miercuri, 24 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 2630

Spitalul buhușean, pe fronturile diminuării datoriilor și reacreditării

    dr. Mouhannad Toron
    dr. Mouhannad Toron

    La începutul anului curent, Spitalul Orășenesc Buhuși avea datorii de 1.091.774 lei. A fost alarmă generală pe această temă, la nivelul comunității locale. Managerul instituției, dr. Mouhannad Toron, spune:

    „Am explicat atunci, în Consiliul Local, faptul că avem un plan riguros de reducere a datoriilor. Am respectat acest plan. Am diminuat cu 700 000 de lei datoriile, în condițiile în care nu am diminuat calitatea serviciilor medicale; dimpotrivă. În 2012 am preluat conducerea spitalului cu datorii de vreo 10 miliarde de lei vechi. A urmat, de atunci, o perioadă foarte grea.

    Am reabilitat multe secții și compartimente, am înființat compartimente noi, am declanșat o adevărată revoluție a calității, motiv pentru care ajunsesem la datorii de 12 miliarde de lei vechi. Dar, mai ales, prin contractele realizate cu Casa de Asigurări de Sănătate, cu sprijinul comunității locale, am reușit, cum spuneam, să diminuăm spectaculos datoriile. Nu mai avem plăți restante. Toate plățile se încadrează în limitele de timp stabilite prin contracte. Dar a fost și încă este dificil. La medicamente, materiale, alimente, căldură, apă etc nu poți face economii. Nici nu poți disponibiliza personal”.

    Aparent, ar urma o perioadă de relaxare, dar nu e chiar așa… „Vine frigul. Cheltuielile vor spori. În 2018 urmează reacreditarea spitalului, eveniment foarte important. Exigența evaluatorilor va fi mai mare decât la acreditare. Avem mulți indicatori neconformi.

    Dacă nu rezolvăm aceste probleme, care presupun resurse financiare, evaluatorii nici nu se prezintă pentru a analiza problematica reacreditării. Numai taxa de reacreditare costă aproximativ 2,5 miliarde de lei vechi.

    În aceste condiții, fără un sprijin consistent din partea Consiliului Local, nu am avea posibilitatea îndeplinirii indicatorilor neconformi. Sperăm că acest sprijin va continua”, adaugă managerul, care nu uită să precizeze și expertiza grozavă de care beneficiază din partea directorului financiar contabil, ec. Mihaela Dornescu, și a managerului de calitate, ing. Constantin Poiană.

    Deja, Consiliului Local i-a fost înaintată o listă care vizează cumpărarea de aparatură medicală în valoare de aproximativ 2 miliarde de lei vechi. Se speră și pe sprijinul Consiliului Județean.

    Hublou / „Hang loose”!

    Carmen Mihalache
    Carmen Mihalache

    Pe cei căldicei îi voi vărsa din gură, spune un cunoscut text din Biblie, care mi s-a impregnat puternic în memorie, pentru că l-am reîntâlnit și într-un roman al lui Dostoievski, unul dintre scriitorii mei de căpătâi.

    Nici mie nu-mi plac oamenii care nu sunt nici reci, nici fierbinți, și sunt atrasă și interesată numai de personalitățile puternice, de oamenii cu inteligență sclipitoare, talentați, de cei generoși peste măsură, buni, cu noblețe sufletească, umani, foarte umani.

    Astfel de oameni au pentru mine un magnetism aparte și cea mai mare bucurie a mea este să-i întâlnesc.

    Ei bine, regizorul Alexa Visarion este unul dintre aceștia, de prima dată când l-am văzut fiind impresionată de extraordinara sa densitate de prezență și de o aparte dicțiune a ideilor. Asta se întâmpla demult, prin anul 1973, la București, în primul meu an de studenție.

    Acum, când ne-am reîntâlnit la Bacău, cu prilejul lansării recentei sale cărți, „Împotriva uitării”, mi-a făcut plăcere să-l regăsesc pe Alexa Visarion la fel de exigent cu sine și cu ceilalți, la fel de dârz în continua sa luptă împotriva a tot ce schimonosește, urâțește viața, degradând-o. „Bolnav de lucruri frumoase”, așa zice despre sine regizorul și profesorul de teatru, cel care caută neobosit frumusețea, iubirea, adevărul și libertatea în viață și în artă. Ce boală nobilă, minunată, îmi spun, păcat că nu e contagioasă!

    I-am citit cartea, una plină de portrete ale unor personalități de excepție din lumea teatrului, într-un captivant șir de exerciții de admirație, cu sentimentul că Alexa Visarion vorbește despre niște confini, pe baza unor afinități elective. În acest sens, „Împotriva uitării” este o carte cu prieteni, dintre aceia prețioși care alcătuiesc un fel de zid afectiv, protector, ferindu-te de rău. Așa cum protectoare în cel mai înalt sens al cuvântului este marea cultură, care revelează, luminează și sporește umanitatea din noi.

    Iar în cartea asupra căreia mă aplec, cititorii vor descoperi un veritabil și acaparant, din punct de vedere intelectual, dialog al culturilor. Câte un motto bine ales stabilește aceste punți de legătură extrem de fertile într-o largă zonă de semnificații. Sunt astfel de citit cu real folos interesantele eseuri despre zei și destin în teatrul antic, Cehov, Shakespeare (Altfel despre Hamlet), Eugene O’Neill, despre nostalgia valorii într-un timp invadat de divertisment, dar mai cu seamă portretele unor mari regizori, actori, critici de teatru importanți: Radu Penciulescu (care i-a fost profesor lui Alexa, unul mult admirat și iubit), Aureliu Manea, Lucian Pintilie, Liviu Ciulei, Marin Moraru, George Constantin, Victor Rebengiuc, Olga Tudorache, Liliana Tomescu, Valentin Silvestru. Cu acesta din urmă, Alexa Visarion a avut o relație complexă și cu mari beneficii, din moment ce a avut girul, încă de la debutul său scenic, celui socotit cel mai important critic teatral al acelor vremuri. Relație neocolită însă de umbre, la un moment dat regizorul atacându-l pe cel care i-a „ocrotit aventura artistică”.

    Dar ceea ce am apreciat enorm este că Alexa Visarion își face „mea culpa”, recunoscând că a fost „isteric, strident, rău și plin de suficiență”. Cei cu suflet mic și lipsiți de onoare nu recunosc niciodată că au greșit. Rămân captivi în egoismul și suficiența lor.

    Am să închei semnalând din carte relatarea unei întâlniri și a unui dialog cu Liviu Ciulei, acesta recomandându-l pe mai tânărul său confrate pentru un program de cooperare cu America. Ajuns acolo, și repetând la un spectacol, Alexa îi cere un sfat lui Ciulei (care știa să asculte, să primească, să respecte întotdeauna pe celălalt), întrebându-l care este expresia în engleză pentru ceea ce voia el să transmită actorilor: „simțiți-vă liberi, riscați, fiți liberi”. Hang loose! veni răspunsul.
    Așa ar trebui să ne simțim și noi, liberi, creativi, dacă suntem cu toții actori (cum spunea Shakespeare) pe scena vieții.

    Canalizare, în premieră, pentru trei cartiere din Moinești

      Stația de epurare

      Cele două stații de epurare a apelor uzate din municipiul Moinești, în valoare de 47.118.603 de lei fără TVA (13 milioane de euro cu TVA), au fost finalizate și recepționate. Contractul privind construcția și reabilitarea stațiilor a fost derulat de către Construcții Erbașu SA și Asocierea Strabag SRL.

      Lucrările au fost realizate în cadrul „Proiectului Major de Investiții Extinderea și Reabilitarea Infrastructurii de apă și apă uzată în județul Bacău”, cofinanțat din fondurile Programului Operațional Sectorial de Mediu 2007-2013. Valoare totală a investițiilor din Moinești este de circa 73.015.943 de lei.

      „În Moinești, proiectul a cuprins extinderea rețelelor de apă și canalizare, precum și conectarea cartierelor Văsâiești, Hangani și Lunca la rețeaua de apă prin stația de pompare Vermești, reabilitarea Stației de epurare a apelor uzate Moinești-Nord și construcția Stației de epurare a apelor uzate Moinești-Sud”, declară primarul Valentin Vieru.

      Investiția face parte din proiectul județean al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Bacău (ADIB), în care este membru și municipiul Moinești, proiect implementat de Compania Regională de Apă Bacău (CRAB) începând din 2012. „E o investiție foarte importantă mai ales pentru locuitorii din zona de sud, care nu au avut niciodată canalizare, iar acum urmează să se racordeze la sistem, arată Valentin Vieru.

      Și pentru cei din nord, unde s-a făcut extinderea rețelei, e importantă. E vorba despre zona urbană, Moinești și Lucăcești, și cea periurbană, Găzărie și Lucăcești sat. Am constituit comisii din reprezentanți ai CRAB și Serviciului de mediu al Primăriei, care vor merge din casă în casă pentru a-i determina pe locuitori să se racordeze și a le explica ce au de făcut.”.

      Văz şi auz

      IN MEMORIAM. Ion Melniciuc, lingvist basarabean, membru al Sfatului Țării – 2, ne-a părăsit. „Literatura şi arta” de la Chişinău, care ne-a adus trista veste, publică patru texte omagiale, cu vorbe care spun totul: „adevărat Sisif pe ogorul lingvistic”, „Oştean merituos al limbii române” şi „vrednic purtător de sfânt drapel tricolor, de sfânt drapel al sfintei limbi române”, filologul de dincolo de Prut „a crezut în limba română ca în Dumnezeu”. Vreme de o jumătate de secol, până la „jertfire de sine”, a fost „un mare luptător pentru limba română” nu doar de la catedră: „Emisiunile televizate şi radiofonice cu participarea şi susţinerea lui Ion Melniciuc erau dedicate depoluării limbii române”. Subscriem la eticheta pusă de un coleg de facultate: „Aristocratul limbii române”.

      O SPUN ȘI ALȚII. „Problema cu al treilea i se poate rezolva încă de la grădiniţă dacă educatoarea nu ar permite să se rostească *co-pi-i, în loc de co-pi-ii” (prof. Elena Grigoraş, Poduri).

      SĂRBĂTOAREA DIACRITICELOR. Fără să-şi propună ţinte lingvistice, organizatorii unor evenimente artistice fac servicii limbii române. Este cazul numelor de locuri „Gărâna” ori „Valea Hârtibaciului” (cu localitatea Alţâna), pe care le-am auzit la radio rostite corect, semn că diacriticele erau la locul lor.

      ACCENTUL. LECȚIA CONTINUᾸ. Sunt trei situaţii de rostire a lui /o/ în cuvintele din limba rusă, ne explică sistematic prof. Valeriu Bogdăneţ: 1. simplu, înainte de accent, este /a/ (/talstói/, pentru Tolstói); 2. dublu, înainte de accent, este tot /a/ (/calacócic/ „clopoţel”, pentru colocócic); 3. după accent, este un sunet hibrid, între /a/ şi /ă/ (/górăd/ „oraş”, pentru gorod).

      DAN PETRUȘCᾸ NU E SINGUR. „Eu folosesc comparaţia cu tehnica ţesutului pentru ca elevii să înţeleagă diferenţa dintre temă şi motive. Le prezint (pe viu) subiectul unui covor ţărănesc (de regulă, natura) şi motivele florale sau zoomorfe cu care este realizată compoziţia” (prof. Anamaria Paiu, Colegiul Economic „Ion Ghica” Bacău).

      DE LᾸUDAT. Dacă mulţi vorbitori „neutralizează” substantivul „laudatio”, există cunoscători ai adevărului că avem în faţă un feminin, ca şi altele de acelaşi gen: „Revelaţia betleemică a fost, de fapt, o revolutio, o schimbare de sens a înţelegerii axiologiei valorilor, o răsturnare a unui mod eronat de accepţie a lumii” (Ioachim Giosanu, în „Ateneu”, sept. 2017). Într-o publicaţie din ţară, din aceeaşi perioadă, citim însă despre „un minunat laudatio rostit de invitatul special al evenimentului” (în loc de „o minunată laudatio”).

      ROMȂNA DE PESTE CANALUL MȂNECII. Mă sună o mamă a cărei fiică e de aproape 20 de ani în Anglia: „Domnule profesor, cum se scrie «Mi s-a spus»?” Răspund mirat: „Cu cratimă”. „Știu asta. Primul cuvânt nu ştiu cum să-l scriu: cu unul sau cu doi de i? Eu zic ca fiică-mea, de-acum englezoaică: cu doi de i, pentru că vine de la «mie»”. Trec peste „doi de i” (corect: „doi i”), care aproape că e un moft, şi explic că dativul are două forme: una lungă (accentuată), „mie”, şi una scurtă (neaccentuată), „mi”. Mă aştept şi la întrebări cu „ţi” sau cu „vi”.

      PUNCT ȘI DE LA CAPᾸT(UL VIEȚII). Se pregăteşte un spectacol pentru toţi: „Trăieşte viaţa, cât te ţine aţa”. Am merge şi noi dacă organizatorii ar scoate virgula din generic. Le explicăm cererea: primul enunţ este organic legat de al doilea, ceea ce exclude vreun semn de punctuaţie.

      POFTIȚI LA JOC! Să zicem că doi prieteni discută despre defrişări necontrolate, iar noi transcriem cursiv prima informaţie: „/halaltăieri/.” „Când a fost asta?” „În urmă cu două zile. N-ai auzit?”

      Doar câteva camere de supraveghere video mai sunt funcţionale în Bacău

        – în prezent, oraşul nu are un sistem de monitorizare, camerele din pieţe fiind şi ele închise de câţiva ani – în cazul unor infracţiuni comise în stradă, poliţiştii bat pe la uşile firmelor pentru a face rost de imagini

        Municipiul Bacău nu are nici acum un sistem de supraveghere video, care ar spori gradul de siguranţă în rândul populaţiei şi i-ar mai descuraja pe infractori. La momentul de faţă, în oraş, mai sunt funcţionale doar câteva camere şi acelea nu neapărat în locuri aglomerate.

        „Mai funcţionează patru camere în giratoriul de la Podul Mărgineni, alte două după pod şi mai este una la giratoriul de lângă sediul nostru. La pasaj nu mai merg, în pieţe nu, în parcări nu. Echipamentul este învechit şi nu ne mai putem folosi de el”, ne-a declarat Florin Podoleanu, purtător de cuvânt la Poliţia Locală Bacău. Cele care încă mai funcţionează transmit imaginile în dispeceratul acestei instituţii şi pot fi de folos în cazul unui eveniment.

        În rest, toate celelalte, care erau amplasate în Piaţa Sud, Piaţa Centrală (din 2011), pasajul subteran sau în parcările rapide s-au stins una după alta, spre mulţumirea celor certaţi cu legea, care nu-şi mai fac probleme din acest punct de vedere. Dacă se întâmplă o infracţiune în stradă, poliţiştii sunt nevoiţi să facă traseul la pas şi să bată pe la uşile magazinelor sau a sediilor de firme pentru a solicita imaginile surprinse de camerele lor de supraveghere, care, în unele situaţii, pot fi cheia rezolvării rapide a unei speţe. Cam aşa s-a întâmplat şi în cazul tentativei de răpire a unei eleve de la Şcoala „A.I. Cuza” din Bacău.

        Recent, însă, Primăria Bacău a anunţat că vrea să deruleze o investiţie de 1 milion de euro, printr-un împrumut de la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, pentru instalarea unui sistem de monitorizare video care să acopere intersecţiile mari şi zonele aglomerate din oraş.

        Şi dacă în Bacău vorbim încă de un proiect, sunt comune care au trecut demult la fapte. Nicolae Bălcescu, spre exemplu, are de câţiva ani camere amplasate în zonele de interes şi sunt de folos, spun oficialii.

        „În fiecare an tot mai suplimentăm câte ceva la acest sistem, pentru că aceste camere se depăşesc rapid. Apar altele mai noi, cu o imagine mai bună, dar sunt bune şi acestea. Au fost cazuri în care ne-au ajutat. A fost un furt la Galbeni şi s-a rezolvat cu ajutorul imaginilor.

        Pe viitor vrem să mai suplimentăm numărul acestora la şcoli”, ne-a spus Anton Şiler, primarul comunei Nicolae Bălcescu. De o lună de zile şi comuna Măgura este supravegheată video. „Avem 24 de camere în 17 locaţii. Vorbim de intersecţii, drumuri principale, şcoli, instituţii. Investiţia a fost făcută cu fonduri locale şi eu cred că ajută”, a declarat şi Iordache Costraş, primarul comunei Măgura. Costurile s-au ridicat la circa 49.000 de lei cu TVA şi poliţiştii din localitate deja s-au folosit de imaginile surprinse pentru a rezolva un caz.

        În urmă cu câţiva ani s-a încercat mobilizarea autorităţilor locale, care fac parte din Zona Metropolitană Bacău, să investească în această direcţie. Pe atunci aveau camere comunele Nicolae Bălcescu, Mărgineni şi Hemeiuş şi deşi se avansase un termen foarte scurt de implementare, în unele localităţi lucrurile nu s-au mişcat nici până astăzi.

        Incendiu în comuna Traian

          În data de 27 octombrie, la ora 15:42, ISU Bacău a fost solicitat să intervenim pentru lichidarea unui incendiu produs la un depozit de plante furajere din comuna Traian, sat Bogdănești.

          La locul evenimentului s-au deplasat două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Bacău.

          Totodată, a fost alertat și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență al comunei Traian.

          După aproximativ trei ore, din momentul anunțării, incendiul a fost lichidat.

          În urma incendiului, ce a avut drept cauză probabilă utilizarea focului deschis în spații deschise, au ars plante furajere.

          FOTO: ISU Bacău

          Balul Bobocilor la Colegiul Național „Gheorghe Vrănceanu”

            Vineri seara, pe scena Teatrului de Vară „Radu Beligan” a avut loc un nou bal al bobocilor liceeni, de acestă dată a celor de la Colegiul Național „Gheorghe Vrănceanu”.

            Cele nouă perechi au avut de parcurs patru probe: Proba de zi, de seară, proba surpriză și proba de talent.

            Mulți dintre concurenți și-au pus speranțele pe momentele artistice care au cuprins muzică, dans, teatru sau pantomimă iar la finalul celor cinci ore juriul a ales ce-i mai frumoși boboci ai acestui an:

            – Miss Boboc 2017- Diana Popovici (clasa a 9-a F)

            – Mister Boboc 2017- Cosmin Păduraru (clasa a 9-a A)

            – Miss Popularitate- Lorena Gabriela Moroșanu (clasa a 9-a F)

            – Mister Popularitate- Iulian Alexandru Andonie (clasa a 9-a C)

            – locul II fete- Andra Ioana Pelin (clasa a 9-a E)

            – locul III fete- Ștefania Rossella Crășneanu (clasa a 9- a G)

            – locul II băieți- Tiberiu Ștefan Dumitrescu (clasa a 9-a G)

            – locul III băieți- Mihai Manole (clasa a 9-a F)

            Premieră în Bacău: Șefii inspectoratelor MAI, în conferință de presă la Prefectură

              În premieră pentru județul Bacău, Instituția Prefectului a organizat o conferință de presă la care au participat reprezentanții tuturor inspectoratelor și serviciilor din subordinea Ministerului Afacerilor Interne.

              Maricica Luminița Coșa, prefectul județului, și Valentin Ivancea, subprefect, au marcat, prin prezentarea activității, împlinirea a șase luni de la numirea lor în funcție.

              „Așa cum am promis la început, vom face astfel de întâlniri în mod periodic. Temele sunt foarte multe, foarte complexe. Azi vom vorbi despre activitatea desfășurată în cele șase luni, dar în viitor ne vom întâlni mai des. Pe scurt, Instituția Prefectului a fost implicată în intervențiile de la Ghimeș și Plopana, unde au avut loc inundații, în alegerile de la Moinești, în limitarea epidemiei de rujeolă, incendiul la groapa de gunoi și programul de deszăpezire”, a declarat Maricica Luminița Coșa.

              Prefectul s-a mai referit și verificările efectuate în unitățile administrativ teritoriale (UAT), la controalele care vor urma în deconcentrate și la accesarea de fonduri guvernamentale și europene.

              „Printr-un ordin de prefect, pentru a atrage mai mulți bani în județ, am adus la aceeași masă pe reprezentanții primăriilor și ai instituțiilor deconcentrate, în ideea ca emiterea avizelor să nu mai dureze 30 zile, pentru că suntem pe repede înainte, ci maximum șapte zile, conform rugăminții noastre, dar într-un cadru legal. Fiecare instituție avizatoare a fost pregătită în acest sens”, a declarat Maricica Luminița Coșa.

              Prefectul i-a prezentat pe invitați, apoi i-a invitat să-și prezinte activitatea: Adrian Luca, șeful Inspectoratului de Jandarmi Județean, Ioan Mihalache, șeful Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Vasile Oprișan, comandatul Inspectoratului de Poliție Județean, Ion Sandu, comandantul Grupării de Jandarmi Mobilă, și Florentina Neamțu, șef al Serviciului de Pașapoarte. A lipsit doar Alin Ovidiu Genes, Serviciul Permise și Înmatriculări Auto, care era prezent la proba practică a examenului.

              Valentin Ivancea, subprefectul județului, a vorbit despre aplicarea legilor proprietății și controalele efectuate în primăriile județului. Pe fond funciar, problemele indentificate sunt inexistența unui plan parcelar și întocmirea defectuoasă a documentațiilor. În acest moment, a rămas de restituit 6,22 la sută din suprafața agricolă revendicată și 11 la sută din cea forestieră, dar datele se schimbă de la o zi la alta, a avertizat Valentin Ivancea. Asta din cauză că mai sunt multe dosare de corectat și încă 980 de procese pe rol.

              În privința controalelor efectuate în UAT, cărora subprefectul preferă să le spună „activități de îndrumare”, tematica a vizat, în mare, soluționarea petițiilor, transparența, întocmirea rapoartelor de activitate. Vor urma controale și în deconcentrate. Tot despre îndrumare va fi vorba.

              Nu în ultimul rând, a fost urmărit stadiul implementării proiectelor depuse pe PNDL și AFIR, Instituția Prefectului organizând întâlniri între primari și directorii de deconcentrate.

              Șefii de instituții prezenți la conferința de presă au oferit date privind obiectivele, numărul intervențiilor, felul acestora, eventualele probleme apărute în ultimele șase luni.

              Vasile Oprișan, șeful IPJ Bacău, a declarat că infracționalitatea s-a redus față de anul precedent cu 11,4 la sută și cu 33 la sută față de 2016, trendul fiind pozitiv.
              Polițiștii au avut 13.000 de intervenții, în 88 la sută din cazuri acționându-se în timp record, mai exact sub 10 minute.

              Adrian Luca, IJJ Bacău, a vorbit despre campania de recrutare pentru școlile de jandarmi, pe fondul lipsei de personal, și a precizat că ultima zi de înscriere e 5 decembrie 2017.

              Maricica Luminița Coșa a precizat că și aparatul propriu al Prefecturii Bacău se confruntă cu deficitul de personal.

              Ioan Mihalache a explicat că ISU a avut 11.000 de intervenții, din care 4.622 pe linia SMURD, iar 730, la incendii. Din păcate, au existat și 26 de victime anul acesta, 14 în incendii, iar restul prin înec. S-au făcut și 1.700 de controale de fond, cu caracter preventiv. Ioan Mihalache a vorbit și despre avizarea/autorizarea instituțiilor de învățământ, „un domeniu sensibil”, în care, deși se merge mult pe teren, tot mai apar probleme.

              Gruparea Mobilă de Jandarmi a asigurat ordinea la evenimentele la care participă, de obicei, un număr mare de oameni: sfințiri de biserici și monumente, meciuri, comemorări ale eroilor patriei. Între altele, jandarmii au fost prezenți la manifestările de la Ghimeș, la deschiderea proiectului „Bacău, Capitala Tineretului” și la pelerinajele organizate la moaștele Sf. Cuvioase Paraschiva.

              Serviciul de Pașapoarte a promovat transparența, a combătut birocrația și a desfășurat campanii de informare a cetățenilor. Lucrurile au mers mult mai bine în acest an datorită introducerii programării online, a camerelor live, efectuării de ore suplimentare în august și a amânării concediilor, a explicat Florentina Neamțu.

              În cele șase luni de mandat, prefectul Maricica Luminița Coșa și subprefectul Valentin Ivancea s-au deplasat în județ de câte ori a fost nevoie: la Plopana, acolo unde o viitură a rupt, pe 13 mai, podul din Străminoasa, în Răchitiș-Ghimeș, unde au fost inundate cinci case și rupte poduri și drumuri, la Ferăstrău-Oituz, unde s-a produs, pe 2 iunie, o alunecare de teren, la incendiul care a izbucnit la depozitul de deșeuri (Celula I) în august, în campania de limitare a epidemiei de rujeolă, la întâlnirile cu primarii și șefii de deconcentrate, la direcțiile de drumuri și în primării pentru a verifica dacă au utilaje și materiale antiderapante.

              Revolta instructorilor auto

                – instructorii auto din Bacău amenință cu proteste în capitală, nemulțumiți fiind de noile prevederi ale Ordinului Ministerului Transporturilor nr. 731 din 2017 – instructorii auto din Bacău cer abrogarea acestei decizii pe motiv că actualul normativ îi obligă pe cei care lucrează ca persoană fizică autorizată (PFA) să îndeplineasscă condițiile de funcționare ca școală de șoferi – noile reguli le mai interzic instructorilor independenți să depășească 210 ore de curs pe lună, adică 10 ore de condus în fiecare zi lucrătoare

                Instructorii auto autorizați protestează față de Ordinul Ministerului Transporturilor nr. 731 din 2017 și cer abrogarea acestei decizii pe motiv că actul normativ îi obligă pe cei care lucrează ca PFA să îndeplinească condițiile de funcționare ca școală de șoferi.

                Ministerul Transporturilor arată într-un comunicat că ordinul menționat repune în vigoare OMT 733/2013, care a fost suspendat până la soluționarea definitivă a tuturor acțiunilor prin care s-a solicitat anularea acestuia. Ordinul 733/2013 a fost întemeiat pe dispozițiile art. 62 alin. (2) și (3) din Ordonanța Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, cu modificările și completările ulterioare. Instructorii auto independenți din județul Bacău se declară împotriva actului normativ care îi obligă să își înființeze școli de șoferi sau să se afilieze unor școli deja existente.

                “Chiar dacă ne-am subordonat acestor cerințe și ne-am asociat cu alți instructori pentru cursurile de pregătire teoretică, am angajat profesor de legislație rutieră, expert-contabil, medic pentru cursurile de prim-ajutor, un inginer mecanic pentru orele de cunoaștere a autovehiculului și o secretară, nu putem accepta limitarea orelor de instruire a elevilor. Statul nu face altceva decât să încaseze bani de la noi și să ne îngrădească dreptul la muncă cu limitarea celor 210 ore. Au limitat activitatea doar la șapte elevi/lună, ceea ce este inadmisibil. Nu putem supraviețui astfel!”, declară Petru Bordeianu, vicepreședintele Sindicatului Național al Instructorilor Auto din România.

                Pe lista cerințelor se regăsește și obligativitatea montării de camere video pe mașinile pe care instructorii predau ore de condus. O altă măsură menită să crească siguranța rutieră este obligativitatea proprietarilor de mașini implicate în accidente grave de a face o inspecție la RAR, după reparație.

                Veștile rele nu se opresc aici pentru instructorii auto. Elevii trebuie să obțină permisul în număr cât mai mare, pentru că, în caz contrar li se va retrage licența. Viitorii șoferi vor fi înregistrați într-un Registru Național al Cursanților, pentru o evidență mai clară.

                În aceste condiții, instructorii auto din Bacău spun că repunerea în circulație a Ordinului nr. 733/2017 amenință cu dispariția de pe piață a instructorilor autorizați și a școlilor mici de șoferi. În județul Bacău sunt aproximativ 1.000 de instructori auto, 67 de școli și 87 de PFA. Petru Bordeianu spune că ministrul Transporturilor le-a promis o întrevedere săptămâna viitoare la București pentru a discuta propunerile instructorilor auto.

                În caz contrar, protestatarii se vor deplasa cu mașinile în capitală și vor bloca circulația în fața Guvernului, în semn de protest față de abuzurile la care sunt supuși.

                O mașină a luat foc la Itești

                  FOTO: ISU Bacău

                  Astăzi, la ora 16:55, ISU a fost solicitat să intervină în comuna Itești, satul Dumbrava, pentru lichidarea unui incendiu produs la un autoturism.

                  Imediat, la fața locului s-a deplasat cu o autospecială de intervenție cu apă și spumă.

                  În urma incendiului, ce a avut drept cauză probabilă un scurtcircuit electric, a ars autoturismul în proporție de 50%.

                  FOTO: ISU Bacău

                  Simpozionul „Ecologia și Protecția Ecosistemelor” și Concursul zonal de mere 2017

                    Departamentul de biologie, ecologie și protecția mediului al Facultății de Științe din Universitatea „Vasile Alecsandri” Bacău organizează, în perioada 2 – 4 noiembrie, ediția a XII-a a Sesiunii de comunicări științifice (simpozionul) „Ecologia și Protecția Ecosistemelor” și Concursul zonal de mere, ediția a III-a. Manifestarea este dedicată memoriei conf. univ. dr. Cătălin Petre Rang.

                    La simpozion – am aflat de la prof. univ. dr. ing. Ioan Viorel Rați – participă prof. univ. dr. ing. Florin Stănică, prorectorul Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, care va prezenta lucrări cu tehnologii moderne în pomicultură și o expoziție cu soiuri de mere de ultimă generație.

                    Deschiderea simpozionului va avea loc vineri, 3 noiembrie, de la ora 9,00, cu referate prezentate în plen, cu prezentarea de lucrări și vizionarea de postere. Tot vineri va avea loc și Concursul zonal de mere, Sărbătoarea mărului în Moldova, așa cum o numesc organizatorii. Sâmbătă, 4 noiembrie, participanții vor vizita două dintre stațiunile județului Bacău, Târgu Ocna și Slănic Moldova.

                    „Ecologia și Protecția Ecosistemelor” a fost inițiată în 1995 de prof. univ. dr. Constantin Măzăreanu (1941-2005), șeful Catedrei de Biologie a Universității din Bacău. Șapte dintre edițiile sesiunii au fost organizate în parteneriat cu Complexul Muzeal de Științele Naturii „Ion Borcea” Bacău. Rod al acestor întâlniri între specialiști, în anul 2003 a luat ființă în Bacău Societatea de Limnologie.

                    Simpozion naţional „Romano-catolicii din Moldova. Istorie. Şcoală. Identitate”

                      În organizarea Asociaţiei Romano-Catolicilor din Moldova „Dumitru Martinaş”, cu sprijinul şi binecuvântarea Episcopiei Romano-Catolică Iaşi, vineri, 27 octombrie, s-au desfăşurat mai multe activităţi, puse sub semnul omagierii profesorului Dumitru Martinaş, de la a cărui naştere s-au împlinit 120 de ani. Astfel, de la ora 10.00, în prezenţa unui număr impresionant de creştini catolici, a avut loc, în în faţa Catedralei romano-catolice „Sfinţii Petru şi Paul” din Bacău, ceremonia de dezvelire a bustului prof. Dumitru Martinaş.

                      În semn de respect pentru marele om de cultură, dascăl şi cercetător, la ceremonie au participat Petru Gherghel, episcop al Episcopiei Romano-Catolică Iaşi, Aurel Percă, episcop auxiliar, părintele decan Isidor Dâscă, numeroşi preoţi din mai multe parohii din Bacău şi din judeţele învecinate. Din partea autorităţilor locale, au fost prezenţi Maricica Coşa, prefect al judeţului Bacău şi Silviu Pravăţ, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, directori de instituţii publice.

                      Gheorghe Bejan, preşedintele Asociaţiei Romano-Catolicilor „Dumitru Mărtinaş” a prezentat personalitatea prof. Dumitru Martinaş: Născut la 11 mai 1897, în satul Butea, judetul Iaşi, într-o familie de ţărani catolici, a urmat studiile secundare la Seminarul romano-catolic „Sfântul Iosif” din Iaşi, iar pe cele universitare la Facultatea de Filologie a Universităţii „Al.I. Cuza” Iaşi. Încă din timpul studiilor universitare i s-a prefigurat o carieră didactică remarcabilă, fiind, pe rând profesor suplinitor, profesor de limba română, limba latină, filosofie, în mai multe instituţii de învăţamânt din Cernăuţi, Cetatea Albă, Arad, Liceul „Principele Nicolae” Sighişoara, Liceul „Alexandru Papiu Ilarian” Tg. Mureş, Liceul „Sfântul Sava” Bucureşti.

                      În paralel cu activitatea didactică, prof. Dumitru Martinaş a avut şi importante preocupări ştiinţifice, opera sa cuprinde zeci de eseuri pedagogice, studii şi articole, publicate în presa vremii. Dintre toate, se detaşează opera sa de căpătâi, studiul filologic „Contribuţii la problema originii româneşti a ceangăilor din Moldova”, la care a lucrat toată viaţa, fiind însă publicată abia în 1985, după moartea profesorului (1979), cu titlul schimbat „Originea ceangăilor din Moldova”.

                      După dezvelirea bustului din bronz, monseniorul Petru Gherghel, episcop de Iaşi, a adus un omagiu emoţionant pofesorului şi cercetătorului Dumitru Mărtinaş: „Trăim un moment istoric comemorativ important, la împlinirea a 120 de ani de la naşterea celui care şi-a dedicat viaţa cercetării originii şi identităţii catolicilor din Moldova, un om, un profesor şi un român de înaltă probitate morală şi profesională. De la el am învăţat să iubim adevărul, să ne cunoştem istoria, neamul, să ne respectăm înaintaşii. Fără istorie, fără să ne cunoaştem trecutul, originile, limba, cultura, nu avem viitor. De aceea comunităţile catolice din Bacău, din Moldova, dar şi din alte părţi îi aduc astăzi un omagiu prin ridicarea şi dezvelirea aici, în faţa Catedralei «Sfinţii Petru şi Paul», a acestui bust, pe care îl merita mai de mult. Felicit şi laud iniţiativa Asociaţiei «Dumitru Mărtinaş», Decanatul romano-catolic din Bacău, pe toţi cei care, cu gândul şi cu fapta, au isprăvit, întru mulţumirea Domnului Isus Cristos, această lucrare”, a spus monseniorul Petru Gherghel.

                      Despre profesorul Dumitru Mărtinaş, despre contribuţia decisivă la stabilirea adevărului, pe baze ştiinţifice, a originii catolicilor din Moldova a vorbit şi dr. Anton Coşa: „Noi suntem, aşa cum a scris, a spus prof. Dumitru Mărtinaş, catolici români, noi nu suntem ceangăi, nu ne asumam acest termen. Noi suntem români, de religie catolică, catolicii din Moldova au participat la viaţa economică, la afirmarea culturii noastre, a culturii române, prin numeroasele personalităţi, românii catolici din Moldova au participat şi s-au sacrificat în toate momentele şi evenimentele importante ale poporului român, de la a fi ostaşi în slujba domnilor moldoveni, până la Războiul de Independenţă, apoi la războiul de întregire a ţării, la al Doilea Război Mondial. Jertfa lor este înscrisă în cartea marea a României moderne.”

                      Originea şi identitatea romano-catolicilor din Moldova

                      A urmat, la Complexul Muzeal „Iulian Antonescu”, în prezenţa şi cu participarea aceloraşi personalităţi marcante ale cultului romano-catolic, Colocviul ştiinţific „Originea şi identitatea romano-catolicilor din Moldova. 120 de ani de la naşterea profesorului Dumitru Mărtinaş”, în cadrul căruia a avut loc lansarea volumului „O viaţă închinată unei opere: In memoriam professoris Dumitru Martinaş”, scris de dr. Anton Coşa (Editura Sapientia, Iaşi, 2017), despre care a vorbit autorul (fiecare participant la simpozion a primit acest volum omagial), prezentarea cărţii „Romano-catolicii din Moldova în mass-media maghiară”, de dr. Ioan Lacătuşu, de la Sf. Gheorghe.

                      Sosite doar cu câteva zie înainte, publicul prezent a avut ocazia să vadă, în premieră, celer 13 efecte poştale personalizate, dedicate prof. Dumitru Mărtinaş, emise de Poşta din R. Moldova, la comanda Asociaţiei “Răsăritul Românesc” din Chişinău, împreună cu plicul aferent, lucrare de o mare frumuseţe, care circulă în R. Moldova. De asemenea, tot cu acelaşi priliej prof. Vasile Stancu (Sf. Gheorghe) a adus în faţa participanţilor la simpozion problematica romano-catolicilor din Moldova reflectată în paginile Anuarului Arhivelor Statului din Bacău „Acta Bacoviensia”, de-a lungul celor 12 ediţii apărute.

                      La finalul primei părţi a simpozionului, Petru Gherghel, episcop, şi Aurel Percă, episcop auxiliar ai Episcopiei Romano-Catolică Iaşi, au acordat Diploma de Onoare a Episcopiei de Iaşi, pentru contribuţiile importante şi substaţiale, prin scris şi prin fapte, la stabilirea adevărului privind originea, afirmarea culturii romano-catolicilor din Moldova, din fiecare comunitate: prof. dr. Ioan Lăcătuşu, prof. Vilică Munteanu, Paul Valerian Timofte, preşedinte al Asociaţiei “Cultul Eroilor”, prof. dr. Vasile Stancu, conf.univ.dr. Ioan Dănilă, prof. Gabriel Leahu (director al Casei Corpului Didactic Bacău), prof. Cecilia Moldovan, preot Fabian Doboş, ing. Gheorghe Bejan (preşedinte al Asociaţiei Romano-Catolicilor din Moldova “Dumitru Mărtinaş”), iar dr. Anton Coşa a primit, pe lângă Diploma de Onoare şi distincţia “Episcop Anton Durcovici”.

                      În partea a doua a zilei, s-au desfăşurat lucrările simpozionului „200 de ani de învăţamânt catolic în Moldova”. Au prezentat comunicări, lămuritoare pr. Fabian Doboş, pr. Alois Moraru, pr. Cristian Dumea, dr. Anton Coşa, pr. Petru Tamaş şi prof. Alexandru Ciubîcă.

                      Tolea Ciumac, reținut de DIICOT Bacău pentru contrabandă cu țigări

                        Procurorii DIICOT din Bacău l-au reținut pe luptătorul Anatolie (Tolea) Ciumac, acuzat că face parte dintr-o grupare de contrabandiști cu țigări.

                        Alături de Tolea Ciumac au fost reținuți Niculae Iordache, Dan Miron, Vasile Plăcintă, Ionel Pavel, Tudorel Păun Petre și Valentin Stan, în timp ce alte 12 persoane sunt cercetate sub control judiciar pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat și contrabandă.

                        Potrivit unui comunicat al DIICOT, începând cu anul 2016, au fost inițiate și constituite trei grupuri infracționale, în scopul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, ai căror membri, printre care Tolea Ciumac, Niculae Iordache, Dan Miron, Vasile Plăcintă, Ionel Pavel, Tudorel Păun Petre și Valentin Stan, au acționat coordonat pe raza județelor Bacău, Ilfov, Covasna, Vrancea, Călărași, Teleorman, Dâmbovița și a municipiului București prin colectarea, preluarea, deținerea, predarea, depozitarea și comercializarea de țigarete introduse în mod ilicit pe teritoriul României, obținând importante beneficii materiale din această activitate infracțională.

                        S-a reținut că aceștia au creat o veritabilă rețea de distribuție a țigaretelor provenind din contrabandă, structurată pe trei paliere, în funcție de rolurile pe care ei le-au avut în cadrul grupării.

                        Reținerile au avut loc după ce procurorii DIICOT, împreună cu ofițeri de poliție judiciară, au efectuat, joi, 56 de percheziții domiciliare, pe raza județelor Bacău, Ilfov, Covasna, Vrancea, Călărași, Teleorman, Dâmbovița și a municipiului București, ocazie cu care au fost găsite și ridicate aproximativ 586.760 pachete țigări, 280 kg țigarete vrac, 247.050 lei, 47.550 euro și 100 lire.

                        Acțiunea a fost efectuată cu sprijinul IPJ Bacău, Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale a Poliției Române, Grupării Mobile de Jandarmi Bacău și Direcției Regionale Vamale București și Iași, cu suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale. AGERPRES

                        Urs accidentat mortal la Bereşti Tazlău

                          În această dimineaţă, în jurul orei 8.30, pe DN 2G, pe raza comunei Bereşti Tazlău, un bărbat de 30 de ani, din Moineşti, în timp ce conducea un autoturism a lovit un pui de urs, care a pătruns brusc pe carosabil şi n-a mai putut să-l evite.

                          În urma impactului, ursul a decedat, fiind ridicat de acolo de un paznic de vânătoare.

                          Conducătorul auto a scăpat fără răni, însă autoturismul a fost avariat. La faţa locului au fost poliţiştii care au făcut cercetări.

                          Ce facem în weekend?

                          Acest sfârșit de săptămână ar putea fi numit „de groază”, având în vedere evenimentele care, de Halloween, sunt programate în numeroase spații private.

                          Duminică, 29 octombrie, la Teatrul Municipal Bacovia, de la ora 11.00, copiii pot vedea spectacolul „Aladin”, adaptare după basmul arab O mie şi una de nopţi, în regia lui Gheorghe Balint. Spectacolul a obţinut în anul 2014 Premiul „Pentru complexitatea imaginii şi interpretării scenice”, la cea de-a VIII-a ediţie a Festivalului Internaţional al Teatrelor de Păpuşi „Sub căciula lui Guguţă”, organizat de Teatrul Municipal „Guguţă”, din Chişinău. 

                          De asemenea, seara, de la ora 17.00, respectiv 19.00, pe scena teatrului se va juca în două reprezentații, în premieră, spectacolul „Țara lui Gufi”, adaptare după Matei Vișniec, regia Tapasztó Ernő.

                          _____________

                          Fără groază, doar cu emoție și bucurie, însă, de vineri până duminică inclusiv, la Teatrul Municipal Bacovia și Teatrul de Vară „Radu Beligan” din Bacău vor urca pe scenă, de la ora 10.00, copii și tineri talentați din toată țara și nu numai, la Festivalul Internațional de Teatru, Muzică și Dans ”Neghiniță”.

                          Tot vineri, la Villa Borghese din Bacău nu este, de asemenea, nimic de speriat, doar folk bun cu Cristi Dumitrașcu în concert, de la orele 20.00. Suportul pentru artist este 25 ron.

                          Sâmbătă este seara petrecerilor tematice de Halloween, în ciuda denumirilor lor, marcate toate, cu bună dispoziție și distracție până în zori.

                          Astfel, pentru copii cu vârste între 6 și 10 ani, petreceri de Halloween au loc în sala mare de la Academia de Dans Adamas (str. Milcov, Galeria Cora, et.1), de la orele 12.00.

                          Pentru adolescenți, tineri și adulți, la The Stage Bacău, de la ora 21.00, este Halloween Battle: SHVR vs. NSLB, suport 10 lei. Club Sensation (Secuieni) organizează petrecere tematică, de la orele 22.00, cu DJ Nedea Florin și… Adams Famil,Hyde & Jekyll, Frenkenstein „cu tot neamul lor de fantome, vampiri, vrăjitoare și zombalăi”.

                          La The Mansion (Bacău), sâmbătă, sunteți așteptați, de la orele 20.00, la Halloween Dinner, iar la Mixology Pub, la o noapte de Halloween Karaoke. La Bliss Caffe (Bacău), de la orele 21.00, cel mai înfiorător costum va fi premiat, tot în cadrul unei petreceri tematice.

                          Copiii și cei mari pasionați de „vrăjitorii” pot opta pentru Turneul Național 10Magic cu Verdini, eveniment care va avea loc sâmbătă, de la orele 18.00, la Sala Ateneu a Filarmonicii „Mihail Jora” din Bacău.

                          Amatorii de filme&popcorn sunt așteptați sâmbătă, toată ziua, la Cinema City (Arena Mall) unde vor rula cela mai „înfricoșătoare”, dar și amuzante producții internaționale cu tematică „horror”.

                          Iubitorii de teatru au și ei de ales, la acest sfârșit de săptămână, începând de sâmbătă seară când, la Berăria cu Noroc (Bacău) pot urmări spectacolul „Cerere în căsătorie” de Cehov, avându-i în distribuție pe actorii Mihaela Gohorianu, Zamfir Teodorescu și Sergiu Silviu Sfetcu.

                          Weekend plăcut!

                          Fotbal / Cupa României: Aerostar, cu fruntea sus

                          FOTO: Stefan Negureanu

                          Divizonara C băcăuană Aerostar a părăsit Cupa României, dar a făcut-o cu fruntea sus.

                          Joi seara, la Piatra Neamț, „aviatorii” au fost învinşi cu 1-0 de Dinamo Bucureşti în meciul care a tras cortina peste şaisprezecimile de finală ale Cupei României. Grație unei dăruiri exemplare, dublate de o foarte bună organizare a jocului, „aviatorii” au fost foarte aproape să ducă meciul în prelungiri.

                          Numai că, în minutul 85, nou intratul Adam Nemec a reuşit să plaseze o lovitură de cap care l-a învins pe bravul Hărăguță şi care i-a permis lui Dinamo să respire uşurată.

                          Până în minutul 85, Dinamo a avut mai multe intervenții de senzație, rezultatul fiind apărat însă şi de ratările de poveste ale lui Bokila.

                          De partea cealaltă, Aerostar s-a remarcat, aşa cum aminteam, în special din foarte buna organizare a jocului pe partea defensivă.

                          Cu toate acestea, echipa antrenată de Cristi Popovici s-a remarcat în câteva rânduri şi pe faza ofensivă, prin Mihălăchioae din lovitură liberă şi, în special, prin Cătălin Vraciu, care i-au dat mari emoții portarului crescut de Juventus Torino, Brănescu.

                          În minutele de final, la 0-1, Aerostar s-a aruncat cu toate forțele în atac, însă Dinamo a apelat inclusiv la tragerile de timp pentru a conserva rezultatul şi, implicit, calificarea.

                          Aerostar cade de pe un cal frumos, însă trebuie să se ridice rapid deoarece duminică are de disputat un meci important în campionatul Ligii a III-a, contra Lieştiului, pe teren propriu.

                          Nedreptate reparată parțial

                          Luptătorul băcăuan Sebi Diaconu, care ne-a reprezentat în 2008 la Jocurile Olimpice de La Beijing a fost învins la acea vreme de un sportiv din Azerbaidjan, sportivul azer ajungând să cucerească argintul olimpic. În urma acelei înfrângeri, Sebi Diaconu s-a clasat pe locul VIII, fiindu-i blocat drumul spre locurile superioare și medaliile olimpice.

                          „A fost dureros și frustrant pentru că eu am condus cu 2-0, el mi-a pus o piedică și a câștigat cu 3-2. Era și președintele Azerbaidjanului acolo. A fost și un joc politic”, a povestit pe scurt Sebi Diaconu. Problema este că sportivul azer, Rahimov, a fost găsit dopat. Astfel, după 9 ani, s-a îndreptat oarecum acea nedreptate. Spunem „oarecum” pentru că acum nu știm câtă valoare mai are.

                          În acest sens, la sfârșitul săptămânii trecute, la Comitetul Olimpic Român a avut loc o festivitate unde au fost recunoscute greșelile care s-au făcut la nivelul Comitetului Olimpic Internațional, acțiune în urma căreia Sebi Diaconu a urcat un loc în ierarhia mondială la Olimpiada de la Beijing: locul 7.

                          „Am primit o diplomă, mi s-au recunoscut meritele, o strângere de mână…și atât. Nu cred că este o reconstrucție morală, pentru că dacă atunci treceam de Azer ajungeam la medalii. Acum e tardiv”, a spus Sebi Diaconu, multiplu campion la lupte greco-romane, acum antrenor la Clubul Sportiv Școlar Bacău și Sport Club Municipal Bacău.

                          Dragoș Pavăl și Grigore Horoi între cei mai admiraţi CEO din România în 2017

                          Dragoș Pavăl – președintele companiei Dedeman, și Grigore Horoi – președintele Grupului Agricola din Bacău au urcat miercuri seara, 25 octombrie, pe podiumul Galei Awards cei mai admirați CEO din România 2017, organizată de revista Business Magazin.

                          Dragoș Pavăl, antreprenorul care a construit împreună cu fratele său, Adrian Pavăl, afacerea Dedeman, liderul pieței de bricolaj din România, s-a numărat din 2012 printre primii zece premiați ai Galei, în 2013 a urcat pe locul al șaptelea, în 2014 pe locul al treilea, iar în urmă cu doi ani a obținut cel mai mare număr de voturi. În 2016 a fost pe locul al treilea în acest clasament, pentru ca în acest an să fie premiat pe locul al doilea între cei zece nominalizați la categoria „Cei mai admirați manageri din comerț și transport”.

                          Întrebat de organizatori cât de mult și de ce contează reputația unui manager în business, președintele Dedeman a răspuns: „În mediul de business, în orice afacere, în esență lucrezi împreună cu oameni, în folosul altor oameni, fie că este vorba de clienți, angajați, colaboratori, parteneri de afaceri. Reputația ne precede, este imaginea noastră înainte de a cunoaște față în față pe cineva, înainte de a relaționa în orice fel. Cu atât este mai important în mediul de afaceri să construiești și să păstrezi o bună reputație: îți poate deschide multe uși și îți poate facilita întâlnirea cu oameni esențiali în businessul tău”.

                          Grigore Horoi, președintele unui grup industrial din industria alimentară care se impune an de an pe piața de profil prin tot mai multe produse diferențiatoare, se află acum și printre cei mai admirați 100 de CEO ai României și a fost premiat pe locul al cincilea între cei zece nominalizați la categoria „Cei mai admirați manageri din FMCG (bunuri de consum cu mișcare rapidă)”.

                          „Care este greșeala pe care observați că alți lideri din România o fac cel mai frecvent?” – l-au întrebat organizatorii Galei. Iar răspunsul președintelui de la Agricola a fost tranșant: „Două sunt, în opinia mea, cele mai frecvente cauze ale eșecului: entuziasmul nemăsurat, care face uneori ca o companie să fie expusă la planuri de dezvoltare nesustenabile, și confundarea patrimoniului companiei cu averea personală (vile, mașini de lux, vacanțe exotice ş.a.m.d., «finanțate» uneori din banii furnizorilor ori ai statului!)”.

                          Ce se întâmplă pe Facebook?

                          De câteva zile se întâmplă un fenomen straniu pe Facebook: conturile unor persoane sunt suspendate câte 3, 7 sau 30 de zile. Unele sunt şterse definitiv. Cei care dispar de pe reţea află cu surprindere că au fost pedepsiţi pentru ceea ce au scris cu ani de zile în urmă, pentru cuvintele folosite sau pentru atitudinea exprimată.

                          Deloc surprinzător, cei care dispar din lumea virtuală au în comun atitudinea critică faţă de Statul Paralel, denunţarea corectitudinii politice, a manipulării serviciilor şi aşa mai departe. Au fost blocaţi şi nu mai pot să-şi expună opiniile scriitori, ziarişti, lideri de opinie informali care-şi dobândiseră notorietatea pe Facebook.

                          Cum de se întâmplă tocmai acum acest lucru? Unii cred că e vorba despre un robot activat de Facebook, pentru a elimina conturile considerate periculoase din punct de vedere legal. În Germania a intrat în vigoare o nouă lege care obligă furnizorii de servicii să cenzureze conţinutul postat de utilizatori astfel încât ceea ce se publică să nu jignească utilizatorii. Nu contează dacă e adevărat sau nu ceea ce se scrie, important este că mesajul să nu deranjeze vreo categorie de public.

                          Alţii consideră, însă, că este vorba despre un atac la nivel naţional împotriva celor care nu acceptă paradigma Matrixului şi se încăpăţânează să gândească altfel. Nu întâmplător cei vizaţi ar fi cei care au denunţat în ultimii ani manipularea anumitor medii politice şi/sau de altă natură. În acelaşi timp este interesant că sute dacă nu mii de conturi false folosite în manipularea politică rămân bine-mersi, deşi sunt raportate.

                          Ştiu, pentru unii este cea mai mare fericire să scape de vocile critice. În societatea noastră, în care o opinie diferită de cea a majorităţii te transformă în duşman al poporului, dispariţia celor care nu consideră că telejustiția este apogeul unei epoci poate fi privită de unii ca o victorie.

                          Rămân, însă, convins de faptul că libertatea de exprimare nu poate fi îngrădită decât în cazul în care este folosită pentru a împrăştia ura în societate. Oricare ar fi circumstanţele, întotdeauna este nu doar necesar, dar şi obligatoriu să asculţi ambele părţi pentru a-ţi putea face o imagine clară a situaţiei.

                          Trei băcăuani ar fi încercat să introducă ilegal în ţară arme cu aer comprimat

                            Armele erau ascunse în portbagaj/Foto: Poliţia de Frontieră

                            Aceştia erau cu un autoturism de lux, înmatriculat în Bulgaria, şi s-au prezentat la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, pe sensul de intrare în țară, doar că acolo, în urma unui control amănunțit asupra maşinii, agenţii au descoperit, ascunse și nedeclarate, în spaţiul destinat roții de rezervă, şapte pistoale cu aer comprimat, calibrul 9 mm, 350 cartușe, calibrul 9 mm, și un articol pirotehnic cu 36 de focuri.

                            Toate aceste produse ar fi fost cumpărate, spun poliţiştii de frontieră, din orașul Ruse, din Bulgaria, de către trei bărbaţi, cu vârste cuprinse între 25 şi 65 de ani, din judeţul Bacău, care nu aveau acte necesare pentru introducerea acestora în țară şi ar fi declarat că nu ştiau că au nevoie de autorizaţii în acest sens.

                            Bunurile, în valoare de 4.500 lei, au fost ridicate în vederea confiscării şi se fac cercetări pentru contrabandă calificată, deținerea sau portul fără drept de arme neletale din categoria celor supuse autorizării și efectuarea de operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept.