Legea spune ca daca un sofer a provocat un accident rutier grav, cu victime sau chiar cu deces de persoane, poate conduce, an baza unei dovezi, pana cand i se stabileste vinovatia. Dovada este eliberata, din 30 in 30 de zile, de Politia Rutiera, la propunerea procurorului care se ocupa de caz. Noile decizii luate de Curtea Constitutionala au pus pe jar atat soferi, cat si politistii. Peste 100 de bacauani care au nevoie sa-si prelungeasca dovada de circulatie provizorie sunt nevoiti acum sa-si lase masinile acasa. Asta dupa ce magistratii Curtii Constitutionale au decis ca Politia Rutiera nu mai poate prelungi dovezile provizorii de circulatie. „Acest drept va fi stabilit si dat de catre magistrati, a explicat subinsp. Narcisa Butnaru, ofiter de presa la Inspectoratul de Politie Judetean Bacau. Prin decizia Curtii Constitutionale, se modifica practic art. 111 din OG 195, care acum prevede ca dovada de prelungire este eliberata de seful Serviciului Politiei Rutiere in baza unei propuneri a procurorului sau instantei, in functie de faza in care se afla dosarul de urmarire penala. Astfel, prin modificarea acestui articol, dovada de prelungire va fi eliberata numai de catre magistrat”. Soferii care au fost implicati in accidente rutiere din care a rezultat uciderea sau vatamarea corporala a unei persoane prin incalcarea unei reguli privind circulatia pe drumurile publice nu vor mai putea urca la volan. Magistratii considera neconstitutional articolul care prevedea eliberarea unei dovezi soferului care a provocat un accident rutier cu victime. Acesta beneficia de un document in baza caruia putea conduce un vehicul pana cand ii era stabilita vinovatia. Dovada era eliberata de Politia Rutiera, la propunerea procurorului care se ocupa de caz. Mai mult, Curtea Constitutionala sustine insa ca nu e corect ca procurorul sa propuna si politistul sa dispuna. Procurorul ar trebui sa fie cel care dispune si Politia cea care executa. Numai de la inceputul acestui an, la nivelul intregului judet Bacau, au fost retinute 3.363 de permise de conducere, din care suspendate pe loc, 2.056. Pentru cumul de puncte s-au ridicat 149 de carnete, alte 140 au fost anulate, iar pentru producerea de accidente grave s-au retinut alte 140 de permise in vederea suspendarii. 70 la suta dintre posesorii de permise au solicitat prelungirea prin dovada a dreptului de a circula. Scris de R. Neagu















