17 aprilie 2024
OpiniiPledoarie pentru trecutDe la filantropie la amnezie istorică

De la filantropie la amnezie istorică

SPITALUL COMUNAL „PAVEL ŞI ANA CRISTEA” (1857-1948)


Locuitorii orașului Bacău au beneficiat de avantajele funcţionării unui spital începând din anul 1857. Raportat la situația regională, decalajul era unul major, majoritatea târgurilor din Moldova oferind astfel de servicii încă din prima jumătate a secolul al XVIII-lea. În majoritatea cazurilor, inițiativa a avut drept fundament cele mai curate sentimente de caritate și a aparținut „unor donatori milostivi”, numele acestora devenind unul patronimic pentru respectivele unități medicale. Pentru donator, în special în situația absenței unor succesori (cazul Bacăului), astfel de practici testamentare erau o garanție a faptului că numele lor își câștiga dreptul la eternitate. Testamentul spătăresei Ana Cristea (12 mai 1852) este un bun exemplu în acest sens, aceasta lăsând toată averea imobilă în grija soțului, spătarul Păvălache Cristea, cu un scop cât se poate de clar: „pentru binefacere în folos obștesc, pentru veșnica pomenire a sufletelor lor”.
În semn de cinstire şi de veşnică amintire a întemeietorilor, până la instaurarea regimului comunist în România (1857-1948), unitatea medicală din Bacău a purtat denumirea de Spitalul Comunal „Pavel şi Ana Cristea”. După cum stă scris chiar pe prima pagină a testamentului din 26 februarie 1855, spătarul Pavel Cristea, „păcătosul şi nevrednicul din totă omenirea, stând a chipzui şi a judeca până încă sînt bine şi în tote simţirile, fiind şi cu vârsta peste 63 ani, am socotit a lăsa şi a legiui cum să se urmeze cu avutul mieu după trecerea me din acestă viaţă vremelnică, fiindcă răposata me soţie Anica prin formalnicul său testament mă lasă dispozant pe tot avutul ei, şi eu netăgăduind vechea legătură şi hotărâre între noi, zic şi hotărăsc acum aceste şi anume: 1. Jumătate din moşia Mijlocenii, pe care am sat întreg Chetrişul cu aşezare, cu Biserică de piatră şi cu două mori pe pârâul Racovei, tote făcute de mine, precum şi cu două părţi din moşia Tămaşii (…) şi partea mea ce am în moşia Buhociul, aceste proprietăţi tote în ţinutul Bacăului, le afierosesc a fi pentru totdeauna şi în veci, venit a Spitalului ce hotărăsc a se înfiinţa îndată în oraşul Bacău, spre care sfârşit dau şi legiuiesc ca asemene Spital să fie în casele mele ce le am în Bacău, lângă şcola publică, fiind locul acel mai îndămănatic cu tote înzestrările unui spital”.

Aşa cum rezultă din documentele de arhivă – testamentul din 26 februarie 1855 şi planul privind deschiderea Bulevardului Carol I (1889) – amplasamentul vechiului spital „Pavel şi Ana Cristea” (fostele case Cristea) s-a aflat „lângă şcoala publică” (Nr. 1), adică în imediata apropiere a bisericii Sf. Nicolae, în zona de N-E a acesteia. Ocârmuirea spitalului şi a moşiei Chetriş (1.220 hectare) a fost trecută în sarcina unei Epitropii – formată din aga Dimitrie Strat, serdarul Iancu Vasiliu şi protoiereul ţinutului Bacău, iconomul Enache Petrovici. La rândul lor, după 1859, cei trei epitropi au cedat Primăriei Bacău toate drepturile de administrare ale spitalului, finanţarea activităţilor medicale fiind asigurată prin intermediul banilor obţinuţi din arendarea moşiei Chetriş.
Spitalul comunal a pornit iniţial de la o capacitate de 15 crivaturi (paturi) şi un medic angajat. În decembrie 1888, datorită faptului că deţinea „un efectiv de mai mult de 25 de paturi”, unitatea medicală a fost trecută în categoria spitalelor permanente (spital de categoria I). Până în anul 1900 aici au activat doctorul Pavel Şindelca şi, ulterior, doctorul Fr. Muller. În cadrul spitalului puteau fi tratate atât bolile interne – friguri, reumatism, oftică –, cât şi bolile dinafară – buboaie, ciolane rupte, patimi galiceşti (bolile venerice). În anul 1898, conform raportului întocmit de Primăria Bacău, cu ocazia expunerii proiectului de buget pe exerciţiul 1899-1900, în spitalul comunal „Pavel şi Ana Cristea” lucrau un medic de spital, un subchirurg (ce locuia în interiorul spitalului şi asigura serviciul de gardă), un intendent (administrator), un bărbier, opt infirmieri, două moaşe – de regulă, acestea îşi obţineau pregătirea de specialitate la Şcoala de moşit din cadrul Institutului „Grigore Ghica” din Iaşi –, un bucătar şi o spălătoreasă. În acelaşi an, în spital au fost internaţi un număr de 1.265 de bolnavi, dintre care 62 au decedat.
Numărul insuficient de cadre specializate şi de paturi a determinat primăria să închirieze o casă particulară, cu 1.400 lei pe an, pentru cazurile de boli infecţioase. Conform legii, toate cazurile de boli infecţioase epidemice, cât şi bolnavii „fără mijloace”, beneficiau de „căutare gratuită în spitalele statului”. Din „inventarul” unui pat făceau parte „un mindir umplut cu paie sau cu foi de porumb, o pernă umplută cu paie sau lână, o pătură de lână, 6 cearşafuri, 6 feţe de pernă, 3 prosoape, un halat de iarnă, 2 halate de vară, 6 cămăşi, un pahar, o cană” ş.a.
Beneficiind de resurse proprii de finanţare, dar şi de subvenţiile statului, administratorii spitalului au reuşit să depăşească toate dificultăţile inerente începuturilor, dezvoltându-se progresiv. Astfel, în primul deceniu al secolului al XX-lea, spitalul a reuşit să angajeze doi medici – doctorii Gh. Tronciu şi Thelemac Iamandi –, numărul de paturi crescând la 42 – pentru bărbaţi spitalul avea 29 de paturi, iar pentru femei un număr de 13 paturi.
În oraş mai funcţiona şi un spital aparţinând comunităţii evreilor băcăuani. Începând cu anul 1916 acesta a purtat denumirea de Spitalul „Aizic şi Aneta Schuller”. Conform datelor oferite Primăriei Bacău de către I. Herşcovici – preşedintele comunităţii israelite din localitate –, „spitalul israelit s-a înfiinţat în anul 1862, parte cu banii lăsaţi de defunctul Pinches Edelstein, parte din veniturile gabelei ce locuitorii israeliţi îşi impun asupra cărnii” (5 noiembrie 1901). Grigore Grigorovici ne informează asupra faptului că spitalul „Schuller” era al doilea spital înfiinţat de locuitorii israeliţi din Bacău, primul funcţionând pentru o perioadă nedeterminată de timp pe locul „unde se află acum sinagoga <<Cojocarilor>> din strada Miron Costin, fostă Înfundată”. Acest din urmă spital ar fi fost înfiinţat în anul 1848 de către Iancu Delaocol, care îndeplinea pe atunci funcţia de preşedinte al comunităţii.
La începutul secolului al XX-lea, marea majoritate a materialelor necesare funcţionării întregului sistem medical băcăuan era asigurată de drogheria centrală „Gh. Florescu”. Cele mai solicitate materiale erau alcoolul rafinat, vata, formolul, tifonul şi pansamentul. Pe lângă drogheria „Florescu”, în Bacău mai funcţionau şi o serie de farmacii, dintre care amintim pe cea administrată de Ilie Racoviţă (farmacia „La Mântuitorul”, înfiinţată în anul 1850), dar şi pe cele deţinute de Marin Malhasovici (farmacia „Sf. Gheorghe”, 1852), Cristian Ellenbergher (1865), Aron Enescu (1901), locotenentul V. Todirescu (1907), A. Vasiliu (1909) ş.a.
Pe baza unui împrumut de 90.000 lei, contractat de Primăria Bacău la Casa Judeţeană de Credit (septembrie 1906), administraţia locală a demarat lucrările de construcţie a noului spital comunal în zona de Sud a oraşului. Lucrările au început în toamna anului 1906 şi au fost finalizate doi ani mai târziu. Tot în anul 1906, cu ajutorul fondului testamentar de 20.000 lei, lăsat comunei de către comerciantul evreu Faivish Klein, Primăria Bacău a hotărât în şedinţa din 31 mai 1906, alături de executorul testamentar Emil Ornstein, „să utilizeze din acea sumă, 17.500 lei pentru construcţia pavilionului de boli infecţioase, pe care se va pune o inscripţie care să amintească numele donatorului; restul banilor urmau să fie utilizaţi pentru a mobila pavilionul” (din păcate, această inscripție nu mai există în prezent). La acea dată, Faivish Klein era unul dintre cei mai bogaţi comercianţi din Moldova; întreaga sa avere testamentară, atât cea mobilă, cât şi cea imobilă, întrecea cu mult bugetul comunal pe anul 1906.

Între anii 1926-1927 arhitectura spitalului „Pavel şi Ana Cristea” a suferit modificări substanţiale. Echipa de muncitori condusă de antreprenorul Gavril Voiculescu a reuşit „să execute lucrările de suprapunere a etajului peste aripile laterale ale spitalului”. Tot atunci, spitalul a fost racordat la reţeaua de apă potabilă a oraşului, a fost extinsă reţeaua electrică internă, iar băile au fost modernizate. Plăţile, care s-au ridicat la un total de 1.000.000 lei, au fost efectuate „din sumele acordate judeţului Bacău, drept despăgubiri de război pentru spitalele judeţului, de către Comisia de Refaceri din cadrul Direcţiei Despăgubirilor de Război”. Serviciul municipal de arhitectură a continuat lucrările de modernizare a spitalului şi în campania din anul 1930. Conform datelor din raportul de activitate pe acel an, au fost operate „lucrări de mărire a pavilionului de contagioşi, şi a fost amenajat serviciul de radiografie”.
În octombrie 1929, spitalul „Pavel şi Ana Cristea” era organizat pe trei secţii: secţia chirurgie (12 angajaţi) – un medic şef (Th. Iamandi), un medic secundar (Eugenia Alexandrescu), o moaşă, patru servitori, doi intendenţi, un supraveghetor şi doi oficianţi sanitari, secţia medicală (10 angajaţi) – un medic primar (dr. Radu Moise), doi oficianţi sanitari, cinci servitori la saloane şi doi infirmieri, şi secţia administrativă (14 angajaţi) – un administrator clasa I (N. Dragomirescu), un preot (Gh. Crivăţ), cinci argaţi, trei spălătorese, doi bucătari, un bărbier şi un portar.

Începând cu luna martie a anului 1934 şi până la sfârşitul perioadei interbelice, secţia de chirurgie a spitalului municipal a fost condusă de doctorul V. Pătrăşcanu, unul dintre cei mai reputaţi medici chirurgi din România. Graţie experienţei manageriale căpătată la clinica universitară din Cluj, V. Pătrăşcanu a reuşit, la numai un an de la numirea sa, să modernizeze secţia de chirurgie din Bacău – au fost create două saloane, cinci rezerve, un serviciu de sterilizare, o sală de pansamente şi a fost reamenajată sala de operaţii. Detalii despre calitatea actului medical, dar şi despre puterea de muncă a doctorului V. Pătrăşcanu ne sunt oferite de următoarele date statistice: în intervalul 1934-1935, „în secţiunea d-lui Pătrăşcanu au fost acordate 5.540 de consultaţii, au fost internate 1.269 de persoane şi au fost executate cu deplin succes un număr de 986 de intervenţiuni chirurgicale, dintre care unele de-o gravitate excepţională”.

 

 

 

spot_img

Alte titluri

spot_img

Ultimele știri