Sindicalistii din Educatie pregatesc mitinguri de amploare
Satui de discutii inutile si de promisiunile neonorate, cadrele didactice ies din nou in strada. Alarma a fost data in momentul in care au aflat ca pe noua grila de salarizare, veniturile lor vor scadea cu 60 la suta. Miercuri, pe 27 octombrie, ei vor organiza un miting de amploare in fata Prefecturii Bacau.
Alarma si pentru profesori! Unele salarii din sistem vor scadea cu 60 la suta, daca legile salarizarii unice si a Educatiei vor intra in vigoare in forma actuala. Cadrele didactice din mediul rural vor primi în 2011 venituri reduse, se arata într-un comunicat al Federatiei Sindicatelor Libere din Învatamânt (SLI). Potrivit noii legi de salarizare în sistemul bugetar, care se va aplica din 2011, sporul de rural a fost diminuat de la 5-80 la suta din salariu (cât era prevazut în Legea privind statutul personalului didactic), la 5-20 la suta din salariu. In aceste conditii, cadrele didactice sunt mai prost platite decât un sef de birou. Daca în 2010 diferenta procentuala a fost acoperita prin sume compensatorii, de anul viitor aceasta prevedere a fost eliminata.
Cei mai mici coeficienti de salarizare
De asemenea, legea unica de salarizare în sistemul bugetar plaseaza, din nou, cadrele didactice în partea inferioara a grilei de salarizare. Coeficientul maxim de salarizare acordat în învatamântul preuniversitar este cel al unui profesor de grad I, cu 40 de ani vechime, respectiv 4,4. Potrivit grilei unice de salarizare, un astfel de profesor, este inferior unui secretar din primaria unei comune, cu cel mult 3.000 de locuitori sau unui sef birou din aceeasi institutie, carora le revine un coeficient de salarizare de 5,23. Mai grava e situatia unui profesor debutant, care este încadrat cu un coeficient de salarizare de doar 1,9.
Sindicalistii pregatesc noi mitinguri
“Vom iesi din nou in strada, a declarat Iulian Oprisan, de la SLI Bacau. Pe 27 octombrie avem deja aprobarea pentru un miting de amploare ce se va desfasura in fata Prefecturii Bacau, intre orele 13.30 si 14.30. Asteptam peste 2.500 de cadre didactice. In paralel, colegii nostri vor protesta si in Bucuresti.” Sindicalisii cer alocarea a 6 la suta din PIB doar Educatiei, fara Cercetare si Sport (domenii incluse in acelasi minister), si contesta cele doua legi. Ei solicita ministrului Muncii si ministrului de Finante sa reia cu responsabilitate negocierile pe legea unica de salarizare, sa corecteze greselile care apar în acest text de lege, sa acorde sume compensatorii si în 2011, pentru diminuarea sporului de rural si sa modifice grila unica de salarizare pentru personalul didactic, prin acordarea unor coeficienti de ierarhizare mai mari.
Roxana Neagu















