16 iulie 2024
ActualitateFSC derulează proiecte pentru tineri și bunici

FSC derulează proiecte pentru tineri și bunici

„Tânăr de succes în comunitatea mea” și „Cu drag pentru bunici în Satul Seniorilor” sunt două proiecte ce vor să aducă un plus de valoare în educația si dezvoltarea tinerilor voluntari și bursieri ai FSC și să îmbunătățească viața seniorilor rezidenți ai Satului Seniorilor Milly din Buhuși

„Cu drag pentru bunici în Satul Seniorilor” 



Fundația de Sprijin Comunitar a demarat un nou proiect, beneficiind de sprijinul financiar al Consiliului Județean Bacău, ce urmărește creșterea calității serviciilor adresate persoanelor vârstnice, respectiv a celor 74 de bunici rezidenți îngrijiți în Satul Seniorilor Milly din Buhuși, precum și promovarea conceptului de îmbătrânire activă si a nevoii de dezvoltare continuă a unor servicii de calitate pentru persoanele vârstnice. Valoarea totală a proiectului este de 125.000 de lei, din care 110.000 lei reprezintă finanțare din partea Consiliului Județean Bacău prin Programul finanțărilor nerambursabile din bugetul propriu pentru anul 2023, conform Legii nr. 350/2005, iar proiectul se va întinde pe o durată de 3 luni începând din 17 august a.c.

„Proiectul „Cu drag pentru bunici în Satul Seniorilor!” își propune să îmbunătățească calitatea serviciilor asigurate în Centrul rezidențial pentru vârstnici Satul Seniorilor Milly prin susținerea activităților de recuperare și kinetoterapie dar și amenajarea unei grădini terapeutice. Prin acest proiect se urmărește deasemenea creșterea performanței profesionale a 30 dintre specialiștii din cadrul FSC, care asigură servicii pentru persoane vârstnice în județul Bacău, prin realizarea unui schimb de experiență cu o organizației similară din Miercurea Ciuc, dar și organizarea a două evenimente care să  marcheze Ziua Internațională a Persoanei Vârstnice și celebrarea a 10 ani de existență a Satului Seniorilor Milly”, ne-a spus Cristina Beganu, manager de proiect.

Serviciile de terapie și îngrijire pentru persoanele în vârstă oferite în cadrul Satului Seniorilor Milly din Buhuși au un impact semnificativ asupra bunăstării și calității vieții acestora, având efecte pozitive asupra grupului țintă, printre acestea numărându-se îmbunătățirea sănătății și funcționării fizice, echilibru emoțional și social, gestionarea afecțiunilor cronice și a multiplelor comorbidități etc.

„Tot în cadrul proiectului vom amenaja o gradină terapeutică, cu diferite plante aromate, culori și texturi, un loc în care beneficiarii vor putea sa aibă sesiuni de comunicare și interacțiune, terapie ocupațională prin îngrijirea grădinii. Această gradină va fi amplasată în vecinătatea spațiului de locuit (Complexul Satul Seniorilor dispune de un teren generos totalizând 3 hectare)”, a mai spus Cristina Beganu.

Două evenimente speciale vor fi organizate in cadrul acestui proiect, unul de marcare a Zilei Internaționale a Persoanelor Varstnice, care va fi organizat pe 2 octombrie si va reuni 50 de specialiști, beneficiari, voluntari si autorități publice, iar pe 10 Octombrie, se va organiza un eveniment care marchează celebrarea celor 10 ani de activitate a Satului Seniorilor „Milly” din Buhuși, un centru rezidențial în care Fundația de Sprijin Comunitar a construit un model de bună practică privind îngrijirea și asigurarea unor servicii complete și de bună calitate pentru seniorii care au decis să-și petreacă ultima parte a vieții într-un astfel de așezământ.

Investiție în educația copiilor din mediul rural

Fundația de Sprijin Comunitar derulează un nou proiect susținut de Consiliul Județean Bacău axat pe dezvoltarea spiritului civil și de implicare a tinerilor liceeni, cu precădere al celor proveniți din medii rurale defavorizate, prin programe de voluntariat și ateliere creative, ce vor avea un efect pe termen lung și un impact major în construirea succesului atât în plan educațional, cât și în plan profesional. Valoarea totală a proiectului este de 105.493,83 lei, din care 91.732,65 lei reprezintă finanțare oferită de Consiliul Județean Bacău, prin Programul finanțărilor nerambursabile din bugetul propriu pentru anul 2023, conform Legii nr. 350/2005. Durata proiectului este de 3 luni iar activitățile au demarat începând cu data de 17 august a.c.

„Proiectul „Tânăr de succes în comunitatea mea” este menit să contribuie la viitorul a 140 de tineri cu vârsta cuprinsă între 14, respectiv 25 de ani, a căror participare activă în proiect le va spori gradul de încredere în propriile abilități și competențe și le va îmbunătății calitatea vieții semnificativ.

Proiectul va genera un impact major în viețile acestor tineri,  dezvoltând abilități cu efect pe termen lung în capacitatea lor de a deveni cetățeni responsabili în propria comunitate. Tinerii vor învăța să găsească soluții și să se adapteze la cerințele unei societăți rapide, în schimbare continuă, vor învăța să fie voluntari și să participe direct la viața comunității.

De asemenea, proiectul își propune să antreneze 50 de tineri proveniți din zonele rurale sărace ale județului Bacău, într-un proces de învățare non-formală privind conceptele legate de voluntariat, leadership și proiecte. Un alt obiectiv pe care acest proiect și-l propune este să dezvolte abilitățile practice de comunicare, planificare și leadership pentru 30 de tineri care vor susține „școala de voluntariat în satul meu” în 3 comunități rurale, respectiv Slobozia Nouă, Stănișești și Godinești. Astfel, va avea loc un schimb de valori între aceștia și cei 90 de adolescenți din sate care vor învăța ce înseamnă voluntariat activ, despre implicarea civică și responsabilitatea în comunitate, etc.

Proiectul urmărește inclusiv dezvoltarea gândirii critice și a creativității prin implicarea a 50 de tineri într-un atelier care va dezvolta tema proiectului, concept care va fi transpus printr-o pictură murală amplă care va fi realizată la Centrul de Voluntariat al Fundației de Sprijin Comunitar cu sprijinul artiștilor ZidArt din Bacău.

Spre finalul vacanței de vară, primele activități ale proiectului au împlinit visele copiilor din Stănișești, Godinești și Slobozia Nouă în cadrul Școlilor de Vară, unde au beneficiat de un program diversificat și evenimente memorabile care au adus zâmbetele pe fețele lor si zile pline din zori și până seară”, ne-a spus Gabriel Măgurianu, manager de proiect.

Printre ateliere tematice s-au numărat Arts and Crafts, unde creativitatea a fost exprimată prin pictură, origami, modelaj și alte tehnici artistice, dar și sesiunile de dezvoltare personală, unde jocurile și exercițiile le-au multiplicat abilitățile sociale, emoționale și cognitive. Comunicarea și importanța acesteia, gestionarea emoțiilor, stabilirea obiectivelor și conceptul de încredere în sine au fost câteva dintre temele de interes dezbătute cu cei mici. Nici activitățile sportive, competițiile și muzica nu au lipsit, aceștia având ocazia de a fi artiști pentru o zi și de a-și descoperi talentul, fie prin compunerea unor cântece, poezii sau punerea în scenă a unor povești pentru a delecta publicul spectator.



spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri