Te freci la ochișori, sari din pat și dai fuguța la ușă. Antrenament făcut în gând pentru ziua de astăzi, de-a lungul a multor generații. Copiii, bucuroși sau nemulțumiți de darul primit, au avut grijă – maturi devenind – ca obiceiul să nu se uite. Nu cred că există cineva din generația „mai coaptă”, să nu fi încasat măcar odată, o mică chelfăneală de la unul din părinți. Fetele foarte rar. Ele erau cuminți până la o anumită vârstă.

Deabia de atunci generau probleme. Nu că bătaia ar fi ruptă din Rai! Nu! Doar o justificare tardivă… după pusul mâinilor în cap. Pentru că era unanim adeverită o vorbă. Nu văzuse nimeni (până mai recent), babă frumoasă și copil cuminte. Babele melițau (cânepa) și-și spălau părul cu zeamă de urzică. Nu știau cu ce se ocupa Ana Aslan.

După faptă… și răsplată

PUBLICITATE

Startul sărbătorilor de iarnă îl dădea Moș Nicolae, aducătorul de zăpadă. Era timpul, când orice femeie gospodină trebuia să aibă montat războiul de țesut, și să fi scos la aer primele preșuri. Se începea de la simplu, cu cordele tăiate cu foarfeca din hainele vechi, înfășurate pe „țăgi” (tuburi din soc de 15-20 cm lungime, găurite cu andreaua înroșită în foc), care se puneau în suveicile mari. Eram fascinat cum alunecau suveicile dintr-o parte în alta, prin păienjenișul de ițe recuperate din fitil de lampă, cumpărat la metru. Furci caudine acționate de pedale, mai ceva ca în desenul animat „Marin Boy”, difuzat la televizor înainte de„ Mihaela”. Din ianuarie se schimba urzeala și se trecea la lucruri serioase. Cuverturile de pat. Dacă mai rămânea material, depunea mama migală și la o carpetă, de pus în cuie pe-un perete, zestre pentru fete. Îmi plăcea prima parte. Atunci, bobinând și bombănind că trebuie să o ajut la țăgi, învățam colindele de Crăciun, Plugușorul , Sorcova. De nuia aveam parte tot anul. Mai cu blândețe, că mă altoia puțin față de câte trăznăi făceam. Vorba ceea: „unde dă mama, crește!”,

Dar nici dacă dai foc la casă. Noroc că am afumat numai o cameră. Eee! Ce frumos era. Frig afară, os la treabă! Trei surori, două verișoare, nașa de botez, sora mamei mai mare, bunica… și eu, cocoș. Tata pleca la muncă dimineața și venea seara, vesel. Aducea bani în casă. Sarcina mea de căpătâi, ca o recunoaștere a bărbăției pe timpul zilei, era să tai gâtul la orătănii. Era păcat mare să facă femeia așa ceva. Și erau multe înaripate dătătoare de carne fragedă și puf, pentru un somn de cuibar. Doar bunica ținea post. Se roteau, în funcție de poiata de origine. Una ținea de labe și aripi, cealaltă de cioc și de cap. Și eu sculptam (abia apăruse pe ecrane filmul Mihai Viteazu, în 1971), victorios cu barda. Răsplata mea erau ficățeii fripți direct pe plită. La atâtea guri, tot atâtea povești. Cu sfinți și icoane care fac minuni. Cu moroi. Cu strigoi care-ți fură umbra și mori dacă umbli noaptea teleleu prin sat. Bune de speriat… pentru cei obraznici ca mine. De la Nicolae, promisiuni de bine pentru surorile și verișoarele mele. Că dacă vor fi cuminți, când se vor face mari și se vor mărita, Moș Nicolae le va pune în cizmulițe, câte un săculeț cu bani. O verișoară mai mare, rămasă cu mintea puțin mai copilă, îmi făcea cu ochiul: „Aha! Aha! Ăla-i darul de nuntă! Și eu am să mă mărit! Îmi dă și mie?” Îzbucneau râsete și ceva despre… Marco Polo. Să-l aștepte.

Se păstra obiceiul datului cu cremă de ghete, de când dădea noroiul. Totuși, numai în acea dimineață găseam în ele bomboane, creioane colorate, plastilină, un stilou nou, dar și câte un vârf de nuielușă. Numai în armată, pifanii, găseau vaselină, pastă de dinți sau de bărbierit, nisip și pietriș. Copil fiind, pe Sfântul Nicolae îl asociam cu un obiect. Biciul lui Gârlici. Ghiță a lui Ciobanu se pare că-i era numele. Mâna căruța în picioare, ținându-se cu stânga de hățuri și plesnind cu dreapta. Am studiat instrumentul când a intrat la bufet. De obicei îl lua cu el.

Avea mâner din lemn, gros ca cepul de la butoi și lung de două palme. Din el pornea, matisat ca la undiță, un șomoiag răsucit din sârmă oțelită. Se tot subția, cale de vreo jumăte de metru, și se termina cu un inel în vârf. De inel erau legate fășii de piele, împletite în trei. Firul din mijloc se mai lungea cât un lat de palmă. De el se lega șfichiul, care era din sfoară de rafie. Ne mai zgăibăram în urma lui, din fugă și la rămășag, pe coada de la căruță. Când îți șerpuia, blând, una peste mână cu șfichiul – și ce țintă avea – o țineai în buzunar două săptămâni. Încetinea ca să cobori. Omul avea tot dreptul să se supere. Se temea să nu ne rupem gâtul.

Să-ntorci și celălalt obraz

Acest om, care avea să fie recunoscut ca sfânt și personaj de poveste, a existat cu adevărat în persoana episcopului din Myra-Lichia, provăduind cuvântul Domnului pe meleagurile Turciei de astăzi, la începutul secolului IV. Provenea dintr-o familie bogată. La moartea părinţilor, şi-a dăruit întreaga avuţie celor nevoiaşi. În anul 325, ca episcop, a participat la primul Sinod Ecumenic de la Niceea, eveniment în cadrul căruia Arie, un preot din Alexandria, a susţinut că Iisus Hristos nu este de aceeaşi natură cu Dumnezeu Tatăl. Se poate să nu fi fost numai acesta motivul gâlcevii. Codul lui Davinci naște polemici și astăzi în rândul capetelor luminate. Dar supărat de această afirmaţie, Nicolae, hrâști îi cârpește o sfântă palmă ereticului. Preotul Arie n-a întors și celălalt obraz.

De acolo cică s-ar fi împământenit obiceiul ca, cei obraznici să primească o nuieluşă de la Moş Nicolae. Sfântul Ierarh Nicolae a murit în anul 340, iar din anul 1087, moaştele sale sunt păstrate la biserica din Bari, ce îi este dedicată, în sudul Italiei. În Bacău avem două lăcașe de cult care îi poartă numele. Biserica romano-catolică „Sfântul Nicolae”, construită în anul 1841, și Biserica „Sf. Ierarh Nicolae” înălțată în anul 1848, în apropierea temeliei unei bisericuțe datând din primele decenii ale secolului al XVI-lea.

Bine c-am scăpat

Vătraiul, cleștele pentru jar, făcălețul, melesteul, coada de mătură, nu mai fac parte din dotarea bucătăriei moderne, nu numai de la oraș. Acestea rămân în continuare „armele” de panoplie ale mamei care nu are lemne de foc pentru o iarnă mai lungă. Cureaua o poartă tata, indiferent de zonă. Chimirul a luat iar locul pacheștilor lui Stan și Bran. Acum mesteci mămăliguța cu bătătorul de ouă. Sună delicios… bătător, că nici ăla de covoare nu se mai folosește. Au știut ei chinezii ce ne dau. Efectul există, dar aduce mai mult… a mângâiere. Pocnește mânerul la prima apăsare mai fermă. Dacă rupi o nuia din copac… primești amendă.

Dacă primești o palmă, există telefonul. Suni la 112 și intră pe fir Protecția Copilului. Stimulăm copiii să învețe, oferindu-le mai puțin timp din afecțiunea noastră, contrabalansând cu ce-și doresc de pe internet. Cei din talgerul mai ușor al balanței, nu lustruiesc ghetuțe. Ceilalți, încă mulți, le lasă, îngrijite, fratelui mai mic spre bună purtare. Cei 7, apoi 6 ani de acasă, presupun familii reunite. Închegate. Cu suport moral și economic. Altfel, violența caută pricini să apară. În ogradă, în pauze la școală, pe stradă, chiar și în trafic. Acum și babele sunt frumoase. Sunt atâtea centre, clinici de…„ajustare”. Avem și mascați, cu biata rămurică transformată în baston. Unii dau cu zel.

Te mai întrebi atunci, de ce totuși în secolul XXI, mai credem în nuielușă? Ca să fim cuminți! Să nu-i mai supărăm pe oamenii mari. O să primim cadouri dacă stăm cu ciocul mic, așteptând în casă, și mergem doar la serbări organizate. La anul, punem ciorapii găuriți la intrare, și scăpăm de ea. Vrem o sabie laser, rachete, avioane… Să ne apărăm țara deja pe jumătate vândută și sărăcia. Dar dacă Moș Nicolae se supără și nu mai dă zăpadă? Cum o să mai zboare cu sania Moș Crăciun? Ciudat! Avem doi moși în paralel! Aha! De vină era… Moș Gerilă. Dar a plecat! Pa! Și au rămas… tot doi?


Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

LĂSAȚI UN MESAJ