Chiar în dimineața zilei când urma să plec la teatru, să văd „Momo”, noul spectacol al Secției de Animație a teatrului băcăuan, am auzit la radio următorul mesaj: „Pentru sănătatea emoțională a copilului dumneavoastră petreceți cât mai mult timp împreună cu el”. Problema timpului, așadar, a celui de calitate.

Plec cu asta în gând și când ajung în holul teatrului văd o mică demonstrație făcută de niște copii mai măricei, purtând niște pancarte pe care scria Hoții de timp. Împotriva cărora ei protestau pașnic. Și astfel am intrat deja în atmosfera spectacolului, în tema lui. Pentru că „Momo”, destinat copiilor peste 10 ani, dar și adulților, deopotrivă, spune o foarte pilduitoare poveste despre frigul interior care se instalează în oameni când ei nu-și mai ascultă inima, și devin lacomi și răi, exclusiv materialiști, înghețați în convenții, în mecanisme alienante, ducând la dezumanizare.

Spectacolul pornește de la un frumos roman-basm al scriitorului german Michael Ende (devenit extrem de popular ca autor de literatură pentru copii), fiind o adaptare liberă a regizorului Gheorghe Balint. Care a decupat inspirat momentele importante ale narațiunii, le-a dramatizat, a asigurat cursivitate poveștii, semnând o montare în notă gravă, deosebit de sensibilă, de emoționantă, de actuală.
Dar cine se ascunde după misteriosul nume Momo? Ei bine, este vorba despre o fetiță ciudată, care trăiește singură printre ruinele unui amfiteatru.

Prietenii ei sunt Gigi visătorul, care vrea să ajungă o mare vedetă, un star, și Beppo măturătorul. Fetița nu are nimic, în afară de un nume pe care și l-a dat singură, pentru că i-a plăcut cum sună, dar e nespus de bună, cu o inimă mare și generoasă, cu o bogată imaginație. E mare iubitoare de povești (cum e cea cu prințul Girolamo și Zâna cea Rea, cu sânge verde), pe care le ascultă cu nesaț, și doritoare mereu de a sări în ajutorul altor făpturi, alungându-le singurătatea și ferindu-le de rău. Cum în orice basm se înfruntă cele două forțe, ale Binelui și Răului, și aici vor apărea niște forțe obscure, malefice, reprezentate prin figura sinistră a unui Judecător și prin doi angajați de la Casa de Economii a Timpului, „oamenii cenușii”. Judecătorul crede că lumea trebuie să fie controlată, iar oamenii supravegheați, spionați. Dar jocul său diabolic va fi oprit, Momo fiind ajutată de înțeleapta, atemporala Casiopeea (o uriașă broască țestoasă) și de maestrul Hora ca să-i învingă pe cei răi, redându-le oamenilor libertatea de a-și trăi frumos timpul, care înseamnă chiar viața lor.

„Momo” este o caldă pledoarie pentru afectivitate, pentru sentimentele de iubire, de prietenie (în lipsa lor, inimile se usucă, îngheață), pentru o viață plină de culoare, de frumusețe. Și de lucruri făcute temeinic, pas cu pas, cu perseverență, cu dăruire, și în mod cinstit. Multe învățăminte de preț și trimiteri la stări de lucruri actuale se desprind din spectacol. Unul lucrat cu meșteșug și cu finețe, fiind o reușită a regizorului Gheorghe Balint și a întregii echipe, a talentatei scenografe Tomos Tunde, a actorilor, a autorului muzicii, Ciprian Emil Manta și a coregrafului Sebastian Munteanu.

I-am regăsit într-o formă foarte bună pe interpreți, cu toții reușind să-și contureze veridic și expresiv personajele. Și să anime păpușile, spectacolul fiind cu actori la vedere și păpuși. Andreea Sandu este delicata Momo, dar și Zâna cea Rea, Andi Andriuca este Gigi, Alex Giuseppe Torboli evoluează în Povestitorul, Judecătorul și maestrul Hora, Beppo măturătorul este întruchipat de Tiberiu- Gabor Bittere, Ilinca Istrate o animă pe Casiopeea, Beatrice Teișanu e Bibi girl și Bibi boy, iar Marlene Duduman și Alina Neagu (admirabil momentul lor coregrafic!) sunt cei doi „oameni cenușii”, odioase instrumente ale puterii bancherilor fără suflet. Unii actori din distribuție dau viață la mai multe personaje, cu un lăudabil profesionalism, întru reușita acestui spectacol, cald, atașant, și care diversifică într-un chip interesant oferta teatrului.

Alte articole