Se deschid trei ghișee pentru programările online la pașapoarte
Serviciul Pașapoarte îi încurajează pe băcăuani să se programeze online atunci când doresc să-și facă sau să-și schimbe pașaportul.
Începând cu 1 iunie 2018, la Serviciul Public Comunitar pentru Evidența și Eliberarea Pașapoartelor Simple din cadrul Instituției Prefectului județul Bacău, se va extinde activitatea de primire a cetățenilor solicitanți de pașapoarte care s-au programat online.
În vederea eliminării aglomerației se deschid trei ghișee destinate programării online. Depunerea cererilor pentru eliberarea pașapoartelor se va face exclusiv la aceste trei ghișee.
Rămâne deschis un ghișeu pentru programările efectuate pe baza sistemului de distribuire a bonurilor de ordine.
Astfel, băcăuanii au posibilitatea de a se programa în vederea eliberării pașapoartelor, accesând site-urile www.epasapoarte.ro și http://bc.prefectura.mai.gov.ro/pasapoarte/.
Ziua Copilului în Bacău
Municipiul Bacău în parteneriat cu Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Bacău și în colaborare cu C.O.S.R. prin Academia Olimpică Română – filiala Bacău și Inspectoratul Școlar Județean Bacău, organizează de Ziua Copilului Crosul „Ziua Olimpică”, la care sunt așteptați să participe 800 de copii și adulți.
Competiția sportivă se va desfășura între orele 09,00 – 12,00, pe tronsonul cuprins între Statuia lui Ștefan cel Mare – B-dul Nicolae Bălcescu – Calea Mărășești – până la Casa de Asigurări de Sănătate Bacău.
Municipiul Bacău sprijină financiar Crosul „Ziua Olimpică” cu suma de 16.700 lei și va asigura salubrizarea zonei după competitie.
Crosul nu este singurul eveniment dedicat Zilei Copilului, în Parcul Cancicov fiind organizat- între orele 09,00 – 16,00 – „ORĂȘELUL COPIILOR” de către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Bacău, eveniment la care sunt așteptați peste 500 de copii și părinți.
În Piața Tricolorului, Colegiului Național de Artă „George Apostu” Bacău va susține – între orele 13,00 – 19,30- un spectacol de muzică și coregrafie intitulat „O lume minunată”.
În Parcul Catedralei, Universitatea „Vasile Alecsandri” Bacău și Centrul de Informare Europe Direct Bacău, în colaborare cu Grădinița „Magic English” Bacău, organizează un concurs de desene pe asfalt, ce se va desfășura între orele 10,00 – 12,00.
Trafic rutier va fi restricționat în centrul Bacăului, pe tronsonul Statuia lui Ștefan cel Mare- Calea Mărășești, intersecție cu str. I.S. Sturza- Casa de Asigurări de Sănătate. Participanții la trafic sunt rugați să circule pe rute alternative.
Palatul Copiilor s-a dat în spectacol la Selgros
– 1 Iunie este zi cu dublă semnificație: Ziua Copilului și împlinirea a 62 de ani de la înființarea Palatului Copiilor -premergător acestei zile, membrii cercurilor din cadrul Palatului Copiilor au susținut un spectacol în care le-au arătat celor prezenți ce au învățat ei într-un an de zile
Parcarea magazinului Selgros din Bacău a fost animată joi, 31 mai, de muzică și voie bună. Muzica a început să răsune în boxe încă de la ora 10.30, pentru ca mai apoi, de la ora 11.00, să atragă mulțimea de curioși la spectacolul organizat de Palatul Copiilor Bacău în cinstea zilei de 1 iunie, Ziua Copilului.
Cei doi parteneri de proiect și-au unit forțele pentru al II-lea an consecutiv, reușind astfel să îmbine utilul cu plăcutul și să creeze pentru copii și însoțitorii acestora un mediu atractiv. Cei care au deschis seria reprezentanțiilor au fost copiii de la Cercul de Muzică ușoară, condus de prof. Claudiu Filip. Glasurile timide ale celor mici au căpătat profunzime pe măsura evoluției lor, interpreții fiind încurajați de pe margine de părinți, bunici și profesori.
Distracție pe mai multe fronturi
Au evoluat mai apoi copiii de la Cercul de dans, condus de prof. Radu Petrică, după care a venit rândul elevilor de la Cercul de muzică populară, coordonați de prof. Mihai Bârjoveanu, să însuflețescă atmosfera cu ritmurile săltărețe ale folclorului românesc. Pe scena spectacolului intitulat sugestiv “Copil talentat … Copil la Palat” au evoluat pe rând elevii de la cercurile de teatru, cultură și civilizație, engleză, handbal, judo, protecția mediului, educație rutieră, sanitarii pricepuți, redacție presă, grafică și fotografie.
Aceștia, îndrumați de profesorii coordonatori vor susține momente artistice, sportive și chiar științifice pentru a sărbători copilăria. În apropierea scenei sau în parcarea Selgros s-au desfășurat pe parcursul zilei concursuri de biciclete, competiții de handbal, de educație pentru sănătate, muzică și dans, demonstrații de judo și s-au recitat poezii. După fiecare reprezentație, copiii au primit din partea reprezentanților Selgros câte o surpriză dulce.
“Noi, în general, sprijinim tot ceea ce ține de activități cu și despre copii. Spectacolul de 1 Iunie este o acțiune benefică atât pentru Palatul Copiilor cât și pentru noi. Având experiența practică de anul trecut pot să spun că astfel de parteneriate reprezintă un câștig pentru toate părțile implicate”, declară Marius Ciobanu, director adjunct Selgros.
Nela Dumea, directorul Palatului Copiilor Bacău spune că a ales să organizeze acest spectacol pe 31 mai, pentru a nu le răpi copiilor din ziua lor liberă.
“Spectacolul pe care l-am organizat în parcarea Selgros se dorește a fi o încununare a rezultatelor obținute de copiii care frecventează cursurile organizate de Patatul Copiilor. Dacă elevii privesc spectacolul ca pe o distracție, sunt convinsă că profesorii văd activitatea ca pe o evaluare a competențelor. În prag de 1 Iunie putem spune că tragem linie și numărăm între 400 și 500 de copii care se manifestă din punct de vedere artistic și ethnic, pe ateliere de lucru”, declară Nela Dumea, director la Palatul Copiilor Bacău.
Tentație pentru negustori: Târgul vintage „Copiii și noi”
„Haideți să dăm în mintea copiilor”, ne îndeamnă Carla Popa, președinta Asociației pentru Promovarea Dezvoltării Personale (APDP) Bacău și organizatoare, pentru a VIII-a oară, a Târgului vintage „Copiii și noi”.
E vorba despre un eveniment caritabil ce va avea loc pe 1 iunie, de la ora 11, pe str. Prelungirea Bradului, nr. 135 B, mai exact în parcarea Selgros.
„Va fi o sărbătoare a copiilor, un cadou pentru ziua cea mai frumoasă a copilăriei, 1 Iunie. Veniți să ne copilărim târguind, povestind și admirând toate cele ce vor fi să fie. Pregătim frumoase momente artistice susținute de voluntari, alegem prin votul participanților «negustorul târgului» și anunțăm surprize interesante”, promite Carla Popa.
Copiii vor aduce de acasă jucării, cărți și dulciuri pe care le vor vinde adulților, apoi vor dona banii pentru susținerea unui proiect social.
Băcăuanii sunt invitați în „Orășelul Copiilor”
Parcul „Cancicov” va găzdui vineri, de la ora 10, o amplă manifestare dedicată, deopotrivă, copiilor și adulților – părinți, bunici, unchi – care sunt dornici de distracție: „Orășelul copiilor – Vreau să fiu om mare!”
Proiectul este derulat de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC), cu sprijinul primarului Cosmin Necula și al Consiliului Local Bacău. Ani la rând, „Orășelul Copiilor” a fost organizat doar iarna, înainte de sărbători, fiind decorat cu pitici, zâne, zmei etc.
Alegerea zilei de 1 Iunie e o premieră, la fel și conceptul. DGASPC își propune să explice copiilor, prin intermediul jocurilor, „care este rolul fiecărei instituții din oraș, importanța în implicarea socială și depășirea oricăror discriminări legate de etnie, gen, religie sau situație socială”, arată Marian Vătămănescu, purtător de cuvânt. Obiectivul final este „dezvoltarea unei bune și complete educații a tinerei generații în cât mai multe domenii ale vieții de zi cu zi.”
Parteneri în organizarea acestui eveniment sunt Asociația „Exploratori pentru viitor” – Filiala Moldova și Fundația KTS. În „Orășelul Copiilor” sunt așteptați peste 700 de participanți, elevi ai școlilor și grădinițelor din municipiul Bacău, dar și copii ce beneficiază de servicii de protecție specială oferite de DGASPC.
“Eu sunt mic, Pământu-i mare, de mine nevoie are’’
Pofesoarele și educatoarele Antoneta Apetrei (coordonator), Daniela Andronic, Alina Mănăilă, Maria Pintilie, Floricica Lica, Nicoleta Pascaru și Ioana Fîntînariu, de la grădinițele din structura Școlii Gimnaziale “Ștefan cel Mare” Buhuși, au gestionat proiectul ,,Împreună facem școala mai prietenoasă’’. În parteneriat cu UNICEF România, accentul a fost aşezat pe activitatea „Eu sunt mic, Pământu-i mare, de mine nevoie are’’.
Elevatul demers educațional a cunoscut două etape. Mai întâi, preșcolarii au vizionat documentare cu teme ecologice, au participat la activități care vizau problematica materialelor reciclabile, au realizat lucrări plastice pe această temă. În etapa a doua, vedetele au fost imaginaţia și creativitatea copiilor. Îndrumaţi de educatoare, părinți și bunici, copiii au confecționat costume din materiale reciclabile. Joi, 31 mai, a fost o sărbătoare de poveste, ca avanpremieră la Ziua Copilului.
Aplaudați de părinți și rude, de invitați sosiți de la diferite instituții şi firme, de reporteri TV, preşcolarii acestor grădiniţe au oferit o minunată paradă în care au prezentat rezultatele activității lor creative. A urmat, firesc, și o festivitate de premiere sponsorizată generos de Consiliul Local Buhuși și Oficiul pentru Protecția Mediului. Diplome, cărți, dulciuri…
În final, copiii au mai primit și un premiu special: o invitație la spectacolul de astăzi, 1 Iunie, din centrul orașului – unde vor încânta, printre altele, un flashmob, un moment-surpriză de dans modern, un elicopter care va lansa fluturași cu mesaje interesante –, dar și la alte manifestări grozave pe care le va gestiona Casa de Cultură.
Poliția în acțiune
Armă ridicată de poliţişti
La data de 30 mai a.c., polițiștii Serviciului Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase au depistat la locuinţa unui tânăr de 29 de ani, din comuna Poduri, o armă neletală, respectiv un pistol de calibru 9 mm şi 70 de cartuşe, deţinute fără respectarea condiţiilor legale.
Din verificări a rezultat că tânărul ar fi polizat seria armei.
Pistolul şi cartuşele au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.
Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi contrabandă calificată.
3000 de pachete de ţigări de contrabandă confiscate de poliţişti
Poliţiştii Serviciului Rutier au confiscat 3000 de pachete de ţigarete de contrabandă, de la doi bărbaţi, de 28 şi 41 de ani, depistaţi în trafic. Aceştia au fost reţinuţi.
La data de 30 mai a.c., poliţiştii Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău au oprit pentru control, pe D.N. 2, în comuna Răcăciuni, doi bărbaţi, unul de 28 de ani, din judeţul Giurgiu şi altul de 41 de ani, din judeţul Constanţa, care se deplasau cu un autoturism.
În urma controlului, polițiștii au depistat în autoturism 60.000 de ţigarete, netimbrate şi fără documente de provenienţă.
Cazul a fost preluat de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău care au ridicat în vederea confiscării suma de 1470 de lei găsită asupra bărbaţilor.
Țigaretele, în valoare de 33.600 de lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar cei în cauză au fost reținuţi de polițiști pentru 24 de ore, urmând a fi prezentaţi Parchetului cu propuneri legale.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere în afara antrepozitului fiscal a produselor accizabile, supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, peste limita a 10.000 de ţigarete.
Bărbat reţinut de poliţişti pentru distrugere
Polițiștii din Oituz au depistat un bărbat de 63 de ani, din localitate, bănuit că ar fi distrus cu un topor o parte din gardul proprietatea surorii sale.
Poliţiştii au stabilit că bărbatul, în urma unui conflict cu membrii familiei, ar fi distrus o porţiune din gardul locuinţei.
Bărbatul a fost depistat şi identificat de poliţişti care au întocmit dosar penal şi continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere.
Bănuitul a fost reţinut de poliţişti pentru o perioadă de 24 de ore şi urmează a fi prezentat instanţei cu propuneri legale.
Accident rutier pe DN 12A
La data de 30 mai a.c, în jurul orei 20.00, poliţiştii rutieri au fost sesizaţi cu privire la producerea unui eveniment rutier soldat cu o victimă.
Din cercetări a rezultat că, în timp ce un bărbat de 62 de ani, din Târgu Ocna conducea un autoturism pe DN 12 A, a pierdut controlul autoturismului şi a intrat în coliziune cu un copac.
Din impact a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto care a rămas internat la Spitalul Oneşti.
Bărbatul nu a putut fi testat alcoolscopic, însă i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
Reţinut de polițiști pentru furt
La data de 30 mai a.c., polițiști din cadrul Secţiei 2 Poliţie Bacău au depistat un tânăr de 17 ani, bănuit de comiterea infracţiunii de furt.
Din cercetări s-a stabilit că, în perioada 24- 29 mai a.c., tânărul ar fi profitat de neatenţia angajaţilor unor societăţi comerciale din Bacău şi ar fi sustras trei telefoane mobile şi o bicicletă.
Tânărul a fost reţinut de poliţişti şi urmează a fi prezentat parchetului cu propuneri legale.
Crimă la Gârleni
Anchetă în comuna Gârleni, unde un bărbat de 57 de ani ar fi fost omorât cu un topor.
Bănuită de comiterea faptei ar fi o femeie de 61 de ani, iubita celui decedat, care a fost dusă la audieri.
Potrivit martorilor, aceasta ar fi mers la locuinţa bărbatului unde s-ar fi întâlnit şi cu fostul soţ şi ar fi avut loc o altercaţie între ei.
A intrat apoi în casă cu bărbatul de 57 de ani şi acolo l-ar fi lovit cu toporul în cap.
Cazul a fost sesizat autorităţilor, iar în zonă au ajuns mai multe echipaje de poliţie.
Noii licurici
Observ o schimbare de abordare la nivelul presei românești și a liderilor de opinie, care au decis să-și schimbe „licuriciul”. Nu vorbesc despre adulatorii soluției germane a UE, ci de cei care ne prezentau cât lapte și miere o să ne aducă nouă colaborarea cu SUA pe axa București-Londra-Washington, axă de care știam numai noi, evident.
Așadar, începem să aflăm cât de minunat este Israelul, ce forță militară are și cât de bine o să ne fie nouă ca aliat al acestui stat. Toți cei care ne vâră pe gât alianța cu Israelul se fac că uită de masacrele din fâșia Gaza, de intoleranța etnică practicată la nivel guvernamental și de maniera brutală în care agenții acestui stat ucid persoane considerate indezirabile în toată lumea.
Dar, hei, avem o nouă găselniță, mai ales că liderul partidului de guvernământ a avut o epifanie și se ține strâns de ideea că plătind bine armament american și consultanță israeliană, va scăpa de pușcărie. Că am fi prieteni cu statul Israel nu e nici o problemă, am avut, de-a lungul ultimelor decenii relații cât se poate de bune. În acest context nu relațiile de prietenie româno-israeliene, care nu mai trebuie demonstrate, contează, ci contextul.
Pentru că România a avut relații bune și cu palestinienii și a purtat negocieri pentru normalizarea relațiilor dintre cele două părți. Scamatoriile diplomatice ale președintelui american amenință, însă, echilibrul tot mai precar al situației din Orientul Mijlociu. Din cauză că România a ajuns să asculte mai mult de Washington decât de Bruxelles, uraganele stârnite de abordarea americană a situației din Orient ne pot atinge și pe noi.
Dar, iarăși, asta nu este întreaga imagine. Ci faptul că România se aliază tot mai mult cu SUA în detrimentul UE. Nu că din alianța cu UE am fi avut foarte mult de câștigat, chit că măcar faptul că românii pot munci în afara țării a redus presiunea în țară.
Dar de la SUA, în afară să ne vândă arme din belșug și să ne trimită drept carne de tun în războaiele sale, nu ne putem aștepta la nimic altceva. Și, evident, o să vină argumentul că trebuie să ne protejăm contra amenințărilor Rusiei. Chiar dacă aceste amenințări mai trebuie și demonstrate, să nu uităm că făcând parte dintr-o alianță defensivă, cum se presupune că ar fi NATO, nu înseamnă că am fi obligați să sprijinim această alianță când atacă alte state.
Ar fi bine să ne uităm în trecut ca să nu mai repetăm greșeala care am făcut-o atunci când NATO s-a apucat să bombardeze Iugoslavia.
O nouă stație de taxi amenajată la Autogară
Primăria Bacău a dat în folosință o nouă stație de taxi. Aceasta a fost amenajată pe terasa Autogării Bacău și are 10 locuri de parcare pentru taximetre. Noua parcare rezolvă astfel două probleme: solicitarea taximetriștilor cu privire la amenajarea unor locuri de parcare și fluidizarea circulației cerută de polițiștii de la rutieră.
„Este un proiect mai vechi al municipalității conceput în baza unui studiu de trafic. Stația pentru taxiuri rezolvă astfel lipsa locurilor de parcare pentru aceste mijloace de transport și fluidizează circulația rutieră în zona respectivă”, declară Constantin Scripăț, viceprimar al municipiului Bacău.
„A existat un diferend mai vechi cu cei de la Autogară, în sensul ca acea suprafață ne aparținea. Acum am amenajat ceea ce se vede, dar nu ne vom opri aici, vom conitua sa amenajăm întreaga zonă”.
Cosmin Necula, primarul municipiului Bacău
Primăria Bacău intenționează pe viitor să amenajeze o parcare mai mare în locul fostelor ateliere școlare ale Colegiului Tehnic „Anghel Saligny” Bacău, aflate în ruină, în vecinătatea Autogării. În prezent se duc discuții la nivel administrativ între Ministerul Educației Naționale și Primăria Bacău cu privire la transferul acelui teren din proprietatea MEN către municipalitatea băcăuană.
DSP Bacău nu a putut stabili de la ce li s-a făcut rău copiilor de la Şcoala Dofteana
Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Bacău a încheiat verificările făcute după ce 27 de copii de la Şcoala Generală Dofteana au ajuns la spital, în data de 21 mai, pentru că au început să se simtă rău la cursuri şi au acuzat dureri de burtă, vărsături şi greaţă. În urma anchetei, DSP nu a putut stabili de la ce anume li s-a făcut rău.
„Deoarece la niciunul dintre copiii prezentaţi în unităţile spitaliceşti nu au putut fi recoltate probe biologice (lichide de vărsătură, scaun) pentru a determina un agent patogen ce a generat îmbolnăvirea, nu poate fi stabilită legătura dintre produsele consumate şi îmbolnăvire. Compartimentul Supravegherea şi controlul bolilor transmisibile din cadrul DSP Bacău a dispus, în acest context, următoarele măsuri: supravegherea clinico-epidemiologică a focarului timp de 10 zile de la ultima izolare şi legătura permanentă cu spitalele din teritoriu, pentru informare operativă în cazul apariţiei altor cazuri”, a declarat Anda Dumitrescu, purtător de cuvânt la DSP Bacău.
În ziua respectivă, copiii mâncaseră sandviş, în cadrul unui program care se derulează în unitatea de învăţământ pentru cei peste 400 de elevi înscrişi, bomboane servite de colegii care îşi serbau onomastica, dar şi alte produse cumpărate de ei din comerţ.
Prin urmare, cei de la DSP au făcut verificări şi la unităţile de la care au consumat copiii produse alimentare. Este vorba despre unitatea de catering din Dofteana, care distribuie sandviş-uri în cadrul Programului – pilot de acordare a unui suport alimentar pentru preşcolari şi elevi, unde „au fost constatate abateri de la normele specifice şi s-au stabilit măsuri conform Legii 95/2006, Republicată şi termene de remediere (n.r. – fără să se precizeze despre ce abateri este vorba).
La testele efectuate la nivelul unităţii (apă, personal) nu s-a constatat încărcătură microbiană care să poată genera îmbolnăviri”, mai spune Anda Dumitrescu.
Un alt control a fost făcut şi la o unitate de desfacere aflată în vecinătatea şcolii şi de unde copiii cumpără frecvent produse alimentare (dulciuri). Aici s-ar fi constatat ca abatere „neasigurarea de către angajatori din orice domeniu de activitate, public şi privat, (…) a controlului medical periodic al lucrătorilor” şi s-a aplicat o amendă de 1.000 de lei.
Reamintim că, din totalul elevilor preluaţi de echipajele medicale, 23 au ajuns la Spitalul din Oneşti, diagnosticul pus fiind de sindrom dispeptic, gastroenterocolită, iar 4 la Spitalul Moineşti, cu diagnostic de indigestie, colică abdominală, şi niciunul nu a rămas internat.
Zeci de băcăuani au reclamat abuzurile firmelor de asigurare
Băcăuanii știu că au drepturi și acționează ca atare, inclusiv când le sunt încălcate de firmele de asigurare. Astfel, potrivit Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), instituția care de cinci ani reglementează și monitorizează inclusiv piața asigurărilor, numai în 2017, au fost înregistrate în total 92 petiții primite de la asigurați/păgubiți al căror domiciliu/sediu social se află în județul Bacău.
Dintre acestea, 84 au fost înregistrate în sectorul asigurărilor (în scădere cu 75% față de anul precedent când au fost făcute…340 de reclamații) și 8 pentru piața pensiilor private (jumătate față de câte reclamații au fost făcute în 2016). În mod evident, reclamațiile au vizat segmentul asigurărilor auto (RCA și CASCO), în principal pe instrumentarea dosarelor de daună.
„Sesizările petenților pentru piața asigurărilor – reasigurărilor au vizat în principal, plata parțială sau neplata despăgubirilor/valorilor de răscumpărare (în proporție de 50%), precum și nerespectarea prevederilor condițiilor contractuale / Normelor ASF (24%), recalcularea valorilor de despăgubire/răscumpărare etc”, ne-au transmis reprezentanții ASF.
Potrivit aceleiași surse, cele mai multe reclamații au fost făcute la adresa societăților de asigurare Euroins SA, City Insurance SA, Asirom VIG SA, Omniasig VIG SA, Uniqa Asigurări SA, Fondul de Garantare, firme care au cumulat, în perioada analizată, un procent de 83% din numărul total de petiții adresate ASF de către petenții din județul Bacău.
„Dintre cele 84 petiții primite pe piața asigurărilor în anul 2017, un număr de 48 de petiții (57%) au fost finalizate în favoarea petenților, solicitările având legitimitate și cadru legal de soluționare, 20 de petiții (24%) au fost constatate ca neîntemeiat formulate sau asupra cărora ASF nu a avut capacitatea de intervenție în aplicarea legislației actuale, iar 16 petiții (19%) au fost clasate potrivit prevederilor legale și procedurilor interne ale ASF”, au precizat reprezentanții Autorității.
În ceea ce privește piața pensiilor private, 6 plângeri a fost finalizate în favoarea petenților (la acestea s-au putut determina soluții favorabile, întemeiate legal, la care ASF a avut temei cadrul normativ corespunzător rezolvării disputei dintre părți, realizând demersurile legale în acest sens), iar 2 petiții au fost clasate potrivit prevederilor legale și procedurilor interne ale ASF.
O profesoară din Oneşti a fost laureată cu Premiul Mentor pentru Excelenţă în Educaţie
Un succes deosebit, obţinut la Gala Premiilor Mentor pentru Excelenţă în Educaţie, încununează activitatea de zi cu zi a cadrelor didactice din învăţământul băcăuan. Astfel, profesoara Lenuţa Basoc, de la Colegiul Naţional “Dimitrie Cantemir” din Oneşti a primit în cadrul unei festivităţi care a avut loc la Bucureşti unul din cele 10 premii Mentor pentru Excelenţă în Educaţie, acordate de către Fundaţia Pentru Comunitate.
Aceste premii răsplătesc cadrele didactice ce descoperă şi sprijină talente, ce devin adevărate modele în comunităţile locale, pe care le reprezintă cu succes în lume şi este de remarcat că profesorii premianţi au fost selectaţi dintre 216 nominalizări. Ca profesoară de fizică Lenuţa Basoc “a descoperit” mulţi elevi fascinaţi de această ştiinţă, ce acum au absolvit ori urmează instituţii de învăţământ din România şi universităţi de prestigiu din lume, unde au obţinut numeroase performanţe.
“Elevii sunt pentru mine «familia de la şcoală!» Este o lume a tinerilor fascinantă, plină de griji, de emoţii şi de speranţe. Practic, noi profesorii trăim alături de ei toate emoţiile… Având relaţii de colaborare şi încredere cu elevii, eu îi încurajez să îşi propună scopuri înalte, realizabile, să se formeze şi să se autodepăşească continuu”, a declarat prof. Lenuța Basoc, la festivitatea ce a avut loc la Bucureşti.
Ea a mulţumit elevilor cu care a lucrat de-a lungul anilor (mulţi dintre ei fiind “absolvenţi de Oxford”). Pentru faptul că “îşi închină viaţa muncii susţinute şi dragostei infinite pentru elevi şi pentru nobila profesie de profesor”, la obţinerea acestui premiu Lenuţa Basoc a fost felicitată la Oneşti de către cadrele didactice, de actuali şi de foşti elevi ai săi. “Consider că activitatea Fundaţiei Pentru Comunitate (înfiinţată în anul 2008 la Cluj cu scopul de a recunoaşte valoarea muncii educaţionale), este necesară şi benefică în societatea românească actuală”, a declarat prof. Lenuţa Basoc.
An de an această profesoară de la Colegiul Naţional “Dimitrie Cantemir” are din rândul elevilor săi participanţi la Olimpiada Naţională de Fizică, ce luptă pentru obţinerea rezultatelor de prestigiu. Mai mult, Ştefan Dolteanu, un fost olimpic oneştean, pregătit de prof. Lenuţa Basoc, a făcut parte din lotul României ce a participat între 6 şi 12 mai 2018 la Hanoi (în Vietnam) la Olimpiada Internaţională de Fizică a ţărilor asiatice. Aici, olimpicii României au cucerit patru medalii de aur, una de argint, una de bronz şi două menţiuni.
“Fizicienii” de la Colegiul Naţional “Dimitrie Cantemir” din Oneşti (coordonaţi de profesorii Lenuţa Basoc, Costin Ionuţ Dobrotă şi Neculai Sandu) participă cu succes şi la puternicele concursuri naţionale de fizică.
Fotbal/ Juniori: LPS Bacău, campioană județeană la U15
Așteptarea a luat sfârșit! LPS Bacău a reușit să spargă gheața, cucerind din nou un titlu județean la Under 15. Încununarea a venit în 2018, însă drumul echipei antrenate de Dan Crețu a început în urmă cu patru ani.
„Dacă la acea vreme aș fi spus cuiva că voi câștiga campionatul județului Bacău cu această echipă la nivel de U15, n-aș fi fost crezut în ruptul capului”, a declarat profesorul Crețu, care a format un grup unit („nu mi-a plecat niciun jucător în toți acești ani, dimpotrivă, am adus plus-valoare”), cu o disciplină de fier și cu un crez al muncii ce a dat, în final, roade.
„Copiii au înțeles că, zilnic, trebuie să dea maximum la antrenamente, părinții mi-au acordat întreg sprijinul, iar conducerea liceului, prin domnul director Dragoș Furdu, a creat condiții optime pentru performanță. Totodată, am insuflat și jucătorilor dorința de auto-depășire, care mă animă ca antrenor”, a declarat Dan Crețu, fost vice-campion național în anii ’80 cu CSȘ Bacău și campion național la Centrele Olimpice Viitorul în 1990.
Titlul județean la Under 15 constituie doar o etapă de tranzit pentu echipa LPS Bacău, care se pregătește acum să ridice ștacheta cu ocazia fazei zonale de la Suceava. Băcăuanii fac parte din grupa B, alături de Poli Iași și Junior Galați. „E o grupă grea, dar noi avem încredere în forțele noastre”, a spus Dan Crețu, care are la dispoziție următorul lot de jucători: Ștefan Cucu, Ryann Ivan, Cristian Farcaș- Mihai Jitaru, Marius Dumitru, Andrei Vârlan, Antonio Toader, Valentin Moraru, Mircea Muraru, Tudor Meluță, Narcis Timpu, Alex Protopopescu, Denis Hristea, Denis Buhucianu, Florin Cioca, Ricardo Iacob, Mihai Lupu, Mattia Rotaru, Angelo Ionașcu, Roberto Matei, Rareș Grigoraș, Tudor Negoiță, Cătălin Irimiea, Narcis Chișăreanu, Cosmin Codreanu, Ștefan Bălăiță și Andrei Cot.
Tenis / Turneul Municipiului Bacău: Surprize şi confirmări
Este un fapt deja dovedit, turneul de tenis Romania Futures de la Bacău nu prieşte favoriţilor. Calculele seci, matematice, sunt răsturnate zilnic de rezultatele de pe terenurile bazei SCM. Astfel, a venit rândul favoritului nr. 3, egipteanul Youssef Hossam, să părăsească turneul, acesta fiind învins de românul Edris Fetisleam cu un sec 2-0 (6-2, 6-1).
De asemenea, spaniolul Jordi Samper-Montana, cap de serie nr. 5, a fost nevoit să se recunoască învins de către americanul Ulises Blanch în două seturi: 6-2, 6-4. Favoritul nr. 1 al turneului, argentinianul Hernan Casanova a fost nevoit să se întrebuinţeze la maxim ca să-l poată învinge pe Alexandru Luncanu, venit din calificări.
Lui Casanova i-au fost necesare trei seturi (6-7, 6-3, 6-3) şi mai bine de două ore şi jumătate de joc intens ca să-şi asigure victoria.
Cât despre jucătorii de tenis băcăuani înscrişi în competiţie, din păcate, Bogdan Manole, aflat la primul său turneu de acest gen, a cedat în faţa mult mai experimentatului Bogdan Apostol, fiind învins cu scorul de 2-0 (6-1, 6-2).
În ultimul meci de simplu al acestei zile, Alexandru Manole, fratele mai mare al lui Bogdan, l-a învins pe mai-titratul său competitor, argentinianul Franco Agamenone, reuşind să „repereze” onoarea Bacăului în două seturi, 6-2, 6-1. În competiţia de dublu-masculin, bătălia pentru trofeu se dă deja pentru calificarea în semifinalele competiţiei.
Din păcate, reprezentantul Bacăului, Petru Berdilă a părăsit turneul împreună cu compatriotul său, Eugen Durnescu, după ce au fost învinşi de perechea Gabor Borsos (Ungaria) – Gonzalo Escobar (Ecuador) cu scorul de 2-0 (6-4, 6-2).
Medalie de aur dedicată băcăuanilor
Cunoscutul colecționar băcăuan Mihai Ceucă se numără printre medaliații cu aur a recentei expoziții dedicată împlinirii a 100 de ani de la terminarea Primului Război Mondial, Zilei Eroilor Neamului și Centenarului Marii Uniri organizată în municipiul Bistrița.
Exponatul său de cărți poștale ilustrate de epocă intitulat „Ferdinand I, Regele României Mari” a fost apreciat atât de vizitatori, cât și de membrii juriului pentru valoarea pieselor care evocă viața și activitatea politică a Regelui Întregitor. „Dedic această medalie băcăuanilor care m-au susținut și încurajat” – a declarat colecționarul.
În anul Centenarului Marii Uniri, asociațiile filatelice din țară au decis să omagieze eroii Unirii prin mai multe expoziții programate în marile orașe. Între acestea, expoziția filatelică națională „Virtus Romana Rediviva” din județul Bistrița-Năsăud, ajunsă la cea de a XI-a ediție, a reunit 39 de exponate din toate clasele filatelice și a fost prezentată publicului din municipiile Bistrița și Năsăud.
Dovadă a prestigiului de care se bucură organizatorii bistrițeni stă, pe lângă numărul mare de exponate prezentate, valoarea și înalta ținută grafică a colecțiilor care au fost apreciate cu un număr record de zece medalii de aur.
Exact acum un an, la expoziția filatelică națională „Virtus Romana Rediviva” din municipiul Bistrița, organizată cu ocazia împlinirii a 140 de ani de la proclamarea Independenței de stat a României, exponatul colecționarului Mihai Ceucă „Oficiul poștal Bacău – istorie poștală 1858-1948”, a fost premiat tot cu o medalie de aur.
Noutăți privind investițiile în infrastructura de transport
Președintele Sorin Brașoveanu a prezentat în fața consilierilor județeni, la ședința din mai, ultimele date privind investițiile în infrastructura de transport. „Pe drumul național 12 A, Comănești-Asău-Agăș-Brusturoasa-Palanca-Ghimeș Făget continuă lucrările și sperăm ca în șapte-opt luni să se ajungă la limita cu județul Harghita.
De asemenea, au fost semnate contractele cu Direcția Regională pentru a începe lucrările dinspre Bacău spre Onești, până la Poiana Sărată și limita cu județul Covasna. După un blocaj de vreo 2-3 ani, determinat de contestații, în sfârșit s-a încheiat contractul și Bacăul a primit 8 km de parapeți care vor fi montați în primul rând pe DN 11, spre Onești. Și pe DN 2F spre Vaslui, unde rămăseseră 7 km, vor fi continuate lucrările de asfaltare”, a spus Sorin Brașoveanu.
El a adăugat că pentru aceste investiții trebuie să mulțumească Guvernului, lui Lucian Șova, actualul ministru al Transporturilor, dar și ministrului Răzvan Cuc, care a aprobat lucrările.
Președintele CJ a vorbit și despre drumurile județene, modernizate prin POR, pentru care sunt 19 ofertanți. „Comisia face evaluarea tehnică, urmează evaluarea financiară, însă va mai dura deoarece documentația e destul de stufoasă, fiecare ofertant fiind o asociere de firme”, a explicat Sorin Brașoveanu. Dintre investițiile prinse pe PNDL, urmează să intre în execuție sectorul Răcăciuni-Ciucani, pentru DJ 123 Dărmănești-Valea Uzului se așteaptă validarea, iar pentru celelalte se lucrează la documentația de atribuire.
Turnul nou, funcțional în august
Și în privința Aeroportului, veștile sunt bune: recepția a avut loc, iar acum se face transferul activităților din turnul de control vechi în cel nou și se lucrează în paralel. Dacă nu vor fi probleme, Romatsa va urgenta operațiunea.
„Asta este și rugămintea noastră, să nu prelungească mai mult de luna august pentru ca noi să putem finaliza parcarea pe timp favorabil. Pentru strada Aeroportului, realizată în asociere cu Primăria Bacău, documentația este trimisă la validare și așteptăm rezultatul. E aproape finalizată și documentația pentru cererea de finanțare a pistei și urmează ca în iulie să demarăm licitația”, a precizat Sorin Brașoveanu.
Îmbucurător este și faptul că Aeroportul Bacău a primit aviz favorabil din partea Comisiei Europene pentru a beneficia de compensații publice în valoare de 57 de milioane de euro, sumă care ar acoperi o mare parte din costurile investițiilor.
Internet vs. pornografie
Sunt din ce în ce mai frecvente situațiile în care adolescentele din ziua de astăzi devin victime ale șantajului pornografic. E drept că unele se afișează cu bună știință, altele o fac din teribilism, iar cele mai multe fete devin vedete pe internet afișându-și nuditatea fără a se gândi vreo clipă la repercusiuni.
Mulți din părinții de fete nu știu să gestioneze astfel de situații, pentru că fie nu o cunosc, fie nu au acces la internet, fie nu se gândesc vreo clipă că fiica/fiicele lor ar putea fi în stare de vreo faptă similară. În era tehnologiei și într-o viață guvernată de atâtea libertăți este greu să fii părinte. Mai ales părinte de fată/fete pentru că, nu-i așa, pericolul de a fi traficate, vândute sau exploatate sexual este mai mare decât în cazul băieților.
Am vorbit de multe ori cu oameni care lucrează în învățământ, profesori de gimnaziu și de liceu, iar de la ei am înțeles că adolescenții au perioadele lor în care nu se mai înțelege nimeni cu ei. Mulți o iau razna pe la 15 – 16 ani, vârstă la care se descoperă. Cred că se îndrăgostesc, nu mai învață, suferă din dragoste, nu se mai înțeleg cu părinții, pleacă de acasă și vor să devină independenți. Fetele, din dorința de afirmare intră în anturaje dubioase.
Altele, devin sclavele internetului. Prietenii virtuali le urmăresc fiecare mișcare, le află vulnerabilitățile și așa ajung să le exploateze. Iar puterea de convingere a bărbaților le transformă. Cu un compliment bine plasat, cu propunerea trimiterii unei fotografii pentru a se cunoaște mai bine, se ajunge imediat la șantaj. Printr-o poveste similară a trecut și o tânără din Bacău. Norocul ei a fost că mama s-a prins la vreme că i se întâmplă ceva nefiresc. Fata i-a mărturisit acesteia prin ce trece, iar lucrurile au ajuns în instanță.
Mulți ar spune că doar fata este vinovată, că ea l-a provocat pe băiatul de 17 ani care a șantajat-o mai apoi și care a distrubuit pe internet fotografii compromițătoare cu ea din albumul să ne cunoaștem mai bine. Familia fetei a avut câștig de cauză și a cerut daune morale, însă, câte astfel de nefericite situații au rămas fără ecou pentru că părinții nu au știut ce se întâmplă!?!


























