După „Antipragmatice” (2007) şi „Cetatea riverană” (2018), Constantin Juncu publică un nou volum de poezii, „Profesori şi poeţi”, Editura „Smart Academic”, 2019.
„Băcăuan de profesie”, cum îi place să se considere, fostul profesor de Română, de la „Gimnaziala” 11, care a fost şi corector şef la ziarul „Steagul Roşu”, unde a şi publicat primele poezii, este un poet urban, care, încă de la început aduce un „Elogiu cetăţii”: „Oraş condus de un trist Rege,/ dar şi de altul, vesel Bard,/ pentru a României lege/ să ocroteşti sfântul stindard! // Oraş iubit de două ape,/ De Domnul binecuvântat,/ să-ţi fie îngerii aproape,/ şi să-nfloreşti neîncetat!” , dar şi “profesorilor poeţi”: “Nu ne-am dorit în versuri târgoveţi,/ am ocrotit prin ani, cuvintele-peceţi./ Suntem din neam aparte:/ PROFESORI şi POEŢI”.
Continuându-şi crezul, dragostea de limbă şi corectitudinea scrisului, Constantin Juncu nu uită niciodată că a fost profesor şi în versuri cu miez şi frumuseţe ne îndeamnă să iubim poezia: „Să ne oprim în fiecare zi/ doar cinci minute/ din goana cea nebună după toate,/ înţelegând că fără versuri nu se poate/ s-avem merinde-n casă/ şi-n suflet LIBERTATE.”
Una dintre cele mai frumoase poezii, în care metafora este dusă la sublim se numeşte „Cu încuviiţarea ta”, un eseu în versuri plin de înţelepciune: „Părinte Unic, Sfânt tată ceresc,/ eşti întotdeauna în rugăciunile noastre!/ Îngăduie, în Mare Mila Ta,/ închinăciune şi pentru pilda vieţii albinelor,/ fără de care nicio câmpie n-ar mai râde în soare!/ Încuviinţează, Doamne, şi o rugă/ pentru învăţăturile cele bune/ din încă necititile cărţi.”
Poezia, spune poetul, poate salva omenirea, Bunătatea, Dragostea şi Adevărul fiindu-i soldaţi credincioşi, cum a rămas şi Constantin Juncu un optimist al cuvântului, al limbii păstrate în glastre colorate, ca în picturile maestrului Ştefan Pristavu, căruia îi dedică de-altfel, două poezii: „Dacă nu mai scrie versuri,/ dacă nu-i stăpâna prozei,/ cum se-ntoarce omenirea/ la condiţia mimozei?// Dacă nu-şi citeşte cartea,/ dacă nu-şi citeşte versul,/ cum să-şi merite ea soarta/ de-a străbate Universul?”
O carte de pus la rana deschisă a limbii române, o carte scrisă de un „băcăuan de profesie”.
