miercuri, 17 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 750

Cum vede un maistru chimist bătălia pentru performanță

Periodic, stăm de vorbă cu o parte dintre salariații Chimcomplex Borzești despre apartenența la această mare familie care a lansat revigorarea industriei chimice în România. Astăzi, cu maistrul chimist Ovidiu Bătrânu. Grupul industrial Chimcomplex, cu două mari combinate chimice, la Borzești (Onești) și la Râmnicu Vâlcea, s-a remarcat în ultimii ani și prin remarcabila implicare în rezolvarea problemelor salariaților săi. 

La vârsta de 53 de ani, Ovidiu Bătrânu este un om care și-a dedicat o mare parte din viață muncii și dezvoltării personale. A devenit parte a companiei Chimcomplex acum șase ani, iar de atunci demonstrează zi de zi că este un lider, că ghidează și inspiră echipa să atingă performanța. Colectivul pe care îl coordonează la instalația de clorură ferică este format din 15 colegi, iar împreună se asigură că funcționează la parametri optimi. 

Cum ați ajuns să lucrați la Chimcomplex și cum v-ați dezvoltat în companie până la poziția actuală? 

Profesia mea este de maistru chimist în prelucrarea produselor chimice și al petrochimiei, iar Chimcomplex mi-a oferit oportunitatea să-mi pun în valoare abilitățile și experiența dobândită. Platforma Borzești are o istorie bogată în industria chimică, iar eu, ca mulți oneșteni, am urmat cursurile Liceului Industrial de Chimie. După care, fiind exigent cu mine, mi-am dorit mai mult și m-am dedicat domeniului chimiei. 

Clorura ferică este un produs chimic cu o gamă largă de aplicații. Cum ați descrie importanța acesteia în diferite domenii și cum vă asigurați că produsul îndeplinește standardele ridicate? 

Clorura ferică pe care o fabricăm are o importanță foarte mare în tratarea apelor potabile și a celor reziduale. De aceea, respectăm cu strictețe procesul tehnologic, pentru a obține calitatea produsului la standardele cerute. 

Lucrul într-o instalație chimică necesită efortul unei echipe bine coordonate. Cum promovați colaborarea și dezvoltarea personalului în echipa dumneavoastră? 

Într-o instalație chimică, o echipă bine coordonată are un randament ridicat în muncă și nu numai. Tot personalul merge în aceeași direcție, deci o comunicare eficientă conduce la o atmosferă de lucru pozitivă. În calitate de coordonator, sunt direct interesat de creșterea cantității și calității producției, motiv pentru care sunt implicat în dezvoltarea personalului. Toți facem parte din aceeași echipă! 

Cum arată o zi tipică din viața dumneavoastră în calitate de șef al instalație Clorură ferică? Și cum vă mențineți concentrat pe parcursul unei zile aglomerate? 

Încă de la începutul zilei totul este atent monitorizat, iar fiecare angajat își cunoaște atribuțiunile de serviciu. Cu rigoare și disciplină, reușesc să gestionez și situațiile mai solicitante din cursul zilei. O bună organizare a activității încă de la prima oră are ca rezultat un bun randament în utilizarea timpului de lucru. 

Fiecare industrie vine cu propriile provocări și recompense. Care considerați că sunt cele mai mari provocări cu care vă confruntați și care sunt cele mai mari satisfacții personale din rolul de șef al instalației Clorură ferică? 

În calitate de șef de instalație, consider că provocările înseamnă rezultate pozitive, funcționarea la parametri optimi a procesului tehnologic și gestionarea eficientă a resursei umane. Trăiesc cele mai mari satisfacții personale atunci când produsul finit pe care îl fabricăm este bun calitativ, iar personalul din subordine funcționează ca un întreg. 

Ați avut mentori sau persoane care v-au influențat parcursul profesional? Ce învățăminte valoroase ați obținut de-a lungul carierei? 

Startul de formare profesională îl am de la școala tehnică, de la domnii profesori, prin modul de exigență, corectitudine și perseverență. Apoi am întâlnit ingineri foarte bine pregătiți și muncitori experimentați, de la care am avut de învățat multe. Pe lângă cele menționate, am învățat că munca în echipă însemnă un beneficiu pentru societatea în care lucrez. 

Pentru tinerii interesați să urmeze o carieră în industria chimică, ce sfaturi le-ați oferi, pornind de la propria dumneavoastră experiență? 

Generația tânără trebuie să înțeleagă că pentru a profesa în industria chimică trebuie să fii pasionat de chimie, pentru că chimia este o știință frumoasă, însă impune seriozitate, studiu, preocupare pentru o formare profesională superioară și multă dedicare.

O haită de câini a apărut în zona Străzii Miorița

Imaginile au fost surprinse aseară în zona Străzii Miorița, unde o haită de câini a apărut peste noapte, semănând panică în rândul localnicilor.

Dinu Păncescu, șeful Serviciului de Gestionare Câini fără stăpân din Primăria Bacău,  a declarat: „Știm de existența acestei haite care a apărut peste noapte și facem toate eforturile să o găsim. Dacă acești câini ar fi fost în zonă anterior, cu siguranță prezența lor ar fi fost semnalată și postată. Nu e genul de haită care trece neobservată.”

Echipa de capturare a efectuat o amplă căutare în zona Gară – Giratoriu Mărgineni – Carrefour Mioriței – Autogară, dar rezultatele au fost slabe. Au fost găsiți alți câini, inclusiv niște puișori pașnici de aproximativ 5 luni și doi adulți, însă nici urmă de câinii din fotografiile respective.

Conform informațiilor disponibile, câinii ies în evidență după ora 21:00, iar în timpul zilei se ascund, cel mai probabil într-un loc liniștit, cum ar fi un teren abandonat sau curtea unei societăți comerciale.

Păncescu a adăugat: „Nu vreau să fac speculații, dar e evident din poze că nu vorbim de niște maidanezi subnutriți care mănâncă de la tomberoane o dată la 3 zile. Sunt niște câini hrăniți, îngrijiți, care fie au scăpat de undeva, fie au fost aduși și abandonați. Sunt câini care se cunosc între ei, există o ierarhie în haită. Se deplasează împreună și acționează ca un grup unitar. Nu au niciun sistem de identificare vizibil (crotalie).”

În ceea ce privește sugestia de a-i captura după lăsarea întunericului, Păncescu a explicat că situația este complicată: „Câinii intră în grădini, sar garduri, dispar în zone cu vegetație. E greu să-i urmărești ziua. Cam ce șanse sunt să alergăm după ei noaptea?! Avem gropi, sârme puse prin grădini de oamenii gospodari, garduri și gardulețe. Adevărate ‘capcane’. Deocamdată nu dispunem de echipamente ‘night vision’. Când vom avea, vom captura și noaptea.”

În acest moment, locuitorii din zona Străzii Miorița sunt sfătuiți să fie vigilenți și să raporteze orice informație relevantă autorităților locale sau echipei de capturare coordonate de Dinu Păncescu.

Atacantul Sportului Onești a înscris nu mai puțin de 11 goluri în ultimele două jocuri

O nouă etapă de Liga a IV-a în care golurile au curs mai dihai ca apa de la robinet. În Seria 1, scorul rundei a fost înregistrat de AFC Bubu, care a surclasat-o cu 11-0 pe „lanterna roșie” Viitorul Dămienești. În Seria 2, etapa a cincea s-a dovedit destul de strânsă, însă tot am avut parte de două victorii clare: cea a Sportului Onești, care s-a impus cu 7-0 la Măgura Cașin și cea a Voinței Oituz, de asemenea în deplasare, dar cu 7-2 pe terenul Bradului Mânăstirea Cașin. Deși cu un meci în minus, Sportul Onești a urcat pe prima poziție a clasamentului, fiind singura grupare din campionatul judeățean fără gol primit. Golaverajul este unul care nu lasă loc niciunui dubiu: 36-0. De altfel, cu un atacant precum Tudor Tudorache, lucrurile nici nu ar putea sta altfel. După ce runda a trecută a înscris de șase ori, în etapa de duminică, „vârful” de 29 de ani lansat în urmă cu mai bine de un deceniu de Ioan Sdrobiș a marcat cinci din cele șapte goluri ale Sportului. La mai multe, Tudorache, tată!

Seria 1

Rezultatele etapei a cincea: AFC Bubu- Viitorul Dămienești 11-0, Siretu Săucești- Flamura Roșie Sascut  6-0, Unirea Bacău- AS Negri 1-8, Viitorul Nicolae Bălcescu/ FC Dinamo Bacău- CS Faraoani 0-2, Bamirom Dumbrăveni- Voința Cleja 2-0. Meciul Gauss Bacău- CSM Moinești a fost amânat.

Programul etapei viitoare/ sâmbătă, 30 septembrie, ora 11.00: AS Negri- Siretu Săucești (teren „Green Club”, Baza Nautică- Șerbănești), Voința Cleja- Unirea Bacău, CSM Moinești- FC Bubu. Ora 17.00: Viitorul Nicolae Bălcescu/ FC Dinamo Bacău- Gauss Bacău, Flamura Roșie Sascut- CS Faraoani. Duminică, 1 octombrie, ora 12.00: Viitorul Dămienești- Bamirom Dumbrăveni.

Clasament

1 AS Negri                                 5        5        0        0        27-5   15p.

2 Siretu Săucești                         5        5        0        0        25-4   15p.

3 Gauss Bacău                            4        4        0        0        22-4   12p.

4 CS Faraoani                            5        4        0        1        18-8   12p.

5 AFC Bubu                               5        2        1        2        22-17 7p.

6 CSM Moinești                          4        2        0        2        10-8   6p.

7 Flamura Roșie Sascut               4        2        0        2        9-16   6p.

8 Bamirom Dumbrăveni              5        1        1        3        7-16   4p.

9 Viitorul N. Bălcescu/ FC Dinamo 4        1        0        3        7-12   3p.

10 Unirea Bacău                         5        1        0        4        11-21 3p.

11 Voința Cleja                          5        0        0        5        4-19   0p.

12 Viitorul Dămienești                 5        0        0        5        6-38   0p.

Seria 2

Rezultatele etapei a cincea: AS Bârsănești- UZU Dărmănești 2-1, AS Măgura Cașin- Sportul Onești 0-7, CS Dofteana- Gloria Zemeș 3-2, Voința Brătești- Viitorul Berești-Tazlău 2-2, Viitorul Căiuți- Vulturul Măgirești 2-1, Bradul Mânăstirea Cașin- Voința Oituz 2-7. Măgura Târgu Ocna a stat.

Programul etapei viitoare/ sâmbătă, 30 septembrie, ora 11.00: Vulturul Măgirești- Bradul Mânăstirea Cașin. Ora 17.00: Sportul Onești- CS Dofteana (teren CSM Onești), UZU Dărmănești- AS Măgura Cașin, Măgura Târgu-Ocna- AS Bârsănești,. Duminică, 1 octombrie, ora 11.00: Viitorul Berești-Tazlău- Viitorul Căiuți,Gloria Zemeș- Voința Brătești. Voința Oituz stă.

Clasament

1 Sportul Onești               4        4        0        0        36-0   12p.

2 CS Dofteana                  5        4        0        1        18-9   12p.

3 AS Măgura Cașin            5        4        0        1        17-9   12p.

4 Voința Oituz                  5        3        0        2        23-15 9p.

5 Vulturul Măgirești           4        2        0        2        7-6     6p.

6 UZU Dărmănești            4        2        0        2        6-9     6p.

7 Bradul M. Cașin              4        2        0        2        8-14   6p.

8 AS Bârsănești                5        2        0        3        4-18   6p.

9 Gloria Zemeș                 5        1        1        3        6-8     4p.

10 Voința Brătești             4        1        1        2        12-15 4p.

11 Măgura Tg. Ocna         4        1        1        2        4-16   4p.

12 Viitorul Căiuți               4        1        0        3        5-11   3p.

13 Viitorul Berești-Tazlău   5        0        1        4        5-21   1p.

Hidra care ține prizonieră o țară

În România, unii au șansa de a deveni milionari, din poziția de angajați. Și nu e vorba despre cei care, înainte, au fost miliardari, „sărăcind” peste noapte. Nicidecum. Discutăm despre indivizii care, de decenii, pe lângă retribuțiile nesimțite (care, iată!, constatăm că nu le mai ajung), pretind și șpăgi, cu mult peste salariile lor de lefegii. Pesemne că mulți dintre noi nici nu știm să numărăm până la un milion, darmite să îl mai și avem prin portofele. De altfel, nici nu cred că cineva, vreun om modest din popor, ar fi avut, vreodată, răbdarea să contorizeze atâta bănet.

Dimpotrivă, majoritatea dintre noi numărăm mărunții care ne-au rămas până la următorul salariu sau pensie. Și atât. Știe cineva cum au apărut milionarii la noi? Am convingerea că niciunul din muncă cinstită, la stat. De treij’de ani „Famiglia”, acea caracatiță de slugi și servitori, formată după ’89, din foști membri și adulatori ai detestatului PCR, și-a împărțit, bucată cu bucată, averea României. Și asta grație corupției, cât China, de la noi.

De trei decenii, o mână a spălat-o pe cealaltă. Partea și mai tristă e că nu-l vezi pe niciunul dintre miile de penali chinuindu-se prin pușcării, cu averile confiscate și pensiile „aliniate” la nivelul celor de CAP. Abia acum, (probabil, dintr-o vendetă politică sau o „corecție” aplicată vreunui nesupus) au mai început să cadă capete prin vecini, începând cu șeful „boașcă” de la Vaslui, desființat într-o plicticoasă campanie rostogolită în ziare și la TV, care mai mult a răcorit poporul, decât … Insuficient, aș zice, cât să scape țara de hidra care o ține prizonieră, de-atâta timp.

Căci, „frați” de șpagă, „farmazoni” de tot felul care-au căpușat țara, interlopi politici care-au ținut sub papuc județe-ntregi, sunt cu nemiluita, peste tot prin țară. Să facă, onor, autoritățile controale prin Consiliile Județene de peste tot, chiar și pe la slăvitul și prea mult lăudatul bihorean, și jur c-ar găsi o duzină de „buzați”, cu tot cu amantele secretare și liotele de lingăi care nu fac nimic o zi întreagă. Cădea-vor, oare, toți în gurile de canal descoperite ale procurorilor?

Mai curând aș crede că „executații” de acum sunt dintre cei care n-au mai răspuns la apel, gângurind zgomotos împotriva partidului care i-au făcut „oameni”. Sunt lacomii stăpâni care, prin ticăloșiile lor, i-au întrecut și pe boierii din trecutul întunecat al României. În urma lor, unii desfac șampaniile, alții dau buzna prin farmacii.

Eu încă îi aștept pe guvernanții patrioți, cu drag de țară și popor, care vor pune pe picioare un sistem prin care averile dobândite ilicit, sub niciun chip justificate, vor fi împărțite sărmanilor și bolnavilor. Sau poate pentru a subția deficitul bugetar de care doar par că se îngrijorează guvernanții, în propaganda lor deșănțată. Căci, după cum se-anunță, greul va fi dus, mai mult, de mediul de afaceri și de angajații din „privat”, slujbașii de la stat primind, în continuare, privilegii peste privilegii. Cei mai mulți dintre ei.

Cei mai înalți pitici din lume

În ultimii ani, clasa politică occidentală a devenit tot mai des subiectul unei critici intense și a dezbaterilor aprinse. Îngrijorările legate de direcția și acțiunile acestor lideri au generat discuții aprinse în cadrul societăților occidentale. Întrebările cu privire la modul în care acești lideri au fost selectați, instruiți și manipulați pentru a-și promova propria agendă au devenit tot mai frecvente.

Actiunile liderilor occidentali din ultimii ani au dat naștere unor probleme greu de depășit pentru societățile lor. Decizii controversate, schimbări rapide în politica internă și externă, precum și polarizarea accentuată a opiniei publice au creat tensiuni semnificative. Acest climat de incertitudine și nemulțumire a alimentat critici tot mai intense și a pus sub semnul întrebării încrederea în clasa politică. În acest context, este legitim să ne întrebăm dacă aceste evoluții au fost rezultatul unui proces intenționat de modelare și manipulare a liderilor politici pentru a servi interese ascunse sau dacă ele sunt doar rezultatul unor schimbări sociale și politice complexe.

Nu ar fi de mirare dacă această clasă ar fi fost supusă unui proces de selecție, instruire și manipulare care a dus la transformarea sa într-un instrument pentru distrugerea culturii și societății occidentale. Nu că nu ar exista programe specifice pentru a recruta și instrui tineri promițători pentru funcții de conducere în guverne și afaceri.

Acești candidați ar putea fi aleși pentru a urma o anumită agendă și ar fi supuși unui proces de dezvoltare ideologică. Dacă ar fi așa, nu ar fi de mirare ca mulți dintre liderii recrutați să primească misiuni care să implice deconstrucția completă și reconstrucția societății conform unor modele ideologice specifice.

Pentru a pune în aplicare astfel de planuri, liderii politici ar trebui să aibă anumite caracteristici, precum narcisismul și capacitatea de a raționaliza orice acțiune. Ar putea fi selectați dacă au aceste trăsături și, apoi, instruiți să le dezvolte în continuare. Acești lideri vor putea adopta sisteme de credințe structurate, care sunt menite să le alimenteze narcisismul și să justifice acțiunile lor.

Nu ar fi de mirare dacă aceștia ar intra într-un program de spălare a creierului prin care vor adopta curente ideologice care le vor influența gândirea și acțiunile și care, în mod deloc surprinzător, îi va lăsa cu o totală lipsă de competență în abordarea problemelor complexe. Pentru că, în cazul în care s-ar urmări nu construcția, ci distrugerea, nu ar avea nevoie de competențe. Iar incompetența lor ar fi legată de o conștiință scăzută de sine și de nevoie emoțională puternică.

Să ne bucurăm că acestea sunt doar speculații și ipoteze fără legătură cu realitatea. Occidentul are cu siguranță o diversitate remarcabilă de lideri politici, fiecare cu propriile calități și abilități. De la cei mai inteligenți politicieni la cei mai inalți pitici, de la cei mai cinstiți escroci la cei mai mincinoși diplomați, fiecare aduce un set unic de competențe și abordări la masă. Iar competența duduie atât de tare încât acoperă fluieratul vântului de prin buzunarele cetățenilor.

Slavă competenței!

Judo/ CN Ne Waza U13, U15: Finală de bronz pentru SCM și CSM Bacău

Finala Campionatului Național Ne-Waza la judo rezervată categoriilor Under 13 și Under 15, care a avut loc weekendul trecut, la Drobeta Turnu Severin, a adus Bacăului trei medalii de bronz. Ele au fost împărțite între SCM Bacău (una) și CSM Bacău (două), dar l-au avut ca numitor comun pe antrenorul Dorin Cruceanu.

„A fost o finală dificilă, cu sportivi foarte bine pregătiți fizic și tactic, dar per ansamblu sunt mulțumit de rezultatele obținute. Luptele la sol sunt foarte solicitante; în trei minute trebuie să dai totul sa ai pierdut”, a declarat antrenorul Cruceanu. SCM Bacău a urcat pe podium prin Denisa Chiticaru, care, cu puțină atenție, își putea adjudeca titlul de vice-campioană U15, la categoria -36 kg, așa cum o făcuse și în primăvară.

Denisa a fost nevoită să se declare mulțumită cu bronzul, însă, așa cum remarca și antrenorul său, „rezultatul o consolidează psihic și îi să încredere pentru viitor”. CSM Bacău le-a avut ca medaliate la Drobeta Turnu Severin pe Mălina Lupu și Ana Lucia Patea. Ambele și-au asigurat bronzul la U15, dar la categorii de greutate diferite: Mălina la 44 kg, Ana Lucia la +52 kg.

„Mălina Lupu este o abonată constantă la medaliile naționale, fiind o sportivă foarte muncitoare și foarte serioasă. Din păcate, ea s-a încurcat în semifinală, dar are marele merit că nu a ratat finala mică. În ceea ce o privește pe Ana Lucia Patea, ea reprezintă câștigul principal. A avut de luptat și cu deficitul de vârstă-are un an în minus- dar și cu faptul că, spre deosebire de 2022, când a cucerit trei medalii, anul acesta înregistrase o cădere în planul rezultatelor. Și din acest punct de vedere, bronzul de la Turnu Severin constituie un rezultat foarte bun, care evidențiază tăria de caracter a sportivei”, a subliniat Dorin Cruceanu, care pregătește deja finalele U14 și U16 din octombrie.

Până atunci însă, judoka antrenați de el vor participa în acest final de săptămână la un turneu internațional la Focșani.

 

 

Armele scalare ruse ingrijorează CIA 

În noaptea de 13 septembrie, Ucraina a lovit Sevastopol, orașul-port din Crimeea, baza Flotei Ruse de la Marea Neagră. Comandantul forțelor armate ucrainene, Oleshchuk, a confirmat că rachetele de croazieră britanice Storm Shadow au atacat Sevastopolul. Atacurile Ucrainei împotriva navelor flotei ruse de la Marea Neagră necesită o mulțime de resurse. În mod ironic, navele de război nu participă substanțial la conflict decât printr-o lansare ocazională de rachete de croazieră. De ce le atacă ucrainenii?  ,,Motivul este simplu. Resursele cheltuite pentru atacarea navelor de război ale flotei Mării Negre sunt aproape în totalitate ale SUA și ale NATO.…” ne spune https://www.eurasiantimes.com/russia-could-lose-the-ukraine-war-if-it-does-not-escalate-bu/   Al doilea atac, de astă dată asupra sediului Flotei ruse a Mării Negre din Sevastopol, pe 23 septembrie, a provocat moartea ,,… a cel puțin 9 persoane și rănirea altor 16, între care cel puțin doi generali ruși” , a declarat pentru „Vocea Americii” Kirilo Budanov, șeful Serviciului de informații din cadrul Ministerului Apărării din Ucraina. Publicația https://www.eurasiantimes.com afirmă că la succesul atacului de la Sevastopol au contribut  ,,….. zeci, posibil sute de angajați. Dintre aceștia, doar câțiva erau ucraineni – zece piloți și câțiva tehnicieni Su-24M. Restul au fost personal SUA/NATO –  piloți, echipajele aeronavelor ISR (RC-135, MQ-9, RQ-4) și analiști de date din țările SUA și NATO….” Publicația franceză https://rrn.media/fr/les-etats-unis-ont-attaque-la-crimee/ ne oferă detalii după care; ,, Un avion american a luat parte la atacul cu rachete desfășurat de forțele armate ucrainene asupra Sevastopolului, amenințând cu declanșarea celui de-al treilea război mondial….” Avionul, un Boeing R-8A Poseidon al Marinei SUA, a survolat marea liberă părăsind spațiul aerian al României cu puțin timp înainte de atacul asupra Crimeii. ,,….Calibrarea și controlul au fost efectuate din România. Acest model are un sistem radar puternic…. Fără Poseidon, forțele armate ucrainene nu ar fi putut să planifice un astfel de atac, cu atât mai puțin să obțină vreun rezultat. ”  Atacul asupra Crimeii nu schimbă linia frontului; în acest moment președintele Biden are nevoie de o escaladare a conflictului, în condițiile când eșuarea contraofensivei ucrainene îi  poate fi imputată politic la alegerile din 2024. România și viețile românilor au valoarea unui pion din perspectiva geo-politicii americane; un pion care, odată vizat de un atac rus, constituie un pretext ce justifică aplicarea necondiționată a art. 5 al tratatului Alianței Nord-Atlantice privind apărarea colectivă. SUA e peste ocean, însă Rusia e lângă noi. Deocamdată, Rusia nu-și dorește un conflict generalizat în Europa, iar strategii americani știu asta. Drept urmare, vor testa pe granița noastră limita de rezistență rusă; în consecință, astfel de operațiuni vor fi din ce în ce mai îndrăznețe. Asta nu e de natură să ne liniștească. În ciuda propagandei occidentale, Putin a demonstrat că nu demontează mașini de spălat pentru armele sale hipersonice, că are oameni și tehnică modernă de luptă pe care a introdus-o în teatrul de operațiuni gradual, pe măsură ce furnizarea de tehnologie occidentală a escaladat. Întâlnirea liderului de la Kremlin cu Kim Jong Un și eventualele înțelegeri privind furnizarea de muniție nord – coreeană și arme compatibile cu cele folosite de Rusia în conflict nu constitue o dovadă a slăbiciunii complexului militaro-industrial  al Rusiei, ci o dovadă a faptului că, în dorința de a-și ,,primeni” tehnologia mai veche, Coreea de Nord a găsit ocazia potrivită de a o schimba. Pe de altă parte, Rusia își degrevează fabricile de muniție reorientându-le producția pe necesitățile de perspectivă ale escaladării. Vorbind la Forumul Economic de Est de la Vladivostok , președintele rus Vladimir Putin a spus Rusia dezvoltă arme care folosesc noi principii fizice și care vor asigura securitatea țării. „.. noile arme vor asigura securitatea oricărei țări din perspectiva ei istorică. Înțelegem foarte bine acest aspect și lucrăm la asta”, a mai spus Putin, referindu-se la arme care includ lasere, ultrasunete, frecvențe radio, etc., fără a detalia.  Și… nu pare propagandă. Un document  al serviciilor secrete americane din 2016, –STAR WARS NOW! Efectul Bohm-Aharonov, interferometria scalară și armamentulul sovietic-, ,,ridicat” pe situl oficial  https://www.cia.gov/readingroom/document/cia-rdp96-00788r001900680014-4  ne dezvăluie faptul că CIA monitoriza din anul 1984 armele scalare ale Rusiei. Dacă din informațiile conținute în acest document 10% sunt reale,  atunci SUA ar trebuie să ridice steagul alb nu numai pentru Ucraina ci și pentru  a conserva integritatea Statelor Unite.  Fizicianul James Clerk Maxwell (care a formulat teoria clasică a radiațiilor electromagnetice, reunind pentru prima dată, electricitatea, magnetismul și lumina ca manifestări ale aceluiași fenomen) a stabilit teoretic și existența undelor scalare. După moartea sa (1879), fizicienii de mai târziu au presupus că aceste ecuații nu aveau sens. Teoria se pare că nu a rămas doar la nivel de teorie. Ne permitem să sintetizăm câteva dintre observațiile și mențiunile documentului CIA de care facem vorbire.  Sunt  ,,dovezi directe că timp de un deceniu a existat o testare masivă sovietică a unor astfel de sisteme strategice de -extracție a energiei- crearea norilor de gheață în formă de ciupercă: au fost în mod repetat produse peste Arctica sovietică și detectate de SUA…. Ele par a fi rezultatul declanșării unui interferometru scalar mare …cu alte cuvinte, o „explozie rece” se produce la locul de interferență îndepărtat. O astfel de explozie rece a avut loc în apropierea unei zone de testare a armelor sovietice în afara Japoniei… Norul ciupercă a ajuns la 60.000 de picioare altitudine în aproximativ 2 minute și a avut un diametru de 150 de mile.  De fapt, SUA au detectat cel puțin 78 de astfel de teste sovietice… O singură lovitură cu o astfel de armă ar putea îngheța aproape instantaneu fiecare soldat NATO din acea zonă . De asemenea, rețineți că energia termică este extrasă pe tot parcursul spațiu-timp al zonei; izolația sau sursele de căldură exterioare nu reprezintă o apărare. Căldura este literalmente „aspirată” din interiorul corpurilor din zona de interferență. Câteva astfel de lovituri cu „explozii reci” ar putea termina întreaga regiune centrală a NATO -, în secunde sau minute…  liderii militari și civili occidentali nici măcar nu vor înțelege ce li se întâmplă sau cine face asta! Desigur! același interferometru scalar poate fi utilizat în modul -produce energie-, caz în care poate bloca sau distruge aproape toate echipamentele electronice din zona țintă, detonează materiale explozive din aceasta, etc. Imaginați-vă  că o minge de foc electrică masivă – , să spunem de mai multe megatone, detonează  peste New York. Orașul ar suferi toate consecințele unui atac nuclear …  așa că ar arde și ar arunca în aer lucruri, ar ucide oameni și  ar distruge sistemele electrice, fără contaminare nucleară. …. Sovieticii au fost angajați în cercetarea electrornagneticii scalare de aproape trei decenii, așa cum demonstrează ciudatul anunț al lui Hrușciov din 1960 despre o armă fantastică, mai teribilă și mai puternică decât rachetele. În plus, astfel de arme ar putea fi cele la care se referea Brejnev în 1975 când echipa sovietică  a făcut o propunere ciudată, că ar trebui să luăm în considerare și interzicerea dezvoltării de noi arme electromagnetice… Armele electromagnetice scalare sunt direct aplicabile în aproape toate fazele războiului, atât tactice, cât și strategice, precum și ofensive și defensive. . .. Cu astfel de arme, zone vaste pot fi complet distruse sau neutralizate în câteva minute, fără contaminare permanentă….. Din păcate, Uniunea Sovietică a dezvoltat deja câteva generații de astfel de arme.  Sovieticii au desfășurat și au testat în mod repetat aceste arme timp de aproape trei decenii, fără a fi descoperiți de  serviciile de informații occidentale ori comunitățile științifice. Occidentul este aproape total lipsit de apărare împotriva acestor înfricoșătoare arme….”  Această informare a CIA privește perioada de până în 2016, iar acum suntem în 2023.  SUA încă mai caută formula unui proiectil hipersonic iar rușii îl produc din 2018. Poate și din această cauză,  președintele Putin pare destul de relaxat  în intervențiile sale publice vis-a-vis de ,,operațiunea specială din Ucraina” și implicarea NATO în conflict.

 

Jr. Adrian M. Ionescu

27 septembrie 2023

    Accident rutier pe Varianta Ocolitoare Bacău: Explozie de pneu la un autotren provoacă distrugeri semnificative

    Un accident rutier nefericit a avut loc în această seară pe Varianta Ocolitoare Bacău, la kilometrul 19+100, ca urmare a unei explozii de pneu la un autotren. Vestea bună este că nu s-au înregistrat victime în urma incidentului.

    Impactul accidentului a fost semnificativ, afectând infrastructura rutieră din zonă. În total, au fost distruși 120 de metri liniari de parapet metalic, 20 de stâlpi de susținere și 40 de indicatoare rutiere.

    La momentul actual, circulația pe Varianta Ocolitoare Bacău se desfășoară în mod normal, grație intervenției rapide a lucrătorilor Secției Drumuri Naționale Bacău. Aceștia au acționat prompt pentru semnalizarea zonei afectate și au început lucrările de înlocuire și reparație a porțiunii de parapet metalic avariate.

    În ciuda situației, autoritățile sfătuiesc șoferii să circule cu atenție sporită în această zonă, pentru a evita orice pericol potențial suplimentar. Siguranța rutieră rămâne o prioritate deosebită pentru comunitatea locală și pentru cei care tranzitează această rută importantă.

    Percheziții la traficanții de droguri – VIDEO

    La data de 26 septembrie 2023, polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Bacău, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Bacău, efectuează 7 percheziții domiciliare, în județul Bacău, într-o cauză privind săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și mare risc și deținerea, fără drept, de droguri de risc și mare risc, în vederea consumului propriu.

    Din cercetările efectuate a rezultat că, în perioada 2022 – septembrie 2023, cinci persoane bănuite ar fi deținut și comercializat droguri de risc (canabis) și mare risc (amfetamină), către consumatori din județul Bacău.

    Mai multe persoane vor fi conduse pentru audieri la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Bacău.

    Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

    Acțiunea beneficiază de sprijinul Grupării Mobile de Jandarmi „Alexandru cel Bun” Bacău.

    Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

    Campania #SpuneNU consumului de droguri debutează la Cinema Capitol din Onești

      Prefectul Lucian Bogdănel a anunțat că pe data de 3 octombrie, la Cinema Capitol din Onești, va avea loc lansarea campaniei de conştientizare intitulată „Spune NU”, un proiect ambițios care își propune să combată consumul de substanțe interzise în rândul elevilor și să implice comunitatea școlară în această luptă.

      Prefectul Bogdănel a dezvăluit obiectivele campaniei pentru anul școlar 2023/24, care includ implicarea a 228 de clase (reprezentând 5000 de elevi) și informarea a 670 de părinți cu privire la riscurile consumului de substanțe interzise. De asemenea, se dorește instruirea a 335 de cadre didactice în domeniul prevenției și depistării consumului de substanțe.

      În cadrul întâlnirii recente cu conducerea instituțiilor partenere din campanie, au fost stabilite detaliile alocării resurselor umane pentru acest proiect pe parcursul anului, precum și principiile care vor ghida acțiunile comune. De asemenea, a fost dezvăluit un calendar orientativ al campaniei.

      Prefectul a subliniat, de asemenea, importanța implicării responsabile a conducerilor unităților de învățământ implicate în campanie, numărându-se aproape 70 de astfel de unități, și a cooptării părinților în lupta împotriva consumului de droguri în rândul elevilor. El a subliniat că proporțiile și efectele nocive ale acestui fenomen trebuie să preocupe întreaga comunitate.

      În încheiere, prefectul Bogdănel a adus mulțumiri primarului Laurențiu Neghină pentru gazduirea acestui eveniment inaugural al campaniei în Onești și părintelui protopop Ioan Bârgăoanu pentru sprijinul acordat în consolidarea luptei împotriva drogurilor în școlile din județ. Campania #SpuneNU se anunță a fi un efort comun și hotărât pentru a proteja viitorul tinerilor din județul respectiv.

      A refuzat testarea cu aparatul etilotest și recoltarea de mostre biologice de sânge

        La data de 26 septembrie a.c., în jurul orei 02.00, o patrulă de poliție din cadrul Biroului Ordine Publică Oneşti a depistat în trafic, pe strada George Călinescu din municipiul Oneşti, un tânăr, de 28 de ani, din Târgu-Ocna, care conducea un autoturism și, întrucât emana halenă alcoolică i s-a solicitat testarea cu aparatul etilotest însă a refuzat.

        Conducătorul autoturismului a fost însoțit la spital unde a refuzat recoltarea de mostre biologice de sânge.

        Polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

        Polițiștii reamintesc că refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei se pedepsește cu închisoarea de la unu la cinci ani.

        Bucureștean fără permis, prins cu 115 km/h la Nicolae Bălcescu

        La data de 25 septembrie a.c., în jurul orei 17.30, pe DN 2 E 85, în interiorul localităţii Nicolae Bălcescu, un echipaj de poliție din cadrul Serviciului Rutier Bacău, în timp ce efectua activități de control şi supraveghere a traficului rutier, a depistat un autoturism, condus de un bărbat de 33 de ani, din municipiul Bucureşti, care a fost înregistrat cu aparatul radar cu viteza de 115 km/h.

        În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că, acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

        Polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără a deţine permis de conducere.

        Posesor de mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, depistat de polițiștii Secției 1 Poliție Bacău

          La data de 25 septembrie a.c., în jurul orei 14:00, polițiștii din cadrul Secţiei 1 Poliţie Bacău au depistat pe strada Constantin Ene din localitate, un bărbat de 48 de ani, din comuna Gârleni, pe numele căruia Curtea de Apel Bacău a emis mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.

          Cel în cauză a fost condamnat la executarea unei pedepse de 5 ani şi 4 luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de proxenetism şi spălare de bani.

          Bărbatul a fost condus şi încarcerat în Penitenciarul Bacău.

          Sume de bani și bunuri, găsite în Piața Centrală, returnate de polițiștii locali

            Polițiștii locali din Bacău au restituit sume de bani și bunuri găsite în Piața Centrală.

            Miercuri, 12 septembrie, un domn în vârstă de 40 de ani, cu domiciliul în municipiul Bacău, a avut norocul să-și recupereze cei 450 de lei pe care îi pierduse în apropierea unui modul din Piața Centrală. Acest gest al polițiștilor locali a readus zâmbetul pe fața băcăuanului și i-a restabilit încrederea în comunitatea sa.

            Vineri, 22 septembrie, o altă persoană norocoasă, în vârstă de 41 de ani, din comuna Scorțeni, județul Bacău, și-a recuperat portofelul conținând bani, acte și carduri, după ce l-a pierdut în aceeași zonă aglomerată a Pieței Centrale.

            Poliția Locală a Municipiului Bacău recomandă tuturor cetățenilor să fie extrem de atenți cu bunurile lor personale și să acorde o grijă specială acestora, pentru a evita astfel de incidente regretabile. Acest efort comun între polițiști și cetățeni poate contribui la un oraș mai sigur și mai solidar.

            A început forajul la pasajul suprateran care va traversa Calea Mărășești

            Primarul Lucian Daniel Stanciu Viziteu anunță începerea forajului pentru introducerea pilonilor necesari construcției singurului pasaj suprateran din proiectele destinate pistelor de biciclete din municipiul Bacău.

            Pasarela va traversa Calea Mărășești în zona Parcului „Cancicov”, în apropierea „Ciupercuțelor”. Construcția pasarelei va fi realizată cu ajutorul unor șufe metalice speciale, asigurându-se astfel siguranța și stabilitatea acesteia. Procesul de foraj va dura aproximativ trei săptămâni și va implica săpături la o adâncime de aproximativ 20 de metri pentru fixarea pilonilor.

            Pasajul suprateran din Parcul „Cancicov” va oferi posibilitatea de coborâre în zona scărilor „Cascada” prin intermediul unui picior de susținere echipat cu lifturi interioare și o rampă exterioară, asigurând astfel accesibilitatea pentru toți utilizatorii, inclusiv pentru cei cu mobilitate redusă.

            Acest proiect face parte din coridorul destinat deplasărilor nemotorizate Tineretului și Sportului, care se întinde pe o lungime totală de 3,7 kilometri și include zone importante ale municipiului Bacău, cum ar fi Parcul „Cancicov”, Stadionul, Bazinul de Înot și Universitatea „Vasile Alecsandri”.

            Pasarela pietonală și pentru biciclete cu o lungime de 227 de metri va contribui semnificativ la îmbunătățirea infrastructurii destinate deplasărilor alternative și va stimula utilizarea bicicletelor ca mijloc de transport ecologic în oraș.

            Statul, împrumutat de băcăuani cu zeci de milioane de euro

            Mii de băcăuani au investit în obligațiunile guvernamentale. Investitorii și-au pus la adăpost agoniseala, de teama inflației care și-a băgat mâna până la cot în buzunarele acestora, dar și a pericolului ratei dobânzii.

            Băcăuanii sunt pe primul loc în regiunea Moldovei, în ceea ce privește încrederea în titlurile de stat „Tezaur”. Potrivit resposabililor Agenției Naționale de Administrare Fiscală, numai anul trecut, 8.321 de persone fizice din tot județul Bacău au investit 353,2 milioane lei (cca 71 milioane de euro) în titlurile emise de stat, plasând Bacăul pe primul loc, în rândul celor şase judeţe ale Regiunii Nord-Est. Locul secund este ocupat de județul Iași, cu aproape 293,5 milioane de lei (echivalentul sumei de 59,3 milioane euro), urmat de Suceava, cu subscrieri de 234,8 milioane de lei (47,4 milioane de euro), și Neamţ, cu 166,8 milioane de lei (33,7 milioane de euro).

            Dobânzi mai mari pentru donatorii de sânge

            De la începutul anului, peste 5.700 de băcăuani cu ceva bani puși deoparte au ales să-i înmulțească, achiziționând titlurile emise de stat. „Anul trecut, cele mai mari subscrieri la nivel de județ făcute de o persoană fizică au fost cu puțin de peste 1.000.000 lei. Pentru anul 2023, până la această dată, suma totală a subscrierilor era de peste 250.000.000 lei. Cel mai mare investitor a depus peste 1.000.000 lei, însă mai sunt și persoane fizice care cu plasări de 600.000 lei, precum și multe între 200.000 lei și 400.000 lei, investite în titlurile de stat”, au precizat reprezentanții  Administrației Județene a Finanțelor Publice Bacău. Statul a încercat prin tot felul de metode, unele chiar inedite, să atragă cât mai mulți investitori, persoane fizice, spre obligațiunile guvernamentale, atât cele „Tezaur”, cât și cele „Fidelis”, inclusiv oferindu-le dobânzi mai mari, dacă, de exemplu, erau dispuși să doneze sânge. În acest caz, statul le-a facilitat investițiile donatorilor de sânge, permițându-le să cumpere titluri de stat de minimum 500 de lei, faţă de 5.000 de lei, în cazul celorlalte tranşe.

            De ce să cumperi titluri de stat

            Titlurile de stat „Tezaur” (dar și cele „Fidelis”) sunt obligațiuni guvernamentale emise de către Ministerul Finanţelor, în formă dematerializată, cu valoare nominală de 1 leu. Aceste titluri reprezintă, de fapt, forma prin care statul se împrumută de la români pentru a avea lichidități. Banii strânși de la cetățeni sunt utilizaţi pentru finanţarea deficitului bugetar şi refinanţarea datoriei publice. Au acces la aceste instrumente financiare persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii, dobânda fiind anuală. De remarcat că veniturile obţinute din investirea în titlurile de stat sunt neimpozabile, acesta fiind principalul motiv pentru care băcăuanii au fost atrași de ele. Așadar, titlurile de stat, garantate de stat, sunt o alternativă sigură de economisire pentru cetăţeni, având maturităţi de 1, 2, 3 şi 5 ani. Cei care au cumpărat obligațiuni de stat au primit dobânzi anuale chiar şi de 9,15%. „Ministerul Finanțelor lansează titlurile de stat TEZAUR destinate exclusiv populației prin cele două rețele de distribuție la nivel național: prin intermediul unităților Trezoreriei Statului și ale C.N. Poșta Română S.A., datele colectate de la investitori având ca scop final menținerea relației contractuale pe durata maturității instrumentelor achiziționate în cadrul emisiunilor lansate”, au precizat reprezentanții ministerului de resort.

            Câştigurile din titluri de stat, pândite de guvernanți

            Inițial, guvernanții anunțau intenția de a impozita veniturile realizate de băcăuanii în urma cumpărării de titluri de stat, taman când aceștia abia ce se obișnuiseră cu astfel de instrumente de economisire, acordându-le din ce în ce mai multă încredere. Măsura a fost aspru criticată de reprezentanții investitorilor din piața de capital, care au arătat că „politicienii reuşesc să strice, printr-o simplă declaraţie, efortul de zeci de ani al României de a se educa financiar şi de a dezvolta piaţa titlurilor de stat pentru populaţie, aşa cum fac absolut toate ţările civilizate din Europa, America şi Asia”. Ulterior, ministerul de resort anunța că s-a renunțat la această idee, precizând că „niciodată nu au fost vizați investitorii instutuționali”.

            În septembrie, noi emisiuni de titluri de stat

            Din 18 septembrie 2023, și până pe – 12 octombrie, băcăuanii pot cumpăra titluri de stat „Tezaur”, în cadrul noii tranșe emise de Ministerul Finanțelor. Obligațiunile guvernamentale au maturități de 1 an și 3 ani, cu dobânzi anuale de 6,25% și, respectiv, 7,10%. Pentru a le putea cumpăra online, persoanele fizice trebuie să se înregistreze în SPV (Spațiul Privat Virtual). În schimb, titlurile de stat pot fi achiziționate de la sediul unităților Trezoreriei Statului sau de la Poșta Română. Titlurile de stat emise în cadrul Programului „Tezaur” sunt transferabile și se pot răscumpăra în avans. Un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri. Totodată, pe 18 septembrie, au fost lansate și titlurile „Fidelis”, în cadrul celei de-a treia ediții din acest an. „Tranșa dedicată donatorilor de sânge se va aplica pentru titlurile de stat emise în lei, cu scadența la un an, având o dobândă de 7,25%, cea mai mare oferită în cadrul acestei ediții. Perioada de desfășurare este 18 septembrie – 03 octombrie”, au comunicat reprezentanții Ministerului Finanțelor. În afară de tranșa specială, ediția „Fidelis” va conține și emisiunile uzuale, respectiv: titluri de stat în lei, cu scadențe de 1 an și 3 ani și dobânzi anuale de 6,25% și respectiv 7,10%, și titluri de stat în euro, cu scadențe de 1 an și 5 ani și dobânzi anuale de 3,90%, respectiv 5,30%.

            Viceprimarul Liviu Miroșeanu anunță planuri pentru transformarea Străzii Prieteniei în Zonă Pietonală

              Viceprimarul Liviu Miroșeanu a anunțat planuri ambițioase pentru strada Prieteniei, din zona Pieței Nord din Bacău.

              Săptămâna trecută, viceprimarul a făcut o vizită în cartierul respectiv și a luat pulsul comunității locale. Aici, a avut ocazia să discute direct cu locuitorii și să asculte cu atenție dorințele și preocupările lor. Viceprimarul spune că majoritatea rezidenților au exprimat deschis dorința de a transforma strada Prieteniei într-o zonă pietonală, în scopul creării unui mediu mai sigur și plăcut pentru comunitate.

              Pentru a transforma această dorință în realitate, viceprimarul Miroșeanu a convocat o ședință extraordinară a Comisiei de Circulație la finalul săptămânii trecute. În cadrul acestei ședințe, el a solicitat avizul Poliției Rutiere pentru interzicerea circulației pe toată perioada lucrărilor necesare transformării străzii în zonă pietonală.

              Viceprimarul a subliniat importanța de a găsi cele mai bune alternative pentru a asigura atât siguranța locuitorilor din zonă, cât și fluidizarea traficului în oraș pe măsură ce proiectul în desfășurare va lua sfârșit. De asemenea, el a promis că, la finalul lucrărilor, se va reevalua situația zonei și se va lua cea mai bună decizie pentru toate părțile implicate.

              Anterior și viceprimarul Cristian Ghingheș a propus transformarea străzii în zona pentru pietoni: „Acesta ar fi votul meu dacă aș mai fi membru al Comisiei de circulație pe care am înființat-o în 2021 la nivelul municipiului Bacău. Mi se pare o idee binevenită de pe urma căreia ar avea de câștigat tot cartierul, în acord cu proiectul de reamenajare a străzii implementat ca parte a pachetului e mobilitate urbană și finanțat prin Programul Operațional Regional”, a scris viceprimarul pe facebook.

              Curtea de Apel Bacău: Polițiștii pot achiziționa locuințe și în localități limitrofe locului de muncă

              Într-o hotărâre semnificativă, Înalta Curte de Casație și Justiție a României (ÎCCJ) a decis că polițiștii pot achiziționa locuințe și în localități limitrofe locului de muncă și să beneficieze de compensație lunară pentru chirie în vederea plății ratei sau a unei fracțiuni din rata aferentă creditului ipotecar/imobiliar.

              Decizia vine în urma unei sesizări formulate de Curtea de Apel Bacău – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. 3652/110/2021.

              Decizia ÎCCJ nr. 59 stabilește că această interpretare se bazează pe dispozițiile articolului 31 alineatul (1) indice 2 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare, raportat la articolul 31 alineatul (1) și articolul 31 alineatul (1) indice 1 din aceeași lege, forma anterioară modificării prin Legea nr. 113/2023 pentru modificarea și completarea articolului 31 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului.

              Această hotărâre deschide calea pentru polițiști de a alege să își achiziționeze locuințe în localități apropiate de locul de muncă, oferindu-le mai multă flexibilitate în ceea ce privește opțiunile de locuire și beneficii financiare în legătură cu achiziționarea unei locuințe.

              Această decizie a ÎCCJ este deosebit de importantă, având un impact semnificativ asupra modului în care polițiștii își gestionează locuințele și cheltuielile legate de acestea, contribuind astfel la îmbunătățirea calității vieții acestora și la adaptarea la cerințele locului de muncă.

               

              Cetățenii din Bacău au distrus containerele de PET-uri în urma unei oferte de 50 de bani pe bidon gol

                O ofertă aparent generoasă a unui lanț de magazine din Bacău, care a oferit 50 de bani pentru fiecare bidon gol de plastic, a dus la o situație alarmantă în oraș, cu cetățeni care distrug containerele de colectare a deșeurilor PET în căutarea de câștiguri rapide. Această tendință a generat un val de dezordine și haos la platformele de colectare a deșeurilor.

                Poliția Locală Bacău a reacționat rapid și a emis un comunicat de presă pentru a aborda această problemă urgentă. Comunicatul menționa: „Având în vedere faptul că mai mulți agenți economici derulează programe de colectare selectivă, în municipiul Bacău a apărut un nou fenomen. Recipientele în care se colectează selectiv plastic și metal sunt răsturnate, iar PET-urile și dozele de aluminiu sunt scoase din aceste recipiente în vederea valorificării la agenți economici, creându-se o stare de disconfort prin producerea de dezordine la platformele de colectare a deșeurilor, fapt confirmat atât din sesizările venite de la operatorul de salubritate, cât și din constatările proprii ale polițiștilor locali.”

                Pentru a descuraja astfel de comportamente, polițiștii locali, în colaborare cu operatorul de salubritate, au demarat o acțiune de monitorizare și identificare a persoanelor implicate în aceste distrugeri. În urma verificărilor, au fost identificate 17 persoane implicate în distrugerea containerelor de colectare selectivă a deșeurilor. Dintre acestea, 6 au fost sancționate conform H.C.L. nr. 223/2001, în timp ce celelalte au primit avertismente cu privire la modul corect de depozitare a deșeurilor reciclabile.

                Poliția Locală Bacău a subliniat că va menține o monitorizare riguroasă a platformelor de colectare selectivă a deșeurilor pentru a preveni și stopa acest fenomen periculos. Într-un efort de a promova colectarea responsabilă a deșeurilor și de a menține curățenia orașului, autoritățile locale își îndeamnă cetățenii să respecte regulile de colectare selectivă și să nu recurgă la astfel de acțiuni distructive.