Medicii, nutriționiștii, chiar și politicienii care știu ce înseamnă dinții străpeziți, ne recomandă să consumăm cel puțin un măr pe zi. Nu întâmplător a fost inclus ca supliment, în beneficiul Programului „Cornul și laptele” oferit copiilor în școli. A fost salutară și inițiativa de a se planta, în curțile unităților de învățământ, acest pom fructifer. Vorbim la trecut. În ultimele decenii, datorită specialiștilor care lucrează în stațiunile de cercetări, au apărut peste 700 de noi soiuri românești. Selectate tot dintre cele adaptate zonei noastre. Mere care se strică. De aceea sunt soiuri de vară, de toamnă și de iarnă. La concurență cu cele din import. Admirate ca un bibelou și jumătate de an, până la Sărbătorile de Paște. Rămân țiplă, cu gust și miros de covid!
Unde sunt livezile de altădată?
Când tânărul inginer Ioan Viorel Rați a primit repartiție în Bacău, pe la 1979, profesorul lui universitar, Cireașă, coordonator de licență, îi inoculase deja, dintre sâmburoase ca fruct, studiul cătinei. A lucrat câțiva ani în legumicultură, s-a implicat și în înființarea unei culturi de….
Dar zvăpăiata de minune vie, fruct și nu numai, cătina cu calitățile ei terapeutice nebănuite, Viorel a păstrat-o în suflet. Crește dar nu se spune, pe unde miroase a zăcăminte de gaz sau petrol în subsol. Și zona e propice la noi. La Gherăiești chiar prisosește. Vorbim de calitatea cătinei cultivate și nu de cea decimată, din arealul natural, pe unde iese, finuț, gazul emanat al atâtor Ere. Un exemplu de răbdare și înțelepciune al Terrei, care nu o să ne ierte greșelile. Nu-l citez pe domnul profesor. Nu ar face asemenea afirmații!
Trece „ciobanul” cu căruța, are oile prin stufăriș, angajați de verificat. La întoarcere vede că a dat gălbeaza în luncă și nu strechea, scoate securea și, în loc să ia o crenguță cu boboțe de cătină, taie arbustul cu totul. Umple plăvanul căruța! Să le dea de treabă celor de acasă. Să aibă a doua zi ce vinde la tarabă. Sigur o să vedeți și anul acesta iar prin piețe, după ploaia de cireșe, știți cum arată, grămezi cu boabe de cătină. Nu ajung să prindă nici măcar culoarea lor naturală. Fructul are și el o perioadă optimă de recoltare. Altfel nu te poți bucura de proprietățile medicinale atât de lăudate. Mama lui de ginseng românesc! Marfă „bio”?! Nici așa! Pentru cei care doresc să cultive cătină în gospodăria propie, chiar și în spatele blocului dacă spațiul o permite, există opțiuni. La nivel de an 2017 erau deja omologate 7 soiuri noi. Arbuști cu valențe calitative pe care selecția naturală o face în timp. Ca la croșetat sau la dans. Doi pași înainte, unul înapoi. C-așa-i la noi! Pachet de 7&1. Vlăstare și-un vlăjgan bun de prăsilă, ce pot fi cultivate pe câțiva zeci de metri pătrați. Aici nu e vorba de polenizare cu albine. Natura își face treaba și trebuie să-i acceptăm capriciile. Revenind la măr, poate crește în spirală și pe un trunchi de bază, altoit! Să nu ne ducă mintea la pisica cu nouă cozi. E un proces mult mai blând, experimentat. Adevărul e că dacă nu intervii cu foarfeca, briceagul de altoit, dăruitorii noștri de fructe o iau razna! Cert este că arbuștii, crescuți în stațiune, după câțiva ani de grădiniță, dau roade. Și ce roade! Să lăsăm invidia deoparte.
Cidru, compot, dulceață
Pelteaua, pe care o pregătea bunica, rămâne inegalabilă în memoria papilelor gustative. Avea doar câîteva ingrediente la bază. Dezvălui doar trei: cotoare de gutui și de măr, un ceaun mare atârnat de un lanț reglabil deasupra unui foc de lemne și un linguroi cu coadă cât mai lungă. Rețeta poate deveni un brend, de ce nu și un brand, dacă-i afli secretul.
Bazele pomiculturii intensive au fost puse în Bacău, în urmă cu 150 de ani, în arealul străbătut de apele Bistriței și Siretului. „Clădirea unde astăzi este Stațiunea de cercetări pomicole era în degradare, iar toată suprafața, de la dig și până aici, era plină de gunoaie. Împreună cu inginerul Florescu, am adus tractoare cu șenile, am nivelat și am scos tot. Erau niște plopi, șase oameni dacă-i cuprindeau. A trebuit să facem amenajarea care este și astăzi. De la început m-am ocupat cu activitatea de cercetare a stațiunii. Am umblat prin țară după material săditor. Obiectivul fiind acela de climatizare a soiurilor, stabilirea sortimentelor și tehnologia de cultură și de tratament. Clădirea aceasta a aparținut unei comunități religioase. Am căutat prin arhive. Vă dați seama că eram curios! Nu pot să le spun arendași. Frații Șolț au venit aici pe la începutul anilor 1900, aduși de un prinț de Albania, care locuia la Hemeiuș. Unde mai există vechiul castel, în Parcul dendrologic. Unul dintre frați era administrator acolo, celălalt a cumpărat, de la un boier din Săucești, pe la 1920, suprafața de 271 de hectare, pe care le-a plantat cu pomi fructiferi. Erau împrăștiate livezile ca niște enclave. De dincolo de Siret, până în zona asta, lângă albia râului Bistrița, care atunci nu era regularizată. În 1952 a venit naționalizarea. În fotografiile pe care le am expuse pe un perete, la intrare, se vede conacul, casa lor de familie, moara, cărămidăria. Nu apare numele fotografului, dar au fost realizate în 1922.”
Prof.univ.dr. ing. Ioan Viorel Rați
Cel mai important lucru, ca profesor, Ioan Viorel Rați le oferă studenților care au optat pentru această specializare, cu mare impact pentru viitor, un loc unde să experimenteze. Pepiniera din Șerbănești reprezintă locul de practică al studentului sau masterandului. Loc unde poate să-și pună în practică proiectele. Să genereze acea competivitate în care fiecare „să fure” ceva din greșelile celorlalți. Învățământul pe internet nu te obligă să-ți cureți glodul de pe cizme, dacă ți-ai ales această profesie, care trebuie să devină meserie.
Tranziția
„Cu un an înainte de Revoluție am fost numit, din partea pomiculturii, președintele comisiei de recepție a investițiilor în pomicultură. Atunci erau multe investiiții pe amenajări, amplasamente. Și urmau să se facă mai multe livezi. Erau 4000 de hectare de pomi și 4500 de hectare cultivate cu viță de vie. În 1889! În afară de acestea, mai urmau să se înființeze încă 2.500 hectare cu pomi, plantații tinere. Așa erau în plan!”, își amintește prof.univ.dr. ing. Ioan Viorel Rați.
Într-un text, transpus grafic, este greu în a înnobila modestia, pasiunea, perseverența și profsionalismul unei familii de specialiști, de a performa într-un domeniu la care ne raportăm toți. Ce mâncăm mâine? Un cartof, o ceapă, o varză, un măr, o maia decongelată, un cidru sau o țuică făcută din prune? Cine nu a plantat un pom… și așa mai departe, este și el om! Dați un cot și zâmbiți de sub mască. Vorbim de fructe! La atâta stres… gândind la sănătate și la ce avem la îndemână, până a ajunge la medicul de familie, care are și el familie, grija de ce face vecinul ne mai ține în viață! Cu vaccin sau fără, tot Mama natură ne crează adaptabilitate, dacă nu vrem să ajungem , protestând în van, purtați pe scut. Mâncați un măr!
