duminică, 28 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 713

Investiție de 3,38 milioane de lei din PNRR pentru protecția împotriva viiturilor în Măieruș

    Ministrul Mediului și Apelor, Mircea Fechet, a inspectat astăzi stadiul investiției semnificative în corectarea torenților din bazinul hidrografic Măieruș, județul Bacău.

    Proiectul, evaluat la 3,38 milioane de lei, dintre care 2,78 milioane de lei sunt finanțate prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), vizează consolidarea a 910 metri de albie torențială.

    Acesta va include construirea a 4 traverse, 3 praguri (cu înălțimi între 1 și 1,5 metri), precum și 7 baraje (cu înălțimi între 3 și 4 metri), având capacitatea de a reține un volum impresionant de 5597 metri cubi de apă.

    Scopul investiției este de a proteja zone vitale, printre care captarea de apă a orașului Comănești, care adăpostește aproximativ 20.000 de locuitori, localitatea Ciobănuș și alte localități situare în avalul râului Trotuș, precum și drumul național 12A și calea ferată, alături de rețeaua de drumuri forestiere.

    Ministrul Fechet a subliniat importanța acestor proiecte, afirmând că aceste amenajări hidrografice sunt cruciale pentru reducerea riscurilor generate de viituri. „Fenomenele extreme din ultimii ani au subliniat necesitatea unor astfel de investiții, menite să protejeze viața, bunurile oamenilor și mediul înconjurător. Beneficiile sunt evidente: stabilizarea versanților și a malurilor, atenuarea debitelor de viitură, reținerea și consolidarea aluviunilor și protejarea localităților din aval. Aceste lucrări sunt realizate cu atenție la impactul asupra mediului, inclusiv prin instalarea de scări pentru migrația peștilor, pentru a menține echilibrul ecosistemelor acvatice”, a declarat ministrul.

    Această investiție face parte dintr-un proiect mai amplu intitulat „Lucrări de corectare a torenților pentru reducerea riscurilor generate de viituri torențiale în bazinetele amplasate în fondul forestier național administrat de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva pe raza județelor Bacău, Buzău, Suceava, Neamț, Hunedoara, Prahova, Vâlcea și Vrancea”.

    Obiectivul principal al proiectului este reducerea riscului de inundații pentru a proteja persoanele, infrastructura și obiectivele socio-economice din zonele vulnerabile, alături de protejarea mediului și biodiversității prin măsuri ecologice relevante.

    Studiul de trafic pentru trenul metropolitan, discutat în ședința Consiliului local de marți

    Primarul municipiului Bacău, Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu, a anunțat convocarea unei ședințe de Consiliu Local ordinară, programată pentru marți, 31 octombrie, începând cu ora 09.00, la Centrul de Afaceri din municipiu. În cadrul acestei ședințe, se vor dezbate mai multe proiecte importante pentru dezvoltarea orașului și îmbunătățirea infrastructurii.

    Printre principalele puncte de pe ordinea de zi se află proiectele de resistematizare în zonele unde au fost dărâmate garaje, precum Slănicului, Logofăt Tăutu, Ștefan cel Mare, Garofiței și Carpați. Aceste proiecte de investiții în valoare de câteva milioane de euro au fost supuse aprobării în trecut, însă au fost respinse până acum.

    De asemenea, se va solicita aprobarea pentru DALI și indicatorii tehnico-economici necesari amenajării unui sens giratoriu și a unor bretele de circulație pe Calea Dr. Alexandru Șafran, la intersecția cu Poligonului și Al Tolstoi. Această investiție, evaluată la aproximativ 12 milioane de lei cu TVA, este considerată imperativă pentru reducerea numărului de accidente în zonă.

    Un alt proiect important ce va fi supus aprobării este Studiul de trafic pentru Trenul Metropolitan, realizat cu sprijin financiar din partea Asociației de Dezvoltare Zona Metropolitană Bacău. Acest studiu ar demonstra că introducerea unui tren metropolitan între Bacău și comunele învecinate reprezintă o soluție viabilă pentru viitor, contribuind la reducerea traficului auto și a poluării, și oferind o alternativă convenabilă pentru locuitorii care călătoresc zilnic în municipiu.

    De asemenea, primarul a anunțat continuarea programului prin care se oferă posibilitatea celor care au concesionat terenuri de la municipalitate pentru desfășurarea activităților economice să le achiziționeze cu drept de preempțiune. Acest demers nu numai că consolidează normalitatea relațiilor dintre municipalitate și afacerile locale, dar aduce și venituri semnificative la bugetul local.

    Ședința de Consiliu Local va fi transmisă și online, oferind astfel posibilitatea cetățenilor să urmărească dezbaterile și voturile consilierilor locali în timp real.

    Bacău, capitală a vânătorilor și pescarilor timp de trei zile

      Vânători și pescari din toată țara, dar și firme producătoare și distribuitoare de toate cele necesare acestor pasionați de aventuri în natură, au făcut din municipiul Bacău, pentru trei zile, 27-29 octombrie, o capitală a lor. Alături de ei au venit și câțiva dintre ofertanții de street food, de vinuri și de produse preparate tradiționale. La Sala de Atletism din Bacău a fost deschisă, astfel, cea de a XI-a ediție a evenimentului internațional de vânătoare, de pescuit, de outdoor și street food Expo Hunting Moldavia. 

      Organizatorul expoziției este compania băcăuană Sitael Team, în parteneriat cu CIC TEB RO și Regia Națională a Pădurilor Romsilva. Iar coorganizatori sunt Tipografia Docucenter, AGVPS România și Muzeul Cinegetic al Carpaților Posada, din Comarnic.

      Evenimentul a fost deschis vineri, 27 octombrie, de managerul Sitael Team – Corneliu Pricope, în prezența viceprimarului Liviu Miroșeanu, a directorului general adjunct al Romsilva – Eleodor Olav Nițescu, a locțiitorului directorului Direcției Silvice (DS) Bacău – Leonard Pădureanu, a șefilor departamentelor de vânătoare ale DS Bacău și Neamț – Adrian Titianu și Alexandru Băluț, dar și a reprezentantului CIC TEB RO – Marius Costin.

      Ce au expus participanții

      Un stand impresionant a fost chiar cel cu trofee de vânătoare, între care unele cu valoare deosebită, trofee care au fost evaluate de specialiști. Concursul de trofee a fost dublat de cel de boncăluit și de prezentarea de câini de vânătoare.

      Standuri generoase în exponate au fost și cele ale Romsilva și al Direcției Silvice din Suceava, în care au fost aduse numeroase trofee de vânătoare.

      Între expozanții prezenți în Bacău se numără producători și distribuitori de arme de vânătoare și de unelte de pescuit, dar și de accesorii specifice. Nu au lipsit nici distribuitorii de echipamente specifice activităților de vânătoare și pescuit – îmbrăcăminte, încălțăminte și accesorii diverse. Alături de acești expozanți au venit și artiști care au expus lucrări realizate în lemn sau tablouri în care au fost surprinse aspecte din natură și din activitatea vânătorilor.

      Unicul producător de veste antiglonț și table antibalistice

      Un băcăuan, Constantin Pricopoaea, managing director la firma Sicromal TECH, a expus veste de protecție antiglonț, table antibalistice  (antiglonț) și ținte pentru poligoanele de tragere cu armamentul din dotare. Constantin Pricopoaea este cunoscut, de altfel, pentru importurile, prelucrările și distribuțiile la nivel național de produse metalurgice diverse, cu 31 de ani de afaceri durabile – cum ne-a explicat el însuși. Noua producție de nișă a vestelor antiglonț și a tablelor antibalistice este, însă, o activitate unică și în Bacău, dar și în zona Moldovei și mai puțin întâlnită în țară. „De peste 31 de ani – ne-a spus Constantin Pricopoaea – ne ocupăm de importul, prelucrarea și distribuția produselor metalurgice: oteluri inoxidabile, table HARDOX, aliate și slab aliate, europrofile, CORTEN, dar și a confecțiilor metalice diverse”.

      Un regal culinar la reuniunea vânătorilor și pescarilor 

      În spațiul exterior al Sălii de expoziție au fost aduse și deschise numeroase rulote și mașini dedicate domeniului street food. Și în sala de expoziție au fost organizate standuri cu produse tradiționale și chiar cu vinuri și băuturi de calitate. Între expozanți am regăsit producătorii și distribuitorii de la Dulcețica Mamei, Produse Moldovenești, Tizz, Bunica Elena, Codrul Boieresc sau Degustarium. Au fost degustate, astfel, cele mai fine și aromate brânzeturi,  dar și alte preparate asociate cu vinuri moldovenești ori de la Casa Isărescu și Crama Bauer, dar și cu populara bere.

      Tot ca un regal de acest fel a fost prins în program și Seara vânătorească de la Complexul Turistic EMD, din Bacău, o reuniune cu muzică live, cu gastronomie vânătorească și tradițională, toate asortate cu vinurile atent recomandate de somelieri.

      Bărbat reținut de polițiști pentru loviri sau alte violențe

        La data de 29 octombrie a.c., polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Onești au reținut pentru 24 de ore, un bărbat, de 33 de ani, bănuit de comiterea infracțiunii de lovire sau alte violențe. Cel în cauză a fost introdus în Arestul I.P.J. Bacău.

        Din cercetări a rezultat că, la data de 26 octombrie a.c., în timp ce se aflau la o stână din comuna Helegiu, între doi bărbați, de 33, respectiv 44 de ani, ar fi izbucnit un conflict spontan rezultând rănirea celui din urmă, acesta fiind transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

        Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe.

        Reținut de polițiști după ce ar fi condus fără permis și ar fi intervenit în anchetă

          La data de 29 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Onești au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat, de 31 ani, din comuna Cașin, bănuit de comiterea infracțiunilor de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice fără permis și influenţarea declaraţiilor.

          Din cercetări a reieșit că, cel în cauză a fost depistat de către polițiști la data de 14 octombrie a.c., în timp ce conducea un autoturism în comuna Cașin, iar la efectuarea semnalului regulamentar de oprire acesta a schimbat direcția de deplasare.

          În urma verificărilor în baza de date a reieșit că, bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

          Ulterior, pe parcursul anchetei, cel în cauză ar fi determinat o persoană să nu declare polițiștilor cele întâmplate.

          Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice fără permis și influenţarea declaraţiilor.

          Dosar penal pentru o minoră care a condus un vehicul neînmatriculat și fără să aibă permis

            La data de 28 octombrie a.c., în jurul orei 16:00, polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Slănic-Moldova au depistat în trafic două mopede conduse de un tânăr, de 21 de ani și o adolescentă, de 15 ani, ambii din localitate.

            Din primele verificări a reieșit faptul că, mopedele conduse de către cei doi tineri nu sunt înmatriculate.

            De asemenea, adolescenta nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

            Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

            Dofteana: patru tineri au bătut un consătean până l-au băgat în spital

              La data de 29 octombrie a.c., polițiștii Postului de Poliție Dofteana au reținut pentru 24 de ore, doi tineri, de 18, respectiv 20 de ani, bănuiți de comiterea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice. Cei în cauză au fost introduși în Arestul I.P.J. Bacău.

              Din cercetări a rezultat că, la data de 27 octombrie a.c., în timp ce se aflau pe terasa unui restaurant din comună, cei doi tineri ar fi lovit un bărbat, de 50 de ani, din localitate.

              În urma evenimentului, bărbatul a fost transportat la spital pentru a-i fi acordate îngrijiri medicale de specialitate.

              Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

              Istoria aparatelor de sloturi cu fructe

              Prezente în săli dedicate jocurilor de noroc, aparatele de sloturi au o lungă istorie, de mai bine de un secol, însă au devenit tot mai populare în ultimii 50 de ani. Mecanismele sunt simple, jocul este ușor de înțeles, iar tematica tot mai diversificată, pentru a spori partea de distracție.

              Principiul de bază: plătești pentru a juca la un astfel de aparat, în încercarea de a primi diverse câștiguri afișate pe tabelul de plăți. Chiar și în marile cazinouri, sloturile reprezintă atracții de top și ajung să marcheze jackpoturi semnificative.

              Sub influența epocii digitale, celebrele păcănele cu fructe au ajuns și pe internet, unde au cunoscut o dezvoltare uimitoare. Există acum nu doar sloturi cu fructe, ci și păcănele cu alte teme foarte variante, de la Egiptul Antic la lumea muzicii, de la sport la industria cinematografică. Foarte populare sunt de asemenea sloturile Megaways și sloturile cu jackpot în general.

              Primele păcănele au apărut în SUA

              Cum au ajuns fructele să reprezinte simboluri de bază în aparatele cu astfel de jocuri? Totul a început la finalul secolului al XIX-lea, când la New York a fost dezvoltat un aparat de jocuri de noroc bazat pe poker. Acesta conținea 50 de cărți de joc (și nu 52, așa cum ar părea firesc), pentru a oferi avantaj special organizatorului. Aparatele de acest gen au fost instalate în multe baruri, unde jucătorii puteau primi câștiguri diverse – de la bere gratuită la trabucuri sau alte produse comercializate acolo. Nu exista așadar un mecanism automat de plată.

              În aceeași perioadă, în San Francisco, California, a apărut un alt aparat denumit Liberty Bell, cu trei role care se rotesc, conținând doar cinci simboluri: diamante, inimi, potcoave, pică și Liberty Bell. Prin înlocuirea a zece cărți cu cinci simboluri și folosind doar trei role, s-a putut simplifica procesul de câștig. Astfel, a fost elaborat un mecanism eficient de plată automată, primul de acest gen.

              Diverse aparate au oferit câștiguri sub formă de gumă de mestecat cu aromă de fructe, cu imagini ale aromelor folosite drept simboluri pe role. Des întâlnite erau aromele de cireșe și pepene galben. Simbolul BAR obișnuit acum la aparatele de slot a fost derivat dintr-un logo timpuriu al companiei Bell-Fruit Gum. De ce premiile constau în produse alimentare? Tehnica era utilizată pentru a putea activa în statele americane care interziceau acordarea de bani la jocuri de noroc.

              Money Honey, lansat în 1963, a fost primul aparat de sloturi complet electromecanic. Ulterior, jocurile de păcănele au pătruns și în Marea Britanie, reușind să ajungă chiar și în pub-uri. Acolo, au fost camuflate însă, prezentate ca jocuri de îndemânare și nu ca jocuri de noroc. Prin mecanisme originale, aparatele cu fructe au ajuns să fie tot mai populare.

              Francize de top, preluate de producătorii de păcănele online

              Păcănelele cu fructe sunt si acum vedete în lumea sloturilor, în ciuda faptului că au fost lansate atât de multe variante, inclusiv bazate pe francize de succes din diverse alte domenii ale divertismentului – de exemplu Terminator, Guns N’ Roses, Rick și Morty, Rambo, Expendables și multe altele. În lumea sloturilor online, producători precum Novomatic, Playtech, NetEnt, Pragmatic Play sau EGT au preluat cele mai atractive teme cu fructe de la sloturile clasice și au dezvoltat multe alte variante, în stil modern.

              De fapt, pe lângă accesibilitate și multiple mecanisme promoționale, unul dintre marile avantaje ale sloturilor pe internet este reprezentat de diversitatea variantelor de joc. Cele mai multe sloturi pot fi încercate și în variantele de tip păcănele gratis, adică sloturi demo, care nu necesită mize reale, unde evident nici nu există însă șanse de câștig real.

              Este important ca orice alegeri de sloturi online să includă exclusiv platforme care dețin licență locală acordată de Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc, pentru ca toată experiența să fie 100% sigură și 100% legală. La fel de important este ca abordarea să fie una echilibrată. Jocul responsabil este absolut necesar pentru ca acest tip de divertisment pe internet să fie unul mereu plăcut, fără consecințe nedorite.

              Tineri depistați cu substanțe interzise de jandarmii băcăuani

              Trei tineri cu vârste cuprinse între 19 și 29 de ani au fost depistați de jandarmi cu substanțe interzise, în zona pasajului Gării din municipiul Bacău. Totul s-a petrecut duminică , 29 octombrie în jurul orei 20.50, când jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău, în timp ce desfășurau activități de menținere a ordinii publice au observat tinerii adunați, care au devenit agitați la apariția lor.

              În urma verificărilor efectuate, jandarmii au descoperit asupra acestora o țigară ce continea în interior muguri de culoare verde cu miros înțepător, susceptibili de a fi substanțe interzise.

              Mai tarziu, în jurul orei 23.30, un jandarm aflat în timpul liber a observat un tânăr ce părea suspect prin comportament și care s-a retras în spatele unui magazin de pe strada Miorței din municipiul Bacău.

              Pentru a clarifica prezența tânărului în zona respectivă acesta a anunțat imediat echipajul de jandarmerie aflat în serviciu.În scurt timp, jandarmii l-au depistat pe băiat, care avea asupra sa o pungă neagră cu muguri vegetali.

              Tânărul, de 19 ani, a recunoscut că produsele depistate asupra lui îi aparțin, iar în pungă se află substanțe interzise și le folosește pentru consumul propriu, pe care le-a achiziționat de la alte persoane care au plecat cu masina.

              Jandarmii au rămas în zonă pentru a depista și celelalte persoane, iar în jurul orei 23.50, aceștia au revenit în zona, fiind vorba de doi tineri cu vârsta de 20, respectiv 21 de ani, depistați într-o masină în fața Colegiului Tehnic de Comunicații Nicolae Vasilescu-Karpen din Bacău.

              În urma percheziției corporale efectuate s-a găsit asupra acestora o altă pungă în care se aflau muguri vegetali.

              Celor șase persoane depistate duminică seara le-au fost întocmite actele de sesizare pentru „deţinerea de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept”, faptă care constituie infracțiune în conformitate cu prevederile

              Legii nr. 143/2000 privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.
              Documentele întocmite de jandarmii băcăuani, împreună cu bunurile găsite asupra persoanelor în cauză au fost predate B.C.C.O.

              Fonduri pentru finanțarea sistemelor integrate de colectare și valorificare a gunoiului de grajd, prin PNRR

              Ministrul Mircea Fechet a anunțat astăzi lansarea primei runde de atragere de fonduri pentru finanțarea sistemelor integrate de colectare și valorificare a gunoiului de grajd,  prin PNRR

              De astăzi, 30 octombrie, ora 12.00, până la data de 31 decembrie 2023, ora 23.59, se desfășoară prima rundă de atragere de fonduri pentru SUBINVESTIȚIA I2.A-B, Sisteme integrate de colectare și valorificare a gunoiului de grajd,  finanțată din PNRR. Anunțul a fost făcut de ministrul mediului, apelor și pădurilor, Mircea Fechet, aflat în vizită de lucru în județul Bacău.

              Prin intermediul acestei investiții sunt vizate activități specifice înființării și dotării sistemelor integrate de colectare și valorificare a gunoiului de grajd, precum și activități destinate modernizării sistemelor comunale integrate pentru comunitățile care dețin deja o platformă destinată colectării gunoiului de grajd.

              „Această investiție reprezintă un sprijin real pentru a avea un sol mai curat, în zonele unde creștem animale, întrucât pericolul nitraților din apele subterane poate fi combătut doar prin finanțări consistente, așa cum este și aceasta, prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Finanțăm platforme comunale care au o capacitate între 1.500 mc și 4.000 mc și o cantitate de gunoi de grajd suportată de la  1.200 de tone la 3.200 tone. Solicitanții care pot depune cereri de finanțare sunt unitățile administrativ-teritoriale, inclusiv subdiviziunile/sectoarele acestora, organizate la nivel de municipiu, oraș și comună”, a declarat ministrul mediului, apelor și pădurilor, Mircea Fechet.

              Alocarea financiară totală este 228.221.855 euro, echivalentul a 1.132.847.643,84 lei. Astfel, pentru realizarea de sisteme noi destinate gestionării gunoiului de grajd, bugetul este de 171.900.000 euro, iar pentru modernizarea sistemelor integrate existente de gunoi de grajd,  alocarea financiară este de 56.321.855 euro.

              Pentru înființarea de sisteme noi, programul se va desfășura în două etape. În cadrul primei etape, 65% din bugetul alocat programului, respectiv 111.735.000 euro, echivalentul a 548.116.042,5 lei, este destinat solicitanților aflați în zone unde corpurile de apă subterană au concentrații de nitrați de peste 50 mg/l sau au concentrații de nitrați cu tendință crescătoare și valori între 40 – 50 mg/l. Restul de 35% din bugetul alocat programului, respectiv 60.165.000 euro, echivalentul a 295.139.407,5 lei va fi destinat tuturor solicitanților eligibili, indiferent de localizare.

              În cadrul celei de-a doua etape, bugetul rămas disponibil în urma primei etape va fi alocat pentru toți solicitanții eligibili. Pentru modernizarea  sistemelor existente, toată alocarea va fi disponibilă în momentul lansării apelului.

              Valoarea maximă eligibilă a unui proiect (în funcție de investiție) corespunde unui cost de cel mult 1.000.000 euro, fără TVA, echivalentul a 4.963.800 lei fără TVA, pentru înființarea unui sistem nou integrat de colectare și valorificare a gunoiului de grajd. De asemenea, pentru modernizarea unui sistem integrat de colectare și valorificare a gunoiului de grajd, valoarea maximă eligibilă a unui proiect este de 500.000 euro, fără TVA, echivalentul a 2.481.900 lei, fără TVA.

              Pot fi finanțate următoarele platforme comunale:

              – platformă comunală de tip 1 cu o capacitate de 1.500 mc și o cantitate de gunoi de grajd suportată de 1.200 de tone;

              – platformă comunală de tip 2 cu o capacitate de 2.000 mc și o cantitate de gunoi de grajd suportată de 1.600 de tone;

              – platformă comunală de tip 3 cu o capacitate de 3.000 mc și o cantitate de gunoi de grajd suportată de 2.400 de tone;

              – platformă comunală de tip 4 cu o capacitate de 4.000 mc și o cantitate de gunoi de grajd suportată de 3.200 de tone.

              Sunt eligibile cheltuielile pentru înființarea sistemelor comunale integrate (printre care lucrări privind pregătirea și amenajarea terenului, lucrări privind organizarea de șantier, construcții și instalații, utilaje și echipamente de transport), cheltuieli pentru modernizarea sistemelor comunale integrate pentru comunități cu platformă comunală existentă (printre care utilaje și echipamente de transport, dotări, inclusiv platforme individuale, cheltuielile cu proiectarea și consultanța), dar și cheltuieli privind informarea și publicitatea.

              Mai multe detalii aici: https://pnrr.mmap.ro/managementul-deseurilor/ghiduri_deseuri/

              Accident la Tg. Ocna. Două autoturisme implicate

              În cursul acestei zile, 30 octombrie a.c., pompierii băcăuani au fost solicitați să intervină în orașul Tg. Ocna, în urma unui apel primit pe SNUAU 112, care anunța producerea unui accident rutier, între două autoturisme.

              De urgență, la locul solicitării s-a deplasat o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SAJ.

              În accident au foat implicate două persoane, respectiv conducătorii autoturismelor. În urma impactului nu au rezultat persoane încarcerate. În aceste momente, echipajul SAJ asigură asistență medicală unuia dintre conducătorii auto (bărbat în vârstă de aproximativ 50 de ani).

              Pompierii militari asigură măsurile de Prevenire și Stingere a Incendiilor care se impun la locul producerii accidentului.

              Frații Pavăl și oneșteanul Daniel Dineș nominalizați la Gala Radio 2023

              Frații Dragoș și Adrian Pavăl – proprietarii holdingului Dedeman din Bacău – și omul de afaceri originar din Onești Daniel Solomon Dineș sunt nominalizați pentru a fi premiați la Gala Radio România, organizată la 95 de ani de existență a postului național de radio, pe 1 noiembrie.

              Nominalizările sunt făcute la Categoria „Antreprenoriat”: frații Dragoș și Adrian Pavăl „pentru dezvoltarea rețelei de magazine de bricolaj Dedeman, cel mai puternic business din domeniul bricolajului autohton”, iar Daniel Solomon Dineș „pentru rolul său esențial în UiPath, companie care oferă servicii bazate pe automatizarea proceselor”.

              Gala Radio România, intitulată „Esența performanței: În fiecare voce, cu fiecare sunet”, oferă premii pentru performanță în 12 domenii de activitate, în Cultură și Arte, Educație, Inovare și Științe, Multiculturalitate, Sănătate, Mediu, la Campanii Sociale, Inițiative Locale, Tradiții și Folclor, Antreprenoriat și Sport, la care se adaugă categoria „Ambasadorii României”.

              Cele 60 de nominalizări pentru Gala Radio România au fost înaintate de profesioniști din cadrul redacțiilor Radio România, ținând cont de criterii precum performanța, relevanța și diversitatea culturală.

              Comisiile specializate de la fiecare categorie au făcut nominalizările, ținând cont de contribuțiile semnificative din anul în curs ale celor propuși. Juriul Galei, format din jurnaliști cu experiență ai Radio România, va desemna câștigătorii prin vot secret.

              FESTIVALUL TOAMNEI la Școala Gimnazială „Nicu Enea” Bacău

                Vineri, 27.10.2023, curtea Școlii Gimnaziale „Nicu Enea” din Bacău a găzduit FESTIVALUL TOAMNEI, un proiect extrașcolar cu tradiție în viața școlii și un prilej de a avea alături întreaga comunitate a Cartierului Șerbănești. Într-o atmosferă de sărbătoare, cadrele didactice, alături de elevi, părinți și bunici au împărtășit bucuria celebrării toamnei cu toate darurile ei: parfumul fructelor coapte, răsplata muncii de peste an și gustul de neegalat al produselor tradiționale, într-un decor plin de viață și culoare.

                Festivalul a fost deschis cu emoție de preșcolarii și elevii Școlii Gimnaziale „Nicu Enea” și ai Grădiniței cu Program Normal Nr.25, într-o paradă a costumelor tradiționale și a costumelor de toamnă, sub privirile și în aplauzele tuturor celor prezenți. În timp ce costumele creative ale celor mici au părut desprinse din filele unei cărți de povești, elevii din ciclul primar și gimnazial au purtat cu mândrie ia și costumul tadițional românesc.

                Decorului și produselor tradiționale li s-au adăugat cântecul popular, reprezentat cu cinste de două voci extraordinare care au răspuns invitației școlii, Andreea Popa, fostă elevă a Școlii Gimnaziale „Nicu Enea” și solista de muzică populară Elena Mădălina Petrache.

                Părinții și bunicii elevilor noștri, mereu dornici și dispuși a se implica în activitățile școlii, au umplut standurile târgului cu tot felul de bunătăți și produse tradiționale ce au reușit să încânte nu doar privirile, ci și gustul celor prezenți la târg.

                Un alt partener nelipsit din toate activitățile școlii și un sprijin real în tot ceea ce Școala Gimnazială „Nicu Enea” își propune să facă pentru elevii ei, a fost și de data aceasta Asociația de părinți „Ai carte, ai parte” care a avut o contribuție considerabilă la succesul acestui eveniment.

                „E o bucurie și o mândrie de nedescris să avem alături oameni atât de implicați, să ne bucurăm de o comunitate atât de bine închegată și de implicată în viața școlii. Lucrurile mari și frumoase se fac împreună, iar FESTIVALUL TOAMNEI de anul acesta a reușit să ne aducă pe toți împreună. Cadre didactice, elevi, părinți și bunici și-au dat mâna într-o frumoasă horă a prieteniei, a colaborării și a bucuriei de a fi, în adevăratul sens al cuvântului, o echipă. Le mulțumim din suflet tuturor și îi felicităm pentru această zi de sărbătoare ce va rămâne amintire în filele poveștii scrise de Școala Gimnazială „Nicu Enea” Bacău!”  Director, prof. Vârlan Anca – Elena.

                 

                 

                AUR: Guvernul dorește anchetarea profesorilor pentru meditații și trimite antifrauda peste ei

                  Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a exprimat îngrijorare și critici asupra unei propuneri recente a Guvernului, care solicită profesorilor din România să completeze o declarație pe propria răspundere cu privire la meditațiile pe care le oferă. Potrivit AUR, această inițiativă depășește limitele legii intrate în vigoare pe 2 septembrie și deschide calea către posibile investigații privind evaziunea fiscală a cadrelor didactice.

                  Potrivit AUR, decizia de a solicita astfel de declarații este considerată una politică, luată de grupările infracționale care conduc țara și care, conform lor, caută cu disperare surse suplimentare de finanțare pentru bugetul de stat. Această mișcare este percepută ca nedreaptă și ca o lipsă de respect față de profesori, care au cerut anterior demnitate și respect în timpul protestelor din luna iunie.

                  AUR subliniază că legea privind salarizarea profesorilor, care ar fi trebuit să fie în dezbatere publică începând cu data de 15 iulie, conform promisiunilor guvernului PSD-PNL, încă nu a fost pusă în discuție. În schimb, Guvernul pare să se concentreze asupra cererii ca cei peste 240.000 de profesori din școlile din România să depună declarații de interese, dezvăluind detalii despre meditațiile pe care le oferă și despre elevii implicați.

                  AUR consideră ipocrită această solicitare venind din partea partidelor PSD și PNL, dar mai ales din partea consilierei lui Klaus Iohannis, care a devenit ministru al educației. Ei remarcă că președintele României, Klaus Werner Iohannis, a avut în trecut o carieră în meditații și că declarațiile privind sursa exclusivă a averii sale prin meditații au fost ironic tratate de AUR. Ei susțin că banii lui Iohannis nu provin doar din meditații și că cele 7 case ale sale nu au fost dobândite prin această activitate.

                  AUR atrage atenția asupra discrepanței dintre salariile profesorilor debutanți și cele ale unor personaje politice care primesc salarii lunare substanțiale. Ei consideră că guvernul nu și-a respectat angajamentul de a oferi cadrelor didactice o salarizare corectă. AUR subliniază importanța profesorilor în dezvoltarea tinerilor români și susține că este necesară o plată corectă pentru aceștia, în loc să fie anchetați pentru meditații.

                  Această mișcare a Guvernului a stârnit critici dure din partea AUR, care consideră că este necesară o mai mare atenție și respect față de profesori în România și solicită plăți corecte pentru aceștia.

                  Mănăstirea Bogdana: Povestea unui monument istoric. Filmare cu drona

                  În comuna Ștefan cel Mare, din județul Bacău, se înalță o bijuterie istorică și spirituală, Mănăstirea Bogdana. Acest loc binecuvântat, situat pe Valea Trotușului, nu este doar o simplă mănăstire, ci și o fereastră deschisă către trecutul măreț al Moldovei. Cu rădăcini adânc înfipte în istorie, această mănăstire este o mărturie vie a credinței și a rezistenței în fața vremurilor tulburi.

                  Istoria Mănăstirii Bogdana începe în secolul XIV, când primii călugări s-au așezat în această zonă, în vremea descălecătorului Bogdan, venit din Maramureș. Chiliile lor erau răspândite în pădure, în jurul unei biserici de lemn, ridicată cu trudă și credință. În secolul XVII, Marele Logofăt Solomon Bârlădeanu a transformat această așezare de rugăciune într-o mănăstire cu hramul „Pogorârea Sfântului Duh”. Cu ziduri de apărare, turn clopotniță și biserica în plan treflat, mănăstirea a fost zidită din piatră și cărămidă, având ca model necropola lui Ștefan cel Mare de la Putna. Solomon Bârlădeanu și soția sa Ana au dăruit mănăstirii moșii, obiecte de cult și odoare de argint, contribuind astfel la bogăția spirituală și materială a locașului sfânt.

                  Cu trecerea timpului, Mănăstirea Bogdana a înfruntat numeroase încercări. Cutremurele au zguduit zidurile sale, iar jafurile au furat din frumusețea ei. În ciuda acestor provocări, mănăstirea și-a păstrat farmecul și importanța istorică. După cel de-al doilea război mondial, viața monahală a fost restabilită, iar mănăstirea a devenit una dintre cele mai mari și mai importante din județul Bacău. Cu toate acestea, în 1959, mănăstirea a fost desființată și a fost folosită în diferite scopuri, de la azil pentru bolnavi neuropsihici la depozit de cărți vechi și muzeu de artă bisericească.

                  Cu ințiativa și eforturile Episcopiei Romanului, în 1979, Mănăstirea Bogdana a fost readusă la viață. A fost organizat un depozit-muzeu ce adăpostește un patrimoniu valoros de carte veche și artă medievală românească. Icoanele păstrate aici, datând din secolele XVIII și XIX, sunt mărturii ale artizanatului și credinței moldovenești. Cu multă grijă și devotament, aceste comori au fost păstrate pentru a ne aminti de trecutul nostru bogat.

                  În anul 1990, Mănăstirea Bogdana și-a recăpătat statutul de mănăstire în adevăratul sens al cuvântului. Astăzi, ea continuă să fie un loc de pelerinaj pentru credincioși și un punct de atracție pentru iubitorii de istorie și artă. Cu fiecare piatră și fiecare icoană, această mănăstire ne amintește că istoria Moldovei trăiește în fiecare colț al ei și că trecutul nostru este o comoară ce merită păstrată și iubită.

                  Video: Ovidiu Imbrea

                  Lucrări de refacere pe DJ 207F, anunțate de președintele Consiliului Județean, Valentin Ivancea

                  La sfârșitul săptămânii trecute, Președintele Consiliului Județean (CJ), Valentin Ivancea, împreună cu primarul comunei Racova, Cătălin Apetrei, și consilierul județean Silviu Pravăț, au inspectat lucrările de reabilitare a Drumului Județean (DJ) 207F. Acest tronson vital face legătura între satele Ilieși, Gura Văii și comuna Racova și a fost subiectul unor intervenții extinse de modernizare.

                  Refacerea acestui drum era esențială pentru locuitorii din zonă, dat fiind traficul greu care îl tranzitează. Pe o distanță de 3,8 km, au fost efectuate intervenții ample, inclusiv refacerea acostamentelor și asfaltarea drumului, alături de trasarea de marcaje rutiere corespunzătoare, pentru a asigura siguranța și confortul tuturor șoferilor.

                  „Suntem mândri să vedem progrese semnificative în modernizarea infrastructurii noastre rutiere. Aceste lucrări de reabilitare nu numai că vor îmbunătăți condițiile de trafic pentru rezidenții locali, dar vor și facilita transportul de bunuri în această zonă vitală a județului nostru”, a declarat președintele CJ, Valentin Ivancea.

                  Cu condiții meteo favorabile care au permis continuarea și finalizarea lucrărilor de reabilitare și modernizare a infrastructurii rutiere planificate pentru acest an, locuitorii din această zonă pot aștepta cu nerăbdare să beneficieze de un drum mai sigur și mai accesibil în viitorul apropiat.

                  O vizită care ne onorează

                  În aceste zile, comuna Răchitoasa a avut bucuria de a primi vizita doamnei Gabriela Sfinţeanu (sora regretatului medic şi cărturar Constantin Dimoftache, cunoscut sub pseudonimul C.D. Zeletin), însoţită de membri ai familiei. Academician, membru al Uniunii Scriitorilor din România, președinte de onoare al Academiei Bârlădene, Cetățean de onoare al municipiilor Bârlad, Bacău, Tecuci şi al comunei natale Răchitoasa, Dada (cum i se spunea între prieteni) este o amintire vie pentru locuitorii zonei.

                  Emoţiile doamnei Gabriela, provocate de revederea locurilor natale şi a oamenilor dragi de pe aceste meleaguri, unde şi-a petrecut copilăria, au fost vizibile şi suficient de puternice pentru a fi transmise şi gazdelor. Vizita a avut ca scop donarea câtorva volume din opera marelui scriitor bibliotecii Liceului Tehnologic Răchitoasa, dar a fost un prilej de a ne reaminti de  C.D. Zeletin (13 apr. 1935, Burdusaci – 18 febr. 2020, Bucureşti).

                  În semn de înaltă apreciere pentru meritele remarcabile avute la promovarea culturii în țară și în lume, în urmă cu câţiva ani, Societatea Cultural-Ştiinţifică „Vasile Alecsandri” Bacău a făcut propunerea ca liceul din comună să poarte numele lui C.D. Zeletin, iar casa natală de la Burdusaci să devină un centru cultural. Titulatura agreată de cel acum evocat şi de doamna Gabriela Sfinţeanu este Casa Memorială „C.D. Zeletin” şi a personalităţilor burdusăcene care s-au afirmat în ştiinţa şi cultura românească. Primăria Răchitoasa manifestă deschidere totală pentru realizarea acestui proiect.

                  Prof. Doiniţa Tulac, directoarea Liceului Tehnologic Răchitoasa

                   

                  Karate/ Campionatul European Interstiluri: Titluri continentale pentru sportivii antrenați de Octav Adam

                  1800 km, multe probleme, bani puțini și o pasiune dusă la extrem. Rezultatul? Opt titluri de campioni europeni pentru sportivii crescuți de Octavian Adam la Kanku Dai și formați la Școala „Mihai Drăgan”, o adevărată pepinieră a sportului de performanță. Cei cinci sportivi care au reprezentat Bacăul la Campionatul European de Karate Interstiluri desfășurat luna aceasta în Germania, la Rottendorf au fost apreciați pentru măestria lor în cele trei stiluri prezentate: shotokan, godai ryu, juu ryu karate.

                  „Cu această ocazie, stilul Juu ryu karate- marcă proprie- a fost propus pentru omologare și introducerea în circuitul internațional. Fără aportul domnului profesor Teodor Răduț nu știu dacă am fi reușit, La freestyle, Ioana Lorena Negru, care are centura galbenă, a învins un adversar posesor de centură maro”, a declarat profesorul Octav Adam, care a ținut să le dea un exemplu personal elevilor săi: a intrat în competiție și, la 64 de ani și doar două ore de odihnă după drumul epuizant, și-a adjudecat titlul de campion continental la juu ryu karate și pe cel de vice-campion la shotokan.

                  „Noi am avut intenția de a lupta pentru medalii și la kumite semicontact și full contact. După desfășurarea probelor de kata- surprinși de impresia excelentă lăsată asistenței de stilul nostru, juu ryu karate- am decis, având în vedere și bilanțul favorabil, să retrag sportivii de la probele de kumite. Europenele Interstiluri din Germania au reprezentat o adevărată experiență de viață și vreau să-mi felicit valoroșii și modeștii sportivi care au reușit să țină din nou tricolorul sus”, a declarat profesorul Adam, care a adăugat:

                  „Urmează multe competiții naționale și internaționale, însă lipsa banilor condiționează preznța noastră la viitoarele întreceri. Încercăm să găsim un sponsor și, totodată, visez cu ochii deschiși la ziua când acești sportivi medaliați la Europene vor fi premiați de diriguitorii sportului băcăuan. Totodată, țin să mulțumesc conducerii și profesorilor Școlii «Mihai Drăgan» pentru susținere și pentru frumoasa colaborare de două decenii”.

                  Ioana Lorena Negru: un aur kata shotokan, un aur freestyle, un argint team kata freestyle

                  Rareș Olariu: un aur kata shotokan, un aur freestyle, un argint team kata freestyle

                  Andrei Ojog: un bronz freestyle, un argint team kata freestyle

                  Lorenzo Agache: un aur kata shotokan, un aur freestyle, un aur team kata freestyle

                  Octavian Adam: un argint shotokan, un aur juu ryu karate.

                  Fotbal/ Liga a III-a: Doar Aerostarul se bucură

                  Etapa a zecea, prima din returul sezonului regulat al Ligii a III-a, a găsit o singură echipă băcăuană mulțumită: Aerostar. „Aviatorii” pregătiți de Mișu Ionescu și Andrei Vatră au remizat, sâmbătă, 0-0, pe terenul vecinei de clasament, FC Vaslui, continuându-și astfel parcursul bun din ultima vreme. FC Bacău, în schimb, și-a întrerupt seria fastă, pierzând în fieful (ex) lanternei roșii din Seria 1, Șomuz Fălticeni, cu scorul de 1-0 (gol marcat de Asibey în min, 60), în timp ce CSM Bacău, care a stat în această rundă, a cedat șefia clasamentului Forestei Suceava, învingătoare la scor, 5-1, contra Rapidului Brodoc. În fine, în Seria 5, cea de-a patra reprezentantă a județului Bacău, Viitorul Curița, s-a încurcat în deplasare, contra ultimei clasate SR Municipal Brașov, în compania căreia a remizat, 2-2. De notat că acesta a fost primul punct, în zece etape, obținut de brașoveni!

                  Seria 1

                  Rezultatele etapei a zecea: Foresta Suceava- Rapid Brodoc 5-1, Știința Miroslava- Bucovina Rădăuți 1-1. FC Vaslui- Aerostar Bacău 0-0, Șomuz Fălticeni- FC Bacău 1-0. CSM Bacău a stat.

                  Programul etapei viitoare/ vineri, 3 noiembrie, ora 14.00: Aerostar Bacău- Șomuz Fălticeni, FC Bacău- Știința Miroslava. Sâmbătă, 4 noiembrie, ora 14.00: CSM Vaslui- Foresta Suceava, Bucovina Rădăuți- CSM Bacău. Rapid Brodoc stă.

                  Clasament

                  1 Foresta Suceava   9        6        2        1        23-9   20p.

                  2 CSM Bacău           8        6        0        2        14-6   18p.

                  3 Bucovina Rădăuți  9        3        5        1        11-9   14p.

                  4 CSM Vaslui          9        3        4        2        13-11 13p.

                  5 Aerostar Bacău     9        3        2        4        9-12   11p.

                  6 Știința Miroslava   9        3        1        5        13-15 10p.

                  7 FC Bacău             9        2        3        4        11-15 9p.

                  8 Șomuz Fălticeni    9        1        4        4        9-16   7p.

                  9 Rapid Brodoc       9        2        1        6        8-18   7p.

                   O țară jefuită de Speranță 

                  Recent, Banca Mondială a onorat România  cu un Raport despre unele dintre vânătăile noastre de țară. Între altele, amar, ni se spune că ineficiența sistemului de învățământ (sistem care ființează normal doar în câteva oaze locuite de responsabilitatea unor profesori), atitudinile nefavorabile față de învățarea pe tot parcursul vieții, ineficacitatea formării profesionale și a politicilor active pe piața muncii, combinate cu exodul creierelor, provoacă deficite de competențe și neconcordanțe cu reala cerere a pieței. Nu sunt uitate trimiterile către salarizare și inechitățile sistemului de pensii.

                  Exodul românilor, privit de guvernanții noștri ca fiind o virtute a libertății, este însă mai ales un efect al mizerabilei guvernări. Când nu-ți găsești un loc de muncă decent în țara ta, ce poți  face decât să-ți iei lumea în cap? Numai în ultimii cincisprezece ani au emigrat două milioane de români, adică aproape 20% din forța de muncă. Grav este și faptul că tinerii, mai ales tinerii cu studii superioare și competențe grozave, părăsesc țara. Și cum să n-o părăsească, atunci când știu că vor fi nevoiți să supraviețuiască într-un mediu ostil salarizării corecte și condițiilor de muncă normale,  în care viitorul le ,,surâde” pitit în orizontul unui gen de gulag al pensionării? Astăzi, confirmă și Banca Mondială, peste un milion de pensionari primesc doar venitul minim lunar: 1.125 de lei. Pensia medie este de doar 2.108 lei. Prețurile/ tarifele sunt occidentale, vreme în care jaful public sfidează până și practicile mafiei consacrate.

                  Patriotismul a devenit o poveste care scâncește în paginile manualelor de istorie. Hulitul slogan al lui Aristofan, ubi bene, ibi patria, pare să-și fi găsit locul pe sacrul spațiu al stemei noastre. Ca tânăr cu grozave competențe în IT, medicină, economie etc., sfidat de faptul că există în sistemul public românesc și pensii lunare de 100 000 de lei, poți rezista ispitei de a emigra? Societatea noastră  are chipul unui bolnav care are nevoie de spitalizare urgentă, pentru terapie intensivă. Una morală, mai ales. Cancer social, pensiile speciale și tot felul de sporuri și recompense de jilț public sunt o bătaie de joc pe care Parlamentul, Guvernul, Curtea Constituțională o încurajează cu artificii legislative golănești. Atitudinea acestor instituții pare ruptă din manualele nescrise ale clanurilor interlope.  Știu ce înseamnă golan și interlop.

                  Citind Raportul Băncii Mondiale despre România, te curtează gândul că ești cetățeanul unei țări care a fost jefuită de Speranță. Noroc de faptul că țara aceasta  nu înseamnă doar Parlament, Guvern și Curte Constituțională. Speranța poate fi reconstruită.