miercuri, 31 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 2539

Când băcăuanii Stelei eliminau Valencia

În urmă cu 13 ani, „roș-albaștrii” scoteau super-campioana Europei din Cupa Uefa. Manșa tur, de pe 16 februarie, revenise spaniolilor, cu 2-0. În returul de pe Ghencea, o „dublă” a băcăuanului Andrei Cristea a dus meciul la penalty-uri, acolo unde oamenii lui Zenga s-au impus cu 4-3. Pe lângă Cristea, Steaua mai avea atunci în lot alți patru jucători veniți de la FCM Bacău: Cristi Ciocoiu, Florin Lovin, Eugen Baciu și Dorin Goian

Parcă ieri
Au trecut 13 ani. Și multe, foarte multe s-au schimbat. Cupa Uefa s-a transformat în Europa League, Steaua în FCSB, arena din Ghencea a ieșit din circuit, iar FCM Bacău a dispărut, la fel ca și omul ce a finanțat-o vreme de 20 de ani, Dumitru Sechelariu. Au trecut 13 ani de la „dubla” Steaua- Valencia, dar parcă totul a fost ieri. Chiar ieri. Și pentru că azi e 16 februarie, iar turul de pe „Mestalla” s-a jucat în seara de miercuri a zilei de 16 februarie 2005, ar fi bine să îndepărtăm praful de pe amintiri. Să ne reamintim cum a fost. Totul. Turul și returul. Amărăciunea și euforia. „Dubla” lui Cristea și seria penalty-urilor. Concret, splendida calificare a Stelei în dauna super-campioanei Europei, CF Valencia. Plus satisfacția pe care au simțit-o atunci băcăuanii: nu mai puțin de cinci jucători din lotul Stelei veniseră în acel sezon de la FCM Bacău!

Legiunea
În vara lui 2004, unul dintre cei mai curtați jucători români era Andrei Cristea. Îl doreau cu insistență cei trei granzi ai Diviziei A, Steaua, Dinamo și Rapid, dar nu lipseau nici ofertele de afară, cu Dinamo Kiev cap de listă. În vârstă de 20 de ani, Andrei a ales Steaua. Iar la scurt timp i s-au alăturat Eugen Baciu și Florin Lovin. Cei doi au plecat în Ghencea în august 2004, chiar a doua zi după ce FCM Bacău învinsese cu 2-1 Rapidul lui Răzvan Lucescu. În septembrie, la Steaua a ajuns și Cristi Ciocoiu. În cazul său, era vorba de un come-back deoarece atacantul mai îmbrăcase tricoul militarilor vreme de cinci sezoane, între 1996 și 2001. În pauza dintre turul și returul Ligii I, ediția 2004-2005, „legiunea băcăuană” din Ghencea și-a lărgit componența prin transferul lui Dorin Goian.

Premoniția
În 2005, Valencia era Valencia. Super-campioana Europei după 2-1 cu Porto. „Liliecii” îl aveau ca antrenor pe Claudio Ranieri, autorul miracolului numit Leicester 2016. Iar ca jucători, pe argentinianul Aimar, pe spaniolii Baraja și Albelda și pe italienii Di Vaio, Corradi, Carboni, Fiore și Moretti. Plusul de valoare s-a văzut din plin în prima manșă: 2-0 pentru iberici, goluri Di Vaio (’33) și Aimar (’52). Dintre băcăuanii Stelei, în tur au jucat doar Baciu, Ciocoiu și, din minutul 54, Cristea. „Nu-i nimic, băieți, calificarea nu-i decisă încă. Totul se joacă la București”, le-a spus Zenga steliștilor în vestiar. În aeroport, tehnicianul italian l-a tras deoparte pe Andrei Cristea: „Bambino, pregătește-te bine! Simt că returul e al tău”.

Fractura
Returul de pe 24 februarie a fost, într-adevăr, al lui Cristea. În noroiul de pe Ghencea, atacantul băcăuan a deschis scorul în min. 50, după ce i-a luat fața lui Navaro. Iar în min. 70, l-a fulgerat pe Palop cu un șut sub transversală, trimițând meciul în prelungiri. În min. 95, Andrei a fost lovit de „veteranul” Carboni cu genunchiul în coaste, fiind nevoit să cedeze locul în teren unul alt ex-băcăuan, Baciu. „M-am ales cu o coastă ruptă. Pe moment, simțeam doar că nu pot respira, dar în următoarele zile am acuzat dureri groaznice”, rememorează Andrei Cristea, a cărui „dublă” a împins calificarea în zona loviturilor de departajare. Steaua marcat de patru ori (un penalty fiind transforma de „Ață” Lovin) și a ratat o singură dată, prin Dorinel Munteanu. Valencia, în schimb, a dat chix de două ori, prin vedetele Baraja și Di Vaio. Cei care mergeau mai departe erau românii!

Visul
Drumul european al Stelei s-a sfârșit în faza următoare a competiției. În „optimi”. Tot în Spania, dar la Villareal. Euro-sezonul 2004-2005 avea să fie o repetiție pentru stagiunea următoare, una …„uefantastică”, în care Steaua avea să se afle la doar un minut de finala Cupei Uefa. Cu Lovin, Baciu, Cristea și Goian, dar fără Ciocoiu, Steaua avea să treacă, pe rând, de Shelbourne, Rosenborg, Valerenga, Lens, Sampdoria, Halmstads, Hertha Berlin, Heerenveen, Betis Sevilla și Rapid București, înainte de a fi eliminată în semifinale de Middlesbrough. „Returul cu Middlesbrough a fost, într-adevăr, un coșmar. Dar returul cu Valencia a fost meciul vieții mele. În timp ce făceam schimb de tricouri cu Aimar, mă întrebam dacă nu cumva voi deschide ochii și mă voi trezi în pat. Mă temeam să nu fie un vis”, povestește Andrei Cristea. Până la urmă, chiar a fost un vis. Din fericire, unul adevărat.

Ce fac azi Cristea, Ciocoiu, Lovin, Baciu și Goian

Andrei Cristea (33 de ani). Este singurul dintre cei cinci care nu și-a încheiat încă activitatea de jucător. După ce a părăsit Steaua, în 2006, s-a laureat golgheter al României cu Dinamo și apoi a evoluat în Germania, Azerbaidjan și Italia. Actualmente evoluează la Poli Iași, el fiind autorul golului care a tranșat derby-ul Moldovei de săptămâna aceasta, cu Botoșaniul.

Cristi Ciocoiu (42 de ani). S-a retras de la Steaua în 2005 și a încercat ulterior o carieră de conducător la mai multe echipe băcăuane: FC Știința, FCM și Sport Club. În 2013 a fondat Academia FC Bacău, una dintre cele mai de succes grupări ce au ca obiect de activitate copiii și junioriii.

Florin Lovin (36 de ani). A plecat de la Steaua în 2009 și, după ce a jucat în Germania, Grecia și Austria, s-a întors în România, câștigând un nou titlu de campion, de data aceasta cu Astra Giurgiu. S-a retras din activitate vara trecută, dedicându-se afacerilor. Lovin este proprietarul firmei ghetefotbalonline.

Eugen Baciu (37 de ani). Și-a încheiat cariera la FCM Bacău, pentru care a jucat în sezonul 2011-2012. Numele său a fost legat de pierderea, de către Steaua, a unui proces intentat la TAS de FCM Bacău. Anul trecut a urmat cursurile de antrenori derulate de AJF Bacău, intrând în posesia Licenței C.

Dorin Goian (37 de ani). A jucat la Steaua până în 2009, după care și-a îndreptat cariera exclusiv în străinătate: Palermo, Glasgow Rangers, La Spezia, Asteras Tripoli. Din toamna anului trecut pregătește împreună cu fostul său coleg de la Steaua, Daniel Bălan, divizionara C Bucovina Rădăuți.

Spargeți gheața!

Final de sezon regulat incandescent în Divizia A1. Marea luptă se dă pentru ocuparea locului 3, deținut, cu două etape înainte de final, de Știința Bacău. Ajunse la cota 35 de puncte, studentele au trei puncte avans față de Agroland Timișoara și patru față de CSM Târgoviște, după ce miercuri, în jocul direct, timișorencele au câștigat surprinzător, cu 3-1 pe terenul dâmbovițencelor.

Nimic nu este însă decis. În weekend, atât Agroland, cât și CSM Târgoviște au parte de meciuri accesibile. Din păcate, nu și Știința. Duminică, studentele vor primi vizita campioanei Alba Blaj, în derby-ul etapei.

„E un meci de care pe care. Pentru noi este esențial să obținem un rezultat bun. Sper ca publicul să fie, o dată, în plus, alături de noi”, a declarat antrenorul Științei, Florin Grapă. Chiar dacă statistica ultimelor confruntări directe Știința- Alba Blaj este favorabilă ardelencelor, studentele au șansa lor. Sprijinită de fani, Știința poate învinge pe oricine. Inclusiv pe Alba Blaj. Spargeți gheața, fetelor!

Celelalte meciuri ale etapei a 17-a: Penicilina Iași- Dinamo, U NTT Dta Cluj- CSM București, CSM Luoj- CSM Târgoviște, Agroland Timișoara- Medicina Târgu-Mureș.

Pagina 1

    Incendiu într-o garsonieră din Zemeş

      – un bărbat de 59 de ani a suferit arsuri la nivelul feţei şi a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale

      Joi seară, într-o garsonieră din satul Modârzău, comuna Zemeş, s-a iscat un incendiu.

      A fost vorba despre mai multe materiale textile şi mobilier care au luat foc, iar pompierii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bacău, alertaţi să intervină, s-au deplasat la faţa locului cu o autospecială de stingere.

      Când au ajuns acolo, militarii au constatat că în incendiul care a avut drept cauză probabilă focul deschis în spaţii închise un bărbat, în vârstă de 59 de ani, care se afla în imobil, a suferit arsuri la nivelul feţei.

      Victima a fost preluată de echipajul de ambulanţă şi transportată la spital pentru îngrijiri medicale.

      Situația în județul Bacău în urma căderilor de zăpadă – ora 16.00

        Pe drumurile naționale și județene de pe raza județului se circulă, în condiții de iarnă, partea carosabilă fiind umedă și, parțial, acoperită cu zăpadă.

        La ora 16.00, au mai rămas 2414 de consumatori afectați în 2 localități afectate parțial și 2, total, 3 linii și 24 posturi de transformare asupra cărora se lucrează, situația fiind în dinamică.

        De la nivelul Serviciului județean de drumuri și Direcției regionale de drumuri naționale – Secția Bacău, se acționează cu 15 utilaje pe drumurile județene și 20 de utilaje pe drumurile naționale, pentru răspândire de material antiderapant și degajarea zăpezii.

        Nu sunt blocaje și nu sunt semnalate alte probleme deosebite, până la această oră.

        Se va acționa, în continuare, cu structurile Comitetului Județean pentru Situații de Urgență și Comitetele locale pentru acordarea sprijinului necesar cetățenilor aflați în dificultate, remedierea cât mai rapidă a deficiențelor în alimentarea cu energie electrică și dejagarea carosabilului pentru facilitarea traficului și accesului, sub coordonarea prefectului și subprefectului județului Bacău.

        Situația în județul Bacău în urma căderilor de zăpadă la ora 14.00

          Începând cu ora 11.00, județul Bacău a ieșit de sub cod galben de ninsori viscolite și depuneri de zăpadă.

          Situația a fost și este, în continuare, permanent monitorizată de către prefectul și subprefectul județului, cu intervenții specifice ale structurilor Comitetului Județean pentru Situații de Urgență și Comitetele Locale pentru Situații de Urgență.

          Pe drumurile naționale și județene de pe raza județului se circulă, în condiții de iarnă, partea carosabilă fiind umedă și, parțial, acoperită cu zăpadă, sub 1 cm, acolo unde mai sunt precipitații: DN 2 zona Răcăciuni-Sascut și Urechești – la limita cu județul Vrancea și, izolat, în zona de munte.

          În prezent, au mai rămas 4243 de consumatori afectați în 4 localități, 5 linii și 47 de posturi de transformare asupra cărora se lucrează, situația fiind în dinamică.

          De la nivelul Serviciului județean de drumuri și Direcției regionale de drumuri naționale – Secția Bacău, se acționează cu 15 utilaje pe drumurile județene și 20 de utilaje pe drumurile naționale, pentru răspândire de material antiderapant și degajarea zăpezii.

          Nu sunt blocaje și nu sunt semnalate alte probleme deosebite, până la această oră.

          Se va acționa, în continuare, cu structurile Comitetului Județean pentru Situații de Urgență și Comitetele locale pentru acordarea sprijinului necesar cetățenilor aflați în dificultate, remedierea cât mai rapidă a deficiențelor în alimentarea cu energie electrică și dejagarea carosabilului pentru facilitarea traficului și accesului, sub coordonarea prefectului și subprefectului județului Bacău.

          Proiectul privind Societatea de Servicii Publice a căzut

            Cristian Ghingheș (în picoare în imagine) le-a cerut liberalilor să-și rezolve problemele interne și să nu mai evite votul.

            În ciuda faptului că avea majoritatea de două treimi necesară promovării proiectului de hotărâre prin care Societatea de Servicii Publice primea în administrare o parte a domeniului public, coaliția majoritară nu a putut promova proiectul în ședința extraordinară de astăzi a consiliului local.

            Este a treia oară când proiectul este respins, însă, de dată această hotărârea a căzut deoarece un membru al coaliției majoritare a votat împotriva.

            În ședința de astăzi, ca urmare a ordinului prefectului, prin care Cristinel Manolache își pierdea mandatul, majoritatea de două treimi necesară trecerii proiectului era de 13 consilieri, fix cât numără coaliția PSD-ALDE-PMP.

            Cum consilierii PNL au anunțat din nou că nu votează iar independentul Ghinghes, după ce i-a criticat pe liberali pentru frica de trădare, și-a anulat votul în public, calculul arăta că proiectul poate fi adoptat.

            În urmă votului secret, însă, din cele 14 voturi, doar 12 au fost pentru, prea puține pentru ca proiectul să fie adoptat.
            Este foarte posibil ca proiectul să figureze, din nou, pe lista ședinței ordinare de luni, 20 ianuarie.

            Apariție surpriză

            O apariție surprinzătoare la începutul ședinței de consiliu de astăzi a fost cea a fostului viceprimar Laurian Lucas. Acesta s-a salutat cu consilierii și angajații primăriei și a ieșit din sala imediat după ce ședința a început și s-a văzut clar că Cristinel Manolache lipsește.

            Bacăul pudrat în alb

              Atmosfera de poveste, cu pomi încărcați cu zăpadă, cu mașini îngropate în zăpadă, cu bănci acoperite de nea, cu alei înguste pe care și-au lăsat amprenta pașii grăbiți ai copiilor în drumul lung spre școală, toate aceste repere hibernale ne-au întors pe toți cu gândul la sărbători.

              Mergând spre serviciu, chiar am auzit în preajma mea persoane care spuneau că o astfel de zăpadă ar fi fost potrivită de Crăciun. Cine știe, dacă va continua să ningă zilele acestea, fiecare dintre noi poate reedita sărbătorile în stilu-i caracteristic.

              Tabloul alb e bucurie în zonele mai puțin umblate, în cartierele mărginașe ale orașului, acolo unde autoutilitarele nu au prea intrat să deszăpezească. Cum ieși la șoselele principale, albul zăpezii se murdărește, sarea și nisipiul împrăștiat și-au îndeplinit deja rolul și au topit mare parte din precipitații.

              Pe șosele, mașinile circulă în condiții bune, de iarnă, însă, pietonii resimt cel mai mult efectele zăpezii în Bacău. Nu toate trotuarele au văzut lama vreunui utilaj de deszăpezire sau lopețile angajaților de la primărie.

              Cel mai dificil pentru pietoni este să traverseze strada pentru că apa rezultată din topirea zăpezii le face imposibil accesul spre trotuarul celălalt. Cine nu vrea să riște să ia apă la picioare este nevoit să ocolească zeci de metri bălțile imense pentru a găsi locul potrivit pentru o traversare în siguranță. În rest, utilajele de deszăpezire sunt la lucru.

              Situația în județul Bacău în urma căderilor de zăpadă din ultimele ore

                Începând cu ora 11.00, județul Bacău a ieșit de sub cod galben de ninsori viscolite și depuneri de zăpadă.

                Situația a fost și este, în continuare, permanent monitorizată de către prefectul și subprefectul județului, cu intervenții specifice ale structurilor Comitetului Județean pentru Situații de Urgență și Comitetele Locale pentru Situații de Urgență.

                Pe drumurile naționale și județene de pe raza județului se circulă, în condiții de iarnă, partea carosabilă fiind umedă și, parțial, acoperită cu zăpadă, sub 1 cm, acolo unde mai sunt precipitatii: DN 2 zona Racaciuni-Sascut-limita judet Vrancea, Urechesti – limita judet Vrancea si izolat in zona de munte.

                În ultimele 24 de ore s-a acționat cu 40 de utilaje cu lamă și răspânditor și s-au împrăștiat 500 de tone de sare. Ca o măsură suplimentară, pentru a preveni formarea de blocaje, au fost prevăzute 2 autoremorchere de mare putere, unul pe DN 11 în zona Măgura și celălalt pe DN 2G – zona Grigoreni, pentru tractarea autotrenurilor și camioanelor de mare tonaj, care nu puteau urca în rampe.

                În cursul nopții s-a acționat pentru degajarea copacilor, căzuți pe carosabil din cauza supraîncărcării cu zăpadă, pe DJ 115 – Mănăstirea Cașin, DJ 206 B – Răcăciuni – Parava, DJ – Sărata – Luizi, DJ 252 – Soci – Găiceana, DJ 241 – Izvoru Berheciului – Spria, DJ 241 A – Zăpodia – Roșiori, DJ 252B – Coteni – Furnicari. De asemenea, s-a acționat pentru remedierea problemelor create de rețelele transversale drumului, unde firele erau lăsate din cauza greutății zăpezii depuse, pe DJ252A.

                În prezent, se acționează cu 18 echipe pentru remedierea defecțiunilor create de ninsorile abundente, defecțiuni constând în nealimentarea cu energie electrică a 7088 consumatori în 23 de localități afectate total (Popeni, Pralea, Corbasca, Băcioiu, Gherdana, Rogoaza, Scărișoara, Perchiu, Huruiești, Răchitoasa, Farcașa, Băimac, Sat Nou, Zăpodia, Buda, Colonești, Spria, Viișoara, Temelia, Paltinata, Vîlcele, Coșna, Scurta) și 3 comune afectate parțial (Urechești, Orbeni, Tg. Ocna), având 6 linii și 82 de posturi de transformare nealimentate, situația fiind în dinamică.

                De la nivelul Serviciului județean de drumuri și Direcției regionale de drumuri naționale – Secția Bacău, se acționează cu 15 utilaje pe drumurile județene și 20 de utilaje pe drumurile naționale, pentru răspândire de material antiderapant și degajarea zăpezii, fiind pregătite 242 tone de sare și 6449 mc de nisip.

                Nu sunt blocaje și nu sunt semnalate alte probleme deosebite, până la această oră.

                În perioada următoare, se vor mai înregistra precipitații mixte, cu intensificări temporare ale vântului și vizibilitate redusă.

                Se va acționa în continuare cu structurile Comitetului Județean pentru Situații de Urgență și Comitetele locale pentru acordarea sprijinului necesar cetățenilor aflați în dificultate, remedierea cât mai rapidă a deficiențelor în alimentarea cu energie electrică și dejagarea carosabilului pentru facilitarea traficului și accesului, sub coordonarea prefectului și subprefectului județului Bacău.

                Tânăr reținut după ce a incendiat un depozit de furaje

                  Polițiștii din Oneşti au depistat un bărbat de 29 de ani, din comuna Bogdăneşti, bănuit că ar fi distrus prin incendiere un depozit de furaje aparţinând unui localnic de 62 de ani, cauzând un prejudiciu în valoare de 60.000 de lei.

                  Poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere prin incendiere.

                  Tânărul a fost reţinut de poliţişti pentru o perioadă de 24 de ore şi urmează a fi prezentat instanţei cu propuneri legale.

                  Încă un hoț de buzunare prins într-un autobuz

                    La data de 14 februarie, poliţiştii băcăuani au depistat un bărbat de 67 de ani, din localitate, bănuit de comiterea de infracţiuni de furt.

                    Pesoana depistată ar fi sustras un portofel aparţinând unui bătrân de 88 de ani, în timp ce se afla într-un mijloc de transport în comun.

                    Poliţiştii au recuperat bunul sustras.

                    Față de persoana suspectă s-a luat măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău cu propuneri legale.

                    Cercetările continuă pentru documentarea întregii activităţi infracţionale şi tragerea la răspundere penală a bănuitului.

                    Un alt hoț a fost prins de polițiști pe 12 februarie, în timp ce încerca să fure un portofel de la o femeie de 64 de ani.

                    Bătrân de 84 de ani, lăsat făra pistol

                      La data de 14 februarie a.c., polițiștii Serviciului Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase au depistat la locuinţa unui bătrân de 84 de ani, din Bacău, un pistol cu aer comprimat, deţinut fără respectarea condiţiilor legale.

                      Pistolul a fost ridicat în vederea continuării cercetărilor.

                      Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

                      Cercetaţi de poliţişti pentru infracţiuni la regimul rutier

                        La data de 14 februarie a.c., pe strada Alexei Tolstoi din Bacău, polițiștii rutieri au oprit în trafic un bărbat de 39 de ani, din comuna Luizi- Călugăra, în timp ce conducea un autoturism cu numărul provizoriu expirat.
                        În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat.

                        La aceeaşi dată, poliţiştii au depistat în trafic şi un tânăr de 20 de ani, din comuna Podu Turcului care conducea un motoexcavator neînregistrat sau înmatriculat.
                        Poliţiştii îl cercetează pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat.

                        Poliţiştii din Mărgineni au depistat în flagrant un tânăr de 20 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism pe drumul sătesc.
                        Din verificările poliţiştilor s-a stabilit că bărbatul nu deţinea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
                        În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.

                        Tot la data de 14 februarie a.c., în jurul orei 22.30, poliţiştii din Moineşti au depistat un bărbat de 48 de ani, din comuna Pârjol, în timp ce conducea un autoturism pe raza comunei Scorţeni.
                        În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, acesta a indicat valoarea de 0,89mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
                        În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

                        Accident rutier pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum

                          La data de 14 februarie a.c., în jurul orei 07.00, polițiștii din Moineşti au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, cu victimă, în localitatea Enăcheşti.

                          Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat că un bărbat de 65 de ani, din comuna Bereşti- Tazlău, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 118, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a părăsit partea carosabilă, a intrat în coliziune cu un podeţ.

                          În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto şi a unui pasager de 49 de ani, din Oneşti, care au fost transportaţi la spital pentru îngrijiri medicale.

                          În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

                          Poliţiştii vă reamintesc că:

                          – Depăşirea limitelor legale de viteză şi viteza neadaptată la condiţiile de trafic reprezintă unele din principalele cauze ale accidentelor rutiere grave produse pe drumurile publice!
                          – Viteza determină creşterea distanţei de frânare necesară opririi autovehiculului în siguranţă!
                          – Viteza determină agravarea consecinţelor accidentelor rutiere indiferent de cauză!
                          – Este absolut necesar să se ruleze cu viteză redusă, adaptată permanent condiţiilor de drum, să se efectueze fiecare manevră numai după o temeinică asigurare şi să se evite, pe cât posibil, efectuarea manevrelor de depăşire, care se dovedesc extrem de periculoase.
                          – Circulaţi cu o viteză care să nu depăşească 30 de km/h în localităţi, sau 50 de km/h în afara lor, când partea carosabilă este acoperită cu polei, gheaţă, zăpadă, mâzgă sau piatră cubică umedă.

                          Ninsoarea a lăsat mai multe localităţi fără energie electrică

                            FOTO: Lucian Madalin

                            În această dimineaţă, DelGaz Grid a anunţat autorităţile că în urma fenomenelor meteo 23 de localităţi, din judeţul Bacău, nu au energie electrică (Popeni, Pralea, Corbasca, Băcioiu, Gherdana, Rogoaza, Scărişoara, Perchiu, Huruieşti, Răchitoasa, Fărcaşa, Băimac, Sat Nou, Zăpodia, Buda, Coloneşti, Spria, Viişoara, Temelia, Paltinata, Vâlcele, Coşna şi Scurta), iar Urecheşti, Orbeni şi Tg. Ocna sunt afectate parţial, în total fiind afectaţi 7.588 de consumatori.

                            Şase linii şi 89 de puncte de transformare sunt nealimentate cu energie electrică, iar furnizorul de curent a trimis echipele în judeţ pentru remedierea problemelor.

                            Nu sunt blocaje pe drumurile județene

                            Pe drumurile administrate de Serviciul Public Județean de Drumuri (SPJD) Bacău nu sunt probleme mari, ne-a asigurat ing. Lenuța Ardeleanu, director executiv.

                            „În zona Tărâța s-a răsturnat un TIR în timpul noții, dar situația s-a rezolvat, au mai fost niște copaci căzuți și a mai apărut o problemă pe tronsonul Bărtășești-Ungureni, unde o ambulanță plecată la un bolnav cu dializă nu reușea să treacă, dar și acolo s-a rezolvat.

                            Acolo unde au fost probleme punctuale s-a intervenit imediat. Se circulă în condiții de iarnă, dar nu avem drumuri blocate”, a declarat Lenuța Ardeleanu. (Silvia Pătrășcanu)

                            Nu sunt școli închise. „Doar în Coșna, unii profesori nu au ajuns la ore, înca de dimineața, dar sunt supliniți de colegii din sat. Nu sunt probleme în rest. De la ora 6.00 monitorizăm situația”, ne-a declarat prof. Florin Lazăr, inspector școlar general la Inspectoratul Școlar Județean Bacău. (R.N.)

                            „Pisicile Roșii” devin… gri-cenușiu

                            Măgura 2012 Bacău își va păstra culorile sociale, dar va evolua în sezonul de primăvară într-un echipament antracit. Gruparea băcăuană are în probe o jucătoare de 14 ani ce a trecut și pe la West Ham United

                            Echipa de fotbal feminin a Bacăului, Măgura 2012 a revenit pe teren. Deocamdată, doar la antrenamente. Cât de curând însă, „Pisicile Roșii” vor începe și partidele de verificare.

                            Chiar dacă meciul din Cupa României cu Vasas Femina Odorhei, care va da startul sezonului de primăvară, a fost amânat de pe 28 februarie pe 17 martie, timpul trece rapid. Iar băcăuancele au nevoie de jocuri în picioare. Cu atât mai mult cu cât divizionara B păstorită de Cătălin Cojocaru, Florin Paladi și Iulian Răsloagă dorește să continue în retur lucrurile bune arătate în finalul turului. „Noi ne-am propus să ridicăm ștacheta. Pentru asta dorim să ne pregătim cât mai bine, inclusiv prin disputarea unor amicale. De asemenea, căutăm tot felul de soluții de completare a lotului”, a mărturisit managerul Cătălin Cojocaru. Prima achiziție a anului poartă numele Ralucăi Ciubotaru, venită de la Onești.

                            „Pisicile Roșii” au în probe o jucătoare de 14 ani, care a activat și la junioarele grupării londoneze West Ham United și, totodată, se află în căutarea unei portărițe. Modificări de lot, dar nu numai. Din primăvară, „Pisicile Roșii” devin gri-cenușiu. La cerere! „Într-adevăr, fetele și-au dorit ca în retur să evolueze într-un echipament de culoare închisă. Negru-antracit, așa cum scrie în catalogul firmei de echipament care ni l-a furnizat. Chiar dacă schimbăm echipamentul, vreau să se știe că noi rămânem cu titulatura de «Pisicile Roșii»”, a precizat Cătălin Cojocaru.

                            O altă mutare făcută de Măgura 2012 este demararea unei colaborări cu antrenoarea de atletism Carmina Gorgan în ceea ce privește pregătirea fizică a echipei. „Ne așteaptă meciuri grele în acest început de an, care ne vor solicita din punct de vedere fizic. Primul dintre ele – cel din Cupă, cu Vasas Odorhei, locul 3 în prima ligă – este și cel mai dificil”, a subliniat antrenorul de portari Iulian Răsloagă.

                            Așa cum aminteam, jocul cu Vasas Femina Odorhei nu va mai avea loc la finalul lunii februarie, ci pe 17 martie, în manșă unică, în Bacău. Prima confruntare din retur e programată pe 1 aprilie, la Constanța, contra vice-liderei din Seria 1 a ligii secunde, Selena. „Pisicile Roșii” doresc însă devansarea meciului de campionat, invocând faptul că pe 1 aprilie se serbează Paștele Catolic.

                            Gruparea băcăuană a propus ca meciul cu Selena să aibă loc pe 31 martie, după ce constănțencele refuzaseră data de 25 martie. „Sperăm ca până la urmă să găsim înțelegere, iar jocul să aibă loc sâmbătă și nu duminică. Federația a fost de acord, însă, deocamdată, clubul constănțean l-a luat pe «nu» în brațe. Au timp să-și schimbe ideea”, a concluzionat managerul „Pisicilor”, Cătălin Cojocaru.

                            Pagina 1

                              Consiliul Județean a revizuit Master-Planul pe Apă

                                Investițiile în rețele de apă și canalizare au avut la bază Master Planul județului Bacău, mai exact proiectul „Extinderea și reabilitarea infrastructurii de apă și apă uzată”, din 2013, al Consiliului Județean (CJ). Din 2017 și până acum, în acest sector au fost realizate obiective din fonduri europene, guvernamentale (POS Mediu, PNDR, PNDL) și locale.

                                Pentru a asigura continuitatea acestora și a obține finanțări nerambursabile prin Programul Operațional Infrastructura Mare (POIM), CJ Bacău a revizuit Master Planul, făcând previziuni pentru următorii 30 de ani. Actualizarea a presupus colectarea de date UAT-uri (unități administrativ-teritoriale) despre situația economico-socială și planurile de dezvoltare, analizarea lor, identificarea nevoilor de extindere sau reabilitare a sistemelor de apă-canal.

                                Revizuirea s-a realizat, așadar, în cooperare cu UAT-urile din județ, după care Master Planul a fost supus dezbaterii publice. Unele primării au venit cu observații privind numărul locuitorilor, numărul și tipul investițiilor, lungimea rețelei etc. Între acestea, se numără Oituz, Sascut, Letea Veche, Coțofănești, Căiuți, Nicolae Bălcescu. Varianta finală a fost aprobată de consilierii județeni și trimisă adunării generale a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Bacău (ADIB).

                                Satele mici nu au acces la investiții

                                Pentru a accesa fonduri prin intermediul POIM, nu e suficient să fie actualizat Master Planul, fiind necesari și alți pași, cum ar fi realizarea studiului de fezabilitate pentru investiții și a listei de proiecte, documente care trebuie aprobate de toate cele 89 de UAT care fac parte din ADIB. De asemenea, terenurile pe care vor fi realizate investițiile trebuie să aibă o situație juridică clară și să aparțină domeniului public.

                                Prin urmare, va fi un proces destul de anevoios. Master Planul revizuit cuprinde descrierea situației la sfârșitul lui 2016, previziunile pentru 2017-2047, strategia județului, cu măsuri și investiții, o analiză economică a acestora și planul de evoluție a tarifelor. Locuitorii din mediul rural își doresc foarte mult să fie racordați la o rețea de apă-canal, dar nu toți vor avea această șansă.

                                Conform criteriilor de eligibilitate, nu vor fi finanțate proiecte cu valoare mare în sate cu populație mică. E și cazul satului Lărguța, cu 300 de locuitori, pentru care s-a luptat Anton Șiler, primarul comunei Nicolae Bălcescu. Pentru ca investițiile să fie eligibile pe POIM, pragul este de 1.000 de euro pe locuitor la alimentarea cu apă și 2.000 de euro pe locuitor la canalizare.

                                Cu ei la butoane a murit fotbalul

                                „Nu vreau să fac pușcărie”. Astea erau vorbele lui Romeo Stavarache. Și, cel puțin în anii de început ai primului său mandat de primar, le folosea într-atât de des încât malițioșii ajunseseră să-l numească „Romeo-nu-vreau-să-fac pușcărie-Stavarache”. Această propoziție însoțea, de regulă, un refuz. Și servea, desigur, ca pretext.

                                „Nu vreau să fac pușcărie” suna, probabil, mai convingător decât „nu vreau să comit o ilegalitate”. Numai că Stavarache a comis ilegalități ca primar al Bacăului. Și, în consecință, a ajuns la pușcărie. Închis pentru luare de mită, „Romeo-nu-vreau-să-fac-pușcărie-Stavarache” este cercetat penal în prezent într-un alt dosar. Cel al finanțării echipei de fotbal Sport Club Bacău.

                                Acuzația este de instigare la delapidare. Despre saga finanțării Asociației Sport Club Bacău, cotidianul „Deșteptarea” a scris ani la rând. Au fost ani grei. Și ediții interesante. Uneori te pufnea râsul. Și cum puteai să te abții când îl vedeai pe consilierul local de la acea vreme George Bogatu (și el cercetat azi în dosar), cum ridica din umeri când era chestionat despre scopul majorărilor de capital social de la SC Sport Club SA:

                                „Păi, sunt plăți de făcut, la curent electric, la teren, la Letea, nu știu exact…”. Așa se întâmplă când nu-i vorba de banii tăi, ci ai cetățenilor: de ce ai ști? Alteori te apuca disperarea. Când îl prindeai pe Stavarache la telefon sau pe treptele stadionului- mai rar, dar se întâmpla- orice tentativă de dialog era sortită eșecului.

                                În special când tema era fotbalul. Retrogradarea la masa verde a FCM Bacău, majorările de capital ale SC Sport Club Bacău SA, lanțul de iubire dintre Asociația Sport Club și SC Sport Club, milioanele de euro și anii de C, nimic nu putea primi un răspuns concret din partea primarului Romeo Stavarache. Poate că acum, Stavarache va da, în sfârșit, unele răspunsuri. Nu ziariștilor, ci procurorilor. Sigur, nu va mai rosti „nu vreau să fac pușcărie”, pentru că deja face. Să vedem numai și câtă.

                                Fostul primar Romeo Stavarache si trei consilieri locali, cercetați penal și cu averea sub sechestru

                                Aflat în închisoare, fostul primar al municipiului Bacău este cercetat penal în dosarul finanțării Sport Club Bacău, fiind acuzat de instigare la delapidare.

                                Cercetările în celebrul dosar al finanțării Sport Club Bacău, începute în anul 2016, și în care sunt cercetați inclusiv fostul administrator public al orașului, Leonard Pădureanu, dar și Liviu Goian, ca fost președinte al clubului, au fost extinse, luna trecută, la alte patru persoane, respectiv: fostul primar Romeo Stavarache, acuzat de instigare la delapidare, și cei trei consilieri care au propus între anii 2010 și 2014 mai multe hotărâri de consiliu local prin care se majora capitalul social al SC Sport Club SA – Ilie Bîrzu, George Bogatu și Neculai Nechita – acuzați de complicitate la delapidare.

                                Sechestru pe avere

                                Fostul primar Romeo Stavarache este acuzat că în perioada 2010 – 2014, în calitate de primar al municipiului Bacău și președinte al PNL, l-a determinat pe Leonard Pădureanu să solicite majorări de capital la SC Sport Club Bacău SA și să efectueze plăți pentru echipa de fotbal aparținând Asociației Sport Club Bacău fără a exista vreo relație contractuală între cele două persoane juridice, cauzându-se astfel un prejudiciu de 11,3 milioane de lei municipiului Bacău. Se pare că Stavarache, care-și ispășește în acest moment pedeapsa în Penitenciarul Vaslui (unde a fost închis pentru comiterea infracţiunii de luare de mită, într-un alt dosar), ar fi fost adus în arestul Poliției Bacău, unde a stat câteva zile, pentru a fi cercetat în acest dosar. Atât asupra averii celor trei consilieri locali, cât și asupra averii fostului primar s-a pus sechestru asiguratoriu.

                                Ce spune Parchetul

                                „Vă aducem la cunoştinţă faptul că numiţii llie Bîrzu, George Bogatu şi Neculai Nechita au calitatea de inculpaţi în cauză, fiind cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la delapidare, prev. de art. 48 C.pen. rap. la art. 295 C.pen., cu aplic. art. 309 C.pen., art. 35 şi 77 al. 1 lit. a C.pen. În cauză s-a dispus luarea măsurii sechestrului asigurător asupra bunurilor deţinute de către cei trei inculpaţi. Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, se arată într-un răspuns al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, transmis redacţiei Deşteptarea. Cei trei, Bîrzu, Bogatu şi Nechita, au fost membri în AGA a Sport Club Bacău (Geta Panaite).

                                Dosarul

                                Potrivit anchetatorilor, Leonard Pădureanu este cercetat pentru infracţiunile de delapidare, folosirea, cu rea-credinţă, a bunurilor sau creditului de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul lui propriu ori pentru a favoriza o altă societate în care are interese direct sau indirect şi deturnare de fonduri, iar Liviu Goian (fostul preşedinte al Asociaţiei Sport Club Bacău) este acuzat de infracţiunile de înşelăciune, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, delapidare, complicitate la delapidare şi deturnare de fonduri. Dosarul a fost întocmit ca urmare a sesizării venite din partea Curții de Conturi.

                                Ce spune Raportul Curții de Conturi?

                                Atât Curtea de Conturi, cât și Camera de Conturi Bacău au realizat controale la cele două entități care purtau numele de Sport Club: Asociația Sport Club (a lui Liviu Goian), fosta Asociație Mesagerul, și, respectiv, SC Sport Club SA (aparținând municipalității băcăuane). Controlul a constatat că SC Sport Club SA a împrumutat Asociația Sport Club în mod nelegal cu sume mari de bani. Conform Raportului de control, între decembrie 2013 și mai 2014, societatea comercială a dat 395.000 de lei către ONG-ul Sport Club, din care au fost restituiți doar 100.000 de lei.

                                Controlul a mai descoperit că mulți antrenori, jucători și alte persoane implicate au primit circa 700.000 de lei drept prime de la Asociația Sport Club pe baza unor convenții civile. Aceleași persoane ar fi primit aceleași sume de bani și de la SC Sport Club SA, pe baza altor documente. Circa 130.000 de lei au fost decontați pentru activități care au avut loc înaintea semnării contractului de finanțare cu municipalitatea. Tot raportul de control spune că Asociația Sport Club a încasat în mod ilegal sume importante din publicitatea de pe stadion, în condițiile în care legea spune că banii respectivi trebuiau încasați de Primărie.

                                Cine trăgea sforile?

                                Atât ONG-ul, cât și societatea pe acțiuni erau controlate de oameni apropiați primarului Romeo Stavarache, unii dintre ei membri de vază ai organizației băcăuane a PNL. De exemplu, în Asociația Sport Club se găsea Claudiu Năstase, pe atunci secretar general al PNL Bacău, sau Gabi Stănică Lupu, la vremea respectivă șeful Direcției de Tineret și Sport din Primăria Bacău. În Consiliul de Administrație al SC Sport Club SA erau Leonard Pădureanu, administratorul public al orașului, Liviu Goian sau Remus Pozînărea.

                                Romeo Stavarache, primar al municipiului Bacău timp de 12 ani, începând cu anul 2004, a fost condamnat, în luna noiembrie a anului trecut, la patru ani de închisoare cu executare pentru comiterea infracţiunii de luare de mită. Stavarache nu are voie, în următorii trei ani, să fie ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice; nu are dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie de natura celei de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii pentru care a fost condamnat.

                                Bani duium, fotbal zero

                                SC Sport Club Bacău SA s-a numit inițial SC FCM Bacău SA. Și a fost înființată în vara lui 2009. Scopul? Crearea unui cadru legal pentru ca echipa de fotbal a orașului, FCM Bacău, finanțată de Dumitru Sechelariu, să treacă în administrarea municipalității. La vremea respectivă, FCM Bacău se afla în liga secundă, însă era creditată cu șanse reale la promovarea în Liga I. Din păcate, ajunsă sub tutela administrației Stavarache, FCM Bacău nu doar că nu a făcut pasul către prima ligă, dar a fost retrogradată în C. La masa verde!

                                Retrogradarea s-a produs ca urmare a deciziei (nejustificate) a municipalității de a retrage echipa în plin campionat, în iunie 2010. Rămasă fără „obiectul muncii” (explicit, fără o echipă de fotbal) societatea deținută de municipalitatea băcăuană, SC FCM Bacău SA nu-și mai avea rostul. Numai că „băieții deștepți” intuiseră bine oportunitățile financiare pe care le puteau dezvolta printr-o astfel de societate-pușculiță. Tot ce aveau nevoie era o nouă echipă de fotbal.

                                Iar aceasta a apărut peste noapte: Sport Club. Gruparea a ființat pe Asociația cu același nume prezidată de Liviu Goian, colegul de partid al lui Romeo Stavarache și a luat locul de C al nou promovatei Mesagerul. În egală măsură, societatea controlată de Primărie, SC FCM Bacău SA și-a schimbat numele în SC Sport Club Bacău SA. Deh, dădea prost ca Sport Club să primească bani de la (nomina odiosa) SC FCM Bacău SA. În ediția 2010-2011, Asociația Sport Club Bacău (condusă de Goian și finanțată într-o proporție covârșitoare de la bugetul local) a dus o luptă crâncenă pentru promovarea în liga secundă cu FCM-ul lui Sechelariu, care, așa cum aminteam, ajunsese în C prin decizia de forță a lui Stavarache & Comp.

                                Lupta pentru promovare a fost câștigată de FCM Bacău. Sport Club a terminat pe 2, în ciuda faptului că SC Sport Club Bacău SA „topise”, prin repetate majorări de capital nejustificate, aproape un milion de euro de la bugetul local. Un milion de euro doar într-un singur an; și acela de C! Povestea a continuat și în sezoanele următoare. În ciuda faptului că „performanțele” fotbalistice au bătut pasul pe loc, sumele au tot crescut. SC Sport Club Bacău SA – reamintim, societatea municipalității – a pompat milioane de lei într-o echipă de fotbal aparținând unei Asociații de drept privat, care, întâmplător sau mai degrabă nu, purta un nume similar: Sport Club Bacău.

                                După arestarea preventivă din 2014 a lui Stavarache, echipa Sport Club (ajunsă între timp în eșalonul secund) a intrat în colaps financiar. Gruparea a început să acumuleze datorii peste datorii, iar vara trecută a dat faliment, dispărând de pe harta fotbalului românesc. Faptele – inclusiv cele de natură penală – au rămas. Și, încep să-i ajungă din urmă pe făptași. (Dan Sion)

                                Fără comentarii

                                „Nu doresc să dau acum declaraţii în presă pentru că dl. Stavarache nu a dat încă declaraţii în dosar”, ne-a spus avocata Doiniţa Boană, apărătorul lui Stavarache. Și cei trei consilieri, Bîrzu, Bogatu şi Nechita, pe care i-am contactat telefonic, au refuzat, deocamdată, să comenteze situația. (Cătălina Chifu)