26 aprilie 2024
ActualitateBilanț la Filiala din Bacău a Asociației „Cultul Eroilor”

Bilanț la Filiala din Bacău a Asociației „Cultul Eroilor”

Membrii Filialei „Col. Corneliu Chirieș” Bacău a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria” au analizat joi, 15 martie, activitatea desfășurată în anul 2017. La eveniment au fost prezenți președintele de onoare al filialei, Dorian Pocovnicu, reprezentanți ai unităților militare și ai Garnizoanei Militare Bacău, ai Prefecturii și Consiliului Județean, ai unor unități administrativ-teritoriale, ai cultelor și tineri elevi.

Manifestarea a debutat cu intonarea imnului național și a imnului dedicat Eroilor și cu un tedeum susținut de un sobor de preoți ortodocși în memoria eroilor căzuți pe front.

Membrii filialei au analizat bilanțul activităților anului în care a fost sărbătorit Centenarul bătăliilor militare de pe Frontul Mărășești – Mărăști – Oituz și a pregătirii acțiunilor dedicate Centenarului Marii Uniri din acest an.



Președintele filialei, col. (r), Paul Valerian Timofte, a trecut în revistă manifestările dedicate, anul trecut, sărbătorilor naționale ale românilor, comemorărilor unor eroi ai neamului românesc, între care băcăuanul cpt. Ioan Boroș, unele dintre ele desfășurate la Comănești, Târgu Ocna, Oituz, Poiana Sărată, Onești și în alte localități ale județului. Au fost evidențiate și acțiunile subfilialelor din județ, dar și implicarea unor primari, a unor preoți, a profesorilor care au inclus astfel de manifestări în programele „Săptămâna altfel” etc.

Raportul a evidențiat și grija pentru restaurarea și îngrijirea unor monumente dedicate cinstirii eroilor neamului, dar și a problemelor care mai trebuie rezolvate mai ales în Cimitirul Eroilor din Bacău.

În programul de activitate al anului 2018 al filialei au fost menționate, alături de manifestările dedicate Centenarului Marii Uniri, amplasarea, în acest an, a monumentului Eroilor Neamului în Parcul Catedralei din Bacău și a unui monument în Cimitirul Lazaret din Bacău.

La această adunare a fost transmis mesajul premierului Viorica Dăncilă, pentru că 15 martie este și Ziua maghiarilor de pretutindeni, și al prefectului de Bacău, Maricica Luminița Coșa.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri