vineri, 19 decembrie 2025

Parteneriat intre asociatie si presedinte: Sediu nou cu scandal

Dupa ce s-a mutat din gazda in gazda, Asociatia de proprietari „Oituz 1” a decis construirea unui sediu propriu. Constructorul a fost chiar presedintele asociatiei. Au aparut nemultumiri si acuzatii. Unii locatari refuza sa achite partea care le revine din costul sediului.
Locatar in blocul ce apartine Asociatiei de proprietari „Oituz nr. 1”, Luiza Boronetchi acuza conducerea acesteia de rea-vointa in ceea ce priveste dialogul cu locatarii si are suspiciuni in legatura cu modul in care s-au cheltuit banii pentru ridicarea noului sediu. „Am cerut situatia banilor, nu am primit niciun raspuns. Am cerut act pe terenul unde s-a ridicat sediu. Nimic. Am vrut sa stiu si eu cum s-au cheltuit banii, cine a realizat proiectul, daca au sau nu autorizatie de constructie. Mereu ni s-au cerut bani, in repetate randuri. Nici macar nu stiu cine e presedintele de asociatie. Nu e corect”, ne-a spus femeia. Administratorul nu este strain de nemultumirile unor locatari. „Sediul a fost ridicat de firma presedintelui asociatiei, la pretul de piata, ne-a declarat Constantin Ciobanu. Constructia a fost aprobata de comitetul asociatiei, imputernicit de adunarea generala.” Administratorul Ciobanu mai spune ca asociatia s-a mutat dintr-o locatie in alta in ultimii ani. In ultimul sediu platea o chirie de 180 de lei/luna, cu cheltuielile de intretinere se ajungea la 300-320 lei/luna. Cota lunara pe fiecare din cele 151 de apartamente era infima. Pentru noua constructie s-a stabilit o suma initiala de 300 lei/apartament. La final, au mai fost ceruti cate 94 de lei/apartament, in 6 rate.

S-a legat la cap

Locatarii au inceput imediat sa comenteze implicarea presedintelui asociatiei in ridicarea constructiei. Acesta sustine ca nu a avut incotro. „Am organizat licitatie, in 2008, ne-a declarat Mihai Ciubotariu, presedinte. Au mai participat 2 firme, dar societatea mea a oferit pretul cel mai mic. Eu nu am lucrat in sistem ANL, sa ma subventioneze statul. In plus, am subventionat asociatia cu peste 10.000 de lei la aceasta constructie.”
[ad#stire] Presedintele Ciubotariu regreta implicarea in acest proiect al asociatiei si sustine ca mai are de primit de la vecinii sai peste 12.000 lei. „Lucrareea este gata, dar eu iau banii cu taraita. Nemultumitii nu au decat sa apeleze la un expert”. Costul total al constructiei a fost de 72.779 lei, dar locatarilor le-a revenit de plata suma de 62.200 lei. Restul a fost acoperit din sponsorizare si dobanzi bancare.



Doina Mincu,
Roxana Neagu



spot_img