sâmbătă, 3 ianuarie 2026
Acasă Blog Pagina 3250

Povestea salvarilor relatata de Arafat. Cum saboteaza functionarii din Ministerul Sanatatii achizitia de ambulante

    Aflat sub titul unui atac concentrat din partea anumitor formatori de opinie, care-i cer demisia, Raed Arafat a povestit, pe Facebook, cum, de patru ani incearca sa cumpere ambulante pentru innoirea parcului si cum, in fiecare an, functionarii din Ministerul Sanatatii saboteaza, prin diferite mijloace, acest program. „Din cauza lor, vom pasi in anul 2016 cu peste 65% din ambulantele de urgenta la Ambulanta si SMURD cu o vechime de peste 7 ani, acest lucru fiind aplicabil si echipamentelor medicale din ambulantele respective” – spune Arafat.

    Povestea luptei împotriva “sistemului”

    „Ne întrebăm de ce nu merg lucrurile? De ce nu progresăm mai repede? Am decis să spun publicului povestea acordurilor cadrul pentru achiziția de ambulanțe, o poveste care a durat din 2010 și până în iunie 2015, cu blocaje și tentative de oprire a proiectului de dotare multi-anuală a serviciilor de ambulanță și SMURD, în pofida faptului că toate guvernele de atunci au alocat anual sume importante pentru acest proiect. Iată mai jos povestea:

    În ultimii ani, dar mai degrabă începând cu sfârșitul anului 2011 și începutul anului 2012, au început să circule în spațiul public povești despre achiziția de ambulanțe și relația mea cu firma Deltamed, lucruri pe care le-am clarificat de mai multe ori. La fiecare situație de urgență mai deosebită în care mi se solicita demisia (Apuseni, Siutgol, Colectiv) apare povestea “corupției” mele și a modului în care s-au achiziționat ambulanțele, fără a avea dovezi concrete și cu date neancorate în realitate. Puțini stiu însă povestea completa a luptei împotriva “sistemului” din interior, astfel încat să avem ambulanțe de calitate în sistem și să evitam situația în care ne-am aflat în 2007 când ambulanțele aveau deja o vechime de 7-8 ani, începând să se defecteze frecvent și să coste mult la întretinere.

    Din păcate, ne apropriem de o situație similară și iată ce s-a întâmplat în ultimii 4 ani de fapt:
    Dupa achiziția masivă de ambulanțe în 2007, având ca sursa financiară Taxa pe viciu, am stabilit că vom merge pe acorduri cadru de 2-4 ani care să ne permită o dotare continuă și o menținere a dotării sistemului fără a mai trebui să facă statul un efort financiar major pentru un număr mare de ambulanțe care să îmbătrânească simultan, cum a fost cazul în 2007.

    Astfel, în 2008 am realizat la Ministerul Sănătății, prin licitație deschisă, un acord cadru pe mai mulți ani, licitațiile fiind câștigate de mai multe firme, pentru diferite tipuri de ambulanțe și autospeciale.

    Intrând în criza economică și asistând la destabilizarea leului, cursul Euro -Leu s-a modificat de la 1 euro=3,7 la paroximativ 1 euro=4,2 lei. Firmele caștigătoare ne-au înștiințat că nu mai pot să livreze la cursul de 3,7 lei pentru un euro decât un număr limitat de ambulanțe însă că ar putea livra integral ambulanțele daca am ajunge la 3,9 lei pentru un euro.

    Deci ei nu au solicitat să ajungă la cursul euro-leu real, ci doar să aibă o adjustare până la 3,9, sa nu intre în pierderi. Aici ne-am confruntat cu “sistemul” la nivelul de directori și experți și așa mai departe, care au decis că nu putem accepta oferta firmelor și să ajustăm cursul Euro-Leu cu 0.2 lei fiind obligatorie repetarea licitațiilor. Asa s-a și întamplat – firmele au livrat un număr limitat din ambulantele contractate și s-au anulat acordurile cadru multi-anuale cu acordul părților. Acest lucru a dus la o dereglare în planul de înlocuire a ambulanțelor uzate, avand la momentul respectiv înca ambulanțe din anul 2000 și 2001.

    Repeterarea procedurii de lictiatie însemna luni de zile, ce s-a dovedit a fi așa, durând până în Octombrie 2010. “Sistemul” nu a dorit să înțeleagă și să-și asume răspunderea că o schimbare bruscă a cursului Euro-Leu însemna ca un acord cadru care era efectuat în timpul în care cursul Euro-Leu era stabil trebuia să fie corectat, mai ales că era vorba de 0,2 lei/euro. Însă s-a preferat să fim foarte stricți și să repetăm licitația, mai ales că s-a descoperit o frază în acordul cadru care spunea că prețul rămâne fix și nu se poate schimbă, însă aici a fost greu să convingi funcționarii că prețul oricum rămâne fix în referința la Euro și se modifică doar cursul de schimb.

    În 2010, am realizat din nou licitații pentru ambulanțe și autospeciale de intervenție pentru serviciile de ambulanță și SMURD, cu precizarea clară către serviciul de achiziții că trebuie prevazut în acordul cadru că la fiecare contract subsecvent semnat să fie ajustat cursul Euro-Leu la cursul de schimb al Bancii Nationale din ziua semnării contractului. La aceste licitații eu personal nu am fost nici în comisia de întocmire a caietelor de sarcini și nici în comisia de evaluare. Am avut comisii mixte în acest sens cu experți din Ministerul Sănătății și din Ministerul de Interne. Specificațiile tehnice din caietele de sarcini se fac în baza standardului european pentru ambulanțe, respectiv CEN 1789 sau SRN 1789, în varianta româneasca, și nu după cheful unei persoane sau alta.

    Licitatiile s-au realizat, si cum se intampla de regula, rezultatele au fost contestate ajungand in final la deciziile definitive ale Consiliului de Solutionare a Contestatiilor care a dat dreptate, cu o singura exceptie, comisiilor de la Ministerul Sanatatii. Culmea este ca acolo unde nu s-a dat dreptate comisiei de la MS castigatorul initial era o firma din Iasi cu un caroser de ambulante din Cehia iar dupa solutionarea contestatiei, firma castigatoare a devenit Porsche Romania impreuna cu Deltamed ca si caroser.

    De mentionat ca principala firma contestatoare avea o problema cu standarul european, a carui certificat trebuia emis de catre un organism notificat din interiorul UE, firma devenind ne-elgibila prin faptul ca certificatul de standard era emis de un organism din afara UE si care nu putea fi luat in considerare. Consiliul de Solutionare a confirmat decizia comisiilor Ministerului Snatatii, insa firma respectiva a inceput sa trimita reclamatii si sa denigreze personalul ministerului, inclusiv persoana mea, chiar si dupa ce ii s-a explicat clar de ce nu pot fi eligibili, acest lucru fiind la moda, “daca nu castigam inseamna ca cei care au castigat au mituit”, chiar daca nu suntem in regula si stim bine acest lucru. De fapt firma respectiva incepuse sa arunce cu noroiul in comisiile Min. Sanatatii inca din timpul evaluarilor, aceasta fiind o metoda de presiune exercitata asupra celor care fac evaluarea.

    Anul 2011

    Dupa finalizarea licitatiilor, au fost semnate acordurile cadru si am pregatit primele contracte subsecvente pentru anul 2011 avand si prevedere bugetara pentru acest lucru. S-a produs o schimbare la MS, fiind inlocuit ministrul, iar la un scurt timp dupa, s-au produs unele schimbari in unele directii importante in cadrul ministerului. Ca sa inteleaga omul de rand, orice document, mai ales contractele, se avizeaza de mai multe directii si secretari de stat, pana este acesta semnat de ordonatorul de credite, respectiv Ministrul Sanatatii.

    Dupa lansarea procedurii de semnare a contractelor subsecvente, am observat ca lucrurile se taraganeaza si intarzie, iar livrarea ambulantelor trebuia sa fie efectuata pentru contractele respective pana la sfarsitul anului, altfel se pierd fondurile alocate. A durat in anul 2011 cateva luni ca sa ajungem sa semnam contractele subsecvente pentru ca la Directie Economica nu se vroia semnarea in ideea ca “nu avem bani in cont”. Ideea de a avea bani in cont era noua pentru mine pentru ca avand o prevedere bugetara in bugetul de stat insemna ca poti semna contractele linistit.

    A trebuit sa obtin o adresa de la Minsitrul Finantelor de atunci care sa spuna negru pe alb ca in Romania nu se lucreaza cu bani in cont ci cu prevederi si credite bugetare si ca semnarea contractelor este legala si corecta. Momentul la care s-au semnat contractele, functionarii ministerului au decis ca nu vor respecta prevederea de adjustare a cursului Euro-Leu cum se prevedea in documentatia de atribuire a lictiatiei si vor semna la cursul ofertei, fiind o noua incercare de a bloca achizitia, insa firmele au acceptat sa semneze fara ajustare in anul respectiv diferenta fiind una mica intre pretul de oferta si cel de la ziua semnarii. Rezultatul pentru anul 2011 era ca nu am reusit sa achizitionam decat o parte mica din autospecialele ce puteam achizitiona din cauza ca semnarea s-a facut foarte tarziu (in cursul lunii noiembrie) fiind timpul pana la livrare foarte scurt. Restul fondurilor alocate ambulantelor au fost utilizate in alte scopuri sau date inapoi.

    Anul 2012

    In anul 2012 am primit din nou fonduri pentru achizitia de ambulante pentru anul respectiv si am inceput din nou procedurile de semnare a contractelor subsecvente. Surpriza mare a fost cand functionarii ministerului au inceput sa comenteze ca ei nu accepta sa semneze decat daca nu corectam cursul Euro-Leu si firmele vand la cursul de oferta din 2010. Pe buna dreptate, firmele au refuzat si a inceput o batalie intreaga in interiorul Ministerului Snatatii pentru a rezolva problema.

    Au inceput sa iasa la iveala cum ca acordurile cadru sunt semnate in afara prevederilor documentatiei de atribuire si cum ca in forma in care sunt acordurile semnate noi nu putem sa adjustam cursul Euro-Leu. Mie mi s-a parut ciudat acest aspect mai ales ca s-a raspuns inclusiv la clarificari in sensul in care cursul euro-leu urmeaza a fi adjustat la fiecare contract subsecvent. Am inceput sa ma interesez, cu sprijinul si a unor functionari din cadrul MS, despre ce solutii avem. Am inceput sa aud comentarii gen “daca au semnat firmele si i-am pacalit de ce sunteti suparat, sa livreze acum asa cum au semnat” , insa persoanele respective nu intelegeau ca noi ca minister nu putem “pacali” firmele si nu putem sa ne batem joc de ei din momentul din care noi ne-am angajat oficial prin documentatia de atribuire.

    Dupa o discutie cu un avocat renumit asupra spetei si dupa consultarea informala a mai multor oficiali din mai multe institutii, solutia optima era semnarea unor acte aditionale la acordurile cadru care sa le aduca in legalitate in conformitate cu documentatia de atribuire. Am pregatit actele aditionale si aici ne-am blocat din nou pentru ca functionarii responsabili de avizari s-au inteles sa nu le avizeze, fara un motiv clar.

    Daca respectivii nu avizeaza, ministrul nu semneaza si asa ne-am blocat si am inceput negocieri continue prin secretariatul general cu functionarii respectivi, insa fara rezultat. Intre timp a venit un nou ministru si impreuna am incercat sa gasim o solutie, iar dansul a trimis corpul de control sa verifice toate acordurile cadru, concluzia fiind ca este obligatoriu sa fie aduse acordurile cadru in conformitate cu documentatia de atribuire. Intre timp cineva a sfatuit sa fie intrebat ANRMAP ca autoritate in domeniul achizitiilor si s-a trimis o intrebare care nu era una corecta omitand sa mentioneze ca toate ofertele erau in Euro si Lei sau in Euro si ca nici una nu era numai in lei. Raspundul ANRMAP era in baza intrebarii incomplete insa si asa nu era transant impotriva, lasand decizia la indemana ministerului.

    Am continuat sa ne consultam informal cu experti in domeniu si am solicitat unor experti sa se uita la documentele de licitatie si toti ajungeau, cu exceptia functionarilor din minister, la concluzia ca cea mai buna solutie este semnare unor acte aditionale de corectare a acordurilor cadru. Intre timp a devenit premierul ministru interimar al sanatatii si am primit delgatia de a conduce ministerul. Eram in situatia de a pierde din nou fondurile alocate si a nu achizitiona nici o ambulanta daca se prelungeste situatia cu functionarii Ministerului Sanatatii mai mult, si atunci am solictat in scris de la cele doua directii responsabile motivatia pentru care nu doresc sa semneze. Am primit motivatiile si am decis sa semnez pe propria raspundere actele aditionale la acordurile cadru astfel incat sa corectez greselile din acordurile respective si sa putem semna si contractele subsecvente. Aceasta era unica solutie ce putea rezolva situatia de blocaj nejustificat in care eram.

    Astfel am scris o nota justificativa in care am explicat toate aspectele si motivele care stau la baza asumarii raspunderii pe semnarea actelor aditionale fara avizele directiilor si fara avizul CFP (controlul financiar preventiv). Dupa ce am semnat actele aditionale am pregatit contractele subsecvente iar directiile respective si functionarii respectivi au refuzat din nou sa semneze astfel incat din nou mi-am asumat raspunderea si am semnat fara aviz din partea directiilor responsabile si fara avizul CFP. Din nou si in anul 2012 am reusit sa achizitionam doar o parte din ce trebuia sa achizitionam avand in vedere intarzierea mare in semnarea contrectelor subsecvente si perioada scurta ramasa pana la sfarsitul anului nepermitand livrarea decat a unei cantitati limitate de ambulante. In mod normal, din momentul din care mi-am asumat raspunderea si am semnat actele aditionale, functionarii nu mai aveau motive pentru nesemnarea contractelor subsecvente si totusi blocajul lor a continuat fara motive clare.

    Anul 2013

    In anul 2013 a fost numit un nou ministru la conducerea Ministerului Sanatatii si i-am explicat situatia prin care am trecut cu ambulntele si faptul ca deja intram in pericolul de a nu mai putea inlocui ambulantele care se defecteaza, mai ales ca primele au fost achizitionate in 2007. Functionarii respectivi au refuzat in continuare sa semneze contractele subsecvente pentru anul 2013 iar eu am chemat in control Curtea de Conturi pentru a verifica actele semnate de mine prin asumarea raspunderii, un lucru obligatoriu dupa ce un ministru sau secretar de stat isi asuma raspunderea.

    Reprezentantii Curtii de Conturi au petrecut aprox. 8 saptamani in MS si au verificat toate documentele ajungand la concluzia ca asumarea raspunderii nu a adus prejudicii bugetului statului si corectarea efectuata prin actele aditionale a fost una materiala. Aceasta concluzie a fost semnata in cadrul unei sedinte de conciliere si a fost adusa la cunostinta functionarilor respectiv care au si semnat nota de conciliere. Totusi, dupa plecarea reprezentatilor Curtii de Conturi comentariul a fost ca parerea Curtii de Conturi “nu conteaza” si au ramas functionarii respectiv consecventi pe refuzul de a aviza noile contracte subsecvente.

    Astfel, am trecut la faza urmatoare si am chemat Ministerul Finantelor, respectiv Inspectia de Stat in finante de la ANAF, sa efectueze un control pe asumarea raspunderii din 2012. Expertii finantelor au petrecut aproximativ 3 luni in Ministerul Snatatii verificand toate licitatiile de ambulante din 2007 precum si licitatiile de elicoptere, elaborand un raport amplu de control care a fost definitivat si aprobat de Ministrul Finantelor in Octombrie 2013. La primirea raportului Ministrul Sanatatii de atunci, a chemat functionarii respectivi si le-a pus in vedere ca in urma notei Curtii de Conturi si a raportului de la Min. Finantelor el nu mai vede nici un motiv ca acestia sa nu avizeze contractele subsecvente, lucru care s-a si facut insa tot tardiv, pierzand din nou o mare parte din bani pentru ca firmele nu au putut sa livreze decat o parte mica din ambulantele ce trebuiau livrate, fiind foarte scurta perioada ramasa pana la sfarsitul anului.

    Anul 2014

    In anul 2014, nu mai exista scuza cu adjustarea cursului Euro-Leu, asa ca trebuia gasite alte scuze. Sumele alocate erau impartie in doua, 17 milioane lei la inceputul anului si aproximativ 72 miloane lei la rectificarea din luna Iulie. Astfel, cu prima suma am incheiat contracte subsecvente prin luna Mai. Cand am primtit a doua suma, functionarii au refuzat sa semneze avizarea pentru urmatoarele contracte subsecvente in ideea ca prima data sa vedem livrate cantitatile din primele contracte subsecvente din prima suma.

    Degeaba am explicat doua luni ca nu exista nici o prevedere legala impotriva a avea mai multe contracte subsecvente semnate cu firmele chiar daca nu s-au livrat primele echipamente pentru ca nu putea nimeni sa-i schimbe parerea functionarilor. Abia dupa aproximativ doua luni am cerut un punct de vedere unui jurist din afara Min. Sanatatii care a elaborat un punct de vedere documentat si l-am trimis catre Min. Sanatatii si atunci s-a deblocat situatia, insa tot tarziu asa ca nu am putut sa utilizam toata suma pusa la dispozitia de Guvern si am ramas si cu unele ambulante si autosepciale de multiple victime nepreluate si neplatite la sfarsitul anului pentru ca nu erau finalizate definitiv.

    Anul 2015

    Acest an era ultimul an pentru acordurile cadru care aveau durata maxima de 4 ani. Am primit o suma de aproximativ 90 milioane lei pentru ambulante la Min. Sanatatii si am inceput sa pregatim contractele subsecvente, semnand prima data din nou pentru masinile care nu s-au achizitionat in 2014 si au ramas neplatite. Cu toate ca am incercat inca de la inceputul anului sa semnam contractele subsecvente pentru intreaga suma, tot am fost intarziati si amanati iar la un moment, functionarii Ministerului Sanatatii au decis ca ei nu vor semna decat contractele subsecvente pentru masinile care pot fi livrate pana in 30 Iunie, avand in vedere ca acordurile cadru se termina atunci, cunoscsnd bine si faptul ca era imposibil firmelor sa livreze ambulantele intr-un interval atat de scurt.

    Insa cu totii stiam ca legal, poti semna ultimul contract subsecvent inclusiv in ziua de 30 Iunie, iar livrarea poate fi efectuata ulterior in cursul anului. Cu toate explicatiile nu am reusit sa-i convingem pe functionarii respectivi sa semneze si sa avizeze contractele. Astfel am recurs la trimiterea unei adrese catre ANRMAP prin care am solicitat un punct de vedere la care raspunsul a venit rapid confirmand ce stiam si anume ca livrarea poate fi efectuata dupa ce trece data limita a acordului cadru important fiind sa se semneze contractul subsecvent pana la data de 30 Iunie.

    Am gasit si alte raspunsuri ale ANRMAP in acest sens dar si un ghid de bune practici emis de Min. Fondurilor Europene care confirmau acest aspect. Cu toate deligentele si toate incercarile de a convinge functionarii sa semneze contractele subsecvente, acestia au refuzat, lasand data de 30 Iunie sa treaca si astfel anuland orice speranta ca serviciile de ambulanta si SMURD sa primeasca alte ambulante in cursul anului 2015.

    In concluzie:

    Am suportat criticile si acuzatiile nefondate, parte din ele fiind lansate chiar de functionarii respectivi prin intermediul presei sub forma de “surse”. Functionarii respectivi inca sunt la MS si au salarii mai mari decat secretarii de stat si chiar decat Ministrul Sanatatii, ei nefiind trasi la raspundere pentru faptul ca au sabotat efectiv un proiect multi-anual de dotare si mentinere la un anumit nivel calitativ al sistemului de asistenta medicala de urgenta.

    IN cei patru ani peste s-au pierdut peste 200 milioane lei destinate sistemului de urgenta si dotarii acestuia. Din cauza lor, vom pasi in anul 2016 cu peste 65% din ambulantele de urgenta la Ambulanta si SMURD cu o vechime de peste 7 ani, acest lucru fiind aplicabil si echipamentelor medicale din ambulantele respective. Organizarea unor noi licitatii si noi achizitii este obligatorie, insa trebuie sa gasim o solutie ca astfel de functionari sa nu mai poata bloca programele de dotare multianuala. De multe ori luam masuri impotriva celor care fac ceva si impotriva celor care incearca sa realizeze ceva, dar sper sa ajungem sa luam masuri impotriva celor care blocheaza evolutia Romaniei de pe scaunele lor de functionari si cu salariile lor primite, dar pe nemeritate.

    Nu generalizez insa, majoritatea functionarilor isi fac munca in mod corect si serios insa este suficient ca in “sistem” sa ai cativa care nu-si fac munca cum ar trebui ca sa se blocheze intregul sistem. Din pacate, povestea de mai sus arata cat de greu este sa realizezi ceva si sa asiguri o continuitate cand ai finantarea si tot ce este necesar cu exceptia bunavointei unor functionari! In fine, “sistemul” suntem noi, cu totii, cei care isi fac treaba, cei care critica, cei care impiedica, cei care sprijia, etc. Cu totii suntem sistemul, iar functionarea acestuia depinde de fiecare dintre noi, de corectitudinea noastra, de perseverenta noastra, de impotrivirea noastra fata de cei care vor sa profite pe nedrept, de sprijinul nostu acordat celor care vor sa construiasca, de asumarea responsabilitatii fara teama, ca sa construim o tara bazata pe oameni repsonabili. Raman optimist ca acest lucru este realizabil!”, a incheiat Raed Arafat.

    Bustul lui Eminescu din Parcul Cancicov a fost vandalizat

      Soclul bustului lui Mihai Eminescu, amplasat pe o alee din Parcul Cancicov din Bacau, a fost vandalizat de persoane necunoscute, care au mazgalit cu rosu placa pe care este scris numele poetului.

      Se pare ca actul de vandalism este opera unei domnisoare ramasa cu sechele dupa Bacalaureat, deoarece s-a folosit ruj rosu cu care s-a scris cuvantul „TEROARE” sub numele lui Eminescu.

      Pe placa de jos a bustului altcineva a scris cu creionul „Doamne Isuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, miluieste si iarta pe robul tau Mihail Eminovici si Veronica Micle”. Semneaza un anume Nicu.

      Un cititor, Nucu Chiriac, ne semnalizeaza si ca au fost vandalizate si bancile din parc:

      sss

      A murit „Ceausescu”!

      Cel mai cunoscut suporter bacauan a fost calcat de o masina, luni dimineata, in apropiere de Sarata

      N-a fost nici jucator, nici antrenor. Intr-o vreme, nici macar buletin de identitate n-avea. Cu toate acestea, il cunostea toata lumea sportului. Si nu doar din Bacau. „Scrieti ca a murit «Ceausescu». Il stia toata tara”, ne indeamna Iulian, unul dintre veteranii suporterilor bacauani.

      Scriem: luni dimineata, Petrica Gabor, aka Marius, aka „Ceausescu” s-a stins din viata. A fost lovit mortal de o masina in jurul orei 7.00, pe drumul dintre Sarata (unde isi facea veacul pe la terenul sintetic „Play”) si Bacau.

      Ceva mai devreme, fusese atentionat de un alt conducator auto pentru faptul ca circula fix pe mijlocul drumului.

      „Ceausescu” a ignorat avertismentul. „Probabil ca era sub influenta alcoolului. Ma sunase cu câteva ore mai devreme, in creierul noptii. Nu i-am raspuns. Acum imi pare rau. Nu-l mai vazusem de vreo luna pâna sâmbata, când a venit la sala, la meciul de volei al fetelor de la Stiinta”, marturiseste Corsicanul, un alt obisnuit al tribunelor.

      „Ceausescu” avea 39 de ani, dintre care majoritatea i-a petrecut prin sali si pe stadioane. Asa cum spunea si Iulian, il cunosteau toti.

      Un jurnalist bucurestean isi amintea ca pe la mijlocul anilor 2000, la un antrenament al Stelei dinaintea unui meci de Liga Campionilor, ziaristii nu au avut acces pe Ghencea. ” Antrenamentul e inchis publicului”, au motivat jandarmii.

      „Bine, nene, dar ala ce cauta pe stadion?”, au izbucnit reprezentantii presei, aratându-l pe „Ceausescu”, care, venit special de la Bacau pentru a-i vedea pe Lovin, Goian si Baciu, se plimba nestingherit pe unul din culoarele ce ducea spre gazon.

      „Pai, ala-i Ceausescu”, a explicat, cu nonsalanta un jandarm.

      Fie vara, fie iarna, „Ceausescu” era impodobit ca un pom de Craciun, fularele diferitelor echipe constituind piesa de rezistenta a garderobei sale. Cel mai pretuit era fularul galben-albastru al FCM Bacau.

      „Ce zici, voinicule, mai prind eu stadionul refacut?”, intreba, in urma cu vreo juma’ de an, omul nostru, care isi amintea ca in vremurile in care „Municipalul” era inca falnic, pe unul din zidurile sale era scris „Ceausescu n-a murit”.

      Luni dimineata, „Ceausescu” a parasit aceasta lume. Fara sa mai prinda stadionul refacut.

      Accident cumplit in Bacau. Un tânar asistat de Protectia Copilului si o angajata a institutiei au murit

        – baiatul care a murit era impreuna cu fratele sau mai mic, ranit si el foarte grav, si se duceau la inmormântarea mamei lor, in comuna Livezi

        Evenimentul rutier a avut loc luni dimineata, pe Calea Republicii, din municipiul Bacau. Soferul unui microbuz, ce apartine Directiei Generale pentru Asistenta Sociala si Protectia Copilului (DGASPC) Bacau, in care se aflau doi frati, ocrotiti intr-un centru de stat, si o educatoare a institutiei, a virat stânga, pentru a intra la benzinarie, fara sa acorde prioritate unui autobuz ce se deplasa regulamentar din sens opus si au intrat in coliziune.

        In urma impactului, unul dintre cei doi asistati, in vârsta de 19 ani, elev la o scoala speciala, a murit, iar fratele lui, de 16 ani, a ajuns in stare critica la spital, fiind internat in Sectia de Terapie Intensiva.

        In stare la fel de grava a ajuns la unitatea medicala si femeia de 52 de ani, angajata a DGASPC, care a decedat câteva ore mai târziu.

        Soferul microbuzului si alte doua pasagere din autobuz au suferit leziuni usoare.

        „Microbuzul care se deplasa pe directia Bacau-Adjud a virat stânga pentru a intra in statia Peco, fara sa acorde prioritate unui autobuz si a fost lovit in plin de acesta”, a declarat cms. sef Aurelian Nadejde, seful Biroului Rutier Bacau.

        Cei doi frati, ocrotiti de Protectia Copilului Bacau intr-un centru de tip familial, se duceau la inmormântarea mamei lor.

        Soferul trebuia sa alimenteze, apoi sa-l ia si pe cel de-al treilea frate, aflat si el in grija statului, dupa care sa ajunga in comuna Livezi.

        „Microbuzul este de la Pro Familia si ar fi trebuit sa-i duca pe copii la inmormântarea mamei lor. Din pacate unul dintre ei a decedat, iar celalalt este ranit”, ne-a spus Marian Vatamanescu, purtator de cuvânt la DGASPC Bacau, imediat dupa accident.

        La fata locului au ajuns mai multe echipaje de la Pompieri si Ambulanta, iar politistii au dechis o ancheta pentru ucidere din culpa.

        La Livezi, mama lor a fost condusa pe ultimul drum

        Vestea accidentului a ajuns si in satul Balaneasa, din comuna Livezi, unde era programata inmormântarea mamei copiilor, rapusa de cancer la doar 38 de ani. Erau fiii ei din prima casnicie si au fost luati in plasament când aveau doar câtiva anisori, pentru ca nu avea cu ce sa-i creasca. Veneau la ea in vacante, iar ieri ar fi trebuit sa o conduca pe ultimul drum.

        30.11- accident  mortal DGASPC - livezi - inmormantare mama232

        „A sunat dimineata doamna de la Protectia Copilului si a anuntat ca vor veni. Imediat dupa acel telefon s-a aflat de nenorocirea asta. Mama lor a murit, acum si cel mare. Vai de capul lor”, spunea Ana-Maria, o vecina. Femeia mai avea inca doi copii mici din relatia actuala.

        „Au fost descarcerate doua persoane, care se aflau pe bancheta din spate a microbuzului, iar ranitii au fost preluati de cele patru echipaje SMURD si de la Serviciul de Ambulanta, care au intervenit la eveniment”
        cpt. Andrei Grecu, ofiter relatii publice la ISU Bacau

        Vom reveni cu amanunte.

        Pagina 1

          pagina 1

          “A sosit ziua dreptatii”, spectacol al Ansamblului Busuiocul

            Ziua de 1 Decembrie are profunde semnificatii in inimile milioanelor de români, fiind totodata un prilej de bucurii si de reintâlnire pentru totii fiii acestei natii.

            Visul de veacuri al românilor de pretutindeni s-a pecetluit in cetatea luminii si gloriei, strigând laolalta toate victoriile si infrângerile, toata durerea si bucuria. Alba Iulia a fost, este si va fi capitala de suflet a tuturor românilor, un oras incarcat de istorie, care a reprezentat de-a lungul timpului un simbol al luptei pentru unificare, pentru pastrarea libertatii si a identitattii neamului românesc.

            Pentru a marca acest important eveniment al istoriei noastre, Ansamblul Folcloric Profesionist „Busuiocul” invita bacauanii, luni, 30 noiembrie, ora 15.00, la spectacolul „A sosit ziua dreptatii”, care va avea loc la Filarmonica „Mihail Jora” Bacau – sala Ateneu.

            Prezentatori vor fi actorii Daniela Vrânceanu si Bogdan Matei, conducerea muzicala este asigurata de Costel Babasa, regia artistica si coregrafia, de Petre Vlase.

            Un, doi, trei, calare pe ei!

            Fotbal, Liga a II-a/ „Dubla” lui Hurdubei si penalty-ul transformat de Vraciu le-au adus bacauanilor cea de-a cincea victorie externa

            Rapid CFR Suceava- Sport Club Bacau 0-3 (0-0)

            Ce n-au reusit intr-un interval de doua luni, au izbutit in decurs de numai trei zile. Dupa o lunga perioada de seceta, bacauanii de la Sport Club au legat, in sfârsit, doua victorii in campionat. Doua victorii care ii readuc in play-off. Si ii mentin acolo si peste iarna; asta daca n-o câstiga azi Buzaul in Giulesti. Dupa ce miercuri a invins-o acasa, cu 2-1, pe Bucovina Pojorâta, sâmbata, SC Bacau s-a impus si la Suceava, contra Rapidului CFR, principala candidata la ultimul loc din play-off. Si nu a facut-o oricum, ci printr-un un 3-0 categoric!

            Statistica spune ca e cea mai neta din cele cinci victorii externe reusite de bacauani in acest sezon. Daca pe tabela lucrurile au fost clare, in schimb pe teren ele s-au aflat in stand-by pâna inspre minutul 70. In acest rastimp, initiativa a apartinut gazdelor, insa fie interventiile lui Miron, fie imprecizia atacantilor suceveni au facut ca tabela sa ramâna in ton cu suprafata de joc: alba ca zapada. Oaspetii au avut si ei sansa de a deschide scorul in prima parte, dar le-a lipsit un atacant cu zvâcul lui Adi Hurdubei. Introdus la pauza in locul lui Dumitriu, Hurdubei a facut diferenta in mitanul secund, atunci când in doar doua minute a marcat doua goluri. Ambele, pe contraatac. Si ambele, de manual. Primul gol, cazut in minutul 70, s-a nascut dintr-aut sucevean si o recuperare a lui Mihalachiaoe.

            Balonul a ajuns la Ignea care l-a „potrivit” pentru diagonala directionata de Adascalitei catre sprintul lui Hurdubei. Scapat singur spre poarta lui Niga, atacantul SC-ului l-a invins pe portarul sucevean cu un sut la coltul lung. La golul de 0-2 pe minge a scris, initial, „1-1”. Numai ca Miron si fundasii bacauani s-au facut zid la atacul prelungit al Rapidului CFR si, intr-un sfârsit, Corban a reusit sa scoata mingea din gramada, aruncând-o spre Ignea, pe banda dreapta.

            Acesta a schimbat, inteligent, directia de joc, lansându-l pe Hurdubei, care, dupa ce l-a driblat elegant pe Ciobanu, a inscris printr-un sut precis. In minutul 77 a venit si golul trei, Vraciu transformând penalty-ul obtinut de Corban in urma unui duel cu Semeghin. Adevarul este ca, pâna la final, putea veni si golul de 0-4. Ba chiar si cel de 0-5! A ramas 0-3, suficient, insa, pentru ca Sport Club sa redevina „spaima deplasarilor”. Si spaima echipelor din judetul Suceava, contra carora a obtinut patru victorii din tot atâtea posibile.

            Rapid CFR Suceava: Niga- D. Balan, Sava. S. Ciobanu, Semeghin- Golofca, Sumanariu, Sfrijan- Svichi, Vrabie (’67 Enciu)- M. Negru. Antrenor: Bogdan Tudoreanu.
            SC Bacau: Miron- Mihalachioae, Burca, Ursu, Sascau- Corban, Adascalitei, Dumitriu (’46 Hurdubei), C. Neagu (’74 Tutu)- Vraciu, Ignea (’75 Sahru). Antrenor: Cristi Popovici.
            Dan Sion

            Otelul, umilita la Pojorâta

            Celelalte rezultate ale etapei a 17-a: Bucovina Pojorâta- Otelul Galati 4-0, Dacia Unirea Braila- ACS Berceni 3-0, Dunarea Calarasi- CS Balotesti 3-0, Academica Clinceni- Farul Constanta 0-1. Meciul Rapid Bucuresti- Gloria Buzau se joaca luni, 30 noiembrie, de la ora 18.00.

            Clasament

            1 Dunarea Calarasi 16 9 6 1 33-8 33p.
            2 Rapid Bucuresti 15 10 3 2 21-7 33p.
            3 Dacia Braila 16 10 3 3 21-14 33p.
            4 Academ. Clinceni 16 9 3 4 31-17 30p.
            5 Farul Constanta 15 8 4 3 25-12 28p.
            6 Sport Club Bacau 16 8 1 7 18-18 25p.
            7 Rapid Suceava 16 6 3 7 17-21 21p.
            8 Gloria Buzau 15 6 2 7 16-25 20p.
            9 ACS Berceni 15 4 4 7 16-26 16p.
            10 Bucov. Pojorâta 16 3 5 8 22-26 14p.
            11 CS Balotesti 15 3 3 9 12-23 12p.
            12 Otelul Galati 16 2 3 11 7-22 9p.
            13 Ceahlaul P. Nt. 15 2 2 11 7-27 8p.

            Programul etapei viitoare, ultima din 2015 (sâmbata, 5 decembrie, ora 11.00): Gloria Buzau- SC Bacau, Otelul Galati- Rapid CFR Suceava, ACS Berceni- Bucovina Pojorâta, CS Balotesti- Dacia Unirea Braila, Farul Constanta- Dunarea Calarasi, Ceahlaul- Academica Clinceni.

            Prima de victorie: liberi pâna miercuri

            Din cauza bugetului redus, in acest sezon bacauanii nu beneficiaza de prime de joc. Singura prima este cea de obiectiv: clasarea in play-off. Totusi, dupa victoria de la Suceava, Hurdubei si compania au avut parte de o recompensa speciala: trei zile libere, echipa urmând sa-si reia pregatirile miercuri. „Adevarul este ca dupa aceste doua victorii meritam un mic repaos. Mai ales ca si cu Pojorâta, si la Suceava am jucat pe terenuri foarte grele. Pica bine pauza deoarece marti este si Ziua României”, au marturisit jucatorii Sport Clubului. „Dinaintea jocului cu Rapid CFR le-am promis baietilor ca, in caz de victorie, vor avea liber pâna miercuri”, a declarat antrenorul Sport Clubului, Cristi Popovici, care a adaugat, mai in gluma, mai in serios: „Acum, ca sa fiu cinstit, daca cineva imi putea garanta ca vom câstiga la Suceava, le-as fi dat liber jucatorilor pâna sâmbata viitoare, urmând sa-i chem la teren direct la Buzau, pentru jocul cu Gloria”.

            Curg suspendarile

            Sport Club Bacau se confrunta cu probleme de lot in perspectiva ultimului joc oficial al anului, programat pe 4 decembrie, la Buzau, contra Gloriei. Astfel, Cosmin Neagu si Lucian Dumitriu au vazut la Suceava cel de-al patrulea cartonas galben si vor fi suspendati o etapa. Si stoperul Lozneanu risca sa stea pe margine la Buzau. Eliminat la meciul cu Bucovina Pojorâta, atunci când a primit „rosu” direct pentru fault de ultim aparator, „Lozi” nu a putut evolua la Suceava. In mod normal, fundasul bacauan ar trebui sa reintre impotriva Gloriei, numai ca in jocul cu Pojorâta, el a primit si un cartonas galben, al patrulea al sezonului. Cum suspendarile se cumuleaza (pentru eliminare directa, o etapa, iar pentru cumul de cartonase, alta etapa), Lozneanu nu ar avea drept de joc la Buzau. „Si eu stiu ca in astfel de situatii ramân valabile ambele tipuri de suspendare. Situatia se va lamuri miercuri, când va veni raspunsul de la Comisiile federale”, a precizat antrenorul SC-ului, Cristi Popovici.

            Cei mai buni fizicieni si matematicieni la Concursul „Vranceanu / Procopiu”

              Premierea elevilor a avut loc duminica, 29 noiembrie, cu incepere de la ora 9.00, in amfiteatrul colegiului organizator / foto: Razvan Bibire

              Bacaul a fost, din nou, weekendul trecut, intre 27 si 29 noiembrie 2015, gazda Concursului National de Matematica – Fizica „Vranceanu / Procopiu”, ajuns la a XVII-a editie, organizat tot la Colegiul National „Ferdinand I”, ca in fiecare an.

              Au participat 125 de elevi, cei mai buni matematicieni si fizicieni, din 27 de judete. In final, s-au acordat 26 de premii – premiul I (4) , II (4), III (4) si mentiuni (14) , pe fiecare categorie de studiu (clase de la a IX-a pâna la a XII-a). Locul I a fost obtinut de urmatorii elevi: Radu Ioan (Colegiul National „Mihai Viteazu” Bucuresti), la clasa a IX-a, Tudor Plopeanu (Liceul Teoretic International de Informatica Bucuresti), la clasa a X-a, Ionut Mohut (Liceul Teoretic „Grigore Moisil” Timisoara), la clasa a XI-a, si Stefan Eniceicu (Liceul Teoretic International de Informatica Bucuresti), la clasa a XII-a.

              „Editia din acest an a fost una cu un nivel ridicat, cu mai multi participanti si cu punctaje mai mari obtinute de acestia, la final. O editie reusita, bine organizata, cu elevi foarte buni”, ne-a declarat prof. Ovidiu Buhucianu, inspector scolar de fizica, unul dintre organizatori, alaturi de inspectorul scolar de matematica, prof. Cosma Adrian, dar si de catedrele de matematica si fizica ale colegiului gazda. Comisia de examen l-a avut ca presedinte pe prof.univ.dr. Sebastian Popescu, decanul Facultatii de Fizica a Universitatii „Al.I.Cuza” Iasi, iar ca presedinte onorific pe prof. univ.dr. Ioan Merches, tot de la universitatea din Iasi.

              Vicepresedinti onorifici au fost prof. univ.dr. Gabriel Lazar, prof. univ. dr. Marius Stamate si prof. univ. dr. Mihai Talmaciu, toti trei de la Universitatea „Vasile Alecsandri” Bacau.

              A murit electrocutat in fântâna

                Sfârsit cumplit pentru un barbat de 37 de ani. La sfârsitul saptamânii trecute, acesta a murit intr-o fântâna, din comuna Nicolae Balcescu, se pare dupa ce s-a electrocutat de la o pompa.

                Tânarul intrase in put ca sa-l curete, iar cei care erau de fata l-au scos imediat afara când au vazut ce s-a intâmplat si au sunat disperati la 112.

                La fata locului au ajuns echipaje de pompieri dar si de la Ambulanta, insa pentru barbat nu s-a mai putut face nimic, fiind constatat decesul.

                Medicii si farmacistii isi aleg presedintii. Si nu numai

                  In aceste zile au loc alegeri locale la forurile reprezentative ale medicilor si farmacistilor: Colegiul Medicilor, Colegiul Medicilor Dentisti si Colegiul Farmacistilor.

                  De ieri, 29 noiembrie, au inceput alegerile pentru un nou mandat al consiliului judetean, biroului executiv si al delegatiei in adunarea generala la Colegiul Judetean al Medicilor (CMJ) Bacau. Timp de trei zile, pâna pe 1 decembrie, este organizat un prim tur de scrutin pentru alegerea noilor membrii care vor reprezenta si conduce in acest for medicii din spitale, dar si medicii de familie.

                  „Alegerile se organizeaza o data la patru ani. Sunt alegeri libere, la care pot participa toti membrii din Colegiul Medicilor Bacau. In primul tur trebuie sa avem un cvorum de 2/3, iar daca acesta nu se va indeplini, va fi si un tur doi, pe 6, 7 si 8 decembrie”, a explicat dr. Elena Stinga, presedintele CJM Bacau. Sunt inscrisi in cursa 35 de candidati (din care 21 medici de familie si 14 medici de diferite specialitati). Primii 13 dintre cei alesi, in functie de numarul de voturi, vor face parte din consiliul judetean al CJM, care va alege biroul executiv, respectiv noul presedinte, trei vicepresedinti si un secretar. Acestia vor conduce institutia in urmatorii patru ani.

                  Alegerile au loc la sediul CJM Bacau, iar noua conducere va fi cunoscuta pâna cel târziu 21 decembrie când actualul presedinte va preda mandatul.

                  „Eu nu mai candidez. Consider ca cei 8 ani cât am stat la conducerea acestui colegiu sunt suficienti. Sunt si altii care pot face aceasta munca”, a declarat dr. Stinga. Odata cu aceste alegeri se va stabili si delegatia Bacaului in Adunarea Generala a Colegiului Medicilor din România, judetul nostru având dreptul de a avea in aceasta entitate 5 membri (câte un membru la 200 de medici), in colegiul teritorial fiind inscrisi 990 de medici.

                  19 candidati si la Colegiul Medicilor Dentisti Bacau

                  Alegeri se organizeaza, in aceasta perioada, si la Colegiul Medicilor Dentisti Bacau, incepând de miercuri, 2 decembrie. Aici sunt inscrisi 19 candidati din care vor fi alesi, la fel ca si la Colegiul Medicilor, reprezentanti in consiliul judetean teritorial al colegiului, apoi cei din biroul executiv, respectiv un presedinte, un vicepresedinte, un secretar si un trezorier.

                  Totodata vor fi alesi si cei care vor reprezenta Colegiul Medicilor Dentisti Bacau in Colegiu Medicilor Dentisti din România. „Alegerile au loc la sediul nostru, de pe Vadu Bistritei nr.4. Va fi un prim tur de scrutin, doar in ziua de 2 decembrie, când cei care vor sa voteze pot veni intre orele 8.00 – 16.00, iar daca nu se intruneste cvorumul de 2/3 vom organiza si un al doilea tur de scrutin, sâmbata, pe 5 decembrie”, a precizat dr. Roxana Munteanu, presedinta comisiei electorale locale. Dr. Munteanu este cea care a condus in ultimii opt ani Colegiul Medicilor Dentisti din Bacau, insa pe perioada alegerilor este suspendata din functie.

                  „Oricum, eu nu mai candidez pentru un nou mandat. Am stat doua mandate, este suficient pentru mine”, a conchis dr. Munteanu. In acest colegiu sunt inscrisi circa 370 de medici si toti au drept de vot, daca au platita la zi si cotizatia de membru, asa cum prevede Regulamentul electoral al Colegiului Medicilor Dentisti din România. Primele rezultate ale acestor alegeri vor fi cunoscute din 7 decembrie.

                  Fara candidati in Comisia de cenzori, la farmacisti

                  Si la Colegiul Farmacistilor Bacau astazi, 30 noiembrie, are loc primul tur al alegerilor, iar al doilea tur este programat pe 15 decembrie. „Pâna joi, 26 noiembrie, s-au depus candidaturile. S-au validat 17 candidati pentru consiliul judetean, 8 pentru Adunarea Generala Nationala si 3 pentru Comisia de disciplina. La Comisia de cenzori nu avem nicio candidatura”, a aratat farmacist Luana Grigoras, presedintele colegiului, care a declarat ca doreste sa-si continue mandatul si de aceea candideaza din nou pentru aceasta functie.

                  Din cei 17 candidati la consiliul judetean trebuie ales un numar de 11 membri si 5 supleanti, la Adunarea Generala Nationala sunt alesi, conform legii, 7 membri titulari si 5 membri supleanti, iar la Comisia de disciplina 3 membri titulari si 2 supleanti. „Conform listelor actualizate, in prezent avem 363 de farmacisti inscrisi ca membri in Colegiul Farmacistilor. Din acest numar, la primul tur ar trebui sa se prezinte 2/3 pentru asigurarea cvorumului, adica 242 de farmacisti. Daca nu se intruneste, are loc turul II, care se va valida, indiferent de numarul farmacistilor prezenti”, a mai explicat presedinta Luana Grigoras.

                  In primul tur alegerile au loc intre orele 12.00 – 16.00, la sediul colegiului, iar in al doilea, intre 10.00 si 18.00, la Muzeul de Istorie „Iulian Antonescu”.

                  Respectul pentru taran

                  Taranul a fost considerat dintotdeauna talpa pamântului. Initial, in mod peiorativ, i-a fost atribuit acest statut, pentru ca, in prezent, calitatea sa i se potriveasca in virtutea rolului special pe care il are, de el depinzând cu totii. Lui ii datoram, de ceva ani, cresterea calitatii vietii, a nivelului de trai. Multumita lui oficialii se pot lauda cu cifrele care spun au dus la cresterea economiei. Caci, in vreme ce fabricile, uzinele, afacerile de tot felul au fost darâmate de unii ori vândute strainilor, dupa 1989, taranul a continuat sa se dedice muncii pamântului.

                  Imi amintesc cum, la una dintre editiile „Topului Firmelor”, un invitat din rândul patronilor de firme din Bacau a exclamat, la momentul premierii agricultorilor: „Uite, astia afaceristi cu adevarat, care se chinuie, saracii, in ploaie, frig, in soare, zi si noapte, nu ca noi, din birou”. Din pacate, nu la fel au inteles si politicienii nostri care, de 25 de ani, se imbuiba cu fructele pamântului oferite de munca (de multe ori, neplatita) a fermierului român. Altfel, nu le-ar fi permis hypermarketurilor sa vânda aproape exclusiv produsele turcilor, olandezilor, ale spaniolilor, italienilor sau polonezilor, ci ar fi determinat, in mod legal, comerciantii de la multinationale sa puna in valoare mai ales produsele locului.

                  Din pacate, nici in cel de-al 12-lea ceas, oficialilor de la Bucuresti nu le-a pasat de soarta fermierului, lasându-l, in prag de iarna, fara resursele necesare inceperii unui nou an agricol. Agricultorii francezi nici nu stau la discutii cu guvernantii lor când e vorba de drepturile ce cred ca li se cuvin. Mi-aduc aminte numai de cum fermierii francezi, nemultumiti de scaderea preturilor la produsele alimentare, au atacat, in vara, un camion românesc cu anvelope, in ideea de a impiedica patrunderea produselor straine.

                  Sau de dezordinea rutiera de pe o autostrada provocata de blocajul format de tractoarele agricultorilor care se deplasau, pe ambele sensuri, cu o viteza de 5 km/ora, ori paralizarea Parisului nemultumiti fiind de subventiile primite. Ce sa mai spunem de ai nostri care nici macar bruma de subventii nu si-au primit-o, iar daca vor ajunge, intr-un final de an, banii vor fi aproape inutili, cel putin pâna la primavara. Si-atunci, ma-ntreb, unde este respectul fata de taranul român? Ce-ar trebui sa faca pentru a si-l recapata, ca-n 1907?

                  Copilarie 1.0

                  Am avut nevoie de mult timp ca sa realizez ce copilarie minunata am avut. Desigur, a trebuit sa compar ceea ce am avut eu cu ceea ce au, astazi, copiii. Dar si cu ceea ce au avut la dispozitie copiii de la oras, pe vremea mea. Pentru ca, sincer, la tara, copilaria a fost altfel decât la oras, chiar si inainte de 1989.

                  Desigur, putem spune ca vremurile s-au schimbat, ca e vorba de eternul conflict intre generatii, ca lumea a evoluat si asa mai departe. Nu cred. Consider ca si copiii din ziua de astazi ar putea avea o copilarie de basm daca ar dori sa fie copii si nu ar insista sa se maturizeze atât de repede.
                  Am facut parte din celebra generatie „cu cheia la gât”: ramas singur acasa cât parintii erau la munca, a trebuit sa invat sa fiu responsabil. Chiar si fara sa fiu supravegheat indeaproape, imi faceam temele si invatam, dupa care abia dupa o anumita ora aveam voie sa ies la joaca.

                  In schimb, aveam la dispozitie biblioteca. Si azi exista carti, dar se pare ca n-au instructiuni de folosire. Si aveam si natura: paduri, dealuri, livezi, lacuri, pâraie. Mergeam la furat cirese sau la scaldat ca in povestirile lui Creanga. Dintr-o nuia de alun si o sfoara faceam un arc, din bradul de Anul Nou si o cutie de conserve faceam o spada, cu o creanga si o bucata de camera de bicicleta faceam o prastie.

                  Eram spaima chibritelor când pocneam cu duze de tractor sau cu doua suruburi infiletate intr-o piulita. Daca puneam mâna pe niste carbid, faceam tunuri cu care bubuiam zile intregi. Mergeam la cules de ghiocei si viorele si, ocazional, dadeam de pene de fazan pe care ni le puneam la caciula. Plecam si dupa ciuperci, urzici sau plante medicinale, fara sa spuneam ca aceste activitati ne incalca drepturile, culegeam floare de tei pentru ceai, iar, când ne palea foamea la sanius, mâncam macese pe care le stiam ca se numesc „cacadâr”.

                  Sa chiulesti de la scoala nu prea avea rost, ca pierdeai, practic, toata distractia. Dupa ce am studiat o carte de botanica, s-au intâmplat doua lucruri: m-a prins un profesor ca-mi cususem sub guler o fiola in care turnasem seva de la o planta otravitoare, ca vazusem in filmele cu spioni ca asa se procedeaza si, al doilea lucru a fost ca am preparat un ceai diuretic pe care i l-am dat unui coleg care n-a mai putut veni a doua zi la scoala.

                  Porumbul copt pe malul apei, unde mergeam la scaldat, era cel mai bun, chiar daca,uneori mai eram fugariti de paznici si ajungeam acasa doar in chiloti, mestesugeam carucioare cu rulmenti, cu care ne dadeam drumul pe sosea iar in vacante porneam in lungi expeditii prin paduri, unde ingropam „comori” si purtam lupte cu armate imaginare.

                  Ajungeam acasa uzi, flamânzi si murdari de noroi din cap pâna in picioare, fara sa ne pese, totusi, prea mult nici de oboseala, nici de certuri si abia asteptând sa o luam, a doua zi, de la capat.

                  Cam asta a fost copilaria mea pe care nu o regret nici o secunda.

                  Curs de fashion si stil de marca personala in Bacau

                  Initiativa ii apartine Dianei Vieru, fondatoarea Rosesociety.

                  “Samuraiul din Carpaţi”

                  Un tanar roman, cu parintii originari din Bacau, campion mondial la karate cu echipa naţională a Italiei

                  Strada Carpati a ajuns ca o ulita de tara

                  – bacauanii care locuiesc sau traverseaza strada Carpati au parte de noroi, gropi si balti

                  De când a inceput sa ploua sau sa ninga, strada Carpati din municipiul Bacau a devenit impracticabila. Multa vreme, aceasta strada a fost inchisa din cauza lucrarilor de modernizare a retelei termice, efectuate in dreptul punctului termic (PT )11.

                  Pe o distanta considerabila, strada a fost decopertata, s-au sapat santuri, s-au tras conducte noi care duc agentul termic la blocurile din cartier, iar dupa aproximativ o luna de zile, transeele au fost acoperite cu pamânt.

                  Circulatia rutiera a fost reluata pe tronsonul care fusese inchis traficului auto, insa, o data cu racirea vremii au venit precipitatiile. Ploaia, lapovita si ninsoarea au instaurat haosul pe strada Carpati pentru ca pamântul rezultat in urma sapaturilor formeaza acum o mare intindere de noroi.

                  Pe trotuare sau pe sosea nu mai gasesti loc curat in asfalt. Pietonii nu au pe unde merge si aleg soseaua bombardata cu balti si gauri, impartind cu soferii acelasi spatiu. “Este de neimaginat ce se petrece aici! Dupa ce a astupat santurile, firma respectivea trebuia sa aduca strada la forma initiala!.

                  Este obligatia lor sa faca acest lucru! Acum, in aceasta situatie, nu ne ramâne decât sa ne rugam sa inghete noroiul acesta, ca sa putem circula in conditii normale”, spune Alina Turta. Femei, barbati sau copii, cu totii traiesc acelasi cosmar.

                  “Fie ca plec la serviciu sau ca trebuie sa duc gunoiul, rezultatul este acelasi: ma intorc acasa plin de noroi! Am tot sperat ca firma ce lucreaza in zona sa termine mai repede lucrarile si sa nu ajungem in aceasta situatie. Am ajuns sa ies din casa cu cizme de cauciuc si sa ma schimb in pantofi când ajung la serviciu!”, spune Cornel Palade, locatar.

                  Locatarii din zona nu vad o solutie care sa-i scoata din noroi. Ei spun ca niste platform din lemn le-ar usura accesul in/din bloc. Se pare ca inghetul ii va scapa de noroi, insa, la primavara situatia va fi aceeasi.

                  „Mandru ca sunt roman”

                    Ziua Nationala a României a fost sarbatorita intr-un mod inedit de catre elevii Colegiului National Pedagogic „Stefan cel Mare” Bacau.

                    Acestia si-au transformat clasele de curs in adevarate incaperi taranesti de pe vremea bunicilor, au pregatit expozitii culinare cu produse traditionale, au cântat si dansat, au recitat poezii si s-au bucurat ca sunt români.

                    „Activitatile desfasurate sunt incluse în proiectul national «Mândru ca sunt român», ajuns la cea de-a doua editie. Acum, la materializarea proiectului vor participa 600 de elevi si 50 de cadre didactice din 20 de scoli din judetele Bacau, Brasov, Suceava, Iasi, Neamt, Gorj, Vaslui, Bucuresti si Galati”, a precizat initiatorul si coordonatorul proiectului, prof. Liliana Adochitei.

                    Urmatoarele activitati din cadrul proiectului se vor derula de Ziua Unirii Principatelor si Ziua Independentei României.

                    [wonderplugin_gallery id=”397″]

                    Pagina 1

                      pagina1

                      AVANCRONICA MUZICALĂ: OASPEȚI DIN ANGLIA

                      „Toate lucrurile profunde sunt cântec. Se pare că, partea esențială a noastră cântă, ca și cum restul ființei noastre ar fi doar o cusătură ascunsă sau un înveliș fără mare valoare”, scria Thomas Carlyle. Orașul liniștit – lucrarea compozitorului american Aaron Copland, născut în 1900 la Brooklyn, format la școala Nadiei Boulanger, autorul unor muzici care au făcut înconjurul lumii și deliciul ascultătorilor – va fi interpretat de doi instrumeniști ai Filarmonicii Mihail Jora: Marian Avasiloaie – trompetă, Mihaela Gioacăș – corn englez, acompaniați de orchestra de coarde.

                      Dintr-o creație imensă, nevalorificată în întregime nici până astăzi a compozitorului Joseph Haydn, vom audia Simfonia în Re Major, Londoneza. O muzică care și-a păstrat prospețimea și definește clasicismul muzical. „Una din revelaţiile ce vor ieşi la suprafaţă din haosul actual va fi redescoperirea lui Haydn, consacrarea meritată a geniului său, puţin sau rău cunoscut de atâta vreme… Adevărata eră a lui Haydn nu a început încă”, nota violoncelistul Pablo Casals, în 1955.

                      Simfonicul dirijat duminică, 29 noiembrie, ora 18,30 de Rimma Sushanskaya se va încheia cu Simfonia nr.9 în mi minor, op.95 „Din Lumea Nouă” pe care Antonín Dvořák a compus-o în 1893. „În cântecele negrilor am găsit o bază sigură pentru o nouă şcoală muzicală naţională. America poate să aibă o muzică a ei, o muzică frumoasă, crescută chiar din pământul ei şi având caracterul ei deosebit – vocea firească şi liberă a unei mari naţiuni”.
                      Violonista de talie mondială născută la St. Petersburg, Rimma Sushanskaya a fost ultima discipolă a maestrului David Oistrakh, cu care a studiat la Conservatorul din Moscova, perioadă în care a câştigat nenumărate premii şi medalii. După ce părăsește Uniunea Sovietică, Rimma impresionează cu “extraordinara intensitate a virtuozităţii sale strălucitoare”. Concertează și dirijează în Vest, unde are angajamente de succes în importante săli din Germania, Rusia, Israel, România, Ukraina şi Marea Britanie. Washington Post, titrează: “una dintre marile violoniste care trăiesc astăzi”! Profesoară la Conservatorul din Birmingham, Rimma Sushanskaya locuiește în orașul în care s-a născut Shakespeare – Stratford upon Avon – unde organizează un Festival de virtuozitate, la care participă studenți violoniști din Anglia și din întreaga lume.

                      Fie că transmite experiența sa studenților violoniști, fie că interpretează sau dirijează ample lucrări, precum Simfonia a IX-a de Beethoven ori Simfonia cu orgă de C. Saint – Saens, Rimma Sushanskaya atrage publicul spectator prin carisma puternic dominatoare a personalității sale artistice.

                      OZANA KALMUSKI ZAREA

                      De 1 Decembrie, zambeste!

                        De Ziua Romaniei, in fata magazinului Luceafarul, bacauanii vor putea sa transmita cate un mesaj concetatenilor sub forma unei fotografii sau inregistrari video. Trecatorii vor fi fotografiati alături de steagul României impreuna cu o coala de hartie pe care isi vor putea scrie gandurile.

                        Asociatia Generatiei de Azi, initiatoarea proiectului, considera ca scopul proiectului este de a reda tuturor concetăţenilor încrederea, mândria şi bucuria de a fi români, de a le reaminti despre importanţa Unirii, a Zilei Naţionale a României, cât şi de sacrificiile făcute de compatrioţi, în decursul istoriei, pentru a ne ţine uniţi şi puternici.

                        Prima ediţie a acestui proiect a avut loc in 17 oraşe din România, în 2013.

                        Alături de organizatori locali, Asociatia Generatiei de Azi a reuşit să aducă zâmbetul pe feţele românilor, şi a avut surpriza ca oameni din Italia, Maroc, China, Spania, Cambodgia sa li se alăture, dorind să se bucure alături de noi de Ziua Naţională a României.

                        Toate fotografiile vor putea fi disponibile în mod gratuit pe Facebook-ul Consiliului Judetean al Elevilor Bacau, respectiv al paginii Asociatiei Generatiei de Azi.

                        Fundatia de Sprijin Comunitar are surprize pregatite pentru cei ce se vor lasa fotografiati!

                        Știința Bacău – Rapid București 3-0

                          Voleibalistele de la Știința Bacău s-au impus sâmbătă după-amiază, pe teren propriu, în fața ultimei clasate din Divizia A1, Rapid București.

                          Conform așteptărilor, echipa băcăuană a obținut o victorie clară, în trei seturi, încheiate cu 25-10, 25-14 și 25-7. Antrenorul Florin Grapă, care a utilizat întreg lotul pe care l-a avut la dispoziție, a declarat:

                          ”A fost o victorie previzibilă, normală, dar vă spun sincer că aș fi preferat să am un meci mai greu astăzi. Vineri va trebui să jucăm pentru a câștiga la Dinamo, de aceea aș fi vrut un meci mai tare, dar să sperăm că a fost aceasta o victorie de moral, după cele două înfrângeri consecutive.

                          Mai am unele mici probleme la alcătuirea formației și încerc să văd dacă pot miza și pe alte jucătoare pe posturile cu probleme. În ceea ce o privește pe Filipaș, sunt mulțumit de felul în care s-a achitat de sarcini, dar ea este încă crudă. Meciul de pe terenul celor de la Dinamo, din etapa viitoare, este important și mi-aș dori să-l câștigăm, nu contează scorul, fiindcă am face un mic pas către locul 4”.

                          Știința Bacău: Tatiana Lupu (13 puncte), Denisa Rogojinaru (12), Claudia Gavrilescu (6), Cristina Cazacu (5), Sabina Moisa (5), Ioana Baciu (3), Mihaela Albu – libero. Au mai jucat: Lorena Ciocian (4), Irina Radu (3), Loredana Filipaș (3), Alexandra Badea (1) și Crina Bălțatu (1). Antrenor: Florin Grapă.

                          În etapa viitoare, penultima a turului, echipa băcăuană va evolua în deplasare, la Dinamo București, vineri, 4 decembrie, de la ora 19.