Piața HoReCa din România crește la 7,8 miliarde de euro, dar numărul restaurantelor scade

Piața HoReCa din România a ajuns în 2025 la aproximativ 7,8 miliarde de euro, în creștere față de 7,3 miliarde de euro în 2024, însă industria ospitalității se confruntă cu un paradox: valoarea pieței crește, în timp ce numărul unităților scade și presiunea asupra profitabilității se accentuează.

La finalul anului 2024 existau aproximativ 33.000 de unități HoReCa în România, însă estimările recente indică o scădere de cel puțin 10%, pe fondul creșterii costurilor operaționale și al limitării posibilităților de majorare a prețurilor.

Situația a fost analizată în cadrul evenimentului „Secretele Antreprenorului de Succes – București 2026”, organizat de IMM Club, unde antreprenori și specialiști din domeniu au discutat despre dificultățile cu care se confruntă sectorul.



Potrivit datelor prezentate, marja reală de profit în HoReCa este estimată la doar 3–5% la nivel sectorial, iar chiar și în cazul unităților bine administrate marja netă s-a redus la 8–12%.

„Ocuparea este diferită de rentabilitate. Localul e plin, dar de fapt pierdem bani cu stil”, a declarat Marcel Vulpoi, reprezentant VTM și Gramofon Wine.

Presiunea asupra operatorilor din industrie vine din mai multe direcții. Costurile cu forța de muncă au crescut cu aproximativ 12% în ianuarie 2026, odată cu majorarea salariului minim, iar deficitul de personal poate ajunge până la 50% în unele locații.

În același timp, comportamentul consumatorilor se schimbă. Un prânz mediu în marile orașe depășește 70 de lei, iar traficul de clienți a scăzut cu aproximativ 15% la nivel național. Nota medie de plată s-a redus, de asemenea, de la 61 de lei la 53 de lei.

Pentru prima dată, comenzile de mâncare la domiciliu au depășit mesele servite în restaurante, delivery-ul reprezentând aproximativ 27% din piața urbană HoReCa, comparativ cu 26% pentru restaurantele clasice.

Reprezentanții industriei susțin că, în aceste condiții, accentul se mută de la extindere rapidă la eficiență operațională, control financiar și diferențiere clară pe piață.

„Principalul asset pe care îl are HoReCa, cu tot AI-ul și toate softurile, este forța de muncă. Oamenii”, a afirmat Radu Tănase, director executiv al Federației Patronatelor din Industria Ospitalității și antreprenor în domeniu.

Federația avertizează că între 15% și 25% dintre restaurante ar putea dispărea în 2026, pe fondul presiunii fiscale și al scăderii cererii.

Antreprenorii din domeniu consideră că, în actualul context, vor rezista pe piață afacerile care își cunosc marjele reale, își controlează costurile, investesc în angajați și oferă o experiență clară și constantă clienților.



spot_img