In ciuda a ceea ce cred sau spun unii, comunismul nu a fost liniar in România. Anul 1985 nu a semanat cu 1980 sau cu 1968 ori cu 1952. Iar daca in ceea ce priveste politica interna, controversele nu vor fi, probabil, niciodata finalizate, in ceea ce priveste politica externa a tarii nu cred ca e cineva care sa nu recunoasca faptul ca diplomatia româneasca a urmarit intr-una un singur scop: independenta si crearea de aliante care sa permita supravietuirea tarii.
Spre deosebire de ziua de astazi, când diplomatia româneasca exista doar cu numele, neavând nici un scop precis trasat, in anii ’60, de exemplu, România a reusit sa obtina o seama de rezultate notabile si nu doar de palmares.
Pe atunci, ca si acum, tara se afla intr-o alianta strategica. Atunci cu URSS, azi cu SUA, si de fiecare data România trebuia sa execute ceea ce ii cerea „aliatul”. Doar ca prezenta in Pactul Varsovia nu era vazuta cu ochi buni de România care a subminat in permanenta organizatia, atragându-si antipatia blocului comunist.
Tari care azi pozeaza in campioni ai anticomunismului – cum ar fi Polonia sau Ungaria – condamnau atitudinea României.
Chiar in timpul Crizei rachetelor din Cuba, România a deschis canale de comunicatie cu SUA, anuntând Washingtonul ca actiunea URSS a fost facuta fara consultarea tarilor din Tratatul Varsovia si ca, in cazul escaladarii conflictului, tara noastra nu va interveni.
Condamnarea invaziei Cehoslovaciei, urmata de masarea diviziilor sovietice si bulgare la frontiera, a determinat România sa caute aliati si i-a gasit: China s-a declarat de partea tarii noastre. In fata iminentei invazii a luat pozitie inclusiv SUA, care au anuntat URSS ca nu vor mai tolera o alta actiune militara iar Iugoslavia a promis ca nu va interveni militar si va permite aprovizionarea cu armament a României.
Ulterior, tara noastra s-a implicat in negocierile referitoare la razboiul din Vietnam, intermediind pentru americani atât pe lânga chinezi cât si pe lânga nord-vietnamezi. Drept rasplata pentru eforturile românilor, americanii au vrut sa stabileasca sediul negocierilor finale la Bucuresti, insa, din cauza impotrivirii rusilor, care nu voiau ca România sa beneficieze de o asemenea expunere pozitiva la nivel international, acestea au fost mutate la Paris.
Sunt doar câteva din actiunile diplomatiei românesti atât sub Gh. Gheorghiu – Dej cât si sub Ceausescu, actiuni pe care, astazi, România nu mai poate sa le realizeze si, chiar daca ar putea, nu ar vrea pentru ca si-ar deranja „partenerul strategic”.
 | Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității" |
