Detest violența, oricând și oriunde s-ar manifesta. Din acest motiv nu merg la stadion, nici în alte locuri care presupun mari adunări de fani sau protestatari și unde politețea dispare repede. Ce se întâmplă cu oamenii când devin „mulțime”? Se contaminează de emoția celorlalți, își pierd individualitatea, uită principiile.

În furia generală, scot la suprafață toate frustrările, indiferent care e sursa acestora. Supărați pe șefi, pe „bogați” în general, pe constructorul care i-a înșelat, pe autoritățile care nu repară străzile, pe ei înșiși, strigă și lovesc la adăpostul anonimatului. Ce am văzut, vineri, în Piața Victoriei? De toate: tineri pașnici care legănau pancarte, mame cu bebeluși în brațe, fugind din calea gazelor (apropo, oare s-a autosesizat Protecția Copilului?), protestatari și jandarmi care își împărțeau pumni, nu întotdeauna în porții egale.

Nu iau apărarea jandarmilor deoarece reprezintă Puterea și, fiind dotați cu bastoane, căști, bocanci, se pot apăra singuri. Revenind la protestatari, nu cred că indivizii care au încercat să intre în sediul Guvernului și au aruncat cu bucăți de asfalt sau alte obiecte sunt români veniți din străinătate ca să-și revadă familia. Și-au strigat și aceștia amarul adunat în anii trăți departe de casă, dar nu ei sunt cei care vor să răstoarne Guvernul.

Au plecat din țară pe vremea când la putere erau alte partide, țara avea alt premier, totuși nu le era deloc bine: le scădeau salariile, creșteau ratele, facturile etc. Aici sau afară, majoritatea respectă normele. Nu diaspora vrea să convingă Europa că trăim într-o dictatură. E condusă de o dictatură țara în care libertatea de a acuza și înjura e deplină? Nu este, dar poate ajunge sub altă dictatură, cea a străzii.

Încă sperăm că vom avea, în România, spitale regionale, autostrăzi, servicii medicale și sociale de înaltă calitate, dar nu vom reuși să le realizăm dacă vom fi într-un război perpetuu. Nu mă sperie protestele, ci strădania unora de a dărâma noaptea ceea ce se construiește ziua.