A fost o vreme când Strada Mare, actuala Mihai Viteazul, era buricul comercial al Bacaului. O strada cât un mall desuet: puzderie de pravalii marunte, cam intunecoase, cu rafturi pâna in tavan si vânzatori care, pâna in anii ’70, când buldozerele au sfarâmat totul, inca mai aminteau de vechii negustori cu aer caragialesc.
Podelele micilor magazine erau invariabil unse cu gaz, sa fie curatenie si mai ales sa miroase a curatenie, si scârtâiau amarnic sub talpile musteriilor. Se gaseau pe Strada Mare de la frizerii si spiterii, pâna la magazine cu fieraraie, cuie sau biciclete. Insa cele mai cu staif pravalii erau cele cu textile, pline ochi cu marfa.
Valuri de stofe despre care iti puteai lesne inchipui ca le-a adus vreo corabie de prin bazarurile turcesti, rochii sau costume barbatesti atent asezate pe manechine goleau lesne portofelele musteriilor de ambe sexe, mai ales pe cele ale doamnelor in cautare de individualitate vestimentara. Iar daca la colt era un magazin cu stofe, imbracaminte sau incaltaminte, puteai fi sigur ca doua pravalii mai incolo gaseai si o croitorie ori o cizmarie. Si nu era ca acum, când magazinele ba isi schimba profilul de activitate de la o zi la alta, ba dispar cu totul, dupa cum le bate crivatul economiei de piata. Pe atunci, afacerile erau afaceri, mostenite din tata in fiu, iar musterii le regaseau in acelasi loc de generatii intregi.
Cine isi aduce aminte de vremurile acelea, nu prea demult apuse, nu se poate sa nu fie incercat de nostalgia unor lucruri ce nu se mai regasesc decât prin decorurile vreunei scene de teatru. Probabil nu se poate cuantifica pasiunea pentru moda pentru a face o comparatie intre acele vremuri si cele actuale, dar posibil sa fi ramas la fel. La urma urmei, cochetaria este o constanta in viata omului. Diferenta intre vremuri este, poate, doar aceea ca acum exista mai multe sulemeneli, iar frumuseatea naturala era mai lesne vizibila altadata fata de acum, când trebuie sa o cauti atent pe sub straturile de jojoba, hamamelis si alte asemenea enigme cosmetice. Cert este ca pasiunea pentru haine se traduce printr-o si mai mare abundenta de magazine de profil.
Si nu e rau, numai ca daca altadata comerciantul era un personaj, ba chiar o personalitate a urbei, care punea suflet si sa dadea de ceasul mortii ca toti clientii sa ii plece multumiti din magazin; astazi, acest suflet pare sa fi disparut, sufocat de goana dupa un profit rapid, ori de calitatea indoielnica a marfurilor. Insa dupa cum moda este ciclica, poate ca si bunele obiceiuri ale comerciantilor vor reveni la stadiul in care unii dintre noi le-am vazut si le-am savurat pâna prin anii ’70.
