Intr-una din diminetile trecute, un minor de 17 ani, din Bacau, a fost deposedat de telefonul mobil, in valoare de 3.500 de lei, in timp ce se deplasa pe strada Razboieni. Baiatul a depus plângere la politie si in urma cercetarilor suspectul a fost identificat ca fiind Marian C. (19 ani) care a profitat de neatentia elevului si i-a furat mobilul. I l-a vândut ulterior unui barbat de 40 de ani pentru doar 700 de lei. Telefonul a fost recuperat, tânarul care a comis fapta fiind retinut pentru furt calificat. El va fi prezentat procurorilor cu propunere de arestare preventiva.
Calendarul concursurilor si olimpiadelor scolare pe Biologie
S-au stabilit datele de organizare a concursurilor si olimpiadelor scolare pe disciplina Biologie. Astfel, faza judeteana a Olimpiadei de Biologie va avea loc pe 2 martie la Colegiul „Grigore Antipa” Bacau, iar Nationala, intre 31 martie si 5 aprilie, la Cluj Napoca. In acelasi calendar, Olimpiada de Stiinte pentru Juniori din aceast an se va organiza pe 18 mai, la Scoala „Constantin Platon” – faza judeteana, si pe 29 iulie – 3 august, la Zalau – faza nationala. Tot luna viitoare, in data de 2 martie, este si Olimpiada „Stiintele Pamântului” – faza judeteana – la Colegiul National „Vasile Alecsandri”, pentru ca faza nationala sa aiba loc la Bucuresti, intre 7 si 12 aprilie. Un alt concurs pe disciplina Biologie este cel de „Comunicari stiintifice ale elevilor de liceu” organizat la Colegiul „Henri Coanda” in data de 9 martie pe faza judeteana si la Vâlcea, intre 11 si 14 aprilie, pe faza nationala.
Pictura, poezia si muzica, in dialog la “George Apostu”
Dialogul Artelor este noul proiect cultural oferit publicului bacauan de Centrul de Cultura „George Apostu”. Acesta se va deschide vineri, 22 februarie 2013, la ora 17.00, în Muzeul de Arta Contemporana al institutiei.
Conceput în ideea promovarii caracterului pluridisciplinar abordat în activitatea Centrului, Dialogul Artelor este menit a se constitui într-un cadru elevat de participare pentru reprezentanti din variate zone ale culturii si artei. Vor intra în dialog, în aceasta prima editie a proiectului, pictura, poezia si muzica. Expozitia artistului Ion Mihalache va fi prezentata de poetul Val Manescu, Spectacolul cartii are ca protagonist volumul bilingv de poezie, în traducerea Elenei Ciobanu, Sylvia Plath – Selected poems / Poeme alese, despre care va vorbi criticul si istoricul literar Constantin Calin si prof. Marius Manta. Sylvia Plath – Selected poems / Poeme alese este cea mai noua lucrare realizata de Elena Ciobanu, lector universitar doctor la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacau, specialista în opera scriitoarei americane.
Dialogul Artelor va îmbina, de asemenea, microrecitalul muzical prezentat de interpretii Ioana Balasa – flaut si Catalin Alexandru Stanescu – pian, lucrari precum Meditation din opera Thais, Schön Rosmarin, Liebesfreud, Oblivion, compuse de Jules Massenet, Fritz Kreisler si Astor Piazzolla anticipând momentul poetic sustinut de actrita Eliza Noemi Judeu, din poemele Sylviei Plath.
Ceata tine avioanele la sol pe Aeroportul Bacau
Cursa Bacau-Bergamo, programata pentru ora 7.25, a fost amânata. Aeronava a ramas la sol din cauza cetii dense care a invaluit Aeroportul Intenational „George Enescu” din Bacau. Directorul Lucian Sion a declarat ca avionul va pleca spre Italia in jurul prânzului, daca ceata se va ridica. Avertizarea „cod galben”, emisa de Administratia Nationala de Meteorologie, a incetat la ora 10, insa ceata nu s-a risipit nici dupa o ora. O alta cursa este programata la 14,15 spre Londra. Seful Aeroportului afirma ca si aceasta ar putea avea probleme.
Saracii judetului tot asteapta faina si uleiul de la UE
Somerii, batrânii cu pensii mici, persoanele cu handicap si beneficiarii Legii 416 nu au primit, nici acum, toate alimentele la care aveau dreptul prin programul european de ajutorare a categoriilor defavorizate (PEAD). Primariile ruarle din judet au ridicat alimentele de la DGRS Orbeni, mai putin uleiul si faina, pentru simplul motiv ca aprovizionarea cu aceste produse s-a sistat. La nivel national, s-a distribuit 30 la suta din cantitatile totale de faina si ulei, iar in judetul nostru 22 la suta, respectiv, 30. Faina a ajuns in toate orasele, iar uleiul doar in Bacau si Comanesti. Conform CJ Bacau, institutia care coordoneaza distributia catre localitati, stocul este zero, la cele doua produse. In schimb, mai sunt in depozit cantitati mari de mazare (44.852,42 tone) si rosii in bulion (39.597 tone). Cele mai mici stocuri sunt la malai (1,45 tone) si zahar (2,9 tone). Asta arata care sunt, pentru familiile sarace, cele mai importante alimente. Cele neridicate de la DGRS Orbeni reprezinta „un stoc tampon” si vor fi impartite doar daca primariile vor trimite cereri de suplimentare. „Exista, in continuare, problema pachetelor de faina si ulei, acestea nefiind inca distribuite. Motivul este acela ca licitatia pentru furnizarea acestor produse a fost câstigata de o firma din Bulgaria, firma ce nu si-a indeplinit responsabilitatile contractualeSarcina gestionarii acestei situatii revine Bucurestiului, Consiliul Judetean (CJ) Bacau actionând doar ca o interfata, ca un intermediar intre APIA Bacau si autoritatile locale”, arata Dana Pricopie, consilier comunicare si relatii publice in CJ Bacau. Intrebarea e daca cetatenii defavorizati vor mai primi vreodata faina si uleiul stabilite prin PEAD pentru 2012. „Exista sperante ca Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale si APIA vor incheia un nou contract cu un alt furnizor de produse alimentare”, afirma Irina Floroiu, purtator de cuvânt al APIA Bacau.
Pedepse cu inchisoarea pentru evaziune fiscala
Deputatii au aprobat legea pentru combaterea evaziunii fiscale. De acum, angajatorii care retin contributiile la asigurarile sociale pentru salariatii lor, dar nu le mai vireaza la bugetul de stat, risca sa petreaca intre 1 si 6 ani in inchisoare. Tot in spatele gratiilor, pentru o perioada cuprinsa intre sase luni si 5 ani vor ajunge si cei care nu refac, cu intentie sau din culpa, documentele de evidenta contabila distruse, în termenul înscris în documentele de control. Si pentru cei care impiedica efectuarea controlului de catre oamenii legii sau care nu prezinta documentele cerute de acestia pedeapsa cu inchisoarea este de la unu la 6 ani. De acum, si patronii care sunt acuzati de evaziune cu un prejudiciu de peste 100 de mii de euro risca o pedeapsa cu inchisoarea de 5 ani, iar daca prejudiciul trece de 500 de mii de euro pedeapsa poate ajunge si la 7 ani. Astfel, se doreste reducerea semnificativa a fenomenului de evaziune fiscala dar si o crestere a contributiilor la bugetul de stat. Anul trecut, politistii de la Serviciul de Investigarea Fraudelor Bacau au controlat sute de afaceristi, fiind constatate aproape 1.400 de infractiuni economico -financiare. In aceeasi perioada au fost instrumentate 27 de dosare penale complexe de evaziune fiscala, cu 12 mai mult fata de anul anterior, si aproape jumatate dintre anchete vizeaza grupari infractionale. Au fost retinute 17 persoane, iar fata de 16 dintre suspecti judecatorii au dispus masura de a nu parasi localitatea sau tara.
„Anul trecut ne-am concentrat atentia asupra calitatii actelor si mijloacelor de proba administrate in dosarele penale privind evaziunea fiscala. De asemenea, a crescut si numarul rechizitoriilor intocmite de catre procurorii de caz.”
cms. sef Vasile Oprisan, insp. sef IPJ Bacau
Actiuni cu alte institutii
Si in anul 2012, activitatile de prevenire si combatere a evaziunii fiscale s-au realizat de catre politisti in colaborare cu alte institutii. S-au constituit in total 73 de echipe operative si s-au organizat 58 de actiuni, cele mai multe alaturi de comisari de la Garda Financiara, dar au fost si cu cei de la Vama sau de la Inspectoratul Teritorial de Munca.
Subprefectul Dorian Pocovnicu ii va ajuta pe instructorii auto
Instructorii auto s-au intâlnit ieri, la Casa de Cultura, nemultumiti de noile masuri care le vizeaza activitatea. Un proiect al ministrului Transporturilor ii va obliga, daca este semnat de Relu Fenechiu, sa-si instaleze camere de supraveghere in masinile de scoala, sa limiteze numarul de kilometri parcursi cu elevii, sa ii examineze inainte ca acestia sa se inscrie la examenul pentru obtinerea permisului auto si chiar sa nu mai foloseasca masinile inscriptionate „Scoala” decât daca este un elev la volan. La intâlnire au participat si subprefectul Dorian Pocovnicu si directorul ARR, Olimpiu Tulpan. „Sunt partenerul dumneavoastra in toate demersurile pe care le veti face de acum inainte in acest aspect. Va rog sa ne tratati ca parteneri. Vom forma o comisie mixta pe aceasta problematica pentru a gasi solutii favorabile”, a declarat subprefectul. Asociatia Scolilor de Soferi si a Instructorilor Independenti a inaintat un memoriu ministrului prin care isi exprima toate nemultumirile. Printre altele, toate scolile vor trebui sa-si angajeze profesor de legislatie si doctor si sa aiba o promovabilitate de 75 la suta a elevilor, in caz contrar, pot fi inchise. „Sunt multe licee in tara care au avut promovabilitate 0% la Bacalaureat, insa Ministerul Educatiei nu a inchis activitatea acestor unitati. Nu cumva acest procentaj de promovabilitate a fost introdus pentru a scoate de pe piata concurenta reala?”, se intreaba instructorii auto. Nemultumirile acestora vor ajunge la Ministerul Transporturilor prin intermediul Prefecturii Bacau. „Aceasta intâlnire a fost obligatoriu sa o realizam pentru a evita iesirea in strada. Normele sunt criminale, au niste prevederi care sunt strigatoare la cer”, a conchis Petru Bordeianu, seful asociatiei. Deocamdata proiectul este in dezbatere publica.
Jandarmi decorati de presedintele Basescu
Titlurile au fost acordate pentru activitatea fara cusur derulata de acestia in cei peste 20 de ani de când au imbracat haina de jandarm. Unul a fost la un pas de moarte incercând sa aplaneze un conflict, altul a demonstrat ca este credincios armei alese.
Subofiterii sunt angajati la Inspectoratul Judetean de Jandarmi Bacau si de-a lungul carierei s-au evidentiat prin seriozitate, devotament pentru arma aleasa si profesionalism. Pentru toate aceste calitati la un loc, la propunerea ministrului Afacerilor Interne, acestia au fost distinsi cu Medalia „Barbatie si Credinta”, respectiv cu Medalia Nationala „Serviciul Credincios” de catre presedintele României, Traian Basescu. Marti, 19 februarie, în cadrul unei adunari festive la sediul unitatii „în semn de apreciere pentru competenta profesionala, experienta acumulata, obiectivitatea si fermitatea dovedite în executarea atributiilor de serviciu”, a fost conferita Medalia „Barbatie si Credinta” în clasa a II-a, cu însemne pentru militari, domnului plutonier major Constantin Taga, iar domnului plutonier adjutant sef Ion Munteanu, i s-a acordat Medalia Nationala „Serviciul Credincios” clasa a II-a cu însemn pentru militari”, spune mr. Sebastian Cretu, purtatorul de cuvânt al IJJ Bacau. Medaliile au fost inmânate de catre col. Vasile Enache, inspectorul sef al IJJ Bacau.
Injunghiat in gât dar si-a facut datoria
Plt.mj. Constantin Taga are 39 de ani si s-a angajat la jandarmi din 1993 ca sergent, din 2002 trecând in corpul subofiterilor. A lucrat la ordine publica, interventii, paza si interventii conducte petroliere, a fost comandant al garzii unitatii, iar din 2011 lucreaza la dispeceratul inspectoratului si tot atunci a absolvit si Facultatea de Drept si Administratie Publica. Activitatea sa a fost apreciata, fiind deseori recompensat cu premii in bani, multumiri sau felicitari. A fost avansat in grad inainte de termen, iar in 2006 a fost decorat cu medalia „Barbatie si credinta” pentru ca si-a riscat viata in misiunile de salvarea a persoanelor de la inundatiile de pe Valea Muntelui. Subofiterul Taga a trecut pe lânga moarte in anul 1998, pe vreme când lucra la ordine publica. A incercat atunci sa aplaneze un conflict iscat intre mai multi scandalagii si a fost injunghiat in gât. A trecut cu bine peste incident. Evaluarile anuale s-au incheiat doar cu calificativele „Foarte bun”.
A salvat un copil ratacit
Plt.adj. sef Ion Munteanu are 43 de ani si s-a angajat ca subofiter la IJJ in anul 1991. A trecut de la paza obiectivelor la misiuni de ordine publica, instructie, crestere si dresaj câini de serviciu. Pentru activitatea desfasurata a fost recompensat cu premii in bani, citare pe ordin de zi, inaintare in grad inainte de termen, iar in anul 2000 a fost decorat cu medalia Nationala „Serviciul Credincios”, clasa a III-a, pentru ca a salvat viata unui copil ratacit. Impreuna cu „Gana”, câinile de serviciu de la acel moment, l-au cautat pe minorul cu probleme medicale pe o distanta de mai bine de 15 kilometri. Cautarile s-au desfasurat pe un teren mocirlos, dar nu au renuntat pâna nu l-au gasit. In ultimul timp si-a indreptat atentia catre dresajul câinilor si alaturi de ei a câstigat mai multe titluri la concursurile de profil.
Trei santiere simultan, de la Precista la Orizont
Autoritatile locale se apuca de treaba când se mai incalzeste afara. Bacaul va deveni un santier, urmând sa fie amenajate câteva parcari ecologice, noi benzi de circulatie si un nou sens giratoriu. Acesta ar urma sa asigure accesul in parcarea Spitalului Municipal si va fi construit pe locul unde acum este o portiune de trotuar pentru pietoni. „Se va avea in vedere realizarea unei benzi de circulatie doar pentru ambulante. Sistemul rutier propus pentru realizarea largirilor va fi realizat pe o suprafata de circa 1600 mp, iar noile trotuare se vor intinde pe 700 mp”, a declarat Ionut Tomescu, purtator de cuvânt al Primariei Bacau. Acesta nu ne-a furnizat o schema a amenajarii noului sens giratoriu, dar se pare ca un proiect a ajuns la politistii de la Rutiera. Acestia le-ar fi propus celor din primarie un alt sistem in zona, respectiv amenajarea intersectiilor in sens giratoriu la Tic-Tac si la Policlinica Veche, urmând ca in dreptul Spitalului Municipal intrarea sa se faca prin benzi speciale, cu o preselectie. „Politia Rutiera si Primaria Bacau lucreaza la un proiect pentru a gasi cele mai bune solutii pentru circulatia autovehiculelor si a pietonilor”, a declarat inspector principal Gabi Blaga, de la Serviciul Politiei Rutiere. Un proiect concret de amenajare a unei intersectii in sistem giratoriu in zona nu a ajuns pe masa politistilor, chiar daca un comunicat a fost deja remis presei. Municipalitatea trebuie sa organizeze licitatie pentru a desemna constructorul. Deocamdata, nu s-a oferit un cost estimativ al lucrarilor.
Un exemplu de amenajare in pripa a unui sens giratoriu este constructia de la Colegiul Economic. Acolo, nici in acest moment traficul nu este decongestionat si sensul „nu functioneaza asa cum ar trebui”. „Trecerile de pietoni se vor muta la 50 de metri mai incolo si vom instala semafoarele inteligente pentru pietoni, cu temporizare”, a mai spus insp. Gabriel Blaga. Abia dupa ce s-a inceput amenajarea acestuia, politistii au fost nevoiti sa intervina pentru a pune ordine in trafic.
Inainte de podul de la Narcisa dinspre centrul orasului se vor amenaja trei parcari ecologice, spre stânga si dreapta.
In zona Muzeului de Istorie vor aparea doua noi benzi de circulatie. Una va folosi soferilor care vin de pe strada Erou Gh. Rusu spre strada 9 Mai care erau nevoiti sa astepte la semafor desi aveau verde intermitent la dreapta. Pentru ei se va crea o banda speciala. O a doua banda va fi construita in aceeasi intersectie, de pe 9 mai spre strada Erou Gh. Rusu, in acelasi scop: ca soferii sa nu mai stea la semafor daca vor sa faca dreapta. Aici si trotuarele vor fi regândite si vor fi de mai mici dimensiuni.
Cu ce averi au intrat alesii in Consiliul Local Bacau
Consiliul Local si-a schimbat componenta in vara anului trecut. Majoritatea celor care au intrat in forul local sunt persoane necunoscute mediului bacauan, dar care au la dispozitie patru ani sa isi puna amprenta asupra destinului acestei comunitati. Daca unii din ei au intrat in politica cu venituri modeste, altii si-au facut deja o mica avere. Majoritatea fetelor noi sunt din PNL Bacau.
Viorel Cojocaru nu are alte bunuri in afara de un teren si un apartament, dar traieste din salariul pe care il incaseaza ca angajat al CET SA, acolo unde este tehnician. Radu Ababei, profesor universitar detine un apartament, o casa de vacanta si teren in aceeasi localitate, un autoturism, are un credit de 17.000 de euro, iar veniturile sale sunt de la Universitatea Bacau, Pro Volei, CS Arena 2010 Bacau si din calitatea de membru al Consiliului de Administratie al CRAB. Costel Bujor nu are alte venituri in afara de salariul sau de la Aerostar si cel al sotiei. Laurentiu Novac este cadru didactic la Universitatea „George Bacovia” si câstiga si din consultanta juridica pe care o ofera unei firme de vânzare materiale de constructii din Bacau. Bogdan Stanciu nu detine proprietati sau masina si este reprezentantul zonal al unei firme din domeniul media. Irina Florea, Neculai Nechita si Iulian Stoican sunt dintre cei mai instariti consilieri locali, detinând mai multe terenuri, case si fiind actionari in mai multe societati. Li se alatura Ilie Birzu care este membru in cele mai multe consilii de administratie sau adunari ale actionarilor si George Bogatu.
Consilierii PP-DD – la inceput de mandat
PP-DD a câstigat nu mai putin de trei locuri in Consiliul Local Bacau, tot atâtea câte a reusit sa obtina in urma voturilor si PDL. Elena Cosma, Dan Jitariu si Paul-Valerian Timofte sunt la primul mandat de consilier local. Elena Cosma este cadru didactic, si pe lânga un apartament si o masina de teren achizitionata in 78, are un credit scandent in 2016 si traieste din venitul ca profesor, la care se adauga pensia sotului. Nu este actionar sau asociat in vreo societate comerciala si nici membru in vreo asociatie profesionala.
Colonelul in rezerva Paul-Valerian Timofte a mostenit mai multe terenuri in 2012, dintre care unul in intravilan. Detine un apartament in Bacau si o Dacia 1310. Este dator bancilor cu 75.000 de lei. Sotia este pensionara din septembrie 2012, dar anterior a lucrat la Hidroconstructia ca jurist. Timofte incaseaza si o pensie de la Ministerul Apararii, anual venitul sau fiind de 24.588 de lei. Este cunoscut publicului bacauan in functia de presedinte al Asociatiei „Cultul Eroilor”, filiala Bacau.
Dan Jitariu, consilier din partea aceleiasi formatiuni politice, detine o casa si un teren impreuna cu sotia si un autoturism de teren achizitonat in 2010. Are in banca 30.000 de euro. Pe lânga functia publica, este adminstratorul unei societati la care detine actiuni si asociat al alteia. Sotia câstiga din functia de programator.
PDL-isti cu state
Vasile Dragusanu, fostul director al CET si consilier local din partea PDL detine doua terenuri in intravilan si un apartament. Are conturi in banca in euro, dolari si lei: 30.000 de euro, 20.000 de dolari si 90.000 de lei si nu este dator niciunei banci. Este director tehnic la Transelectrica, functie remunerata cu 83.000 de lei anual. Sotia lucreaza in aceeasi companie si câstiga circa 70.000 de lei anual ca sef serviciu operatiuni. Dragusanu este membru in Consiliul de Administratie al CRAB, dar câstiga doar 544 de lei din aceasta functie, anual. Sotia sa este insa asociat unic al unei societati, iar anual, de aici, mai ia 24.000 de lei.
Constantin Scripat, fost prefect de Bacau si fost viceprimar are doua apartamente in municipiu si doua autoturisme. Anul trecut a incasat aproape 53.000 de lei din functia de prefect. Sotia este angajat al Policlinicii cu Plata. Scripat este membru al Asociatiei Zona Metropolitana Bacau, membru intr-o asociatie umanitara si actionar la SC Hotel Moldova SA.
Raluca Nastase, ultimul consilier care a depus juramântul in Consiliul Local nu si-a depus inca declaratia de avere.
Noi in CL Bacau sunt si consilierii din partea PER. Cristi Manolache a devenit cunoscut publicului in timpul campaniei electorale pentru fotoliul de primar al municipiului. Acesta nu are nici un venit declarat, in schimb sotia este seful magazinului si pensiunii pe care le detin. Manolache este asociat si administrator al societatii respective. Este totodata presedintele organizatiei judetene a PER Bacau. Are un apartament si o masina modesta daca este sa dam crezare declaratiei de avere, desi prin oras poate fi vazut cu un autoturism mult mai scump decât cel declarat. Gheorghe Huluta, liderul CNSLR Fratia, are un teren in intravilan, un apartament si o casa de locuit in constructie, doua autoturisme si trebuie sa returneze 86 de mii de franc elvetieni. Incaseaza venituri din mai multe parti: ca director al Casei de Cultura si lider de sindicat, iar sotia aplica aceeasi formula. Huluta este membru in doua consilii de administratie. Este vicepresedinte al PER Bacau. Consilierul Dragos Stefan este cel mai instarit intre colegii sai de partid. Are doua terenuri in intravilan si altele doua agricole pe care le si lucreaza. Are un apartament si o masina, in banca peste 18 mii lei, un salariu de la firma la care este director si alte venituri din activitatile sale agricole.
Viceprimar sarac, viceprimar bogat
Mihai Sustac, fost director al Teatrului de Vara, a intrat in Primaria Bacau cu relativ putine bunuri: doua apartamente si doua masini. Are datorii la o banca si anul trecut a incasat bani din functia pe care a ocupat-o la Teatrul de Vara, iar ulterior, la preluarea mandatului salariul i-a mai crescut. Sotia este si ea angajata. In afara functiilor politice pe care le are in PNL nu este cooptat in societati comerciale. De cealalta parte, noul viceprimar Vasile Tescaru are terenuri si case, bani investiti in propria firma, dar si datorii catre o alta persoana si o banca. Este actionar, administrator si director la grupul de firme Global Net.
Bacaul, codas la angajarea absolventilor de facultate
Fara locuri de munca pentru tineri
Bacauanii cu studii superioare si care au ghinionul sa fie someri trebuie sa dea dovada de multa tenacitate si rabdare pentru a-si gasi un loc de munca. Judetul nostru este unul dintre cele mai putin ofertante pentru absolventii de facultate, nu doar la nivel national, dar si in Moldova.
Potrivit statisticilor Agentiei Nationale pentru Ocuparea Fortei de Munca, intre judetele Moldovei, cei mai multi someri cu studii superioare s-au angajat anul trecut in Suceava (2.059 persoane), Iasi (2.018 persoane) si Neamt (1.700 persoane). Codas pe regiune este judetul Vrancea, cu 282 absolventi de studii superioare angajati. Judetul Bacau este in a doua parte a clasamentului si pe regiune, si la nivel national. Angajatorii nostri au avut nevoie de numai circa 700 de absolventi cu facultate, ceea ce reprezinta o pondere de circa 7 la suta din totalul somerilor inregistrati pe parcursul anului trecut. De mentionat insa ca “este vorba doar despre someri luati in evidentele Agentiei Judetene pentru Ocuparea Fortei de Munca (AJOFM), astfel ca este posibil ca si altii sa se fi angajat fara sa fie mentionati in statistici, sau sa se fi angajat pe posturi ce necesita doar studii medii”, dupa cum a precizat Octavian Ticau, seful Serviciului Managementul Pietei Muncii, din cadrul AJOFM.
Inertie pe piata muncii
Cifrele pentru judetul Bacau nu sunt tocmai o surpriza, fiind la acelasi nivel cu cele din anii anteriori. Iar oferta vizeaza, in cea mai mare proportie, absolventii de studii medii sau profesionale. Conform statisticii ANOFM, cei mai multi someri cu studii superioare s-au angajat in Bucuresti (4.635), Timis (2.513), Suceava (2.059), Iasi (2.018), Dolj (1.895), Neamt (1.700) si Hunedoara (1.500), zone unde piata muncii s-a diversificat mai mult. Pe de alta parte, somerii cu diploma universitara au întâmpinat cele mai mari probleme la angajare în judetele Braila (329), Tulcea (344) si Giurgiu (348), Vrancea (282), Ialomita (211) si Calarasi (126).
“Piata muncii nu a suferit modificari semnificative in ultimii ani. Cele mai multe locuri de munca sunt in continuare in industria usoara, in constructii, in prestari servicii, prelucrarea lemnului, comert si prelucrari mecanice.”
Octavian Ticau, sef serviciu AJOFM Bacau“Noi avem un Departament de consiliere care realizeaza tot timpul studii privind insertia absolventilor pe piata muncii. Avem fluctuatii, dat niciodata justificate de ceea ce este pe piata locala. Cât timp la nivel national nu avem o strategie pe termen mediu si lung, e greu sa facem programe de studiu noi. Apoi, când o economie nu merge, nu ai cum sa ai absorbtie pe piata muncii. Exista un dezechlibru clar, adâncit mai ales din cauza crizei economice.”
prof.univ.dr.ing. Valentin Nedeff – rector Univ. „V. Alecsandri” Bacau“Nu exista oferta pe piata locala a muncii pentru absolventii de studii superioare. Asta e realitatea. In afara de faptul ca totul se inchide, nu se mai produce nimic, ci doar se consuma. Noi am fost nevoiti sa nu mai facem inscrieri pe programul de studii de Asistenta Sociala pentru ca nu exista cereri, iar acolo unde sunt, salariile nu sunt deloc atractive. Asa ca, sunt multe cauze care duc la aceste statistici ingrijoratoare.”
prof.univ.dr. Tatiana Puiu – rector Universitatea „G. Bacovia”
In evidentele AJOFM Bacau figurau la sfârsitul lunii trecute un numar de 15.079 someri, dintre care doar 6.858 erau indemnizati, iar ceilalti nu mai primesc nici un ban de la stat, dar nici nu si-au gasit inca un loc de munca. Rata somajului in judet este de 6,79% (la 31 ianuarie 2013), peste media nationala, de 5,82%.
Ovidiu Pauliuc
Roxana Neagu
Reforma, ca primenire a Sufletului
Un renumit scientist german al secolului al VIII-lea, Lichtenberg, zicea, atunci când pleda cu patos pentru reformarea societatii, ca nu putea, fireste, sa spuna daca va fi mai bine atunci când va fi altfel. Atâta pot spune, adauga el, ca lucrurile trebuie sa se aseze altfel, daca vrem sa fie bine. La noi, chiar ca lucrurile trebuie asezate urgent altfel, pentru ca, pâna acum, in marea lor intelepciune, politicienii n-au procedat decât in maniera caragialeasca: au revizuit totul, dar nu prea au schimbat nimic (in bine)… Voi zice doua vorbe despre nevoia urgenta de Reforma in Invatamânt si Biserica.
Se discuta despre noul plan de invatamânt la clasele primare. Aud voci despre caracterul revolutionar al demersului. Am aruncat ochii peste documente si n-am vazut nimic revolutionar. Educatia economica si cea care vizeaza perspectiva acomodarii elevului cu universul IT trebuie sa fie nu doar sugerate, ci precizate clar, prin discipline de sine statatoare, cu specialisti asigurati si computer pentru fiecare elev. Altfel nu vom avea decât o reforma a vorbelor. Tot o reforma de acest gen riscam sa infaptuim si prin introducerea a patru ore de educatie fizica si sport. Avem baza materiala si specialisti pentru o asemenea reforma? Vom bate turca pe maidane, vom organiza lectiile de educatie fizica pe holurile scolilor? Salile de sport, bazinele de inot, patinoarele, terenurile de tenis unde sunt? Si inca un aspect grav prezent in unele scoli: din cauza faptului ca lectiile de educatie fizica nu sunt organizate atractiv, unii elevi prezinta scutire de la medic, fara sa fie bolnavi. Ar trebui ca, prin lege, in aceste situatii, sa se realizeze comasarea claselor participante la aceste activitati, pentru ca, altfel, cheltuim banii aiurea. Ca sa nu aruncati cu prea multe pietre, spun: sporirea numarului de ore la aceasta disciplina trebuie aplaudata. Mens sana in corpore sano exprima un mare adevar. Este nevoie insa de o reforma a sufletului politicienilor, pentru a revolutiona si baza materiala a activitatilor de educatie fizica si sport.
Increderea in Biserica a scazut simtitor. In Biserica spun, nu si in Credinta. Recentele sondaje sociologice sunt alarmante. Pompierii si SMURD au devenit vedetele preferintelor noastre. Si aici, in Biserica, pestele mai ales de la cap genereaza neincredere. Actualul Patriarh este perceput mai mult ca un manager de firma ahtiat dupa profit. A cam uitat ca este un pastor al Sufletului. Chiar si o firma (comerciala) care obtine profit, daca nu doneaza, nu sponsorizeaza, nu sprijina proiectele comunitatii, nu plateste taxe si impozite este considerata o firma non-etica. Devenita stat in stat, din perspectiva gestiunii financiare, cu preoti salarizati la limita umilintei, cu prelati autocrati si institutii superioare de invatamânt care produc pe banda rulanta preoti, promovând opulenta la vârf, sfidându-l pe cel aflat in mare nevointa, Biserica noastra risca sa se indeparteze de statutul ei firesc. Nu vorbim despre o institutie oarecare, ci despre una care, alaturi de Armata si Educatie, a salvat mereu Sufletul si Trupul fiintei nationale. Si in Biserica tot de o reforma a sufletului e nevoie; a sufletului marilor ei diriguitori…
Ioan Holban si-a lansat „istoria” in Bacau
Suntem peste literatura din Europa
Biblioteca Judeteana „Costache Sturdza” din Bacau a avut oaspeti importanti: criticul literar Ioan Holban si poetul Aurel Stefanachi, veniti de la Iasi ca sa lanseze volumul „Literatura româna de azi. Proza-poezia”. Au participat la eveniment reprezentanti ai elitei culturale bacauane, dar si simpli iubitori de literatura.
Criticul iesean Ioan Holban a fost prezent, ieri, in Bacau pentru a-si lansa volumul „Literatura româna de azi. Proza-poezia”. Evenimentul a avut loc la Biblioteca „C. Sturdza”, in Sala Multimedia, incepând de la ora 12. Au fost prezenti la lansare prozatori, poeti, critici literari si profesori de literatura, dar si reprezentanti ai institutiilor de cultura din Bacau. Ioan Holban a vorbit cu modestie despre lucrarea sa, afirmând ca nu este o istorie literara, ultima lucrare care poate emite asemenea pretentii apartinând lui Lovinescu. Scriitorii nostri se situeaza, ca valoare, peste nivelul literaturii de gen din Europa, a afirmat criticul Ioan Holban: „Un exemplu este Nichita Stanescu, pe care il asez fara sa clipesc lânga Eugenio Montale. Si dupa 90, avem scriitori mari. Proza Anei Blandiana are succes in tarile nordice, teatrul lui Marin Sorescu se joaca si acum in Suedia, Radu Tuculescu e tradus in Franta si Elvetia. Mircea Cartarascu are un succes nebun in toata Europa.” Bacaul se lauda cu Sergiu Adam, Ovidiu Genaru, Calistrat Costin, Petru Cimpoesu. Prin urmare, avem o literatura valoroasa, care a meritat acest efort. Istoria lui Ioan Holban cuprinde peste 200 de autori si acopera poezia contemporana de la Nicolae Labis pâna la azi, iar proza, de la Marin Preda pâna azi. „E o carte de o viata de om, asta e sigur. Un critic literar trece examenul cu opera lui Eminescu, cu opera lui Creanga sau daca face asa ceva. Eu le-am facut pe toate”, a marturisit autorul. Poetul Aurel Stefanachi, din Iasi, directorul editurii, a afirmat ca aparitia acestui volum era o necesitate pentru literatura româna, din 1990 incoace existând mai multe incercari, unele reusite, altele esuate: „I-as enumera pe Marian Popa, Alex Stefanescu si chiar pe Nicolae Manolescu, care a avut curajul si demnitatea critica de a scrie acea «Istorie a literaturii române de la origini pâna in prezent». Numai ca in partea de literatura contemporana a esuat, trebuie sa recunoastem. Prin aparitia cartii semnate de Ioan Holban, noi recuperam in sensul onest, real si responsabil ce inseamna totusi, pentru o natiune, literatura.”
Ioan Holban s-a nascut la Falticeni, in 1954, si este unul dintre cei mai cunoscuti scriitori, filologi si critici ai literaturii române contemporane. Din anul 1983 si pâna astazi, Ioan Holban a publicat peste 20 de volume de critica si istorie literara.
Volei feminin / Divizia A1: Victorie de moral
Stiinta Bacau – U Cluj 3-0 (25-17, 25-17, 25- 11)
Vestea buna poate fi rezumata intr-un cuvânt: victorie. Vestea mai putin buna are nevoie de o propozitie intreaga: jocul studentelor continua sa sufere. Chiar daca Florin Grapa a amestecat ieri cartile, scotând la iveala „jolly-joker”-ul Ela Herlea ca „universal” in locul Roxanei Iosef, Stiinta inca se cauta. Sa speram ca se va regasi in play-off. Deocamdata, e important ca studentele au gasit drumul spre iesirea din tunel, invingând Clujul cu 3-0. Dupa trei infrângeri la rând, e buna si o victorie contra ultimei clasate. Ajuta la moral.
Alta echipa
Prin urmare, Grapa a regândit formula de echipa. Constrâns de accidentarea Kremenei Kamenova, dar si de evolutia neconvingatoare a Stiintei in ultimele partide. Locul bulgaroaicei a fost luat de Crina Baltatu, in timp ce in cabina de regie, olandeza Kim Staelens a fost preferata Sabinei Miclea-Grigoruta. Asa cum aminteam, insa, cea mai surprinzatoare mutare a fost utilizarea, in premiera, a Mihaelei Herlea ca „universal”. O formula de echipa, care are sanse sa se repete in cazul in care Kamenova nu va fi recuperata. De urmarit.
Copy-paste
Primele doua seturi au avut debut si final identic. Au inceput cu U Cluj in avantaj si s-au sfârsit cu Stiinta invingatoare la opt puncte diferenta. Daca in actul inagural, Clujul a condus ceva mai mult (3-1, 4-2, 5-4, 6-5), in schimb in cel de-al doilea a condus mai bine, cu 4-0. Restul confruntarii a fost insa fara istoric. Din momentul in care a preluat insa conducerea, Stiinta nu a lasat dubii in privinta câstigatoarei, chiar daca au mai existat „intermezzo”-uri cenusii, ca urmare a lipsei de concentrare pe faza de atac. In contrapartida, sa notam si un plus de precizie la serviciu, in special la Sobo si Rogojinaru. Setul al treilea a fost scurt si cuprinzator: 25-11 in mai putin de un sfert de ceas. Sa tina!
Formatii
Stiinta Bacau: Staelens (Miclea – Grigoruta), Sosa, Sobo, Herlea (Iosef), Rogojinaru, Baltatu, Gaida (libero).
U Cluj: Trombitas, Serafimova, Paulin (Clatesteanu), Stirt (Rovas), Sikos, Bucur, Podina (libero).
Se scumpesc tigarile
Guvernul a aprobat ieri o noua majorare de accize. Acest lucru va duce la scumpirea tigarilor. Nivelul accizei specifice aplicat in cazul productiei de tigarete a fost stabilit la 56,71 euro la 1.000 de tigari. Pretul este in crestere fata de nivelul actual de 53,18 euro/1.000 tigarete. S-a decis insa sa se decaleze cu trei luni calendarul de crestere a accizelor la tigarete, astfel incât majorarea sa fie aplicata in fiecare an de la 1 aprilie, pentru a genera incasari suplimentare la buget.
Eleva de la „Vranceanu” la Nationala de tenis de masa
Florantina Bianca Berbece, eleva in clasa a XI-a, profil Matematica – informatica, la Colegiul National „Gh. Vranceanu” s-a calificat la Nationala de tenis de masa. „Este o performanta deosebita si merita sa fie cunoscuta”, a declarat prof. de educatie fizica si sport Doru Leonte, cel care o pregateste pe Bianca. Pe locul I, baieti, s-a calificat Adrian Vârlan (prof. Aurica Nistor – Colegiul „Nadia Comaneci” Onesti). Ocupantii locului I vor reprezenta Bacaul la finala pe tara, care va avea loc la Covasna, intre 18 si 21 aprilie.
PNL Bacau il sustine pe Antonescu
Disputele din PNL s-au ascutit, in ultimele doua zile, semn ca scindarea partidului in doua tabere la Congresul National din 22-23 februarie e tot mai probabila. In timp ce Andrei Chiliman si Ludovic Orban, avându-l in spate pe Calin Popescu Tariceanu, vor sa-si asigure prezenta in delegatia permanenta a PNL Sector 1, Crin Antonescu, presedintele PNL, incearca sa construiasca o majoritate favorabila inainte de congres. Intrebat de partea cui se situeaza PNL Bacau, deputatul Lucian Ciubotaru a afirmat ca nu exista doua grupari in PNL: „Sunt doua curente de opinie, unul care crede ca partidul trebuie condus cu mâna de fier si altul care vrea libertate de exprimare neconditionata. Nu cred ca se va intâmpla nimic spectaculos in PNL la Congres. Cred ca va fi reconfirmat in functie Crin Antonescu si se va contura viitorul lider al PNL, mai exact, succesorul lui la presedintia partidului, care va fi Calin Popescu Tariceanu.” Lucian Ciubotaru saluta intrarea in PNL a lui primarului Sibiului, Klaus Johannis, care s-a produs ieri, si afirma ca acesta, impreuna cu Sorin Frunzaverde, va da forta PNL. „PNL Bacau are o pozitie unitara si sprijina actuala conducere. Vom face parte, prin reprezentanti, din Biroul Politic Permanent”, a mai spus deputatul bacauan.
Copil de 8 ani accidentat in drum spre scoala
Un minor, in vârsta de 8 ani, a fost accidentat in timp ce se ducea la scoala, in comuna Buhoci. Baiatul a incercat sa traverseze strada prin loc nepermis, fara sa se asigure si prin spatele unui autobuz oprit in statie, timp in care a fost surprins si accidentat de un autoturism condus de un localnic. In urma impactului, copilul a suferit fractura de femur si mai multe traumatisme, fiind transportat la spital unde a ramas internat in Sectia de Ortopedie Pediatrica. Politistii fac cercetari pentru vatamare corporala din culpa.
Proxenet buhusean arestat la cererea italienilor
Un barbat de 29 de ani, din Buhusi, a fost arestat de politisti in baza unui mandat european de arestare emis de autoritatile italiene. Petru L. figura pe lista urmaritilor international pentru savârsirea infractiunilor de proxenetism. Tânarul a fost incarcerat in Centrul de Retinere si Arestare Preventiva al IPJ Bacau si urmeaza sa se declanseze procedurile de extradare in Italia.
Politistii au depistat un camion cu cherestea fara acte
Camionul, incarcat cu aproape 20 de mc de cherestea rasinoase, a fost tras pe dreapta de oamenii legii din Târgu Ocna si reprezentanti ai Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic si Vânatoare. Era condus de un barbat din Agas si la solictarea documentelor de transport acesta a prezentat un aviz de insotire in care nu era trecuta cantitatea de material lemnos. Prin urmare, cheresteaua a fost confiscata iar conducatorul auto sanctionat.



















