sâmbătă, 20 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 2697

OMUL DE PE STRADĂ / Mărioara şi Ion Istrate: Greu cu pepenii în Bacău

Aidoma transhumanţei oierilor, an de an, în toiul lunii lui Cuptor, în pieţile băcăuane sosesc cultivatorii de pepeni. Printre ei se numără şi familia Ion şi Maria Istrate care vine tocmai de la Cudalbi, judeţul Galaţi, ca să-şi valorifice recolta. Românul hâtru zice că, deşi bărbatul este capul familiei, femeia este vocea, astfel că „purtătorul de cuvânt” al familiei este, fără doar şi poate, doamna Mărioara. (L.M.)

„Cultivăm pepeni de 26 de ani. Noi cultivăm, noi producem, noi vindem, noi tot-tot. Şi tot de 26 de ani, în fiecare vară, luăm doar drumul Bacăului ca să ne vindem marfa. Am învăţat asta de la părinţii noştri şi, o dată cu familia, am pus bazele propriei noastre afaceri în agricultură. După noi, însă, nu mai este nimeni care să se ocupe de pepeni. Pe copii i-am stimulat să înveţe şi i-am îndrumat spre şcoli „înalte”, facultăţi. Nu e numai cazul nostru. Cei tineri au cam început să plece fiindcă e din ce în ce mai greu.

Nici noi nu-i ajutam pe părinţi la munca câmpului, dar când am ajuns şi noi la vârsta maturităţii şi a trebuit să ne facem o casă şi un rost, nu aveam din ce altceva aşa că ne-am apucat de agricultură. Atunci se putea ca din recolta pe care o scoteam să ne ridicăm o casă, să ne luăm maşini şi utilaje, dar vremea aia a apus. Acum îţi vine angrosistul la tarla şi-ţi dă 20 de bani pe kilul de pepeni. Omul meu a zis că mai degrabă bagă discul în câmp şi face recolta una cu pământul decât s-o dea degeaba. Dar nu ne-a lăsat inima să facem asta, aşa că am venit la Bacău pentru o ultimă dată. De la anu’ ne ocupăm numai de zootehnie, fiindcă merg bine tăuraşii la export, mai ales la arabi.

Timp de 26 de ani, am găsit Bacăul la fel. Şi cu bune, şi cu rele. Avem clienţi fideli care vin an de an şi cumpără pepeni doar de la noi, dar cei mai mulţi nu vor decât să te „rupă” la bani. Cum? Uite-aşa: eu zic – costă 6 lei şi 80 de bani, ei – da’ nu se poate doar 6 lei sau numai 5? În 90% din cazuri se întâmplă aşa. Într-un an, când Bacăul era blocat cu pepeni, am încărcat un TIR cu marfă şi ne-am dus la Cluj.

Acolo, când clientul nu avea să-mi dea 10 bani, eu îi ziceam „Lăsaţi” obişnuită ca în Bacău, iar a doua zi mă trezeam cu el că-mi aduce acei 10 bani datorie. Nu zic, mai las şi eu de la mine, dar vreau să las atunci când vreau eu şi cui vreau eu, nu să fiu obligată să fac asta. În rest, Doamne-ajută şi, dacă mai vreţi pepeni de la noi, vă aşteptăm la Cudalbi”.

Legea Gravitaţiei nu poate fi contrazisă!

E o mare confuzie. Dacă societatea ne învaţă să respectăm, de exemplu, sentimentele religioase ale semenilor noştri, să-i lăsăm să-şi practice religia – oricare ar fi ea – fără să interferam, unii cetăţeni (tot mai mulţi, din păcate) extind această libertate. Adică, dacă tot există libertatea de expresie care permite fiecăruia practicarea religiei sau critica Puterii politice, opinia asupra problemelor sociatatii, de ce nu ar avea dreptul la opinie şi în materie de ştiinţă, sănătate publică, sau, eventual, de rachete cosmice? Nu contează că respectivul nu se pricepe, că aberează cu graţie în privinţa subiectului; nu, e dreptul lui să spună ce-i trece prin cap!

Ei, bine, nu cred că este aşa. În ştiinţă nu există democraţie, nu se votează câţi electroni să graviteze în jurul nucleului de Heliu, nu se supune referendumului popular Legea lui Arhimede. Nu poţi să te arunci de la etajul zece şi să speri că vei scapă nevătămat doar pentru că, în opinia ta, Legea Gravitaţiei nu există!
Pur şi simplu nu poţi să contrazici decenii de cercetări în domeniul virusologiei şi să susţii că decât vaccinare, e mai sănătos să tratezi bolile cu zeamă de varză sau mai ştiu eu ce năzbâtie!

Nu zic că Ştiinţă nu poate fi contrazisă, ba chiar, uneori, ceea ce părea bătut în cuie de cercetarea ştiinţifică s-a dovedit a fi ori fals, ori parte a unei probleme mai mari: fizică newtoniană a fost integrată în fizică lui Einstein, de exemplu. Dar, pentru a contrazice Ştiinţa, trebuie să fii pregătit, să vii cu argumente şi să respecţi metoda. Nu fiecare postac de pe FB care a citit 2-3 articole conspiraţioniste poate să contrazică teorii validate în ani de cercetare în laboratoare.

Zilele trecute m-a întrebat cineva cum de nu înţeleg că vaccinurile sunt create pentru a reduce populaţia lumii. E greu de înţeles aşa ceva, de vreme, ce de la crearea vaccinurilor, populaţia lumii s-a dublat în loc să scadă… Mi s-a pus în faţă un alt argument: însuşi Bill Gates susţine că vaccinurile sunt create pentru a reduce populaţia. După numai două minute de căutare pe Internet am găsit răspunsul: nu doar că Bill Gates nu e împotriva vaccinurilor, ba chiar este pentru. Trebuie să recunosc, însă, că, până la textul care explică maniera în care a fost manipulată declaraţia patronului Microsoft, am fost bombardat cu site-uri care susţineau versiunea conspiraţionistă.

Totul s-a bazat pe slaba inteligenţă a victimelor: Bill Gates a spus că, prin vaccinuri, se doreşte scăderea ratei de CREȘTERE a populaţiei lumii, conspiraţioniştii au preluat doar partea cu „scăderea populaţiei”. Cine ascultă, însă, declaraţia întreagă, observă uşor despre ce este vorba: în ţările subdezvoltate femeile nasc foarte mulţi copii din cauza ratei ridicate a mortalităţii infantile. Pentru a se asigura că vor rămâne cu 2-3 urmaşi, femeile nasc 7-8-9 copii. Or, vaccinurile, scăzând mortalitatea infantilă, familiile nu ar mai fi nevoite să facă un număr foarte mare de copii, ceea ce ar reduce presiunea asupra resurselor de hrană. E perfect logic câtă vreme nu trunchiem citatul pentru a ne ieşi conspiraţia.

Dacă o să cercetați, veți vedea că toate argumentele mișcării antivacciniste sunt de acest fel: speculează slaba pregătire știițifică a victimelor, naivitatea (ca să nu spun de-a dreptul că se bazează pe prostia omenească) pentru a induce îndoiala, frica și, în final, respingerea ideii de vaccinare. O rețetă pe care o puteți găsi în orice tratat de manipulare…

Pagina 1

    Au învins și căldura

    La o săptămână după ce a organizat „Atletico Summer Cup” pentru grupele de vârstă 2007 și 2008, Asociația Atletico Junior Bacău a… recidivat. Vineri și sâmbătă, la baza sportivă din Letea-Veche, gruparea băcăuană a pus în scenă, în parteneriat cu AJF Bacău, „Atletico Summer Cup” rezervată copiilor născuți în 2009 și 2010.

    La 2009 au răspuns prezent șase echipe, care s-au înfruntat în sistem campionat, învingătoare fiind Pumas Iași. Podiumul a fost completat de două echipe băcăuane. Astfel, pe locul secund s-a plasat FC Bacău Academia „Cristian Ciocoiu”, în timp ce poziția a treia a fost ocupată de Sporting Bacău. Premiile individuale au revenit in corpore băcăuanilor. Ștefan Năstac (FC Bacău Academia „Cristian Ciocoiu”) a câștigat titlul de golgheter al turneului, colegul său de echipă Mihai Chiscopt a fost desemnat cel mai tehnic jucător al competiției, iar Rareș Vîlcu (Aripile Bacău) a fost recompensat cu titlul de cel mai bun portar.

    La 2010, în semifinale au intrat patru echipe băcăuane: FC Bacău Academia „Cristian Ciocoiu”, care s-a prezentat cu două formații, ambele ajunse în careul de ași, ASS FAV Kids și Aripile. FC Bacău I a trecut cu 4-0 de „frățiorii” de la FC Bacău II, în timp ce în cealaltă semifinală, gruparea antrenată de Vasile Ferică, FAV Kids a învins-o cu 3-0 pe Aripile Bacău, pregatită de Costel Bușăga.

    În finala mică, bronzul a revenit Aripilor, câștigătoare cu 3-0 în fața celor de la FC Bacău II, în timp ce finala mare a fost adjudecată de FC Bacău I, care s-a impus la limită, cu 2-1 de FAV Kids. Luca Popoiu (FC Bacău Academia „Cristian Ciocoiu”) a fost golgheterul turneului, Eric Pârâiac (FC Bacău Academia „Cristian Ciocoiu”) a primit titlul de cel mai tehnic jucător, în timp ce singura fată prezentă la „Atletico Summer Cup”, Ana Maria Băbău (Bubu Bacău) a fost aleasă drept cel mai bun portar al turneului.

    Câștigătoarea FC Bacău Academia „Cristian Ciocoiu”, antrenată de Eusebiu Nica a utilizat urmatorul lot: Victor Firăstrău, Matei Barbu, Mihai Chiscop, Rareș Mihai, Robert Cristea, Ștefan Năstac, Ștefan Checheriță și Luca Gherla. Finalista, FAV Kids, i-a avut în componență pe: Matei Buricatu, Eric Ferică, Matei Hingescu, Dragoș Lescanu, Matei Stan, Ștefan Hriscu, Marin Matei, Luca David, Călin Gușă, Denis Nechifor și Adrian Ferică.

    „A fost un turneu reușit, copiii meritând toate felicitările pentru eforturile depuse în codițiile în care temperatura a fost una extrem de ridicată”, a declarat organizatorul „Atletico Summer Cup”, Gabriel Vârlan.

    Aerostar, depășită de Gauss

    Aerostar a încheiat stagiul de pregătire centralizată cu un meci de verificare susținut sâmbătă dimineață, pe stadionul „Letea”contra echipei de Liga a IV-a, Gauss Bacău. Victoria a revenit Gauss-ului, care beneficiind de un plus de prospețime fizică, dar și de experiență, în condițiile în care nu a utilizat, ca Aerostar, trei fotbaliști U19, s-a impus cu 4-3.

    „Aviatorii” s-au aflat în avantaj cu 1-0 și 2-1, prin reușitele lui Artenie, însă Gauss a revenit, conducând cu 4-2 grație „dublei” lui Bogdan Lupu, a golului înscris de Ramon Gheorghe și a autogolului semnat de Mihăeș, înainte ca Andrei Pavel să puncteze pentru Aerostar și să stabilească astfel rezultatul final.

    Antrenorul Aerostarului, Cristi Popovici a început testul de sâmbătă cu următoarea garnitură: Hărăguță- B. Ardei, Mihălăchioae, Mihăeș, Oanea- Buciuman, Adăscăliței, Chirilă, Artenie- Vraciu, Tudorache. Au mai evoluat pe parcurs: Albescu, Ichim, Dima, Strat, Honea, Istrate, A. Pavel. De partea cealaltă, Gauss, care s-a întărit și mai mult prin aducerea lui Doboș și R. Gheorghe, a mizat pe următorul „unsprezece” de start: Miron- Dediu, Lozneanu, Șt. Pavel, Dobârceanu- M. Doboș, Întuneric, R. Gheorghe, B. Lupu- Boghian, Diaconu. Au mai jucat: Șuștac, A. Mocanu, Trăistaru, Cl. Filip, Honea, Neagu.

    Miercuri, 16 august, se va stabili programul Ligii a III-a, care va începe pe 26 august. Înainte de startul campionatului, Aerostar va mai disputa două jocuri de verificare, ambele în deplasare: miercuri, cu Steaua Magic Iași, iar sâmbătă, la CSM Pașcani.

    Gauss în schimb, a intrat în linie dreaptă, la finalul acestei săptămăni urmând sa debuteze în campionatul Ligii a IV-a, care o găsește favorită certă la promovarea în C.

    „Conduc, fie și interimar, o instituție mult mai ancorată în realitățile prezentului”

    Administrația Județeană a Finanțelor Publice (AJFP) Bacău este condusă, din luna iulie – așa cum precizam într-o ediție recentă a ziarului nostru -, cu statut de interimar, de economistul Paul Vicențiu Stupu. Originar din Podu Turcului, Paul Stupu este, practic, băcăuan și are 40 de ani. În cei 18 ani de profesie a urcat toate treptele ierarhice, iar pe postul de șef al administrației județene a venit de la cârma departamentului Inspecție fiscală, unde a stat cinci ani și unde a avut calitatea de „șef administrație adjunct”. Deși interimar, misiunea noului șef de administrație fiscală județeană nu este ușoară. Are în subordine cinci unități fiscale teritoriale, în Bacău, Onești, Buhuși, Moinești și Podu Turcului, cu aproape 146.000 de contribuabili, dintre care aproape 18.500 de persoane juridice active fiscal. În interviul pe care i l-am solicitat cu acest prilej, a subliniat, între altele, cultura și valorile care vor conduce activitatea instituției și în perioada următoare. Între principalele obiective ale AJFP Bacău sunt, pe lângă colectarea în creștere a impozitelor și taxelor, creșterea conformării voluntare a eficienței colectării și reducerea evaziunii fiscale și a economiei subterane.

    Șef nou, idei noi, domnule Paul Stupu. Adică altă optică de organizare a activității, chiar dacă poziția actuală este doar de „interimar”.

    Sunt doar împuternicit să asigur conducerea interimară a instituției. Lucrez aici din 1999, de la terminarea studiilor la Facultatea de științe economice din Iași. Colectivul nostru a ajuns la un nivel de experiență profesională destul de ridicat, a trecut prin multe, mai ales prin repetate schimbări legislative, cele mai mari fiind când, în 2007, România a intrat în Uniunea Europeană.

    Cum arată instituția pe care o conduceți acum? Cum a evoluat?

    Este mult mai mult ancorată în realitățile prezentului. Chiar trecem printr-un proces de modernizare a ei, printr-un program cu Banca Mondială. Schimbările au început să se simtă. Ținta finală ar fi conformarea voluntară, dar și reducerea evaziunii fiscale, creșterea eficienței colectării de taxe și impozite și, evident, îmbunătățirea relației cu contribuabilii la bugetul de stat.

    Și până acum se vorbea de o mai bună relație cu contribuabilii.

    Prin promovarea operațiunilor fiscale în mediul online se urmărește tocmai îmbunătățirea activității fiscale prin implicarea contribuabililor, care devin parte activă în procesul decizional al Agenției Naționale de Administrare Fiscală. Iar apariția spațiului privat virtual conduce la aceasta. Se știe deja că declarațiile fiscale se depun în mare parte electronic, nu mai este nevoie de o deplasare la ghișeu. Totul în folosul contribuabilului.

    Cum stați cu planul de încasări la bugetul de stat?

    În primul semestru al anului, planul de colectare al AJFP Bacău a fost realizat cu o depășire de circa 3%, iar pe luna iulie cu circa 6%. În luna iulie s-a constatat o creștere a încasărilor, poate și datorită efectului creșterii economice generale, al reducerii evaziunii fiscale. Perspectivele pentru tot anul 2017 se anunță bune.

    Se vorbea, la un moment dat de subțierea efectivului de personal, de nevoia de mai mulți inspectori fiscali. Cum e acum?

    Avem un colectiv foarte bine pregătit profesional, oameni cu experiență – cum deja spuneam. Avem destui specialiști. Nu ne plângem și, în definitiv, politica de personal o face Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF). Profesionalismul poate suplini orice problemă și, apoi, avem o bună colaborare și cu cei de la antifraudă și cu alte instituții. Nu vorbim de un efectiv suficient de mare la noi, dar e mulțumitor numărul. Colaborăm bine și cu filiala Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați, avem întâlniri cu profesioniștii contabili pe teme ale modificărilor din legislația fiscală. În plus, lunar avem și întâlniri cu reprezentanții contribuabililor, de regulă contabilii, în Bacău și în județ.

    Cum vedeți mediul băcăuan al contribuabililor la bugetul de stat după 18 ani de experiență în domeniu?

    Este un mediu mult mai disciplinat, se conformează voluntar și la declararea și la plata obligațiilor fiscale. Ținem legătura cu ei, notificăm orice problemă, identificăm riscul fiscal acolo unde este și nu mai mergem pe la toți contribuabilii, ci preponderent pe la cei cu probleme. Nu-i deranjăm pe cei care dovedesc bună-credință. Ne referim la contribuabilii mici și mijlocii, pentru că cei mari sunt gestionați direct de ANAF. Noi administrăm aproape 146.000 de contribuabili, persoane fizice și juridice, cei mai mulți fiind persoanele fizice administrate pe CNP, adică peste 105.000. Și aplicăm toate procedurile fiscale. În prezent, controalele fiscale sunt programate și se efectuează la acei contribuabili care prezintă risc fiscal la conformare, respectiv la acei contribuabili la care riscul fiscal, identificat pe baza analizei de risc, este cel mai ridicat. Totuși, se înregistrează un număr ridicat de controale anticipate pentru soluționarea deconturilor cu sume negative de taxă pe valoarea adăugată, cu opțiune de rambursare (DNOR), urmare cărora sunt respinse la rambursare sume nesemnificative, fiind afectată capacitatea inspecției fiscale de efectuare a verificărilor la contribuabilii cu risc de subdeclarare a impozitelor, taxelor și contribuțiilor.

    Strângere de fonduri pentru familiile românilor dispăruți în tragedia de la Brighton

      Cei care au cunoscut barbatii disparuti in tragedia de la Brighton au organizat o strângere de fonduri pe Internet pentru a ajuta familiile celor dispăruți.

      Reamintim că doi comăneșteni au fost daţi dispăruţi în Canalul Mânecii după ce barca cu care ieşiseră la pescuit, împreună cu alţi doi prieteni, a fost lovită de o nava. Incidentul s-a petrecut în zona oraşului britanic Brighton, unde lucrează bărbaţii.

      „Familia pe care o cunosc a lucrat la Mitch and Grandad’s Bike Shop din Elm Grove, Brighton. Mitch era un om minunat, cinstit, cu o putere de munca extraordinara , cu o familie iubitoare” – se arată pe pagina de donații.

      „El a lăsat în urmă un fiu de 3 ani, trei copii mai mari și soția sa, care nu numai că și-a pierdut soțul în acest dezastru, ci și pe fratele ei. Mitch a lucrat multe ore pe zi pentru a-și susține familia, deși majoritatea oamenilor au văzut la știri ca există probleme grave imediate.

      Ei nu sunt o familie de bogătași din acest motiv nu au economii și din cauza incidentului au trebuit să se bazeze pe banca de alimente pentru a se hrăni.

      Oamenii lucrează neplătiți pentru a păstra magazinul de biciclete deschis pentru ca clienții să-și colecteze bicicletele care urmau să fie întreținute sau reparate.

      Familia are sufletul destrămat, nu reusesc sa se mai gandeasca si la cheluielile zilnice din punct de vedere financiar. Vă rugăm să donați suma cea mai mică, deoarece contează. Primaria a luat cunoștință de această problemă, dar poate dura luni până la acordarea unui ajutor concret. Banii adunați vor fi împărțit în mod egal între familia lui Mitch și cea a cumnatului sau, care lasă o soție și trei copii”.

      Pentru donații, click aici.

      Prinos de recunostinta eroilor Primului Razboi Mondial

        Daca in urma cu 100 de ani pe inaltimile Cosnei, Ciresoaiei si Magurii ostasii români, cu pretul vietii lor au invins un inamic puternic si tenace (armatele germane si austro – ungare in Primul Razboi Mondial), la implinirea unui centenar de la acele momente inaltatoare de vitejie orasul Târgu Ocna a adus cel mai profund prinos de recunostinta. Vineri 11 august intreaga suflare a acestui oras – statiune s-a adunat in preajma Cimitirului Eroilor de la Biserica “Sfântul Nicolae” (aflata in centrul localitatii), unde, in prezenta autoritatilor judetene si a reprezentantilor unor institutii nationale, a avut loc cea mai impresionanta manifestare de cinstire a eroilor neamului.

        In timp ce Presedentia României a fost reprezentata de consilierul de stat pentru securitate nationala Constantin Dudu Ionescu iar Departamentul Centenar din Guvernul României a avut ca reprezentant pe secretarul de stat Cristian Ioan Videscu, la aceste inaltatoare clipe de omagiere au fost prezenti Sorin Brasoveanu, presedintele Consiliului Judetean Bacau, Maricica Cosa, prefect al judetului, Marius Gheorghita (vicepresedinte al C. J.) dar si Viorel Ilie, moinesteanul ce este Ministru pentru Relatia cu Parlamentul, deputata Theodora Sotcan, generali ai armatei române. Au participat si primarii mai multor localitati din aceasta zona a judetului Bacau ( din Onesti, Moinesti, Darmanesti, Slanic Moldova, Pârgaresti), cadre militare si vânatori de munte de la toate batalioanele care activeaza in unitatile militare ale arcului carpatic (de la Vatra Dornei, Miercurea Ciuc, Sfântu Gheorghe, Brasov, Predeal si Câmpulung Muscel).

        In mesajul transmis de presedintele României, Klaus Iohannes, pe care l-a prezentat consilierul Constantin Dudu Ionescu, a fost mentionat faptul ca “Armata Româna a salvat existenta Statului Român in luptele de la Cosna si Ciresoaia, fapt ce indatoreste cinstirea pe care o purtam celor care, prin jertfa lor, au facut posibila Marea Unire”. Cuvinte patetice, patrunse de o inflacarata traire a istoriei a rostit si Sorin Brasoveanu, presedintele Consiliului Judetean Bacau, ce a declarat:”Faptele inaintasilor ne sunt lectie de viata, ne vorbesc despre vointa si putinta de a tine piept vitregiilor istoriei, despre curaj si unitate. Ne vorbesc de faptul ca, a fi român este in egala masura o virtute si o datorie care ne obliga la verticalitate, constiinta si responsabilitate”.

        In aceasta frumoasa zi in care soarele stralucitor a luminat chipurile miilor de oameni partasi la evenimentul de comemorare a Centenarului luptelor de pe inaltimile târg-ocnene, crucile eroilor au fost cuprinse de candele aprinse, in atmosfera unei slujbe religioase, oficiata de un sobor de peste 20 de preoti, ce a avut in frunte pe Arhiereul Romanului si Bacaului, IPS Ioachim. Colonelul (in retragere) Paul Valerian Timofte, presedintele Filialei Bacau “Colonel Corneliu Chiries“ a Asociatiei Nationale Cultul Eroilor “Regina Maria” a fost cel care a moderat intreg ceremonialul militar si festivitatea de la Târgu Ocna, cu o mare bucurie in suflet fiind urmarita o defilare a militarilor si a masinilor de lupta ale armatei. Este de evidentiat faptul ca alaturi de bravii osteni care au participat la comemorarile de la Târgu Ocna s-au aflat, prezentând uniformele militare de acum 100 de ani si reprezentanti ai Asociatiei “Traditii Militare Românesti – Regimentul 3 Artilerie” (condusa de colonel in rezerva Stelian Cojocaru).

        Un moment mai mult decât inaltator, care a adus in orasul de sub Magura sentimentele unice ale unei trairi pline de patos si de patriotism, s-a constituit defilarea cu torte (din seara zilei de joi 10 august), spre inaltimile unde ostasii români s-au acoperit de glorie. Desfasurata dupa un ritual plin de solemnitate, festivitatea a adus atâta bucurie in sufletele târg-ocnenilor de toate vârstele ca acestia au insotit pâna in miez de noapte “tortele” aprinse, ce au luminat inaltimile Cosnei, Ciresoaiei si Magurii. Intre alte manifestari care au mai avut loc la Târgu Ocna in aceste zile mai mentionam Simpozionul “Din tainele Razboiului Intregirii Neamului pe meleagurile trotusene” (care a fost prefatat de vernisajul unei expozitii de cartofilie din colectia inginerului bacauan Mihai Ceuca, pe tema “Regele Ferdinand I” si a unei expozitii cu obiecte din Primul Razboi Mondial- intre acestea regasindu-se paftale, casti militare strapunse de gloante) si lansarea unor noi aparitii editoriale.

        In timp ce prof. Corneliu Stoica, de la Colegiul National “Costache Negri” a lansat volumul “Zile de foc la portile orasului Târgu Ocna, Centenarul luptelor de la Cosna si Ciresoaia (1917 – 2017)”, la simpozionul mentionat generalul (in rezerva) Vasile Jenica Apostol, colonelul (in retragere) Paul Valerian Timofte, prof. Vilica Munteanu, scriitorii Dan Sandu, Ioan Danila si alti invitati au reliefat aspecte mai putin cunoscute din timpul Primului Razboi Mondial si au evocat eroi ai acestei mari conflagratii.

        Accident la ieșirea din Bacău

          FOTO: Mada Madalin

          Ieșirea din Bacău spre Vaslui a fost blocată, astăzi, din cauza unui accident rutier petrecut la intersectia dintre DN 2F si DJ 252.

          Doua autoturisme s-au tamponat si o fetita de 10 ani a fost transportata la Spitalul Județean din cauza neacordării de prioritate. Autoturismele care vin de pe DJ 252, dinspre Buhoci trebuie să dea prioritatea mașinilor de pe DN 2F Bacău – Vaslui, însă, deși intersecția a fost semnalizață în urma unui accident similar petrecut în urmă cu câțiva ani, nu toți șoferii au răbdare să aștepte la STOP.

          UPDATE:

          În urma cercetărilor efectuate, la faţa locului, de către poliţiştii de la Serviciul Rutier Bacău, s-a stabilit că un tânăr de 24 de ani, din Răcăciuni, în timp ce conducea un autoturism, în afara localităţii Buhoci, la ieşirea de pe un drum secundar în DN 2F nu ar fi acordat prioritate de trecere unei maşini, condusă de un bărbat de 48 de ani, din Arad.

          În urma impactului, cinci persoane au ajuns la spital cu răni uşoare. Este vorba despre şoferul de 24 de ani şi o pasageră a sa, în vârstă de 20 de ani, iar din celălalt autoturism au fost rănite două femei de 23 şi 48 de ani şi o minoră de 10 ani.

          Ambii conducători auto au fost testaţi de poliţişti cu etilotestul, rezultatele fiind negative.

          Infrățirea dintre comuna Săucesti (BC) și Comuna Dubăsarii Vechi (raionul Criuleni)

            Basarabenii din Dubăsarii Vechi și băcăuanii din Săucești au marcat astăzi înfrățirea comunelor de pe cele două maluri ale Prutului. Oficialii din cele două comune s-au întlnit astăzi la Săucești, unde în prezența președintelui Consiliului Județean Bacau, domnul Sorin Brașoveanu și a domnului subprefect Valentin Ivancea, a fost semnat acordul de înfrățire dintre cele doua comune.

            „Este un moment important in istoria actuala a comunei pentru ca vorbim despre un acord de parteneriat si colaborare pe multiple planuri -economic, social si cultural” a declarat presedintele Sorin Brasoveanu.

            „Așadar, iată cum, astăzi, dumneavoastră , domnilor primari ai cimunelor Săucești si Dubasarii Vechi faceti ca intentia de ieri sa devina fapta astazi, deschizind o noua poarta catre Uniunea Europeana. Astfel administratia licala din Saucesti cat si administratia locala din Dubasarii Vechii dovedeste astfel un real interes pentru dezvoltarea comunitatilor pe care le conduc” a precizat subrefectl judetului Bacau, Valentin Ivancea.

            Delegatia din Dubasarii Vechi a fost condusă de primarul Vitali Casian, din care au facut parte reprezentanți ai primariei și consilieri locali.

            „Acordul de infratire cu comuna Săucești este un moment unic pentru noi și a fost posibil datorită a doi oameni inimoși, domnului Brega – fost vicepremier al guvernului Moldovei și domnului Sorin Brașoveanu, președinte al Consiliului Județean Bacau. Drumul este abia la inceput, ne dorim pe viitor sa avem o stransa colaborare. Ideea de infratire nu vrem sa fie o chestie de fatada. Ne-am bucura sa gasim teme comune pe invatamant, copiii din scolile noastre sa aiba proiecte comune” a precizat Vitali Casian, primarul din Dubăsarii Vechi.

            Pompierii se luptă de 30 de ore cu incendiul de la groapa de gunoi

            UPDATE:

            De 30 de ore pompierii băcăuani intervin pentru lichidarea incendiului izbucnit la groapa de gunoi a municipiului Bacău.

            La ora 20:00, s-a efectuat cel de al treilea schimb de efective de la începutul misiunii de stingere. Pe parcursul întregii nopți 22 de pompieri militari vor acționa cu aceeași determinare pentru a îndeplini misiunea.

            ___________________________________

            După 20 de ore de intervenție, pompierii băcăuani continuă lupta cu incendiul de la groapa de gunoi a municipiului Bacău.
            La această oră acționează un număr de 19 pompieri militari cu 7 autospeciale de lucru cu apă și spumă, 2 motopompe remorcabile, 1 autocamion de intervenție și 1 autoturism pentru muncă operativă.

            Totodată, în sprijinul pompierilor intervin și 7 lucrători din cadrul Primăriei municipiului Bacău cu 3 buldoexcavatoare și 4 autocamioane.

            Pentru coordonarea acțiunilor de intervenție, în teren s-a deplasat și grupa operativă a inspectoratului.
            Intervenția este una de durată, din cauza suprafaței mari pe care se manifestă incendiul, cât și a cantității uriașe de materiale combustibile.

            La ora 14:00, parametrii de calitate a aerului, măsurați la stația BC 2 din Rețeaua Națională de Monitorizare a Calității Aerului nu au înregistrat depășiri la indicatorii CO – monoxid de carbon, NOx – oxizi de azot și PM10 (pulberi în suspensie cu diametrul mai mic de 10 microni).

            Intervenția echipajelor ISU continuă și în acest moment, la fața locului acționându-se cu 7 autospeciale de lucru cu apă și spumă, 2 motopompe remorcabile și un 1 autocamion de intervenție.

            Primăria Municipiului Bacău mulțumește lucrătorilor din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență al Județului Bacău pentru eforturile susținute, depuse în ultimele 24 de ore în indeplinirea acestei dificile misiuni.

            Pompierii au intervenit toată noaptea pentru lichidarea incendiului de la groapa de gunoi

              Militarii au acţionat toată noaptea cu mai multe echipaje pentru stingerea incendiului de la groapa de gunoi a Bacăului.

              În continuare militarii sunt la faţa locului şi intervin pentru localizare şi lichidarea acestuia.

              La miezul nopţii, reprezentanţii ISU Bacău au anunţat că misiunea este una dificilă şi că va fi de durată.

              „Se acţionează şi la această oră cu şase autospeciale de lucru cu apă şi spumă. La faţa locului mai este şi o ambulanţă Smurd tip B, două autospeciale de primă intervenţie şi comandă, iar pentru coordonarea misiunii s-a deplasat şi grupa operativă a inspectoratului”, a declarat cpt. Ionuţ Hâncu, ofiţer de relaţii publice la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bacău.

              Incendiul de la groapa de gunoi

                Pompierii băcăuani s-au luptat toată noaptea cu incendiul izbucnit la groapa de gunoi a orașului.

                Suprafața mare pe care se manifestă incendiul, cantitatea imensă de materiale combustibile, cât și drumurile greu accesibile au facut ca intervenția să fie de lungă durată.

                FOTO&VIDEI: ISU Bacău

                La masă cu doi maeștri ai artei culinare și ai servirii vinului

                  Medaliat cu aur și declarat bucătarul anului în Irlanda acum 14 ani, cunoscut de mulți dintre noi din emisiuni tv dedicate gastronomiei, chef Nico Lontras a venit, sâmbătă, 12 august, și la Bacău.

                  A susținut, pentru câteva ore, un veritabil curs de gastronomie în cea de a doua zi a Festivalului Vinului de la Selgros, unde a fost acompaniat perfect de un alt maestru al domeniului, somelierul Sergiu Nedelea, pentru că o masă bună ar fi ca nunta fără lăutari dacă nu ar avea și un vin bun, dar mai ales potrivit cu ceea ce mănânci.

                  Nico Lontras a demonstrat cum poți pregăti perfect niște macaron după rețete originale, dar și o paella cu fructe de mare, precum și o românească friptură de porc, dar după o rețetă îngrijită și, de asemenea, ajustată cu mirodenii care îi înnobilează gustul.
                  De lângă feluritele bucate care au ieșit din mâinile de aur ale maestrului Nico Lontras nu au lipsit, așa, ca la Festivalul Vinului, licorile cele mai potrivite, prezentate în stilul său caracteristic de celălalt maestru, Sergiu Nedelea. Cu acest excelent somelier face oricând să bei un pahar de vin, pentru că poți afla povești la care nici nu gândești. Vorba unui celebru cântec din folclorul nostru de aur: „Bun e vinul și gustos, dacă-l bei cu om frumos”. Frumos la suflet și la chip!

                  Din gustoasele bucate s-au înfruptat, la final, toți cei care au avut norocul să se afle prin preajma bucătăriei festivalului.

                  Duminică, 13 august, în ultima zi a festivalului de la Selgros Bacău vizitatorii vor putea dialoga și cu deja cunoscutul sportiv de elită Ionuț Iftimoaie, care vrea să demonstreze ce calități și ce farmec poate avea un dialog al pasiunilor de orice fel.

                  Mobila LEM’S, buna dispoziţie de acasă

                  Nicio casă nu e casă…până când nu e dotată cu cele de trebuinţă, în special mobilă, fie că vorbim de dormitoare, bucătării, camere de tineret, camere de zi (livinguri), biblioteci sau canapele, colţare, mese, scaune etc. Însă, dintotdeauna, să îți cauți mobilă poate deveni o treabă dificilă, în contextul în care fiecare dintre noi ne dorim mobila ideală care să nici să nu fie prea ieftină și de calitate redusă, dar nici prea scumpă, care să atârne greu la buzunare.

                  Soluția care ar încânta pe toată lumea ar fi, de departe, oferta retailerului român de mobilă LEM’S . Şi asta pentru că, pe lângă faptul că produsele sunt 100 la sută autohtone, realizate la fabrica Lemet din Prahova, mobilierul creat este exact pe gustul românilor: are un design modern, este de calitate şi se vinde la prețuri accesibile. Toate acestea pot fi găsite, cu uşurinţă, la magazinul LEM’S din Bacău, situat pe strada Mărășești, nr. 165 (Zona Orizont, vizavi de Biserica Sf. Gheorghe). Magazinul din Bacău, la fel ca restul unităţilor din toată ţara, se adresează tuturor celor care şi-au propus să-şi reamenajeze locuinţa, mobilând-o într-un stil personal, cât mai rafinat, dar care să placă şi oaspeţilor care-i trec pragul.

                  „LEM’S este o reţea de magazine de mobilier la comandă, personalizat, dezvoltată la nivel naţional, care se pliază pe toate pretenţiile clientului – în general – persoane fizice, dar şi firme. Reţeaua aparţine firmei Lemet, o companie 100 la sută românească, înfiinţată în anul 1991, în oraşul Câmpina. Reţeaua de magazine LEM’S s-a extins pe plan naţional, astfel încât, în prezent, firma din Câmpina deţine circa 100 de spaţii amenajate în aproape toate judeţele. Toate magazinele LEM’S din ţară, inclusiv cel din Bacău, funcţionează în regim de franciză”, aflăm de la Dragoş Moneaga, deţinătorul francizei LEM’S pe municipiul Bacău.

                  100 la sută, brand românesc

                  Aşadar, toate piesele de mobilier valorificate în magazinul LEM’S sunt produse în România, la fabrica Lemet de la Câmpina. Amplasată pe o suprafaţă de peste 30.000 mp, aceasta are o capacitate anuală de prelucrare de aproximativ 3.500.000 de panouri de tip PAL şi MDF. La cele 10 linii de producție complet automatizate pentru prelucrarea panourilor compozite din lemn, a lemnului masiv și finisarea acestora, Lemet foloseşte o tehnologie de ultimă generaţie, unică în România.

                  „Tot ce vedeţi în magazinul nostru este produs de o firmă românească, deţinută de patroni români, materia primă folosită la realizarea PAL-ului provine din pădurile din România. Doar feroneria este adusă din Vest, evident, de la cel mai bun producător din domeniu. Aşadar, PAL-ul este de cea mai bună calitate, recunoscut pe plan naţional şi nu numai, dar şi accesoriile, ceea ce, per ansamblu, garantează un produs final de înaltă calitate”, mai spune Dragoş Moneaga.

                  Mobilă în rate și reduceri promoţionale

                  Mobila expusă la vânzare în magazinul LEM’S are preţuri care pot fi susţinute de orice buzunar. „Ne adresăm tuturor clienţilor, atât celor cu pretenţii foarte mari, care vor să cumpere o mobilă de foarte bună calitate, dar şi celor care au buget mai restrâns sau celor care nu vor să investească sume mari în mobilarea locuinţei. De exemplu, am foarte mulţi clienţi care cumpără apartamente pe care, ulterior, le oferă spre închiriere şi nu doresc să cheltuie sume foarte mari în mobilier. Putem veni cu diverse pachete, cu promoţii, pe tot parcursul anului.

                  Avem, de exemplu, la un dormitor complet (pat, şifonier, noptiere etc), pachete cu preţuri de 900 -1.000 de lei până la 3.000 – 5.000 de lei”, ne mai spune Dragoş Moneaga. Totodată, magazinul LEM’S oferă clienților săi posibilități de cumpărare prin creditare, în maximum 10 rate, având parteneriate cu mai multe bănci comerciale: Raiffeisen Bank, Banca Transilvania, BCR, BRD, Alpha Bank, Unicredit, Garanti, Bancpost, ING, dar și Card Avantaj și Optimo de la Credit Europe Bank.

                  Mobila LEM’S – versatilă, dar modernă, la un preț accesibil

                  Produsele LEM’S sunt rodul unei munci asidue, în echipă, a unor designeri, arhitecţi, specialişti în marketing etc.

                  „Puţini ştiu că orice produs ieşit din fabrica noastră spre vânzare este, mai întâi, testat, obligatoriu, timp de şase luni de zile. Se fac studii, iniţial, despre culoare, impactul de culoare, pentru că din 100 de clienţi trebuie să îi mulţumeşti pe aproximativ 80. De aceea, se fac discuţii cu producătorii de parchet, de exemplu, ca să vedem de tip este vândut mai bine, sau cu cei care zugrăvesc apartamentele, urmărindu-se anumite tendinţe în piaţă etc”, ne dezvăluie Dragoş Moneaga, reprezentantul LEM’S pe Bacău.

                  Un atu al mobilei LEM’S este faptul că este foarte uşor configurabilă, putându-se adapta perfect la preferințele clientului. Aşadar, există zeci de configurații de dormitor, living, dinning sau bucătărie, precum și numeroase modele de fotolii, canapele și scaune ori mese. Clientul îşi poate personaliza mobila, alegând dintr-o paletă largă de culori şi modele, inclusiv cu specific popular (tapiţerii cu motive naţionale olteneşti, bucovinene etc), amănunt din ce în ce mai agreat de clientul român. La alegerea mobilei potrivite căminului dumneavoastră, personalul instruit din magazinul LEM’S vă poate consilia într-o manieră profesională, astfel încât să optaţi pentru varianta ideală.

                  „Oferim consultanţă, pentru că orice client care intră în magazin doreşte informaţii complete, nu o să se plimbe ca pe bulevard. Apoi, după ce s-a decis asupra unei variante, îi facem o proiectare în 3D, astfel încât să-şi dea seama cum o să arate mobila în camera sa şi, evident, să ia decizia potrivită, care să-l mulţumească total”, completează Dragoş Moneaga. În plus, la magazinul LEM’S veți găsi servicii complete de transport și montaj, servicii suplimentare față de vânzarea mobilierului.

                  Comemorarea eroilor căzuți la Cașin

                    Comemorarea eroilor căzuți în Primul Război Mondial pe teritoriul județului Bacău se mută în comuna Cașin. Duminică, 13 august, întreaga comunitate, împreună cu reprezentanții autorităților locale și centrale vor participa la evenimentele organizate aici la împlinirea a 100 de ani de la Primul Război Mondial.

                    Militari din garnizoana Bacău în colaborare cu Unitatea Administrativ Teritorială Cașin, Consiliul Local Bacău și Instituția Prefectului vor fi prezenți începând cu ora 12.30 la ceremonialul militar și religios ținut pentru dezvelirea și sfințirea Monumentului eroilor de la Sticlărie.

                    “Manifestările se mută la ora 14.30 la Cimitirul eroilor de la Pârâul Sărat, din aceeași comună, urmând ca la ora 15.15, să aibă loc un ceremonial militar și religios la mormântul Eroului “Căpitan Ștefan Petrovici” de la Biserica Monument “Adormirea Maicii Domnului” din comuna Cașin”, declară lt. Adrian Cocea, ofițer de relații publice la Baza 95 Aeriană Bacău

                    Activități dedicate comemorării eroilor căzuți în Primul Război Mondial vor avea loc pe 19 august și în comuna Oituz. La acest eveniment este posibil să participe și Adrian Țuțuianu, ministrul Apărării Naționale. (Ramona Ionescu)

                    Incendiu la groapa de gunoi din sudul Bacăului

                      Update ora 24.00

                      Pompierii spun că intervenţia este una dificilă şi că ar putea fi de durată. „Suprafața mare pe care se manifestă incendiul, cantitatea imensă de materiale combustibile, cât și drumurile greu accesibile fac ca intervenția să fie de lungă durată”, spune cpt. Andrei Grecu.

                      Update ora 22.00
                      La acest moment, pentru stingerea incendiului de la groapa de gunoi a Bacăului, acţionează 37 de pompieri cu şapte autospeciale de stingere, o ambulanță Smurd tip B, o motopompă remorcabilă, o autospecială CBRN, două autospeciale de primă intervenție și comandă și un autocamion de intervenție. În sprijinul pompierilor acționează și patru buldoexcavatoare și trei camioane, din cadrul Primăriei Bacău și a unui operator economic. Reprezentanţii ISU au şi câteva recomandări pentru băcăuani. „Recomandăm populației din municipiul Bacău să rămână în locuințe până la stingerea incendiului, să evite deplasarea în zona de manifestare a incendiului, să închidă ușile și ferestrele locuințelor pentru evitarea pătrunderii fumului generat de incendiu, să părăsească zona inundată cu fum și să se deplaseze în locuri aerisite”, spune cpt. Andrei Grecu, responsabil mass-media la ISU Bacău.

                      Update ora 20.50

                      La această oră suprafaţa afectată de incendiu a ajuns la aproape un hectar, iar pompierii acţionează în continuare pentru lichidarea focarelor. La faţa locului au ajuns şi prefectul judeţului Bacău, subprefectul judeţului şi preşedintele Agenţiei Naţionale de Mediu.

                      Pompierii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău au intervenit pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la groapa de gunoi a municipiului Bacău, fumul gros putând fi observat de la mare distanţă.

                      „Incendiul se manifestă pe o suprafață de aproximativ 1.000 mp. Pentru lichidarea incendiului, acționează 24 de pompieri militari, cu șase autospeciale de lucru cu apă și spumă și o ambulanță SMURD tip B, din cadrul Detașamentelor de Pompieri Bacău, Onești și Moineşti”,

                      a declarat cpt. Ionuţ Hâncu, ofiţer de relaţii publice la ISU Bacău. Pentru coordonarea misiunii, la fața locului s-a deplasat și grupa operativă a inspectoratului.

                      „Gunoiul s-a autoaprins – a declarat comisarul șef al Gărzii de Mediu din Bacău, Tiberiu Ciobanu. Astfel de situații apar din diverse motive într-un depozit pentru deșeuri, dar acum cu siguranță de vină a fost temperatura foarte ridicată a aerului, pe timp de caniculă, un fenomen prin care trece și zona Bacău.”.

                      FOTO: ISU Bacău

                      Premieră în România: Cavalerii Europeni ai Vinului au certificat magazinul Selgros Bacău

                      Primul certificat pentru calitatea comercializării vinului în România al Ordinului European al Cavalerilor Vinului (Ordo Equestris Vini Europae – OEVE) a fost acordat, vineri, 11 august, complexului comercial Selgros din Bacău. Evenimentul a avut loc în prima zi a manifestării „Festivalul Vinului” – ediția a doua, organizată de acest complex comercial cu 24 de crame din țară și cu alți producători și furnizori de produse alimentare complementare degustării de vinuri.

                      Clienții magazinului Selgros Bacău au fost surprinși, vineri după amiază, de o ceremonie inedită pornită din fața magazinului spre interiorul acestuia, în care au văzut o impresionantă suită de domni care purtau insemne specifice unor ordine medievale cavalerești: colane, insigne și steaguri, dar și săbii cavalerești și toiaguri. A fost ceremonialul Consulatului România al OEVE, în fruntea căruia s-a aflat chiar consulul Marius Farmazon, consul al României și Republicii Moldova.

                      Magazinului din Bacău i-a fost acordat primul certificat de bună comercializare a vinurilor, conform unui set de criterii formulate de acest Ordin și s-a procedat la amplasarea la loc vizibil a plăcii de certificare. Categoria de clasificare acordată este de „Patru pahare”, care merge până la maxim cinci pahare simbolice în viziunea Ordinului.

                      Comisia oenologică a OEVE acceptă afișarea plăcii de certificare numai dacă magazinul îndeplinește condițiile pentru care i-a fost acordată, dar va proceda și la majorarea categoriei de clasificare, dacă locația îndeplinește și mai bine condițiile cerute.
                      La manifestarea de la Selgros au fost prezenți membri ai Senatului Consulatului și Legatului Moldova al OEVE, care au încheiat ceremonia cu tradiționalul salut „In honorem dei et in hoorem vini”.

                      Ediția a doua a Festivalului Vinului de la Selgros Bacău a început, însă, prin ceremonialul de sabrare a sticlelor de vin spumant oficiată de somelieri, sub directa îndrumare a celui mai cunoscut somelier al României, Sergiu Nedelea, care au folosit pentru această metodă neinvazivă sabia neascuțită, dar, pentru prima oară în Bacău, și paharul cu picior. Dopurile sticlelor au sărit, în cele de urmă, din locașurile lor cu mare forță.

                      În incinta Selgros sunt cel puțin 24 de crame de vin cunoscute în România, dar și producători de alimente. Au fost, printre vizitatori, actorul Marius Florea Vizante, dar și cunoscutul Eremia, cel care întruchipează imaginea promo a magazinelor Eelgros în România.
                      Cu ei am stat de vorbă și voi dezvălui declarații în edițiile viitoare ale ziarului.

                      Programul de duminică al evenimentului:

                      Duminică, 13.08:
                      10:00: Deschiderea zilei şi încă un eveniment special pentru copii;
                      11:30 – 13:00 Moment special: Ionuţ Iftimoaie este #gatitdevara;
                      16:00: Închiderea festivalului.

                      De o sută de ani, „Limba noastră” şi autorul ei

                        Se numeşte Alexie Mateevici (16 mart. 1888, Căinari, jud. Tighina, Republica Moldova – 13 aug. 1917, Chişinău), fiu de preot, devenit şi el slujitor al Domnului (preot militar). S-a declarat nemulţumit de poezia lui Gh. Sion (1822-1892), în linia lui George Călinescu („Vestita lui Limba românească e rizibilă”), considerând că momentul premergător României Mari are nevoie de un alt manifest liric.

                        (Părerea noastră este că şi poezia lui Gh. Sion are calităţi care o fac utilă în menţinerea ideii de naţiune, iar finalul este profund mobilizator: „Vorbiţi, scrieţi româneşte,/Pentru Dumnezeu!” În varianta originală, primul vers este puţin diferit: „O, vorbiţi, scriţi româneşte”, în acord cu obişnuinţele lingvistice ale secolului al XIX-lea.)

                        Prilejul i-a fost oferit de congresul învăţătorilor basarabeni, în deschiderea căruia, la 18 iunie 1917, Al. Mateevici şi-a citit poezia „Limba noastră”, spre satisfacţia unanimă a ascultătorilor. La 29 de ani însă, autorul moare de tifos exantematic, contractat pe frontul de la Mărăşeşti.

                        Acelaşi George Călinescu va scrie în „Istoria…” sa că versurile basarabeanului conţin „imagini superioare de mare poezie”. Actualmente, textul este suportul imnului de stat al Republicii Moldova.

                        Care este varianta corectă a poeziei?

                        Din păcate, textul lui Al. Mateevici este reprodus în antologii, manuale, istorii literare, lucrări de muzică corală (fără a mai vorbi de internet) distorsionat în primul rând sub raportul punctuaţiei.

                        Însuşi George Călinescu îl transcrie într-o ordine stabilită de el (strofele 8, 4, 3, 5, 6), fără a semnala aceasta şi fără a pune necesarele virgule, iar în alte lucrări apar deformări de cuvinte („Rai de fulgere”, în loc de „Roi…”) ori hipercorectitudini („Pe care-o plâng şi-o cântă”, în loc de „Care-o plâng şi care-o cântă”; lipsa lui pe este semn de limbaj popular şi nu constituie o greşeală) etc.

                        „Limba noastră-i o comoară/În adâncuri înfundată,/Un şirag de piatră rară/Pe moşie revărsată.//

                        Limba noastră-i foc ce arde/Într-un neam, ce fără veste/S-a trezit din somn de moarte,/Ca viteazul din poveste.//

                        Limba noastră-i numai cântec,/Doina dorurilor noastre,/Roi de fulgere, ce spintec/Nouri negri, zări albastre.//

                        Limba noastră-i graiul pâinii,/Când de vânt se mişcă vara;/În rostirea ei, bătrânii/Cu sudori sfinţit-au ţara.//

                        Limba noastră-i frunza verde,/Zbuciumul din codrii veşnici,/Nistrul lin, ce-n valuri pierde/Ai luceferilor sfeşnici.//

                        Limba noastră-s vechi izvoade,/Povestiri din alte vremuri;/Și cetindu-le-nşirate,/Te-nfiori adânc şi tremuri.//

                        Limba noastră îi aleasă/Să ridice slavă-n ceruri,/Să ne spuie-n hram ş-acasă/Veşnicele adevăruri.//

                        Limba noastră-i limbă sfântă,/Limba vechilor cazanii,/Care-o plâng şi care-o cântă/Pe la vatra lor ţăranii.//

                        Înviaţi-vă dar graiul,/Ruginit de multă vreme,/Ștergeţi slinul, mucegaiul/Al uitării-n care geme.//

                        Strângeţi piatra lucitoare,/Ce din soare se aprinde,/Şi-ţi avea în revărsare/Un potop nou de cuvinte.//

                        Nu veţi plânge-atunci amarnic/Că vi-i limba prea săracă,/Şi-ţi vedea cât e de darnic/Graiul ţării noastre dragă.//

                        Răsări-va o comoară/În adâncuri înfundată,/Un şirag de piatră rară/Pe moşie revărsată.”

                        Omagiul adecvat la centenar este transcrierea corectă a textului. Ne-am folosit de ediţia Petre V. Haneş (1926), pusă la dispoziţie de Elena Aparu (fiica învăţătorului Alexandru Aparu, din Găiceana, Bacău), descendentă din familia poetului.

                        La pașapoarte se lucrează sâmbătă și luni

                          Explicație foto: Programul prelungit la pașapoarte este valabil pentru toată luna august/foto: Ramona Ionescu

                          Băcăuanii care doresc să solicite eliberarea unui pașaport pot face acest lucru inclusiv sâmbăta aceasta și luni, 14 august, între orele 8.30 – 16.30.

                          Instituția Prefectului județul Bacău prin Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple vine în sprijinul cetățenilor veniți în țară în această perioadă pentru a-și preschimba documentele de călătorie. Decizia suplimentării programului de lucru a fost luată în scopul asigurării calității privind fluxul cererilor de eliberare pașapoarte.

                          Astfel, de la 1 august, funcționarii vor fi la ghișee de luni până vineri în intervalul orar 8.30-18.30 și sâmbăta între orele 8.30-16.30. Având în vedere numărul mare de solicitări privind eliberarea de pașapoarte, Maricica Coșa, prefectul județului Bacău, prin Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple a dispus ca pe 14 august 2017, zi declarată liberă prin HG. Nr.512/2017, programul de lucru să se desfășoare în intervalul orar 8.30-16.30.

                          Marți va fi liber, urmând ca activitatea la ghișee să fie reluată miercuri. Zilnic, la Serviciul pașapoarte se primesc peste 200 de cereri. Termenul de eliberare al unui pașaport electronic este de 14 zile, iar pașaportul temporar se poate ridica în aceeași zi.