Praznicul Imparatesc al Intâmpinarii Domnului este praznicul dedicat unuia dintre evenimentele istorice importante din viata Mântuitorului Iisus Hristos, si anume aducerea Pruncului dumnezeiesc de catre Fecioara Maria si Dreptul Iosif la Templul din Ierusalim, potrivit poruncii Legii lui Moise, care cerea ca cel dintâi prunc de parte barbateasca nascut de o femeie sa fie inchinat la patruzeci de zile de la nastere lui Dumnezeu, in amintirea pruncilor israeliti salvati de la moarte in Egipt prin sângele mielului pascal. Totodata, acum se savârsea, conform poruncii Legii Vechi, si curatirea mamei dupa nastere. Sfânta Fecioara Maria se invrednicise sa-l nasca pe Fiul lui Dumnezeu intrupat ramânând fecioara si fara sa treaca prin lehuzie, deci nu avea nevoie de aceasta purificare rituala, dar ea alege, din smerenie, asemeni lui Hristos, sa se supuna poruncilor Legii Vechi.
Prin toate actele sale Mântuitorul a tinut sa respecte Legea lui Moise, sa o implineasca, dar implinirea aceasta nu a fost pentru El o simpla respectare a literei legii, ci o desavârsire a ei, o implinire a Duhului care razbatea prin ea. Evenimentul Intâmpinarii Domnului ilustreaza o data in plus acest fapt, pentru ca sosind la Templul din Ierusalim, Fecioara Maria si Dreptul Iosif au implinit o porunca a Legii Vechi, dar au oferit totodata batrânului Simeon si prorocitei Ana, credinciosi ai Legii Vechi, sansa unei noutati absolute, aceea de a-L intâmpina pe Dumnezeu intrupat, sansa de a recunoaste si a proclama, inspirati de Duhul Sfânt, in Cel ce se infatisa ca un prunc, pe Mesia, pe Domnul si Stapânul lumii, lumina tuturor popoarelor, slava lui Israel cel vechi si a lui Israel cel nou.
Dreptul Simeon si proorocita Ana sunt oameni ai rugaciunii, ai asteptarii implinirii profetiilor mesianice. Toata viata lor a fost dedicata slujirii lui Dumnezeu si implinirii poruncilor in asteptarea intâlnirii cu Cel ce avea sa mântuiasca lumea. Ei sunt modele de urmat, fiind cei dintâi care au inteles, in lumina harului Sfântului Duh, ca viata noastra are rost numai in masura in care este o pregatire continua pentru intâlnirea personala cu Hristos, si ca fara aceasta pregatire nici nu este posibila recunoasterea prezentei lui Hristos, intâmpinarea Lui asa cum se cuvine. Cuvintele rostite de dreptul Simeon atunci când ia in brate Pruncul sunt semnificative in acest sens: „Acum slobozeste pe robul Tau, Stapâne, dupa cuvântul Tau, in pace, ca vazura ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gatit-o inaintea fetei tuturor popoarelor, lumina spre descoperirea neamurilor si slava poporului Tau, Israel“ (Luca 2, 29-32). Simeon cere lui Dumnezeu sa il elibereze nu pentru ca ar fi fost obosit sau plictisit de asteptare, ci tocmai pentru ca asteptarea si pregatirea lui de o viata pentru intâlnirea cu Mântuitorul ii fusese implinita. In Pruncul de patruzeci de zile el L-a vazut pe Mântuitorul, pe Dumnezeu intrupat, si minunea aceasta, ca orice minune, a fost savârsita de Dumnezeu, dar a contat si pregatirea lui Simeon, disponibilitatea sa de a intelege minunea, capacitatea sa de a vedea, luminat de har, in adâncul persoanei pe care o primise cu bratele deschise.
Semnificatia profunda a praznicului Intâmpinarii Domnului trimite deci catre rostul vietii omului in general, care este pregatire pentru intâlnirea si impartasirea cu Hristos, izvorul vietii. Aceasta intâlnire, aceasta intâmpinare personala a Mântuitorului, se poate realiza insa, asa cum ilustreaza chiar viata dreptului Simeon si a proorocitei Ana, doar printr-o asteptare plina de iubire.
Dar daca acestia au avut sansa intâlnirii cu Mântuitorul abia la sfârsitul vietii, noi crestinii o avem inca de la inceput. Tocmai de aceea s-a pastrat obiceiul aducerii pruncilor la Biserica la patruzeci de zile de la nastere, pentru curatirea mamelor si pregatirea nou-nascutilor pentru dumnezeiasca Luminare, pentru Sfântul Botez, poarta de intrare in Biserica, Trupul cel tainic al lui Hristos. Primindu-l pe nou-nascut in Biserica, preotul il intâmpina de fapt pe Hristos, Cel ce se gaseste in adâncul oricarei persoane si urmeaza sa fie actualizat prin Botez. Noi avem sansa, in Biserica si prin Biserica, nu doar de a-l intâlni pentru câteva clipe pe Hristos, ci de a-l intâmpina, de a ne deschide sufletele si de a-L primi permanent in viata noastra, de a-L invesnici in existenta noastra, traind potrivit poruncilor Legii Sale celei Noi, dintre care cea mai mare este aceea a dragostei. Iar a trai intru dragoste inseamna a fi pregatit permanent sa iesi in mod activ in intâmpinarea celorlalte persoane, recunoscând in adâncul fiintei lor chipul lui Hristos, recunoscându-le drept parti egale in dialogul dragostei ce se poarta vesnic in Dumnezeu.
Pr.dr. Marius Popescu,
Parohia „Sfântul Ioan” Bacau
