26 aprilie 2024
ActualitatePCR a premiat absolventele cu 10 la Bacalaureat

PCR a premiat absolventele cu 10 la Bacalaureat

Grupul “Programare cu Răbdare” (PCR), condus de profesorul Bogdan Pătruț, a premiat cele trei absolvente de liceu din județul Bacău care au obținut media 10 la Bacalaureatul din acest an, înainte de contestații.

Este vorba despre Alexia Băluță, Claudia Ionescu și Mădălina Dima (foto).

„Informatica m-a fascinat treptat prin modul inedit în care îmbină noul cu rigurozitatea, optimismul exuberant cu luciditatea pură, devenind mai mult decât o materie școlară și anume o super putere care aduce oamenii împreună și ajută la rezolvarea problemelor. Astfel, urmând drumul informaticii am participat la concursul Technovation, unde alături de colegele mele am reușit să câștigăm premiul al III-lea în cadrul finalei naționale, am fost lider al echipei de robotică ȘTIM DC, experinețele oferite de concursului First Tech Challenge lărgindu-mi orizontul asupra acestui domeniu inovator și am participat la diverse simpozioane și activități ce țin de acest domeniu, una dintre cele mai relevante fiind întâlnirea cu cei de la Programare cu răbdare ce a avut loc în liceul meu.”a declarat Madalina Dima, eleva cu 10 pe linie la bacalaureat de la Colegiul Naţional “Dimitrie Cantemir” – Oneşti.



Claudia Ionescu este absolventă a Colegiului Național Vasile Alecsandri. Claudia se îndreaptă spre Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării din Cluj, dar a mărturisit că este dornică să pătrundă în domeniul IT&C și sigur va folosi tehnologia în studiile sale din timpul facultății, cum ar fi prelucrarea datelor utilizând SPSS sau limbajul R.

Alexia Băluța este absolventă a Colegiului Național “Ferdinand I” din Bacău, unde a urmat profilul Matematică-Informatică.
O elevă implicată în activități extracuriculare, Alexia reprezintă o persoană de bază și în echipa de robotică a liceului ei. Urmându-și pasiunea, Alexia se îndreaptă către Facultatea de Automatică și Calculatoare din București. Alexia a participat la diferite activități din cadrul cercului de informatică Programare cu răbdare, precum Concursul Național The Beauty of Code – The Code of Beauty, Tabăra Națională de Artă digitală de la Valea Budului, dar și alte evenimente.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri