Nu este întâmplător faptul că părintele teatrului absurdului, Eugen Ionescu, este român. Absurdul este ruptura funciară dintre om și lume, dintre subiect și obiect, un fel de „divorț dintre om și viața sa, dintre actor și decorul său”, cum ar zice Camus. Filosofii spun că absurdul se naște în confruntarea dintre chemarea omului și tăcerea irațională a lumii. La noi, absurdul a ajuns să facă parte din firescul ființării. Nimic nu ne mai impresionează. Nici măcar marile nenorociri, precum tragedia „Colectiv”…

După această tragedie înscrisă în analele mondiale ale lipsei de respect pentru viață, în domeniul asigurării securității persoanei nu sunt schimbări esențiale de mentalitate, de legislație. Nici măcar o tragedie de asemenea proporții nu ne-a trezit. Cei de la I.S.U., inclusiv din Bacău, continuă să găsească nereguli majore în instituții și firme.

Eu vreau, ca plătitor de impozite, să intru într-un magazin, într-o școală, într-un restaurant, într-un club, în sediul unei firme, într-o bibliotecă, într-un muzeu, fără teama că voi fi scos carbonizat de acolo. Îmi doresc și un I.S.U. mai exigent, prezent mult mai des peste tot (și fără programări anunțate cu surle și tobe), cu exerciții demonstrative de paradă cât mai puține și cu inițiative legislative eficiente/insistente.

Mă gândesc, de pildă, la profesionalizarea activității cu specific I.S.U. în școli și spitale. Acum, aceste sarcini sunt aruncate aiurea în fișa postului cadrelor didactice și personalului sanitar. Sunt activități/responsabilități care ar trebui preluate, ca în Occident, de profesioniști ai administrațiilor locale.

N-am auzit pe nimeni din structurile I.S.U. sau din cele ale politicii propunând asemenea măsuri. La noi, inclusiv în acest domeniu, absurdul se naște în confruntarea dintre Strigătul cetățeanului și Tăcerea irațională a politicienilor. Rămânem prizonierii absurdului. Câtă dreptate avea Eugen Ionescu atunci când spunea că „politica este o treabă prea serioasă ca s-o încredinţăm politicienilor”…