Bursier peste hotare
Profesorul Irina Dancuta (foto, in stânga), de la Colegiul Tehnic ”Anghel Saligny” Bacau, a participat la un curs de formare tocmai in Berlin – Germania. La acest curs au participat cadre didactice, formatori, inspectori de specialitate din diferite tari precum Cipru, Italia, Grecia si România. ”«Language Learning and Video Production», cursul la care am participat, este de formare pentru profesori de limba engleza si limba materna, care lucreaza cu copii între 9 si 18 ani. Participarea se face prin intermediul «Programului de învatare pe tot parcursul vietii». Cursul a avut o durata de 5 zile, dintre care doua au fost rezervate Forumului European pentru Educatie Media, ce a avut loc la Representation of the EU Commission, Berlin”, a explicat profesorul bursier. Zilele de curs au fost organizate sub forma unor ateliere video în care s-a lucrat pe grupe, s-au efectuat prezentari video si mese rotunde pe subiecte din sfera Educatiei Media. ”Am început cu prezentarea noastra si a tarilor din care venim, apoi a urmat o evaluare initiala a grupului pentru a afla abilitatile tehnice, background-ul profesional si asteptarile fata de curs ale participantilor. Am invatat si exercitiul de editare «An unexpected meeting», ce a constat in realizarea unui filmulet de 2 minute folosind secvente video realizate pe grupe de câte 3 cursanti, utilizând MovieMaker. Etapele exercitiului au fost reprezentate de filmari secvente video, editare, introducere coloana sonora, titrare, adaugare titlu, adaugare efecte, vizionare film si finalizare film”, a mai adaugat prof. Dancuta. Evaluarea finala a fost comuna pe toate filmele. Tema este pe cât de simpla pe atât de complexa pentru elevi. ”Aplic deja toate cele invatate cu elevii mei. Ei pot învata în acelasi timp sa lucreze în echipa, sa editeze un material video foarte simplu, sa învete modul în care functioneaza programul de editare, sa faca analiza materialului, dar si autoanaliza materialului realizat, analiza critica”, a explicat cadrul didactic.
Alaturi de 50 de profesori europeni
In cadrul aceluiasi curs, prof. Irina Dancuta a mai participat la Forumul European pentru Educatie Video, o activitate la care au venit inca 50 de profesori europeni, ce au impartasit câteva idei despre modul in care elevii lor au realizat materiale media. La acest forum a avut loc si premierea unui concurs video pe tema ”Cum sa devenim cetateni activi ai Europei”, destinat profesorilor si elevilor din Europa, unde câstigatoarea din acest an a fost un profesor de educatie fizica din Italia. ”Prin aceasta activitate de formare am avut posibilitatea de a afla noutati pe tema media, intr-un cadru european, de la specialistii cu traditie in domeniu. M-am familiarizat cu noutatile privind metode de predare si evaluare, directii de cercetare etc. Am avut prilejul sa-mi perfectionez si limba engleza si sa identific parteneri pentru derularea de proiecte cu finantare europeana. O experienta inedita, care mi-a oferit ocazia sa vizitez si o parte din Germania, cunoscând asftel, cultura germana”, a conchis profesorul bursier.
Roxana Neagu















