marți, 13 ianuarie 2026
Acasă Blog Pagina 3427

Parada absolventilor i-a ravasit frumos pe buhuseni

    Cosmina Ioana Teslaru

    Peste 170 de absolventi de liceu au organizat, la Buhusi, o emotionanta parada prin care si-au luat ramas bun de la viata de elev. Admirabil costumati, cu bannere, fluiere si tignale, cântând, au marsaluit, insotiti de profesori, politisti si jandarmi, pe strazile principale ale orasului, primind aplauzele comunitatii.

    Fotografii, camere de filmat ale ziaristilor, flori, lacrimi, imbratisari…

    A urmat ultima festivitate de premiere. Sefii de promotie au rostit discursuri admirabile.Cosmina-Ioana Teslaru: ,,Familia noastra, Clasa, închegata in urma cu patru ani, e pe cale sa se destrame… Fizic doar, pentru ca, spiritual, probabil niciodata.

    Am bătatorit acest drum alaturi de profesori minunati care mi-au aratat, de multe ori, ca a fi cel mai bun inseamna seriozitate, munca si perseverenta. Dar cei care au fost tot timpul in umbra mea, indiferent de ce culoare a avut viata la un moment dat, sunt parintii mei, fara de care nu as fi fost adolescentul curajos de astazi si omul puternic de mâine”.

    Georgiana Ionascu: ,,Liceul, locul unde am invatat să gândim, unde nu am primit doar informatii, ci am fost formati ca oameni în spiritul devizei lui Einstein: «Incearca sa fii un om de valoare si nu neaparat de succes»…

    Doresc sa abordam viata cu seriozitate si incredere în fortele proprii, asa cum am fost obisnuiti in anii de liceu. Sa ne revedem peste 10 ani si timpul sa nu ne ajunga sa ne povestim realizarile, iar profesorii sa ne primeasca tot cu entuziasmul si mândria cu care parasim noi astazi liceul”. Seara, absolventii au participat la o petrecere de pomina.

    Ziua Copilului sarbatorita si in Arena Mall

      Arena Mall a sarbatorit, duminica, in avans Ziua Copilului printr-o actiune la care si-au dat concursul sportivi de la Authentic Dance Academy, Club Artis Dayo, Fundatia Teatrala „Neghinita” si membrii Palatului Copiilor.

      Punctul culminant al momentelor artistice a fost concertul oferit copiilor de catre Lora si Pepe. Cu aceasta ocazie s-a organizat si o tombola intitulata „Cadouri mari pentru cei mici”, in urma careia copiii cu vârste cuprinse intre 4 si 14 ani au câstigat 20 de biciclete si 20 de casti de protectie.

      Extragerea câstigatorilor a avut loc la ora 13.30 si a fost facuta de Pepe.

      Dosarul grefierei “judecatoare” a ajuns la Curtea de Apel

        Fosta grefiera de la Tribunalul Bacau, Viorica S., alti doi inculpati si procurorii DNA au facut apel impotriva sentintelor date de Tribunalul Neamt in dosarul de trafic de influenta.

        Dosarul a ajuns la Curtea de Apel Bacau si are termen pe 4 iunie. In urma cu circa o luna, fosta grefiera a fost condamnata la doi ani si opt luni de inchisoare cu suspendare, iar alti doi inculpati, printre care si Sorinel V., concubinul grefierei, au fost condamnati la pedepse de câte 4 ani închisoare.

        Conform rechizitoriului, Viorica S. este acuzata ca, impreuna cu concubinul ei, ar fi pretins, in septembrie 2014, circa 50.000 de euro de la sotia unui inculpat, lasând sa se creada ca are influenta asupra unor judecatori de la Curtea de Apel Bacau si ca îi va determina pe acestia sa pronunte o hotarâre de punere în libertate a inculpatului.

        Procurorii spun ca banii i-ar fi cerut in calitate de “judecatoare” la Tribunalul Bacau, asa cum era prezentata Viorica S. de catre concubin.

        O investitie invizibila

        Daca nu stiati de ce va dispar din fata blocurilor gargaritele, magnoliile, ochiul boului, ciresii, sârmele de rufe si alte fleacuri necesare vietii în cartierele noastre înghesuite, sa stiti ca ori este vorba despre un interminabil program de modernizare al zonelor respective, ori este vorba despre despre programul de termie. Asa-i ca pe asta cu termia nu o mai stiati?

        Asadar, dupa programul de spital municipal, dupa programul de stadion si sala sporturilor, dupa strada Milcov, dupa altele si altele, hop si programul de termie. De fapt, e primul, autoritatile îl prezinta ca fiind cea mai importanta investitie locala, si cum ar fi altfel, daca nu ar costa 60 de milioane de euro?

        Sunt atât de multi bani, încât nici nu ne dam seama cât de multi. Ce se vrea? Se schimba aproape toate conductele prin care caldura si apa calda ajung la locatarii orasului, plus ca se face o investitie în producerea energiei electrice la CET (sa-i zicem CET, mai simplu decât Thermoenergy). Bun!

        Bani europeni, bani de la noi din buzunar, sapam, rupem garduri vii, spargem trotuare, scuturam violent firul de viata si de confort al multor oameni în vârsta. Santul vine amenintator dinspre Nord, navaleste pe 9 Mai, intra subversiv în Cornisa, tulbura pisici si câini iesiti la treburile lor lumesti.

        Aceasta investitie aparent grandioasa ar fi fost buna înainte de 1990. Acum, pâna si punctele termice s-au desfiintat, reteaua nu mai are clienti, lumea a fugit demult spre sistemele individuale. De ce? Fiindca sistemul centralizat si-a dovedit ineficienta, crapa si de Revelion daca are chef, e scump cât are chef. Se face propaganda intensa pentru revenirea populatiei în sistemul CET, pe miza rentabilitatii fara cusur ce va sa vina. Întrebat el însusi daca ar face acest pas, un fost director CET a spus ca nu.

        Exista, totusi, vreun sfert din locuintele de bloc din Bacau care sunt la cheremul CET. Ca nespecialist, as putea gândi ca decât sa îngroape banii într-o teava lânga blocul meu si celelalte vecine, debransate complet, si sa-mi fure gargarita din gradina, mai bine ar da banii pentru câteva zeci de centrale individuale, pentru cei care într-adevar nu îsi permit o investitie de 60-80 de milioane de lei.

        Repet, însa, ce au spus si au dovedit alti colegi înaintea mea: sunt prea multi bani, sunt prea multe capuse, sistemul centralizat nu crapa nici daca nu mai are nici un client, nici dintre cei adusi cu arcanul, cum ar fi unele institutii de învatamânt. Cea mai mare investitie din Bacau e sub pamânt. La fereala de ochii nespecialistilor.

        Insulele misterioase

        Cum criza din Ucraina pare sa fi intrat intr-o mica pauza, SUA isi orienteaza atentia catre China, cu care a inceput un joc al nervilor din cauza unor insule aflate in disputa. Presa internationala a consacrat spatii importante in aceste zile subiectului, o atentie similara cu cea acordata anul trecut Ucrainei.

        De altfel, si tonul articolelor este similar: deja China este vinovata iar SUA actioneaza, inca o data, ca pacificator mondial. Problema este ca, in mod normal, SUA nu ar trebui sa aiba nici un cuvânt de spus in acest subiect: nu este parte a disputei iar subiectul insulelor din Marea Chinei este cumva fara sfârsit deoarece exista câteva zeci care sunt disputate de tarile din zona.

        Vietnamul are pretentii pentru 48 de insule, Filipinele pentru opt, Malayezia pentru cinci si Taiwanul pentru una. China are pretentii pentru opt isule, insa in aceasta supa fierbinte de interese si pretentii, SUA are o problema numai cu China.

        Dar disputele SUA – China nu sunt o noutate; exista o sumedenie de intâmplari, unele implicând chiar si aviatia militara, in care cele doua tari s-au ciocnit in ultima vreme. Cresterea puterii Chinei atât economic cât si militar a determinat SUA sa-si puna in alerta aliatii din zona. Japonia se inarmeaza si-si schimba doctrina militara. Daca pâna nu demult Fortele de Autoaparare japoneze aveau in vedere doar defensiva arhipelagului nipon, doctrina s-a schimbat.

        Exista presupunerea ca in zona revendicata de Beijing in Marea Chinei de Sud-Est s-ar afla zacaminte imense de petrol si acesta ar fi motivul disputelor. Cert este ca actiunile militare si diplomatice ale SUA au servit mai mult cauzei chineze. In fata ofensivei americane, Beijingul a anuntat ca va stabili o zona de identificare aeriana (Air Defense Identification Zone) in zona insulelor aflate in disputa, ceea ce inseamna ca orice avion care le va survola va trebui sa se identifice autoritatilor chinezesti.
        Masura este clar un raspuns gradual la ofensiva americana.

        SUA se vad nevoite sa mai deschida un front pe lânga celelalte deja existente si pe care nu par sa straluceasca din punct de vedere militar. Irakul este un razboi pierdut dupa 10 ani de lupte, Afganistanul se prezinta la fel, Statul Islamic isi face de cap, Rusia ramâne cu Crimeea si un statut de semi-independenta a regiunilor din estul Ucrainei.

        FOTO: Crosul copiilor

          Imagini de la crosul organizat in cadrul Festivalului Arlekin.

          FOTO: Au petrecut impreuna

            Fotbalistii de la FC Bacau si handbalistii de la ACS Golden Kids au fost protagonistii unui eveniment special, desfasurat la „Green Club”

            Ziua Copilului este…in fiecare zi. Prin urmare, fotbalistii de la FC Bacau si handbalistii de la ACS Golden Kids au sarbatorit ziua de 1 Iunie, inca de pe 31 mai. Impreuna. In ton cu sloganul evenimentului organizat azi la prânz, la baza sportiva „Green Club”: „Petrecem Ziua Copilului impreuna”.

            Astfel, peste 100 de copii legitimati la cele doua grupari sportive, FC Bacau si ACS Golden Kids s-au distrat pret de aproape doua ceasuri laolalta cu antrenorii, parintii si rudele lor. Inceput cu un program de aerobic condus de cei trei antrenori de la „Limitless”, manifestarea a continuat cu tot felul de jocuri cu ocazia carora fotbalistii si-au demonstrat maiestria si la semicerc, in timp ce handbalistii, dar si handbalistele au demonstrat ca stapânesc foarte bine mingea si cu piciorul, nu doar cu mâna.

            „Eu fac si fotbal, si handbal, iar ca mine sunt multi. Ne distram de minune”, a marturisit Codrin, un pusti de clasa a IV-a la Scoala „Alexandru Ioan Cuza”. Finalul i-a gasit pe toti cei prezenti gustând o pizza si racorindu-se cu un suc oferite de organizatori. „Am decis sa sarbatorim Ziua de 1 Iunie impreuna deoarece avem un scop comun. In plus, doream sa oferim copiilor altceva fata de anii antreriori”, a afirmat Sandu Iacob, presedintele ACS Golden Kids.

            „In mod cert, vom permanentiza astfel de actiuni comune”, a adaugat fondatorul FC Bacau, Cristi Ciocoiu. Si, pâna la urma, de ce nu? Doar Ziua Copilului este…in fiecare zi.

            [wonderplugin_gallery id=”276″]

            Un samurai al penelului pe simeza Galeriilor de arta „Frunzetti”

            Vernisajul expozitiei personale a pictorului Mihai Nechita-Burculet / Foto Liviu Maftei

            Iubitorii de arta bacauani au ocazia sa vizioneze, incepând cu acest sfârsit de saptamâna, la Galeriile de arta “Frunzetti”, expozitia pictorului Mihai Nechita-Burculet.

            Artistul plastic, membru al UAP Bacau, si-a desfasurat activitatea creativa si pedagogica in orasul Târgu-Ocna incepând cu anul 1977. Fiind prezent in mod constant pe simezele din tara si strainatate, Mihai Nechita-Burculet nu si-a tradat niciodata crezul artistic si maniera de abordare a universului sau cromatic.

            Acest fapt l-a subliniat mai vechiul sau coleg de Uniune, pictorul Vasile Craita-Mândra, care il asemuia cu un samurai, fidel pâna in ultima clipa stapânului sau. Experimentele sale plastice aduna laolalta pe pânza influente ale scolilor spaniole, flamande sau olandeze, grefându-le pe un suprarealism „a la” Salvador Dali.

            Vineri, 29 mai, in cadrul vernisajului, Vasile Craita-Mândra il numea pe autor „un maestru al ocrului, culoarea care il defineste si il caracterizeaza, toate lucrarile lui având o dominanta calda, chiar si cele in care domina tonurile reci”, element care accentueaza atmosfera de metafora din compozitiile sale.

            Timp de o luna, pictorul Mihai Nechita-Burculet ofera bacauanilor fragmente din spiritul sau creativ asternute pe pânza precum viziunile proprii asupra unor capodopere precum „La Maja Desnuda” a lui Goya sau „Laptareasa” lui Vermeer. (L.M.)

            Pagina 1

              pagina-1

              Se pregateste a sasea editie a Festivalului de Muzica Acustica

                Elevii bacauani pregatesc o noua editie a Festivalului de Muzica Acustica, un concurs de muzica live, fara negativ.

                Festivalul este programat sa se desfasoare joi, 11 iunie, la Bacchus Bistro Chic. Inscrierile se pot face pana pe 4 iunie accesand linkul http://goo.gl/forms/5vQ3TJona9.

                Se pot inscrie elevii claselor VIII-XII, cu varsta minima de 14 ani, solo sau grup.

                Melodia cu care participa nu trebuie sa depășească patru minute

                Este interzisa folosirea negativului.

                Acest eveniment este organizat de elevii Colegiului National Vasile Alecsandri in colaborare cu doamna profesoara Georgeta Marinescu.

                Pentru mai multe informatii poate fi accesata accesa pagina de facebook http:// facebook.com/ festivaluldemuzicaacustica sau se poate suna la la numerele de telefon 0721531865 (Gabriela) si 0731266116 (Alexandru), coordonoatori ai Festivlului.

                Accident cu trei raniti la Luizi Calugara

                  S-a intâmplat sâmbata seara, in jurul orei 22.00, pe DN-11, in afara localitatii Luizi Calugara.

                  Un sofer bacauan, in vârsta de 53 de ani, a patruns cu masina pe contrasens unde a intrat in coliziune cu un autoturism condus de un tânar de 28 de ani, din Botosani, dupa care s-a izbit de un alt autovehicul, inmatriculat tot in Botosani, dar care era oprit pe partea dreapta, in afara carosabilului.

                  In urma impactului trei persoane au fost ranite. La spital au ajuns, pentru ingrijiri medicale, soferul de 53 de ani, celalalt conducator auto de 28 de ani, si o pasagera de 35 de ani, din masina acestuia din urma.

                  Politistii i-au testat pe soferi cu etilotestul si s-a constatat ca barbatul de 53 de ani era in stare de ebrietate, având o alcoolemie de 0,72 mg/l alcool pur in aerul expirat, fiind intocmit dosar penal.

                  BCR opreste temporar sistemul informatic

                  Banca Comerciala Româna (BCR) opreste, pentru efectuarea unor actualizari care au ca scop cresterea calitatii serviciilor, în noaptea de duminica, 31 mai, în intervalul orar 22,00 – 23,59, sistemul informatic care gestioneaza operatiunile cu carduri BCR, precum si reteaua de acceptare ATM/MFM (masina multifunctionala) /ASV (automat de schimb valutar) /APT si POS BCR.

                  Totodata, serviciile de Internet, Mobile si Phone Banking ale BCR (Click 24 Banking BCR, MCash, eBCR, Touch 24 Banking si Alo 24 Banking BCR), impreuna cu serviciul de notificare operatiuni BCR Alert, nu vor fi disponibile in intervalul duminica, 31 mai, ora 22,00 – luni, 1 iunie, ora 12,00.

                  BCR nu lucreaza cu publicul pe 1 iunie

                  Unitatile teritoriale de retail si centrele de afaceri corporate ale Bancii Comerciale Române (BCR) nu vor avea program cu publicul in zilele de 31 mai si 1 iunie, declarate oficial ca sarbatori legale.

                  FOTO: Fantana arteziana din centrul Bacaului, transformata in piscina

                    Fantana arteziana de la „Ciupercute”, situata la circa 50 de metri in linie dreapta de Primaria Bacau a fost transformata, astazi, intr-o adevarata piscina de mai multi copii ai strazii. Acestia s-au dezbracat in pielea goala si s-au imbaiat sub ochii mirati ai trecatorilor.

                    [wonderplugin_gallery id=”275″]

                    Jocuri, spectacole si voie buna: 1 Iunie la “Protectia Copilului”

                      In toate centrele, apartamentele si casutele Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului (DGASPC) Bacau, duminica si luni vor fi zile de sarbatoare. Copiii de la “Pro-Familia” vor merge in “Oraselul Copiilor”, la Auchan, in Parcul Catedralei, Parcul Cancicov, in excursie la Cheile Bicazului-Lacu Rosu sau la picnic.

                      Pustii de la Centrul „Ghiocelul” Bacau s-au intâlnit deja cu o echipa de animatori si mascote din cadrul Universitatii “Vasile Alecsandri”, iar cei de la “Henri Coanda” Bacau urmeaza sa participe la concursul de talente “E ziua mea!” (muzica, dans, poezie, teatru, desen) si la “Jocurile Copilariei” (desene pe asfalt, sotron, rummy, sah, campionate de sarituri cu coarda si elasticul, jocuri sportive). Adolescentii si copiii din reteaua “Casa Mea” vor participa, luni, la serbari organizate la Mall si in Parcul Cancicov, iar cei din Buhusi, la o serbare câmpeneasca, la Runc.

                      La picnic, pe dealul Supanel, vor merge si copiii din Comanesti. Centrul de Primire in Regim de Urgenta va marca Ziua Copilului in parcul de lânga Bazinul de Inot, impreuna cu voluntarii FSC. La Centrul Maternal va avea loc, luni, “Crosul noilor sperante”, intreceri de desene pe asfalt, jocuri cu baloane, recital de poezii, cântece si ghicitori, apoi va urma premierea tuturor copiilor.

                      Beneficiarii Centrului de Servicii Sociale “Alexandra” Onesti, alaturi de membrii Asociatiei “Incluziunea”, au participat, vineri, la spectacolul organizat in parc, cu numere de dans modern si calusari.

                      Copiii strazii, ocrotiti in Adapostul de zi si de noapte “Morcoveata”, vor merge la concertul de la Teatrul de Vara si vor vizita Aeroportul International “George Enescu”. In toate centrele DGASPC Bacau vor fi pregatite mese festive si vor avea loc activitati de recreere si divertisment.

                      Proiectul “locuinte pentru medici” nu a intrat, dar alesii PSD nu au demisionat

                        Asa cum anuntase deputatul Cosmin Necula (foto), reprezentantii PSD in Consiliul Local (CL) Bacau au propus, la sedinta de vineri, ca pe ordinea de zi sa fie introdus un proiect care sa aprobe ca medicii angajati la Spitalul Judetean de Urgenta (SJU) sa poata primi locuinta in blocul destinat medicilor care vor lucra in Spitalul Municipal, atunci când acesta va fi dat in functiune. “Daca nu se va accepta, consilierii PSD isi vor da demisia din CL”, afirmase Cosmin Necula.

                        Vineri, discutiile pe marginea proiectului au inceput inainte de sedinta, unii alesi fiind ingrijorati de ceea ce s-ar putea intâmpla la finalizarea Spitalului Municipal. “Ce vom face atunci, ii vom da afara din casa pe cei de la SJU ca sa-i cazam pe ceilalti?”

                        “Municipalul nu va fi gata nici peste cinci ani” si “Cine zice sa-i dam afara? Blocul are 45 de apartamente! Chiar credeti ca toti medicii de la Spitalul Municipal nu vor avea locuinta?” In final, consilierii PNL au fost de acord ca “e pacat sa tinem gol imobilul, iar niste medici sa stea cu chirie.”

                        In debutul sedintei, Zvetlana Zaharia, PSD, a solicitat introducerea proiectului pe ordinea de zi. “Am primit dimineata (vineri, n.r.) hotarârea dumneavoastra. Având in vedere ca nu a trecut prin comisii, va propun sa-l introducem pe ordinea de zi a sedintei din 4 iunie si sa-l discutam atunci”, a declarat Radu Ababei, viceprimar al municipiului Bacau.

                        Zvetlana Zaharia a cerut, tousi, sa i se permita sa citeasca proiectul, pentru ca in sedinta de saptamâna viitoare colegii sai sa stie despre ce este vorba. I s-a permis, prin urmare cei doi alesi ai PSD, George Bogatu si Zvetlana Zaharia au considerat ca nu sunt motive sa-si dea demisia din CL Bacau.

                        Tenis / Trofeul Municipiului Bacau a revenit polonezului Kamil Majchrzak

                        Kamil Majchrzak, stânga, l-a invins cu 6-1, 6-2 pe Dragos Dima in finala turneului bacauan

                        Pentru al doilea an consecutiv, Trofeul Municipiului Bacau la tenis, turneu dotat cu premii in valoare de 15.000 dolari plus ospitalitate revine unui sportiv in vârsta de 19 ani.

                        Daca anul trecut, câstig de cauza a avut suedezul de origine etiopiana Elias Ymer (actualmente locul 175 ATP), acum, invingator a fost polonezul Kamil Majchrzak, care ocupa locul 360 in ierarhia mondiala. In finala de simplu desfasurata sâmbata, la prânz, pe terenul 1 al bazei SCM Bacau, Majchrzak l-a invins fara probleme, cu 6-1, 6-2 pe românul Dragos Dima.

                        „Am vrut sa-mi iau revansa pentru infrângerea suferita in urma cu o saptamâna, in fata lui Dragos, in turneul de la Bucuresti si am reusit. Am jucat foarte bine, am condus meciul si nu l-am lasat pe Dragos sa intoarca situatia.

                        Ma bucur ca publicul a apreciat evolutia mea, chiar daca de cealata parte a fileului se afla un tenismen român. M-am simtit foarte bine la Bacau; imi place orasul, vremea, dar si modul in care am foat tratat de catre gazde, si aici ma refer atât la organizatorii turneului, cât si la localnici, in general.

                        Parca ma aflam acasa, in Polonia, nu in strainatate”, a declarat la final Kamil Majchrzak, aflat la al patrulea turneu de profil pe care si-l adjudeca, dupa cele doua câstigate in Spania si unul in Slovacia.

                        „Tinta mea este sa devin numarul 1 mondial”, a concluzionat invingatorul editiei 2015 a Trofeul Municipiului Bacau, turneu organizat de Consiliul Local Bacau, FRT, Simba Invest si SCM Bacau. La dublu, competitia a revenit perechii chiliene Hans Podlipnik- Castillo)/ Juan Carlos Saez, care a trecut in finala cu 6-3, 4-6 (10-7) e Alexandru Daniel Carpen (România)/ Ilija Vucic (Serbia).

                        Vine apa!

                          Compania Regionala de Apa Bacau (CRAB) anunta ca a finalizat reparatiile la conducta de apa care aprovizioneaza Bacaul.

                          Incepe Festivalul Arlekin

                            Primăria Municipiului Bacău organizează, în perioada 31 mai – 1 iunie 2015, a XX-a ediţie a Festivalului „Arlekin”. Evenimentul va debuta Duminica, 31 mai, ora 09.00, cu un cros olimpic organizat de Direcţia Judeţeană de Sport şi Tineret Bacău, ce se va desfăşura pe traseul Statuia lui Ştefan cel Mare – Casa de Asigurări de Sănătate – şi retur. După încheierea crosului, toţi participanţii se vor îndrepta către Parcul Cancicov unde vor avea loc activităţile sportive şi cultural artistice din cadrul Festivalului.

                            Manifestările vor avea loc, timp de două zile, în Parcul Cancicov, unde va fi amplasată o scenă pe care vor evolua elevi, artişti, trupe, ansambluri etc. Pe lângă spectacolele de muzică, în Parcul Cancicov se vor desfăşura şi alte activităţi: desene pe asfalt, concursuri de îndemânare pe bicicletă, face-painting etc.

                            Invitata specială a acestei ediţii este Alina Erimia fostă componentă a renumitei trupe LaLa Band, care va susţine un recital pe scena amplasată în Parcul Cancicov duminică 31 mai 2015, la ora 20.30.

                            Festivalul Arlekin este organizat în colaborare cu Direcţia Judeţeană de Sport şi Tineret, Palatul Copiilor, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Bacău, Colegiul Naţional de Arte “George Apostu”, alte organizaţii şi asociaţii.

                            Duminică, 31 mai

                            09.00-12.00 – Crosul Olimpic
                            Traseu: Statuia lui Ştefan cel Mare – C.A.S Bacău

                            Scenă Parcul Cancicov

                            10.15 – DJ Cip
                            10.30 – SOS Hemeiuşi
                            11.00 – Spectacol Grădiniţe şi Şcoli
                            11.30 – Concert de promenadă – Muzica Militară a Garnizoanei Bacău

                            12.00 – Clubul lui AŞCHIUŢĂ

                            12.30 – Şcoala Steluţelor

                            13.00 – Clubul lui AŞCHIUŢĂ
                            Muzică uşoară
                            Interpretare pian şi chitară

                            14.30 – C.N. de Arte „G. Apostu”
                            Muzică Uşoară
                            Folclor
                            15.30 – PALATUL COPIILOR
                            Muzică uşoară
                            16.30 – Ansamblul folcloric „CIUCURELUL”
                            17.00 – Clubul NEGHINIŢĂ
                            18.00 – Magicianul AUGUSTIN
                            18.30 – PALATUL COPIILOR
                            Ansamblul folcloric”Brăduleţul”
                            Muzică uşoară
                            Majorete
                            Trupa „HYPERIONII”

                            20. 30 – Concert Alina Eremia ( La La Band )
                            21. 00 – Concert Rock…”Luni la Teatru”

                            Alte activităţi – Ateliere de Creaţie

                            Ateliere de pictură şi sculptură – C.N.A. „G. Apostu”
                            Concurs – Desene pe asfalt
                            Palatul Copiilor Bacău
                            Şcoala Populară de Arte
                            Concurs de îndemânare pe biciclete – P. C. Bacău
                            Concurs Face Painting – Palatul Copiilor Bacău

                            Luni, 1 iunie 2015

                            Scenă Parcul Cancicov
                            10.00 – DJ. Cip
                            10.15 – Palatul Copiilor
                            Demonstraţie de Judo
                            Muzică uşoară
                            10.45 – Clubul NEGHINIŢĂ
                            11.15 – Asociaţia HAPPY LIFE – dans modern
                            12.00 – Teatrul de Animaţie
                            13.00 – Clubul ARTIS DAIO
                            13.30 – Festivalul de folclor „Bobocel de la Bacău”

                            Alte activităţi – Ateliere de Creaţie
                            Asociaţia „Un Zâmbet”
                            Desene pe asfalt
                            Face Painting
                            Modelaj de Baloane

                            Accident grav la Radeana

                              Sambata, 30 mai, în jurul orei 04.00, pe DN 11 A, în afara localităţii Rădeana, comuna Ştefan cel Mare, s-a produs un accident rutier cu victime.

                              Din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului a rezultat că un bărbat de 29 de ani, din județul Timiș, în timp ce conducea un autoturism dinspre Oneşti către Adjud, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare și a ieșit cu autoturismul în afara părții carosabile.

                              În urma evenimentului rutier, conducătorul auto și cele două pasagere din autoturism, de 3 și 31 de ani, au fost transportați la Spitalul Onești pentru îngrijiri medicale și au rămas internați la Secția Ortopedie.

                              Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ.

                              În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

                              Un mopedist beat s-a accidentat

                                Ieri, în jurul orei 16.00 polițiștii au fost sesizați despre producerea unui accident rutier, pe D.J. 252 A, din comuna Parincea.

                                Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat că un bărbat de 47 de ani, din comuna Ungureni, aflat în stare de ebrietate, în timp ce conducea un moped, s-a dezechilibrat și a căzut pe partea carosabilă.

                                Acesta a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Bacău pentru îngrijiri medicale și recoltarea mostrelor biologice necesare pentru stabilirea alcoolemiei.

                                În urma testării sale cu aparatul etilotest a rezultat o concentrație de 1,42 mg/l alcool pur în aerul expirat.

                                Din verificările efectuate de polițiști a rezultat că bărbatul de 47 de ani nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

                                În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.