Un preot, pe când studia la Universitatea din Viena, a întâlnit într-una din zile la un colţ de stradă o cerşetoare trasă de spate şi zbârcită la faţă, care şi-a întins mâna către dânsul ca să cerşească ceva de pomană. Un lucru la ordinea zilei, am zice noi, într-un oraş mare… Bătrâna cerşetoare însă i s-a adresat în franceză: Ayez pitié de moi! („Fie-ţi milă de mine!”).
„Ei! – mi-am zis – nu este un lucru de toate zilele ca cineva să cerşească în limba franceză aici, la Viena!” Şi am întrebat-o: Parlez-vous français? („Vorbiţi franceza?”). Şi în cea mai ireproşabilă franceză mi-a răspuns: „Da, vorbesc. Vorbesc şi engleza”.
– Do you speak English? („Vorbiţi engleza?”), o întreb de data aceasta cu o curiozitate crescândă.
– Yes, I do! răspunde ea. („Da, vorbesc”).
Nu mă puteam mulţumi numai cu atât. Am intrat în vorbă cu bătrâna cerşetoare de la colţul străzii. Şi acum a urmat o nesfârşit de tristă reamintire a anilor tinereţii ei… de condiţiile bune de viaţă… de învăţarea limbilor străine… Şi vă repet doar ultima propoziţie pe care bătrâna cerşetoare a spus-o pe un ton nesfârşit de trist: „Am fost tânără, am fost frumoasă şi am avut bani mulţi… Pentru aceasta am ajuns aici”.
Sunt şi astăzi multe persoane care cunosc mai multe limbi străine; avem atâtea mijloace tehnice cu ajutorul cărora ne-am uşurat viaţa, cu mult faţă de ceea ce a fost în trecut (electricitatea, radioul, televizorul, calculatorul, maşinile etc.). Şi poate că ne întrebăm: Ce ne mai lipseşte? Ce ne trebuie pentru a fi fericiţi? Nu sunt acestea suficiente pentru a fi fericiţi? Nu, nu sunt pentru că noi am fost creaţi pentru mai mult decât atât: am fost creaţi pentru Dumnezeu. Omenirea de astăzi, ameţită de propria ştiinţă şi tehnică, dacă se va limita doar la cele trecătoare şi va crede că acestea sunt totul, că pe acestea se poate clădi o viaţă umană liniştită şi demnă, va ajunge să recunoască mai târziu ca şi cerşetoarea din Viena: „Am fost tineri, frumoşi şi bogaţi… Pentru aceasta am ajuns aici, la decădere”.
Prescrierile decalogului, aşa cum sunt ele, de 3.500 de ani, nu s-au învechit. Ele pot fi reguli de conduită şi pentru societatea bulversată de azi, deoarece au fost create pentru omul din toate timpurile.
V-aţi gândit vreodată cum s-ar schimba viaţa noastră, dacă, începând de mâine, noi, oamenii, ne-am hotărî să luăm în serios cele zece porunci? Dar nu oricum, ci cu exactitate! Toţi s-ar ruga dis-de-dimineaţă, în loc să fie preocupaţi de altceva, căci astăzi se respectă cele zece porunci. Ziarele nu mai conţin bârfe, scandaluri; de înşelat nu e permis… de aceea, laptele este aşa de gustos; elevii nu se frământă cum să-i mintă pe profesori pentru că nu au învăţat lecţia; dacă am cumpărat ceva şi am dat mai puţin decât trebuia, ne întoarcem şi dăm restul; fiecare este la timp la locul de muncă; la piaţă nu mai gustăm produsele, deoarece suntem siguri că smântâna nu conţine altceva; se păstrează fidelitatea conjungală, nu mai e loc de suspiciuni; poliţistul de pe stradă nu mai are de lucru, pentru că nu mai sunt delincvenţi etc. Fantezie, ar spune cineva. Nu, aceasta nu e fantezie, aceasta este voinţa lui Dumnezeu, deoarece respectarea celor zece propoziţii de pe bătrânele table ale decalogului ne garantează nu numai fericirea veşnică, ci şi pe aceea a vieţii pământeşti.
Pr. Ştefan Bortă, vicar la Parohia Romano-Catolică „Sf. Cruce” Bacău
