Cornel Paiu, preot și scriitor. Liviu Apetroaie îi surprinde fericit vocația pentru aceste chemări de excepție ale cugetării: „…poezia religioasă a lui Conel Paiu dă samă, vorba cronicarului, de un spirit elevat, instruit în lumea bisericească, dar cu talent autentic şi cu grijă faţă de cuvânt. Poemele sale sunt legate logic (se observă după numerotarea lor de tip scriptoric), vin, pe secţiuni în continuitate şi alcătuiesc un op cu directă adresare spirituală şi cu multiple rezolvări lirice consacrate”. Care este următorul său proiect editorial?…
„A scrie este pentru mine, spune preotul-scriitor, un act deliberat de încontinuă devenire sau de continuare a existării, nu fizice, pe care de altfel niciun act scriptic n-o poate determina, atunci când nu-i vorba de o suprimare, venită din partea unei voinţe exterioare – şi chiar a propriei voinţe interioare, situaţie care presupune şi, poate impune, o voinţă persuasiv exterioară, o dominare care viciază, alterează sau suprimă voinţa interioară, discernământul subiectiv, aruncând fiinţa în amfiteatrul existenţei tragice – sau nici când nu-i în discuţie o maladie pe care totuşi medicina o poate ameliora sau vindeca, când aceasta nu este cronică, ci spirituale, metafizice, prin care nu înţeleg ceva abstract, cum în general se percepe, ci înţeleg o existenţă plenară, consecventă unor trăiri ale sublimului, o asceză în care se împletesc lianele zilelor, trecând natural prin anotimpurile biologice, mult lăsate în urmă de cele ale creaţiei, când senine, când înnourate, când exaltând de bucurie, când prăbuşite de tristeţe.
Prelungesc prin scris începutul unui vis, fiziologia sublimului revelat, conturul unui adevăr, «liturghisirea» unor armonii universale fără de început şi fără de sfârşit, îmbinând tradiţionalul cu modernul, visul cu realitatea, cuvântul cu necuvântul, insinuându-mă astfel, subiectiv, ritualic, dinspre prezent, în amprentele lumii.
Prin «Biblioteca din turn», volumul altor «răstimpuri de poezie», conceput şi acesta în mai multe secvenţe, triadic-epopeic-aluvionar, care va apărea toamna aceasta la Editura Scrisul Românesc din Craiova, unde am şi debutat în 2010, cu volumul «Paznicii pereţilor – răstimpuri de poezie», căruia i s-au adăugat alte două volume («Paznicii pereţilor – secundus», Piatra Neamț, Editura Cetatea Doamnei, 2014 şi «Paznicii pereţilor – Summa. Harmoniae. Unus», Bacău, Editura Corgal Press, 2015), pentru împlinirea unei trilogii, pe care intenţionez a o reedita într-o ediţie revizuită şi adăugită, îmi duc mai departe epopeea proiectului liric al existării, aşa cum prin volumul «Sinai – liturghisire», la care scriu deodată cu «Tabor – liturghisire» (Editura Zona Publisher, Iaşi, 2013), dacă nu chiar anterior acestuia, adică încă din anul 2005, edific o epopee lirică a ascensionalului, existenţială, existenţialistă şi teologică, în care sacrul – adevărul, realul divin, nonfigurativ, revelat şi revelant şi profanul – visul, figurativ, amorf şi dinamic se împletesc, precum «funiile răsucite» sau «funiile împletite», din arta populară, şi aceasta de esenţă ascensională, probând lupta dintre formal şi sublim, dintre lege şi dogmă, dintre umbră şi lumină, dintre sacru şi profan, dintre materie şi nonmaterie/ antimaterie, dintre trup şi netrup, dintre amorf şi ordonat/ inteligibil/ armonios, dintre lumesc şi nelumesc, dintre trecător şi netrecător, dintre limitat şi infinit, dintre entropic şi inspirat/ revelat.
Exerciţul liric existenţial-teologic devine o necontenită, neostenită, neostoită şi permanentă urcare pe munte, care poate fi cel al primirii legii, autoritar, direct, poruncitor («Sinai»), cel al jertfei, smereniei, ascultării, iubirii, iertării («Golgota») sau cel al transfigurării, primenirii, sfinţirii, îndumnezeirii («Tabor») şi care, toate, ar putea fi înmănuncheate pe cel al «Fericirii» sau al «Fericirilor», de pe care am nădejdea că încă se mai aude, în etropismul elementar contemporan, murmurul unei rugăciuni, preludiul unui psalm, ca un firicel de apă rece de munte şerpuind către iezere adânci, în care, din când în când, foarte personal, se pogoară arhangheli şi îngeri buni, cu aripi de lumină tămăduitoare.”
