Lt. col. Florin Stafi, locţiitorul comandantului Batalionului 635 Apărare Antiaeriană “Precista”: “Îmi plac provocările şi încerc să elimin rutina!”
La 13 ani şi jumătate, după terminarea clasei a VIII-a, Florin Stafi şi-a luat viaţa în propriile mâini şi a plecat la 400 km departe de casă pentru a urma cursurile Liceului Militar “Dimitrie Cantemir” Breaza. În anul 1998 a absolvit Academia Forţelor Aeriene “Henri Coandă” Braşov, în perioada 2012 – 2014 a urmat masterul de conducere interarme în cadrul Universităţii Naţionale de Apărare “Carol I” Bucureşti, după care şi-a desăvârşit pregătirea participând la mai multe cursuri de perfecţionare continuă, în cadrul aceleiaşi instituţii de învăţământ superior. Acum, la 41 de ani, lt.col. Florin Stafi, locţiitorul comandantului Batalionului 635 Apărare Antiaeriană “Precista”, poate spune despre experienţa învăţământului militar că nu a fost una uşoară, însă a avut avantajul de a avea profesori nişte oameni deosebiţi care i-au îndrumat paşii în direcţia cea bună.
Cum trebuie să fie liderul?
Sunt aici, la Batalionul 635 Apărare Antiaeriană “Precista” din anul 2003 şi am trecut prin toate funcţiile. În 13 ani, parcurgând etapă cu etapă, am ajuns să cunosc oamenii. Am urmat inclusiv cursuri de psihopedagogie, iar asta m-a făcut să înţeleg mai bine relaţiile interumane. Îmi iubesc colegii, le apreciez devotamentul, însă, cu toate acestea, ca lider, nu pot să le arăt acest lucru subordonaţilor. Prin urmare, păstrăm nişte limite, iar colegii mei ştiu că vor găsi mereu deschisă uşa biroului meu atunci când au o problemă.
Ce îi recomandă pe artileriştii de antiaeriană?
Noi suntem printre primii care intră în luptă cu inamicul. Tunul antiaerian de calibru 2 x 30 mm, trage până la 3.500 metri. La un tun sunt încadraţi şapte oameni: comandantul de grupă, şoferul şi cinci servanţi. În luptă, moralul tuturor trebuie să fie unul foarte bun. Nu ne putem permite greşeli. O secundă sau două pot duce la eşecul misiunii. Faptul că la ultima tragere cu tunul antiaerian din poligonul Capul Midia am primit nota 10 a venit ca o confirmare pentru noi şi ne-a dat încredere. Avem militari foarte bine pregătiţi, iar echipa este foarte bine închegată. Faptul că am primit un 10 la un exerciţiu ne obligă ca pe viitor să fim la fel de buni.
Care este ţelul dumneavoastră?
Napoleon spunea că “în sacul fiecărui soldat se află bastonul de mareşal”. Ei bine, la rândul meu tind să ajung general într-o bună zi. Mai sunt câteva etape de parcurs, dar nu cred că este irealizabilă această ţintă. Nu vreau să se oprească aici cariera militară pentru mine. Este un drum de sacrificii şi nu e uşor să stai departe de familie. Am noroc de o familie frumoasă şi înţelegătoare. Oana, soţia mea, cei doi copii Florina (17 ani) şi Tudor (12 ani) resimt cel mai mult lipsa mea de acasă. Am ales cariera militară pentru că vreau să las ceva în urma mea, ca existenţa mea să nu fie de prisos. Gradele obţinute în evoluţia ierarhică sunt condiţionate de un orizont de timp şi de studii. Tocmai de aceea mă pregătesc pentru teza de doctorat.
Cum a evoluat armata în ultimii ani?
Contrar părerilor multor cârcotaşi, armata a evoluat pe foarte multe planuri. De la dotări, nivel de pregătire, cerinţe şi mai ales pe partea umană. Desigur, cunoaşteţi cu toţii faptul că armata impune anumite rigori. Însă, ceea ce poate nu ştiu mulţi dintre băcăuani este faptul că se lucrează mult cu omul. Pe mine mă interesează să ştiu dacă oamenii din subordinea mea au probleme. Este foarte important, mai ales în condiţii de luptă, să ai tot personalul apt. Dacă au probleme, vreau să mi le comunice, ca să le pot da un răgaz să şi le rezolve, iar când revin în unitate să fie cu mintea aici, nu la problemele din familie. Tocmai de aceea, ca să-i înţeleg mai bine pe colegii mei învăţ despre psihologia oamenilor. Îmi doresc să redevenim mai apropiaţi, să interacţionăm mai mult şi să învăţăm să ne privim din nou în ochi. În ceea ce priveşte transparenţa, în ultimii ani am devenit mai vizibili ca unitate militară, prin acţiunile pe care le-am promovat şi lucrăm în continuare la acest capitol.
Este greu să fii militar familist?
Este greu să laşi la unitate problemele de serviciu, iar acasă să fii soţ şi tată, să fii un om normal. Mă implic pe cât posibil şi în treburile administrative. Aş vrea să am mai mult timp pentru sport. Sunt ferm convins că mişcarea îţi dă o stare de bine, iar militarii trebuie să fie în formă. Au de trecut un anumit barem la testările sportive, iar pentru asta trebuie să muncească, să tragă puţin de ei. Regret că nu mai suficient timp să scriu poezie. Cochetez din liceu cu versurile, iar inspiraţia îmi vine din frumos, din oameni, din dragoste. Cred că Dumnezeu nu ne-a creat ca să ne dea suferinţă, ci dimpotrivă, oamenii sunt cei care întreţin florile răului.
