daca o fi rost si de ceva bani… Anunta urmatorul moment al ceremoniei. Prezentarea de produse. „Maestra” Frunza o prezinta pe Veronica Ciobanu, care „a pus foarte mult suflet in aceasta afacere”. Femeia incepe ca in sistemul Stillmay, vechi de aproape 50 de ani, muncesc 3,5 milioane de oameni in toata lumea, iar in Romania se comercializeaza peste 500 de produse biodegradabile. Trece la concret si prezinta un fel de detergent-minune. Spala tot. Incepe si demonstratia practica. Se murdareste cu crema de ghete neagra in palma, pune cateva picaturi din substanta in discutie peste mizerie, dupa care se sterge cu o laveta textila alba-alba. Ia laveta si o pune intr-un bol cu apa de la robinet. Inainte de asta, bea din apa, ca sa ne convinga ca e apa de baut, fara alte chimicale. Doamne-ajuta! Chiar e apa, ca nu pateste nimic. Ca intr-o demonstratie de iluzionism, casnic, dupa cinci minute scoate laveta, curata, si o ridica deasupra capului. Aplauze, semn ca le-a placut numarul. Mai prezinta cateva solutii din tot felul de recipienti si pleaca, tot in aplauze.
Maestra de ceremonii il introduce pe „cel mai de succes om de afaceri din sala”, Stefan Bot. A fost tamplar si uite ce bine a ajuns, mi se sopteste.
Predicatorul
Are un accent ciudat. Bine imbracat, afiseaza mai putin de 40 de ani. E fost tamplar, zic soaptele din jur. Pe cand muncea in Ungaria a fost atras in acest sistem, pe care l-a adus din 󈧁 si in Romania. Aha, marele sef, imi zic. El e cel cu alea 90 de milioane castigate, mi se mai zice. Hmmm. Asa se explica entuziasmul debordant si zambetul pornit parca direct din urechi. Dar spectacolul abia sta sa inceapa. Iar imi vine in minte prima impresie. Secta sau cine stie ce cult crestin. Vorbeste ca predicatorii din sourile televizate americane, aparute si pe la televiziunile noastre. Gesticuleaza teatral, iar zambetul ii ramane tot acolo unde l-a agatat la inceput. Mie imi pare cumva fals, dar e numai o chestie de nuanta. Are un adevarat joc de scena, de la stanga la dreapta, mai in fata, mai in spate, iar miscarile par naturale, semn ca e „tatic” in vanzari. Declama. Aceasta activitate functioneaza pentru oamenii care doresc cu adevarat. Cine rezista doi ani va munci tot mai usor si va castiga bani tot mai multi. Se adreseaza tot novicilor, dar si cei cu experienta il asculta cu mare placere. Aplauze. Face chiar si mici poante, care starnesc hohote de ras. Asa se face, asa se atrag oamenii, iar efectul e garantat. Cel mai greu e de invitat oamenii la prezentari de produse, zice. Oamenii trebuie invitati intr-un moment prielnic, sa-i lasam doua-trei ore dupa ce au venit de la serviciu. Cand inviti pe cineva telefonic, sa-i zambesti la receptor, desi s-ar zice ca doar nebunii zambesc la receptor. Nu se dau explicatii prin telefon, cand se fac invitatii. „Vreau sa-ti propun o afacere banoasa. Eu vreau sa intru in asa ceva si m-am gandit la tine”. Asta ar trebui sa fie de ajuns ca omul de la celalalt capat sa vina la intalnire, sa fie curios. De regula se invita sotii amandoi, cand e cazul. Daca vine el si cumpara ceva scump, s-ar putea sa-l alerge cu melesteul prin casa nevasta. E mai bine sa fie amandoi, ca se castiga timp. Asta le spune Predicatorul spectatorilor. Totul, presarat cu glume. Bune, glumele astea, si aruncate la timp. Mi-as dori si pe la altii umor din asta. Mai da sfaturi si pentru gazde. Cum sa conceapa scenariul intalnirii, cum sa-si intampine invitatii, ce sa le spuna. Si, esential, peste toate zambetul este cel mai important. Succesul e garantat aproape total.
Incheie, in aplauze furtunoase.
Seara informativa se incheie. Mi-a placut, dar tot nu ma vad vanzand pasta de dinti. Nici detergenti. Ii las pe altii mai competenti, mai veseli, mai optimisti. Plec. Parca am fost la o intalnire religioasa. Cu siguranta, nu e o secta, e altceva, e, poate, noua religie a timpului liber petrecut activ. Pentru cine are har.
*numele real al firmei in discutie a fost schimbat din ratiuni comerciale.Scris de Florin POPESCU
