Teatrul Itinerant „Petru Valter” a început turneul în județ. În această săptămână s-au desfăşurat deja patru reprezentaţii, la Buhoci şi Tamaşi, pe 29 mai, la Săucești și Letea Veche pe 30 mai, iar astăzi vor fi spectacole la Ungureni şi Parincea. Pe 1 iunie, de Ziua Copilului, va susține reprezentații în comuna Orbeni.
În săptămâna următoare, teatrul va poposi în Berești-Tazlău, Sănduleni, Pârjol și Balcani. Până pe 15 iunie vor avea loc 20 de reprezentații. Încă de la început, această iniţiativă se bucură de interes din partea copiilor, prezenţa lor în sălile de spectacol fiind nu numai majoră, cât mai ales participativă, întâlnirea cu actorii oferindu-le posibilitatea de a cunoaşte şi a pune întrebări despre această nobilă artă.
Teatrul Itinerant „Petru Valter” reprezintă un proiect realizat în parteneriat de Fundația Interetnică pentru Cultură și Artă „Ion Ghelu Destelnica” și Consiliul Județean Bacău, scopul acestuia fiind creșterea accesului la cultură a elevilor din mediul rural al județului Bacău.
Spectacolul itinerant din acest an omagiază Centenarul Marii Uniriri prin trei scenete ce evocă „Unirea sub Mihai Viteazul”, „Unirea sub Cuza Vodă” și „Unirea sub Regina Maria”. Scenariul spectacolului este scris de Marius Hainagiu iar regia este asigurată de Dumitru Grigoraș. Spectacolul se bucură de participarea extraordinară a cunoscutei artiste Maria Șalaru, care o întruchipează pe Regina Maria. Regizorul secund și managerul proiectului este Radu Bogdan Ghelu, președintele Fundației.
Debutul acestui proiect, i-a prilejuit preşedintelui Consiliului Judeţean, Sorin Braşoveanu, de a transmite actorilor, Teatrului Itinerant “Petru Valter”, un mesaj de felicitare şi succes în misiunea asumată.
“Prin proiectele cultural-educative pe care le desfășoară în acest an în parteneriat cu societatea civilă, Consiliul Județean Bacău exprimă respectul și recunoștința pentru cei care, prin jertfa lor, în urmă cu 100 de ani, au făcut posibilă împlinirea visului românilor – unirea provinciilor și consolidarea României Mari. În același timp, ne exprimăm interesul activ pentru dezvoltarea fenomenului cultural băcăuan și pentru recuperarea satului ca spaţiu de manifestare a actului artistic.”
Cotidianul “Deşteptarea” este partener media al proiectului.
Consiliul Executiv Național (CEN) al Partidului Mișcarea Populară întrunit marți la București s-a încheiat fără a analiza propunerea de suspendare din partid a președintelui organizației municipale a PMP Bacău, Constantin Scripăț.
„Pe ordinea de zi nu s-a luat în discuție cazul meu. Au fost dezbătute probleme mult mai importante care țin de partid. Oricum, decizia trebuie să vină de la București. Până atunci nu-mi rămâne decât să demontez declarațiile mincinoase care stau la baza propunerii suspendării mele din partid. În ceea ce privește susținerea mea pentru proiectele Bacăului, vă spun că nu am să mă împotrivesc niciodată dezvoltării unor proiecte vitale pentru oraș”, declară Constantin Scripăț.
Constantin Scripăț este viceprimar al municipiului Bacău și președinte al organizației municipale a PMP. El a fost acuzat de colegii de partid că susține proiectele promovate de PSD, deși ar trebui să fie în opoziție.
În apărarea lui, Constantin Scripăț spune că unii înțeleg greșit opoziția, iar după părerea acestora, el ar trebui să zică „NU” la toate proiectele Consiliului Local.
Tribunalul Bacău a admis acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de procurorii DIICOT Bacău şi inculpatul minor C.D.A. (17 ani), cercetat pentru infracţiunea de pornografie infantilă. În cazul băiatului s-a dispus măsura supravegherii pe o durată de 6 luni, sub coordonarea Serviciului de Probaţiune Bacău, plus obligaţia de a urma cursurile liceului.
Procurorii îl acuză pe băiat că, în 2015, a deţinut material pornografic cu o minoră pe care l-a transmis apoi altor persoane, prin intermediul unor sisteme informatice.
Este vorba de o înregistrare video care a fost retransmisă de cei care au preluat-o către alte persoane. Pe parcursul urmăririi penale, minora, prin părinţii ei, a cerut daune morale de 10.000 lei. De partea cealaltă, părinţii băiatului vinovat au cerut încheierea unui acord de recunoaştere.
Apărătorul inculpatului a depus la dosar o declaraţie notarială autentificată din care rezultă că minora, în prezenţa mamei sale, a primit suma de bani cerută şi nu mai are pretenţii. Sentinţa a rămas definitivă.
În această seară, la Sala Ateneu, Anna Bulkina ne delectează cu primul Concert pentru pian şi orchestră, în si bemol minor, din creaţia lui P.I. Ceaikovski. Născută în 1986, Anna se remarcă la 12 ani prin câştigarea Concursului Chopin, în Polonia. Studiază şi absolvă la Conservatorul Serghei Rahmaninov, la clasa profesoarei Rimma Skorokhodova. Din 2008 îşi continuă studiile în Statele Unite, cu Dr. Tamas Ungar, la Universitatea Creștină din Texas, prin bursa Lili Kraus. În prezent studiază la Academia Pianistica Citta di Imola „Incontri col Maestri” cu profesorul Boris Petrushansky. Laureată în China, Italia, Elveţia, S.U.A, Anna Bulkina este invitată să susţină concerte şi recitaluri în întreaga lume.
Anna Bulkina a dat recital la Centrul Național al Artelor şi Spectacolelor din Beijing și a apărut cu diverse orchestre, cum ar fi Symphony Fort Worth, Symphony San Angelo, Symphony Northwest Florida și Symphony South Arkansas. În 2011 concertează în China. Susţine recitaluri în: Brazilia, Elveția, Germania, Italia și Islanda. După ce a câştigat Concursul Busoni, Anna Bulkina are şansa de a cânta la trei cursuri de master ale lui Alfred Brendel, în Ruhr, Germania, la Festivalul Internațional Bolzano, Italia şi la noul centru de concerte Harpa din Islanda.
Ea va fi acompaniată de orchestra băcăuană, dirijată de Valentin Doni – muzician cu pregătire instrumentală, dirijorală, componistică, cu o amplă activitate de orchestrator. Maestrul Doni abordează în simfonicul din ultima zi de mai, în Bacău, o lucrare de forţă a muzicianului rus Igor Stravinsky. Sacre du printemps. Baletul Sărbătoarea primăverii îşi are rădăcinile într-un mit, care descrie ritualul păgân de sacrificare a unei fecioare zeului primăverii. Ea trebuie să danseze fără oprire, până moare, pentru a trezi, cu jertfă, pământul la viaţă.
La începutul acestei primăveri s-au pus bazele proiectului internațional „Promovarea moștenirii culturale”, autori fiind Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri” din Bacău și două şcoli din Ucraina, respectiv din satele Mahala și Ostriţa. Celor două școli ucrainene deja partenere în proiect li s-a adăugat ulterior altă instituție școlară, respectiv cea din Ceahor.
Proiectul își propune menţinerea spiritului românesc, în special al limbii și al tradiţiilor comune, ţinând cont de intenţia guvernului ucrainean de a scoate treptat din şcoli predarea în limba română, deşi, în Bucovina de Nord, sunt aproximativ 200.000 de români/moldoveni.
Acest proiect este rezultatul unei documentări atente privind starea de fapt existentă în cele două școli-partenere din Ucraina, în ceea ce privește folosirea limbii române în exprimarea curentă și în scris, existența unor materiale cu caracter educativ, în limba română, precum și păstrarea tradițiilor românești în cântec și port. Demersul documentar a fost inițiat de o echipă de profesori a colegiului băcăuan, coordonată de prof. Călin Boambă, directorul instituției. Echipa de proiect este constituită din profesorii Iulian Benchea, Georgeta Marinescu, Ramona Palade-Jitaru, Ramona Mocanu, Lăcrămioara Nemeș, Luminița Pătrășcan, Gabriel Puiu, Mitică Pricopie, Laura Cojocaru, Ionela Tuduriu, Mădălin Bertea, Anca Constantinescu și Pompilia Postelnicu.
Prima acțiune din proiect s-a desfășurat la începutul lunii martie a.c., când doi profesori împreună cu directorul colegiului s-au deplasat în Ucraina, la școlile din Mahala și Ostrița. Aceștia au trăit o reală bucurie la auzul unui grai românesc cu aer arhaic rostit de românii de peste graniță, dar și la descoperirea unor adevărate mărturii de apartenență la același neam: citate din scrierile lui Mihai Eminescu și Vasile Alecsandri, puse la loc de cinste în sălile de clasă din toate școlile vizitate, în care aceştia au fost invitaţi.
Cu ocazia vizitei în Bucovina de Nord, delegaţia băcăuană a fost invitată și la ediţia a XXIII-a a Festivalului „Mărţişor”, unde participarea românilor a produs momente de mare sensibilitate și emoţie. La aceste festivități au fost prezenţi atât români (în proporţie de 90%), cât și ucraineni, care au asistat la un spectacol de folclor în întregime românesc. Totodată, a fost adus un omagiu poetului Arcadie Opaiţ, mult timp preşedinte al Societăţii „Mihai Eminescu” din Cernăuţi, un adevărat militant pentru păstrarea identităţii istorice, cu care directorul Călin Boambă a purtat discuții pe această temă.
Printre alte personalităţi locale cu care au interacţionat profesorii colegiului se numără şi Iurie Levcic, președintele Centrului Bucovinean de Artă pentru Promovarea Culturii Tradiționale Românești la Cernăuți şi Elena Nandriş, primarul comunei Mahala. S-a remarcat, de asemenea, discursul Eleonorei Moldovan, consul român la Cernăuți, care a adresat publicului prezent un mesaj elogios referitor la tradiția mărțișorului.
În perioada 6-7 mai 2018 a avut loc cea de-a doua acțiune din proiect, moment în care a fost lansat un concurs de eseuri și creaţii artistice cu tema „Doine și balade” și s-au realizat donații de carte școlară și de literatură în limba română. De data aceasta, profesorii colegiului au fost însoțiți și de Dumitru Brăneanu, consilier județean și președinte al Filialei Bacău a Uniunii Scriitorilor din România, de preotul Constantin Abageru și de jurnalistul Mircea Merticaru.
Impresionat de cele văzute, prof. Iulian Benchea, responsabil de videoconferințe, ne-a mărturisit că „Dacă prima vizită a fost sub impulsul unei curiozități de a lua contact cu românii din respectivele zone și de a observa starea de fapt existentă, cea de a doua vizită a fost o experiență diferită, impresionantă, care mă determină să mă implic în proiect cu cea mai mare responsabilitate, pentru a produce cu adevărat o schimbare”.
Activităţile proiectului nu se încheie aici, va urma organizarea în comun a unor serii de șezători, evenimente omagiale și aniversare, videoconferinţe, vor continua donațiile de carte, fiecare dintre parteneri aducându-şi contribuția la identificarea elementelor etnografice comune şi la promovarea spiritului românesc în regiunea Cernăuți.
Aşadar, îndemnul Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri” este unul cât se poate de clar și bine intenţionat, surprins în declaraţia reprezentantului instituţiei de învățământ, directorul Călin Boambă: „Ne dorim ca acest proiect să ia amploare, încurajând şcolile din România să colaboreze cu unităţile de învăţământ şi cu asociaţiile culturale româneşti din Ucraina în vederea menţinerii limbii române în acest spaţiu istoric.”
„Vedeta Ocolului Silvic Comănești este un pin de 40 de ani care a crescut și reușit să sfarme o stâncă de câteva tone, așa cum se vede în imaginile surprinse de silvicultorul Cătălin Petroiu”, se arata într-o postare a Regiei Nationale a Padurilor – Romsilva.
„Chiar dacă este ieșit din comun și pare o ”ciudățenie”, pinul acesta demonstrează că unii arbori reușesc să se dezvolte în unele dintre cele mai dificile situații.
Pinul ”sfarmă-piatră”, din specia Pinus sylvestris, este în inima unei păduri administrată de Romsilva, la o limită parcelară, la peste o oră de mers, în apropiere de comuna băcăuană Asău.
Pinul este unul dintre cele mai răspândite conifere din Europa, fiind regăsit din Marea Britanie până în Rusia. Poate atinge înălțimi de până la 40 de metri, iar diametrul poate depăși 1,4 metri. Frunzele sunt aciforme, grupate câte două iar conurile, de formă cenușie pot atinge lungimea de 8 centimetri.
Ocolul Silvic Comănești, structură a Direcției Silvice Bacău, are o suprafață de 24.567 de hectare. Regia Națională a #Pădurilor – #Romsilva administrează, prin Direcția Silvică Bacău, peste 147 de mii de hectare de păduri de stat.”
După tragedia din pădurea Asău, unde explozia unui proiectil, lovit de un muncitor forestier cu un ciocan, s-a soldat cu moartea unui tânăr şi rănirea altor doi, a crescut numărul solicitărilor primite de echipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău.
Marţi dimineaţă, un bărbat din Filipeşti a sunat la 112 şi a anunţat că în timp ce monta un hidrofor a găsit un element de muniţie, iar militarii au mers acolo şi au ridicat o bombă de aruncător de calibru 60 mm. Miercuri dimineaţă, un alt apel a venit de la un localnic din Bereşti Bistriţa, în curtea căruia s-a găsit un proiectil exploziv de 47 mm, dar a mai fost o solicitare şi de la o persoană care în timp ce efectua lucrări în Parcul Cancicov a descoperit o bucată de metal şi a crezut că este un proiectil, însă s-a dovedit a fi o alarmă falsă. Câteva ore mai târziu, pirotehniştii au fost chemaţi şi pe strada I.S. Sturza, din Bacău, unde în urma unor lucrări executate de o firmă s-a găsit un proiectil de calibru 75 mm.
Oficialii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bacău le reamintesc băcăuanilor ce au de făcut atunci când găsesc elemente de muniţie (cartuşe de toate tipurile, proiectile, torpile, grenade, mine, petarde, bombe sau orice alt element cu substanţă explozivă). „Să nu fie atinse, lovite sau mişcate. Să nu se încerce demontarea focoaselor sau a altor elemente componente, să nu fie ridicate, transportate şi depozitate în locuinţă sau în grămezi de fier vechi. Trebuie anunţată imediat Poliţia, care la rândul său anunţă Serviciul Pirotehnic, sau să sune direct la 112 pentru a se interveni în vederea ridicării”, spune mr. Andrei Grecu, ofiţer de relaţii publice la ISU Bacău. De neutralizarea şi distrugerea acestora se ocupă doar echipele pirotehnice, care au pregătirea şi dotările necesare pentru astfel de misiuni periculoase.
Reamintim că, la începutul acestei săptămâni, în pădurea din zona satului Ciobănuş, comuna Asău, un muncitor forestier a găsit un proiectil de calibru 75 mm, rămas neexplodat din timpul conflictelor militare. Acest element de muniţie a fost lovit apoi cu un ciocan şi o daltă, se pare cu intenţia de a-i scoate pulberea, dar în acel moment s-a produs explozia. Un tânăr de 27 de ani a murit, iar alţi doi muncitori au fost grav răniţi. Unul, în vârstă de 38 de ani, este internat la Iaşi, cu multiple leziuni, iar celălalt de 26 de ani, este internat în Spitalul Judeţean Bacău, starea lui fiind stabilă şi a fost mutat în secţie.
Eurodeputatul independent Mircea Diaconu reeditează turul României, așa cum a făcut-o în fiecare an, și va ajunge la Bacău luni, 4 iunie, pentru a continua să comunice cu cetăţenii, a-și prezenta raportul de activitate de la
începutul mandatului în forul legislativ european și a discuta despre cum arată România în Anul Centenarului și al Patrimoniului Cultural European.
Un alt subiect al discuţiilor va fi proiectul europarlamentarului de organizare a unei reţele naţionale de repere ale civilizaţiei spaţiului românesc, care să studieze, expună, dezbată și promoveze civilizaţia românească și să conducă la
o adevărată «Renaștere culturală» a ţării, rezultată în urma unui discurs istoric și identitar obiectiv, documentat, lipsit de complexe sau constrângeri politice.
Întâlnirea va avea loc la cafeneaua Café Du Theâtre strada Nicolae Bălcescu nr. 6, la ora 18.00.
Procurorii DIICOT și structuri din poliție controlează, miercuri, 30 mai, sediul central al companiei Holzindustrie Schweighofer (HS), care are la Comănești fabrica Baco. Percheziții au loc și în alte 23 de locații din județele Brașov, Alba, Suceava, Hunedoara și Bihor la persoane fizice şi juridice, din care 4 la sediile unor instituţii publice. Prejudiciul estimat de anchetatori se ridică la 25 de milioane de euro. Societatea austriacă este acuzată că din 2011 până acum ar fi cumpărat lemn tăiat fără avize sau cu acte false și l-ar fi exportat.
„În cauză există suspiciunea rezonabilă că începând cu anul 2011 și până în prezent, mai multe persoane au constituit un grup infracțional organizat, membrii grupului acționând în vederea deturnării licitațiilor publice organizate la nivelul unor direcții silvice pentru a-și asigura volume suplimentare considerabile de masă lemnoasă în vederea procesării, în fabrici specializate în tăierea și rindeluirea lemnului.
În același scop, unii agenți economici au fost înlăturați de la licitațiile de masă lemnoasă și după caz, impuși alții. Totodată, în urma cercetărilor efectuate în cauză s-a stabilit că, o parte din cantitatea de masă lemnoasă recepționată nu a fost evidențiată în documente contabile. De asemenea, în cauză există suspiciunea rezonabilă că o parte din masa lemnoasă recepționată provenea din săvârșirea unor infracțiuni de tăiere fără drept de arbori” – arată procurorii DIICOT. Potrivit acestora, membrii grupului infracțional organizat au beneficiat și de sprijinul unor funcționari publici.
HS cooperează cu autoritățile în ancheta DIICOT
Holzindustrie Schweighofer a comunicat că în această anchetă cooperează cu autoritățile și oferă tot sprijinul DIICOT. „Principiul fundamental al companiei este de a respecta întotdeauna legea și reglementările în vigoare din țările în care operează – se arată într-un comunicat al HS. Compania pune la dispoziția autorităților toate informațiile necesare pentru buna desfășurare a anchetei în curs și sprijină autoritățile prin toate mijloacele sale pentru o soluționare corectă a investigației, pe baza unor date transparente. Compania nu a fost înștiințată de obiectul acestei investigații, dar este prima interesată în soluționarea rapidă și corectă a acestei situații”.
La începutul anului 2017, HS a implementat un plan de acțiune complex pentru a combate tăierile ilegale și pentru a sprijini dezvoltarea unei industrii durabile a lemnului în România. Compania a investit un milion de euro în consolidarea securității lanțului său de aprovizionare prin măsuri care depășesc cu mult cerințele legale și reglementările în vigoare din România. La un an de la implementare, compania a făcut public bilanțul acestor măsuri.
La data de 29 mai a.c., polițiști din cadrul Secţiei 8 Poliţie Rurală Buhoci au identificat și reținut un tânăr de 22 de ani, din comuna Gioseni, care poseda mandat de executare a pedepsei închisorii.
Cel în cauză a fost condamnat la o pedeapsă cu închisoarea pentru o perioadă de doi ani pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
Tânărul a fost încarcerat în Penitenciarul Bacău.
Dosar penal pentru conducere sub influenţa alcoolului
La data de 29 mai a.c., poliţişti din cadrul Secţiei 2 Poliţie Bacău au depistat în flagrant un tânăr de 24 de ani, din judeţul Neamţ, în timp ce conducea un autoturism sub influenţa alcoolului.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat şi a fost condus la Spitalul Judeţean Bacău pentru recoltare de mostre biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.
Din verificări a rezultat că tânărul în cauză nu deţinea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Poliţiştii îl cercetează sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe şi fără permis de conducere.
Depistat la volan cu permisul de conducere suspendat
La data de 30 mai, în jurul orei 04.00, poliţişti din cadrul Secţiei 2 Poliţie Bacău au depistat în trafic un tânăr de 23 de ani, din comuna Blăgeşti, în timp ce conducea un autoturism pe raza localităţii.
Cu ocazia verificărilor s-a stabilit că tânărul avea dreptul de aconduce autovehicule pe drumurile publice suspendat din octombrie 2016.
Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere a unui vehicul de către o persoană având dreptul de a conduce suspendat.
Tânărul, elev în clasa a XI-a a Colegiului Național de Artă „George Apostu”, la secțiunea „muzică vocală tradițională românescă”, a reușit să treacă în fazele superioare ale unui concurs-show de televiziune, propus românilor de TVR.
La începutul anului, televiziunea națională a început preselecția pentru acest show, prezentându-se la start peste 600 de români de toate vârstele și toate meseriile. Dintre aceștia s-au calificat 45, care au fost repartizați câte cinci concurenți în nouă ediții. Între aceștia s-a calificat și Ștefan Negru, care deja a trecut mai departe.
La proba I, care a fost la alegere, Ștefan a ales să interpreteze „Balada Bradului”, care, așa cum ne-a mărturisit, l-a ajutat să-și etaleze calitățile vocale, dar a și sensibilizat juriul și publicul prezent la acea fază. Proba a II-a a constat într-un duet cu o vedetă populară, tânărul băcăuan cântând împreună cu Mariana Lungu.
Ultima probă a rundei, concurenții au avut de extras un bilețel dintr-un bol. Bilețelul conținea numele unui jurat care trebuia să interpreteze un pasaj muzical, iar concurentul să-l reproducă întocmai. „De ce mi-era teamă n-am scăpat. Mi-a picat Cornelia Rednic, care este din Maramureș. Mi-a dat un pasaj muzical cam dificil pentru mine, dar am reușit să-l duc la bun sfârșit”, a povestit Ștefan Negru, care ne-a reprodus amuzat și reacția Corneliei Rednic: „i-ai dat un iz moldovenesc”.
Juriul de la Vedeta Populară este compus din Grigore Leșe, Elise Stan, Mircea Dinescu, Niculina Stoican și Cornelia Lupu Rednic. După cele trei probe și după cumulul de puncte din partea juraților, Ștefan s-a calificat în semifinale, acolo unde TVR-ul a început deja filmările care vor putea fi vizionate pe micile ecrane, probabil în toamnă.
Cât despre Ștefan Negru, cu siguranță vom mai auzi.
„Nu de puține ori, pacienți care au fost trecuți pe liste de așteptare interminabile în centrele universitare au ales să se trateze la noi, fără să regrete alegerea făcută.” dr. George Mihăilă, medic șef al compartimentului
De aproape un an, în Spitalul Județean de Urgență funcționează cel mai performant aparat de Radioterapie din țară, urmare a unei infuzii masive de bani de la Ministerul Dezvoltării Regionale prin Compania Națională de Investiții, ce s-a ridicat la 6 milioane de euro. Ce înseamnă Radioterapia în Bacău, câți pacienți au ajuns să se trateze aici și care sunt etapele unui astfel de tratament ne-a explicat dr. George Mihăilă, medic șef.
– Domnule doctor, suntem într-o secție nouă a spitalului băcăuan, în Compartimentul de Radioterapie, în care lucrează o echipă nouă, tânără, perfecționată pe această specialitate. Sunteți și dumneavoastră un medic tânăr, angajat de un an în acest spital. Cine este dr. George Mihăilă, medicul șef al Radioterapiei din Bacău?
– Sunt proaspăt medic specialist în Radioterapie, am absolvit Facultatea de Medicină la Iași, în 2010, am terminat rezidențiatul anul trecut, iar în toată perioada de rezidențiat m-am perfecționat permanent, nu numai în Iași, unde a fost centrul de pregătire, ci și în diverse centre internaționale din Paris, Milano, Lisabona, Malmö, Copenhaga, iar mentalitatea pe care am văzut-o acolo, încerc acum să o aplic aici, în Bacău, unde sunt medic angajat al Spitalului Județean de Urgență din luna martie 2017. Sunt băcăuan, absolvent al Colegiului Național „Vasile Alecsandri”, dar încă mai fac naveta zilnic de la Iași. De ce am ales Radioterapia? Nu știu dacă am ales eu sau dacă ea m-a ales pe mine! Cert este că simt că alegerea este bună, iar dacă ar fi să o iau de la capăt acum știu clar că Radioterapia voi alege și nimic altceva.
– Era nevoie de un astfel de Compartiment de Radioterapie în Bacău, având în vedere adresabilitatea destul de crescută. Spuneați la vizita Ministrului Sănătății, care a venit aici pe 4 mai, că deja tratați 35 de pacienți pe zi?
– Sincer, eu știam de discuțiile deschiderii acestui compartiment în Bacău de foarte multă vreme. Nici nu mai credeam că se va mai deschide așa ceva aici. Toată lumea știe că odată a existat aici o Secția de Cobaltoterapie, dar care s-a închis în 2010, pentru că sursa aparatului era depășită moral și fizic și nu mai corespundea normelor. În tot acest timp, bolnavii de cancer care au avut nevoie de acest tip de tratament s-au adresat clinicilor din întreaga țară. Este o investiție vitală pentru zona Moldovei. Mai există un aparat asemănător doar la Iași, iar în Galați, din păcate, Cobaltoterapia s-a închis deja.
Radioterapia a debutat în Bacău cu primul pacient pe 13 iulie 2017. Din acel moment și până în prezent s-au tratat aici, în mai puțin de un an de la deschidere, peste 200 de pacienți, cu o medie, într-adevăr, de circa 35 de pacienți pe zi. Avem o adresabilitate în creștere în fiecare lună, având pacienți atât din întregul județ Bacău, cât și din județele învecinate, Neamț, Vaslui, Vrancea și Galați, deși în momentul de față nu putem asigura internarea pacienților.
Camera de comanda accelerator liniar
– Însă deja vorbim de liste de așteptare…
– Da. Este o problemă sensibilă la nivelul întregii țări, pentru că sunt prea puține astfel de aparate la nivel național, față de numărul total de locuitori și de numărul de pacienți diagnosticați cu această boală. Dar să știți că un avantaj pe care Compartimentul de Radioterapie din Bacău îl are în momentul de față este lista de așteptare mai mică pentru intrarea în tratament, dar și posibilitatea efectuării de tehnici moderne de radioterapie de tip IMRT și Rapid Arc. Dacă în centrele oncologice cu renume, precum Iași, București și Cluj, listele de așteptare pentru tratament sunt chiar și de 4 luni, în Bacău, pacienții diagnosticați cu cancer pot intra în tratament mult mai repede, în 4-6 săptămâni. În ceea ce privește posibilitatea efectuării de tehnici moderne de radioterapie, pot spune că efectuăm de rutină aceste tehnici ce permit abordarea unui tratament cu o distribuție uniformă a dozei prescrise în volumul tratat și o doză cât mai mică de radiație în organele aflate în vecinătatea volumelor tumorale, ceea ce se traduce pentru pacient în tratament eficient cu efecte secundare minore.
– Iar ca patologie?
– Din păcate, patologia este diversă și, ce este mai grav, dacă în cărțile de pe care am învățat la facultate se vorbea de cancere de la vârsta de 60 de ani în sus, acum vorbim de aceste boli inclusiv la copii. Noi aici nu tratăm și astfel de cazuri, pentru că nu avem personal calificat și pe tot ce înseamnă radioterapie pediatrică, dar avem pacienți adulți. De toate vârstele. Și înaintate, și tinere, din păcate. Chiar acum avem pe tratament un pacient de numai 28 de ani, dar din experiența mea și din ce am văzut până acum, sunt pacienți adulți de 19 sau 20 de ani, care au astfel de probleme medicale. Patologia este diversă, însă, statistic vorbind, cancerele sferei ginecologice, sferei ORL, cancerele aparatului digestiv, atât superior (cancerele de esofag, de exemplu), cât și inferior (în special cancerele de colon), dar și cancerul de sân reprezintă proporția cazurilor cel mai des întâlnite și tratate în cadrul Compartimentului de Radioterapie Bacău.
Camera în care medicii si fizicienii stabilesc planul de tratament
– Vorbim de cazuri, de patologii, de adresabilitate crescută. Dar, ce este de fapt Radioterapia? Cine beneficiază de un astfel de tratament?
– Radioterapia este o metodă terapeutică cu acțiune loco-regională, care folosește radiațiile ionizante pentru distrugerea celulelor tumorale și poate fi folosită drept metodă unică de tratament sau în asociere cu tratament chirurgical și/sau oncologic, făcând parte din tratamentului multimodal al cancerului, alături de chirurgie și chimioterapie. Totul se stabilește prin comisii medicale sau prin discuții directe între medicii specialiști chirurgi, anatomo-patologi, radiologi, oncologi, radioterapeuți, în baza ghidurilor medicale internaționale, pentru că tratamentele nu sunt standard, ci personalizate pe fiecare pacient în parte.
Compartimentul de Radioterapie a Spitalului Județean de Urgență Bacău deține cel mai nou și mai performant accelerator liniar din cadrul unităților de stat din țară, un accelerator Varian, model Clinac iX 2300 Silhouette, care permite tratarea pacienților diagnosticați cu cancer, putându-se efectua, cum spuneam, și tehnici moderne de radioterapie, dar dispunem și de un computer tomograf (CT) de simulare modern, model GE Optima 580, ce ajută la scanarea zonei de interes ce urmează a fi tratată, dar și la implementarea planului de tratament.
– Este, totuși, un procedeu medical destul de meticulos, bine gândit. Care sunt pașii prin care un pacient este tratat aici?
– Da. Așa este. Pacientul care are un diagnostic oncologic confirmat va beneficia, ca prim pas, de un consult medical de specialitate la unul din medicii noștri radioterapeuți, în baza documentelor sale medicale (rezultatele examenelor histopatologice, imagistice, scrisori medicale) care ne ajută să luăm decizia terapeutică de radioterapie. Urmează simularea CT. Aceasta se realizează aici, în Radioterapia din Bacău, cu ajutorul unui simulator CT GE Optima 580, ce are un rol cheie în procesul de planificare a radioterapiei. În cadrul examinării imagistice, pacientul va fi poziționat cu ajutorul unor mijloace de contenție specifice fiecărei localizări tumorale, în așa fel încât poziționarea să fie identică atât la simularea CT, cât și la tratament. După acest pas, se face achiziția de imagini a zonei interesate, apoi pacientul poate pleca acasă și este programat pentru ședințele efective de radioterapie, când planul de tratament va fi gata.
Simulatorul CT
A treia etapă este conturarea volumelor țintă și a organelor la risc din vecinătatea tumorii, care se va efectua pe baza imaginilor simulării CT. Această etapă este foarte importantă în stabilirea planului de tratament întrucât trebuie asigurată delimitarea precisă a volumelor țintă, inclusiv a ariilor ganglionare dacă este cazul, folosind pentru asta ghiduri de tratament valabile la nivel internațional.
Odată ce medicul curant a delimitat volumul tumoral şi volumele organelor de risc din jur, transmite datele către fizicianul medical. Aceasta este a patra etapă în care se va încerca, prin incidențe și geometria optimă a fasciculelor de radiaţie, să se obţină o distribuţie a dozei care să acopere volumul de tratat, iar pe de altă parte să se evite pe cât posibil organele de risc din jur. Urmează verificarea și validarea de către medicul curant a acestor date, iar informația este trimisă ulterior către acceleratorul liniar.
În cadrul celei de a cincea etape, medicul curant va explica pacientului procedura pe care va urma să o efectueze, numărul de ședințe de radioterapie, conduita ce trebuie urmată și efectele secundare ce pot să apară pe parcursul tratamentului, urmând ca în urma obținerii consimțământului dat de pacient să se treacă la inițierea efectiva a tratamentului în radioterapie. Pe toată perioada tratamentului, asistenții medicali de radioterapie sunt cei care asigură bunul mers al tratamentului, ei respectând întocmai indicațiile scrise în cadrul etapei de simulare CT, iar poziționarea este verificată prin sistemele de laser de ghidare, identice cu cele de la simulatorul CT și confirmate prin imagistica zilnică de tip radiografie sau CombineCT.
La terminarea tratamentului, pacientul va primi un bilet de externare în care va fi menționată doza de radiație primită, toxicitățile survenite pe parcursul tratamentului și recomandările ulterioare tratamentului. Apoi revine în evidența medicului oncolog, care manageriază în continuare cazul.
Saloanele de spitalizare
– După cum ați explicat, vorbim de o muncă în echipă.
– Da. Aici este un personal ce s-a sudat în mai mult de un an de zile, care înainte de a deschide secția s-a perfecționat, a învățat, pentru că nu vorbim de o activitate care se învață de pe o zi pe altă. Și da, în Radioterapie doar în echipă se poate lucra. Ca medici, sunt eu, dar mă ajută și dr. Dragoș Iancu, medic primar, tot din Iași, care vine aici o dată pe săptămână, deși la numărul de pacienți pe care îi avem ar fi nevoie de trei medici, cel puțin. Noi suntem cei care luăm deciziile terapeutice, stabilim volumele țintă și de risc, iar apoi intră fizicienii în protocolul medical. Avem trei fizicieni medicali – Geanina Munteanu, Silviu Grosu și Ana-Maria Constantin – care stabilesc cu exactitate fascilulele de radiații pe aparat în funcție de ceea ce am stabilit în etapa de simulare CT, ajutați de fizicianul expert Mihaela Oprea. Din echipă mai fac parte și 8 asistenți medicali, doi pentru simulatorul CT și șase pentru acceleratorul liniar, care lucrează zilnic, de luni până vineri, de la ora 8.00 până la ora 17.00, uneori chiar mai mult. Facem totul cu mare precizie, pentru că în Radioterapie numai așa se lucrează. Altfel nu se poate.
Compatimentul de Radioterapie din spitalul băcăuan dispune și de 24 de paturi. Sunt demersuri făcute, prin contractul cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate, ca pe 10 dintre aceste paturi să se efectueze și spitalizări continue (pentru pacienții din afara orașului, dar și pentru cei care au de făcut mai multe ședințe de terapie), alte 6 să fie folosite pentru spitalizări de zi, iar restul să fie folosite în regim hotelier (cu posibilitate de plată pe pat, tocmai pentru a se evita deplasarea zilnică sau periodică pe distanțe lungi în timpul tratamentului). Un tratament de Radioterapie durează de la o zi până la 5 sau 10 zile, cum este în cazurile de paliație, și ajung până la 39 de zile în cancerul de prostată, 35 de zile în cancerele sferei ORL, 25-30 de zile în cancerul mamar, 28 de zile în cancerele genitale.
Compartimentul de Radioterapie
„Nu de puține ori, pacienți care au fost trecuți pe liste de așteptare interminabile în centrele universitare au ales să se trateze la noi, fără să regrete alegerea făcută. Dacă în centrele oncologice din Iași, București și Cluj, listele de așteptare pentru tratament sunt uneori chiar și de 4 luni, în Bacău pacienții diagnosticați cu cancer pot intra în tratament în 4-6 săptămâni.” dr. George Mihăilă, medic șef
Pentru prima dată, examenul de bacalaureat 2018 este unul care a fost împărțit în două: a început în iarnă, în luna februarie, și se va termina acum, vara, în lunile iunie – iulie. Pentru prima dată, urmare a unei decizii a Ministerului Educației luată la început de an școlar, cei peste 4.000 de candidați înscriși în prima sesiune a Bacalaureatului 2018 au participat deja la probele orale ale examenului, urmând ca cele scrise să le susțină în luna iunie.
Din datele furnizate de Inspectoratul Școlar Județean Bacău, s-au înscris la probele orale, atât din seria curentă (elevi de clasele a XII-a și a XIII-a, care vor termina anul acesta cursurile liceale), cât și cei din seriile anterioare (care au mai susținut acest examen în alte sesiuni și nu au reușit să-l promoveze integral), 4.124 de candidați (343 din seriile anterioare).
3.827 dintre ei au dat proba orală la Limba și literatura română (din care 43 din seriile anterioare), 3.506 au fost înscriși pentru susținerea competențelor digitale (53 din seriile anterioare), iar 3.693, la competențele lingvistice la o limbă străină (52 din seriile anterioare), din care 3.382 la engleză, 247 la franceză, 4 la germană, 3 la spaniolă și 3 la italiană. La aceste probe nu s-au pus note, ci doar calificative de competență: începător, experimentat, avansat. Probele orale au început pe 12 februarie 2018, au continuat cu evaluarea competențelor digitale, iar în perioada 21-22 februarie s-a desfășurat evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională.
Toți aceștia vor susține acum DOAR probele scrise.
ATENȚIE!
Şi în acest an, candidaţii vor fi supravegheaţi video şi audio, pentru a putea fi surprinși cei care vor încerca să copieze. Înregistrările făcute în săli vor fi verificate prin sondaj.
Examenul de bacalaureat se consideră promovat de către absolvenții de liceu care îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiții: au susținut toate probele de evaluare a competențelor orale și toate probele scrise, au obținut cel puțin nota 5 la fiecare dintre acestea și au cel puțin media generală 6 la probele scrise.
CALENDAR PROBE SCRISE:
* Prima probă scrisă, la Limba și literatura română – luni, 25 iunie
* Proba la Limba și literatura maternă – marți, 26 iunie (în județul Bacău nu sunt candidați)
* Proba obligatorie a profilului (Matematică, profil real sau Istorie, profi uman) – miercuri, 27 iunie
* Probă scrisă la alegere a profilului și specializării (Informatică, Chimie, Fizică, Biologie – profil real, Geografie, Logică, Psihologie, Economie, Sociologie, Filosofie – profil uman) – joi, 28 iunie.
Afișarea primelor rezultate are ca termen data de 4 iulie (până la ora 12.00) și e urmată de depunerea contestațiilor (orele 12.00 – 16.00). Între 5 și 8 iulie vor fi soluționate contestațiile, în timp ce afișarea rezultatelor finale este prevăzută pentru data de 9 iulie.
Înscrierile pentru susținerea examenului în prima sesiune s-au făcut în săptămâna 29 ianuarie – 2 februarie 2018. Cursurile pentru clasele a XII-a și a XIII-a s-au încheiat vineri, 25 mai.
IMPORTANT!
Frauda la Bac se sancționează drastic
– cei prinși copiind sau încălcând alte reguli în organizarea examenului nu vor mai putea susține bacalaureatul două sesiuni
Candidații care participă la acest examen trebuie să știe că li se interzice în sală să comunice între ei sau cu exteriorul, prin diferite tehnologii, să copieze, să transmită materiale care permit copiatul sau să schimbe între ei foi de lucrare, ciorne, notițe sau alte materiale care ar putea fi utilizate în rezolvarea subiectelor. Cei care încalcă aceste reguli sunt eliminați din examen, indiferent dacă materialele /obiectele interzise au fost folosite sau nu (chiar dacă au fost introduse de aceștia sau de alți candidați), pentru că se consideră fraudă sau tentativă de fraudă, care se sancționează drastic. Astfel, candidații declarați „eliminați din examen” nu mai pot participa la probele următoare și nici nu se mai pot înscrie în următoarele două sesiuni. În plus, nu le vor mai fi recunoscute, în momentul în care vor susține din nou examenul, nici notele de la probele promovate anterior eliminării, inclusiv calificativele de la evaluarea competențelor lingvistice și digitale, de la probele orale. Calculul celor două sesiuni la care candidații eliminați din examen nu mai au dreptul de a participa se face fără luarea în considerare a sesiunii speciale a examenului de bacalaureat (organizat pentru olimpici sau sportivi, care nu vor putea susține bacalaureatul în perioada programată în calendar, urmare a participării lor la anumite competiții sau campionate).
A doua sesiune a examenului de Bacalaureat 2018 are următoarea structură:
10 – 13 iulie: înscrierea candidaților
27 iulie: înscrierea candidaților care au promovat examenele de corigențe
20 august: limba și literatura română – proba scrisă
21 august: limba și literatura maternă – proba scrisă
22 august: proba obligatorie a profilului – proba scrisă
23 august: proba la alegere a profilului și specializării – proba scrisă
24 – 27 august: evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română
28 august: evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă
29-30 august: evaluarea competențelor digitale
30-31 august: evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională
1 septembrie: afișarea primelor rezultate (până la ora 12.00) și depunerea contestațiilor (orele 12.00 – 16.00)
2 – 5 septembrie: rezolvarea contestațiilor
6 septembrie: afișarea rezultatelor finale.
Sala Polivalentă din București a găzduit weekend-ul trecut ediția 2018 a concursului internațional de dans sportiv, un eveniment susținut de clubul „Mihai Petre” din București.
Dintr-un număr impresionant de participanți s-au evidențiat și sportivii de la clubul băcăuan Adamas, cele mai importante rezultate fiind obținute de perechea Teodor Avîrvarii-Cristina Munteanu, care au cucerit medaliile de bronz la concursul de clasă E 16-35 de ani Standard și rezultatul obținut de perechea Sabin Buzdugan-Rebeca Tomiță care a evoluat în finala DSE Children European Grand Prix Basic Juvenil Standard.
În urma evoluțiilor din ultima vreme, Sabin și Rebeca au fost remarcați de mai mulți specialiști de dans sportiv din România și chiar au fost invitați la începutul acestei săptămâni la celebra emisiune de televiziune „Neața cu Răzvan și Dani”.
Dacă pentru cei doi săptămâna a început la „televizor”, pentru ei dar și pentru noi, sfârșitul săptămânii aduce cea mai importantă competiție de dans sportiv din partea de Est a țării, concursul internațional Bacău Dance Open.
Clubul Sportiv “Karate pas cu pas” a pătruns în lumea satului românesc și a descoperit noi talente. Copiii din comunele Bălcescu și Cleja fac sport de performanță și sunt susținuți în activitățile lor de către comunitate și de o mână de oameni care au înțeles că acest sport ajută la buna dezvoltare a copiilor din punct de vedere a disciplinei sănătății. Clubul Sportiv “Karate pas cu pas” susține cursuri de karate stilul shotokan și tehnici de autoapărare adaptate pentru copii și adulți. Antrenamentele sunt coordonate de Octavian Goga (instructor arte marțiale 2 Dan) și Dorin Panaite (antrenor arte marțiale 3 Dan).
Cei doi instructori predau un program complex de tonifiere psihică și fizică extrem de important în selecția și pregătirea sportivilor pentru participarea în competiții de nivel local, național și internațional. Clubul este afiliat la Federația Română de Karate (federație care la rândul ei este afiliată la World Karate Federation) în cadrul departamentului ESKU. Octavian Goga, președintele Clubului Sportiv “Karate pas cu pas” spune că a înființat acest club în anul 2015 pornind de la ideea de a avea propria școală de karate și de a face lucrurile într-un mod serios.
“Am început să predau karate la o sală din Bacău, iar la cererea unor părinți ne-am dus și către zona rurală. Am descoperit copii foarte buni, dornici să învețe și să gestioneze într-un mod mult mai plăcut timpul petrecut în fața calculatoarelor”, declară Octavian Goga
Prestigiul se câștigă
Munca depusă în sala de sport a dat roade, iar în anul 2016, Clubul Sportiv “Karate pas cu pas” a avut prima participare la Cupa României “Karate ESKU” unde copiii au obținut rezultate notabile. Au fost prezenți în competiție 24 de copii din Bacău și Bălcescu, iar unii dintre ei au prins chiar podiumul. Clubul a crescut de la un an la altul și a ajuns să atragă simpatia tinerilor către acest sport. Cele mai recente rezultate obținute de Clubul Sportiv “Karate pas cu pas” îi plasează pe karateka băcăuani în luna martie 2018, la Campionatul Național de Karate, găzduit de Complexul Olimpic București – Izvorani, unde copiii au obținut rezultate promițătoare. S-au remarcat sportivii: Andrei Nedelcu, locul II, vicecampion național kumite; Ștefan Poenaru locul II kumite, Maria Nedelcu, locul III kumite, Larisa Bărbuță locul III kumite, Marta Grosu, locul III kumite și Rareș Antip, locul III kumite.
“În urma acestor rezultate, o parte din sportivi vor merge mai departe la Campionatul European, care va avea loc pe 10 iunie 2018, la Buzău”, declară Octavian Goga, președintele Clubului Sportiv “Karate pas cu pas”
Sponsorii rămân părinții
La aceste competiții naționale, principalii susținători sunt părinții. Până acum, clubul a reușit să atragă sponsorizări care să acopere cheltuielile de transport și de masă. Recent, clubul a încheiat un stagiu de pregătire la Moinești, în Parcul cu pini, unde, antrenamentele zilnice au fost alternate cu drumeții și sporturi de echipă. Membrii clubului au vârste cuprinse între 5 și 40 de ani. Cursurile de karate costă între 50 și 70 de lei/lună, la care se adaugă kimono-ul (40 de lei) și mănușile de protecție. O ședință durează o oră și jumătate, iar copiii fac între 2 și 3 antrenamente, la care se adaugă antrenamentele suplimentare în perioada competițională. Instructorii lucrează pe două grupe – începători și avansați –, iar metoda de predare este una dinamică. Pentru cei mai mici practicanți, instructorii găsesc soluții alternative cu jocuri de coordonare a mișcărilor și cu elemente de karate.
Teoria căreia i s-a dedicat profesorul Emilian Dudaș vorbește de mai multe dimensiuni spațiale ale Universului, suplimentare celor trei pe care le cunoaștem deja. Ne putem deplasa doar în față sau în spate, la stânga sau la dreapta, în jos sau în sus. Acestea sunt cele trei dimensiuni spaţiale ale Universului în care trăim. De ce doar un spațiu… tridimensional? „Teoria stringurilor, numită si teoria corzilor, este totuși o teorie matematică. Manifestările se produc la energii foarte mari, la distanțe foarte mici, la care nu s-a ajuns să se poată experimenta.
Deci nu se știe dacă se întâmplă în realitate, în natură. Trebuiesc făcute experiențe cu niște energii care sunt mult mai mari decât energiile actuale din acceleratoarele de particule existente. Acceleratorul de la Măgurele este foarte mic. (A fost construit după tehnologie americană şi a fost inaugurat în 1973, fiind modernizat în prezent). Cel de la Geneva este de departe cel mai mare. Americanii au vrut să facă unul și mai mare, dar au renunțat din motive strategice, după ce au cheltuit două miliarde de dolari. Bill Clinton a decis sistarea lucrărilor. S-a construit pe jumătate. Acum fac plantație de ciuperci în tunel. Trebuia să aibă circumferința de 40 de km. Cel de le Geneva are 27 de km.” În condițiile acestea, ideea că Universul s-a putut forma din mai multe dimensiuni, rămâne deocamdată la stadiul de… calcule teoretice.
Ce sunt de fapt stringurile?
Teoria existenței lor aduce noi și tulburătoare elemente în imaginea noastră despre lumea în care trăim. Această teorie întrunește speranțele multor fizicieni în realizarea marelui vis – care pornește încă de la Einstein – de a unifica cele două teorii fundamentale ale Universului, Mecanica Cuantică (teoria moleculelor, atomilor și a particulelor elementare), cu Teoria Generală a Relativității (teoria marilor structuri cosmice, unde forța dominantă este gravitația). În opinia profesorului Dudaș, teoria Stringurilor (teoria corzilor) înlocuiește particulele elementare cu minuscule corzi vibrante, ca elemente fundamentale din care s-a construit întregul Univers. „Le putem compara cu o coardă de vioară.
Vibrând, ea produce diferite sunete. Și fiecare sunet, fiecare notă, ar putea descrie câte o particulă. Este o Teorie care înglobează multe ingrediente importante din ceea ce înțelegem din Univers. Înglobează particule cunoscute, gravitația, toate interacțiunile fundamentale ale naturii și care ne-ar permite la un moment dat, sperăm, să unifice două teorii foarte importante, care nu par deocamdată să se combine bine: fizica cuantică și gravitația.”
În lumea celor bolnavi de cunoaștere
Am fost curios dacă temele de cercetare, privind dimensiunile ascunse ale Universului, sunt asemănătoare cu cele abordate de renumitul fizician englez Stephen Hawking, teoretician al originii universului şi unul dintre cei mai mari cosmologi contemporani, profesor la catedra de matematică de la Universitatea Cambridge. Și-a trăit mare parte din viață imoblizat într-un scaun cu rotile. A plecat din această lume pe 14 martie în acest an. „L-am cunoscut, normal! Diferența e relativ mică. Eu sunt mai mult pe particule elementare. Stephen Hawking, tot fizician teoretician, era mai mult pe gravitație, cosmologie. Un tip cu siguranță excepțional. Da! Deși era foarte ciudat…
Fiindcă la seminariile lui – el venea ca de obicei, cum l-ați văzut la televizor, cu calculatorul – nici nu știam dacă e treaz, dacă doarme sau gândește. Spre sfârșit nici nu mai mișca. Se zice că avea un laser pe retină. Pe calculator defilau caractere de litere și așa putea să comunice. Probabil că nu dormea, dar putea să fie și preînregistrat. La sfârșit i se puneau întrebări. La ultimul seminar la care am fost, îmi aduc aminte că i s-au pus trei întrebări. La primele două a răspuns după două-trei minute. La a treia, nu! Nu știu dacă s-a supărat, dar a fost pusă într-un mod în care omul respectiv i-a spus că înțelege că e greu să-i răspundă, dar un Da sau un Nu i-ar fi suficient. Poate că l-a vexat, l-a supărat!? În orice caz, Hawking n-a răspuns. Am așteptat 10-15 minute, după aia am plecat toți din sală.”
Competiția de a obține finanțări
Diferențe între învățământul românesc și cel franțuzesc există. Dar sunt și asemănări. „Am cursuri, am studenți. Partea de cercetare la noi înseamnă că eu am niște studenți în doctorate, stagiari în Master, și cea ce se cheamă post-doctoranți. Post-doctoranții sunt tineri care au terminat doctoratul, care au deja contracte pe 2-3 ani, pe ici pe colo în lume. Nu există acolo ca imediat după doctorat să prinzi post. Trebuie să mergi, în medie, 6-8 ani prin toată lumea, cu contracte temporare, în așteptarea pentru mai târziu a unui contract permanent. În acest interval, omul trebuie să publice lucrări de specialitate, prezentările la conferințe, impactul articolelor, ecoul activității lor în revistele științifice.
Dacă studenții lui au o prezentare rezonabilă. După aia urmează cercetarea propriu-zisă. O mare parte a timpului trebuie acordată și comisiilor din care trebuie să faci parte: de doctorat, de docenți, de posturi universitare, rapoarte, interviuri. În cercetare nu sunt foarte mulți bani. Sunt mai multe filiere cum ar veni, pentru a obține fonduri. Există o Agenție Națională de Cercetare care dă granturi și trebuie să faci aplicații. Sistemul a evoluat mult. Suntem aproape de cel american. Dar nu-i nimic perfect. Prinzi destul de greu o finanțare.”
Lipsa banilor ridică peste tot aceeași problemă. „Pe vremuri, erau la nivel de laborator anumite dotări care erau primite. Dotarea asta era împărțită pe persoane, aproape la nivel socialist. Dezavantajul era că unul care lucra foarte mult, lua la fel ca unul care nu făcea nimic. Acum facem cereri de granturi (proiecte cu fonduri nerambursabile), și ne obligă să le facem la nivel european, unde sunt bani mult mai mulți, dar mănâncă și mai mult timp. Iar dotările laboratoarelor au scăzut foarte mult pentru că există celelalte subfiliere. Cam două luni pe an stăm călare pe aceste cereri de finanțare. Personal este o chestie care îmi place mai puțin dar… nu poți fi altfel competitiv. Și este important ca lumea să știe ce facem noi, și pe ce cheltuim acești bani. ”
Bioenergia
Deschizi internetul și ești bombardat imediat de spamuri cu sfaturi despre sănătate, ameliorarea stărilor negative, a stresului. Afli ce sunt corzile Eterice, tot stringuri care pot fi tăiate, de modul cum te poate scăpa eliberarea energetică de traume sau teamă. Paranormalul este și el prezent. Ne raportăm la universul uman, și el o necunoscută. Adoni Dudaș zâmbește. „Astea sunt chestii mai complicate din punct de vedere al domeniului meu. Aplicațiile. Fizica este foarte simplă la nivel foarte mic, microscopic, și mare, macroscopic.
E ciudat, dar așa este. La nivel de particule elementare, la energii foarte mari, le înțelegem bine. La nivel de evoluția universului, iar se înțelege destul de bine. La nivel de un corp uman este extrem de complicat. De ce? Pentru că sunt sisteme extrem de complexe. Avem un număr enorm de elemente. Funcția creierului este extrem de complicată și de complexă. Am foarte mulți din colegi care s-au reprofilat. Mulți dintre studenții mei și doctoranți s-au îndreptat spre biofizică. Sunt chestii interesante, dar foarte dificile. Deocamdată fizica este destul de departe de a înțelege detaliile la ce înțelegem a fi empatie, telepatie, sentimente. Sunt totuși acele aproșuri, empirice să le zicem, relativ simple. Există evident fizica statistică privind relațiile sociale, modele. Am colegi care se ocupă de aplicații în economie, în aplicații la votare. Dar ce este conștiința și cum funcționează, este departe de ce putem face acum.” L-aș asemui pe profesorul Emilian Dudaș cu o carte, care abia așteaptă să fie luată de pe raft, deschisă și citită, cu pagini încă albe spre final, în care poți scrie și tu. Vorbește despre o lume aparent imaginară, un Univers care are și alte dimensiuni rămase încă ascunse percepției noastre. Calculele matematice indică existența lor. Este un om ca oricare altul. Poți trece pe lângă el pe stradă fără să-i dai atenție. În lumea științifică însă este o somitate.
Întâlnirea a durat puțin peste trei ore. Prea puțin la câte ar mai fi fost de spus și de aflat. Suficient timp însă, ca să-mi întăresc o convingere pe care mi-am format-o de-a lungul anilor. Un om, cu cât este mai dotat intelectual, mai umblat prin lume, cu atât este mai modest, mai rezervat în concluzii și se dă mai puțin important, conștient fiind că ceea ce spune și face ar trebui să vorbească de la sine. Emilian Dudaș nu refuză ideea de a ține o conferință despre dimensiunile necunoscute ale Universului, elevilor de la liceul unde a învățat, dacă i-ar fi solicitată.
No comment!
În 2013, profesorul Emilian Dudaş, care are cetăţenie română şi franceză, a primit Premiul Gay-Lussac-Humboldt pentru Cercetare și Royal Society International Exchanges Award 2017-2018 pentru activitatea sa de profesor. Este membru al Comitetului Consultativ al „Southern European Network in Mathematical and Theoretical Physics” și Membru al Science and Technology Facilities Council (STFC) al Marii Britanii. Este director de cercetare la Centrul Naţional de Cercetare Ştiinţifică (CNRS) din Franţa și membru al Centrului de Fizică Teoretică.
S-a încetățenit ideea că singura formă de luptă politică activă este cea a protestelor, că dacă vrei să schimbi ceva în țara asta, trebuie să ieși în stradă și să țipi. Cu cât mai multă gălăgie faci, cu atât mai mari sunt șansele ca scopul să fie atins.
Desigur, ideea este fantezistă pentru că nu poți construi ceva în timp ce singura ta cerință este să demolezi. Pentru că, vedeți dvs., în România protestele nu sunt aproape niciodată despre ceva ce se vrea să fie, ci mai mereu sunt despre ceva ce nu se mai dorește a fi.
„Jos Cutare”, „Anulați Chestia Aia”, „Interziceți Asta”, „Demisia” și așa mai departe. Nu am auzit vreodată protestatari strigând „Vrem un proiect de țară”. Eventual „Vrem salarii mai mari”, dar niciodată „Vrem ca politicienii să colaboreze pentru binele țării”. În fond, politica românească nu se face pe bază de cooperare, ci pe bază de dezbinare.
Atâta-i trebuie unui politician, să se afle că se consultă cu un coleg din cealaltă parte a spectrului politic pentru a lucra împreună la un proiect. Și nu e vorba doar de șefii săi politici care-l pot pedepsi pentru „trădare”; problema este că inclusiv alegătorii sunt convinși că nu există nici o scuză pentru așa ceva. De aici și ideea fixă a politicienilor noștri că atunci când ajung la Putere trebuie obligatoriu să le dea în cap la „ăilalți”, să-i demonizeze, să nu-i lase să-și revină.
La fel, ajunși în Opoziție, politicienii români înjură în toate felurile Guvernul. Și lumea aplaudă: «Da, mă, da’ așa trebuie să facă, pentru că menirea Opoziției este să ajungă la Putere». Am transferat conceptele economiei către politică; așa cum scopul unui afacerist este maximizarea profitului, am ajuns să considerăm că menirea unui politician este să preia frâiele guvernării, nu să slujească interesul public.
Nu vrem să ne dezvățăm de „tătucii” providențiali cărora să le pupăm papucul și, după cum încă mai credem în mâna invizibilă a Capitalismului, ne punem speranțele în mâna de fier a liderului politic capabil să stopeze corupția, să pună biciul pe leneși și să facă să curgă laptele și mierea la robinet.
Aplaudăm orice discurs care conține ideea că „numai noi putem să facem asta”, punem etichete celorlalți și trăim cu iluzia că, la capătul acestei călătorii, vom găsi rezolvarea tuturor problemelor. Într-o epocă în care ideologiile s-au risipit, partidele actuale nemailuptând să-și impună viziunea, ci ca să pună mâna pe ciolan, încă ne mai iluzionăm cu ideea că ar mai exista «stânga» și «dreapta», când, de fapt, alegerea nu mai există de multă vreme, singura doctrină de pe piață fiind neoliberalismul statului minimal.
– un plin de rezervor, mai scump cu 28 de lei față de începutul anului
Carburanţii s-au scumpit puternic în ultima perioadă, aproape pe nesimțite, astfel încât fenomenul nu s-a resimțit brusc la buzunare. Și asta pentru că scumpirile au fost făcute în mai multe reprize, evident, după ce comercianții de carburanți mimau acele ieftiniri de câțiva bani la litru.
Cert este că scumpirea a fost ceva mai accelerată, în special, în ultima săptămână, când preţul mediu al benzinei şi motorinei din România a crescut cu 14/16 bani pe litru (benzină/motorină). Numai că, de exemplu, în luna aprilie, prețurile carburanților auto crescuseră deja cu 13 bani/17 bani pe litru (benzina cu 2,4%, iar motorina cu 3,1%). Totul se întâmplă ca efect al scumpirii petrolului, în această lună, depășindu-se pragul de 80 dolari pe baril.
Prin urmare, în stațiile OMV Petrom (compania cu cea mai dezvoltată rețea de benzinării din țară), litrul de benzină standard se vinde cu 5,61 lei, iar cel de motorină normală, 5,76 lei. În schimb, prețul carburanților speciali a depășit demult pragul psihologic de 6 lei/litru, respectiv motorina Extra și benzina Extra, de 99.
Sunt prețuri record față de începutul anului (la toți carburanții), pentru că, să nu uităm, în februarie, benzina standard ajunsese să coste sub 5 lei litrul. Pentru un plin de carburant, șoferii plătesc acum cu circa 28 lei mai mult decât în luna ianuarie. Mai mult, în ultimul an, combustibilii s-au scumpit cu aproape 24%, mai ales după majorarea accizelor, în toamna trecută, şi a aprecierii cotaţiilor petrolului.
De altfel, scumpirile de acum de la pompele de la noi sunt cam pe același trend înregistrat de prețurile carburanților pe întreg continentul. Chiar și așa, carburanţii de la noi sunt încă sub media europeană (nefiind, însă și cei mai ieftini din UE, ungurii, bulgarii și polonezii având încă cele mai bune prețuri).
Partea proastă este că aceste scumpiri se adaugă la restul creșterilor de prețuri și tarife, înregistrate de la începutul anului, la produse și servicii, ceea ce contribuie, din păcate, la creșterea și mai mult a inflației. Potrivit datelor oficiale, în martie, s-a înregistrat cea mai mare inflaţie din UE, de 4%, măsurată ca indice armonizat al preţurilor de consum (IAPC), în timp ce, la nivelul aceleiași luni, media inflaţiei IAPC din UE a fost de 1,5%.
Ca o consolare, reamintim că, încă din toamna trecută, se pregătește, un monitor al prețurilor carburanților, care ar urma să fie funcțional anul acesta. În baza acestuia, posesorii de autovehicule vor putea verifica online unde vor putea găsi benzina și motorina cu cel mai bun raport preț-calitate.
Pe 31 mai, între orele 10.00 – 18.00, Palatul Copiilor Bacău pune stăpânire pe parcarea Selgros și dă drumul distracției. Buna dispoziție este obligatorie și ne provoacă imaginația pentru că evenimentul are ca slogan “Copil talentat … Copil la Palat”. Selgros va asigura logistica, iar prezentatorul evenimentului va fi cel care are greaua misiune de a întreține buna dispoziție. Pe scena amplasată în parcarea Selgros vor urca copiii de la toate cercurile din cadrul Palatului.
“Invităm copiii Bacăului să se bucure de ziua lor împreună cu noi! În parcarea Selgros, pe 31 mai 2018, va fi mare eveniment mare! Manifestarea are dublă semnificație: este un spectacol dedicat copiilor de ziua lor, dar și o zi importantă pentru noi. Pe 1 Iunie, Palatul Copiilor împlinește 62 de ani de la înființare, așa că va fi dublă petrecere”, declară Nela Dumea, director la Palatul Copiilor Bacău
În parcarea Selgros vor fi prezenți copiii de la Cercurile de muzică ușoară, pian și chitară, muzică populară, dans modern, teatru, cultură și civilizație, engleză, handbal, judo, protecția mediului, educație rutieră, sanitarii pricepuți, redacție presă, grafică și fotografie. Aceștia, îndrumați de profesorii coordonatori vor susține momente artistice, sportive și chiar științifice pentru a sărbători copilăria.
Copiii pot fi parte la toate aceste evenimente care se vor întâmpla în parcarea Selgros: concursuri de biciclete, competiții de handbal, de educație pentru sănătate, muzică și dans, demonstrații de judo, recitări de poezii. Surprize dulci vor fi la tot pasul, iar de acest capitol se va ocupa Selgros.