luni, 29 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 2406

Agăș: Un biciclist neatent a fost accidentat

    La data de 10 iulie a.c., în jurul orei 08.00, poliţiştii au efectuat cercetări pentru a stabili împrejurările producerii unui eveniment rutier în urma căruia o persoană a necesitat îngrijiri medicale.

    Din primele verificări a rezultat că un bărbat de 71 ani, din comuna Agăş, în timp ce conducea un autoturism pe D.N. 12A, în interiorul localităţii Preluci, a surprins şi accidentat un tânăr de 16 ani, din comuna Agăş, care conducea o bicicletă în faţa sa, a schimbat direcţia de deplasare spre stânga pentru a intra în curtea unui imobil, fără a se asigura şi semnaliza corespunzător această manevră.

    În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a biciclistului care a fost transportat la Spitalul orăşenesc Comăneşti unde a rămas internat şi urmează a i se recolta mostre biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.

    Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

    În cauză poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

    Cum au rămas doi adolescenți fără telefoane mobile

      La data de 10 iulie a.c., în jurul orei 15.30, poliţiştii oraşului Comăneşti au fost sesizaţi cu privire la comiterea unei infracţiuni de furt.

      Din verificările poliţiştilor s-a stabilit faptul că doi tineri de 17 ani din comuna Ghimeş-Făget şi unul de 15 ani, din comuna Agăş în timp ce se aflau pe peronul staţiei C.F.R. Comăneşti au intrat în discuţii cu doi tineri necunoscuţi, după care au convenit să se deplaseze toţi într-un parc din apropiere.

      Cu ocazia discuţiilor purtate între aceştia pe tema intermedierii unor telefoane mobile, cei doi necunoscuţi au profitat de naivitatea şi neatenţia tinerilor şi le-au sustras telefoanele mobile personale precum şi suma de 500 de lei avută asupra lor.

      În urma activităţilor specifice efectuate, poliţiştii au reuşit identificarea a doi tineri de 23, respectiv 20 de ani, ambii din oraşul Comăneşti, bănuiţi de comiterea faptei.

      La momentul depistării celor doi tineri, telefoanele mobile erau valorificate, iar suma de bani cheltuită pe băuturi alcoolice şi produse alimentare. Cu ocazia extinderii cercetărilor s-a reuşit recuperarea telefoanelor mobile în cauză şi urmează a fi predate părţilor vătămate.

      Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

      Orașele Baia Sprie și Târgu Ocna s-au înfrățit

        Orașele Baia Sprie și Târgu Ocna s-au înfrățit recent. Unul dintre segmentele pe care vor colabora este cel cultural-istoric.

        Polițiști, la școala de vară din Parohia Șerbănești

          În perioada 02-12 iulie a.c., timp de zece zile, în Parohia Șerbănești are loc cea
          de-a treia ediție a activităților de tip școala de vară în cadrul Centrului Educațional Didascalos.

          Părintele paroh coordonează activitățile acestui proiect pentru copiii nevoiaşi din Bacău, pentru a le oferi, pe lângă o masă caldă, și un program de activități educative, în care sunt implicați voluntari dar și reprezentanți ai instituțiilor publice.

          Astfel, la data de 11 iulie a.c., polițiștii de prevenire din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău, alături de colegii lor de la Serviciul Criminalistic, Serviciul Rutier și Serviciul pentru Acțiuni Speciale au fost prezenți în mijlocul copiilor şi au purtat discuții despre cum să fie mereu în siguranță și despre cum să nu fie implicați în diverse infracțiuni.

          Cei peste 200 copii cu vârsta cuprinsă între 7 și 16 ani, pentru început au făcut cunoștință și l-au vazut în acţiune pe câinele poliţist ABI, au adresat poliţiştilor întrebări despre activitatea pe care acesta o desfăşoară şi modalitatea în care sunt prinşi infractorii cu ajutorul lui.

          Ulterior, copiii au fost împărţiţi pe laboratoare astfel încât fiecare echipă să poată vedea materialele pregătite special de către poliţişti pentru ei.

          Poliţiştii Serviciului pentru Acţiuni Speciale au prezentat echipamentele speciale pe care aceștia le deţin şi le folosesc în acţiuni dar şi modalitatea de funcţionare.

          Specialiştii din cadrul Serviciului Criminalistic au prezentat copiilor laboratorul criminalistic, trusele necesare prelevării mijloacelor materiale de probă şi modul în care persoanele sunt amprentate sau cum se culeg amprentele de la fața locului.

          Poliţiştii Serviciului Rutier, în afară de mesajele cu caracter preventiv (traversarea corectă şi respectarea semnelor de circulaţie, unde, cum şi de la ce vârstă pot merge cu bicicleta, semnificaţia indicatoarelor rutiere), au prezentat aparatul radar şi etilotestul, copiii având posibilitatea să vadă cum sunt acestea folosite în munca de poliție.

          Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, sprijiniți de poliţiştii de proximitate din cadrul Secţiei 2 Bacău au prezentat elevilor materiale video cu caracter preventiv, având ca teme prevenirea delincvenţei juvenile şi a victimizării minorilor, siguranţa pe internet, traficul de persoane, consumul de alcool și tutun, măsuri de prevenire a tâlhăriilor și furturilor, consecinţele nerespectării acestora și implicațiile legale.

          Discuțiile interactive purtate de polițiști au vizat în special violența, modul de sancționare a acesteia și identificarea celor mai eficiente măsuri pentru adoptarea unui comportament non-conflictual și evitarea agresiuniilor de orice fel.
          În următoarea perioadă polițiștii vor fi în continuare prezenți în mijlocul copiilor, în cadrul școlilor de vară, a taberelor școlare sau în diverse locuri publice pentru o vacanță în siguranță.

          Se oprește apa pentru câteva ore. Nu e avarie

            Băcăuanii rămân fără apă la robinet în noaptea de 11 spre 12 iulie. Reprezentanții Companiei Regionale de Apă Bacău (CRAB) au programat în intervalul orar 22.00 – 08.00 o serie de lucrări ce vizează interconectarea conductei de pe str. Brândușei la rețeaua de distribuție apă potabilă de pe strada Abatorului.

            Cu aceeași ocazie se fac și lucrări de mentenanță la rețeaua de pe această stradă. CRAB anunță că de această oprire vor fi afectați consumatorii cuprinși între străzile:

            a) Gării – Bradului (Miorița) – Prelungirea Bradului – Ștefan cel Mare – Vadu Bistriței – b-ul Unirii (9 Mai) – Oituz;

            b) b-ul Unirii – Oituz – Constantin Ene – Spiru Haret – Erou Ciprian Pintea – Stadionului – Milcov – Ion Luca Caragiale (inclusiv cartierul Bistrița Lac);

            c) Erou Ciprian Pintea – Spiru Haret – Garofiței (pod Narcisa) – Letea – Milcov;

            d) General Gușe – Alexandru Șafran – Tolstoi – Constanței.

            e) consumatorii de pe Calea Moinești și din cartierele CFR, Șerbănești și Tache.

            Reprezentanții furnizorului de utilități precizează că în intervalul menționat se va furniza apă potabilă cu presiune scăzută pentru consumatorii cuprinși între străzile Republicii (pod Narcisa) – Narciselor – Victor Babeș – Henri Coandă – Condorilor – Bicaz (Chimiei) și consumatorii din cartierele Gherăiești și Izvoare.

            Este posibil ca, la reluarea programului de furnizare a apei, în anumite zone ale municipiului Bacău apa să curgă tulbure.

            Eveniment caritabil la Dărmănești pentru susținerea unui tânăr bolnav

              Atunci când bolile necruțătoare „lovesc“ în om, indiferent dacă acesta este mângâiat de frumusețea tinereții ori se află în puterea vârstei, sunt lucruri ale vieții, ce prin semenii noștri ne dau o putere deosebită înfruntării bolilor.

              Asemenea fapte se întâmplă în aceste zile în orașul Dărmănești, unde tânărul absolvent al Liceului Tehnologic din localitate, Florin Cătălin Panainte (foto) a fost diagnosticat recent cu tumoare pe creier și trebuie să fie operat în străinătate, medicii din România neîncumetându-se la o asemenea operație.

              În sprijinul lui Florin Cătălin Panainte (ce este în prezent internat la un spital din București), vin numeroși dărmăneșteni, colegii săi de la Liceul Tehnologic străbătând localitățile trotușene (fiind prezenți și la Adjud), pentru a putea aduna bani care să acopere costurile intervenției chirurgicale din Germania, ce ajung la aproape 60.000 de euro.

              Pentru susținerea acestui tânăr, Primăria Dărmănești și Liceul Tehnologic din localitate organizează un eveniment caritabil la care cunoscutul interpret de folclor George Cojocărescu s-a alăturat ansamblului de dansuri populare și Corului Cantus din localitate. Acest eveniment are loc astăzi, 11 iulie, de la ora 19.00, la Căminul Cultural Plopu (orașul Dărmănești).

              Menționăm că Florin Cătălin Panainte este absolvent al promoției 2017 – 2018 la Liceul Tehnologic din Dărmănești, iar această grea boală și-a arătat semnele după repetate amețeli și stări de vomă, diagnosticul fiind dat la București.

              În sprijinul lui Florin Cătălin Panainte au fost deschise două conturi: RO02BTRLRONCRT0456029601(în lei) și RO49BTRLEURCRT0456029601 (în Euro), acest tânăr dorind să fie puternic și să se bucure de viață .

              Tratament avio şi dezinsecţie în municipiul Bacău

              Primăria Bacău, prin Direcția Salubrizare, Agrement, Parcuri, va efectua începând de joi, 12 iulie, primul tratament din acest an pentru combaterea țânțarilor, a căpușelor și a omizilor.

              Acesta se va aplica în intervalul orar 05.00-11.00, timp de 5 zile, în condiţii meteorologice favorabile, pe o suprafață totală de 4.300 hectare și constă în pulverizarea aeriană ultrafină a substanțelor de combatare a țânțarilor, a căpușelor, dar și a omizilor.

              Substanțele folosite sunt avizate de către Comisia Națională pentru Produse Biocide.

              Tratamentul se efectuează preponderent în zonele cu vegetaţie abundentă, în parcuri şi zone traversate de cursuri de apă, urmând ca în funcţie de necesităţi, în perioada următoare să se aplice şi un al doilea tratament.

              În municipiul Bacău, tratamentul avio se va efectua de două ori în acest an, cel de-al doilea tratament fiind programat pentru perioada 10.08-15.09.2018.

              Condiţiile meteorologice nefavorabile: precipitații, intensificări ale vântului etc, ar putea prelungi intervalul pentru efectuarea tratamentelor avio în Bacău.

              Se deschid “SALOANELE MOLDOVEI” – ediţia a XXVIII-a

              Complexul Muzeal “Iulian Antonescu” Bacău, organizează joi, 12 iulie 2018, începând cu ora 17.00, la Galeriile “Alfa” (str. Mărăşeşti, nr. 12), vernisajul expoziţiei-concurs “Saloanele Moldovei”, ediţia a XXVIII-a. Organizate împreună cu Uniunea Artiştilor Plastici din Republica Moldova, manifestarea numără printre parteneri instituţii prestigioase de pe ambele maluri ale Prutului: Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării din Republica Moldova, Primăria Municipiului Chişinău, Primăria Municipiului Bacău, Muzeul Naţional de Artă al Moldovei din Republica Moldova, Centrul de Cultură ”George Apostu” Bacău, Uniunea Artiştilor Plastici din România, Uniunea Artiştilor Plastici din România – Filiala Bacău.

              Manifestarea, iniţiată în 1991, nu a avut de-a lungul timpului nici o sincopă şi prezintă evoluţia artei contemporane din România şi Republica Moldova. Prin această expoziţie se realizează o strânsă legătură între artiştii plastici de pe ambele maluri ale Prutului şi se urmăreşte promovarea tinerilor creatori din cele două ţări.

              La ediţia din acest an au fost acordate următoarele premii:

              Premiul Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării din Republica Moldova: Carmen Poenaru (Bacău) – Spaţii suprapuse;

              Premiul Complexului Muzeal “Iulian Antonescu” Bacău: Denis Brînzei (Galaţi) – Ochii din altă lume; Premiul Consiliului Judeţean Bacău: Veaceslav Fisticanu (Chişinău) – Haos-Ordine;

              Premiul Primăriei municipiului Bacău: Ovidiu Ionescu (Bucureşti) – Compoziţie;

              Premiul Centrului de Cultură “George Apostu” Bacău: Iurie Ursatii (Chişinău) – Motiv rural I-II;

              Premiul Muzeului Naţional de Artă al Moldovei: Culic Gabriela (Bucureşti) – Lucrurile se întâmplă în altă parte;

              Premiul “Mihail Grecu” – UAP din Republica Moldova:Adriana Florea Biloiu (Bucureşti) – Geometria învinsă a unei speranţe timpurii;

              Premiul UAP din România: Valeriu Şuănea (Buzău) – Vămile văzduhului;

              Premiul Primăriei Municipiului Chişinău: Alina Modyrca (Baia Mare) – Satul copilăriei – Memoria Imaginii;

              Premiul “Nicu Enea” – UAP Bacău: Victor Macovei (Chişinău) – Fiul risipitor.

              Juriul a fost format din: Gheorghe Dican, artist plastic, vicepreşedinte UAP din România – preşedinte; Dumitru Bolboceanu, artist plastic, preşedinte UAP din Republica Moldova; Marius Barb, artist plastic, preşedinte UAP din România, filiala Bucureşti; Valeriu
              Herfa, artist plastic, membru al Consiliului UAP din Republica Moldova; Anca Niculina Mihăilă, muzeograf, Centrul de Cultură ”George Apostu” Bacău.

              Lucrările de artă, participante la concursul din acest an vor fi expuse la Galeriile “Alfa”, Galeriile “Ion Frunzetti” ale UAPR Bacău, Centrul de Cultură “George Apostu” Bacău.

              Silvicultorii pichetează Camera Deputaților

                Sindicaliștii Federației Silva au pichetat de mai multe ori instituțiile statului, cu revendicări similare

                Membrii Federației Sindicatelor din Silvicultură Silva, singura organizație reprezentativă pentru sectorul de activitate agricultură, acvacultură, pescuit, silvicultură și economia vânatului, cu peste 15.000 de membri, al cărei lider este inginerul băcăuan Silviu Geană, pichetează miercuri, 11 iulie, sediului Camerei Deputaților, între orele 10,00 și 14,00.

                „Prima dintre revendicările noastre – ne-a informat Silviu Geană – este înființarea unei comisii pentru cercetarea retrocedărilor abuzive de păduri și luarea de măsuri pentru stoparea retrocedărilor ilegale de păduri. Pădurea este și trebuie să rămână bun de interes strategic pentru România”.

                De asemenea, se solicită Parlamentului României retragerea Proiectului de modificare a Legii pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere prin care se urmărește împroprietărirea anumitor unități de cult, care au avut în folosință sau administrare terenuri forestiere de până la 30 ha. La fel, se solicită respingerea reorganizării unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale, prin care se urmărește transformarea unor regii în societăți pe acțiuni, dar și consultarea tuturor sindicatelor la modificare Legii dialogului social.

                Pe lista revendicărilor mai figurează solicitarea de a se ține seama de protecția reală a personalului silvic cu atribuții de pază a pădurilor, asigurarea unei salarizări corespunzătoare pentru personalul silvic, precum și introducerea unor activități din silvicultură în categoria condițiilor speciale, respectiv deosebite de muncă, care să permită reducerea vârstei de pensionare pentru silvicultori.

                „În situația nesoluționării favorabile a revendicărilor, Federația Sindicatelor din Silvicultură Silva va relua acțiunile de protest în fața sediului Camerei Deputaților pe 18 iulie” – a mai spus Silviu Geană.

                Poliția în acțiune

                  Acțiune pentru creșterea nivelului de siguranță a cetăţenilor

                  Poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Bacău au acţionat în mediul rural pentru creşterea gradului de siguranţă a cetăţenilor.

                  La data de 9 iulie a.c., poliţiştii au acţionat pentru creşterea gradului de siguranţă al cetăţenilor din comunele băcăuane prin prevenirea, descoperirea şi combaterea comerțului ilicit, a respectării normelor privind circulaţia pe drumurile publice precum şi a altor fapte antisociale care pot afecta siguranţa cetăţenilor.

                  Astfel, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Bacău şi secţiile rurale arondate au acționat pe 65 de drumuri județene și comunale. Au fost instituite 10 filtre şi s-au efectuat verificări la 28 unități economice.

                  De asemenea, au fost verificate peste 500 de vehicule şi legitimate aproape 700 de persoane.

                  Cu ocazia acţiunii, poliţiştii au efectuat un număr de 6 percheziţii domiciliare pe raza comunei Răchitoasa, la persoane bănuite de comiterea unor infracţiuni de furt calificat, de unde au identificat şi ridicat mai multe obiecte.

                  Poliţiştii au aplicat 185 de sancțiuni contravenționale în valoare de 76.905 lei, din care: 29 sancțiuni contravenționale la Legea 61 din 1991 pentru încălcarea normelor de conviețuire socială, 6 sancțiuni contravenționale la Legea 12 din 1990 pentru efectuarea unor acte de comerț ilicit, o sancţiune contravenţională la Legea 171/2010 pentru încălcarea normelor la regimul silvic, 7 sancțiuni contravenționale la H.G. nr. 984 din 2005 pentru nerespectarea normelor sanitar veterinare, 137 sancțiuni contravenționale la O.U.G. 195 din 2002 pentru nerespectarea normelor privind circulaţia pe drumurile publice.
                  Totodată, au fost indisponibilizate bunuri în valoare de 635 de lei, s-a reținut un permis de conducere și s-au retras 6 certificate de înmatriculare.

                  Furt soluţionat de poliţiştii oneşteni

                  La data de 27 iunie a.c., poliţiştii municipiului Oneşti au fost sesizaţi despre faptul că persoane necunoscute au sustras o butelie pentru aragaz de la un imobil de pe raza comunei Buciumi.
                  Poliţiştii au efectuat verificări şi, la data de 10 iulie a.c., au depistat un bărbat de 43 ani, din comuna Buciumi, bănuit de comiterea furtului, identificând totdată şi bunul sustras, prejudiciul fiind recuperat.
                  În cauză poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

                  Dosare penale pentru alcool la volan

                  La data de 11 iulie a.c., în jurul orei 00.30 poliţiştii oneşteni au depistat un tânăr de 27 ani din comuna Oituz, în timp ce conducea un autoturism pe DN 11 sub influenţa alcoolului.
                  În urma testării cu aparatul etilotest, acesta a indicat valoarea de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la Spitalul Oneşti pentru recoltarea mostrelor biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
                  În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

                  La aceeaşi dată, în jurul orei 01.00, poliţişti din cadrul Postului de Poliţie Răchitoasa au depistat un bărbat de 33 de ani, din comuna Motoşeni, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 243 B, sub influenţa alcoolului.
                  În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, acesta a indicat valoarea de 1,34 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
                  În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

                  Unde-i Casa de Cultură? (IV) A fost… și stă nefolosită

                  Menționam, la începutul acestei serii de aduceri aminte, ceva din conjunctura în care a apărut, necesitatea construirii acestui gen de așezăminte. La sate s-au înființat căminele culturale unde se țineau spectacole școlare, baluri, discoteci, având obligatoriu afiliată o mică bibliotecă și un responsabil cu propaganda – nu numai politică.

                  Nunți s-au făcut abia după 1990. Toate centrele comunale au fost dotate cu aparate de proiecție – o idee pentru un alt reportaj. Bacăul, la începutul anilor ’60, era în mare parte… tot o mahala.

                  Clădirea Prefecturii – având drept trup Strada Centrală – era capul și ochii unei caracatițe, care își întindea tentaculele spre toate zările, până la cele mai îndepărtate maghernițe, prin noroaie. Locurile au devenit astăzi, cartiere.

                  Odată cu demolarea zonei centrale, pornind spre nord de la Policlinica Veche, lăsând în urmă blocurile cu buline, planul de sistematizare conceput atunci prevedea amenajarea unei mari piațete.

                  Opozabilă clădirii Prefecturii (ridicată între 1886 – 1890), într-o manieră arhitectural nouă, s-a înălțat Casa de Cultură (arh. Clement Stănescu). A fost numită… a „Sindicatelor”.

                  Din deceniul trecut a preluat numele poetului Vasile Alecsandri, statuia monumentală, fiind inaugurată în 2003.

                  Alături, Hotelul Bistrița (arh. Liviu Niculiu, care a proiectat și Casa de Oaspeți) a fost inaugurat în același an, 1965, la 17 noiembrie, cu ocazia sărbătoririi a 48 de ani de la „Marea Revoluție Socialistă Sovietică” din 1917.

                  Hotelul echilibra înălțimea patrulaterului alcătuit acum din: bloc de locuințe și magazine la parter, clădirea administrației, spațiul de cazare pentru oaspeți și așezământul pentru educație și recreere.

                  Fântâna arteziană, rotundă, cu celelalte cercuri mai mici situate la înălțimi diferite – și modelele geometrice conturate în spațiul verde simbolizau universul, puterea creatoare a omului și lupta cu misticismul. Chiar c-a ieșit ceva frumos! În acea perioadă de entuziasm și tranziție, de la libertatea de exprimare a anilor 70, la cea mult mai restrictivă, a anilor 80, Casa de Cultură din Bacău a găzduit nume de marcă, respectate și astăzi.

                  Casă închisă

                  Vă invit să citiți din ce mi-a mai povestit jurnalistul Cornel Cepariu. Rămăsesem la spectacolul „Copilul și floarea”.

                  „Cenaclul Artelor” era deja un laborator de creație. Își găsiseră un loc în spațiul bibliotecii. Doamna Lupescu îi ajuta, îi încuraja. Repetițiile, selecțiile se făceau acolo.

                  „Val Mănescu regiza un spectacol de sunet și lumini, cu un mic balet în fundal, pe versuri, și de-ale lui, și ale altor poeți consacrați. Avea nevoie de un copil pentru rolul de floare. Nu a găsit ce căuta el în trupa Melaniei Ghica, și m-a rugat să-l ajut. Aveam un vecin actor, Sorin Postelnicu, căsătorit cu Ioana Mureșan, devenită Postelnicu.

                  Aveau o fetiță de 5 ani. Cesonia se numea. (Peste timp a ajuns actriță la Teatrul Nottara. Părinții au plecat apoi în Germania). Crescută într-o familie de actori, moștenea probabil ceva. Cânta. Recita. I-am rugat să vină cu ea la Casa de Cultură.” Pe atunci nu exista noțiunea de „casting”, dar tot „selecție” se numea.

                  „Era atât de minunată. Toți au rămas încântați. Volubilă! Dezinvoltă! Spontană! Au ocupat locul întâi pe țară la genul acesta de spectacole. Au fost formidabili. Dovada? Cel mai bun realizator de emisiuni din România acelor vremuri, Tudor Vornicu, a prezentat integral acest spectacol, în emisiunea lui, sâmbăta, la Televiziunea Română.

                  Dar ce trebuie menționat? La acest spectacol și-au dat concursul toți. Și de la balet, și de la teatru, și de la populară. De atunci, nu a mai existat program de Revelion la care o formație din Bacău să nu participe.”

                  Stăteau câte două săptămâni la filmări, cu casă și masă asigurată, scoatere din producție de la locul de muncă, unde continua să le meargă salariul, și mai primeau după aceea și bani pentru orele de filmare. Nu mai pui în calcul felul în care te priveau vecinii și colegii când te vedeau la televizor. Și meritau cu prisosință această recunoaștere, așa-zișii amatori.

                  „Eram un colectiv unit. Nu era ranchiună! Nu era invidie! Era o formă de emulație, pentru a face un bine comun, care acum este greu de înțeles.”

                  Pe lângă activitățile artistice erau și cele complementare. Cum era cel de știință și tehnică, „Clepsidra”, coordonat din 1984, de Alexandru Ungureanu („Marele Prag”, volumul care l-a consacrat). Nu pot să nu-l amintesc aici și pe Ovidiu Bufnilă (Premiul pentru proză SF, România literară, 1983, și premiul pentru cel mai bun roman românesc SF, „Jazzonia”, 1993).

                  „Pe la acest cenaclu a trecut cam tot ce însemna elita literaturii science fiction din România. Alexandru Mironov venea cel puțin o dată la două luni. Mai era cenaclul celor care se ocupau cu tâlcul cuvintelor încrucișate, rebus.

                  Sile Leibu se ocupa de el. Un om remarcabil. El conducea și clubul epigramiștilor în care o prezență notabilă era Mircea Ionescu-Quintus. Exista cercul de filatelie condus de profesorul Mihai Semenov (acum preşedinte al Asociaţiei Filatelice „Grigore Pascu” din Bacău – grup din care nu putea să lipsească Vasile Doroș, Mihai Ceucă și Ioan Catană).

                  Exista, iarăși, un element de mândrie pentru noi, cineclubul Bacăului condus de Vladimir Lucavețchi. La vremea aceea, cinecluburile erau considerate ca fiind o elită. Mai sus, față de celelalte activități desfășurate în casele de cultură, Lucavețchi a făcut multe documentare de scurt metraj : etnografice, istorice, anchete.”

                  „Reflector” nu era numai la București. Tot aici s-au ridicat și remarcat, Nae Riglea, fotograful generaţiei de aur a filmului românesc. Pe marele Florin Piersic l-am văzut pentru prima dată în spectacolul “Oameni şi şoareci”, la Casa de Cultură din Bacău.

                  Puțin mai târziu, este mai tânăr, talentatul Eugen Grigore, cu transpunerea digitală a Bacăului de alădată. „Din păcate, multe din acele imagini nu știu dacă mai există, au rămas nevalorificate. Se developau greu, în condiții de întuneric absolut. Filmele și soluțiile erau scumpe. Cea mai mare durere a mea – nu exista tehnologia actuală – este că nu am putut să înregistrăm aceste spectacole magnifice, cu zeci de oameni în roluri. Cum le-am fi privit astăzi?”

                  De la Nicolae Herlea, la Angela Gheorghiu

                  „Spune-i astăzi cuiva că deschizi un curs, dar trebuie să vină să plătească. Te întreabă imediat: da’ nu-i din fonduri europene? Existau așa: curs de stenodactilografie, curs de croitorie, de pictură, de pian, de chitară, de fotografie, și aici trebuie amintit Ioan Ciuraru, care a făcut prima mașină de developat automată.

                  Făceam selecții ca să putem să-i domolim, pentru că locurile erau limitate. S-a dus vestea despre Bacău. Dar erau și oameni profesioniști în impresariat. Noi îl aveam pe Cercasov.

                  Sălile erau arhipline. Și au venit aici cele mai mari spectacole care ajungeau în România. Celebrul Ansamblu al armatei Ruse, «Alexandrov», a fost aci. Ansamblul armatei Chineze, care a putut monta tot decorul în relief, pentru că scena avea și o mare profunzime. Ansamblul Național Cubanez.

                  Formații din Polonia, din Ungaria, din Germania – din Tirol. Formația „I Pooh” din Italia. Era cea mai în vogă din Europa, atunci.”

                  Pe ăștia îi țin minte și eu. Eram într-a zecea, la liceu. Știu că era o zi de luni, prin octombrie 1976, pentru că am chiulit mai mulți de la orele de Atelier, care se țineau o dată pe săptămână, lunea după-amiaza. Ne-a frecat după aceea maistrul Simion tot trimestrul ca să nu ne pună absenți.

                  Om cu suflet mare. Ar fi vrut să meargă și el. Este interesant să compari ce genuri de spectacole erau vizionate cu „casa închisă”, față de cele de acum, și o amintesc aici pe Andra.

                  Cornel continuă cu enumeratul: „A mai fost Opera din Iași, care a venit cu un spectacol de mare aderență la public, «Traviata» de Verdi. Impresarul lor m-a anunțat că are un invitat special, pe renumitul Nicolae Herlea, într-un rol secundar – tatăl Violettei. Era considerat cel mai mare bariton al lumii atunci, fiind plecat din țară. Soprană era Camelia Popa. Sala a fost arhiplină. Când s-a întâlnit Violetta, care era bolnavă, cu tatăl și Herlea a început să cânte – a luat-o ușor, ni s-a făcut la toți pielea de găină.

                  Aveau oamenii cultură mai mult ca acum? Mai multă educație? E greu să mai umpli o sală cu plătitori de bilete la astfel de spectacole. Trebuie să mai menționez că de la Nicolae Herlea până la Angela Gheorghiu, singurii care au cântat în țară doar la Bacău, nu am mai văzut asemenea mari artiști să vină la noi.”

                  Cornel Cepariu, după perioada de stagiatură, a plecat să-și urmeze visul. Acela de a deveni ziarist. Vis care i s-a împlinit cu prisosință, cu foarte multă muncă și talent. Dar, povestea continuă!



                  Unde-i Casa de Cultură? (I)

                  Unde-i Casa de Cultură?(II)

                  Unde-i Casa de Cultură? III

                  Unde-i Casa de Cultură? (IV)

                  Unde-i Casa de Cultură? (V)

                  Unde-i Casa de Cultură? (VI)

                  Unde-i Casa de Cultură? (VII)

                  Revista Ateneu pe luna iunie este pe piaţă

                  Un eveniment de o asemenea importanţă pentru cultura naţională şi băcăuană: donaţia de către Excelenţa Sa Sheik Michel Bechara El Khoury, fiul primului preşedinte al Libanului independent, bancher şi om politic, a trei lucrări care poartă amprenta genialului sculptor George Apostu, nu putea să nu ocupe în paginile revistei Ateneu un spaţiu generos (pag. 4-5).

                  Mai întâi, Ioan Dănilă ne introduce în atmosfera evenimentului din 31 mai 2018, de la Teatrul „Bacovia” şi Centrul de Cultură „George Apostu” (scop, prezenţă, discursuri), Dan Petruşcă semnează un eseu („Poate ne vom contamina de frumuseţe”), iar greutatea simbolistică a gestului de altruism şi prietenie a familiei El Khouri (la eveniment a fost prezent Malek El Khouri, fiul generosului donator), stă în excelentul reportaj-document, semnat de criticul Nicoleta Popa Blanariu.

                  Nici poetul Val Mănescu nu a rămas indiferent la vederea celor trei sculpturi în expoziţia de la Centrul de Cultură „George Apostu”, acum proprietar al operelor, publicând un omagiu în versuri adus celui care a făcut din ciclul „Tată şi fiu” ceea ce Brâncuşi reuşise cu „Măiastra” în cele 30 de variante: Miracolul.

                  De altfel, ediţia pe luna iunie este „doldora” (conf.I.F.) de evenimente: Alecsandriada, Conferinţa Internaţională a Bibliotecarilor, Expoziţia „Nicu Enea” de la Parlament (un excelent reportaj semnat de…poetul George Calcan), cronici de la festivalurile de teatru de la P. Neamţ şi Suceava, reviste, poezie, cărţi, „dosare”, dar şi un interviu cu prof.univ.dr. Bogdan Creţu, director al Institutului de Filologie Română „A. Philippide” Iaşi, de la care Ioan Dănilă a obţinut confirmarea unor date din biografia poetului Vasile Alecsandri. Gheorghe Iorga începe un nou serial „Tânărul Valery”, Ionel Savitescu aduce în prim plan „Noii împăraţi ai Chinei”.

                  În final reamintesc cititorilor că Revista ATENEU se distribuie şi prin reţeaua de difuzare a SC „Deşteptarea”.

                  Trei sculptori pe urmele lui George Apostu

                    Amancio Gonzales Andres (Spania), Yoshin Ogata (Japonia), Max Dumitraş (curatorul rezidenţelor), Napoleon Tiron (România)

                    Cei trei artişti invitaţi la cea de-a doua ediţie a Programului internaţional de rezidenţe artistice de sculptură “Albastru”, iniţiat şi desfăşurat la Centrul de Cultură “George Apostu”, Napoleon Tiron (România), Amancio Gonzales Andres (Spania) şi Yoshin Ogata (Japonia) şi-au definitivat proiectele artistice (câte trei de fiecare) şi au trecut efectiv la sculptură.

                    Materia primă este lemnul de stejar, tei şi paltin, pus la dispoziţie de Direcţia Silvică Bacău, sponsor al “rezidenţelor”. Despre scopul şi importanţa acestei manifestări internaţionale au vorbit la conferinţa de presă organizată la deschiderea oficială a programului, Geo Popa, secretar de stat la Ministerul Culturii, sculptorul Max Dumitraş, curatorul rezidenţelor, cât şi artiştii participanţi.

                    “Proiectul are drept scop de a îmbogăţi patrimoniul instituţiei şi «Muzeul în aer liber», cât şi de a crea un spaţiu de vizitare, descoperire şi contemplare a artei sculpturale a unor artişti importanţi. Fiecare artist va realiza trei opere monumentale în lemn, cu o tematică bine definită (Albastru). Operele artiştilor vor fi donate la finalul rezidenţei Centrului de Cultură «George Apostu». Ca secretar de stat în Ministerul Culturii, care a alocat o sumă importantă pentru organizare, vă spun că această întâmplare se derulează în anul nostru centenar şi face parte integrantă din programul naţional dedicat Marii Uniri.

                    Sunt convins că pe 27 iulie, când va avea loc vernisarea expoziţiei cu lucrările celor trei artişti şi întâlnirea cu publicul băcăuan, va avea loc şi un interesant dialog al artiştilor, al culturilor”, a spus Geo Popa. Max Dumitraş, sculptor, membru al Uniunii Artiştilor Plastici, a precizat că temele lucrărilor sunt libere, cu respectarea conceptului de bază – albastru.

                    “Mă bucur că au răspuns invitaţiei trei artişti importanţi şi invit publicul, iubitori de artă, elevi şi studenţi, să vină în această perioadă la Centrul «Apostu» să-i cunoască pe artişti, să vadă efectiv cum se naşte o operă de artă”, a mai spus curatorul rezidenţelor.

                    Pe timpul Rezidenţelor, artiştii vor participa şi la alte manifestări culturale, vizite la case memoriale şi galerii de artă din Bacău şi din alte oraşe, vor fi oaspeţii Concertului estival, din Piaţa Tricolorului, de sâmbătă, 14 iulie, şi vor vizita marea expoziţie de la Buşteni, de la Castelul Cantacuzino: “100 de ani România. 100 de sculpturi. 100 de zile”.

                    Foto: Victor Eugen Mihai (VEM)

                    Sexul slab, mereu la putere. BACăuance de 10 (zece)

                      Ele sunt candidatele care au urcat Bacăul pe locul II, după București, cu cele mai multe note maxime la examenul de bacalaureat 2018 , din cele 132 înregistrate la nivel național.

                      „Pentru a reuși, este foarte important ca încă de la început să-ți fixezi un obiectiv, să știi exact ceea ce-ți dorești de la tine. Apoi, desigur, munca permanentă este esențială. Și nu munca din obligație, pentru că părinții sau profesorii au mari așteptări de la tine, ci din determinarea de a face totul cât mai bine, știind că ai valorificat orice șansă. La fiecare examen mi-am spus că, indiferent de dificultatea subiectelor sau de rezultate, trebuie să fac tot posibilul ca eu să fiu mulțumită de mine. Până la urmă, acest lucru este cel mai important. Va urma Informatica pentru mine, la Universitatea București.”
                      Mihaela Antal-Burlacu, absolventă a Colegiului Național „Gh.Vrănceanu” Bacău

                      „Examenul de bacalaureat a reprezentat pentru mine o provocare destul de obositoare. Gradul de dificultate al subiectelor nu a fost foarte ridicat, însă atenția și concentrarea sunt foarte importante pentru acest examen. Consider că ajutorul profesorilor, care pe parcursul anilor de liceu au urmărit evoluția noastră și ne-au furnizat toate informațiile de care aveam nevoie, a jucat un rol decisiv în obținerea acestui rezultat. Fiindcă marea mea pasiune e Fizica, voi urma studiile superioare la Universitatea din Edinburgh.”
                      Teodora Elena Bulichi, absolventă a Colegiului Național „Dimitrie Cantemir” Onești

                      „Consider că nimic nu este imposibil atât timp cât crezi că vei reuși ceea ce ți-ai propus. Aceste note sunt rezultatele pasiunii, perseverenței și modului eficient de organizare a timpului. Îmi doresc să urmez cursurile Facultății de Drept din cadrul Universității București, dar și Relații Economice Internaționale la Academia de Studii Economice. În timpul liber, las creativitatea să își spună cuvântul și concep ținute. Am acest hobby încă din copilărie și am intenția de a-l transforma, de-a lungul timpului, într-o carieră.”
                      Dana Maria Chiriac, absolventă a Colegiului Național „Gh.Vrănceanu” Bacău

                      „Am avut și norocul unor profesori extraordinari, pentru care nu am cuvinte de laudă. La Limba Română pe doamna Simona Belciu, o profesoară absolut de exceptie, iar la Chimie pe doamna Luminița Prăjinaru, care a fost ca o mamă. Fără niciun fel de pregătire suplimentară, timp de 4 ani a lucrat cu mine și cu alți colegi, unde am obținut performanțe pe care nici nu visam să le atingem. Și, nu în cele din urmă, la Matematică pe doamna Narcisa Dobrovăț. Va urma un nou pas pentru mine, Medicina la București.”
                      Daniela Ghineț, absolventă a Liceului Teoretic „Spiru Haret” Moinești

                      „Inițial nu îmi venea să cred, când am văzut notele. Chiar visasem în noaptea aia și chiar în acel vis știam că nu e adevărat. Cel mai mult s-au bucurat mama și două verișoare de ale mele care au văzut rezultatul înaintea mea. Îmi voi continua studiile la Psihopedagogie în Iași, pentru că îmi doresc o carieră în acest domeniu. Chiar vreau să ajut oamenii, din toate punctele de vedere.”
                      Alexandra Ioana Jitaru, absolventă a Colegiului Național Pedagogic „Ștefan cel Mare” Bacău

                      „În liceu, pe lângă supercolegul meu de bancă și trei prietene minunate, am cunoscut profesori minunați, căci ei sunt oamenii care, întâi de toate, m-au format ca om, devenind apoi un exemplu. Pentru că am învățat, pentru mine nu a fost greu la examenul de bacalaureat. În primul rând am beneficiat de tot sprijinul părinților mei. Pregătire am făcut doar la Psihologie, pentru că vreau să-mi continui studiile în acest domeniu, la București. Vreau să devin un psiholog adevărat.”
                      Cristina Elena Ojog, absolventă a Colegiului Național „Ferdinand I” Bacău

                      „Pentru mine nu a fost dificil acest examen. Mai departe merg la Medicină, la București, pentru că vreau să mă fac medic neuroendocrinolog. Mama și bunica mea sunt farmaciste, iar eu vreau să fiu…«peste». Am fost din clasa I la «Ferdinand» și am fost mereu mulțumită de profesorii care m-au îndrumat, în special de cei care au predat materiile pentru Bacalaureat. Nota 10 pe linie este cel mai frumos cadou pe care i l-am oferit doamnei mele diriginte, prof. Cristina Manoliu, care mi-a predat Matematica încă din clasa a V-a.”
                      Alexandra Pravăț, absolventă a Colegiului Național „Ferdinand I” Bacău

                      „La mine va fi de acum Ingineria civilă la Universitatea din Sheffield, Marea Britanie. Care e cheia succesului? Să înveți pentru tine, nu pentru altcineva sau altceva. Am avut parte de susținere necondiționată atât acasă, cât și la școală. Dacă am fost vreodată norocoasă la ceva, la asta am fost: să dau peste oameni pasionați, competenți, care să mă ajute să îmi ating obiectivele. Nu aș putea fi mai recunoscătoare și îmi place să cred că rezultatul reflectă acest lucru.”
                      Andra Teodora Șoiman, absolventă a Colegiului Național „Dimitrie Cantemir” Onești

                      „Indiferent de rezultatul îmbucurător, nu pot spune că bacalaureatul nu a fost stresant. Este dificil să-ți păstrezi calmul când examenul care îți influențează semnificativ viitorul este, adesea pe bună dreptate, considerat o loterie, iar emoțiile și stresul pot fi o piedică în a da tot ce ai mai bun. Am decis să-mi amân înscrierea la facultate cu un an în vederea aprofundării ariei de specialitate care mă pasionează, respectiv Neuroștiințele. Cum în țară nu este posibil, intenționez să-mi continui studiile la Univeristatea Edinburgh din Scoția, fie prin programul de Cognitive Science MA, fie printr-un program cu abordarea Neuroscience B Sc.”
                      Larisa Elena Vieru, absolventă a Colegiului Național „Grigore Moisil” Onești

                      Roxana Neagu, Florin Ștefănescu, Ion Moraru

                      Elicopterele băcăuane duc steagul românesc pe cerul Belgiei

                        Elicopterele Bazei 95 Aeriene vor participa la Summit-ul NATO care se va desfășura în perioada 11 – 12 iulie, la Bruxelles.

                        Elicopterele IAR 330 SOCAT vor zbura la parada de la Summit-ul NATO care are loc săptămâna aceasta la cartierul general al Alianței Nord-Atlantice de la Bruxelles.

                        După ce s-au pregătit pentru această misiune, elicopteriștii băcăuani au plecat zilele trecute pe calea aerului și au parcurs aproximativ 1.700 km pentru a participa la parada armatelor NATO de la Summit.

                        Alături de elicopterele Bazei 95 Aeriene, pe cerul Belgiei vor fi aparate de zbor din toate țările membre NATO.

                        Aeronavele vor evolua în fața șefilor de stat membre. Întâlnirile sunt importante pentru consolidarea proiectelor de apărare.

                        Pagina 1

                          Pod peste hățișurile birocrației

                          A investi în orice înseamnă finanțare. Iar dacă e vorba de lucrări pentru prevenirea inundațiilor e vorba de bani mulți, dar și de implicarea statului și a autorităților locale. Chiar în aceste zile potopite de ploaie, pe această temă Opoziția trage de mânecă Puterea și îi amintește, într-un fel de campanie cu iz politic, că nu procedează cum trebuie.

                          Am primit semnale de acest fel chiar din județul Bacău, de la PNL: investițiile pentru prevenirea inundațiilor sunt prea mici și au scăzut an de an. Dar situația trenează de multă vreme, nu vine doar de sub guvernul actual. Pe 8 martie a.c., la Ministerul Apelor și Pădurilor și al Administraţiilor Bazinale de Apă din România au început procedurile pentru aplicarea a 13 proiecte care urmează să fie finanţate prin Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM), pentru reducerea efectelor și a pagubelor asupra populaţiei cauzate de fenomenele naturale asociate principalelor riscuri accentuate de schimbările climatice, în principal de inundaţii și eroziune costieră.

                          La doar câteva zile după ce ministrul Apelor a semnat documentele aferente caietelor de sarcini pentru cele 13 proiecte, topirea rapidă a zăpezii, completată cu precipitaţii consistente, a generat inundaţii importante în 15 judeţe din România, între care și Bacău.

                          Inundaţiile nu au fost generate în special prin deversări de râuri și lacuri, ci au fost determinate mai ales de lipsa unor lucrări de investiţii minimale pe albiile apelor curgătoare mici, pâraie sau gârle sau ca urmare a unor deversări de pe versanţi.

                          Pentru aceste din urmă situaţii, în cele mai multe cazuri investiţiile nu sunt eligibile pentru finanţarea din POIM. Pentru că ar presupune lucrări de mici dimensiuni, cu o minimă finanţare (decolmatări, curăţări de albii, poduri și podeţe, îndiguiri și lucrări de apărare împotriva deversărilor de pe versanţi). Poate că ar fi nevoie mai întâi de un pod peste hățișurile birocrației și chiar a intereselor de grup atunci când e vorba de finanțare.

                          Aproape 60 de săli de clasă vor fi modernizate anul acesta

                            – municipalitatea băcăuană va moderniza 59 de clase pregătitoare de la 23 de unități de învățământ din oraș

                            Programul ,,Clasa Pregătitoare”, inițiat de administrația locală anul trecut pentru modernizarea și dotarea cu echipamente a tuturor claselor pregătitoare, continuă și în acest an.

                            Astfel, pe 10 septembrie, 1.576 de copii din Bacău vor începe școala într-o clasă nouă, complet dotată, ne asigură reprezentanții municipalității.

                            Dacă anul trecut au fost amenajate 55 de clase pregătitoare, în acest an vor fi modernizate și dotate 59 de clase pregătitoare noi în 23 de școli, licee și colegii din municipiul Bacău. Sălile de clasă modernizate vor dispune de mobilier nou, de videoproiector și ecran de proiecție, tablă magnetică, calculator și imprimantă, dar și de bănci și scaune cu dimensiuni reglabile.

                            Costul total se ridică la peste 2 milioane de lei. Lucrările aferente sunt programate a fi executate în luna august și vor fi contractate de către unitățile de învățământ. Pentru dotări achiziția va fi făcută de către Municipiul Bacău.

                            Primarul Cosmin Necula a inițiat acest proiect în anul 2017, programul fiind destinat copiilor claselor pregătitoare, astfel încât aceștia să beneficieze de cele mai bune condiții pentru activitatea școlară fără a mai fi necesar suportul financiar al părinților.

                            „Este esențial să schimbăm mentalitățile, iar școlile să nu mai stea cu mâna în buzunarul părinților. Ține de normalitate, nu e o chestiune de laudă, ca Primăria să investească cu responsabilitate și durabil în infrastructura școlară. O facem pentru copiii noștri, pentru viitorul acestui oraș”.
                            Cosmin Necula, primarul municipiului Bacăului

                            Unitățile de învățământ în care se vor moderniza clasele pentru grupa pregătitoare:

                            ŞCOALA GIMNAZIALĂ „OCTAVIAN VOICU”
                            ȘCOALA GIMNAZIALĂ „CONSTANTIN PLATON”
                            ȘCOALA GIMNAZIALĂ „ALEXANDRU CEL BUN”
                            ȘCOALA GIMNAZIALĂ „NICU ENEA”
                            ȘCOALA GIMNAZIALĂ „DOMNIȚA MARIA”
                            ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 10
                            ȘCOALA GIMNAZIALĂ „MIHAI DRĂGAN”
                            ȘCOALA GIMNAZIALĂ „DR. ALEXANDRU ȘAFRAN”
                            ȘCOALA GIMNAZIALĂ „ALECU RUSSO”
                            ȘCOALA GIMNAZIALĂ „SPIRU HARET”
                            ȘCOALA GIMNAZIALĂ „AL.I.CUZA”
                            ŞCOALA GIMNAZIALĂ „GEORGE BACOVIA” BACĂU
                            ȘCOALA GIMNAZIALĂ „MIRON COSTIN”
                            ȘCOALA GIMNAZIALĂ „NICOLAE IORGA”
                            ȘCOALA GIMNAZIALĂ „ION CREANGĂ”
                            ȘCOALA GIMNAZIALĂ „MIHAIL SADOVEANU”
                            LICEUL TEHNOLOGIC „PETRU RAREŞ” BACĂU
                            COLEGIUL PEDAGOGIC „ȘTEFAN CEL MARE”
                            COLEGIUL NAȚIONAL „FERDINAND I” BACĂU
                            COLEGIUL NAȚIONAL DE ARTĂ „GEORGE APOSTU”
                            COLEGIUL TEHNIC „DUMITRU MANGERON”
                            COLEGIULUI TEHNIC „ANGHEL SALIGNY” BACĂU
                            COLEGIUL TEHNIC DE COMUNICAȚII „N.V. KARPEN”

                            Luni, 16 iulie, este termenul limită la depunerea Declarației Unice

                            Termenul limită pentru depunerea „Declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice” este luni, 16 iulie 2018. Pentru depunerea declarației la termen se acordă și o bonificație.

                            Declarația – reamintește Administrația Finanțelor Publice (ANAF) – se depune de persoanele care au obligația declarării veniturilor realizate din România sau/și din străinătate în anul 2017, dar și a declarării impozitului pe venitul estimat/norma de venit a se realiza în România în anul 2018. Declarația se depune și de persoanele fizice care nu realizează venituri, dar care optează pentru plata contribuției de asigurări sociale de sănătate.

                            Pentru depunerea declarației online, la rubrica „Spațiul Privat Virtual” (SPV) de pe site-ul ANAF, până la 16 iulie 2018 inclusiv, se acordă o bonificație de 5% din impozitul pe venit plătit integral până la 15 martie 2019 inclusiv, reprezentând obligațiile fiscale anuale pentru anul 2018. Valoarea bonificației diminuează impozitul pe venitul net anual plătit și se aplică în mod corespunzător și pentru contribuțiile sociale datorate potrivit legii.

                            Administrația Județeană Bacău a Finanțelor Publice a trimis, la începutul verii, tuturor contribuabililor o scrisoare cu instrucțiuni de înregistrare ca utilizatori ai SPV. Declarația se poate depune și în format pe hârtie, la registratura administrațiilor fiscale ale ANAF, sau prin poștă, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.

                            Formularul și instrucțiunile de completare pot fi descărcate online de pe portalul www.anaf.ro (https://static.anaf.ro/static/10/Anaf/formulare/DU_PF_OPANAF_1155_2018.pdf.)

                            Informații detaliate pot fi obținute prin accesarea secțiunii Asistență Contribuabili de pe portalul www.anaf.ro, rubrica „Despre impozite și taxe – Despre impozitul pe venit” sau apelând la numărul 031.403.91.60. De asemenea, specialiștii structurilor de asistență pentru contribuabili oferă la sediile ANAF informațiile necesare în vederea completării și depunerii Declarației Unice. Aceasta poate fi rectificată de contribuabili din proprie inițiativă. Declarația unică a înlocuit șapte formulare fiscale folosite până de curând: 200, 201, 220, 221, 600, 604 și 605. Aceasta este folosită pentru taxarea veniturilor independente, din investiții, din chirii, din pariuri sau din activități agricole.

                            Petru Done

                            Despre rolul informației

                            Răzvan Bibire

                            Dintotdeauna a fost o problemă de informație și de acceptare a informației pentru a crea o reacție cât mai avantajoasă. Cel mai simplu exemplu este cel militar, unde informația privind dispunerea trupelor inamice decide soarta unei bătălii.

                            Dar, zi de zi, an a de an, luăm decizii pe baza unor informații. De multe ori, însă, luăm decizii proaste pentru că am avut informații proaste sau pentru că nu am vrut să acceptăm informațiile primite și am decis altfel. De exemplu, că tot sunt inundațiile în țară, cum am putea să facem să evităm, pe viitor, astfel de situații?

                            Dacă întrebi 10 români, 9 îți vor spune, cu siguranță, că vina o poartă defrișările masive. E o mantra care bântuie pe rețelele sociale, asta cu tăierea copacilor. Într-adevăr, la ploi moderate, copacii au rolul de a stabiliza solul.

                            Dar ce știm despre ploile de la începutul lunii? Că a plouat cu un maxim de 370 de litri pe metrul pătrat. Încercați să vărsați 37 de găleți cu apă într-un strat cu flori și vedeți rezultatul. Pe baza acestor informații, că doar defrișările-s de vină, vom continua să investim doar în lucrări de împădurire și în amenajări hidrotehnice care, ce surpriză!, sunt luate la vale de puhoaie înainte să fie finalizate.

                            Extrem de convenabil pentru unii constructori care par bătuți de soartă: niciodată nu reușesc să termine o lucrare din cauză că vin inundațiile și o strică fix înainte de finalizare… Dar, dacă am lua în considerare și o altă informație, și anume faptul că întreaga planetă se află sub ofensiva unor schimbări climatice, am putea vedea cu alți ochi totul.

                            Încălzirea globală determină o creștere a umidității aerului prin creșterea cantităților de apă din oceane care se evaporă. Cu cât mai mulți vapori de apă, cu atât mai mare este potențialul de precipitații intense. Inundații nu au fost numai la noi, au fost în toate țările din Balcani, au fost inundații dezastruoase și în Japonia.

                            Poate soluția nu este doar plantarea de copaci și curățarea șanțurilor ori controlul torenților. Poate este cazul să acceptăm că a venit vremea să ne și ferim din calea potopului dacă tot nu reușim să-l îndiguim.