sâmbătă, 27 decembrie 2025

Primaria administreaza niste ruine: Punctele termice, un pericol pentru bacauani

In toate zonele Bacaului ies in evidenta prin urâtenie cladirile in care au functionat centralele si punctele termice. Acestea sunt proprietatea administratiei locale, care nu se ingrijeste de ele. Peretii deteriorati sunt un adevarat pericol pentru trecatori. Lasate in paragina, unele chiar devastate, aceste cladiri ar putea aduce bani la bugetul local. Se pare, insa, ca gospodarii urbei nu le vad sau pur si simplu nu le pasa de aspectul lor.

Cladirile in care functioneaza punctele termice ale CET sunt o rusine pentru oras. Pâna in urma cu câtiva ani, acestea au fost in folosinta unica a furnizorului de agent termic. Dupa ce acesta si-a modernizat instalatiile, nu a mai avut nevoie de tot spatiul. Punctele termice au fost recompartimentate, iar incaperile goale au fost scoase la licitatie de administratia locala. CET si-a renovat partea, insa chiriasii si primaria, acolo unde nu s-a reusit concesionarea spatiilor, nu s-au ingrijit de aspectul acestora. Parasite si devastate, aceste cladiri, fie ca se gasesc pe Soimului, Carpati, Castanilor sau Milcov, nu sunt vazute cu ochi buni de cetateni. „Problema este ca cineva ar trebui sa fie responsabil pentru ca a abandonat aceste constructii, ne-a declarat Elena Munteanu. Nu este vina locatarilor din aceste zone, ci a proprietarului cladirilor.” Viorica Drutu a auzit „ca punctele termice au ramas asa, fara niciun rost. S-ar putea face ceva in ele, sa nu se piarda spatiile. Normal asa ar fi.” Doni Pantâru este de aceeasi parere, cu precizarea ca, pentru a se gasi o solutie „e nevoie de un gospodar bun si gospodarul cine-i? Primaria!”

Dati afara in plina iarna

Primaria Bacau, proprietarul si administratorul acestor cladiri, a scos la licitatie unele locatii, insa foarte putine s-au inchiriat. Pentru a le plasa, primaria a obligat mai multe asociatii de proprietari sa elibereze spatiile pe care le ocupau de ani de zile in diferite blocuri din oras. Motivatia oficiala a fost aceea ca spatiile vor deveni locuinte sociale. Somatiile s-au primit la inceputul lui 2011, in plina iarna. Pâna la sfârsitul lunii martie, atât au avut ca termen reprezentantii locatarilor pentru a gasi alte spatii. Asociatiilor de proprietari li s-a oferit o solutie paguboasa pentru ele: sa liciteze si sa inchirieze spatii in punctele termice.



Taxa de lux la licitatie

Doar pentru a participa la licitatie, asociatiile ar fi trebuit sa depuna o taxa de 700 de lei. Multe dintre ele nu au avut acesti bani, asa ca nu s-au inscris la licitatie. In plus, incaperile din punctele termice aveau nevoie si de investitii costisitoare. 5 asociatii de proprietari din zona Miron Costin au cerut o estimare de cost, iar suma i-a speriat: 50.000 de lei. In aceste conditii, asociatiile cu posibilitati financiare reduse au cautat solutii. Unele si-au amenajat sedii in uscatoarele blocurilor, altele chiar in micul spatiu de sub scari. Primaria a ramas, prin urmare, cu spatiile neinchiriate si le lasa acum cu indiferenta sa se deterioreze.
Doina Mincu



spot_img