În fiecare an, cu ocazia marilor sărbători dedicate Eroilor, asociațiile de profil și pasionații de istorie se întâlnesc pentru a-i omagia pe toți cei care și-au dat viața în timpul marilor bătălii prilejuite de cele două conflagrații mondiale. Este cunoscut faptul că teritoriul județului Bacău adăpostește osemintele a aproximativ 100.000 de ostași români, germani, austrieci, unguri și ruși, care și-au găsit sfârșitul aici între anii 1916 și 1917.
Cu astfel de ocazii, obișnuim să rememorăm faptele de glorie ale soldaților români, să analizăm parcursul și contribuția unor regimente/divizii militare, să rescriem biografia unor personalități cu un destin remarcabil. Totul, într-un cerc restrâns, fără un impact public semnificativ și fără urmări palpabile în plan educațional și cultural pentru tânăra generație. Este insuficient, este mult sub potențialul acestui județ.
În mod eronat și profund nedrept, în memoria colectivă, participarea României la campaniile militare din cadrul Primului Război Mondial este preponderent asociată cu marea bătălie de la Mărășești. Dincolo de numărul mare al efectivelor implicate în acele operațiuni militare și al zecilor de mii de victime, luptele de la Mărășești reușesc să se mențină vii în conștiința contemporanilor prin monumentalul ansamblu omagial ridicat la inițiativa Societății Naționale a Femeilor Ortodoxe din România – Mausoleul Eroilor.
Ei bine, în legătură cu participarea României la Războiul de Întregire Națională, prin faptele de glorie, prin rezistența soldaților mobilizați, prin numărul foarte mare de victime, prin durata și intensitatea luptelor, județul Bacău și „capitala” acestuia ar merita să ocupe în memoria colectivă cel puțin un loc egal cu cel al Mărășeștiului.
Acest statut a fost câștigat pe câmpul de luptă și ar trebui cunoscut, promovat și asumat ca atare de băcăuani. Victoriile de la Mărăști (repurtată de „băcăuanul” Al. Averescu), Oituz, Cașin, Târgu Ocna, Cireșoaia și din toate celelalte puncte fierbinți ale bătăliilor din județul Bacău – toate coordonate de către strategii militari din cadrul comandamentului Armatei a II-a din orașul Bacău – constituie adevărate „momente astrale” ale istoriei locale și naționale.
În foarte mare măsură, supraviețuirea statului român și reconfigurarea României Mari în jurul Moldovei sunt adevăruri istorice care nu ar fi fost posibile fără epopeea eroică a Armatei române din județul Bacău. Din punct de vedere militar şi strategic, în intervalul 1916-1917, Bacăul a fost unul dintre cele mai importante centre de pe harta ţării, aici fiind amplasat comandamentul Armatei a II-a (general Al. Averescu), după ce, în anul 1916, în orașul Bacău a funcționat comandamentul Armatei de Nord (general C. Prezan).
Ambele comandamente au funcţionat în „casa inginer Anania” – azi, o simplă clădire scoasă la vânzare, între zidurile căreia se află un patrimoniu istoric național inestimabil. La nivelul anului 1917, din această locaţie au fost coordonate toate diviziile de luptă pe întregul front al Armatei a II-a iar multe dintre personalităţile militare ale timpului au trecut măcar o dată pe aici: Al. Averescu, C. Prezan, Arthur Văitoianu, Eremia Grigorescu, Gh. Văleanu, Ernest Broşteanu ş.a. Fiecare dintre personalitățile militare amintite au adus o importantă contribuție la conservarea statalității românești de-a lungul anului 1917 și, ulterior, au sprijinit efectiv procesul unionist ce va duce la făurirea României Mari.
Oituz, Târgu Ocna, Măgura Cașinului, Valea Cașinului, Dealul Coșna, Dealul Ştiborului, Dealul Albert, Dealul Sticlăriei, Dealul Chioşurile, Slănic Moldova, Dealul Cireșoaia, Cerdac, Valea Uzului, Vârful Pietrei ș.a. sunt spații geografice și istorice în care s-au confruntat interesele celor mai mari blocuri politico-militare europene, transformând județul Bacău într-un veritabil osuar european din Primul Război Mondial. În anul 1917, aceste puncte fierbinți ale Frontului Răsăritean au fost ultimile redute de apărare ale fiinţei statului român, locuri în care vitejia soldaților români a salvat o națiune și a fortificat încrederea în virtuțile ei.
La nivel național, judeţul Bacău, teatru de război între anii 1916-1917, este pe locul trei după criteriul numărului de monumente și însemne memoriale (peste 125), după judeţele Prahova (peste 150) şi Argeș (peste 135), dar este pe primul loc după criteriul numărului de cimitire militare de importanță națională/internațională dedicate eroilor din Primul Război Mondial. Au fost identificate 12 cimitire ale eroilor (Cireșoaia, Manastirea Cașin, Onești, Comănești, Bogdănești, Valea Uzului, Oituz, Târgu Ocna, Poieni, Poiana Sărată, Municipiul Bacău – două cimitire), și două cimitire militare internaționale (Poiana Sărată, Slănic-Moldova). Au fost reconstituite două cimitire ale eroilor cu cruci de mesteacăn, Cireșoaia și Curița.
Având atât de multe argumente istorice și un patrimoniu material/istoric unic la nivel național, orice călătorie prin județul Bacău ar trebui să fie o invitație la cunoaștere, o adevărată lecție de istorie prin intermediul căreia tânăra generație ar putea să identifice exemple clare de demnitate, curaj și patriotism, cu scopul de a ranforsa identitatea locală/națională, de a da prezentului un sens mai înalt, prin recursul la trecut, la istoria locală. Nu putem pretinde, așa, în abstract, că suntem buni români, că avem o solidă identitate națională, dacă rădăcinile fiecăruia dintre noi nu-și trag seva prezentului din „apa vie” a tradițiilor, a valorilor și a istoriei locale. Până la urmă, identitățile naționale se construiesc plecând de la asumarea conștientă a unor viguroase identități locale.
Bacăul este cu adevărat un Tărâm al Eroilor.
Avem sub ochii noștri o poveste ce se poate transforma în legendă, un spațiu ce a condensat la un moment dat istoria unui întreg continent, un județ ticsit cu văi și culmi ce amintesc de măreția unor bătălii precum cea de la Termopile. De ce nu suntem capabili să construim un brand de județ în jurul acestui Adevăr?
Din ce motive majoritatea turiștilor care tranzitează acest județ nu pleacă de aici cu povestea eroismului și a rezistenței armatei române? De ce instituțiile abilitate nu reușesc să se adune în jurul acestui proiect, ce are un uriaș potențial turistic, cultural și educațional? Ar fi atât de simplu: trebuie să redescoperim și să rostim Povestea din spatele coroanelor funerare.
