duminică, 28 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 2639

Primăvara lui octombrie

    Liliacul înflorit se află pe strada Nordului/foto: Geanina Costache

    O vreme nebună, nebună, nebună!!! Așa spun majoritatea băcăuanilor iubitori de natură, care au încercat să petreacă cât mai mult timp posibil afară, bucurându-se de soarele blând al lunii octombrie.

    Vremea nu a produs transformări doar în rândul oamenilor, ci și-a pus amprenta și asupra plantelor. Pe strada Nordului din Bacău, un liliac a înflorit pentru a doua oară anul acesta, iar gălbenelele sunt mai colorate decât în vara demult apusă. Întreaga natură este în schimbare!

    Dacă bruma și-a spus cuvântul în rândul copacilor, pentru unele plante, căldura le-a priit schimbându-le comportamentul. Vremea, după cum spus meteorologii, se va schimba din nou în zilele următoare, anunțându-se ploi.

    Explozia de lumină și culoare ne-a făcut bine în tot acest timp, pentru că o dată cu încălzirea vremii și oamenii au avut alt tonus.

    Este inutil ca în fața unui peisaj veritabil de toamnă să mai vorbim despre astenii, viroze sau dureri reumatice specifice schimbărilor de temperatură.

    Nuci la tavă, plăcinte, muzică și atelier de cioplit bostani: Distracție la „Mozaic”!

      Cercei, coliere și brățări, casete pentru bijuterii sau scrisori, mici tablouri, jucării, lucruri făcute cu croșeta sau andrelele, peretare și alte obiecte decorative vor putea fi admirate (și cumpărate!), în acest week-end, la expoziția organizată în curtea Centrului „Mozaic”, de pe strada Mărăști.

      Au fost realizate de copiii din zona de sud a Bacăului, beneficiari ai FSC, de liceenii care fac voluntariat aici, dar și de bunicuțele de la Centrul de zi „Speranța”. E o expoziție cu vânzare, dar prețurile sunt foarte mici. Băcăuanii, părinți și copii, sunt invitați la „Bazarul din curte” pentru a sărbători toamna alături de copii și voluntari.
      Cei care vor avea curiozitatea de a le fi oaspeți vor fi așteptați cu cartofi copți, plăcintă cu dovleac, ceai cald, cafea, limonadă și nuci la tavă. Vizitatorii vor avea șansa să vadă câteva ateliere în care se fac bijuterii, mai exact să învețe cum se lucrează pasta fimo, să realizeze măști, să picteze și să participe la cioplirea bostanilor, că tot se apropie Halloween-ul. Și vor asculta muzică.

      Va fi o petrecere de toamnă pe cinste!

      Accident mortal la Urecheşti

        Un bărbat de 53 de ani şi-a pierdut viaţa, aseară, într-un accident rutier produs pe DN 11A, pe raza comunei Urecheşti.

        Victima era din localitate şi, spun poliţiştii, se deplasa pe partea carosabilă când a fost surprinsă şi accidentată mortal de o autoutiliară, condusă de un tânăr de 20 de ani, din comună.

        Un echipaj de la Serviciul Rutier a făcut cercetări la faţa locului şi în continuare se efectuează verificări pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs evenimentul.

        Hublou: Olga Tudorache, o actriță dintr-o dinastie a titanilor

        Voiam să scriu ceva despre cartea lui Alexa Visarion, Împotriva uitării, când am aflat trista veste a dispariției unei mari actrițe a teatrului românesc, Olga Tudorache, originară din Oituz, județul Bacău. Voi scrie altădată despre carte mai mult, de data asta oprindu-mă la portretul pe care i-l face regizorul marii doamne a scenei.

        Despre care au scris atât de frumos, de tulburător Florin Piersic și câțiva dintre foștii ei studenții, și mă gândesc la Florin Călinescu, Oana Pellea, Carmen Tănase, Radu Duda, astăzi Principele cu același nume, actorul și directorul de teatru George Ivașcu, acesta luând hotărârea de a da sălii mari a Teatrului Metropolis, unde Olga Tudorache a jucat pentru ultima oară într-un spectacol, numele ei.

        Cuvintele acestora evocau nu numai uriașul ei talent, impecabilul profesionalism, ci și faptul că era un om deosebit și o excelentă profesoară de teatru. N-am cunoscut-o decât de pe scenă, dar îi cred pe cei care spuneau că, dincolo de statura impunătoare, de vocea gravă, de tăria de stâncă, de imaginea dură, așadar, pe care o afișa, actrița avea o sensibilitate specială și mult umor.

        Știu, tot din ce povesteau foștii ei studenți, că era foarte exigentă cu ei la clasă, cerându-le mult, motivându-i să se autoperfecționeze mereu. Voia să-i pregătească temeinic pentru o lume nemiloasă, fiindcă teatrul nu protejează pe nimeni, luptele din culise fiind adesea sângeroase, din cauza marilor orgolii, rivalităților, vanității, etc. Și știa ca nimeni altcineva că pe scenă se vede tot.

        Dar masca dură dispărea repede când stătea de vorbă îndeaproape cu studenții ei, de la om la om, ei cunoscându-i astfel imensa generozitate de om cu suflet mare și bun, și aristocrația firii. Era o adevărată regină. Actrița nu mai este, viața ei s-a dus, dar ceea ce va rămâne este viața artei sale. Olga Tudorache a făcut și film, din fericire, și chipul ei este acolo, fixat în memoria celuloidului.

        Revin la exercițiul de admirație al regizorului Alexa Visarion privitor la actriță, dintr-o carte cu prieteni pe bază de afinități elective. El depune mărturie despre tulburarea și emoția celor care au văzut-o jucând pe Olga Tudorache, ea având o „anvergură magică” prin care binecuvânta sufletul și spiritul celor care o priveau și puteau să o înțeleagă. O actriță de o mare forță, de o extraordinară verticalitate, demnitate, care nu știa ( și nu voia) să înșele pe nimeni. Era autentică până la ultima fibră.

        „Talentul este singurul tezaur românesc care a rezistat istoriei, rămânând neștirbit și demn în confruntarea cu vremelnicia timpului și cu surpările conștiinței în haosul care nu ne-a ocolit niciodată. Olga Tudorache se înscrie cu charismatica și princiara ei carieră în galeria unei dinastii a titanilor, poeți- efemeride ai viului… Totodată plurivalența și caratele exprimării sale spectaculare aparțin cu siguranță unei triade orbitoare a creativității scenice feminine – Aura Buzescu, Eliza Petrăchescu, Olga Tudorache- în care unicitatea fiecăreia este componentă a desăvârșirii teatrului românesc”.

        Olga Tudorache a fost ca un glob de energie, ca o putere uriașă, intensă, care a ars fără rest, și așa va rămâne în amintirea noastră.

        Balul Bacovia- Ferdinand, la 150 de ani

          A fost sărbătoare. A fost o întâlnire emoționantă. A fost petrecere și bună-dispoziție. A fost un adevărat regal Bacovia – Ferdinand. Un bal al generațiilor Bacovia – Ferdinand, în care, vineri seara, 20 octombrie 2017, actualii și foștii absolvenți și profesori și-au dat întâlnire la Green Park, pentru a sărbători împreună 150 de ani de la înființarea acestei unități de învățământ de prestigiu din Bacău – Colegiul Național „Ferdinand I”, fost Liceu „George Bacovia”.

          „Evenimentul la care participăm în această seară e primul dintr-un șir de manifestări omagiale consacrate împlinirii a 150 de ani de la înființarea Colegiului «Național Ferdinand I». Balul generațiilor capătă semnificațiile majore ale unei sărbători de suflet și de năzuiță, e un bilanț de trăire, de aducere aminte și de speranță, dar e și dorință de comunicare cu cei ce ne-au dat nume și rost, care, cu fapta și gândul înalt, au găsit sensul continuității în lumea bună a învățământului, culturii, științei și tehnologiei. Avem nevoie de un dialog lăuntric între generațiile de elevi și de profesori, de gândul înnobilat de un trecut aproape fabulos că generațiile «Bacovia» și «Ferdinand» sunt fluide și că în această fluiditate stă sensul continuității noastre în complexa lume a globalizării”, a declarat în deschiderea întâlnirii prof. Nicu Harasemciuc, actualul director.

          Organizat de Cancelaria Ferdinand, în parteneriat cu Asociația Părinților și Alumni Ferdinand, reprezentată de Cristinel Popa, Balul generațiilor Bacovia – Ferdinand a reușit să aducă laolată medici renumiți din Bacău, directori de bănci și instituții publice, profesori de renume, reprezentanți ai celor mai puternice societăți comerciale, oameni de afaceri din toate domeniile, studenți, toți absolvenți ai acestui liceu din 1950 până astăzi, care s-au bucurat de momente unice alături de actualii elevi și profesori. Un eveniment de excepție, elegant, un moment al regăsirii și al poveștilor din tinerețe, care s-a dorit a fi și o formă inedită de strângere de fonduri pentru proiectele liceului care vor fi derulate în perioada următoare.
          Invitații au fost primiți de elevele Teodora Balaș, Laura Stoica, Alexandra Adomniți, Andrada Roșu și Diana Camenșciuc, iar întregul eveniment a fost prezentat de actorul Bogdan Matei.

          „Mă bucur să văd adunați la un loc atât de mulți fedinandiști care au în comun nu doar instituția în care au învățat timp de 4 ani, ci și impulsul de a se întoarce întotdeauna cu drag. Fie că vorbim despre Bacovia sau Ferdinand, în acest liceu am făcut, cu toții, primii pași în dezvoltarea noastră, iar experiențele trăite aici reprezintă cu adevărat un pașaport spre viitor. Bună seara, Ferdinand, Bacovia, Fedinand! Bună seara, 1867, 1967, 1989, 2000, 2017! Bună seara, oameni cu suflet de licean, cu drag de școala noastră, a tuturor! Trăiesc acum momente unice, de bucurie, de regăsire, de reîntoarcere într-un timp magic, într-un loc al trecutului și al prezentului, deopotrivă, pe care dumneavoastră, toți de aici, le-ați făcut posibile. Și, de aceea, un singur gând vă voi trimite: absolvenți, susținători, sponsori, părinți, colegi, mulțumiri, mulțumiri, mulțumiri! În primul rând, Alumni pentru tot ceea ce, cu imaginație și frenezie, faceți an de an pentru copiii noștri, pentru comunitatea ferdinandistă. Stimați sponsori, oameni de afaceri, oameni de bine ai Bacăului, care sunteți aproape de educație, de învățătură, de brandul Bacovia-Ferdinand! Părinților și Cancelariei Ferdinand pentru devoțiune și dorința comună de a continua o tradiție a performanței. Recunoștință! Reverență! Seară de vis! Vă mulțumim tuturor ca ați ales să fiți în această seară aici, alături de noi, pentru a ne bucura împreună de acest moment și vă mulțumim pentru sprijinul pe care îl oferiți în continuare liceului și proiectelor sale”, a spus și prof. Nicoleta Zărnescu, director adjunct.

          Invitați de onoare au fost Constantin Scripăț, viceprimarul Bacăului, dar și Lucian Șova, Ministrul Comunicațiilor, fost absolvent al Liceului „George Bacovia”.

          Program divers

          Nu au lipsit nici momentele artistice oferite de elevii liceului prin Formația R&D, grupul de dans al clasei a II-a, coordonat de învățătoarea Margareta Vătămanescu, baletul „Spărgătorul de nuci”, cu Maria Gaba și Ilinca Pascu, și pentru că, de câțiva ani, Colegiul Național „Ferdinand I” derulează un parteneriat cu Consulatul Chinei și Facultatea de Litere de la Universitatea București, prin Clasa Confucius, unică în județ, care oferă cursuri de limba chineză copiilor și adulților, s-a prezentat și un dans care reprezentativ din acest punct de vedere, intitulat „Little apple!” Foarte reușită și antrenată pentru toți invitații a fost și organizarea unei tombole prin care s-au oferit multe premii surpriză tuturor câștigătorilor. A fost și Corina Radu, elevă în clasa a X-a F, cu „ Haida roata, măi flăcăi!”, și Alexandra Anghel, de la clasa a VI -a, cu „Unde-i joc și voie bună!”, care au scos pe toți cei prezenți la dans, dar și clubul de la Ferdinand HAKA, cu „Dansul piraților” și alte reprezentații.

          Amintiri…

          „Sunt foarte emoționat. E o idee foarte bună. Nu a mai fost un astfel de eveniment până acum în Bacău. Ar trebui să regrete cei care nu au venit. Amintirile de la liceu sunt grozave. Am revenit în tinerețe cu această întâlnire. Ne-am întors în timp. E un moment de referință. Al doilea pentru mine. Eu am absolvit acest liceu la centenar, iată-mă acum la 150 de ani, aștept și întâlnirea de la… 200 de ani. Liceul Bacovia a fost o rampă de lansare pentru noi, un liceu de referință”, ne-a declarat Nicolae Tache, acum pensionar, care a lucrat în domeniul economic, în sistemul bancar și de asigurări.

          „E o întânire binevenită. Mi-am revăzut colegi, profesori. Sunt din prima serie de 12 ani de băieți. Toți trăim spiritul Bacovia, un liceu de cultură generală. Mă bucur că sunt aici”, ne-a spus și absolventul Ștefan Hagimă.

          „«George Bacovia» este liceul în care m-am format, unde am avut profesori de excepție, adevărate modele de viață. Eram elevă în clasa a X-a când liceul a împlinit 125 de ani de existență. Liceul «George Bacovia» este locul în care mama mea, regretata Elena Filioreanu, a predat timp de 20 de ani biologia, cu pasiune și profesionalism. De la absolvirea facultății, sunt și eu profesor de limba engleză la acest liceu, acum Colegiul Național «Ferdinand I», unde am întâlnit elevi și colegi minunați. Sunt foarte mândră de școala mea și emoționată în același timp”, a fost și declarația prof. Nicoleta Nistor, promoția 1995.

          „Noi am ales acest colegiu pentru copiii noștri, chiar dacă nu am absolvit acest liceu. Avem un copil în clasa a III-a și unul în clasa a V-a, dar nu regretăm această alegere, mai ales ca vorbin de un sistem de învățământ integrat. Sperăm ca și ei să nu regrete și să se înscrie în lista absolvenților ferdinandiști”, ne-au precizat Loredana și Iulian Sorin Albescu, părinții unor elevi ferdinandiști.

          „Colegiul Național «Ferdinand I» a avut o idee excepțională de a aduna în această seară atât generația «Bacovia», care a obținut gloria deplină, cât și «Ferdinand», care continuă toate demersurile și bunele rezultate pe care le-a înfăptuit prima generație. 150 de ani e într-adevăr o perioadă copleșitoare pentru acest liceu, dar și pentru comunitatea băcăuană. Urmează să apară, luna viitoare, Marea Monografie a Colegiului «Ferdinand», scrisă de mine și prof. Valentina Atănăsoaie, care pornește de la 1967, o istorie fabuloasă care se confundă cu istoria Bacăului și chiar cu istoria României.” Gheorghi Iorga, profesor și director al liceului, acum inspector școlar

          „Balul este o ocazie unică, prin care se sărbătorește istoria acestui minunat liceu. Mă bucur să îmi revăd colegii, foștii elevi, acum și ei profesori în Colegiul «Ferdinand», dar și la alte licee din Bacău, și nu numai. Sunt mândru că am avut prilejul de a lucra în acest liceu vreo 20 de ani, cu niște elevi de excepție. I-am regăsit pe toți cu mare bucurie.” Eugen Salahoru, fost profesor de Limba și literatura română

          „Sunt elevă în Colegiul «Ferdinand» încă de când eram în clasa a V-a. Mă bucur că am reușit să ne reunim la acest Bal al generațiilor atâția ferdinandiști, dar și bacovieni, pentru a retrăi împreună anii de liceu. Un liceu în care se derulează și foarte multe proiecte, pentru noi, elevii, printre care amintesc câteva: Clubul de robotică, concursurile naționale organizate de elevi pentru elevi, avem și Clubul Programming Drones and Robots, dar și 2D/3D animations, dar și cursuri de Public Speaking.” Teodora Balaș, elevă în clasa a XII-a

          „Mie cel mai mult îmi lipsește lucrul cu elevii de la catedră. Regret că nu mai am elevi la clasă, dar mă bucur că i-am regăsit aici, la acest bal, de altfel o inițiativă foarte bună, completată cu evenimente culturale, care au fost și vor mai fi. E greu să mă despart de Liceul «George Bacovia» și să mă aproprii de Colegiul Național «Ferdinand I», însă ambele nume îmi sunt la fel de dragi, pentru că am fost 27 de ani profesor aici. Am venit cu mare timiditate și reținere în acest liceu, dar am făcut față, zic eu, cu bine, prin rezultatele obținute cu elevii mei. Aceasta e marea mea bucurie: că elevii m-au făcut profesor, m-au obligat să fiu bun. Recunoștință tuturor.” Adrian Horodnic, fost profesor de Istorie

          I-am întâlnit la bal și pe soții Irena și Mihai Galinescu, medici în Spitalul Județean de Urgență Bacău, ambii absolvenți ai acestei instituții de învățământ.

          „Ne-am cunoscut în acest liceu, pe vremea când se numea Liceul «George Bacovia». Dar povestea noastră a început cu adevărat abia la facultate. Ne simțim minunat, e un moment interesant. Așa realizezi că lucrurile pe care le ai și le faci au o rădăcină foarte profundă. Așa vezi cum s-a investit în noi numai momente de foarte bună calitate. Liceul «Bacovia» a fost pentru noi tinerețe, dar și studiu, și realizare, într-o perioadă foarte bună. Numai prin lucruri de calitate se pot împlini alte lucruri de calitate. Iar «Bacovia» sau «Ferdinand», cum se numește acum, este un liceu în care se întâmplă numai lucruri de calitate”, ne-a spus dr. Mihai Galinescu.

          Din istoria timpurilor…

          Povestea Liceului Bacovia – Ferdinand a început în anul 1867. În urma demersurilor făcute de Gheorghe Lecca, Prefect de Bacău, Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii publice, anunţă într-o telegramă din noiembrie 1867 înfiinţarea Gimnaziului Clasic (de băieţi) din Bacău. La 1 Decembrie 1867 s-a făcut deschiderea oficială a cursurilor, după ce fuseseră angajaţi doi profesori, unul pentru partea ştiinţifică şi altul pentru cea literară. Neavând local propriu, gimnaziul a funcţionat la început în case închiriate. În 1889 din cei 24 de elevi de clasa a 8-a au absolvit doar 4. În 1890 a început construcţia localului şcolii, cu sală de sport şi bibliotecă, iar în noiembrie 1891 s-a terminat construcţia noului local al gimnaziului clasic din Bacău. La inaugurare a fost invitat şi principele Ferdinand, care însă nu a participat. Biblioteca, în accepţia ei de astăzi, a apărut destul de târziu. În inventarul din 1891 se menţionează existenţa a 171 de volume, dar ele erau mai mult colecţii de regulamente, statistici şi îndrumătoare ale diferitelor ministere şi autorităţi. Primele donaţii de carte sunt legate de numele Principelui Ferdinand, care a oferit în 1892 cu prilejul sărbătoririi a 25 de ani de la înfiinţarea Gimnaziului un număr de 46 de volume cu conţinut ştiinţific şi literar. Înfiinţarea liceului, în septembrie 1897, se face prin ordinul Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii Publice, care comunică şi profesorii numiţi la acest liceu. Gimnaziul Clasic din Bacău, care se numea din 1891, Gimnaziul „Principele Ferdinand”, devine prin înfiinţarea clasei a V-a de liceu cu 36 de elevi „Liceul Principele Ferdinand”, denumire transformată, după urcarea pe tron a prinţului moştenitor în „Liceul Ferdinand I”, nume sub care a fost cunoscut oficial până la Reforma Învăţământului din 1948.
          În 1916 se scoate studiul limbii germane de la liceu, odată cu intrarea în război. În liceu se organizează un spital de campanie. În 1919 se construieşte internatul, iar în perioada interbelică se amenajează o sală de lectură cu 30 de locuri, existau aici toate colecţiile editorialelor. Este o perioadă de înflorire, cu 3 candidaţi (numai băieţi) pe loc, cu examene de admitere grele, dimineaţa la română, dupa-amiaza la matematică, a doua zi examenul oral. În 1940 se introduce secţia de limbi moderne- franceză, germană, italiană, engleză. Se construiesc cele două aripi supraetajate în 1925-1927, plătite 2 treimi de minister, iar o treime de către liceu. Sunt angajate primele 2 profesoare (la limba franceză). În 1940 a fost un cutremur, iar în 1943 un incendiu la sala de sport. În timpul războiului a fost amenajat din nou în liceu un spital de campanie. Armata I-a Română închiriază aparatură şi substanţe de la Liceul Ferdinand, care avea dotare din Germania.
          Din septembrie 1953 liceul devine de 10 ani, situaţie care se menţine până în anul 1959 când revine la 11 clase. În 1967 s-a modificat numele liceului, devenind Liceul „George Bacovia”. În 1968 s-a înregistrat primul absolvent cu media 10 absolut. În 1976 s-a adăugat tronsonul sudic. În anul centenarului, 1997 Ministerul Educaţiei Naţionale a dispus schimbarea denumirii Liceului Teoretic „George Bacovia” în Colegiul Liceal „Ferdinand I”. Începând cu anul şcolar 1997-1998, în urma unei hotărâri a corpului profesoral şi a Ordinului nr. 4133/25.06.1997, Ministerul Educaţiei Naţionale a dispus schimbarea denumirii liceului în Colegiul Liceal „Ferdinand I”. În aceste condiţii şcoala şi-a recăpătat propria identitate istorică, redobândindu-şi vechiul nume şi titlul de Colegiu Naţional. A fost, în ultimă instanţă, un act reparatoriu pe deplin meritat şi îndelung aşteptat.

          Personalități de marcă, absolvenți ai acestui liceu

          …Tradiţia modelează cu tiranie, iar fiorul tulburător al marilor personalităţi care au păşit pe lungile coridoare asemenea elevului Gheorghe D. Vasiliu, cunoscut sub pseudonimul unuia dintre marii poeţi ai secolului, George Bacovia, patronul liceului între 1967 şi 1997 sau asemenea elevului Mircea Cancicov, absolvent în 1902, viitorul mare avocat şi om politic liberal, ministru de finanţe, elevului Alexandru Şafran, viitorul cărturar şi rabin şef al Genevei, elevului Grigore Tabacaru, viitorul mare pedagog şi fondator al revistei Ateneu, elevului Şova Constantin, viitorul general, mare strateg al ultimului război mondial, poate fi un reper care să înflăcăreze inima şi spiritul.
          Acest spirit al înaintaşilor dublat de valoarea deosebită a corpului profesoral au făcut ca mulţi dintre foştii elevi ai liceului să devină mari personalităţi ale vieţii ştiinţifice şi culturale, între care amintim: academicianul Constantin Arseni, academician Alexandru Piru, academician Solomon Marcus, prof. univ. Ioan Athanasiu, prof. univ. Eduard Apetrei, prof. univ. Constantin Avram, prof. univ. Marcel Agop, prof. univ. Virgil Alexandrescu, prof. univ. Ioan Berilă, prof. univ. Victor Blănuţă şi multe alte nume prestigioase. Se pot evoca de asemenea nume de scriitori ca Eugen Uricaru, Ovidiu Genaru, Viorel Savin, Octavian Voicu etc, de actori îndrăgiţi ca Toma Caragiu, Radu Beligan, Diana Lupescu, Sorin Postelnicu, Florin Blănărescu.
          An de an, reuşitele la admiterea din învăţământul superior au fost dublate de succesele elevilor la concursurile naţionale şi internaţionale. Printre unităţile şcolare din judeţ şi din ţară, Colegiul Naţional „Ferdinand I” se bucură și acum de un renume de excepţie, ca urmare a unei evoluţii în timp de-a lungul a 150 ani de existenţă, în care şi-a conturat identitatea. Este drumul parcurs de Gimnaziul Clasic din 1867 la Colegiul Naţional de astăzi. Ştiind bine că tradiţia singură nu creează valoare, la 150 ani de existenţă, Colegiul Naţional „Ferdinand I” îşi propune, prin profesorii şi elevii săi de astăzi, să obţină rezultate cât mai bune în aşa fel încât între trecut, prezent şi viitor să existe o continuitate mereu ascendentă care să nu poată fi, în nici un fel, contestată.

          Atelier de gastronomie, la țară!

            Asociația pentru Promovarea Dezvoltării Personale (APDP) Bacău, în parteneriat cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, Școlile Secuieni, Traian, Tisa-Silvestri, Mărgineni, Buhoci, Sascut, Primăriile Horgești, Gioseni și Nicolae Bălcescu, a organizat Seminarul „Ziua Mondială a Alimentației”, la Școala gimnazială din Secuieni, în cadrul campaniei „FAN și promotor, sănătos în viitor!” Partea practică, cea mai atractivă, a fost atelierul gastronomic cu activități de gătit, servire și aranjare a mesei, organizat cu sprijinul elevilor de la Colegiul Tehnic „N.V. Karpen”.

            „Au fost pregătite gustări deosebit de apetisante care au fost servite cu multă plăcere de participanți care s-au bucurat, în unanimitate, de simfonia de culoare și gust a preparatelor, afirmă Carla Popa, președinte APDP. Evenimentul s-a bucurat de o largă participare.

            Au venit 30 de cadre didactice din județul Bacău, unele și de la 90 km distanță, alăturându-ni-se și cu 17 copii care împreună cu cei 30 din Secuieni au format un grup special de susținere.” În paralel, s-a discutat despre îmbunătățirea educației pentru sănătate, promovarea comportamentelor sănătoase, alimentația echilibrată, dar și despre combaterea risipei alimentare.

            Implozia învinsului învingător care poartă lacrimi în buzunare

            Viorel Savin

            Viorel Savin. Rămâne același cuceritor june-prim al Slovei. Mereu proaspăt, inventiv, nonconformist, surprinzător, cu mirări inocente și sentințe/iluzii care-și asumă reinventarea morală a lumii. Un Don Quijote pornit cu tot arsenalul estetico-etic împotriva unor altfel de mori de vânt. Cochetează cu fantasticul, se joacă de-a realul și non-realul, are ,,ciudate convingeri optimiste” și, în aceeași măsură, îți oferă tratate poematice de pesimism care te pot lesne molipsi. Nu-l poți fixa într-un portret convențional schițat conform virtuților unui algoritm. Liric năbădăios, sparge tiparele, dă cu tifla paradigmelor, scoate limba către cei care vor să-l fixeze într-un „insectar” literar. Viorel Savin…

            Recent, Editura Princeps Multimedia Iași (2017) ne-a oferit ediția definitivă a volumului ,,Evanghelia eretică sau Istoria lui Melec Purtătorul de Nucă și de Nývas” ( Junimea, Iași, 2000; Princeps Edit, Iași 2003; Tipo Moldova, Iași, 2011 ), dar sub un titlu nou: ,,Implozia lui Melec”. Noutatea nu este doar în titlu, ci și în conținut. De ce ,,Implozia…”? Pentru că, mi-a mărturisit autorul, ,,titlul acesta era în capul meu încă de la început; are semnificații mai profunde”… Esența volumului, mesajul rămân însă aceleași. În 2004, într-un articol (,,Evanghelia eretică și eretismul stilului”, revista 13 Plus) scriam, între altele: „Autorul ne avertizează, cumva, că romanul ar trebui citit în cheie… Umberto Eco: «Dar, cititorule, mai importante decât povestea sunt cele ce se ascund în spatele ei» (…) Dacă nu pricepi neverosimilul cărții, «aiureala» fixată estetic în tușe îngroșate în fiecare pagină a sa, ca un ingredient firesc al absurdului, n-are haz lectura”. Mențin și acum aceste afirmații.

            Mi-am propus aici, inventariind varii discursuri critice/de întâmpinare a acestei cărți, să consemnez/aplaud câteva dintre opiniile care au ,,ghicit” esența acesteia. Adrian Țion vorbește despre „Burlesca narațiune pre versuri tocmită”. Alina Șendrea a exploatat perspectiva unei ,,religii a singurătății”, în vreme ce Anca Măgurean a descoperit o lume aflată ,,sub zodiacul destrămării”. Ioan Enache insistă pe un alt palier – ,,Lirismul ca exorcizare a răului” – și argumentează că volumul „nu e deloc roman. E un poem amplu, o epopee modernă, unitară tematic și stilistic…” ,,O nouă istorie ieroglifică”, zice Valeria Manta Tăicuțu. Theodor Codreanu crede că ,,erezia” aceasta ,,este, mai degrabă, o contraerezie, pe care am putea-o contrapune legendei Marelui Inchizitor din Frații Karamazov”, Viorel Savin fiind comparat cu ,,un supraviețuitor al «furioșilor anglo-saxoni», în variantă românească”.

            Petre Isachi oferă un discurs de sărbătoare sub titlul ,,Un roman urmuziano-orwellian”, amintind de faptul că Viorel Savin, ,,un filosof al nuanțelor”, ,,un romancier logocentric și psihocentric”, ,,a eliberat în Evanghelia eretică imaginația, extrăgând-o din istorie”, ,,a inversat voința artei și a opus limbajului, limbajul însuși, tocmai pentru a permite alienării existențiale să facă un salt în transcendență”. De așezat într-o ramă sunt și vorbele lui Daniel Corbu: ,,Citind Implozia lui Melec, m-am simțit, de multe ori, ca într-un marsupiu de tablă. Aromind timpii morți dintre noi și lume. Pentru că acest roman e o alegorie dantescă despre învinsul învingător. Istoria unui Melec ce traversează Marea Roșie cu lacrimi în buzunare. Atâtea întrebări, așteptări și obsesii, fără de care ce-am fi? Pentru că timpurile și întâmplările devin strâmbe la atingerea unor idoli ai răului, iar atmosfera devine una asemănătoare cu cea din Capriciile lui Goya”. În prefață la ultima ediție a cărții (cea definitivă), Ioan Holban notează: ,,Într-un anume fel, cartea lui Viorel Savin este un fals tratat pentru salvarea din iad, sau, altfel, în încercarea disperată de a nu cădea acolo definitiv”.

            De citit și această ediție definitivă. Accentele noi aruncate de autor peste ,,introspecție, mister și acțiune” oferă spectacolului ideatic în care ,,doar în copilărie suntem îngeri”, pentru ca apoi să urmeze căderea (,,doar omul își vânează aproapele”), căci trăim într-o lume aiurea, într-un fel de ,,cotidian exercițiu/pentru însușirea morții cum se cuvine”. Implozia lui Melec, acest învins învingător care strigă prin lume purtând lacrimi amare în buzunare (cum sugerează Daniel Corbu…), este de poveste. Ea are loc într-un univers absurd în care până și îngerul e ,,mânjit de funingini”.

            O cercetare în arhive relevă istoria sediului Camerei de Comerț din Bacău

              Anuarul Arhivelor Naționale din Bacău, „Acta Bacoviensia”, găzduiește în volumul al XII-lea, apărut recent, documentarul „Palatul Camerei de Comerț și Industrie din Bacău”, realizat de inginerul Mihai Ceucă, unul dintre cei mai cunoscuți colecționari și cartofiliști români.

              Sediu CCI Bacău, de la intrarea de acum în Parcul Cancicov (fotografii din Colecția Mihai Ceucă)
              Bogat ilustrat cu fotografii de epocă și contemporane, dar și cu schițe și facsimile, documentarul este dedicat palatului care – apreciază autorul – a fost una dintre clădirile care au făcut istorie în urbe, precum Palatul Administrativ (1889), de Palatul Ateneului cultural cu turnul de observație pentru pompieri (1896), de clădirea Liceului Ferdinand I (1891) și cea a gării orașului (1872) ori „Turnul de apă”, care deveneau, rând pe rând, simboluri ale localității.

              Acest sediu al CCI a fost preluat în anul 1930. Istoria alegerii lui este ea însăși o epopee, pe care cititorii o pot descoperi cu amănunte în studiul cercetătorului Mihai Ceucă. Și locul unde se afla clădirea are istoria lui, despre care ziarul nostru a scris anul trecut tot după o cercetare a colecționarului băcăuan. Acolo a existat, un timp, prima fabrică de bere din Bacău, a industriașului Grivel. Adică undeva la intrarea dinspre Strada Mărășești în Parcul Cancicov de acum. În acel sediu CCI a funcționat până în 1949, când noul regim politic din România a desființat-o ca organizație.

              Palatul CCI – aflăm din cercetarea făcută de Mihai Ceucă – a fost construit la începutul secolului al XX-lea, atunci când zona centrală se extindea rapid către periferia orașului. Construcția se desfășura pe două niveluri, la parter având spații de protocol, iar la etaj, spații pentru locuit. Parterul era tratat ca un soclu având bosaje sau asize orizontale, ferestrele erau în arcadă, iar între parter și etaj a fost desfășurat un profil decorativ. Etajul – se spune – era spectaculos, având pe fațada dinspre stradă două logii ample, sub formă de arcade. Acoperișul era de tip șarpantă iar, în dreptul fațadei principale, acesta primea un fronton sub formă de arc de cerc.

              Când mâine? De-a ortografia

              Mi-am permis un joc cu un învăţăcel care-mi trimisese un mesaj pe telefonul mobil: i-am cerut să repete operaţiunea, eliminând două greşeli de ortografie. În noua înfăţişare, textul lui avea două ortograme: *să da-ţi, respectiv *să veni-ţi (în prima variantă, figura doar eroarea *să da-ţi). Capcana era bine ascunsă în compusul „mâine-dimineaţă”.
              Ce spune Îndreptarul ortografic, ultima ediţie (1995)?

              Nimic, în afară de adverbul „mâine”, care trebuie pronunţat în două silabe, cu accent pe penultima. Îndreptarele vechi (1932) şi foarte vechi (1909) cereau să folosim forma „mâne”, după ce fuseseră tolerate ambele variante: „mâine” şi „mâne”, pentru a-i împăca şi pe munteni, şi pe moldoveni.

              De unde luăm combinaţiile lui „mâine”?

              Numai din DOOM2 (2005), care ne face un mare serviciu, în condiţiile în care prima ediţie (din 1982) a Dicţionarului ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române nu înregistra decât „mâine” şi locuţiunea adverbială „mâine-poimâne”, cu variantă de scriere „mâine, poimâine”. Ediţia a doua, pe care trebuie să o respectăm, consemnează ca noutăţi absolute (ca şi cum până atunci nu le-am fi folosit) indicaţiile temporale „mâine-dimineaţă”, ‚mâine-noapte”, „mâine-seară” (adverbe compuse) şi „mâine după-amiază”, „mâine după-masă” (adverb simplu, urmat de adverb compus). „Mâine-poimâine” (locuţiune adverbială), cu sensul de „curând”, nu mai poate fi scris şi cu virgulă, ca în 1982. După cum se vede, şi în cazul adverbelor compuse, cratima este obligatorie.

              Să credem în DEX?

              Nu. Dicţionarul explicativ al limbii române are rostul de a descrie înţelesul cuvintelor (de aceea se numeşte explicativ), şi nu de a norma scrierea sau pronunţarea, deşi se laudă (ediţia din 2016) că este pus de acord cu DOOM2. Aşadar, în combinaţiile „mâine-după-amiază”/„mâine-după-masă” din DEX, prima cratimă este inutilă.

              Dar celelalte combinaţii cum se scriu?

              Prin deducţie, prezenţa sau absenţa cratimei din celelalte combinaţii este motivată de prezenţa/absenţa acestui semn ortografic în cazul „familiei” lui „mâine”: „azi-dimineaţă”, „azi-noapte”; „ieri-dimineaţă”, „ieri-seară”, „ieri-noapte”; „poimâine-dimineaţă”, „poimâine-seară”, „poimâine-noapte” (adverbe compuse), ca şi „mâine-dimineaţă” etc.; „azi după-amiază”/„azi după-masă”; „ieri după-amiază”/„ieri după-masă”; „poimâine după-amiază”/„poimâine după-masă” (adverb simplu, urmat de adverb compus), ca şi „mâine după-amiază” etc.

              Pentru „răspoimâine” lucrurile se simplifică: acest adverb nu are combinaţii.

              Îndrăzneală: criticăm DOOM2-ul

              Dicţionarul Academiei ne cere să etichetăm ca adverb compus structura „azi-mâine”, dar perechea acesteia, „mâine-poimâine”, este catalogată de aceeaşi lucrare drept locuţiune adverbială. Câtă vreme au înţeles de sine stătător („curând”, respectiv „în curând”, conform DEX-ului), considerăm că ambele trebuie să fie recunoscute ca locuţiuni.

              „Astă” combinaţie

              După acelaşi raţionament, vom scrie cu cratimă adverbele compuse „astă-seară” (în seara aceasta), „astă-noapte”, „astă-primăvară”, „astă-vară”, „astă-toamnă”, „astă-iarnă” (pentru noaptea/primăvara/vara/toamna/iarna trecută).

              Cum e la alţii…

              Cratima e doar la noi: „după-amiază” e legat în engleză (afternoon) şi germană (naclunittag), iar „azi-noapte” e separat în cele două limbi (last night, respectiv heute nacht).

              … şi cum scriu poeţii

              „Astă-noapte mi se părea că vorbesc c-o stea, şi steaua mi-o spus că vii din partea împăratului ce mă iubeşte” (M. Eminescu).

              Se caută voluntari împotriva abuzului pe net

                Organizația „Salvați Copiii”, coordonator național al proiectului „Ora de Net”, relansează programul de voluntariat prin care își propune să contribuie la integrarea noilor tehnologii în mod util și sigur în viața copiilor.

                Cei care doresc să se înscrie găsesc formularul pe site-ul organizației. Scopul programului este de a reduce numărul cazurilor de conținut dăunător și sprijinirea micilor consumatori online.

                Echipa „Ora de Net” îi invită pe profesori și pe toți cei care lucrează cu copii și tineri să se implice ca voluntari și să susțină o activitate educațională cu rol de consultare a copiilor, care va contribui la conturarea unei imagini de ansamblu asupra influenței mediului online asupra copiilor.

                „Salvați Copiii” va pune la dispoziție informațiile necesare pentru ca voluntarii să poată susține sesiuni tematice dedicate copiilor, părinților sau specialiștilor interesați de folosirea noilor tehnologii.

                În activitățile practice vor fi abordate teme ca hărțuirea și reputația online, dependența, sextingul, ademenirea, cetățenia digitală, conținutul ilegal și dăunător.

                Anul trecut au fost raportate 1.887 de cazuri de conținut abuziv, din care 857 aveau conținut pornografic infantil, 80 la sută fiind conținut găzduit pe servere localizate în România. Cazurile au fost transmise către autorități pentru soluționare. Alte cazuri vizau pornografia adultă neparolată sau aveau conținut jignitor.

                Festivalul – Concurs „Armonii în timp”, ediţia a II-a

                Timp de două zile, 21-22 octombrie, Şcoala Populară de Arte şi Meserii Bacău organizează ediţia a II-a a Festivalului – Concurs „Armonii în timp”, destinat copiilor şi tinerilor, cu vârste cuprinse între 8-30 de ani.

                „Desfăşurat pe categorii de vârstă şi două genuri muzicale, uşoară şi populară, festivalul îşi propune să promoveze copiii şi tinerii cu posibilităţi vocale, cu talent în arta interpretativă, atât de la Şcoala Populară de Arte şi Meseri, cât şi de la alte şcoli din judeţul Bacău.

                De asemenea, festivalul le oferă elevilor posibilitatea de a se întâlni cu publicul, cu alţi copii talentaţi din şcolile judeţului, deoarece un artist, fie el şi la început de carieră, are nevoie de public, de întrecere şi, nu în ultimul rând, juriul va urmări evoluţia în timp şi în sistem de concurs a micilor viitori artişti, în vederea participării lor la festivaluri şi concursuri naţionale şi internaţionale”, ne-a declarat Olguţa Pâţu, manager al Şcolii Populare de Arte.

                Festivalul începe sâmbătă, ora 9.00, la Sala Ateneu a Filarmonicii „Mihail Jora”, cu secţiunea Muzică uşoară (coordonator prof. Ana Maria Mac), iar de la ora 13.30, urmează concurenţii de la Muzică populară (coordonator prof. Maria Şalaru).

                Duminică, de la ora 9.00, va avea lor festivitatea de premiere a câştigătorilor şi Concertul de Gală, unde, pe lângă soliştii premianţi, vor evolua şi artişti consacraţi. În holul Ateneului va fi deschisă pentru public o interesantă expoziţie de artă plastică şi obiecte de artă populară, realizate de elevii Şcolii Populare de Arte şi Meserii.

                Şi în acest an, festivalul este organizat în colaborare cu Asociaţia „Floricica” şi beneficiază de sprijinul logistic şi material al Consiliului Judeţean Bacău.

                „Saloanele Moldovei”, o sinteză a artei plastice româneşti

                  „Saloanele Moldovei”, este prima mare iniţiativă, după „Podul cu Flori”, care a avut ca scop desfiinţarea, prin artă, a graniţei dintre cele două teritorii, aflate de o parte şi de alta a Prutului.

                  „Întemeitorii”, cum a afirmat Geo Popa, ministru secretar de stat în Ministerul Culturii, au fost oameni de cultură, din cele două ţări, animaţi, deopotrivă de a da un semnal, atunci, că nimeni şi nimic nu poate trage o linie printr-o inimă care bate şi simte la fel, iar pe de alta de a reuni sub aceeaşi cupolă a creaţiei, talentului şi mesajului artistic, artişti din cele două ţări.

                  N-a fost uşor, dar nici foarte greu când ai de partea ta arta, artiştii şi creaţiile lor, care nu au nimic în comun cu ideologiile şi politicile unor grupuri de oameni sau state. Printre ei, spunea Geo Popa, la vernisarea expoziţiei „Saloanele Moldovei”, de vineri, 20 octombrie, de la Muzeul de Artă din Bacău, cea mai longevivă şi trainică legătură de suflet, inimă şi simţire dintre cele două teritorii, despărţite, abuziv, nu doar de un râu – Prutul – dar şi de kilometri de sârmă ghimpată, în sapatele cărora au fost aliniaţi şi aliniate soldaţi şi puşti Kalaşnikov, au fost Ilie Boca, artist plastic, Ion Ungureanu, ministrul Culturii din Republica Moldova, Constantin Donea, preşedinte al Comitetului de Cultură din Bacău, Geo Popa, director al Centrului de Cultură „George Apostu”, Sergiu Cuciuc, artist plastic din R. Moldova, Andrei Pleşu, ministrul Culturii şi mulţi alţii.

                  „Saloanele Moldovei” din acest an, cu ediţia a XXVII-a, a avut, conform Regulamentului (un an în Bacău, următorul la Chişinău) jurizarea şi primul vernisaj la Chişinău, în august 2017. Au fost înregistrate în concurs 400 de lucrări, aparţinând a peste 300 de artişti din R. Moldova şi România, juriul format din Ghenadie Jalbă, preşedinte, vicepreşedinte al UAP din R. Moldova, Pavel Şuşară, critic de Artă din România, Răzvan Caratănase, Anca-Niculina Mihăilă, Sergiu Ciocanu, Tudor Stăvilă şi Liviu Hâncu, artişti plastici, ca membri, a stabilit următoarele premii: Premiul Complexului Muzeal „Iulian Antonescu” – Marius Cristea (Bucureşti), Premiul Ministerului Culturii din R. Moldova – Constantin Ştefănescu (Iaşi), Premiul Consiliului Judeţean Bacău – Eudochia Robu (Chişinău), Premiul Primăriei Bacău – Ghenadie Tîciuc (Chişinău), Premiul Centrului de Cultură „George Apostu” – Ecaterina Ajder (Chişinău), Premiul Muzeului de Artă al Moldovei (Chişinău) – Aura Evelina Radu (Bucureşti), Premiul „Mihail Grecu” al UAP din R. Moldova – Ion Anghel (Bucureşti), Premiul UAP din România – Dumitru Verdianu (Bucureşti), Premiul Primăriei Chişinău – Dionis Puşcuţă (Bacău – România).

                  La vernisajul expoziţiei de la Muzeul de Artă din Bacău (din cauza interdicţiilor stabilite de ISU, expoziţia nu a mai fost panotată la Galeriile ALFA), au participat artişti din Republica Moldova (Ghenadie Jalbă şi Tudor Stănilă), Geo Popa, secretar de stat în Ministerul Culturii, care a avut o intervenţie în care a făcut apel la rolul întemeitorilor în cultura română, renuţarea la graniţele impuse vremelnic de decizii politice şi un îndemn la iubire pentru artişti, Pavel Şuşară, unul dintre cei mai titraţi şi apreciaţi critici de artă din România, care a spus, la vernisaj, printre altele: „«Saloanele Moldovei» sunt, din toate punctele de vedere (participare, arie geografică, genuri şi tipuri de artă plastică), o sinteză a artei plastice româneşti la ora actuală”, Ilie Boca, membru al UAP Bacău, Carmen Poenaru, preşedinte al UAP, Filiala Bacău, Constantin Ciosu, artist caricaturist, membru al UAP, Mariana Popa, manager şi Dionis Puşcuţă, sef Secţie Artă, ai Complexului Muzeal „Iulian Antonescu”, artişti plastici, un numeros public.

                  Ca o premieră, începând cu această ediţie (s-a modificat şi regulamentul), simultan, o dată cu expoziţia artiştilor înscrişi în concurs, va avea loc şi o expoziţie personală a câte unui artist, în Bacău a unui artist din R. Moldova (acum, la Muzeul de Artă Contemporană al Centrului „George Apostu” se poate vizita expoziţia artistului Simion Zamşa), la Chişinău a unui artist din România. Din păcate (motivat sau nu, mai ales fără motivaţii) au lipsit, ceea ce nu se întâmplă la Chişinău, reprezentaţii Primăriei şi Consiliului Judeţean Bacău. Cum „Saloanele Moldovei” vor continua şi în anii următori (acesta este crezul şi legământul artiştilor), există speranţa că, între timp, se va schimba ceva şi în modul în care autorităţile locale vor prioritiza(!) ieşirile din sediile instituţiilor amintite. Nu va fi, cu siguranţă, în pagubă.

                  Alte detalii, declaraţii şi opinii, în ediţia de luni a ziarului Deşteptarea.

                  Prezenţă modestă a şomerilor la bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi

                  Absolvenţii, care nu-şi continuă studiile şi nici nu s-au angajat, dar şi ceilalţi şomeri, au avut posibilitatea vineri, 20 octombrie, să îşi găsească un post într-o firmă, la bursa locurilor de muncă.

                  Dar, surprinzător, şi de această dată oferta de locuri de muncă a fost cu mult peste cerere, respectiv numărul şomerilor prezenţi.

                  Dacă la această bursă, organizată de către Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă, la Muzeul de Istorie „Iulian Antonescu”, 120 agenţi economici au oferit nu mai puţin de 1.200 posturi, în schimb, doar aproximativ 800 şomeri, dintre care absolvenţii au fost în număr de 550, s-au arătat interesaţi de ele.

                  În final, agenţii economici au selectat în vederea angajării 370 de şomeri dintre cei 800 prezenţi la bursă.

                  Buhuși: Fetiță de 12 ani, accidentată când traversa strada prin loc interzis

                    La data de 19 ocrtombrie a.c., în jurul orei 17.00, poliţiştii au efectuat cercetări pentru a stabili împrejurările producerii unui eveniment rutier în urma căruia o persoană a necesitat îngrijiri medicale.

                    Din primele verificări s-a stabilit că un bărbat de 39 ani, din judeţul Neamţ, în timp ce conducea un autoturism pe strada Libertăţii din oraşul Buhuşi, cu direcţia Bacău-Piatra Neamţ, a surprins şi accidentat o minoră de 12 ani care s-a angajat în traversarea părţii carosabile în fugă, prin loc nepermis şi fără să se asigure.

                    Conducătorul auto a încercat să evite minora efectuând un viraj spre dreapta, lovind peretele unui imobil.

                    În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală a minorei care a fost transportată la Spitalul Judeţean Bacău, fără a rămâne internată.

                    Bărbatul de 39 ani a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

                    În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

                    A început eliberarea deţinuţilor în baza legii recursului compensatoriu. Din Penitenciarul Bacău au plecat doi deţinuţi

                      – este vorba despre o lege care a intrat în vigoare joi, 19 octombrie, şi care prevede eliberarea mai devreme a deţinuţilor care au executat pedeapsa în condiţii necorespunzătoare

                      În prima zi în care a intrat în vigoare Legea 169/2017 privind recursul compensatoriu, respectiv joi, 19 octombrie, pe porţile penitenciarelor din ţară au ieşit peste 500 de deţinuţi.

                      Aceştia au fost eliberaţi mai devreme, pe motiv că ar fi executat pedepsele în condiţii necorespunzătoare. Plecări au fost şi din Penitenciarul Bacău.

                      „Ieri (n.r.- joi), au fost puşi în libertate din Penitenciarul Bacău doi deţinuţi, prin adăugarea beneficiului compensatoriu”, a declarat scms. Mădălina Mătăsaru, purtător de cuvânt la Penitenciarul Bacău.

                      La 30 de zile de pedeapsă, reducerea este de şase zile considerate efectiv executate şi aşa au plecat acasă sute de deţinuţi, dar vor urma mulţi alţii care vor beneficia şi ei de aceleaşi prevederi, prin solicitarea liberării condiţionate.

                      Într-o conferinţă de presă susţinută vineri, ministrul Justiţiei a anunţat că peste 3.300 de deţinuţi din întreaga ţară şi-au dobândit vocaţia pentru liberarea condiţionată, pentru că se consideră că au executat mai mult din pedeapsă, prin aplicarea acelei reduceri de şase zile la 30 de zile petrecute în spatele gratiilor. De la Penitenciarul Bacău, 59 de deţinuţi au dobândit acest drept de a cere liberarea condiţionată. Dosarele lor vor fi analizate de o comisie.

                      Sindicaliştii din penitenciare s-au arătat însă nemulţumiţi de modul în care a fost pusă în aplicare această lege.

                      „În lipsa unui regulament de aplicare, legea este aplicată pe răspunderea directorilor de penitenciare care, împreună cu specialiştii din penitenciare implicaţi în acest proces, îşi asumă practic riscul unor liberări eronate pentru a evita detenţia ilegală.

                      N-ar fi fost nevoie, dacă ministrul Justiţiei ar fi organizat corespunzător aplicarea acestei legi şi dacă acesta n-ar fi întârziat, până în ultima clipă, cu aprobarea unor ordine. În perioada următoare, alţi peste 1.000 de deţinuţi vor fi analizati, în plus, în comisiile de liberare condiţionată.

                      Ceea ce înseamna că, pentru o vreme măcar, vor fi mai puţini deţinuţi în penitenciare, chiar dacă asta nu rezolvă problema condiţiilor precare, în lipsa unor investiţii”, se arată într-un comunicat al Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor.

                      Ce facem în weekend

                      DUMINICĂ

                      Neghiniţă, regia Geo Balint. Teatrul Bacovia. Biletele se găsesc la Agenţia de Bilete a teatrului, situată în dreapta intrării principale. Preşcolari, elevi, studenţi – 8 lei, însoțitori preşcolari – 12 lei, adulţi sala – 30 lei, adulţi lojă – 35 lei, pensionari – 15 lei

                      Tranzit. Teatru. Mixology Pub, Bacău, str. Nicolae Bălcescu nr. 5, ora 20.00. România 2015… Un sirian vrea să tranziteze… 50 de minute în biroul unui ofiţer de la imigrări …şi aşa începe povestea. Diferenţele de cultură şi civilizaţie dispar atunci când suferinţă uneşte, iar balcanismul nu reuşeşte să devină politically corect. Comedie neagră sau destine furate? Refugiatul şi ofiţerul de la imigrări au un hobby în comun…. pe Dumnezeu. Rezervări: 0759 109 452; 0753 328 681. Suport artist 10 lei

                      Ivanov – StandUp Comedy – Mauro’s Pub & More. Ora 21.00. Rezervări: 0752 179 115

                      _____________________________

                      VINERI

                      Misterul catedralelor. Conferinţă, Cercul Militar Bacău, sala mică, ora 18:00. Pentru a înţelege mai bine limbajul gotic al Catedralelor, trebuie să ne întoarcem la originile cabalistice, care ne explică adevăratul sens al termenului „artă gotică”. E vorba de artă gotică sau artă luminii, a spiritului. Intrarea liberă.

                      Lansarea cărţii Nutriţia Energetică a Omului Modern. Băcănia cu dichis, ora 18.30. Cum poţi să te energizezi şi din alte surse, în afară de mâncare. Intrarea este gratuită.

                      Farfarello Live. Berăria Valhalla Bacău, ora 22.00. Mani Neumann, fost violonist al legendarei trupe Phoenix, va susţine un mega concert în Bacău.

                      Concert în Brasserie@Artizan. Artizan, o trupa binecunoscută în Bacău, deschide seria de concerte la Cafea cu Lapte. Ora 22.00.

                      SÂMBĂTĂ

                      This Is Horatio&Friends II. Timewarp resident : Steffen Baumann. Alături de el vor mixa HORATIO , LARISSE VAN DOORN , ELCHINSOUL , BOGDAN OLARU. MIXOLOGY

                      Mixtape Sound. Dubai Club & Lounge. Ora 22.00. O seară de club alături de dj RZV and Noize cu un set-up de DEEP Vocal Vibe`s ! Intrarea liberă.

                      Centenar Viorel Alecu

                      Cine citeşte grăbit datele despre istoricul şi criticul literar, autorul de manuale pentru clasele de liceu, profesorul, publicistul şi, în ultima parte a vieţii, prozatorul Viorel Alecu nu va deduce că biografia lui are legătură cu Bacăul. S-a născut la Iaşi (14 oct. 1917) şi a murit la Bucureşti (27 mai 2000). A profesat în oraşul natal (1943-1944), apoi la Câmpulung-Muscel (1944-1945; 1946-1950) şi în Bucureşti (1950-1982), ca profesor de limba şi literatura română, inspector şcolar, director, cercetător ştiinţific la Institutul de Cercetări Pedagogice. Este fiul istoricului şi literatului Ioan Alecu (1889, Iteşti, jud. Bacău – 1966, Bucureşti) şi al Elizei (Dimitriu). Învaţă la Școala Normală de Învăţători (ciclul primar) şi la Gimnaziul „Principele Ferdinand ” (şef de promoţie, în 1936), ambele din Bacău. Un an şcolar (1945-1946) va fi profesor la acest liceu.
                      A scris despre curentele literare şi mai ales despre opera lui George Călinescu, fostul său dascăl la Iaşi, dar şi proză: romanele „Împăcare” şi „Ultimii ani”, „cu subiecte din lumea şcolii” (Eugen Budău). Împreună cu Al. Piru, Vl. Dogaru, Cr. Ionescu şi Gh. Lăzărescu, a redactat manuale de limba şi literatura română valabile decenii la rând.
                      A revăzut nostalgic Bacăul, când l-am însoţit (în 1997, 1999, 2000) pentru a-şi aminti de locul casei (vizavi de locuinţa lui Grigore Coban, pe str. Războieni), de liceu şi de Școala Normală (unde tatăl său a fost director) sau de casa bunicilor (la Iteşti, unde am găsit o clanţă de la uşa prin care familia Alecu a pătruns în marea vieţii). Cu tristeţe l-am fotografiat în faţa Casei „Alecsandri”, pentru care a donat 58 de cărţi foarte valoroase, citite de el şi de părinţii săi. Fotografiile şi înregistrările audio din cei trei ani merită să ajungă iute la public.
                      Viorel Alecu – un reper intelectual viu pentru cultura şi şcoala românească.

                      CSȘ/CSȘM Bacău are 4 campioni naționali

                      După rezultatele excepționale pe care le-au obținut la „europenele” de juniori mici la lupte greco-romane din vara trecută, când Denis Mihai a devenit campion european, Vasile Cojoc vicecampion european iar Alin Dosoftei a obținut un bronz la acel eveniment, luptătorii pregătiți de prof. Ion Butucaru și prof. Sebi Diaconu au participat weekendul trecut, cu succes, la Campionatul Național de Juniori Mici la lupte greco-romane care s-a disputat la Suceava.

                      La această ediție au concurat peste 300 de sportivi de la 100 de cluburi din țară, Bacăul fiind reprezentat de 9 sportivi cu dublă legitimare, la Clubul Sportiv Școlar (CSȘ) și Clubul Sportiv Știința Municipal (CSȘM), băcăuanii reușind să cucerească patru titluri de campion național prin Denis Mihai-42 kg, Alin Dosoftei-60 kg, Vasile Cojoc-66kg și Cosmin Margoș-72 kg, precum și două medalii din bronz obținute de Victor Anghel-32kg și Alexandru Răchițeau-42kg. În urma acestor rezultate CSS/CSSM a obținut și locul I în clasamentul pe cluburi.

                      „Acest lot confirmă pentru a doua oară, după europene când am reușit o clasare deosebită, locul V pe națiuni. Aceste rezultate, împreună cu cele de la campionatul național demonstrează că în Bacău se lucrează cu seriozitate și implicare, lucru reflectat clar de reușitele noastre. După evoluția sportivilor noștri au venit antrenori de la cluburi mai mari și mai puternice să se intereseze de ei. Trebuie să mai spun că, împreună cu conducerile celor două cluburi la care sunt legitimați sportivii noștri, facem eforturi deosebite pentru ai păstra pe aceși sportivi în Bacău”, a declarat prof. Ion Butucaru, antrenorul secției lupte greco-romane de la CSȘ/CSȘM Bacău.

                      „Secția lupte greco-romane de la clubul nostru are tradiție și continuitate și ne aduce rezultate cu care ne mândrim. Din păcate există și o problemă cu care ne confruntăm, și aici mă refer la viitorul acestor copii, care trebuie asigurat de către noi, cei din Bacău, ca să nu plece”, a susținut prof. Marius Căpușă, directorul Clubului Sportiv Școlar Bacău.

                      X sau zero?

                      Aerostar s-ar putea prezenta la marele meci de Cupă cu Dinamo, de joia viitoare, de la Piatra Neamț, din postura de lideră solitară a Seriei I din Liga a III-a. Cu două condiții. Prima: să câștige meciul de sâmbătă, de la Râșnov.

                      A doua condiție este ca Romanul să-și continue forma bună și să pună piedică actualei lidere, Oțelul. „Sigur că urmărim și rezultatele contracandidatelor noastre, dar prioritar rămâne ceea ce facem noi. Ne dorim să nu mai risipim puncte”, a declarat antrenorul „aviatorilor”, Cristi Popovici, făcând referire la cele șase puncte pierdute până acum de echipa sa în deplasare.

                      Interesant este că sâmbătă, la Râșnov se vor afla față în față o echipă, cea gazdă, care în șapte jocuri nu a obținut vreo remiză și o alta, cea oaspete, care din patru deplasări a scos trei egaluri.

                      „Ar fi foarte bine dacă Râșnovul ar râmâne pe zero la remize, iar noi am lua toate cele trei puncte. Oricum, ne așteaptă un meci dificil, contra unui adversar cu jucători maturi, dar care are în componență și câțiva juniori interesanți din zona Brașovului. Trebuie să fim atenți la atacul lor, unul cu o medie de două goluri pe meci”, a concluzionat Popovici.

                      Programul complet al etapei a noua: Sănătatea Darabani- Metalosport Galați, CSM Pașcani- Bucovina Rădăuți, Avântul Valea Mărului- CSM Focșani, KSE Târgu-Secuiesc- AFC Odorheiu Secuiesc, CSM Roman- SC Oțelul Galați, AFK Csikszereda Miercurea Ciuc- AFC Hărman, Olimpic Cetate Râșnov- Aerostar Bacău. Sporting Liești stă.

                      Clasamentul Seriei I

                      1. Oțelul Galați 8 5 3 0 23-5 18p.
                      2. Aerostar Bacău 8 5 3 0 19-6 18p.
                      3. Sporting Liești 8 5 1 2 27-10 16p.
                      4. AFC Hărman 9 5 1 2 19-5 16p.
                      5. CSM Focșani 8 3 4 1 16-6 13p.
                      6. AFK Csikszereda 7 4 1 2 15-10 13p.
                      7. Cetate Râșnov 7 4 0 3 14-9 12p.
                      8. CSM Roman 7 3 2 2 8-11 11p.
                      9. Bucov. Rădăuți 7 3 1 3 11-8 10p.
                      10. AFC Odorhei 8 3 0 5 23-18 9p.
                      11. KSE Tg. Sec. 7 2 3 2 9-12 9p.
                      12. Săn. Darabani 7 1 2 4 12-17 5p.
                      13. Av. V. Mărului 7 1 1 5 7-19 4p.
                      14. CSM Pașcani 7 1 0 6 5-22 3p.
                      15. Metalosport Gl. 8 0 0 8 1-61 0p.