Contraceptive, numai in orase
Produsele de contraceptie gratuite, distribuite de Ministerul Sanatatii, sunt cu greu accesibile persoanelor din mediul rural, desi acestea fac parte din grupul-tinta al programului. Anticonceptionalele ar fi trebuit sa fie acordate la cerere prin cabinetele medicilor de familie si cele de planning familial. Directia de Sanatate Publica (DSP) Bacau i-a convocat pe medicii de familie pentru incheierea contractelor fara de care acestia nu mai au voie sa prescrie contraceptie, chiar daca au competenta in planning familial. “S-au incheiat peste 200 de contracte cu medicii, ne-a declarat dr. Cecilia Lucaci, coordonator programe de sanatate la DSP. Acestea nu se refera doar la prescrierea de produse contraceptive, ci si la preparatele cu fier pentru mama si sugar, vitamina D pentru combaterea rahitismului la sugari, precum si vaccinuri.” Medicii au ramas insa doar cu un exemplar din contract, fiindca au plecat acasa fara contraceptive. DSP a primit numai 5500 de cutii pe care le-a repartizat cabinetelor de planning familial din Bacau, Onesti, Moinesti, Buhusi si Podu Turcului. Alte judete au primit o cantitate mult mai mare de anticonceptionale. La Mures, de exemplu, au ajuns 30.000 de plachete iar la Covasna, 18.000. Dar, desi cantitatea de anticonceptionale este mai mica pentru judetul Bacau decat in anii anteriori, totusi, cererea la cabinetele de planificare familiala nu este mare. Si aceasta pentru ca anticonceptionalele s-au primit tarziu, iar beneficiarele nu au aflat ca pot primi aceste produse. Pe de alta parte, contractele de distributie dintre DSP si medici abia s-au incheiat. Sa mai adaugam si faptul ca femeilor din mediul rural le este greu sa se deplaseze la unul din cabinetele de planificare familiala din oras. In aceste conditii medicii isi indreapta atentia, in primul rand, spre eleve si studente. "Anul scolar se apropie de sfarsit, noi nu mai putem sa mergem prin unitatile de invatamant, astfel ca ne adresam elevelor si studentelor, prin intermediul dumneavoastra, ne-a spus dr. Irina Frunza, medic primar, coordonatorul activitatii de planificare familiala. Noi le asteptam sa vina la cabinet, si nu numai pe ele, ci pe toate cele care au dreptul la gratuitate si vor sa evite o sarcina nedorita." In municipiul Bacau, anticonceptionalele se gasesc la cabinetul de planificare familiala situat la parterul Maternitatii din cadrul Spitalului Judetean de Urgenta. Prin programul MS, au dreptul la produse de contraceptie gratuite elevele, studentele, somerele, femeile din mediul rural si cazurile sociale.
Doina Mincu
Elena Tintaru















