duminică, 28 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 2637

Școlile din comuna Pârjol au nevoie de copii

    În lipsa copiilor, școlile din comuna Pârjol se tot închid/foto: Ramona Ionescu

    Cum trec pragul Școlii Gimnaziale Pârjol mă întâmpină la parter chiar prof. Silvia Nistor, directorul unității de învățământ. O întreb fără prea mari ocolișuri despre nevoile școlii, iar directoarea îmi spune direct că are nevoie de copii.

    Îmi citește mirarea pe chip și se explică imediat, spunându-mi că nevoia de copii se traduce prin faptul că tinerii părăsesc satul în căutarea locurilor de muncă, iar comuna rămâne fără copii. Pe de altă parte, nici familiile tinere nu au mai curajul sau motivația de a-și lărgi familia, lipsind suportul financiar.

    „Ne pleacă copiii de la sat și tinerii! Ar trebui ca statul să încurajeze natalitatea cu măsuri concrete, cu locuri de muncă atractive care să-i țină pe părinți legați de comunitate. De la un an la altul avem din ce în ce mai puțini copii.

    Din această cauză, am fost nevoiți să închidem Grădinița Pustiana, Școala Hăineală, Școala Bărnești și Școala Băsești. Populația din comună este îmbătrânită, familiile tinere sunt puține, iar mulți copii provin din familii dezorganizate.

    Toată lumea vrea performanță, însă, în lipsa copiilor nu putem atinge criteriile impuse”, declară prof. Silvia Nistor, director la Școala Gimnazială Pârjol.

    Școala Gimnazială Pârjol este școală de centru iar din structura ei fac parte școlile Pustiana, Câmpeni, Tărâța și Băhnășeni. În total, sunt 472 de copii în cinci școli, iar numărul elevilor este în continuă scădere.

    Servus, dom’ poștaș!

    Spunem „a venit poșta” chiar dacă nu angajatul Poștei Române, ci al altei firme de curierat a pus ceva în cutie. Eu, când zic „poștă” sau „poștaș”, mă gândesc la tânărul care îmi aduce facturile cu o întârziere de zece zile, prea adesea după data scadenței, sau îmi lasă avizele în cutie, fără să coboare de pe bicicletă, chiar dacă sunt acasă.

    E prea grăbit ca să apese butonul soneriei sau să bată în poartă. Ultima recipisă avea data de 29 septembrie și a ajuns la mine pe 16 octombrie. Pe hârtiuță nu era trecut expeditorul, prin urmare nu știam cărei instituții să mă adresez ca să aflu ce dorea de la mine. Dezinteresul angajatului poate fi explicat în multe feluri, cea mai importantă dintre cauze fiind, probabil, salariul prea mic în raport cu efortul depus și nevoile sale.

    Datorită vechimii instituției, „Poșta” a devenit substantiv comun. Din păcate, în ciuda notorietății și a poziției de unic operator de care beneficia în 1990, compania a realizat profituri tot mai mici, apoi a trecut pe pierdere. Ce i-a lipsit? Nimic. Avea spații, avea specialiști, avea clienți…

    De ce a ajuns în situația asta? Din cauza proastei administrări, a nesimțirii și a lipsei de patriotism. Indemnizații mari la vârf, salarii mici pentru cel care umblă cu tolba în spate. Mașini de lux pentru cei din staff, sărăcie în oficiile din provincie. Remunerarea a sute de experți care nu au folosit la nimic.

    În loc să se adapteze noilor cerințe și să modernizeze serviciile, managerii au redus personalul și salariile, nu au mai achiziționat computere, mijloace de transport, nu au asigurat pază etc. Totuși, se pare că, în ceasul al XII-lea, cineva încearcă să salveze Poșta Română.

    E vorba despre noul ministru al Comunicațiilor, băcăuanul Lucian Șova, care a trimis corpul de control la companie, apoi a demarat o serie de întâlniri regionale în care a prezentat angajaților un plan de redresare. Să sperăm că nu e prea târziu și că ministrul va rămâne destul în funcție.

    Pagina 1

      Slănic Moldova. Orientarea liceenilor în alegerea carierei

        Reuniunea de lucru desfășurată sub genericul „Consilierea și orientarea liceenilor băcăuani pentru o decizie informată privind cariera”, desfășurată la Slănic Moldova, în perioada 16-20 octombrie 2017, la care au luat parte adolescente ale Colegiului „Ion Borcea” din Buhuși, a ajuns la final.

        Participantele au avut oportunitatea să se implice în activități de dezvoltare personală și vocațională motivante, interactive și antrenante, prin care au reușit să-și cunoască mai bine propriul potențial, valorile de care dispun, precum și obiectivele de viață. „Întrebări, în aparență simple – «Cine sunt eu?», «Care e scopul meu în viață?» etc – au scos la iveală profunzimi nebănuite și emoții puternice.

        Adolescentele au plâns, au râs, au înțeles, au acceptat, și-au asumat rolul important și unic pe care îl au în dezvoltarea personală și căutarea propriei fericiri”, ne-a spus prof. Cojocaru Andreea Ștefana, coordonatoarea acestora. Proiectul a fost finanțat de Consiliul Județean Bacău, managementul său fiind asigurat de Asociația „Centrului European de Educație și Training”, coordonat de Monica Andrei și Dan Ignat.

        Iată și câteva impresii ale liceenelor… „A fost o experiență frumoasă această tabără. Am învățat să am încredere în mine. Mi-am depășit frica de a vorbi în fața unor persoane, am fost mult mai deschisă și am cunoscut persoane noi. Aș repeta această experiență cu mare drag!” (Mihaela Boboc).

        ,,M-am descoperit și pe mine, iar acum mă simt un om încrezător în propriile forțe. Sunt un om mai fericit, mai bun. Această experiență m-a ajutat să-mi aleg drumul în viață.” (Alina Ferică).

        ,,Am descoperit că eu sunt centrul fericirii, iar stima de sine mi-a crescut considerabil. Acum am o altă perspectivă asupra vieții mele.” (Maria Beruică).
        ,,A fost o săptămână ce m-a bulversat în unele privințe. M-a făcut să deschid ochii mai bine. Mi-a plăcut foarte mult că am reușit să mă descopăr pe mine, să descopăr niște sentimente pe care nu știam că le am. Am aflat lucruri despre mine pe care nu le știam și, cel mai important, m-a făcut să mă apreciez mai mult și să pun pe primul loc binele.”(Giorgiana Lupan).

        ,,Sunt mândră pentru că am reuşit să aflu ce îmi doresc cu adevărat. Am reuşit să-mi accept greşelile şi să învăț să le corectez, dar, cel mai important, am putut să-mi înving temerile şi să-mi manageriez cât mai bine reursele pe care le dețin, pentru a-mi contrui viitorul visat.”(Lucia Georgiana Cobzariu). ,,Am înțeles că fericirea depinde de mine. Trebuie doar să lupt, ca să fiu o persoană fericită și să nu-i las pe ceilalți să pună stăpânire pe subconștientul meu.” ( Bianca Iobașa). 

        Revine Festivalul „Neghiniță”

          Bacăul îmbracă din nou straie de sărbătoare, o sărbătoare a artelor. Și asta pentru că în perioada 27-29 octombrie se va desfășura ediția a VIII-a a Festivalului Internațional de Teatru, Muzică și Dans pentru Copii și Tineri „NEGHINIȚĂ”, un proiect organizat de Fundația Teatrală Neghiniță Bacău și cofinanțat de Consiliul Județean Bacău.

          Evenimentul va fi găzduit de Teatrul Municipal Bacovia și de Teatrul de Vară „Radu Beligan” și se va disputa pe patru secțiuni: teatru, muzică ușoară, muzică instrumentală și dans.

          Acest festival se adresează copiilor și tinerilor cu vârste de la 5 ani și până la categoria 18 +. Cu ocazia acestui eveniment, vor veni la Bacău mai mult de 1000 de concurenți din 22 orașe ale țării: Comănești, Bacău, Bârlad, Botoșani, Brăila, București, Buzău, Cluj, Constanța, Galați, Hârșova, Hunedoara, Iași, Moinești, Onești, Petrila, Piatra Neamț, Roman, Sibiu, Suceava, Vaslui și Vrancea, dar si concurenți din Republica Moldova, Ucraina, Bulgaria, Rusia, Armenia.

          Jurizarea se va face cu notele la vedere iar juriul va fi alcătuit din artiști, compozitori, oameni de radio și profesori renumiți: Nico, Mihai Alexandru, Alex Florea, Mădălina Cârcotă, Bogdan Dragomir, Rumiana Nacheva, Eugenia Ursu, Semeon Limanov, Claudiu Bulete – pentru secțiunea muzica ușoară; Gabriela Ioniță, Florina Găzdaru – pentru secțiunea teatru; Monica Petrică, Paula Mitru, Ligia Cosoi, Simona Baicu – pentru secțiunea dans; Matei Bucur Mihăescu, Rodica Jijian, Andreea Timilie – pentru secțiunea muzică instrumentală.

          Pentru fiecare secțiune se vor acorda trofee, diplome și premii în bani. Gala pentru toate cele patru secțiuni va avea loc pe 29 octombrie, la Teatrul de Vară „Radu Beligan”, începând cu ora 11.00. Programul va începe cu un spectacol susținut de Nico, Alex Florea, Semeon Limanov și cei mai buni participanți ai acestei ediții. În toate cele trei zile de festival, de la ora 10.00 la ora 19.00, intrarea este liberă.

          Mărul discordiei

            De la Adam şi Eva până la frumoasa poveste „Albă ca zăpada şi cei şapte pitici”, mărul a fost un subiect de discuţie. Şi te întreb acum dragă cititorule: Copilul tău mănâncă fructe? Răspunsul ar trebui să fie unul simplu şi rapid: Da! Mi-ar plăcea să fie aşa.

            Fructele, dintotdeauna au fost un adevărat izvor de sănătate. Natura darnică şi iubitoare de oameni ni le-a oferit cu dragă inimă indiferent de vremuri. Cum facem parte din Natură, toate aceste fructe bogate în minerale şi vitamine au fost şi sunt la îndemâna noastră. Să le consumăm zilnic cu plăcere!

            Masa de dimineaţă este cea mai importantă masă a zilei. Ea reprezintă „combustibilul” necesar activităţilor diurne, care sunt cele mai intense în prima parte a zilei. Nu trebuie „sărită”, pe cât posibil, niciodată. Ea trebuie să fie o masă consistentă cu un aport de cca. 40% din totalul alimentelor ingerate într-o zi. Pentru proprietăţile lor şi pentru că sunt foarte gustoase, fructele trebuie consumate primele la micul dejun. Sucurile lor, aspectul atrăgător şi savoarea stimulează apetitul. Au un grad de digerabilitate ridicat. Sunt sărace în calorii şi bogate în fibre. Conţin o cantitate mare de apă (80-90%), acizi organici şi aminoacizi. Au fost denumite curăţitori şi purificatori ai sângelui.

            Care este combinaţia ideală de alimente pentru masa de dimineaţă?

            Obişnuiţi-vă să începeţi ziua cu fructe proaspete lângă care veţi consuma preparate pe bază de cereale integrale precum şi nuci. În categoria nucilor intră şi alunele, migdalele şi seminţele de tot felul (floarea- soarelui, susan, in, cânepă etc.). Vom descoperi că disponibilul de energie nu ni se va epuiza până la masa de prânz, oricât de încărcat ne-ar fi programul dimineţii. Puterea de concentrare va creşte, la fel creativitatea şi îndemânarea.

            Fructele sunt surse excelente de vitamine şi minerale, fibre şi antioxidanţi.

            Ce fructe recomand?

            Toate fructele sunt importante când vine vorba de sănătatea noastră. Nimeni nu întrece pe nimeni. Fiecare îşi are importanţa lui la momentul respectiv. Cele mai recomandate sunt cele de sezon şi dacă se poate de pe meleagurile noastre. La fructe de import ar trebui să recurgem când fructele autohtone nu sunt disponibile, în extrasezon.

            Mărul în viziunea mea a fost şi rămâne regele fructelor. Încă din copilărie, acest fruct a fost un izvor de a-mi potoli setea şi pofta de dulce. Mi-aduc aminte cu nostalgie acei ani când mama înfăşura fiecare măr în ziar şi îl punea cu grijă în lădiţă pentru ca iarna să fie mai frumoasă. Mărul era forma de mulţumire atunci când mergeam cu Pluguşorul pe la casele gospodarilor. Nu mai vorbesc de vremurile când făceam practica agricolă, perioadă foarte frumoasă în care m-am format şi maturizat.

            Bot de Iepure, Domnesc, Creţesc, Ionatan, Parmen Auriu, Pătul sunt soiuri care aparţin meleagurilor noastre. Acestea ne sunt oferite de natură care, indiferent de schimbările care au avut loc în decursul vremurilor, a rămas darnică cu noi. Mărul conţine fibre, pectină, antioxidanţi, vitamina C, A, flavonoizi, potasiu. Este recomandat în constipaţie şi pentru hidratare. Fructul întreg este mai bun decât sucul obţinut prin stoarcerea lui deoarece, prin prelucrare se pierd fibrele, esenţiale pentru organismul sănătos.

            De ce recomand cu insistenţă consumul fructelor de sezon?

            Toamna bogată ne oferă: mere, pere, struguri, prune etc. Este păcat să nu consumăm aceste fructe care ajută organismul în mod direct să-şi menţină sănătatea. Este vorba de bioritmul organismului.

            Să punem accent pe fructele de sezon şi ulterior să completăm cu celelalte în funcţie de preferinţe. Para este un fruct care ajută digestia prin fibrele pe care le conţine, este bogată în vitamina A, B2, B6, C, calciu, sodiu, potasiu. Strugurii sunt atât de gustoşi şi răcoritori! Ei conţin multe fibre, vitamina C, antioxidanţi pentru sănătatea ochilor, polifenoli pentru prevenirea cancerului şi potasiu. Sunt recomandaţi pentru hidratarea organismului. Să nu uităm de prunele bogate în vitamina C, A, K, potasiu, fibre atât de recomandate în combaterea constipaţiei.

            Aceste fructe de sezon sunt o adevărată sursă de energie şi sănătate pentru oricare dintre noi. Întăresc sistemul imunitar, previn diabetul, bolile de inimă, cancerul, obezitatea, alergiile şi au un rol în creştere la copii întărind oasele şi dinţii.

            Dar facem suficient încât să ne menţinem în formă?

            O masă de dimineaţă servită corect ne va asigura energia necesară pentru 5-6 ore şi nu vom mai aveam nevoie de gustare între mese.

            Consumul corect de fructe oferă: întinerire, longevitate, vigoare, energie, vitalitate, organismul se simte mai uşor, devine mai rezistent la boli, se detoxifiază. Într-un cuvânt, consumul de fructe ne oferă SĂNĂTATE. Fructele reglează digestia, au un efect benefic asupra intestinelor şi reglează tranzitul intestinal. Atât prin fibre, cât şi prin acizii pe care îi conţin fructele produc un efect laxativ. Au valoare energetică şi ne ajută în menţinerea greutăţii corporale prin conţinutul lor redus în calorii şi ridicat în apă.

            Experienţele din copilărie sunt foarte importante în dezvoltarea personalităţii copiilor. Aceste deprinderi învăţate de mici în familie sau noţiunile învăţate în şcoala elementară ne pot însoţi la o vârstă la care totul reprezintă o sursă de cunoaştere. În general, la cei mai mici, unul din modurile cele mai naturale de a învăţa este imitaţia. În copilărie, părinţii reprezintă un model pentru noi: ne place să-i observăm, să fim cu ei şi să ascultăm tot ce ne povestesc. Este foarte important ca noi părinţii să consumăm fructe astfel încât copilul nostru să renunţe mai uşor la dulciurile procesate industrial şi nu numai ( bomboane, biscuiţi, napolitane, ciocolată, patiserie, prăjituri etc.). Mărul este un fruct care place oricui indiferent de preferinţe şi care poate fi la îndemâna tuturor. Ai grijă să nu treacă măcar o zi fără să consumi fructe proaspete. Limitează folosirea fructelor conservate în sirop şi a sucurilor de fructe sărace în fibre. Învaţă să savurezi fructele proaspete încă de la primele ore. Ziua bună se cunoaşte dimineaţă…

            Puterea exemplului face parte din alegerile pe care viaţa ni le oferă.

            Iubeşte-ţi copilul, oferindu-i un măr în fiecare zi!

            Carmen Barcan, terapeut

            Aerostar-Dinamo: s-au pus în vânzare biletele

            S-au pus în vânzare biletele de intrare la meciul Aerostar Bacău- Dinamo București, programat joi, de la ora 21.00, pe stadionul din Piatra Neamț, în cadrul „șaisprezecimilor” Cupei României.

            Cei interesați își pot achiziționa tichetele fie la sediul Agenției de Turism „Cedra Tour” de pe strada Mihai Viteazul (lângă hotelul Moldova), fie direct de la sediul clubului Aerostar.

            De astăzi, de la ora 11.00, biletele de intrare la jocul Aerostar-Dinamo se vor găsi și la stadionul din Piatra Neamț. Prețul unui tichet la Tribuna Zero este 15 lei, iar unul la tribunele I și a II-a sau la peluze este de 10 lei.

            „Chiar dacă meciul se joacă la Piatra, ne-am dori să avem în tribune un număr cât mai mare de băcăuani”, a declarat antrenorul Cristi Popovici, care a urcat în weekend cu Aerostarul pe primul loc în clasamentul Seriei I din Liga a III-a.

            Mâine, „aviatorii” intenționează să efectueze și un antrenament în nocturnă la Piatra Neamț. „Majoritatea jucătorilor noștri vor evolua pentru prima dată la lumina reflectoarelor, așa că o repetiție s-ar impune”, a explicat Popovici.

            Sorin Condurache va fi înmormântat la Bârlad

            Decedat ca urmare a unui infarct suferit sâmbătă, 21 octombrie, în Anglia, acolo unde se stabilise de aproximativ doi ani, fostul fotbalist al FCM Bacău, Sorin Condurache va fi înmormântat în orașul natal, Bârlad.

            „Deocamdată nu s-a stabilit data înmormântării. Trebuie văzut cât de rapid vor fi rezolvate formalitățile privind transportul. Sigur este doar faptul că, Sorin va fi înmormântat la Bârlad”, a declarat fostul coleg de echipă al lui Condurache, Giani Căpușă.

            „Am discutat cu soția lui Sorin, Laura și ea a fost de acord ca trupul neînsuflețit să fie depus pentru o zi sau două în Bacău, astfel încât toți cei care l-au cunoscut și apreciat pe omul și fotbalistul Sorin Condurache să-și poată lua adio de la el. Nu știm încă la ce biserică va fi depus, dar în mod cert va fi una dintr-o zonă centrală”, a precizat Căpușă.

            Născut pe 22 septembrie 1968, Sorin Condurache și-a legat întreaga activitate fotbalistică de echipa fanion a Bacăului, pentru care a debutat pe 7 decembrie 1986 și de la care s-a retras în octombrie 2000, la un meci amical cu Zimbrul Chișinău. Finalist al Cupei României în 1991, atunci când FC Bacău a fost învinsă, și cu ajutorul arbitrului, de Universitatea Craiova, Condurache a rămas în memoria colectivă drept autorul golului prin care Selena Bacau a învins-o la București pe Dinamo cu 1-0 în mai 1993.

            Acel gol ce trebuia să asigure salvarea de la retrogradare a grupării prezidate de Dumitru Sechelariu s-a dovedit în final decisiv pentru Dinamo, care a pierdut astfel titlul de campioană.

            „Țin minte că ne-am apărat 89 de minute din 90. Am avut un singur atac, de fapt un contraatac, prin min. 85. Atunci i-am «furat» mingea lui Dorinel Munteanu undeva în apropiere de centrul terenului, m-am dus glonț spre poarta lor și am marcat după ce l-am driblat și pe Prunea”, rememora „Rusul”, așa cum îl strigau apropiații pe Sorin Condurache. Rămas bun, „Rusule”!

            Secretarii și trezorierii Lions Clubs au început cursurile în Bacău

              Circa 20 de secretari și trezorieri ai Lions Clubs din Regiunea Nord-Est s-au reunit la Bacău la prima ediție a unei serii de seminarii menite să le sporescă tuturor bagajul de cunoștințe pentru a-și îndeplini mai bine sarcinile de club și pentru a le deschide orizontul mișcării lionistice. Ei s-au întâlnit astfel cu Mirela Grigorovici, past-guvernator al Districtului 124 România al Lions Clubs International în anul lionistic 2013-2014 și cu Răzvan Rotta, past-guvernator în anul 2006-2007, inițiatorul acestei serii de seminarii.

              „Sunt coordonator al Comisiei de leadership la nivel de District 124 și Area Leader Lions Global Service Team Europa 4C at Lions Clubs International pentru nouă districte din Europa – ne-a declarat Mirela Grigorovici. Pentru Regiunea Nord-Est au fost desemnate ca centre de seminar Bacăul și Iașul, cele mai importante centre din punct de vedere lionistic la nivel național. Bacăul este un centru lionistic foarte puternic, cu trei cluburi în municipiu și un club în Comănești. Seminariile sunt necesare, chiar dacă unele cluburi au multă experiență. Apar mereu noi întrebări și e bine să le explicăm cu ajutorul celor care dețin informații. Vom fi traineri și pentru viitorii președinți de cluburi din toată țara, în luna mai”.

              Răzvan Rotta este membru al Lions Club Transilvania din Cluj-Napoca, club al cărui naș, la înființare, a fost Lions Club Moldova Bacău. „Această instruire la nivel de District 124 – ne-a spus past-guvernatorul – se face în opt orașe din România. Eu sunt inițiatorul acestui gen de seminarii și am venit să culeg informații și opinii pentru cea de a doua ediție a lor”.

              Răzvan Rotta apreciază că lionismul românesc este în creștere față de cel din țările Europei de est, vreo 12 la număr. „Proiectele noastre sunt mai bune, mai mari, mai diferite – a precizat past-guvernatorul. Moto-ul lionismului este «We Serve» (Noi servim), dar deviza mea ca guvernator în anul 2006 – 2007 a fost «Nimeni nu te obligă să fii leu, dar a fi leu te obligă»”.

              Și anul lionistic actual este unul deosebit, în opinia lui Răzvan Rotta, un an al unui dublu centenar, cel al Marii Uniri de la 1 decembrie 1918, dar și cel al înființării Lions Clubs International. „Vrem să facem în acest sens și activități lionistice și românești. A început un an lionistic foarte bun, iar cluburile din Bacău au proiecte frumoase, unele, precum Tabăra de diabet, fiind un proiect pilot în România”.

              Trio Syrinx

              Când ajungi la 35 de ani de activitate artistică, e un prilej de sărbătoare şi de mirată înfiorare. Oare când au trecut aceşti ani? Anii tinereţii, ai idealurilor şi creşterii spirituale. După concertul din 1982 a Trio-ului Syrinx, scriam o entuziastă şi elogiativă cronică despre acest ansamblu cameral, o formulă ce avea să cucerească laurii succesului în lumea muzicală românească şi din străinătate. Era greu să răzbată, ca tineri absolvenţi de Conservator, unde au fost colegi: Dorel Baicu la clasa de flaut a profesorilor Virgil Opriţoiu şi Virgil Frâncu, oboistul Dorin Gliga, care a studiat cu Pavel Tornea şi Radu Chişu, Pavel Ionescu, la clasa de fagot a lui Gh. Ciavici şi Gh. Cuciureanu. La muzică de cameră, erau îndrumaţi de Francisc Laszlo.

              Undeva, în paginile Jurnalului de la Tescani, Andrei Pleşu nota: „Vom fi măsuraţi cu măsura aspiraţiei noastre şi nu cu aceea a realizării ei”.

              Ei bine, după ce, tot în 1982, cei trei muzicieni devin instrumentişti ai Filarmonicii băcăuane, recitalurile şi intensa acumulare de repertoriu (să nu uităm că li s-au dedicat mai multe lucrări) se concretizează în reînnoite reuşite. Cu o ambiţie pe măsura exaltării specifice tinereţii, cei trei pornesc să cucerească lumea şi chiar reuşesc să impresioneze. Mărturie stau cele 6 premii internaţionale la concursuri de muzică de cameră: Premiul I, Llangollen (Marea Britanie – 1983), Premiul I absolut la Stresa (Italia – 1985), Premiul II- Premio Ancona, 1986, Premiul III la Martigny (Elveţia – 1987), Premiul I absolut la Capri (Italia – 1988), Premiul juriului la Tokyo (Japonia – 1989). Premiile din 1986, 1987 şi 1989 au fost câştigate cu Concertino a compozitorului ieşean Viorel Munteanu, devenit piesă obligatorie în competiţiile de gen.

              Nu ştiu exact cum va fi Seara între prieteni din 24 octombrie, la Sala Ateneu, dar aştept să ascult, în deplinătatea maturizării talentului lor, muzici de P. Prowo, G. Ph. Telemann, A. Vivaldi, J. Haydn, E. Grieg şi V. Munteanu, cu prof. univ. dr. Dorel Baicu, Dorin Gliga (membru al Ansamblului Archaeus), Pavel Ionescu – manager al Filarmonicii din Bacău – toţi solişti în numeroase concerte şi la rândul lor, evaluatori în jurii ale unor importante competiţii muzicale.

              Ozana Kalmuski Zarea

              Congresul Tineretului Național Liberal

                În data de 22 octombrie 2017, la Palatul Parlamentului, a avut loc Congresul Tineretului Național Liberal, în cadrul căruia a fost aleasă noua conducere, pentru următorii doi ani.

                Astfel, deputatul Mara Mareș, a fost confirmată în funcția de președinte a structurii naționale de tineret. Din partea filialei TNL Bacău, au participat 29 de delegați, din care 2 membri de drept, Bogdan Pleșca – președinte TNL Bacău și Mircea Fechet – vicepreședinte TNL.

                În urma votului exprimat de către cei aproximativ 1000 de delegați prezenți la Congres, reprezentanta TNL Bacău, Ioana Maria Iordache, a fost aleasă în Biroul Permanent Național al TNL Bacău.

                „Felicitări noului președinte Mara Mareș, întregii echipe și colegei noastre, Ioana Iordache! Acesta este un moment zero după fuziunea celor două foste organizații, un moment de unitate și forță în cadrul organizației de tineret! Mult succes în noul mandat!” a declarat președintele TNL Bacău, Bogdan Pleșca.

                Elevii de la Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Lespezi, în excursie tematică la Vulcanii noroioși

                  Weekend-ul trecut, 38 de elevi din clasele I-VIII de la Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Lespezi, comuna Gârleni, însoțiți de cadrele didactice din școală, profesorii Radu Constantin Cuțic, Anamaria-Domnina Gînju, Eduard Pavel, Corina Postolache, Anamaria Carp, Irina Colătău și înv. Corina Brînzei, în calitate de organizatori, au organizat o excursie tematică: „Valea Buzăuluiși Vulcanii noroioși”.

                  Obiectivul principal al acestei excursii a fost informarea și promovarea obiectivelor naturale și antropice din zona Munților Buzăului, explicarea unor fenomene naturale observabile direct în natură precum Vulcanii noroioși fenomen unic în Europa, dar și stabilirea unor relații de prietenie între elevii școlii.

                  Au fost îmbinate elementele de geografie umană cu cele de geografie fizică într-un geosistem unitar. Excursia s-a desfășurat pe traseul Bacău- Mărășești- Buzău- Berca- Siriu- Prejmer- Târgu Secuiesc- Onești – Bacău.

                  Elevii au avut de observat elemente din mediu natural: forme de relief, etajarea vegetației și inversiunile de vegetație, descrierea cursului Râului Buzău din aval spre amonte, importanța lacului de acumulare Siriu, ocupațiile locuitorilor din Valea Buzăului, dar și monumente istorice: Mausoleul Eroilor Neamului de la Mărășești și Cetatea Prejmer, prezentate de prof. de istorie Eduard Pavel.

                  Excursia a fost un real succes, fiind foarte bine receptată de elevi, cadre didactice și comunitatea locală.

                  Constantin-Radu Cuțic, profesor de geografie

                  O lege a graţierii fără demonstraţii?

                  Aplicarea legii care dă dreptul deţinuţilor să fie eliberaţi înainte de termen în cazul în care condiţiile de încarcerare sunt proaste a bulversat societatea românească, multă lume fiind deranjată de idee.

                  Românii nu-s deranjaţi nici de faptul că unii au ajuns în închisoare pentru fapte minore (că doar nu toţi cei închişi sunt criminali şi violatori), nu-s deranjaţi nici că unii au ajuns în închisoare ca urmare a unor erori judiciare şi nici că în închisoare sunt condiţii inumane.

                  Românul ştie una singură: ai greşit, trebuie să fii pedepsit cât mai greu, indiferent dacă ai furat o pâine pentru copii sau ai ucis pe cineva. Asta e una la mână.

                  A doua problemă cu legea care a intrat în vigoare recent este că nu a mai stârnit atâtea pasiuni ca precedenta propunere, cea a graţierii (şi nu a amnistiei cum au încercat unii să manipuleze).

                  Dacă ţineţi minte demonstraţiile de dinainte de Ordonanța 13 erau despre intenţia Guvernului de a graţia o serie de deţinuţi. Ce furtună s-a stârnit atunci! Deşi propunerea viza doar infracţiunile mărunte, nefiind vizaţi pentru a fi eliberaţi deţinuţii condamnaţi pentru fapte de corupţie, recidiviştii, criminalii sau violatorii.

                  Preşedintele României era în fruntea celor care manifestau împotriva „amnistiei” (da, era doar graţiere, dar la televizor ni se spunea mereu că e amnistie).

                  Acelaşi preşedinte a promulgat legea actuală care – atenţie! – permite eliberarea recidiviștilor, şi a corupţilor, criminalilor sau violatorilor. Dar în stradă e linişte. Cetăţenii sunt liniştiţi la casele lor. Piaţa Victoriei e liberă. Nu mai sunt pancarte cu „Nu graţierii”. Nu se mai pune problema pedofililor şi violatorilor care sunt eliberaţi din închisori. A corupţilor.

                  De fapt, în afară de câteva comentarii ameţite pe reţelele sociale, problema este ieşită de pe agenda publică. Oare cetăţenilor nu le mai pasă? Nu se mai tem că vor fi furaţi, violaţi, omorâţi de hoardele de deţinuţi eliberaţi din penitenciare? A dispărut teama? Sau altele sunt cauzele acestei apatii civice? Nu mai e cine să sune adunarea, cine să transmită mesaje de mobilizare? Sau se păstrează acest atu pentru viitoarele lupte din subteranele politicii?

                  Logica ne spune clar: dacă actuala lege care permite eliberarea nediscriminatorie a deţinuţilor nu a fost întâmpinată cu demonstraţii dar proiectul care prevedea eliberarea unui număr limitat de deţinuţi condamnaţi pentru infracţiuni uşoare a scos zeci de mii de oameni în stradă, ceva este putred la mijloc!

                  O altfel de şcoală la Ferma copiilor „Ovidenia”

                    Câmpul de lângă cimitirul Sărata II şi-a pierdut, pentru câteva ore, paloarea gri-autumnală a acestui sfârşit de octombrie, primind culorile vii ale glasurilor de copii. Vinovaţi de această pastelare sonoră au fost 44 de „boboci” din clasele pregătitoare D şi E de la Şcoala gimnazială „Miron Costin”.

                    Aceştia, coordonaţi de învăţătoarele Paula Andrei şi Elena Matasă, au ales ca luni, 23 octombrie, să mute orele de curs în ţarcurile locatarilor de la Ferma copiilor „Ovidenia”.

                    Astfel, poneii, iapa, măgăriţa, căpriţele, orătăniile şi câinii au devenit, deopotrivă, material de studiu şi parteneri de joacă pentru micuţii şcolari. „Am ales să venim aici, la ferma coordonată de părintele Ovidiu, pentru că am vrut să facem cu elevii noştri o lecţie în natură.

                    Mulţi dintre ei sunt copii care n-au avut niciodată ocazia să interacţioneze cu animale precum caii sau poneii”, a ţinut să precizeze înv. Paula Andrei. Cele mai gustate activităţi au fost plimbările cu şareta trasă de iapa Mădălina şi şedinţele de călărie cu poneii.

                    Activitatea din acest început de săptămână este doar o picătură din marea de evenimente derulate la Asociaţia creştină de caritate şi ajutor „Ovidenia Bacău 2005” sub coordonarea preotului Ovidiu Radu, inima acestui proiect social.

                    „În viitorul apropiat, avem în vedere organizarea unui spectacol caritabil ce se va desfăşura la Teatrul de Vară «Radu Beligan» în data de 21 noiembrie, în ziua în care asociaţia noastră îşi va prăznui hramul”, a mărturisit pr. Ovidiu.

                    Acest program socio-educaţional se va derula cu binecuvântarea ÎPS Ioachim, arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, şi va avea ca scop strângerea de fonduri pentru Aşezământul filantropic „Ovidenia”.

                    Poliția în acțiune

                      Prins în flagrant de poliţişti la volanul unui vehicul fără permis de conducere

                      La data de 20 octombrie a.c. poliţişti din cadrul Postului de Poliţie Negri au depistat în flagrant un tânăr de 19 de ani, din localitate, în timp ce conducea un tractor pe drumul comunal.
                      În urma verificărilor a rezultat că tânărul nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
                      În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul fără permis de conducere.

                      Cercetat de poliţişti pentru branşare ilegală la reţeaua electrică

                      Poliţişti din cadrul Poliţiei Moineşti au prins în flagrant un bărbat de 59 de ani, din comuna Ghimeş Făget, în timp ce avea imobilul branşat ilegal la reţeaua electrică.
                      Din verificări a rezultat că locuinţa bărbatului era branşată ilegal la reţeaua electrică, acesta nefăcând dovada unui contract de furnizare a energiei electrice.
                      A fost întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracțiunii de furt.

                      Urmărit naţional, depistat de poliţişti

                      La data de 20 octombrie a.c., polițiști din cadrul Postului de Poliţie Măgireşti au depistat un tânăr de 22 de ani, din localitate, care poseda mandat de executare a pedepsei cu închisoarea emis de Tribunalul Bacău.
                      Tânărul în cauză a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă de omor şi tulburarea ordinii şi liniştii publice și a fost încarcerat la Penitenciarul Bacău.

                      Depistaţi de poliţişti la volan sub influenţa băuturilor alcoolice

                      La data de 20 octombrie a.c. poliţişti din cadrul Compartimentului de Ordine Publică Bacău au depistat în trafic un tânăr de 32 de ani, din Bacău, în timp ce conducea un autoturism pe drumul comunal din Valea Seacă, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice.
                      În urma testării acestuia cu aparatul etilotest, acesta a indicat valoarea de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat şi a fost condus la Spitalul Judeţean Bacău, unde i s-au recoltat mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
                      În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

                      La data de 21 octombrie a.c. poliţişti din cadrul Serviciului Rutier Bacău au depistat în trafic un tânăr de 33 de ani, din comuna Sascut, în timp ce conducea un autoturism pe DN 2, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice.
                      În urma testării acestuia cu aparatul etilotest, acesta a indicat valoarea de 1,19mg/l alcool pur în aerul expirat şi a fost condus la Spitalul Judeţean Bacău, unde i s-au recoltat mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
                      În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

                      La data de 22 octombrie a.c. poliţişti din cadrul Poliţiei Moineşti au depistat în trafic un bărbat de 36 de ani, din judeţul Neamţ, în timp ce conducea un autoturism pe strada Tudor Vladimirescu, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice.
                      În urma testării acestuia cu aparatul etilotest, acesta a indicat valoarea de 0,95 mg/l alcool pur în aerul expirat şi a fost condus la Spitalul Moineşti, unde a refuzat recoltarea de mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
                      În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice de sânge.

                      Cercetat de poliţişti pentru conducere cu permisul suspendat

                      La data de 21 octombrie a.c., în jurul orei 18.00, polițiști din cadrul Secţiei 4 Poliţie Rurală Podu Turcului au depistat un tânăr de 23 de ani, din comuna Glăvăneşti, în timp ce conducea un autoturism pe raza localităţii.
                      Din verificări s-a stabilit că bărbatul în cauză avea dreptul de a conduce autovehicule suspendat, fapt pentru care s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul având dreptul de a conduce suspendat.

                      Profesorii le vor preda copiilor lecții de igienă orală

                        Profesorii au fost instruiți de partenerii de proiect

                        Crucea Roșie a lansat în Bacău “programul școlar Colgate”, un amplu demers educațional al companiei Colgate-Palmolive, având rolul de a-i învăța pe copii igiena orală. Pentru al treilea an consecutiv, elevii de ciclu primar din județul Bacău vor învăța de la profesori și de la voluntari cum să aibă grijă de sănătatea lor orală.

                        Peste 30 de cadre didactice din tot județul și voluntarii Crucii Roșii Bacău au fost instruiți de echipa Colgate cum să abordeze lecțiile pentru elevi. Lecțiile de igienă orală sunt completate de informații privind importanța spălării mâinilor, pentru ca cei mici să fie protejați de afecțiunile bacteriene consecutive unei igiene deficitare.

                        La finalul lecțiilor, copiii primesc toate “instrumentele” necesare pentru a avea în fiecare zi o dantură sănătoasă: periuță și pastă de dinți Colgate, un pliant cu sfaturi pentru părinți, un calendar pentru însemnarea periajului zilnic. Fiecare școală participantă în program primește produse Protex pentru igiena mâinilor.

                        Unui poliţist din Moineşti i s-a stricat maşina în misiune

                          – agentul a apelat la un şofer ca să-l tracteze şi a sunat apoi la 112 ca să ceară sprijin şi să anunţe că nu mai are cum să ajungă la sesizare

                          Un agent de la Poliţia Municipiului Moineşti a rămas cu maşina de serviciu în drum, în timp ce se afla în misiune. Se îndrepta către un caz semnalat prin numărul unic de urgenţă, însă n-a mai avut cum să ajungă la intervenţie şi a rugat un şofer să-l tracteze.

                          „Cu maşina poliţiei stricată. Aşa se face intervenţia la 112. Prin tractare. Ministerul ăsta de Interne numai hârburi ne trimite în teren şi ei stau numai cu maşini bengoase. Se plimbă ăia mari pe la Bucureşti. Noi facem treabă cu… Ele sunt trecute deja. Trebuiau casate de trei ani de zile”, comentează agentul, care s-a văzut nevoit să sune chiar el la 112, ca să ceară ajutor.

                          Întâmplarea a fost filmată, iar imaginile au ajuns pe internet. „Am primit un apel de urgenţă să mă deplasez la un apel şi mi s-a stricat maşina de poliţie. Nu mai porneşte. Îmi puteţi trimite o platformă ceva, sau să anunţaţi?”, i-a spus poliţistul operatoarei, care i-a făcut legătura în dispecerat, iar colegul de acolo i-a sugerat să-şi sune şeful şi să-i raporteze cele întâmplate.

                          Oficialii de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Bacău spun că se fac verificări în urma apariţiei acestor imagini pe internet.

                          „La nivelul conducerii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău s-a dispus efectuarea de verificări cu privire la materialul video apărut în mediul online. Facem precizarea că s-au luat măsuri de remediere a deficienţelor în cel mai scurt timp şi că parcul auto din dotarea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău este funcţional în proporţie de 90 la sută”, agent şef adjunct Cătălina Creţu, purtător de cuvânt la IPJ Bacău.

                          Sindicaliştii din Poliţie spun că multe autospeciale de intervenţie sunt vechi şi că ultimele maşini au fost achiziţionate în 2015. Atunci, IPJ Bacău a primit în jur de 30 de autoturisme, care au fost repartizate la Ordine Publică şi Rutieră.

                          Încă două titluri de vicecampioni naționali pentru Adamas Bacău

                          După reușita din prima zi de la Campionatul Național de Clase al României la Dans Sportiv desfășurat weekendul trecut la Brașov prin care perechea Matei Teodoru-Ramona Strîmbei de la Adamas Bacău au devenit vicecampionii categoriei 14-15 ani Clasă C Standard, în ultima zi de concurs sportivii băcăuani au obținut noi rezultate notabile.

                          Cele mai prestigiase sunt obținerea titlurilor de vicecampioni naționali de Clasă E Standard și Latino Seniori (peste 35 de ani), reușita aparținând perechii Marius Nucă-Laura Popa.

                          Un alt rezultat notabil este cel al perechii Sabin Buzdugan-Rebeca Tomiță care s-au calificat în finala categoriei 6-9 ani Clasă E unde s-au clasat pe locul V.

                          Mezina reușitelor la competiția de la Brașov a fost Bianca Condopol care a câștigat confruntarea „fetelor solo bronz” la categoria de vârstă 8-9 ani.

                          “Omul de pe stradă are o putere de neimaginat”

                          L-am întâlnit de multe ori prin oraş cu aparatul de fotografiat, devenit, în ultimul timp, prieten de nedespărţit. Oraşul este teritoriul lui de “investigaţie”, însă nu ratează, pe malurile Bistriţei sau Siretului un răsărit sau un apus de soare, reportajele lui fotografice, instantaneele sau şarjele critice pot fi găsite pe pagina lui de Facebook, însoţite deseori de explicaţii surprinzătoare, eseuri şi…note critice, din care ne-am inspirat, şi noi, cu acordul dumnealui, publicându-le în paginile ziarului. Ieşit la pensie, după peste 30 de ani lucraţi în domeniul informaţiilor, Nicu Chiriac este, astăzi, interlocutorul meu. (Gh. B.)

                          “De mic copil m-a atras fotografia. La început am avut un Smena, apoi un Zorki…şi tot aşa. Sunt un fan Sony, deşi ştiu că îi dezamăgesc pe unii! Am furat meserie, cum se spune, de la mulţi, amatori ca şi mine sau profesionişti. Unii s-au făcut că nu văd, alţii m-au încurajat.

                          Maestrul Mărăndici mi-a deschis ochii şi îi mulţumesc! Sunt moldovean, băcăuan, crescut lângă Teatrul de Vară, am urmat Şcoala generală nr.5, profesor de desen Constantin Ciosu:Vază şi umbre, mărul lângă vază…Poziţie creion, haşurare… Nu am să uit niciodată! Pot face caricaturi instant! Pe Profesor l-am oprit pe stradă acum vreo cinci ani şi i-am mulţumit. Am urmat un liceu umanist, am fost ultima promoţie din liceu până în 1989 care a făcut Logica , Psihologia şi Istoria literaturii universale. Mă întrebaţi ce cred despre presă, despre puterea opiniei publice.

                          Puterea presei este enormă, opiniile ţin loc de arme, omul de pe stradă are o putere de neimaginat! El se limitează la vot! Odata la patru ani se simte important! Dar, în fapt, importanţa lui în cetate începe a doua zi, de după alegeri. Faţă de primii ani de “democraţie lărgită”, cum a dorit un personaj istoric, apoi o “lăbărţată  democraţie instituţională”, care a durat mai mult decât trebuie, acum se impune o schimbare radicală ! Gandiţi-vă doar ce ar fi fost ţara noastra dacă reformele democratice nu erau amânate atâţia ani! Ne-am învârtit aiurea într-un sens giratoriu făcut de alţii pe suferinţa noastră.

                          Da, am lucrat vreme de aproape 30 ani în domeniul informaţiilor, provin dintr-o famile de militari. Informaţia înseamnă îintr-adevar putere. Impune însă exigenţă, autocontrol, responsabilitate şi discernământ toată viaţa. Hotărâri capitale iei zilnic, fără să realizezi. După o operaţie de neoplasm, în  2011, mi-am spus că trebuie să trăiesc, să conveţuiesc cu el, cu cancerul. Să-l domin! Am luat această hotărâre din momentul în care, pe holul secţiei Oncologie  din Spitalul Judeţean Bacău, în timp ce în venă se scurgea picătură cu picăură otrava citostaticelor, timp de nouă ore.

                          Priveam bisericuţa din Parcul Cancicov şi mă rugam să rezit. Fără sprijinul enorm al soţiei, nu aş fi reuşit. Mulţi spun că a gândi pozitiv e o utopie! Cert este că, medici de un înalt profesionalism, care m-au redat familiei, mi-au spus că reuşita salvării mele constă în dorinţa mea de a trăi şi a gândi pozitiv!  Cel mai sănătos e să trăieşti ziua de azi ca şi cum ar fi ultima, cu pasiune, speranţă, încredere şi optimism.

                          Eu iubesc oamenii, sunt frumoşi, inventivi, îndrăzneţi şi puternici. Îmi displace însă lipsa de educaţie, atât la tineri cât şi la unii mai în vârstă. Administraţia locală e încă datoare celor care au votat, dar şi celor care nu au mers la vot. Un primar tânăr, cu ambiţii mari, nu trebuie să se lase copleşit de griji. Niciun consilier personal nu poate fi mai util decât  opinia cetăţeanului. Respectă şi vei fi respectat! Da, am trimis celor în drept şi fotografii, şi mesaje, atunci când s-a impus. Am primit şi răspunsuri. E mult de lucru în Piaţa Centrală, la Poliţia Locală, dar mai ales la mentalităţi, responsabilizare şi răspundere pentru neîmpliniri!

                          Vreau să avem o linie de centură, cum are Iaşiul! Cer prea mult? Vreau din nou să mă plimb pe aleile de pe Insulă. Vreau un Parc Cancicov la nivel european. Vreau să fiu mândru de oraşul meu. Copiii se tem de întuneric de mici, cu greu îşi înving teama fără ajutor. Din păcate unii oameni mari, politicieni, se tem de lumină şi adevăr, deşi sunt prezenţi la luat Lumină de Paşte! Am sperat că tinerii plecaţi de ani de zile afară, la muncă, să ajute la emanciparea propriei familii şi a urbei. Din păcate, ceea ce le este interzis afară, încalcă cu nonşalanţă în ţară: norme de conduită, respect, etică, morală. Este adevarat, banii dau putere, dar nu şi inteligenţă.

                          Eu fac politica bunului simţ, de la ajul cinci. Orice apus e un răsărit. Depinde de unde priveşti! Oamenii cetăţii nu işi cunosc adevarata lor putere. S-au mulţumit cu votul, plecare liberă peste graniţe şi cam atât. Societatea civilă e bolnavă dacă intelectualii de marcă stau şi privesc de pe margine sau fac partizanat politic. În ce ţară s-a mai pomenit de asemenea scindări sociale!

                          Am avut preşedinti de conjunctură istorică, prizonieri ai propriilor lor temeri. Vremea asta a compromisului social trebuie să se termine. Europa merge înainte chiar şi fără noi şi ar fi păcat pentru nepoţii noştri. Suntem noi pregătiţi să înfruntăm vremurile care vin sau ne mulţumim să hotărască alţii pentru noi? Sunt convins că tinerii îşi vor lua destinul în mâinele lor şi nu îl vor da nimănui, pentru împlinirea copiilor lor şi a viselor multor generaţii de sacrificiu.”

                          Şi Franţa…

                          Răzvan Bibire

                          Şi francezii au aceeaşi problema vizavi de „citirea” şomajului şi a locurilor de muncă disponibile. Şi politicienii lor, oamenii lor de afaceri tratează problema ca şi cei români, şi, desigur, asta înseamnă că ratează cu succes miezul problemei.

                          Scrie Le Monde: «Ascultând mai multe discursuri despre locurile de muncă vacante, ai zice că Franţa ar fi aşezată pe depozite uriaşe de muncă plătită. Astfel de observaţii consolidează o propunere politică: să fie crescut controlul şomerilor astfel încât, prin constrângere, să fie scoşi din apatie şi să fie determinaţi să muncească».

                          „Şomerii doresc cu adevărat să lucreze ?”, se întreabă animatorii de televiziune. „Unii nu vor să ajungă la lucru”, trăgea concluzia fostul preşedinte Sarkozy. O organizaţie a companiilor a demarat chiar o campanie de comunicare TV bazată pe aceeaşi idee: că şomerii nu vor să se angajeze, există sute de mii de locuri de muncă şi nimeni nu le doreşte.

                          «Cu toate acestea, jurnaliştii şi politicienii produc numere fără să le cunoască originea şi sensul real», scrie Le Monde. Chiar dacă oferta de locuri de muncă pare să depăşească numărul şomerilor, situaţia nu e chiar aşa de simplă.

                          «Multe anunţuri nu reuşesc să-i incrimineze pe şomeri: salariu ridicol comparativ cu aptitudinile necesare, recrutorul neexperimentat, inexistentă postului oferit, oferta pentru constituirea de către angajator a unei baze ilegale de CV etc. »

                          Mai mult, numeroase oferte se referă la contracte pe termen scurt şi/sau cu normă redusă de genul două ore pe săptămâna. Mai mult, scrie publicaţia, acelaşi loc de muncă poate fi găsit şi la agenţia de stat şi la Camera de Comerţ şi la recrutorii privaţi, ceea ce înseamnă că, în loc de trei joburi numărate de politicieni, nu e decât unul singur. Iar dacă va fi ocupat, se va crea un singur loc de muncă fără că celelalte două să fie refuzate de vreun şomer.

                          «Echivalarea beneficiarilor de drepturi sociale cu leneşii sau potenţiali fraudatori determina ca o parte semnificativă a acestora să nu-şi ceara drepturile. În Franţa, suma taxelor neachitate depăşeşte cu mult frauda socială […]. Stigmatizarea şomerilor deschide calea pentru o creştere a neutilizarii beneficiilor şi a reducerii lor; economii în detrimentul unei populaţii care votează tot mai puţin.»

                          Precum se vede, şi Franţa are aceeaşi problema: consideră că, indiferent de calificarea avută, de nivelul remuneraţiei şi de distanţa până la locul de muncă, acesta trebuie neapărat acceptat de un şomer.

                          Mai mult, imaginea această este distorsionată de existenţa teoretică a numeroase joburi disponinile la Bursele de locuri de muncă, când, de fapt multe dintre acestea nu există. Iar când există sunt prost plătite.

                          De fapt, modelul de business românesc se bazează pe ideea că presiunea socială îi va determina pe şomeri să accepte să lucreze cât doi pe jumătate de salariu.