Numeroase licee cu predare în limba română din regiunea Cernăuți vor dispărea începând cu 1 septembrie 2027, ca urmare a reorganizării sistemului de învățământ, a declarat marți, Aurica Bojescu, secretarul responsabil al Uniunii Inter-regionale „Comunitatea Românească din Ucraina”.
Potrivit acesteia, Consiliul Regional Cernăuți a aprobat noua rețea de licee, care prevede funcționarea a doar patru licee cu predare în limba română și a nouă licee mixte. Cele patru licee românești vor fi situate în orașul Cernăuți și în comunele Hliboca, Ostrița și Herța.
„Acum sunt 32 de licee, dintre care 12 sunt mixte, cu două limbi, iar din cele 20 de licee românești vor rămâne doar patru. Vor fi copii care nu vor avea ce să facă și, dacă doresc să își continue studiile și să meargă la facultate, vor fi nevoiți să învețe în altă parte, în licee ucrainene. Copiii nu prea au de ales: ori te duci în altă parte, ori nu mai înveți. Este o situație foarte grea și trebuie ca cineva să ia măsuri”, a afirmat Bojescu, subliniind că liderii comunității românești au cerut ca în fiecare comună românească să rămână câte un liceu.
Decizia Consiliului Regional Cernăuți survine în ciuda opoziției comunității de români, care avertizează asupra încălcării dreptului la învățarea în limba maternă.
„Această reformă va conduce pe viitor la dispariția și a gimnaziilor, pentru că în unele localități liceele vor fi cu predare în ucraineană, iar părinții nu își vor mai da copiii la gimnazii în română, ci la cele ucrainene, ca să le fie mai ușor în continuarea studiilor. În liceele mixte, predarea se va face în ucraineană, iar româna va fi predată doar la disciplinele Limba română și Literatura română și universală. Există riscul dispariției limbii atunci când dispare școala în limba maternă. Este o încălcare a Constituției Ucrainei și a drepturilor omului, care garantează tuturor cetățenilor învățarea în limba maternă”, a declarat Neculai Costaș, profesor de limba și literatura română la o școală gimnazială din Cernăuți.
Noul act normativ va duce la închiderea unor licee din sate istorice românești precum Mahala, Tărășeni, Noua Suliță, Hliboca, Crasna, Pătrăuți, Storojineț sau Mămăliga. De asemenea, nu va exista niciun liceu cu predare în limba română în satele de pe Valea Siretului.














