Arme deținute ilegal, depistate de polițiști
La data de 16 martie a.c., polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au depistat, în flagrant delict, un bărbat, de 35 de ani, din comuna Livezi, care avea asupra sa o armă neletală supusă autorizării şi o arbaletă, armă neletală supusă notificării, deţinute în mod ilegal, pe care intenţiona să le comercializeze.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor.
Pentru deţinerea şi procurarea arbaletei, fără a notifica în prealabil organele de poliţie, s-a luat măsura sancţionării contravenţionale conform prevederilor Legii 295/2004, precum şi măsura confiscării arbaletei. De asemenea, arma şi muniţia au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.
Eveniment rutier la Comănești
La data de 16 martie a.c., în jurul orei 09:00, polițiștii au depistat pe strada Dumbravei din localitate, un bărbat, de 41 de ani, care, în timp ce conducea un autoturism pe raza localității, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, a părăsit partea carosabilă şi a intrat în coliziune cu un stâlp metalic.
În urma evenimentului rutier au rezultat doar pagube materiale.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat o concentraţie de 1,14 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la spital, unde i s-au prelevat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Tânărul este cercetat în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.
Posesori de mandate de executare a pedepsei închisorii, depistați de polițiști
La data de 16 martie a.c., polițiștii de investigaţii criminale din Comănești au identificat și depistat un tânăr de 26 de ani, din localitate, împotriva căruia Judecătoria Moineşti a emis mandat de executare a pedepsei închisorii, acesta fiind condamnat la 1 an şi 6 luni închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de furt calificat.
Cel în cauză a fost escortat şi introdus în Penitenciarul Bacău.
La data de 17 martie a.c, o patrulă de siguranţă publică din cadrul Secţiei 1 Poliţie Bacău, au depistat pe strada Alecu Russo din localitate, un bărbat de 34 de ani, posesor al unui mandat de executare a pedepsei cu închisoarea emis de Judecătoria Bacău.
Bărbatul este condamnat la pedeapsa de 4 ani, 10 luni şi 20 de zile de închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă la înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată şi uz de fals.
Polițiștii l-au condus şi încarcerat în Penitenciarul Bacău.















