Miscarea de condamnare a comunismului, departe de a fi una naturala, izvorâta dintr-o necesitate a societatii, a fost, de fapt, o actiune de PR politica de legitimare a aliatilor si delegitimare a inamicilor. Si nu e vorba numai de ceea ce s-a intâmplat in România; pe plan mondial s-a gasit necesar ca, la doua decenii de la cadere, comunismul sa mai fie o data ingropat.
Mai nou, in razboiul informational dintre SUA si Rusia, americanii apasa din nou pe pedala anticomunismului pentru ca au nevoie sa delegitimeze Moscova de principalul argument istoric promovat de propaganda: cel al meritului de a fi invins nazismul.
Rusia, ca mostenitoare a URSS, doreste sa-i fie recunoscut meritul in infrângerea Germaniei naziste. SUA, ca oponent, incearca sa minimalizeze atât rolul URSS in razboi, cât si rolul jucat de nazisti in declansarea ostilitatilor si in uciderea milioanelor de oameni in timpul conflictului.
Pe acest trend a inflorit, tiptil, o miscare de reabilitare a tot ceea ce a insemnat nazismul. Propaganda este subtila si functioneaza dupa un program patentat in trecut. Uneori e vorba de mai mult decât simpla propaganda: Ucraina a votat o lege prin care este interzisa orice critica adusa unor organizatii intre care doua s-au facut vinovate de masacre comise impotriva civililor in timpul razboiului.
Nu putem spune ca nazistii au fost mai buni si comunistii sovietici mai rai, ori viceversa. Oricât ne-am stradui nu putem uita nici crimele nazismului si nici pe cele ale comunismului. Pentru ca, da, Gulagul a existat, inchisorile comuniste in care au murit milioane de oameni n-au fost inventii si pentru acestea, comunismul trebuie condamnat. Dar asta nu inseamna ca n-au existat si lagarele de exterminare, milioanele de civili ucisi pentru ca ideologia nazista ii considera “suboameni”.
Comunismul a fost condamnat, când condamnam nazismul?
