Miercuri, cu prilejul Zilei Jandarmeriei Rurale și comemorării a 30 de ani de la trecerea în eternitate a generalului locotenent Ion Bunoaica, Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău și Inspectoratul de Jandarmi Județean Bacău au organizat prima ediție a Cupei „General dr. Ion Bunoaica”.
Competiția sportivă a reunit jandarmii celor două unități într-un cadru de respect, camaraderie și fair-play. Evenimentul a fost dedicat memoriei generalului locotenent Ion Bunoaica, personalitate marcantă a Jandarmeriei Române, implicat în reconstrucția instituției după 1989.
Împlinirea a 30 de ani de la dispariția sa a conferit un sens special competiției, transformând-o într-un adevărat omagiu. Trei probe sportive au animat competiția: tenis de masă, cursa de viteză pe 50 de metri și powerlifting. Atmosfera a fost plină de energie, iar participanții au demonstrat că pregătirea fizică este o componentă esențială a profesiei de jandarm.
Rezultatele competiției:
Tenis de masă: 1. plutonier Ciubotariu Ioan (GJMB Bacău), 2. plutonier Nastasă Mădălina (IJJ Bacău), 3. sergent major Butuc Robert (GJMB Bacău).
Cursa de viteză 50 m: 1. sergent major Lipciuc Vlad, 2. plutonier Melinte Adrian, 3. sergent major Munteanu Lucian (toți din GJMB Bacău).
Powerlifting: 1. sergent major Mihai Georgel, 2. plutonier Bîgu Andrei, 3. sergent major Ciurcanu Sorin (toți din GJMB Bacău).
Câștigătorii au fost felicitați și premiați de conducerea celor două unități, moment care a adus un plus de emoție și satisfacție participanților.
Prin această primă ediție a Cupei „General dr. Ion Bunoaica”, jandarmii din Bacău au celebrat tradiția și spiritul de echipă, confirmând că onoarea, camaraderia și respectul pentru trecut sunt valori pe care fiecare jandarm le poartă cu mândrie, zi de zi, în uniformă și în afara ei.














