In prag de sezon estival, la sediul UAP Bacau de pe bulevardul Nicolae Balcescu, in micuta galerie de la parter a fost vernisata expozitia personala a pictorului galatean Teodor Visan.

Pe simeza sunt expuse peisaje, naturi statice si portrete, toate la un loc insumând crezul artistic al autorului. Acest eveniment plastic a fost posibil prin implicarea directa a artistului plastic bacauan Vasile Craita-Mândra, galatean si el la origine.

De altfel, el este cel care l-a prezentat pe Teodor Visan iubitorilor de arta bacauani prezenti la vernisajul de vineri, 17 iunie.

„Daca e sa vorbim de un numitor comun al acestei expozitii, acesta este optimismul, sentiment indus de lumina si senzatia de transparenta surprinse pe pânza de catre autor” a subliniat Vasile Craita-Mândra in prezentarea sa.

stfel, lumina cromatica a lui Teodor Visan vine in completare unui mijloc de Ciresar torid in care Bacaul se scalda.

Traim într-un fel de azi continuu si uitam repede. S-a vazut si recent, la alegeri, de pilda, cât de scurta e memoria electoratului. Degeaba circula acele spuse celebre potrivit carora cine uita trecutul risca sa-l repete.

Astazi, când sunt atâtea femei care au reusit în politica si sunt figuri importante, cine îsi mai aminteste de vremea tovaraselor? Acum Bucurestiul are o femeie primar general, cocheta, feminina, o alta, frantuzoaica, asa cum i se spune lui Clotilde Armand – care poarta niste cercei vintage de toata frumusetea!-, era cât pe ce sa fie si ea primarita la sectorul 1, la Peris a câstigat alegerile tot o juna frumusica foc, primarita Irina, cum o numesc, afectuos, localnicii. O tânara nonconformista, cu un look foarte simpatic, si care a lucrat în domeniul muzical, la MTV, printre altele. si mai sunt si altele, desigur, femei placute la vedere, inteligente, energice, curajoase.

Pe vremurile de trista amintire, tovarasele, genul comisar, cel mai adesea, erau ceva sinistru. Gasesc, în acest sens, în jurnalul criticului literar Mircea Zaciu o acida portretizare a lui „Suzi”, ministra de la Cultura (si educatie socialista, cum altfel?), pe numele ei întreg Suzana Gâdea. Cu extraordinarul sau talent de a surprinde si fixa un personaj în datele lui cele mai pregnante, criticul (cu o faimoasa limba otravita) o descrie pe „baba” ca pe o Chirita care se dezlantuie într-un discurs ( la o întâlnire cu scriitorii) de un abisal ridicol.

Vorbeste aiurea, dezlânat, n-are proprietatea termenilor, si se poarta ca o „învatatoare severa”. Îi cearta pe scriitori, facând cu degetul semne suparate. Câtiva tineri scriitori ( Blandiana, Dinescu) încearca, diplomat, sa-i intre în gratii, s-o dea gata pe „baba”. Care e foarte încântata, începe sa se simta mai în largul ei si, la masa de prânz, se-nfrupta cu de toate, la desert placându-i la nebunie niste pricomigdale, cu care s-a îndopat vitejeste.

„A coborât si la restaurant, a dat o raita pe la bucatarie. I-a placut! Cineva i-a propus sa ramâna acolo. N-a priceput si s-a plâns ca tine regim!” Când i s-a sugerat sa serveasca acolo si masa de seara, s-a îmbufnat brusc. ”Instinctul ei de mahalagioaica îi spune ca e luata deodata în balon ”.

Or, ea reprezenta vârful puterii, asa semidocta, parvenita si impostoare cum era. În fine, portretul caricatura e mult mai lung si e savuros, dar am sa ma opresc la momentul în care „Suzi” trage concluziile sedintei:

„E momentul mare. Constat asemanarea ei izbitoare cu Draga Olteanu. Carura ei de cuirasat intrând în rada cu tunurile scoase. Vocea si gestica de tata”. Citesc si râd cu pofta, zicându-mi ca, oricum e mai bine acum, femeile din politica arata altfel, desi tatenia nu a disparut cu totul. Din pacate. Dar ea poate fi întâlnita si la unii vajnici barbati, care se comporta în unele situatii ca niste cumetre în calduri. si nici ca le pasa de ridicol, pentru ca, oricum ei, barbatii, sunt favorizati peste tot în viata si în lumea asta. Pe când femeilor li se rezerva locuri mult mai modeste. Îmi vin în minte spusele unei actrite, de la repetitia unui spectacol care includea amintiri, mici istorii personale: „ am avut revelatia ca, în clasele primare uniforma fetelor includea un sort”.

Iar regizoarea spectacolului, care s-a confruntat si ea cu multe situatii în care colegii ei barbati erau supraevaluati, fiind altfel vazuti de catre directorii de teatru, acum, când si-a facut un nume si are succes, a adaugat, cu usoara mâhnire: „Dar un sortulet invizibil pluteste în aer”. si, desi eu cred în egalitatea de sanse, înclin sa-i dau dreptate regizoarei. Mai avem mult pâna sa ajungem la o societate care sa trateze în mod egal ambele sexe. si pentru ca mai avem mult, voi reveni la subiect, având senzatia ca mai fac astfel niste pasi spre un mâine care sa arate altfel.

(“-ce e?/ -e!/ -ce e?/ -e!/-ce e?/ – e!/ -e? /e!” )

“Paznicii peretilor-rastimpuri de poezie” (Editura Scrisul Românesc, Craiova, 2010), “Paznicii peretilor-secundus” (Editura Cetatea Doamnei, Piatra Neamt, 2014),. ,,Paznicii peretilor-Summa. Harmoniae. Unus” (Editura Corgal Press, Bacau, 2015) sunt cele trei volume de poeme ale poetului-preot Cornel Paiu, carti care pot fi percepute si ca un amplu poem trinitar. Cornel Galben, prefatatorul ultimului volum, la care vom face trimiteri, scrie inspirat: “Vesnic in cautarea apei vii, parintele Cornel Paiu continua sa ‘sape fântâni/ in fântânile cuvântului’”.

Critian Livescu il plaseaza pe poet in noul val al ,,poeziei religioase”, in vreme ce Lucian Strochi remarca in poemele sale prezenta unui nivel profund, “cel al esentelor”, nivel “care poate cuprinde Dumnezeirea, refugiata în îngeri. În omul ajuns la martiriu, într-o simbolistica biblica atent, subtil asimilata”.

Când citim “toti sa devenim Unu” – ,,sublim manunchi/ inmanusat de un singur nume// toti paznicii/ toate bocitoarele/ toti martorii/ toti proprietarii cerurilor/ sa devenim Unu/ o singura fiinta de carne si cuvânt” – gândul nostru alearga si catre perspectiva metafizica a poemelor lui Cornel Paiu. Sa ne-amintim de Giordano Bruno (“Despre Cauza, Principiu si Unitate”): “…Unul este etern; toate infatisarile, toate fetele, orice alt lucru este zadarnicie, este ca si nimic; intr-adevar, este neant tot ce este in afara acestui Unu”. Sa aruncam o privire si in “Caietul albastru” al lui L.Wittgenstein, unde ni se sugereaza ca am putea renunta la presupunerea existentei unui ,,sâmbure comun” al unei categorii de lucruri, deoarece unitatea ar fi de tipul structurii unui fir de lâna a carui tarie vine din suprapunerea si incrucisarea mai multor fibre. “Taria firului, zice Wittgenstein, nu sta in faptul ca vreo fibra ar merge pe intreaga sa lungime, ci in suprapunerea multor fibre”. La Cornel Paiu, acest UNU, ,,sublim manunchi”, este “o singura fiinta”, un singur fir impletit din “carne si cuvânt”…

Categoriile filosofice te asteapta in fiecare poem. Intâmplarea: “se intâmpla sa existe/ pâna la fix/ și dupa (judecata de apoi) sufix/ (poate prefix/ iar fix)”. Devenirea: ,,cad/ necontenit cad/ si-n cadere nu stiu/ in ce ma preschimb/ si-n cadere nu stiu cu ce nume/ ma vor striga/ si-n cadere nu stiu la ce num e voi raspunde/ si nu stiu unde voi fi!” Libertatea: ,,sa te eliberezi de lanturile/ pe care tu ti le-e pus/ lanturi pe care singur/ ti le-ai pus/ cu care singur te-ai inlantuit (sau poate nu?)”. Etc. Gasim in poemele sale aventurile unor categorii filosofice dragi lui Platon: existenta, miscarea, repausul, identitatea, diferenta, finitul, infinitul, amestecul, cauza. Dar, mai ales, am descoperit in universul poematic al lui Cornel Paiu cele patru niveluri ale naturii, in versiunea lui Ioan Scottus Eriugena, primul mare gânditor scolastic, filosoful care a introdus in lumea crestina scrierile areopagite: nivelul care creeaza si nu este creat: Divinitatea; nivelul care creeaza si este creat: omul; nivelul care nu creeaza si este creat: natura; nivelul care nici nu creeaza si nici nu este creat: nefiinta.

Dupa ce-am asezat pe raftul unor posibile recitiri ultimul volum al lui Cornel Paiu, m-am intrebat daca nu cumva mesajul poemelor sale nu m-a tulburat aidoma crezului pe care mi l-a soptit Ioan Scottus Eriugena: Ratiunea poate îndrepta Credinta aflată în deriva, în vreme ce Credinta poate îndrepta Ratiunea pe calea Adevarului revelat.

Poemul trinitar al lui Cornel Paiu e “o lacrima/ o tacere/ o sarutare”, un divort dintre Speranta care nu vrea sa negocieze cu Angoasa, un dialog tulburator cu “peretii incalziti ai inimii”, cu “paznicii peretilor”, cu mine, cu Tine.

Sa-l ascultam iar pe Cornel Paiu, Omul care iese cu metafora imperiala in amvon si ne binecuvânteaza ca pe niste importante repere efemere ale eternitatii: “paznicul care va veni/ ar putea sa aduca/ o cana cu lapte/ un pahar cu apa/ o cupa cu vin/ si o pâine// anume a fost trimis/ sa aduca o cana cu lapte/ un pahar cu apa/ o cupa cu vin/ si o pâine// cei care vor muri intre timp/ asadar cei care vor muri intre timp/ inainte de sosirea lui/ vor muri insetati/ vor muri infometati”. Cornel Paiu. Un Poet fulgerat fericit de intimitatea Altarului, un filosof al esentelor gravide de incertitudini, un Don Quijote al mirarilor si certitudinilor: “-ce e?/ -e!/ -ce e?/ -e!/-ce e?/ – e!/ -e? /e!”