marți, 23 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 849

Termen „strâns” pentru despăgubirile de secetă

Mii de fermieri in aproape tot județul ar urma să fie despăgubiți de stat în urma daunelor provocate de seceta de anul trecut. De data asta, ajutorul de stat se acordă pentru culturile de primăvară afectate de secetă în procent de peste 30% până la 100%. Agricultorii vor primi doar o treime din suma la hectar promisă  inițial de stat.

După o lungă așteptare și tergiversări nejustificate, fermierii băcăuani vor primi o brumă de bani în contul despăgubirilor acordate de stat ca urmare a pierderilor provocate de secetă, anul trecut. De data asta este vorba despre culturile de primăvară (grosul suprafețelor calamitate), după ce anul trecut, statul luase în calcul doar culturile de toamnă „arse” de secetă.

335 lei/ha, în loc de 1.000 de lei, promise inițial

Fermierii din județul Bacău ar urma să încaseze 335 de lei la hectar, sumă care se va acorda, însă, doar în cazul culturilor calamitate în procent de 100 la sută. În restul situațiilor, cunatumul despăgubirilor se va reduce procentual, în funcție de gradul de calamitare a culturii. De  reținut că agricultorii vor avea doar trei săptămâni la dospoziție pentru a cere de la stat despăgubirile care li se cuvin. Documentele se depun, până la 20 iulie 2023, la sediul Direcției pentru Agricultură Județeană (DAJ) Bacău. „În județul Bacău, au fost afectați 2.725 de fermieri, din 67 de localități, cu o suprafață de 33.209 hectare, din care 22.115 de hectare erau cu porumb, 10.719 hectare, cu floarea soarelui, 48 hectare, cu mazăre și 327 hectare, cu soia. Ajutorul de stat sub formă de grant unitar este în cuantum maxim de 335 lei/ha, aferent unui grad de calamitare de 100%, care este prevăzut în procesul-verbal de constatare şi evaluare a pagubelor, pentru oricare dintre culturile de porumb, floarea-soarelui, soia sau măzare”, ne-a transmis Adrian Solomon, directorul executiv la DAJ Bacău. Inițial, guvernanții au promis că vor plăti 1.000 de lei pentru fiecare hectar calamitat integral din cauza secetei. Până să ajungă să fie publicat normativul prin care se acordă aceste despăgubiri, suma s-a diminuat la … 335 de lei/hectar.

Cine sunt cei îndreptățiți să ceară despăgubiri

Beneficiarii sunt atât producătorii agricoli persoane fizice, cât și persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderi familiale, precum și producătorii agricoli persoane juridice, indiferent de statutul lor juridic sau de modul lor de organizare. Atenție, întrucât vor putea primi aceste sume fermierii care deţin un proces-verbal de constatare şi evaluare a pagubelor, întocmit până cel târziu la data de 30 noiembrie 2022 inclusiv. În plus, aceștia trebuie să fie înregistraţi în evidenţele Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) cu cererea unică de plată 2022, din care se pot identifica culturile înfiinţate în primăvara anului 2022, respectiv porumb şi/sau floarea-soarelui şi/sau soia şi/sau mazăre, precum şi suprafeţele de teren declarate aferente acestor culturi. Solicitanții despăgubirilor nu trebuie să fie în dificultate, cu excepția celor a căror dificultate este cauzată de seceta pedologică, dovedită prin consemnarea în procesele verbale a procentelor de calamitare, în procentele amintite.

Ce conține dosarul

Cererea de despăgubire va fi însoţită copia  procesului-verbal de constatare şi evaluare a pagubelor, întocmit până cel târziu la data de 30 noiembrie 2022 inclusiv, și copia documentelor de identificare a coordonatelor bancare, precum instituţia de credit, codul IBAN, pentru efectuarea viramentelor. Aceste acte, în copie, trebuie semnate de cei care solicită ajutorul, având, totodată, scrisă pe ele sintagma „conform cu originalul“. Anul trecut, pentru culturile de toamnă, respectiv grâu, orz sau rapiță, fermierii din Bacău au primit despăgubiri de secetă, în valoare de 20 de milioane de lei. Inițial, fermierii din județul au declarat 9.000 de hectare afectate de secetă, suprafață redusă, ulterior, în urma verificărilor din teren, la doar 5.353 de hectare, compromise integral. Suma maximă, plătită de stat a fost de 1.500 de lei pe hectar.

Lucrări de înlocuire a îmbrăcămintei asfaltice la podul de pe DN 12A, km 101+200, Tg. Ocna

    În localitatea Tg. Ocna, județul Bacău, au fost demarate lucrările de înlocuire a îmbrăcămintei asfaltice de pe podul aflat pe DN 12A, km 101+200.

    Podul de pe DN 12A, situat în interiorul localității Tg. Ocna, reprezintă un important punct de trecere pentru traficul rutier, conectând zonele adiacente și facilitând accesul către alte localități. În vederea asigurării siguranței și confortului participanților la trafic, autoritățile au decis să efectueze lucrări de înlocuire a îmbrăcămintei asfaltice.

    Această primă etapă a lucrărilor reprezintă pregătirea podului pentru înlocuirea dispozitivelor de acoperire a rosturilor de dilatație, o măsură esențială pentru asigurarea stabilității structurale și durabilității podului pe termen lung. Înlocuirea dispozitivelor de acoperire a rosturilor de dilatație va avea loc în etapele următoare ale proiectului.

    Pe durata acestor lucrări, se impune atenție sporită în trafic pentru a asigura siguranța participanților la trafic. Autoritățile recomandă conducătorilor auto să reducă viteza de deplasare în zonă, să respecte semnalizările rutiere temporare și să se conformeze indicațiilor poliției rutiere. Este important ca șoferii să fie atenți la schimbările temporare de configurație a traficului și să acorde prioritate lucrărilor desfășurate.

    Lucrările sunt programate să se desfășoare într-un timp cât mai scurt posibil, în vederea minimizării disconfortului pentru participanții la trafic.

    Reamintim participanților la trafic să respecte indicațiile autorităților și să manifeste înțelegere și răbdare în această perioadă. Siguranța rutieră reprezintă o prioritate, iar lucrările de modernizare sunt necesare pentru a asigura infrastructura rutieră adecvată și sigură pentru toți

    O tânără din Tg Ocna are nevoie de ajutor!

    Dacă pentru liceenii de vârsta ei a început vacanța de vară, pentru Luciana Gabriela este o perioadă în care duce o luptă grea cu o afecțiune medicală gravă.
    Luciana Gabriela are 17 ani și este din Târgu-Ocna, nu are nevoie de altceva decât de susținerea semenilor, care o pot ajuta să se însănătoșească. Din păcate, situația financiară precară a familiei nu îi permite să facă tratamentul săptămânal la Spitalul de Copii ,,Sfânta Maria” din Iași, care ii poate oferi o șansă la viață.

    Strigătul ei de ajutor a ajuns și la urechile jandarmilor băcăuani, care i-au întins o mână de ajutor și o vor sprijini în continuare, prin donațiile făcute.

    „Fetița mea, Luciana Gabriela, din anul 2020 se simțea foarte rău, voma, nu mânca, dormea mult.
    A stat internată la spitalul din Onești, la pediatrie, timp de 3 luni, după care ne-a trimis la Iași, la spitalul de copii „Sfânta Maria”, unde am aflat că suferă de cancer.
    Nu pot să mă descurc singură, soţul mi-a murit în urmă cu 3 ani, am destule datorii fiindcă mergem la Iași, la tratament, câte o săptămână, o dată la două săptămâni. Eu nu lucrez, fetița are pensie de urmaș cu fratele ei de 13 ani, dar acești bani nu ne ajung nici de mâncare.
    În fiecare săptămână ne trebuie 10 milioane de lei vechi pentru deplasarea la Iași și pentru tratament.
    Iar dacă tratamentul nu dă rezultat, trebuie să ajungem în Turcia sau la Viena. Nu avem însă cu ce bani, am făcut împrumuturi pentru a avea bani să merg cu ea la Iași la chimioterapie, dar să merg în Turcia sau la Viena, cu 2.000 de lei pe lună, nu se poate.
    Vreau să-mi salvez fetița, bunul Dumnezeu știe cum am crescut-o până la 17 ani, fără tată în ultimii ani, plus că mai am un băiat cu handicap. Numai sufletul meu știe cât trag, și eu sunt bolnavă cu inima, vă rog să mă ajutați să pot merge cu fetița sa o salvez”, este apelul disperat al mamei.

    Cei care doresc să o sprijine pe Luciana Gabriela o pot face în următoarele conturi:

    Cont: RO07BTRLRONCRT0CI4967401 – cont de RON

    Titular cont: Bănicioară Luciana Gabriela

    Cont: RO74RNCB0031013856200003 – cont de EURO

    Titular cont: Popescu Maria

    Fără dosar cu șină în instituțiile publice

      Marți, 4 iulie 2023, a intrat în vigoare Legea nr. 9/2023, care aduce schimbări semnificative în vederea simplificării birocrației în instituțiile publice și administrația publică locală și centrală. Prefectul Lucian Bogdănel a făcut declarații în acest sens, prezentând principalele obligații și interdicții impuse de această lege.

      În ceea ce privește obligațiile instituțiilor publice, acestea includ următoarele:

      • Cererile vor fi puse la dispoziția publicului în format electronic, facilitând astfel accesul rapid și simplu la informații.
      • Copia cărții de identitate se va putea accepta prin email, eliminând necesitatea de a furniza copii fizice.
      • Se va permite fotocopierea gratuită a documentelor din dosar, cu excepția celor care provin de la instituțiile centrale.
      • Procesele și procedurile vor fi informatizate, astfel încât să se reducă timpul și resursele necesare pentru îndeplinirea formalităților.
      • Formularele vor specifica durata estimată pentru completarea lor și motivul colectării informațiilor.
      • Vor fi oferite metode alternative de plată pentru serviciile publice contra cost, inclusiv plata cu cardul sau prin alte sisteme de plată.
      • Comunicarea cu beneficiarii serviciilor publice se va realiza în principal prin mijloace electronice, atunci când beneficiarul furnizează o adresă de poștă electronică și este de acord cu aceasta.
      • Seturile de date de interes public vor fi publicate pe portalul www.data.gov.ro, asigurându-se transparența și accesul la informații relevante pentru cetățeni.

      În ceea ce privește interdicțiile, se renunță la următoarele solicitări către populație:

      • Nu se vor mai solicita copii legalizate de pe documente, ci acestea vor fi semnate pentru conformitate de către funcționarul care le primește.
      • Nu se vor mai solicita copii de pe avize sau alte documente emise de alte instituții publice sau organe de specialitate ale administrației publice.
      • Nu se vor mai solicita dosare, dosare cu șină sau alte articole de birotică sau papetărie.

      Aceste schimbări legislative au ca scop simplificarea relației între cetățeni și instituțiile publice, reducerea birocrației și îmbunătățirea eficienței serviciilor publice.

       Protocol pentru obținerea pensiei din Italia

      Zilele trecute, Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) din România și Institutul de  Tutelă și Asistență a Muncitorilor (ITAL-UIL) din Italia a fost încheiat un protocol de colaborare în sprijinul persoanelor care au lucrat ori muncesc în această țară. Concret, prin acest protocol, asigurații și beneficiarii sistemului public de pensii din România și/sau Italia vor fi ajutați pentru obținerea drepturilor de asigurări sociale.

      În baza documentului semnat de ambele părți, cei care au acumulat stagii de cotizare la pensie și în Italia vor putea apela la serviciile ITAL-UIL România, pentru acordarea, reluarea și menținerea în plată, precum și recalcularea drepturilor de pensie cuvenite din sistemul public român și/sau italian. Totodată, persoanelor interesate le vor fi puse la dispoziție materiale informative și documente elaborate de una din părți sau de ambele, în comun, prin organizarea de campanii de informare a asiguraților și a beneficiarilor celor două sisteme de pensii, din Italia și România.

      Serviciile furnizate de ITAL-UIL România, care funcționează pe teritoriul statului român prin intermediul Asociației Latina, vor fi gratuite. ITAL-UIL România se află în București, Calea Moșilor, nr.258, bl.4 bis, et.1, ap.2, sector 2, telefon/fax 0040212123737. Mai multe detalii referitoare la protocol se pot obține de la aceasta, de la CNPP (str.Latină, nr.8, sector 2, București, telefon 004 0213118047), dar și de la Casa Județeană de Pensii. Pentru cei care nu știu, precizăm că persoanele care au lucrat în România și într-un alt stat membru al UE pot solicita pensie potrivit legislației specifice ambelor țări.

      Stagiul de cotizare din România, în cazul lucrătorilor migranți, se calculează prin însumarea perioadelor de asigurare realizate în România cu cele acumulate în statul/statele UE. Drepturile de pensie comunitară se calculează proporțional cu perioadele de asigurare realizate în fiecare stat membru implicat, cu respectarea principiului ”pro rata temporis”. La momentul îndeplinirii condițiilor de pensionare, persoanele stabilite pe teritoriul altor state comunitare vor depune cererea la instituția de asigurări sociale de la locul de domiciliu (ședere permanentă) care va face toate demersurile la Casa Județeană de Pensii din România, nefiind necesară deplasarea aici.

      Cererea va fi însoțită de toate documentele prevăzute de legislația română, respectiv actele din care să rezulte perioadele de activitate din România (carnetul de muncă sau adeverințele de la foștii angajatori, pentru anii lucrați înainte de 1 aprilie 2001). Solicitantul îi va cere instituției competente din statul în care lucrează să transmită în România, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, documentele menționate. Principalele formulare standard de legătură în materie de pensii comunitare sunt următoarele: E 202 (cerere de pensie de bătrânețe), E 203 (cerere de pensie de urmaș), E 204 (cerere de pensie de invaliditate), E 205 (atestat privind cariera de asigurat în România), E 207 (certificat privind cariera asiguratului), E 210 (notificarea deciziei cu privire la o cerere de pensie), E 211 (sumarul deciziilor), E 213 (raport medical detaliat) și E 001 (formular de comunicare).

      De reținut că solicitantul nu trebuie să îndeplinească simultan condițiile necesare deschiderii drepturilor de pensie în toate statele membre implicate. Pensiile vor fi acordate cu respectarea prevederilor legislațiilor naționale în materie.

      Au fost finalizate reparațiile la sistemul de iluminat al crucii din satul Viișoara, comuna Târgu Trotuș

        Primarul comunei Târgu Trotuș informează că lucrările de reparație la sistemul de iluminat al crucii de pe dealul „Arcaci” din satul Viișoara, județul Bacău, au fost finalizate cu succes. Din cauza condițiilor meteorologice severe, sistemul existent fusese deteriorat și nu funcționa corect, existând un risc constant de electrocutare.

        Împreună cu lucrările de reparație, s-au efectuat și lucrări pentru montarea unei instalații de împământare, în vederea protejării sistemului de iluminat. Nevoia acestor lucrări a apărut ca urmare a solicitării comunității din satul Viișoara și a preotului paroh Teofil Roncea.

        Autoritățile locale au răspuns prompt acestei solicitări.

        Crucea este instalată pe dealul „Arcaci”.

        Dan Negru demolează mitul punctualității trenurilor japoneze: „Marketingul de țară exagerează!” – VIDEO

        Prezentatorul TV Dan Negru a făcut o dezvăluire care aduce în discuție mitul punctualității trenurilor japoneze, desființând astfel marketingul de țară care le-a adus o faimă impecabilă. Într-o postare pe rețelele de socializare, Negru a relatat o experiență personală, în care un tren japonez a înregistrat o întârziere semnificativă.

        „Știți acele știri care laudă punctualitatea ireproșabilă a trenurilor japoneze? Ei bine, se pare că asta este doar o strategie de marketing! Trenul cu care trebuia să plec dintr-un oraș în altul a înregistrat o întârziere de 90 de minute. Motivul? Ploua!”, a dezvăluit Dan Negru cu umor.

        Prezentatorul TV a subliniat că, deși întârzierea în cauză ar fi putut fi considerată neglijabilă în alte țări, în Japonia aceasta reprezintă o anomalie și nu este adusă în atenția publicului de către mass-media locală. El a punctat că acesta este un exemplu al modului în care marketingul de țară poate crea o imagine mai frumoasă decât realitatea.

        „Este important să înțelegem că fiecare țară poate fi mai frumos ambalată decât alta. Însă este bine să privim dincolo de această ambalare și să apreciem realitatea în toată complexitatea sa”, a concluzionat Negru.

        Dezvăluirea lui Dan Negru a stârnit reacții diverse pe rețelele de socializare, mulți utilizatori exprimându-și surprinderea față de mitul punctualității trenurilor japoneze, pe care acum îl pun sub semnul întrebării.

        Doi băcăuani au ajuns la spital dupa ce le-a luat foc casa

          Un incendiu care a izbucnit marți seara într-o casă din municipiul Bacău a provocat arsuri unei persoane și intoxicație cu monoxid de carbon altei persoane, conform informațiilor furnizate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU).

          „La sosirea echipelor de intervenție, incendiul afecta mobilierul din bucătărie, iar în urma acestuia au rezultat două victime. Una dintre victime este o persoană în vârstă de 57 de ani, care prezintă arsuri la nivelul membrelor superioare și al feței, iar cealaltă victimă este o persoană în vârstă de 62 de ani, care s-a intoxicat cu monoxid de carbon”, a declarat Ema Tereș, purtătorul de cuvânt al ISU Bacău.

          Victimele au fost preluate de ambulanțe și transportate la Unitatea de Primiri Urgențe Bacău pentru a primi îngrijiri medicale specializate.

          Echipele de pompieri au reușit să stingă incendiul și vor investiga cauzele care l-au provocat.

          Creștere semnificativă a numărului de locuințe finalizate și date în folosință

          În primele trei luni ale anului 2023, s-a înregistrat o creștere semnificativă în ceea ce privește finalizarea și punerea în folosință a locuințelor în județul Bacău.

          Potrivit datelor oficiale, în perioada 1 ianuarie – 31 martie 2023, au fost finalizate și date în folosință un total de 281 de locuințe, dintre care 142 în mediul urban și 139 în mediul rural.

          Comparativ cu aceeași perioadă din anul 2022, numărul total al locuințelor terminate și date în folosință a înregistrat o creștere notabilă, cu 63 de unități locative.

          Distribuția surselor de finanțare pentru aceste locuințe este următoarea: din surse proprii ale persoanelor fizice (populației), au fost finalizate și puse în folosință 281 de locuințe construite în regie proprie. În schimb, nu a fost finalizată nicio locuință din sursele proprii ale persoanelor juridice.

          De asemenea, nicio locuință finanțată prin subvenții bugetare, destinate tinerilor în regim de închiriere sau credite ipotecare, nu a fost finalizată și dată în folosință în acest trimestru. La data de 31 martie 2023, se aflau în curs de execuție un număr de 2.973 de locuințe, dintre care 2.961 finanțate din fondurile populației și 12 din alte surse de finanțare.

           

          Trofeul Cybernet Audi Center a mers ca pe… roți

          Cea de-a treia ediție a competiției desfășurate pe terenurile bazei SCM Bacău s-a bucurat de un real succes, reunind la start 55 de participanți.  Întrecerea și-a desemnat ieri câștigătorii la majoritatea categoriilor de simplu: 10 ani (masculin și feminin), 12 ani (m, f), 14 ani (f), Seniori și Senioare. Astăzi va cădea cortina peste 14 ani masculin și peste proba de dublu

          Trofeul Cybernet Audi Center la tenis capătă tradiție. Și, în egală măsură, prinde viteză. Nici nu s-ar putea altfel având în vedere profilul, calitatea și nivelul sponsorului. Ajunsă la a treia ediție, competiția desfășurată pe terenurile bazei SCM Bacău a reunit în acest an 55 de tenismeni, care s-au întrecut la următoarele categorii de vârstă, la feminin și masculin: 10, 12, 14 ani, Seniori și Senioare. Majoritatea categoriilor și-au desemnat câștigătorii ieri, la capătul a patru zile pline.

          „Într-o perioadă caracteristică plecărilor și a concediilor, participarea a fost una bună, ceea ce ne mulțumește deoarece putem asigura continuitate sportivilor, inclusiv la nivel de Seniori și Senioare. Am optat, indiferent de numărul de tenismeni înscriși, să se joace, pe categorii, fiecare cu fiecare, reușind în acest fel să creștem numărul de meciuri. În final, doresc să mulțumesc sponsorului, CyberNet Auto Center dovedindu-se, o dată în plus, un partener important și un prieten fidel al tenisului”, a declarat antrenorul SCM Bacău, Mihai Ciuntea.

          Remus Mihalcea și Ștefan Ionescu , reprezentanții Cybernet Auto Center prezenți la festivitatea de premiere desfășurată ieri la prânz, au explicat importanța asocierii brandului Audi și a firmei Cybernet cu un sport de impact precum tenisul, punctând: „Ne bucurăm că avem oportunitatea de a susține un turneu de o asemenea anvergură. Intenția noastră pentru anul sau chiar anii viitori este de a păstra tradiția și de a mări bugetul”. În ceea ce-i privește pe câștigătorii turneului, aceștia au avut de învins inclusiv căldura sufocantă, însă, după cum se știe, pasiunea pentru tenis a competitorilor nu cunoaște opreliști nici măcar din punct de vedere meteorologic.

          „Pentru mine, cel mai greu meci a fost finala”, a declarat Andrei Simon (SCM Bacău), care, adjudecându-și categoria 12 ani băieți, a ajuns la cel de-al 13-lea turneu câștigat. Norocoasă cifră! La 14 ani fete, singura categorie cu tablou eliminatoriu, s-a impus romașcanca Delia Loghin, o cunoștiință mai veche a Trofeului Cybernet Audi Center: „Am fost și în 2022 și mă bucur că am reușit să mă impun anul acest. Partida cea mai grea? Semifinala cu Alexia Ciornei”. Pe final, am dat cuvântul unui Senior de…15 ani, Isidor Gavriliu (CSȘ Bacău), care, după reușita de la examenul de Capacitate (media 9,72, mai mult ca sigur o medie de… „Gheorghe Vrînceanu”), s-a impus și la competiția de tenis găzduită de SCM Bacău:

          „Turneul a fost destul de dificil deoarece toți adversarii au jucat bine. Asta nu face decât să mă bucure și mai mult victoria pe care am obținut-o”. Astăzi va cădea cortina peste 14 ani masculin și peste proba de dublu. În weekend, însă, cortina se va ridica din nou, de data aceasta pentru următorul turneu băcăuan al verii, „Trofeul Ion Țiriac” la feminin. Având în vedere modul în care Trofeul Cybernet Audi Center s-a achitat de rolul de… forelighter, drumul se anunță lin. Și din ce în ce mai atractiv. 

          Categoria 10 ani feminin

          Clasament: 1) Elena Tănasă (Sportiv Nada Florilor), 2) Ingrid Beceru (ACS Sense Roman), 2) Sofia Dal Farra (TCM Roman), 4) Andra Necula.

          Parcursul câștigătoarei: 4-0, 4-0 cu Ingrid Beceru, 4-1, 4-0 cu Sofia Dal Farra, 4-0, 4-0 cu Andra Necula.

          Categoria 10 ani masculin

          Clasament: 1) Luca Maftei (CSȘ Unirea Iași), 2) Ștefan Ganea (ACS Moldosport), 3) Vladimir Gabriel Toporaș (SCM Bacău), 4) Denis Mihai Dîscă (CSM Roman).

          Parcursul câștigătorului: 4-0, 4-1 cu Vladimir Gabriel Toporaș, 4-0, 4-1 cu Ștefan Ganea, 4-0, 4-0 cu Denis Mihai Dăscă.

          Categoria 12 ani feminin

          Clasament: 1) Ana Sofia Dănilă (ACS Moldosport), 2) Anastasia Simionescu (CS Tema Sport Onești), 3) Maria Sofia Tamaș (AS CS Sud Arena), 4) Iuliana Cazacu (CS Tema Sport Onești), 5) Eva Todică (CS Tema Sport Onești).

          Parcursul câștigătoarei: 6-1, 6-0 cu Anastasia Simionescu, 6-0, 6-0 cu maria Sofia Tamaș, 6-0, 6-1 cu Eva Todică și victorie prin abandon cu Iuliana Cazacu.

          Categoria 12 ani masculin

          Clasament: 1) Andrei Simon (SCM Bacău), 2) Petru Roșu (ACS TCC 2018), 3) Daniel Bordea (ACS), 4) Adrian Florin Luncanu (SCM Bacău), 5) Rareș Alexandru Tănăsele (Giglio Iași), 6) Rareș Clapa (CSM Roman), 7) Eric Ștefan Altiparmac (CSȘ Bacău), 8) Aris Constantin Andronic (ACS Lilieci).

          Parcursul câștigătorului: 6-1, 6-1 cu Daniel Bordea, 6-0, 6-2 cu Eric Altiparmac, 6-0, 6-1 cu Rareș Tănăsele în grupa A a turneului în șah, 6-3, 6-1 în finala cu Petru Roșu.

          Categoria 14 ani feminin

          Parcursul câștigătoarei Delia Maria Loghin (CSM Roman): 6-1, 6-1 cu Carina Calancea (Coreco), 6-3, 3-0/ abandon cu Alexia Ciornei (Giglio Iași), 6-1, 6-0 în finala cu Vanessa Beceru (ACS Sense Roman).

          Categoria Senioare

          Clasament: 1) Ana Maria Chiriță (CSȘ Bacău), 2) Anastasia Munteanu (SCM Bacău), 3) Adrienn Putirac (CSȘ Făgăraș), 4) Anastasia Elena Bertea (CSȘ Bacău), 5) Karina Elena Onișor (Sense Roman), 6) Maria Bianca Manolache (AS Tenis Club Leo), 7) Mara Fârțescu (ACS Moldosport).

          Parcursul câștigătoarei : 6-0, 6-0 cu Karina Elena Onișor, 6-2, 6-0 cu Adrienn Putirac, 6-0, 6-0 cu Mara Fârțescu în Grupa B a turneului în șah, 6-1, 6-0 în finala cu Anastasia Munteanu.

          Categoria Seniori

          Clasament: 1) Isidor Gavriliu (CSȘ Bacău), 2) Roberto Giulio Pal (TCM Roman), 3) Marco Toth (ACS Moldosport), 4) Rareș Lupu (SCM Bacău), 5) Rareș Petru Popa (Coreco Iași).

          Parcursul câștigătorului: 6-3, 6-2 cu Roberto Giulio Pal, 4-3/ abandon cu Rareș Petru Popa, 6-1, 6-0 cu Marco Toth, victorie prin abandon cu Rareș Lupu.

           

          5 iulie 2023

            SUA intervine… da` mai încolo

             Pictură murală „Sfânta Javelina” pe o clădire rezidențială din Kiev 

             Săptămâna trecută, la întrebarea jurnaliştilor acreditați la Casa Albă, dacă Vladimir Putin este  slăbit după ,,insurecția armată” de o zi  a lui Prigojin, Joe Biden a răspuns că “este dificil de spus, dar în mod clar pierde războiul”. Preşedintele rus este acum “un paria în întreaga lume”, a mai adăugat Biden. Aceasta ar fi direcția narațiunii oficiale preluată de toată presa corporatistă, dar nu e o noutate. Din perspectiva acestor ,,formatori de opinie”, Putin pierde războiul de mai bine de un an; ar fi și explicabil dacă ar fi adevărat, având în vedere nenumăratele sale cancere și Parkinson-ul de care suferă (boli ,,descoperite” de serviciile secrete britanice). În ciuda Secret Intelligence Service,  harta conflictului se încăpățânează să arate altcumva decât propaganda oficială. De fapt,  episodul  revoltei mercenarilor  nu a făcut decât să întărească autoritatea președintelui Federației Ruse. De la începutul conflictului din Ucraina, Marea Britanie a schimbat trei guverne, Franța este în flăcări la propriu, iar Europa gâfâie sub sarcina obligațiilor impuse de aliatul de peste ocean. Pentru SUA, războiul a fost mereu o oportunitate iar acum are o nouă piață de desfacere în Europa, în condițiile când în Africa, Asia ori țările arabe trebuia să concureze cu Rusia. În Ucraina, în ciuda ajutoarelor militare și armelor primite pe datorie nu se întrevăd auspicii favorabile. Țara e sfâșiată și cei mai vrednici bărbați continuă să moară, mânați în abatorul rusesc. În curând, Ucraina, curățată de patrioții fanatici, va rămâne un teritoriu numai bun de colonizat. Un videoclip șocant a fost difuzat în media online. Un videoclip șocant de 11 minute, aici; https://warnews247.gr/polemisan-iroika-mechri-telous-11-lepta-mazikon-apoleion-tou-oukranikou-stratou-to-pio-sparachtiko-eos-tora-vinteo-sklires-eikones-18/ prezintă ororile războiului din Ucraina și pierderile cumplite ce le suferă armata ucraineană. Cel puțin cinci soldați ucraineni ai  Brigăzii 47 sunt mutilați de minele terestre în incercarea de a-și salva camarazii răniți în condițiile când nu sunt schimburi de focuri. Toate acestea în 11 minute, într-un singur punct pe harta războiului și la care avem acces. Presa rusă relatează că pierderile ireparabile ale Forțelor Armate ale Ucrainei, în a patra săptămână a contraofensivei, sunt comparabile cu pierderile armatei sovietice din Afganistan în 10 ani de război. Să ne amintim că primul fetiș ucrainean în confruntarea cu Rusia a fost ,,arma sacră a răzbunării”- rachete antitanc ghidate FGM-148 Javelin .  care, conform narațiunii, aveau să distrugă literalmente toate vehiculele blindate rusești. Mai târziu entuziasmul s-a stins, tancurile rusești nu citiseră pliantul cu performanțele Javelin. La fel de repede s-a stins și apetitul pentru dronele Bayraktar iar mitul invincibilității bateriilor americane Patriot a avut aceeași soartă. A venit rândul tancurilor germane Leopard și blindatelor franceze AMX-10  să ardă pe câmpurile ucrainene. Urmează avioanele F16, o praștie împotriva unei arme automate cum ar fi invizibilul Suhoi 75 ori MIG 31. Narațiunile triumfaliste privind victoria Ucrainei în condițiile formal impuse de Zelensky, adică recucerirea Crimeii, e doar un pretext pentru a justifica continuarea măcelului. Cui folosește? Democrației din Ucraina, democrației în general? Guvernele nu sunt morale. Urmărirea chiar egoistă a intereselor proprii este principiul călăuzitor de bază al sistemului. Când politicienii se ascund în spatele apelurilor la moralitate, știi că ceva greșit se întâmplă, că o nouă operațiune de intoxicare este pregătită pentru a fi dezlănțuită asupra populației. ,,În ultimele săptămâni au apărut tot mai multe semne că regimul de la Kiev va organiza o operațiune cu steag fals la centrala nucleară de la Zaporozhye înainte de summitul NATO din Lituania, după care va fi acuzată Rusia și va folosi pretextul ca NATO să intervină direct în război …” spune publicația de limbă germană https://test.rtde.life/meinung/174119-haltet-dieb-immer-mehr-anzeichen/ Dar și în Statele Unite sunt observatori care semnalează anomalia discursului nuclear. Cităm din https://dailyreckoning.com/this-is-actually-terrifying/  :,,Președintele Biden îl acuză pe președintele rus Vladimir Putin că se pregătește să folosească arme nucleare tactice în Ucraina. Teoria este că, dacă Rusia este în pericol de colaps militar în Ucraina, Putin va recurge la utilizarea armelor nucleare tactice din disperare. Dar, practic, puteți exclude acest lucru, deoarece Rusia nu pierde războiul din Ucraina. De fapt, câștigă războiul și continuă să câștige avânt. Rusia zdrobește mult așteptata ofensivă ucraineană și fie înaintează, fie ține linia în alte sectoare. Între timp, fabricile de arme rusești produc cantități masive de arme și muniție … Este un război de uzură și nu există nicio modalitate practică prin care Ucraina să poată câștiga acest război. Deci, de ce ar trebui Putin să folosească arme nucleare?”, se întreabă publicația americană. După publicația franceză https://reseauinternational.net/le-plan-genial-de-lukraine-pour-la-capitulation-de-la-russie/ ,,S-a remarcat că, de câteva zile, Ucraina și NATO au declarat în mod regulat că, dacă Rusia aruncă în aer centrala nucleară din Zaporizhia, aceasta va duce la un răspuns NATO cu arme nucleare împotriva Rusiei. … Primul pas este aruncarea în aer a centralei Zaporijia (cu mijloace nespecificate). Propaganda NATO pe care toată mass-media europeană o înghite și o retransmite fără probleme va da vina pe Rusia. A doua etapă va fi aceea că în fața acestui act, Ucraina va fi admisă ca -membru temporar- al NATO, în cadrul summitului NATO din 11 și 12 iulie. Al treilea pas va fi ca NATO să declare, prin urmare, că unul dintre membrii săi (Ucraina) a fost atacat și că se aplică articolul 5 din statutele NATO.” Poate fi o ipoteză, dar dacă nu e?  Mai crede cineva că UE e doar o uniune de comerț și NATO e o alianță defensivă? Mai există fărâma vreunei iluzii că România e un stat suveran? Dar Ucraina? Uniunea Europeană e independentă? Cheile sunt în mâna președintelui Biden, dar sforile sunt în altă parte. Ce va face România dacă se va activa art. 5 al alianței colective NATO? Răspunsul îl știm, va interveni.  Ce va face SUA …  ne spune https://news.antiwar.com/2023/06/22/republican-bill-would-reaffirm-that-natos-article-5-doesnt-override-congressional-war-powers/ ; ,,..un grup de republicani a introdus în Cameră și Senat un proiect de lege care ar reafirma că articolul 5 al NATO nu trece peste puterile de război ale Congresului. Inițiativa a fost condusă de senatorul Rand Paul (R-KY) și deputații Chip Roy (R-TX) și Warren Davidson (R-OH). „Am introdus o rezoluție prin care se reafirmă că articolul 5 din Tratatul NATO nu înlocuiește responsabilitatea Congresului de a declara război sau de a autoriza forța militară înainte de a se angaja în ostilități”, a scris Paul în Responsible Statecraft . ,,Articolul 5 al NATO subliniază angajamentele de apărare reciprocă ale alianței celor 31 de membri, dar nu înseamnă automat că SUA trebuie să intervină militar dacă un aliat NATO este atacat.” Paul a menționat că, deși membrii NATO trebuie să se asiste reciproc în cazul unui atac, acțiunea militară nu este obligatorie. „În plus, articolul 11 ​​din Tratatul NATO arată că prevederile Tratatului trebuie să fie îndeplinite în conformitate cu procesele constituționale ale fiecărei țări”, a scris el. În sprijinul propunerii sale, pe situl oficial https://www.paul.senate.gov/dr-paul-reps-roy-and-davidson-reaffirm-congress-constitutional-authority-to-declare-war/  Dr. Sumantra Maitra,  membru senior al Centrului pentru Reînnoirea Americii, a susținut propunerea (în 22 iunie), argumentând; ,,Luați în considerare că ultima dată când a fost invocat articolul 5, majoritatea statelor europene au promis sprijin și apărare colectivă, în timp ce doar câteva au participat efectiv la luptele din Afganistan. Același principiu se aplică invers. Din această cauză, rezoluția senatorului Paul este cea corectă și conservatorii ar trebui să o susțină.” Prin prisma acestor argumente nu e deloc exclus ca Statele Unite să procedeze la fel ca în Primul și al Doilea Război Mondial, să se alăture conflictului la final, pentru a dicta termenii intervenției stabiliți de Congres în interesul, desigur, al democrației (?!)

            Jr. Adrian M. Ionescu

            Prima zi a Caravanei Medicale AUR a fost un succes. Peste 150 de români au fost tratați în comuna Răcăciuni din județul Bacău

              Președintele Consiliului Național de Conducere al AUR, Claudiu Târziu, a anunțat că, în prima zi a Caravanei Medicale AUR, peste 150 de români au beneficiat de servicii medicale gratuite în comuna Răcăciuni din județul Bacău.

              „Cu toate piedicile puse de autorități, ne-am ținut de promisiune și am lansat Caravana Medicală AUR. Prima localitate în care am poposit a fost comuna Răcăciuni din județul Bacău, unde medicii, asistentele și voluntarii AUR au înregistrat peste 150 de fișe de analize, dintre care unele la mai multe cabinete.

              Succesul acestei caravane, încă din prima zi, arată cât de multă nevoie au românii de îngrijire medicală și cât de mult și-au bătut joc guvernanții, vreme de 33 de ani, de noi toți. Voi fi prezent și astăzi la activitățile din cadrul caravanei”, a declarat Claudiu Târziu.

              O caravană medicală inițiată de Alianța pentru Unirea Românilor va ajunge în această vară în mai multe județe din România pentru a oferi servicii medicale gratuite. Caravana este formată din camioane TIR și microbuze, amenajate și dotate cu echipamente medicale de ultimă generație pentru diagnosticarea mai multor tipuri de afecțiuni.

              AUR a promis în campania electorală că va construi un spital din banii de subvenție acordați partidelor politice. Cum legislația nu a permis așa ceva, am achiziționat mașini și echipament medical, transformând proiectul într-un spital mobil.

               

              Accident rutier în comuna Nicolae Bălcescu: Intervin pompierii și ambulanțele SAJ

              Într-un incident tragic produs în comuna Nicolae Bălcescu, pompierii din Bacău au fost solicitați să intervină în urma unui apel de urgență care anunța un accident rutier. Echipajele de intervenție s-au deplasat prompt la fața locului, mobilizând resursele necesare pentru a face față situației.

              În cadrul operațiunii de intervenție, o autospecială de stingere și descarcerare, împreună cu trei ambulanțe de la Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ), au ajuns în zona indicată în apelul de urgență.

              De asemenea, a fost trimisă și o autospecială pentru transportul victimelor multiple, întrucât se crede că mai multe persoane au fost afectate de accidentul rutier.

              În urma accidentului au rezultat 5 victime, respectiv patru adulți și un minor, două dintre acestea, aflate în același autoturism, au fost încarcerate.

              Forțele de intervenție au acționat pentru extragerea acestora, cu ajutorul accesoriilor din doare. Toate victimele sunt conștiente.

              Victimele au fost preluate de ambulanțele SAJ și autospeciala transport victime multiple, în vederea transportului la UPU Bacău.

              Butoiul cu pulbere al Europei

              Împușcarea unui tânăr de către poliție pentru că nu a oprit la somație a generat o serie de proteste violente în Franța. Cu toate acestea, ceea ce a început ca un răspuns la un incident localizat a devenit o mișcare imprevizibilă și necontrolată, care s-a extins rapid în alte țări europene. Protestele, fără o ideologie clară sau solicitări bine definite, au fost însoțite de acte de violență, inclusiv incendiere, devastări și jefuiri de magazine. Belgia și Elveția sunt primele țări care se confruntă cu astfel de tulburări, în timp ce alte state se tem că aceste manifestații violente ar putea ajunge și în teritoriul lor.

              Prima reacție a opiniei publice a fost una de dezaprobare față de aceste acțiuni violente care par să nu aibă un scop clar. Cu toate acestea, oamenii încep să își pună întrebări cu privire la cauzele care au condus la extinderea rapidă a protestelor și lipsa unei direcții sau cerințe clare. În Franța, împușcarea tânărului de către poliție a fost doar scânteia care a aprins conflictul; însă ne putem întreba de ce în astfel de cazuri răspunsul acelei societăți care se consideră discriminată este să dea foc și să jefuiască?

              Chiar dacă mulți dintre participanții la proteste pot fi cetățeni dezamăgiți sau furioși, există temeri că grupuri organizate și violente pot fi implicate în ațâțarea haosului. Cu toate acestea, identificarea și prinderea responsabililor pentru faptele violente sunt extrem de dificile din cauza legilor care… interzic discriminarea. Desigur, interzic o anumită discriminare. Antrenorul unei echipe de fotbal care s-a exprimat într-un email privat că ar fi prea mulți jucători de culoare a fost arestat; dincolo de Canal, un șef al Royal Air Force a spus clar și răspicat că nu mai vrea piloți albi, și că dacă nu se găsesc piloți de alte culori și genuri, să se sisteze recrutările. Nu s-a întâmplat nimic, pentru că pare normal să ți se puna pata pe bărbații albi.

              Este evident că protestele din Franța și extinderea lor în alte țări europene au depășit caracterul unor mișcări sociale legitime. Și mai clar este că autoritățile nu știu cum să procedeze. Au scos francezii niște blindate pe străzi, dar nu au avut curajul să-i trateze pe protestatari cum au tratat Vestele Galbene. Mai ales că este vorba despre „protestatari” tineri, sub 18 ani.

              Este interesant că genul acesta de acțiuni seamănă destul de mult cu ceea ce se întâmpla peste Ocean. În SUA, în weekend, în centrele marilor orașe, mii de tineri își dau întâlnire doar pentru a devasta zona, pentru a se urca pe mașini și pentru confruntări cu Poliția. Nu au cerințe, nu solicită nimic, doar „se distrează”.

              „Distracția” din Franța a costat destul de mult si încă nu se întrevede finalul. Ceea ce e și mai interesant este că la noi, la televiziuni, încă se dezbate circul făcut de Prigojin în Rusia și nu se prea amintește nimic despre Franța…

              Viața și tabelul lui Mendeleev

              E vară, cald, poate prea cald, și lumea e interesată mai mult să se ascundă de arșița zilei. Fiecare caută un mijloc de a se răcori, stând fie sub o streașină, un umbrar, fie la o terasă, la piscină sau unde le permit banii.

              Cei mai mulți, în special cei care trăiesc cu grija zilei de mâine, stau acasă, între betoanele încălzite de soarele dogoritor, încercând să afle cât le-a mai rămas din bruma de bani pe care o capătă lunar de la stat sau de la angajator. Sunt sărmanii țării, pentru care alimentele reprezintă prima grijă cotidiană. Nu c-ar fi mâncăi, ci pentru simplul motiv că „a se hrăni” înseamnă „a supraviețui”. Ei nu mai țin seama de cât de „în regulă” sunt alimentele de la raft, căutând să așeze în sacoșe produsele cele mai ieftine.

              Nu-i vezi zăbovind îndelung cu privirea ațintită pe lista de ingrediente (din care vreo două-trei le recunosc: apa, sarea și soia, restul fiind o combinație de litere și cifre, de genul E180, desprinse din tabelul lui Mendeleev). Cred că nici cei cu bani nu-s prea interesați de ce prostii vâră în ei, odată cu shaorma sau cu lichidul brun, misterios, din sticla cu broboane abia cumpărată.

              E drept că, în cazul lor, alta este explicația, în niciun caz sărăcia. În schimb, pentru bătrâni și sărmani, preocuparea pentru accesibilitatea alimentelor este perfect justificată. În cazul lor, important este să le ajungă banii din portofel pentru a plăti cumpărătura. Deseori îi auzi spunând (cu o fericire pe care mulți dintre noi nu suntem capabili să o înțelegem) că au făcut o „afacere”, atunci când au prins o „ofertă” la supermarket, economisind … 50 de bani.

              Cam cât „câștigă” boschetarul care reușește să-l înduplece pe vreun client, la ieșirea din supermarket, să le cedeze căruciorul cu fisă. Cruntă ironie a sorții! În realitate, „afacerea” (câștigul) este a comerciantului lacom care, ca un borfaș de cartier, își amăgește clientul, momindu-l cu sintagma „la doar” (formulare care mă scoate din minți) sau arătându-i, într-un chenar îngroșat sau pe un fond viu colorat, antipaticul „99”, la coada prețului de neam prost.

              Nici urmă de compasiune, la comerciant, el, de fapt, cedând din adaosul de 1.000 la sută, tot de neam prost. Mă întreb: câți dintre voi au auzit sau au văzut că o „multinațională” (tot ne-au invadat comerțul, aruncându-l la gunoi) a renunțat la produsele aflate la limita expirării în favoarea unor sărmani sau a unor pensionari cu venituri jenant de mici? Sau care a generat o campanie prin care, în baza cuponului, să le ofere acces la produse cu preț redus? Mai debrabă le aruncă.

              De altfel, nici pe mărunții comercianți autohtoni nu i-am văzut cedând gratuit produsele nevândute peste zi. Preferă să le scoată la revânzare, a doua zi, deși mai nimeni n-ar da o para pe ele. Nici măcar sărmanii.

              Avertisment major al medicului Mihaela Bilic: „Laptele de soia este o escrocherie nutrițională”

              Declarații șocante de la experți internaționali dezvăluie efectele nocive ale consumului de soia asupra sănătății

              Mihaela Bilic

              Medicul și nutritionistul român Mihaela Bilic a adăugat recent o nouă perspectivă controverșată în dezbaterea privind consumul de lapte de soia, numind acest produs o „escrocherie nutrițională”. Această afirmație a stârnit dezbateri aprinse în comunitatea medicală și printre consumatori, cu privire la efectele pe care soia le poate avea asupra sănătății umane.

              În sprijinul declarației doctorului Mihaela Bilic, se aduc argumente șocante prezentate de către alți experți în domeniu. Doctorul Jean Marie Bourre, membră a Academiei de Medicină din Paris, a susținut în cadrul colocviului „Octombrie Roșu” dedicat cancerului de sân că laptele de soia este „o zeamă albă, o escrocherie nutrițională plină de fitoestrogeni similari estradiolului (hormon sexual feminin), care sunt perturbatori hormonali ce favorizează dezvoltarea cancerelor hormono-dependente”.

              Mihaela Bilic îl citeaza și pe doctorul Mary Enig, președintele Asociației nutriționiștilor din Maryland, care a declarat că „un bebeluș hrănit cu lapte de soia primește echivalentul în fitoestrogeni a 5 pilule contraceptive pe zi. Acesta poate determina pubertate precoce la fetițe și un retard în dezvoltarea sexuală la băieței”.

              În aceeași postare, medicul afirmă că Agenția franceză de securitate alimentară a alimentelor a tras semnalul de alarmă cu privire la consumul de soia încă din anul 2000. Autoritățile din SUA, reprezentate de celebra Food and Drug Administration (FDA), nu au recunoscut niciodată soia ca fiind sigură pentru consumul uman. Fitosterolii în exces prezenți în soia pot împiedica ovulația, favoriza apariția de celule canceroase și pot determina hipotiroidie, manifestată prin simptome precum letargie, constipație, creștere în greutate și oboseală.

              „Nu întâmplător călugării budiști consumă tofu, efectul acestei așa-zise brânze din soia este reducerea dramatică a libidoului”, spune dr. Bilic.

              Autoritățile elvețiene recomandă utilizarea cât mai limitată a produselor din soia în alimentația bebelușilor, în timp ce în Anglia, agenția publică de sănătate solicită aviz medical înainte de a permite hrănirea copiilor cu soia. Ministerul Sănătății din Noua Zeelandă a atras atenția asupra potențialelor interacțiuni dintre produsele pentru copii pe bază de soia și funcționarea glandei tiroide.

              În lumina acestor informații, este evident că laptele de soia ridică îngrijorări majore în ceea ce privește sănătatea umană. Cu toate acestea, rămâne în continuare subiectul dezbaterilor, iar fiecare consumator este încurajat să-și formeze o opinie informată și să ia decizii responsabile în privința alimentației sale.

              Elicopterele SMURD au realizat două transporturi aeromedicale pe Heliportul Spitalului Judeţean de Urgenţă Bacău

                Astăzi, două transporturi aeromedicale de înaltă performanță au fost efectuate cu succes cu ajutorul elicopterelor SMURD, consolidând capacitatea de a oferi asistență medicală de urgență și pe timpul zborului. Elicopterele SMURD au asigurat acces rapid și sigur la intervenții medicale de specialitate pentru doi pacienți aflați în stare critică, oferindu-le astfel o șansă mai mare de supraviețuire.

                Primul zbor a fost efectuat cu elicopterul SMURD 343 din Iași către Institutul de Boli Cardiovasculare din Iași. Pacientul transportat era un bărbat în vârstă de 61 de ani, provenind din Bacău și diagnosticat cu Infarct Miocardic Acut de către medicii din Unitatea de Primiri Urgențe (UPU). Echipajul medical specializat de la SMURD a oferit îngrijiri de urgență pe parcursul zborului, asigurând monitorizarea continuă a pacientului și intervenții imediate în caz de necesitate.

                Al doilea zbor a fost realizat cu elicopterul SMURD 346 din Galați, transportând un pacient în vârstă de 79 de ani din localitatea Glăvanești. Acesta fusese preluat din Unitatea de Primiri Urgențe cu diagnosticul de Fractură de coloană cervicală. Echipajul SMURD a gestionat cu profesionalism și atenție nevoile pacientului, acordând asistență medicală specializată pe toată durata transportului aerian.

                Transportul aeromedical reprezintă o componentă vitală a sistemului de urgență medicală, oferind oportunități cruciale pentru salvarea vieții în situații de urgență. Utilizarea elicopterelor SMURD facilitează accesul rapid la centrele medicale specializate, întrucât viteza și mobilitatea acestor aeronave permit evitarea traficului rutier și supravoltarea sistemului de urgență terestru.

                Elicopterele SMURD sunt echipate cu tehnologie de ultimă generație și personal medical bine instruit, pregătit să facă față intervențiilor complexe în timpul zborului. Această capacitate de a oferi asistență medicală excepțională în timp real consolidează semnificativ șansele de supraviețuire ale pacienților aflați în stare critică.

                O nouă campanie de sterilizare gratuită a câinilor cu stăpân în Bacău

                   

                  Serviciul Public de Gestionare Câini Fără Stăpân din cadrul Primăriei Bacău face înscrieri pentru o nouă campanie de sterilizare gratuită a câinilor cu stăpân.

                  Campania este programată pe 21 iulie și se va desfășura ca și până acum, la Adăpostul Canin, în parteneriat cu o organizație nonguvernamentală din Germania.

                  Își pot steriliza gratuit câinii, cetățenii care au domiciliul stabil în municipiul Bacău. De asemenea, se acceptă la sterlizare doar cățeii care nu sunt de rasă.

                  Înscrierile pentru campania din data de 21 iulie se fac la numărul de telefon 0234.547.427.

                  La ultima campanie, cea de pe 30 iunie au fost sterilizați 47 de câini, între care 40 femele și 7 masculi. De la începutul anului au fost sterilizați 221 de câini.