luni, 26 ianuarie 2026
Acasă Blog Pagina 3344

Un zugrav acuza: „Asociatia de proprietari «Mihai Viteazu» da tepe la meseriasi

    Mihai Lucian vrea sa fie platit pentru munca prestata/Foto: Ramona Ionescu

    Mihai Lucian este zugrav de meserie si munceste oricât este nevoie pentru a face bani sa-si intretina familia si cei sapte copii. Barbatul blajin, inalt, cu ochi albastri, ne-a intâmpinat in scara unui bloc, plin de var si imbracat intr-o salopeta de santier. Desi era accidentat la o mâna, omul facea curatenie intr-un apartament pentru a-si câstiga existenta. Intr-un moment de respiro, barbatul ne-a povestit despre experienta neplacuta pe care a avut-o cu reprezentantul unei asociatii de proprietari, necajit fiind pentru ca dupa ce a muncit trei saptamâni in praf si var, acum nu are ce sa le puna pe masa copiilor sa manânce. Mihai Lucian spune ca a ajuns sa colaboreze cu Gheorghe Craciun, presedintele Asociatiei de proprietari „Mihai Viteazu”, la recomandarea fostului sau patron care detine o societate de profil. Fostul sef al zugravului fusese contactat de Gheorghe Craciun pentru o lucrare de igienizare a blocului 2A, de pe strada Ana Ipatescu din municipiul Bacau.

    Din cauza ca cei doi nu s-au inteles la pret, patronul firmei spune ca a renuntat la aceasta colaborare. „Pentru varuirea si igienizarea unei scari de bloc, eu nu discut sub 4.000 de lei. Presedintele a incercat sa negocieze pretul, insa eu stiu prea bine ce munca implica o astfel de lucrare, mai ales ca in blocurile respective nu s-a mai facut curatenie de ani de zile. Presedintele nu a vrut sa lucreze cu documente, ceea ce nu mi-a mirosit bine si am renuntat. A insistat atunci sa-i dau un baiat muncitor si m-am gândit la Mihai. Odata cu recomandarea facuta de mine, colaborarea mea cu presedintele a incetat, pentru ca Mihai lucreaza in regie proprie si nu mai este angajatul meu”, declara Razvan D., patron de firma. Mihai Lucian declara ca pentru lucrarea de la blocul 2A de pe strada Ana Ipatescu a batut palma cu presedintele Gheorghe Craciun pentru suma de 2.500 de lei, incluzând si materialele.

    „Mi-a cumparat doua galeti a câte 45 kg de var, 5 kg de amorsa si un sac de glet, spunându-mi ca toate acestea au costat 1.000 de lei. Imposibil! I-am spus sa-mi arate si mie bonul, ca pe materialele respective nu cred ca a dat mai mult de 300 de lei. Atunci a tipat la mine sa tac, spunându-mi ca de a doua zi nu o sa mai lucrez aici. Am cedat tentatiei de a-l contrazice, gândindu-ma ca trebuie sa muncesc ca sa le duc copiilor de mâncare si de imbracat”, declara Mihai Lucian. Barbatul spune ca si-a vazut de treaba si era multumit ca locatarii ii apreciau munca. Spre finalul lucrarilor, zugravul i-a cerut presedintelui cei 1.500 de lei cât se presupunea ca a ramas din suma negociata, dupa cumpararea materialelor, insa Craciun a inceput sa-l amâne de pe o zi pe alta.

    „Când am vazut ca nu vrea sa-mi dea banii, m-am dus la Sectia 2 Politie si am depus o plângere pentru inselaciune si evaziune fiscala. Apoi am fost la Primaria 2 unde am semnalat ce se intâmpla in asociatie. Voi continua sa fac toate demersurile necesare pentru a-mi recupera banii. Lucrarile sunt finalizate in procent de 95 la suta, iar când imi voi primi banii voi face si ultimele retusuri. Locatarii ma sustin si spun ca la adresa presedintelui sunt si alte reclamatii. Craciun mi-a cerut 40 la suta din valoarea lucrarii si zilele astea mi-a spus ca imi da restul de bani daca ii duc 600 de lei. Eu imi rup oasele de munca ca sa-i dau lui 6 milioane? Ce fel de om este asta?!?”, spune zugravul.

    Presedintele acuza si se scuza

    Gheorghe Craciun se apara in fata acuzatiilor aduse si spune ca zugravul s-a oferit sa-i dea bani ca sa prinda lucrarea respectiva. In acelasi timp spune ca el s-a inteles cu patronul firmei „Proffesional Clean@Construct” asupra lucrarii si ca nu-l recunoaste pe zugrav drept executant al acesteia.

    Reprezentantul firmei respective neaga insa orice implicare in aceasta lucrare, subliniind ca singurul si direct implicat este Mihai Lucian, care a negociat suma de 2.500 de lei, pentru a zugravi o scara de bloc cu patru etaje. Presedintele Craciun sustine in continuare faptul ca zugravul si-a batut joc de lucrare si pentru a intari cele afirmate ne-a insotit in blocul nr.21, scara D, de pe strada 9 Mai (si nu la bl.2A de pe strada Ana Ipatescu) si ne-a aratat starea lucrarilor.

    Presedintele Gheorghe Craciun
    Presedintele Gheorghe Craciun

    „Uitati ce urât a lucrat! Si-a batut joc de banii oamenilor! Cum sa-l platesc daca nu si-a facut treaba?”, spune Gheorghe Craciun. L-am insotit la etajele superioare sa vad cum s-a lucrat si am iesit din bloc cu sentimentul ca presedintele ne minte. Zugravul imi spusese ca a muncit la blocul nr.2A Ana Ipatescu, iar presedintele m-a dus la blocul nr.21/D, strada 9 Mai?!? L-am intrebat pe presedinte daca vorbim despre acelasi lucru si mi-a spus ferm ca este lucrarea lui Mihai Lucian. Am adus in discutie plângerile facute de zugrav pe la politie si primarie, iar tonul dialogului s-a schimbat. In concluzie, l-am intrebat pe Craciun cum vede solutionarea pe cale amiabila a acestei probleme si ne-a spus ca in momentul in care zugravul termina lucrarea, va face receptia impreuna cu locatarii si se va achita de obligatii.

    Comanesti: O tânara trece printr-un calvar de neimaginat

      De când a venit pe lume, Cristinei Oniga, din orasul Comanesti, str.Mihail Kogalniceanu, nr.47, i-a fost harazita o viata plina de vitregii si suferinte. In vârsta de 26 ani, tânara a trecut si trece prin necazuri cumplite.

      Intr-un apel disperat adresat redactiei noastre, in câteva cuvinte ea ne relateaza grozaviile greu de descris de care a avut si are parte in continuare:

      „Sunt bolnava psihic, casa mea a ars in octombrie 2014, tatal meu s-a sinucis iar mama este bolnava ca si mine si a plecat in lume. Eu am ramas singura, nu am pe nimeni sa ma ajute. Dorm prin case parasite sau prin tufe. Sunt alungata de toata lumea. Copiii ma lovesc, semenii mei ma injura. Sunt violata si batuta de boschetari care imi fura si banii. O mâna mi s-a infectat pentru ca m-au ars golanii cu tigara. Am un rucsac in spate in care imi tin apa de baut si câteva rufe. Sunt tare chinuita si amarâta. Plâng toata ziua si umblu flamânda. Eu nu mai pot sa traiesc asa!”. Neajutata de nimeni, tânara a ajuns la capatul puterilor si este decisa sa recurga la o solutie extrema. „Vreau sa mor! Eu ma omor! Va rog, ajutati-ma, sa fiu internata intr-un camin!”, ni se adreseaza Cristina Oniga, ca la o ultima speranta.

      Despre acest caz cutremurator se stie, in detaliu, de mai multa vreme si la Primaria orasului Comanesti. Tânara s-a adresat si conducerii acesteia pentru a fi sprijinita. Reprezentantii administratiei locale a orasului confirma ca ea este bolnava psihic, ca nu are pe nimeni, ca nu are o casa si ca se afla intr-o situatie disperata.

      „Aceeasi scrisoare a trimis-o si la noi, ne-a declarat Carmen Misaila, inspector de specialitate in cadrul Serviciului Public de Asistenta Sociala al Primariei Comanesti. Este, intr-adevar, in mare dificultate. Noi, primaria, ne-am implicat sa o ajutam. I-am dat alimente si haine, am dus-o si la Comisia Judeteana pentru Evaluarea Persoanelor cu Handicap. A obtinut certificat de incadrare in handicap de gradul doi. Acum ne zbatem sa obtinem internarea ei intr-un centru de asistenta pentru bolnavii psihic.

      Am facut adresa in acest sens de doua ori la Comisia de Evaluare, pentru ca aceasta analizeaza si decide internarea intr-un centru de specialitate. Dar de fiecare data am primit raspuns ca nu sunt locuri. Stam in asteptare.” Si primul edil al orasului Comanesti sustine ca solutia in acest caz nu poate veni decât de la institutiile judetene, abilitate.

      „Noi nu avem nicio posibilitate de a-i rezolva problema locuintei. Avem un centru unde putem gazdui persoane aflate in situatie de urgenta, dar numai pe timp de noapte si temporar. Ea are probleme psihice si trebuie, neaparat, internata intr-un centru de specialitate.”
      Viorel Miron, primarul orasului Comanesti

      Un nou centru de ingrijire a persoanelor vârstnice isi deschide portile la Itesti

        Baracile fostei unitati militare de la Itesti sunt transformate in camin de batrâni / Sursa foto: www.epr.ro

        In spatiul in care, pâna nu demult, functiona o unitate militara, in comuna Itesti, de câtva timp, Arhiepiscopia Romanului si Bacaului a pornit munca de amenajare a unui nou asezamânt social-filantropic destinat ingrijirii persoanelor vârstnice.

        Acesta vine ca o continuare a experientei de la Hârja care, de aproape zece ani, se ocupa de ingrijirea medicala si spirituala a peste 150 de batrâni. Având ca patroni spirituali pe „Sfintii Parinti Ioachim si Ana”, noul centru social va fi binecuvântat de catre chiriarhul locului, Inaltpreasfintitul arhiepiscop Ioachim, in cadrul unei ceremonii speciale, marti, 8 septembrie, de la ora 16.00.

        Tot atunci va fi sfintit si paraclisul „Izvorul Tamaduirii” situat in incinta asezamântului social de la Itesti. „Prin realizarea noului centru filantropic, Biserica doreste sa vina in ajutorul fiilor ei duhovnicesti, indiferent de vârsta, care au nevoie de sprijin si indrumare” a declarat pr. Constantin Gherasim, purtator de cuvânt al Arhiepiscopiei Romanului si Bacaului.

        VIDEO: Strada Stefan cel Mare: cosmarul soferilor

        Strada Stefan cel Mare, din zona de nord a Bacaului, un tronson de drum foarte circulat, care face legatura si cu Piatra Neamt, este intr-un santier continuu din primavara.

        Astazi, 7 septembrie, dupa ce ca soseaua a fost decopertata si transformata intr-un drum de tara, plin de praf si gropi (lucrare ce persista de aproape doua luni), un sant sapat in mijlocul strazii, si delimitat cu banda pentru a interzice circulatia in zona de lucru, a facut ca traficul sa devina imposibil.

        Mai ales aproape de intersectia cu strada Mioritei, nervii soferilor sunt intinsi la maximum. Se circula numai pe doua benzi, iar traficul este pur si simplu blocat daca se nimereste ca din sens opus sa vina o masina de tonaj greu. In jurul orei 21.00, coada de la semafor se intindea pana aproape de strandul Vasion, iar soferii erau nevoiti sa circule cu 10 km/h.

        De pietoni… nu mai comentam. Profita de viteza minima de deplasare a masinilor si asa aleg sa traverseze printre masini. Haosul este total. Pe una dintre cele mai circulate strazi din Bacau!

        Haosul la noi, haos la ei

        Sunt sigur ca toata lumea vorbeste acum despre Oprescu, edilul de la Bucuresti. Parca-i si aud pe mai toti discutând despre cum nimeni nu se gândea ca o sa-l agate si pe asta, pe considerentul ca ar fi fost mai precaut, mai calculat, ca un chirurg care sta sa analizeze in profunzime un lucru, pâna sa se apuce de taiat cu bisturiul.

        Dar nu, nu o sa ma opresc asupra lui Oprescu, decât am sa spun ca m-am gândit si eu, zilele acestea, la spagarul de la Capitala, dar nu asa de insistent, ci in alt context. Al faptului ca Bucurestiul, ca aproape toate locurile pe unde am umblat, este o amestecatura generala din care nu prea intelegi nimic. La fel si Bacaul, fireste, unde s-a dat voie sa se construiasca dupa cum l-a taiat capul pe fiecare. Bunaoara, in Eforie, unde am poposit de curând, am gasit hoteluri „aruncate” peste vile, peste crâsme improvizate sezonier, fara niciun aspect, doar semnalizate de luminite colorate noaptea si de nuantele stridente ale colacelor pentru copilasi.

        Iar, pe ici pe colo, câte un hotelas mai rasarit, aranjat cu bun gust si dotat cât sa-l mai faca pe chiriasul de-o saptamâna sa-si mai doreasca un concediu si altadata acolo. In rest, totul de pe vremea lui raposatul: trotuare cu dale pe care le faceau ucenicii de la Liceul de constructii prin anii ‘80, borduri la fel (nu le dau idei, ca vor face ca-n Capitala sau in Bacau), cosuri de gunoi lipsa (unul la hectar). Si verde, cât mai putin, fireste, ca n-au mai incaput copacii de lacomia comerciantilor. Si, uite asa, ne uitam unul la altul, din balcon in balcon, cum ne ungem nevasta cu crema dupa plaja, eventual, mai iesim la o bere la pahar, de proasta calitate, dar vânduta, la fel, cu preturi prohibite, evident, in sonoritatile ascutite alte tuciuriilor care incearca sa te agate cu versuri in rime de fix doi bani.

        E, cum s-ar zice, un haos total, pe oriunde mergi. In schimb, toata lumea vrea bani, inclusiv edilii care nici macar pentru o lopata de asfalt nu gasesc mai apoi resurse in bugetul local. Si-atunci ma intreb, sa mai vreau sa-mi petrec zilele libere la noi ori sa-mi iau familia, cu catel, cu purcel, si sa plec mai la sud de Dunare, ca parca-s mai grijulii fata de turisti (cei care de fapt le umplu buzunarele) decât ai nostri?

        Cine a provocat valul de refugiati

        Miile de refugiati musulmani care se revarsa in Europa sunt efectul politicii europene de reimpartirea a sferelor de influenta. Occidentul nu este la primul val, imediat dupa caderea comunismului, est-europenii navalind, pentru un trai mai bun, in tarile din vest.

        Au urmat valurile de refugiati/imigranti din fosta Iugoslavie, Kosovo, Ucraina. Pe masura ce politica europeana redesena granitele si impingea interesele UE in zonele care apartinusera, traditional, URSS/Rusiei ori care erau nealiniate, populatia din acele zone isi parasea caminele de frica sau pentru a-si crea un viitor mai bun.

        Când interesele europene au trecut pe celalalt mal al Mediteranei, au inceput sa se produca si in Africa si Orientul Mijlociu aceleasi efecte. „Primavara Araba”, realizata in colaborare cu SUA a deschis Cutia Pandorei.

        Insurgentii finantati copios de SUA, Franta si Anglia au inceput sa lupte, alaturi de jihadisti impotriva trupelor guvernamentale, rezultatul fiind sute de mii de morti din rândul civililor, distrugerea economiilor tarilor respective si milioane de refugiati.

        Care au ajuns, la inceput, in tarile din jur. Cu exceptii: Israelul sau Arabia Saudita care nu vor sa auda de refugiati. iar dupa ce tarile din jurul Siriei, de exemplu, n-au mai putut primi alti refugiati, acestia au inceput sa fie indrumati spre Europa.

        Li s-a spus ca Germania ii asteapta cu bratele deschise si au traversat Marea Mediterana pentru a ajunge in Grecia, unde nu au intâmpinat mari dificultati in a se imbarca in autobuze catre granita.
        Este foarte posibil ca valul de imigranti din Orient sa fie regizat; asta nu inseamna, insa, ca acestia nu trebuie tratati ca oameni, fiind victimele unui conflict pe care nu l-au dorit si al unui joc de interese care ii depasesc.

        Problema este ca, chiar daca ar inceta luptele in Siria, exodul refugiatilor nu s-ar sfârsi. Tara se afla intr-o situatie dramatica, cu orasele distruse si economia la pamânt. Instalarea unui guvern pro-occidental nu va remedia problema deoarece, stim cu totii ce se intâmpla in aceste situatii: companiile vestice se vor conecta la resurse iar tara nu isi va reveni.

        Orasele Darmanesti si Moinesti, fara apa din cauza unei avarii

          Alimentarea cu apa in orasele Darmanesti si Moinesti a fost restrictionata, luni, 7 septembrie, in urma unei avarii aparuta pe conducta de aductiune Darmanesti-Comanesti-Vermesti-Moinesti, in jurul orei 11.30.

          Dupa cum ne-a informat directorul general al CRAB, Razvan Gaina, a fost vorba despre o pierdere de apa pe conducta respectiva.

          „Alimentarea cu apa poate varia de la restrictii de debit la sistarea totala, dar depinde si de cât de mare este consumul in cele doua localitati. Lucram la remedierea avariei, iar operatiunile nu ar trebui sa dureze mai mult de opt ore”, a spus directorul Razvan Gaina.

          Asadar, apa ar fi trebuit sa revina la robinetele din zona in jurul orei 19.30.

          Vine Toamna: se raceste vremea

            Vremea se va răci ușor în următoarele zile la nivelul întregii țări, temperaturile medii maxime situându-se la 20 de grade Celsius, iar după 10 septembrie se vor semnala ploi pe arii extinse, conform prognozei pentru perioada 7 – 20 septembrie, publicată luni de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).

            În Moldova, valorile termice diurne se vor menține, în general, în limite normale climatologic pentru această perioadă. pe parcursul primei săptămâni de prognoză, când se vor consemna medii ale maximelor diurne de 21 — 23 de grade și ale minimelor nocturne de 9 — 11 grade. Între 14 și 16 septembrie, vremea se va încălzi spre valori medii de 25 de grade ziua și 16 grade noaptea, pentru ca, la finalul intervalului de prognoză, regimul termic să redevină normal.

            Ploi slabe cantitativ se vor semnala aproape în fiecare zi a intervalului de prognoză, dar numai izolat, și doar în jurul datei de 12 septembrie va ploua pe arii extinse.

            La munte, în prima săptămână a intervalului de prognoză, vremea va fi răcoroasă, cu medii ale temperaturilor maxime între 10 și 12 grade, în timp ce nopțile vor fi destul de reci, cu medii termice de 2 — 4 grade. Între 13 și 16 septembrie, temperaturile vor fi în creștere de la o zi la alta, astfel încât se vor atinge 18 grade ziua și 8 grade noaptea și abia spre sfârșitul perioadei de prognoză regimul termic va reveni la normal, fiind estimate medii ale maximelor diurne de 16 grade și ale minimelor nocturne de aproximativ 7 grade.

            Probabilitatea pentru precipitații va fi mai mare între 10 și 12 septembrie, când acestea se vor semnala pe arii relativ extinse, apoi va crește din nou după 15 septembrie, când ploile vor fi slabe cantitativ.

            Estimările meteo sunt realizate de ANM pe baza produselor numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia.

            AGERPRES

            Un motociclist fara permis a intrat intr-o masina

              Poliţiştii moineşteni au fost sesizaţi, la data de data de 6 septembrie a.c. în jurul orei 9.30, despre producerea unui accident rutier cu victime, pe D.C. 184 din comuna Pîrjol.

              Din primele cercetări efectuate de poliţişti la faţa locului a rezultat că un tânăr de 22 de ani, din comuna Pîrjol, în timp ce conducea o motocicletă neînmatriculată pe DC 184 Băhnăşeni, într-o curbă la stânga nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi a intrat în coliziune laterală cu un autoturism, condus regulamentar din sens opus de un tânăr de 26 de ani, din localitate.

              Conducătorul motocicletei a fost trasnportat la Spitalul Municipal de Urgenţă Moineşti, unde a primit îngrijiri medicale.

              Din verificările efectuate de poliţişti a rezultat că tânărul de 22 de ani nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

              Ambele personae implicate în evenimentul rutier au fost testate cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost negative.

              În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui autovehicul neînmatriculat pe drumurile publice şi conducere fără permis.

              Un biciclist beat s-a dezechilibrat si a ajuns la spital

                Poliţiştii din Comăneşti au fost sesizaţi, la data de 5 septembrie a.c., în jurul orei 19.30, despre producerea unui accident rutier cu victimă, pe strada Ciobănuş din localitate.

                Din primele cercetări efectuate la faţa locului a rezultat că un bărbat de 57 de ani, din localitate, în timp ce se deplasa pe bicicletă pe strada Ciobănuş, s-a dezechilibrat şi a cazut pe carosabil.

                Biciclistul a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de1,23 mg/l alcool pur în aerul expirat.

                Acesta a fost condus la Spitalul Oraşului Comăneşti, unde i s-au prelevat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei şi a primit îngrijiri medicale, fără a necesita internarea.

                În cauză s-a întocmit dosarul penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

                Prinsi la furat de porumb

                  La data de 5 septembrie a.c., în jurul orei 23.00, poliţiştii din comuna Bogdaneşti au fost sesizaţi de un localnic de 32 de ani, despre faptul că persoane necunoscute sustrag porumb de pe un teren agricol care îi aparţine.

                  La faţa locului poliţiştii au depistat în flagrant doi bărbaţi de 39 şi 48 de ani, din comunele Oituz şi Pîrgăreşti, care au sustras 500 de kg ştiuleţi de porumb, cu două atelaje hipo.

                  Porumbul sustras a fost restituit persoanei vătămate, iar în cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

                  In doua zile, politistii de la Circulatie au dat amenzi in valoare de 56.000 de lei

                    Peste 150 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate de către polițiștii, în perioada
                    5-6 septembrie a.c., în cadrul unei acțiuni de prevenire a evenimentelor rutiere şi combaterea conducerii sub influenţa băuturilor alcoolice.

                    În zilele de 5 şi 6 septembrie a.c. poliţiştii rutieri şi de ordine publică au desfăşurat, în judeţul Bacău, o acţiune pentru reducerea riscului rutier şi combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa alcoolului.

                    În cadrul activităţilor desfăşurate, poliţiştii rutieri au verificat 818 autovehicule şi au testat cu aparatul etilotest 370 de conducători auto.

                    Au fost aplicate 168 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 56 245 de lei şi au fost constatate 9 infracţiuni din care 7 de conducere sub influenţa băuturilor alcolice.

                    Poliţiştii au reţinut 29 de premise de conducere, dintre care 19 pentru conducere sub influenţa alcoolului, 4 pentru depăşirea limitei legale de viteză, 3 pentru depăşiri neregulamentare şi 2 pentru nerespectarea culorii roşii a semaforului electric.

                    De asemenea, au fost retrase 5 certificate de înmatriculare.

                    A fost depistat un bărbat de 50 de ani, din Onești, care conducea un autoturism pe strada Industriilor din localitate, în timp ce avea o concentraţie de 1,10 mg /l alcool pur în aerul expirat.
                    În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere sub influenţa băuturilor alcoolice.
                    Poliţiştii au depistat un bărbat de 57 de ani, din Comăneşt, care conducea un autoturism pe DN 12 A, pe raza localităşii Straja, în timp ce avea o concentraţie de 0,91 mg/l,alcool pur in aerul expirat, rezultată în urma testării cu aparatul etilotest.
                    În cauză a fost întocmit dosar penal.

                    În localitatea Gheorghe Doja, poliţiştii au depistat un tânăr de 29 de ani, din comuna Răcăciuni care conducea o autoutilitară şi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.
                    Rezultatul testării sale cu aparatul etilotest a indicat valoarea de 0,95 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la S.J.U. Bacău, unde i s-au prelevat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
                    În cauză a fost întocmit dosar penal.

                    Consilierul Dragusanu, surprins spalându-si masina in fata casei

                      Un consilier local din partea PNL, Vasile Dragisanu, a fost fotografiat, sâmbata seara, spalându-si masina pe strada, in afta casei.

                      Cristian Ghinghes, proprietarul blogului Kristofer.ro, cel care l-a fotografiat, spune ca Ordonanţa 43/1997 privind regimul drumurilor prevede că spălarea si curatarea vehiculelor pe drumurile publice sunt interzise.

                      „Aseara 9sâmbata, n.n.), in timpul unei plimbari nocturne, când treceam pe Bulevardul Ionită Sandu Sturza, l-am surprins pe consilierul local Vasile Dragusanu spalându-si masina in mijlocul străzii. Nu oricum, ci cu spuma si cu jet puternic” – spune bloggerul bacauan.

                      aaaa

                      El a sunat la Politia locala pentru a semnala problema si spune ca, intr-adevar, un echipaj a sosit la fata locului, dar a plecat dupa mai putin de un minut fara sa ia nici o masura.

                      Pagina 1

                        pagina1

                        De astazi, Apollon Group este prima firma imobiliara cu buletin de Bacau

                        Ziua de 7 septembrie este, in fiecare an, pentru liderul pietei imobiliare bacauane, compania Apollon Group, moment de bilant, de analiza a experientei acumulate. Dar, aceasta experienta are acum propria ei „carte de identitate”, pentru ca a implinit 14 ani. A fost o facere pornita de la zero, pe un teren pe care nu gresim daca-l numim virgin, piata imobiliara in intelesul ei de astazi fiind, cu 25 de ani in urma, inexistenta in România. Ea a devenit, cu timpul, o adevarata industrie. In Bacau si chiar si la nivel national o voce puternica a devenit Florin Popovici, fondatorul si administratorul Apollon Group, primvicepresedinte al Uniunii Nationale a Agentiilor Imobiliare – UNAI.

                        Ce este Apollon Group acum, la 14 ani? Unul dintre cele mai cuoscute branduri locale, care atrage lunar sute de cumparatori, cu circa 2.000 de proprietati in portofoliu, actualizate zilnic, oferte vizualizate in fiecare luna de peste 10.000 de potentiali cumparatori. Compania – spune Florin Popovici – a crescut in pasi mici, dar bine calculati.

                        Franciza – o abordare la nivel national

                        Titlul de mai sus l-am folosit, intr-un articol despre Apollon si anul trecut. Am simtit nevoia sa-l reiau, pentru ca discutia de acum pe am avut-o cu Florin Popovici despre realizarile de 14 ani ale firmei sale a inceput tot de la sistemul de franciza pe care il practica. Iar pe Florin Popovici l-am simtit foarte mândru de el. „Ma gândesc la sistemul de francizare inca de acum doi ani e doi ani – spune managerul. Am si pus sistemul in practica, in Bucuresti, in Cluj-Napoca si in Ploiesti, pe lânga societatea mama, din Bacau. Eu l-am lasat un pic mai lejer, in sensul ca francizatul poate deveni si partener, prin plata unei redevente, in care intra promovarea ofertelor sale pe portalurile imobiliare mari cu care avem contract, in presa scrisa si pe internet. Franciza inseamna sa respecti regulile si procedurile firmei mama, dar noi incercam sa le respectam pe ale partenerilor. Sistemul functioneaza bine, dar mai sunt destule de facut. Sa ne amintim ca in anul 2007 au intrat pe piata noastra companiile mari, precum Century 21, Remax, Coldwell&Banker. Au incercat franciza, dar au dat chix in doi ani. Si datorita Crizei, ce-i drept, dar si pentru ca noi, românii, nu prea suntem invatati cu hamul pe noi”.

                        Invatare continua pentru agenti

                        Dincolo de strategie, de planuri, de targeturi si de parteneriate, la baza afacerii in imobiliare sta, insa, relatia cu clientul. Florin Popovici se poate numi un hârsit al domeniului, trecut prin toate de vreo 20 de ani incoace. Cauta, invata, le da si altora din stiinta sa, bate palma cu parteneri seriosi, dar reperul cel mai important ramâne clientul. Pentru client se impune respect si profesionalism.
                        Despre profesionalizarea agentilor imobiliari poate vorbi ore in sir. Nu slabeste niciodata latul. Anul trecut a scos la vedere „Academia Apollon”, un unicat pe piata imobiliara. Scoala agentilor imobiliari nu s-a inchis, insa. Este o miscare continua. Nici un agent imobiliar nu trebuie lasat sa practice meseria fara un atestat profesional. Iar pregatirea continua este o cerinta ca in multe alte domenii. La Apollon asistam, acum, la „Serile imobiliare”, in ultima joi a lunii (veritabile colocvii profesionale). Iar de doua ori pe saptamâna au loc sedinte de lucru cu angajatii, joia, timp de o ora, cu un work-shop sau un seminar, pe suport de curs.

                        Foto3

                        „Scoala” si pentru clienti

                        Doua ghiduri dedicate special clientilor sunt inca o noutate la Apollon Group. Ele se numesc „Cu noi vinzi” si „Cu noi cumperi”. Doua pliante din care fiecare poate afla de ce este importanta consilierea agentului imobiliar, care sunt beneficiile contractului de reprezentare, cum arata procesul de vânzare sau de cumparare „in linie dreapta” sau care este importanta pretului corect. „Clientul – spune Florin Popovici – are pretentii in tranzactii imobiliare. Dar, nu stie ce face, de fapt, un agent imobiliar pentru el. Practic, noi facem o calificare a pretentiilor clientului. Vedem exact ce buget are, ce zone locative prefera, de când cauta o locuinta sau un cumparator etc. Daca trecem toate acestea prin filtrul notru, scurtam cautarea. Dupa trei-patru vizionari clientul trebuie sa se hotarasca. Altfel ceva nu e in regula, ori la noi ori la el. Si avem destui clienti de acest gen.”

                        Agentul imobiliar de proximitate

                        In preajma oricarui posibil client trebuie sa se afle, permanent, un agent imobiliar. I-am putea spune, dupa modelul luat din alte domenii, „agentul imobiliar de proximitate”. Aceasta este formula aplicata acum, in organizare, de Apollon Group. „Noi lucram pe dapartamente si pe zone locative – am aflat de managerul firmei. Pe agentul din zona lumea trebuie sa-l cunoasca asa cum cunoaste postasul sau politistul”. Si monitorizarea portofoliului de clienti este esentiala in imobiliare, iar Apollon Group a aderat, de ceva timp, la un soft imobiliar care ofera un CRM (Control Resource Management – Program de management al relatiilor cu clientii) propriu, pentru o chestionare profesionista a afacerii. „In sistemul nostru – spune Florin Popovici – vrem ca toti cei care folosim un CRM sa avem o baza de date comuna, in care poti lista doar proprietatile in reprezentare exclusiva, prin care reprezinti clientul, pentru care devii ca un fel de mandatar cu procura”.
                        Iar pentru ca o baza de date, un relational, trebuie intretinute permanent, pe cei de la Apollon ii vom gasi, in perioada 25 – 27 septembrie, intr-un stand propriu si la Târgul National Imobiliar de la Romexpo. Targetul companiei pentru anul 2016 inseamna 20 de parteneri, dar pâna in 2018 circa 100, poate chiar 150.

                        Foto2
                        „Genul acesta de afaceri sunt iubirea vietii mele, in plan profesional. De aceea, tin sa fac totul ca la carte. Secretele afacerii noastre sunt profesionalizarea, corectitudinea si relatiile parteneriale. Acum punem mare accent pe dezvoltarea sistemului de franciza si pe profesionalizarea agentilor imobiliari. Noi imbratisam schimbarea, pentru care in mod constant provocam practicile traditionale de pe piata imobiliara, pentru ca avem o dorinta puternica de a imbunatati modul in care industria noastra functioneaza. La noi NU «merge si asa». Noi «facem imobiliare» intr-o maniera cu totul diferita, pentru a ne diferentia de celelalte agentii imobiliare”.
                        Florin Popovici, managerul Apollon Group Bacau

                        Artistii pietei

                        Un drum de sâmbata la piata, când omul poate are mai mult ragaz, poate fi o desfatare precum o poveste. Evident, când intri in piata grabesti pasul sa treci rapid de „producatorii” tuciurii, cu ghiuluri de aur. Si mai apoi ai sa incepi sa rasfoiesti file de viata. Asta, daca ai rabdare atunci când cumperi o rosie, o vânata sau un strugure, care in ciuda secetei umplu piata cu abundenta si culoare. Si atunci când cumperi, nu te uita doar la produse si la banii din portofel. Uita-te in ochii celui care vinde, uita-te la mâinile lui, vorbeste-i. Si-ti va raspunde, si-ti va impartasi lucruri pe care poate le stii sau le banuiesti, dar si o multime de lucruri uimitoare, cam asa cum afli când, de exemplu, te uiti la Discovery.

                        I-am numit „artistii pietei” pe acesti oameni munciti si apasati de poveri. Iata, sa zicem, familia lui Nelu, din Balaneasa – Livezi. Adica, el si sotia, amândoi cu mâinile zgâriate de tepii tufelor de catina, de unde au cules fructele considerate un leac miraculos. E 10 lei kilogramul. Le pui cu miere de albine, la borcan, le lasi o vreme sa se imprieteneasca, si când crivatul va vui pe la ferestre, vei sta in confortul casei tale calduroase si vei lua cu lingurita din aceasta minune, care-ti va alunga din betesuguri. Si a mai adus Nelu pe taraba din piata coarne coapte, un fruct nedrept de ignorat, dar si o tolba de perje care s-au vândut intr-o secunda, de bune ce sunt pentru magiun. Sau povidla, cum ii mai spunem prin Bucovina.

                        Doi pasi mai incolo, un tinerel care are taraba plina de castraveti a inchinat steagul si doarme adânc, asezat pe scaun si capul sprijinit pe gramada de legume. Are grija de el si marfa lui doamna Elena, de la taraba vecina, de loc din Dienet, localitate vestita pentru legumicultura. Si ce rosii apetisante, mari, carnoase si zemoase de-ti vine sa musti pe loc din ele, sa-ti ostoiesti setea si foamea! Dar doamna Elena e un pic trista, fiindca seceta i-a dijmuit amarnic recolta. Si ne spune ca preturile sigur vor salta, fiindca oricine ar vrea sa recupereze cât mai mult din ceea ce a investit in ce a distrus canicula. Iar privirea ei abatuta, mâinile pe care munca parca a pus smirghel, dau si mai multa greutate vorbelor sale.

                        DSC_0059

                        Toate aceste impresii, dar si multe altele, pe care doar rigorile de spatiu jurnalistic ne impiedica sa le desfasuram, le-am adunat de prin Piata Sud. Si daca tot le-am zis artisti acestor oameni, datorita talentului lor, a tenacitatii, a stoicismului, nu trebuie in nici un caz sa uitam de doamna Maria Danculea, a carei taraba este ca o expozitie de arta (o vedeti in poza de pe prima pagina). O doamna care ne ofera tot ce anotimpurile aduc mai bun pe lumea asta, de la zmeura, rebize negre și rosii, la siropuri de brad si alte celea, dulceturi de trandafiri, flori frumoase si o gramada de bunataturi. Doamna e usor de reperat printre ceilalti comercianti, fiindca are o distinctie aparte, iar produsele sunt prezentate asisderea, apetisant, ambalate frumos. Toate sunt rodul muncii sale si ale familiei sale, de la Letea Veche, unde are o gospodarie de invidiat.

                        Nimic, insa, din toate acestea nu este vizibil decât in cazul in care, in zorul zilnic, vei gasi acel mic ragaz esential. Pe care il cautam, pe care il avem la indemâna, dar nu stim cum sa il obtinem. Doar ca sa iti oferi o clipa de bucurie. Despre muraturi inca e devreme sa vorbim, dar se apropie timpul…

                        Un concert-bijuterie: Mike Godoroja&Blue Spirit

                          Curtea interioara a colegiului „Ferdinand I” a gazduit, sâmbata seara, un eveniment muzical precum o bijuterie. A fost vorba despre concertul sustinut de Mike Godoroja&Blue Spirit, care de fapt a fost incursiune in istoria muzicii de buna calitate, din genul rock, in special axata pe Led Zeppelin.

                          Evenimentul a fost organizat de Asociatia „Alumni Ferdinand” si a avut scop caritabil, de strângere de fonduri pentru Fondul Elevilor Silitori, adica acei elevi buni la invatatura, dar cu situatii familiale precare.

                          Inconjurat de muzicieni tineri, dar cu studii temeinice, dupa cum i-a prezentat, Mihai Godoroja a sutinut o adevarata lectie despre muzica buna, a facut indemn la bune maniere muzicale, a rostit istorii nestiute despre cei care au creat muzica buna si astfel au infrumusetat lumea. Evenimentul a fost un succes, apreciat cum se cuvine de un public matur si bine pus la punct in privinta culturii muzicale, in rândurile caruia s-au aflat elevi, profesori si absolventi ai Colegiului.

                          In deschiderea concertului Godoroja&Blue Spirit au evoluat elevi ai liceului. Pe ansamblu, asadar, evenimentul a fost un cadou exceptional, un eveniment cu adevarat de salon de arta, marca „Alumni Ferdinand”.

                          Premii peste premii pentru elevii de la „Economic”

                            „Indrazneste sa dezbati!” este indemnul sub semnul caruia, la Slanic Moldova, „kilometrul 0 al dezbaterilor academice”, dupa cum au spus organizatorii, s-a desfasurat Competitia Nationala de Dezbateri, sectiunea elevi, din cadrul proiectului „Tinerii in viata comunitatii 3.”

                            Evenimentul a fost organizat de ARDOR Moldova, in parteneriat cu Ministerul Educatiei. A fost un concurs la care s-au inscris peste 90 de elevi din toata tara, care au participat pe doua sectiuni: Karl Popper si World School.

                            La concurs a fost reprezentat si Colegiul Economic „Ion Ghica” Bacau de o echipa formata din patru tineri entuziasti, care „au plecat visatori si s-au intors invingatori”, dupa cum a spus Mihai Caliu. Elevii bacauani, coordonati de prof. Iuliana Botezatu, au concurat la sectiunea Karl Popper, unde echipele au fost mixate cu participanti din judete diferite. In urma competitiei, „economistii” au fost pe podium: Georgiana Nutu (clasa a XII-a C) a obtinut Premiul I – Individual (pentru cel mai bun vorbitor) si premiul I – Echipa (echipa Clio din care a facut parte), Raluca Munteanu (clasa a XII-a C) a obtinut Premiul II -Echipe, cu Echipa Relativ, Larisa Popa (clasa a XII-a C) si Mihai Caliu (clasa a XI-a B) au obtinut Mentiuni – Echipe.

                            Cei patru elevi activeaza in cadrului Cercului de Dezbateri Istorice al Colegiului „Ghica” Bacau, coordonat de prof. Iuliana Botezatu. „Felicit tot participantii, dar mai ales pe elevii mei, care au dovedit ca au inteles ca cea mai puternica arma neconventionala este… argumentul”, ne-a declarat prof. Iuliana Botezatu.

                            Batut de nevasta

                              Un barbat de 57 de ani, din Bacau, a avut nevoie de ingrijiri medicale dupa ce a fost batut de sotie cu o bara din metal.

                              Omul s-a prezentat la camera de garda a Spitalului Judetean Bacau cu o rana destul de grava la cap si a ramas internat in Sectia de Neurochirurgie pentru a fi tratat corespunzator, mai ales ca prezenta si o fractura de craniu.

                              Desi a fost altoit bine de consoarta, acesta nu a vrut sa depuna plângere impotriva ei la politie, ceea ce inseamna ca ea ar putea scapa fara sa fie cercetata.

                              Reteritorializari, expozitie – experiment de arta moderna

                              Filiala Bacau a Uniunii Artistilor Plastici propune bacauanilor, amatori de arta moderna, o inedita expozitie experiment foto-video, instalatie, la Galeriile ALFA. Expun studenti masteranzi ai Universitatii de Arte “George Enescu” – Facultatea de Arte Vizuale si Design, subordonata conceptului de reteritorializare, care, in Occident, a câstigat teren, atât in arta plastica, in muzica, arhitectura, dar si in social sau economic.

                              “In expozitie, care s-a bucurat de interes la Galeria apARTE din Iasi, nu avem nu mai fotografie, ci si video sau instalatie. Tinerii artisti cauta idei si lucreaza cu ele, folosind mijloacele moderne de transpunere, reteritorializam un spatiu, un obiect, prin fotografie si imagini video. Artistul nu da o cheie de citire, insa ochiul trebuie sa fie educat, el lucreaza cu elemente de gândire, cu simboluri, este vorba de o noua atitudine fata de arta”, a spus la vernisaj lect univ dr. Bogdan Teodorescu, coordonatorul expozitiei.

                              In cadrul acestui experiment artistic, limbajul plastic este unul iesit din tiparele normalului, autorii reinventând spatiile si utilitatea acestora, dându-le noi conotatii. De altfel, titlul evenimentului trimite catre asemenea distorsionari vizuale ale concretului practic. Sub un ambalaj banal, prin trimiteri subtile sau strigate in gura mare, operele de arta, in diferitele lor forme, provoaca la o eliberare din realitatea cotidiana, generând conflicte intre idei si prejudecati.
                              Contrar uzantelor, nu a avut loc un vernisaj clasic, publicul vizionând lucrarile, fara interventia criticului, dupa care au urmat dialoguri cu aristii.

                              “Tematica pe care ne-am propus-o este una actuala – reteritorializarea, care preocupa astazi sociologii, politicienii, militarii, administratiile, organizatiile mondiale, dar si artistii, care nu pot sta indiferenti la ceea ce se intâmpla lânga ei. Reteritorializarea, fie ca este vorba de oameni, populatii, animale, obiecte, industrii, este, pentru artist, jocul cu spatiile, redefinirea lui, cu ideile si mesajele, din care nu lipesc tehnicile moderne. Lucrarea mea, care a fost expusa si la Saloanele Moldovei de la Chisinau, fiind nominalizata la premiu, apoi la Paris, la Luvru, intrând, din cei 8000 de participanti, in catalogul expozitiei, contine, in esenta, acelasi mesaj, care trebuie descoperit”, a fost raspunsul lui Ovidiu Ungureanu, anul II, initiatorul acestei expozitii, dar si sponsorul principal. “Unui obiect care si-a pierdut utilitatea primara (o masina), i-am reinventat spatiul, dându-i o alta destinatie si semnificatie: daca, de obicei, privim din masina spre exterior, acum privim din exterior spre interior, este un fel de a te juca cu volumele” – Ciobanu Daniel, anul II.

                              “Exista un conflict direct intre fotografie si pictura, problema este ca fotografia reproduce un obiect care exista independent de imagine. Subiectul este un pretext, cele trei lucrari ale mele, sunt niste erori fotografice, greu de definit teoretic. Revenind la tema, ideea este de a lua un fapt concret, cum este Biblioteca Centrala Universitara, in cazul meu, am dublat imaginea si s-a creat una noua, independenta de imaginea reala”, Teodor Badarau, anul I.

                              La vernisaj am remarcat prezenta maestrului Ilie Boca, impresionat de ideile transpuse, de mesaj si tehnicile folosite de autori, a sculptorului Gheorghe Zarnescu (“Daca este oferta, sigur sunt si consumatori. Agest gen de lucrari este foarte bine primit in tarile europene”), dar si a pictorului naiv Catinca Popescu.

                              Expun studentii masteranzi, Ovidiu Ungureanu, Tudor Chertz (Bacau), Teodor Badarau, Sânzâiana Ceteras, Daniel Comendant, Mihai Nistor, Vlad Onescu (autorul lucrarii de pe afisul expozitiei), Adrian Poroh, Ciprian Pricop, Rares Radulescu.

                              Expozitia foto-video, instalatie este deschisa pâna pe 19 septembrie 2015.

                              Gheorghe Baltatescu
                              Liviu Maftei

                              ULTIMELE ȘTIRI

                              La Insula de Agrement

                              fd-mp4

                              tttg