O poveste despre actul de naștere a multor livezi, dar și despre cea a unei vieți de om, dedicată horticulturii, pomiculturii și cercetărilor științifice în domeniu. Profesorul universitar, doctor inginer Ioan Viorel Rați, este un luptător. A vrut de mic să reușească în viață, prin forțele proprii. Cu o voință de invidiat, de a fi pe primul loc. Pas cu pas, a obținut ce și-a impus să realizeze! Consideră totuși că este loc și de mai mult, pentru a face lucrurile bine. Cu părul grizonat, prin proiectele pe care le derulează împreună cu studenții, se menține tânăr.
Drumul spre performanță
Firește, primul pas începe cu școala! Domnul Viorel Rați, la 67 de ani, merge și acum la școală. Ține contactul cu studeții prin cursurile pe care le predă online. Greu cu timpul liber disponibil, care să coincidă din ambele părți, pentru a sta la o poveste. După trei încercări am găsit căteva ore libere, care să coincidă. Ne-am întâlnit în locația, despre care doream să aflu mai multe informații pentru cititori, respectiv pepiniera de pomi din Șerbănești. Sunt nevoit să sintetizez. Am doar două pagini de ziar la dispoziție, cu tot cu ilustrații. Nu ne-a ajuns timpul. După câteva ore de discuții, au mai rămas multe de spus.
Zodie Rac, născut pe data de 10. Cifra i-a fost parcă predestinată. În școală și în viață, să merite numai note și calificative de 10. „Sunt bistrițean. Așa îmi place să-mi spun. Județul Bistrița- Năsăud. M-am născut în comuna Lechința. Este renumită și prin activitatea viticolă desfășurată, de oamenii locului, de-a lungul timpului. Sunt acolo vreo două mii și ceva de hectare cultivate, într-un microclimat foarte benefic viței de vie. De la vârsta de 5 ani am locuit în orașul Bisrița. Acolo am copilărit, am mers la școală, până am absolvit, cu media 10, Liceul Agricol, Secția Horticultură, fondat de sași cam acum 150 de ani. A urmat examenul la facultate, la Iași. Așa am rămas în Moldova. Stagiul militar obligatoriu l-am făcut la Rădăuți. La grăniceri. Termen Redus. După facultate, prin repartiție, am venit în Bacău.”
Anii studenției
La Facultatea de Horticultură erau în 1974, la admitere, cam 10 pe un loc. Se dădeau 2 probe. Scris și oral. Rezultatele la scris se afișau, logic, după 2 zile. „Am intrat la oral. Era o comisie formată din 3 profesori, dintre care profesorul Cireașă și profesorul Stan. Am tras un bilet cu un subiect la întâmplare. Le-am făcut prezentarea! Nu aveau cum să mă întoarcă, pentru că eram documentat foarte bine. Au venit cu întrebări suplimentare. Am luat 10. Aveam însă emoții pentru nota de la proba scrisă. Ei! Am intrat printre primii! La absolvire, la o zecime, am fost al doilea.”
Sport și alte aptitudini
„Începând de la 6 ani, până am terminat liceul, am făcut fotbal. De la echipa de copii, apoi la juniori. Am jucat aproape un an și la echipa mare, Gloria Bistrița. În ultimii 3 ani de liceu am practicat și judo. Atunci nu exista o federație a acestui sport. Ne antrenam cu un ofițer militar, care avea centură maro. Eu am ajuns la centura verde. Am mai continuat puțin în armată. Cam asta a fost!” În primul an de facultate, după câteva luni, Ioan Viorel Rați a fost ales să reprezinte interesele studenților din anul întâi, de la horticultură. Ca președinte de organizație. Ceva asemănător cu Liga Studenților de acum, din universități. „Am descoperit mai mulți colegi, care aveau în sânge și latura sportivă. Veneau după cursuri și se antrenau suplimentar, în afara orelor de sport. M-am gândit să alcătuim un grup. Să facem drumeții! Așa am luat munții la rând, în ture scurte, o dată sau de două ori pe lună. Profesorul de sport ne-a ajutat cu bocancii și echipamentul necesar. De unde să avem noi bani? Făceam fotografii, developam. Aveam o gazetă de perete la intrarea în facultate, unde le expuneam. Am scos și o revistă, în care ne publicam peripețiile.”
Funcția de președinte UASC creează responsabilități. Îți pune mintea la muncă. Cum să angrenezi totuși, în activități atractive, mintea a mai multor tineri studenți? Nu doar a celor care merg cu tine în drumeție. Sigur, invidiați de ceilalți! Le dai o motivație și îi pui la treabă! Formația de dansuri a fost o sclipire de genialitate, în materie de organizare și mobilizare. „Majoritatea dintre noi veneam de la țară. Cu dorul nerostit de casa unde s-a născut. Asta mi-a dat ideea înființării unei formații de dansuri. Pentru a pune în valoare obiceiurile populare, din zona de unde fiecare a venit. Aveam colegi pe care îi cunoșteam. Știau să danseze. Dar pe teme inspirate mai mult din deznădejdea noastră: de-a vântul, de-a bătuta… Am atras în echipă foarte mulți amatori, din care am selectat 30 de dansatori. Am participat la Cântarea României și am ajuns în Faza națională. Nu ne-au dat locul întâi, pe motiv că, reprezentând o facultate din Moldova, am avut în repertoriu mai mult dansuri ardelenești.” Un an mai târziu a urmat înființarea trupei de teatru, apoi organizarea de tabere studențești și pregătirea lucrării de licență.
Familia
Luminița a intrat la facultate un an mai târziu. A dat probă și a fost selectată pentru un rol. Se punea în scenă piesa de teatru „Regii României”, cu fundal muzical marca „Phoenix”. O provocare curajoasă pentru studenții și cu alte aptituni, de la Agronomie. Au și luat premiul întâi la competiția interstudențească, desfășurată la câteva luni după cutremur. Viorel Rați se implicase și el, la regie: „Pe data de 4 martie 1977, seara, se repeta de zor. În clădirea universității, jos, la tranvai. Ne simpatizam cumva. Dar ceea ce ne-a apropiat, brusc, a fost faptul că ne-a prins cutremurul acolo. Au sărit toți pe geam, eram la parter. Și atunci am luat-o pe Luminița de mână, am ajutat-o să treacă peste pervaz, și am trecut și eu. Am rămas încremeniți de spaimă, toată noaptea. Putea să ne cadă ceva în cap. Așa a început prietenia noastră. La fix un an, tot pe 4 martie (1978), am făcut cununia civilă. După încă un an, dar mai târziu un pic, pe 27 martie, a venit pe lume Bogdan. Eram în anul 4.” Andrei a venit pe lume 5 ani mai târziu, când tânăra familie de ingineri se străduia să pună în practică cele învățate în atâtea nopți de documentare și studiu, locuind în căminul studențesc.
Repartiția și locurile de muncă erau în funcție de media obținută la terminarea facultății. „Eu am terminat pe locul 2. Șeful de promoție era și el căsătorit. A plecat în Maramureș, de unde erau părinții soției. Aveam de unde alege. Cel puțin primele zece erau locuri bune. La stațiuni de cercetare, IAS-uri, și apoi urmau CAP-urile. Ne-am gândit câteva luni, cum să facem? Eu îmi doream să fac cercetare. În județ, la Bistrița, de unde mă trag, nu erau decât 2 locuri. La CAP. Aveam o dorință să ajung la mare. La Constanța. Să preiau un IAS. Un profesor, căruia i-am cerut sfatul, când a auzit ce vreau, m-a adus la realitate. Tu nu știi ce înseamnă o iarnă în Dobrogea! Părinții soției insistau să mă duc în zona lor. În Muntenia, la Ianca. Și atunci am luat decizia să nu supărăm pe nimeni. Să iau repartiție într-un loc unde să fim pe cont propriu, dar să lucrez în cercetare. Așa am ajuns în Bacău.” Tânărul inginer Ioan Viorel Rați a descoperit potențialul acestei zone, străjuită de Siret, Bistrița și Trotuș. Și-a suflecat mânicile și s-a pus pe treabă.
În partea a II-a…
Ambiția de a pune în practică ce a învățat. Cercetarea științifică și crearea de soiuri noi. Revoluția și privatizarea. Puțintică istorie despre proprietarii de livezi, de acum 100 de ani. Proiecte în derulare. Învățământul online pentru studenți. Sfaturi practice pentru cei care vor să planteze un pom fructifer.
